Supranumit ,, Poetul iubirii ”, Serghei Essenin, a lăsat în urmă opere nemuritoare......parcă simțind că nu poposim prea mult pe acest pământ.... a scris ,, NE DUCEM TOȚI”
Ne ducem toți câte puțin, mereu,
Către un liman de tihnă și-mpăcare,
Poate curând va trebui și eu
Bulendrele să-mi string pentru plecare.
O, dragi mesteceni, gingași și subțiri!
Și tu, pământ! și voi, câmpii ca marea!
În preajma sorocitei adormiri
Eu unul nu-mi pot stăpâni-ntristarea.
Pe lumea asta am iubit nespus
Tot ce în trupuri sufletul adie.
Spun pace vouă, sălcii ce-n apus
Vă oglindiți în apa purpurie.
Atât de multe gânduri am urzit,
Am scris atâtea cântece visate
Şi pe pământul trist sunt fericit
C-am respirat şi c-am trăit de toate.
Sunt fericit c-am sărutat femei
Şi-am lenevit pe iarba parfumată,
Iar fiarelor, ca unor fraţi ai mei,
Eu nu le-am zdrobit capul niciodată.
Acolo ştiu că nu foşneşte-n zări
Cu gîturi lungi de lebădă, secara…
De asta-n preajma tainicei plecări
Eu mă-nfior şi-mi simt adînc povara.
Acolo știu că nu vor mai fi fagi
Nici holdele cu aur viu pe nume…
De asta poate mi-s așa de dragi
Toți oamenii cu care sunt pe lume
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu