duminică, 25 august 2024

***

 Azi îl amintim și pe Jorge Luis Borges (n. 24 august 1899, Buenos Aires, Argentina - d. 14 iunie 1986, Geneva, Elveția; de fapt Jorge Francisco Isidoro Luis Borges Acevedo) a fost unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului al XX-lea. Romancier, poet, eseist argentinian, este faimos pentru povestirile sale fantastice, în care a unit cu măiestrie idei filozofice și metafizice cu temele clasice ale fantasticului (și anume: dublul, realitatea paralela a visului, cărțile misterioase și vrăjite, salturile în timp, cartea - unică - ca singură realitate). Adjectivul "borgezian" definește concepția despre viață ca poveste ("fiction"), ca minciună, ca operă contrafăcută, dată drept adevarată (ca în faimoasele sale recenzii de cărți imaginare).


Poem pentru prieteni - Jorge Luis Borges


Nu pot să-ţi dau soluţii pentru toate problemele vieţii,

Și nu am răspunsuri la îndoielile şi temerile tale,

Dar pot să te ascult şi să iau parte la zbuciumul tău.

Nu pot să-ți schimb trecutul şi nici viitorul,

Dar când vei avea nevoie de mine, voi fi alături de tine.

Nu pot să te opresc să faci un pas greşit,

Dar pot să-ţi dau mâna, să te susţin să nu cazi.

Bucuriile, victoriile si succesele tale nu-mi aparţin,

Dar mă bucur sincer când te văd fericit.

Nu judec deciziile pe care le iei în viaţă.

Mă străduiesc să te susţin, să te stimulez si să te ajut, de-mi ceri.

Nu pot trasa pentru tine limitele între care să acționezi,

Dar îţi pot oferi spaţiul necesar să progresezi.

Nu pot să te feresc de suferinţă când durerea-ţi frânge inima,

Dar pot plânge cu tine şi te pot ajuta să-ți aduni bucăţile inimii tale.

Nu pot să-ţi spun cine eşti şi nici cine ar trebui să fii.

Pot doar să te iubesc aşa cum eşti şi să fiu prietenul tău.

Zilele acestea m-am gândit la prietenii mei, printre care te găsești şi tu.

Nu ești nici în frunte, nici la urmă şi nici la mijloc,

Nu începi şi nici nu închei lista.

Nu ești nici primul, dar nici ultimul.

Si nici eu nu pretind să fiu primul, al doilea sau al treilea pe lista ta…

Mi-e de ajuns că vrei să te numeri printre prietenii mei.

Îţi mulţumesc că ești unul dintre ei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

  Lista dorințelor mele de Crăciun: Doamne, vreau să merg cu Tine de mână și în anul care vine! Știu clar că am mai crescut în acest ultim a...