$$$

 S-a întâmplat în 4 septembrie1870: La această dată, s-a hotărât, în cadrul Societăţii Academice Române, traducerea şi tipărirea în limba română a lucrării lui Dimitrie Cantemir „Descriptio Moldaviae”. Cu peste un secol și jumătate, înainte, la 11 iunie 1714, Dimitrie Cantemir începe să scrie, la solicitarea Academiei de la Berlin, „Descriptio Moldaviae”, în condiţiile în care fostul domnitor fusese exilat în Rusia.

„Descriptio Moldaviae”, sau „Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae”, adică „Descrierea stării de odinioară și de astăzi a Moldovei”, este un document ce tratează istoria românilor şi a fost gândită pentru a avea trei părţi, una geografică, una politică şi o alta care să acopere starea bisericească şi literară a Moldovei. Prima parte este dedicată descrierii geografice a Moldovei, a munților, a apelor și a câmpiilor, aici fiind inserată şi prima hartă cunoscută a Moldovei, realizată de autor. De asemenea, acest capitol prezintă flora și fauna, târgurile și capitalele țării de-a lungul timpului.

A doua parte a cărţii se referă la organizarea politică și administrativă a țării, conţinând detalii despre forma de stat, înscăunarea sau schimbarea domnilor, dar şi aspecte legate de obiceurile privind naşterea, logodna, nunta sau înmormântarea. În fine, ultima parte a lucrării cuprinde referiri la cuvintele şi graiul moldovenesc, despre calităţi sau defecte caracteristice acestui neam. De asemenea, Cantemir face aici o descriere aprofundată a religiei molodvenilor, autenticitatea ordodoxiei de aici fiind susţinută cu admiraţie de autor: „Occidentul, şi nu Orientul s-a îndepărtat de la adevărata credinţă, iar în Moldova nu s-a văzut niciodată vreun eretic sau vreo erezie“.

Primul manuscris al lucrării avea să fie definitivat la 2 martie 1716, şi putea fi expediat la Berlin, însă din diferite motive, încă neelucidate, Cantemir nu a timis manuscrisul, cu toate insistenţele celor din Academia berlineză. Problemele survenite în cadrul Academiei după decesul preşedintelui Leibniz, este posibil să-l fi determinat pe Cantemir să nu mai manifeste încredere în această instituţie sau este posibil să fi dorit publicarea ei înainte, după care să o expedieze.

După moartea autorului, în anul 1723, manuscrisul a rămas în posesia fiului mai mic, Antioh, care fiind numit ambasador al Rusiei la Londra, a luat cu el manuscrisul cu intenţia de a-l publica în Occident. De aici traseul manuscrisului a fost realmente un labirint. În anul 1744, după moartea la Paris a lui Antioh Cantemir, care fusese ambasador în Franţa, manuscrisul latin al „Descrierii” avea să fie vîndut la o licitaţie contelui Thomson, ginerele marelui medic Boerhaave. La rândul său, acesta moare, iar soţia sa cedează manuscrisul unui văr, Abraham Raas Boerhaave, profesor la Petersburg. Acesta îl dăruieşte, la rându-i, unui medic imperial, von Kruse, pentru ca în final să ajungă la consilierul imperial G. F. Müller din Petersburg. Acesta apreciază valoarea deosebită a acestui manuscris şi îl încredinţează unui specialist geograf, Anton Friedrich Büsching, care îl traduce în limba germană cu ajutorul lui Johann Ludwig Redslob din Berlin şi o publică, la 53 de ani distanţă de la definitivarea lucrării (1769 – 1770).

A urmat, în anul 1789, publicarea lucrării în limba rusă, şi în greacă, în anul 1819, iar în anul 1825, pe 19 august, este publicată, la Mănăstirea Neamţ, traducerea românească, sub titlul „Scrisoarea Moldovei“. A doua ediţie a lucrării apare la Iaşi în anul 1851, după traducerea lui Vasile Vîrlav, sub îngrijirea lui Costache Negruzzi, la Tipografia francezo-română, iar ediţia a treia apare tot la Iaşi, în 28 noiembrie 1865, la Imprimeria A. Berman, fiind îngrijită de antiunionistul Teodor Boldur-Lăţescu, redactorul ziarului Moldova din Iaşi.

În anul 1869, episcopul Melchisedec Ştefănescu comunică Societăţii Academice Române faptul că în biblioteca Academiei de teologie din Moscova se află manuscrisul latinesc al „Descrierii Moldovei”, iar guvernul rus împrumută manuscrisele lui Dimitrie Cantemir, în anul 1870. S-a hotărât, în cadrul Societăţii Academice Române, traducerea şi tipărirea în limba română a lucrării lui Dimitrie Cantemir „Descriptio Moldaviae”

La două secole de la moartea lui D. Cantemir, George Pascu redactează a doua traducere din latină a lucrării pe care o publică la Bucureşti în anul 1923, iar a treia traducere din latină, independentă de celelalte, o realizează acad. Gh. Adamescu şi o publică în „Cartea românească”, în anul 1942. Au urmat şi alte ediţii ale lui Petre Pandrea, cu o prefaţă de C. I. Gulian – în 1956, Constantin Măciucă (1961-1965-1967), iar la 300 de ani de la naşterea lui Cantemir, Academia Română a luat iniţiativa să editeze o lucrare bilingvă cu un comentariu istoric şi un studiu cartografic, care apare în anul 1973.

„Descriptio Moldaviae” nu a fost însă singura lucrare importantă a lui Cantemir. Merită amintite „Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea”, scrisă în română şi tipărită la Iaşi în anul 1698, considerată prima lucrare filosofică românească, apoi lucrarea filosofică „Sacrosanctae Scientiae Indepingibilis Imago 1700”, „Istoria ieroglifică”, scrisă la Constantinopol în română (1703 – 1705), considerată prima încercare de roman politico-social, „Istoria Creşterii şi Descreşterii Curţii Otomane”, redactată în latină între 1714 şi 1716 sau „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”, scrisă mai întâi în latină, dar tradusă apoi de autor în română (1719 – 1722).

Surse:

http://epochtimes-romania.com/news/scrisa-acum-301-ani-descriptio-moldaviae-a-lui-cantemir-ne-pune-pe-ganduri-si-astazi---258286

https://1md.online/ro/m/comentariu/dimitrie-cantemir-descrierea-moldovei-carte-fundamentala-eseu-rezumat

https://ziarullumina.ro/documentar/294-de-ani-de-la-descriptio-moldaviae-33042.html

https://radioromaniacultural.ro/documentar-descriptio-moldaviae-prima-enciclopedi e-a-moldovei/

$$$

 S-a întâmplat în 4 septembrie1896, 4/17: La această dată, s-a născut Marcel Olinescu, grafician, gravor, poet, folclorist; a făcut parte din „Grupul grafic" (1938-1948); a lucrat în echipele de cercetare sociologică organizate de Dimitrie Gusti (d. 1992). 

 Marcel Olinescu, s-a născut la Dorohoi judeţul Botoşani în 4/17-09-1896. În perioada 1903-1923 urmează cursurile elementare şi liceale la Dorohoi, studiază la Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi cu profesorul Ion Mateescu şi apoi continuă la Bucureşti avându-l ca profesor pe sculptorul Dimitrie Paciura. După absolvirea Şcolii de Arte Frumoase, în anul 1923, obţine un post de profesor pentru caligrafie şi desen, la Liceul Avram Iancu din Brad şi aici va realiza zece gravuri din „Suita aurului”, portretele revoluţionarilor din munţi-Iancu, Balint, Buteanu. În 1926, ajunge la Botoşani la liceul „August Treboniu Laurian”, iar în 1927 se stabileşte la Arad, ca profesor de desen la liceul comercial de băieţi. Aici este şi redactor la ziarul „Ştirea” (1933-1937) şi pune bazele societăţii artistice „Ateneul Popular Arădean”. 

În curtea liceului comercial, într-un atelier improvizat, realizează busturile pedagogului Petru Pipoş, Crişan, D. Mărculescu. Marcel Olinescu a fost poet, în 1934 a publicat la Arad primul său volum de versuri „Eu-poeme în versuri şi linii” În anul 1928, începe să graveze. A fost printre puţinii gravori din lemn din aceea vreme. Lucrările sale au fost prezentate în volumele : „Păreri de rău”, „Vin ţiganii”, „Botoşani care se duc”. Despre această tehnică, maestrul spunea: „Am ajuns la gravura de lemn când pictura nu-mi satisfăcea dorinţa de a ajunge la linia mea proprie. Numai când am descoperit tehnica gravurii, în 1928, mi-am dat seama că am găsit tehnica artistică în care puteam să-mi torn gândurile” .

 La Arad, în anul 1944, la editura Casa Şcoalelor din Bucureşti, la imprimeria naţională, cu ilustraţii gravate în lemn de către autorul ei, apărea „Mitologia românească”. În 1937 este profesor la Şcoala Normală din Bucureşti, unde are elevi printre care Marin Preda, Râzvan Theodorescu și alții. A realizat expoziţii personale în ţară şi străinătate, de la Buenos Aires la Phenian, din Botoşani, Deva. A fost distins cu Premiul Lecomte de Nouy în anul 1921, premii pentru gravură la Salonul de desen şi gravură în anii 1931 şi 1932. Marele premiu de grafică la Concursul de pictură şi grafică Voroneţiana în 1977, Premiul UAP la Concursul Voroneţiana în 1979, la Suceava. Lucrarea „Mioriţa”, reeditată în 1985- după 45 de ani, la Editura „Junimea” din Iaşi, rămâne una dintre capodoperele liricii noastre populare. A decedat la 15 februarie 1992 şi este înmormântat la Cimitirul Bellu din București.    

Surse:

https://www.modernism.ro/2024/11/15/marcel-olinescu-intre-dalta-si-folclor-portretul-unui-artist-etnograf/

https://vatra-mcp.ro/artisti-si-patrimoniu/pictori-romani/botosani/marcel-olinescu-pictor-gravor-poet-folclorist/

https://muzartbm.ro/2017/marcel-olinescu-1896-1992-periferie-baimareana-1936/

https://www.depozituldearta.ro/colec%C8%9Bii-de-autor/3-2.html?srsltid=AfmBOoqFAE6vJDGzZY3k6VZ_Th3EVgd4ZeoSzriCKWp1NWza zWDzhciA

&&&

 S-a întâmplat în 4 septembrie 1912: În această zi, s-a născut Raoul Şorban, pictor, critic şi istoric de artă. Raoul Șorban (n. Dej – d. 18 iulie 2006, Cluj-Napoca) a fost un critic de artă, pictor, scriitor, eseist și memorialist român. Tatăl său a fost compozitorul Guilelm Șorban, descendent dintr-o veche familie nobiliară din Transilvania, iar bunica originara din Alsacia.

El a crescut în locuinţa mamei sale, Bogdanffy Lenke, şi cu fratele, Şorban Vilian, în Stoiana din anul 1912. În 1923, la 11 ani, a ramas orfan de tată, iar între 1923-1927 a făcut studii gimnaziale şi liceale la Blaj și Cluj, cu precădere în domeniul muzical, unde i-a avut ca profesori pe Heinz Heltmann, Celestin Cherebețiu; Jean Bobescu și Paula Kouba-Stranszky. A studiat pictura și muzica în Italia (la Conservatorul Giuseppe Verdi, din Milano), Austria și Germania între 1930 și 1934. A studiat apoi dreptul la Universitatea din Cluj. Între timp a avut mai multe expoziții de pictură, în diverse saloane de artă la Baia Mare și Cluj (1935), București și Baia Mare (1938), iar apoi din nou la Cluj (1939, 1942, 1943). În 1938, Șorban devine asistent de istoria artei la Universitatea din Cluj.

După Dictatul de la Viena, Transilvania de Nord a fost anexată de către Ungaria, iar el a decis să rămână la Cluj și a fondat Editura Românească din Ardealul de Nord, unica editură care a reușit să funcționeze în acea perioadă în regiune.Totodată a scris o serie de articole pentru ziarul în limba română Tribuna Ardealului (ca secretar de redacție). A fost arestat în 1942 de autoritățile maghiare, întemnițat și obligat să lucreze în detașamentele de muncă forțată.

În perioada 1940-1944, după Dictatul de la Viena, a călăuzit ilegal, în condiții foarte riscante, mii de evrei peste granița vremelnică, dintre Ungaria și România, prin pădurea Făget, de pe dealul Feleacului, de lîngă Cluj, evrei care, fie au intrat în România, pentru a se salva, fie au reușit să emigreze în Palestina, prin România. Această activitate a sa, care a fost dusă în contextul politic complicat al acelor vremuri, a fost un motiv pentru care a primit titlul și medalia de Drept între popoare, acordate de Institutul Yad Vashem. În primul deceniu al secolului XXI însă, au apărut date care contestă semnificativ aceste merite, mergând până la a susține impostura lui Șorban. Multe apărute pe aici, pe la noi, dar prin Israel nu...Acolo nu a fost contestat, după știința mea.

În mai 1944, Șorban s-a întors la București unde a fost integrat în structurile guvernului. În 1948 a fost evacuat din satul natal, cu tot cu familia, iar proprietățile i-au fost confiscate de către statul român.

După revenirea teritoriului transilvan răpite la România, Șorban s-a mutat înapoi la Cluj. Între 1946 și 1948 a condus Conservatorul de la Cluj și, începând cu 1948, Institutul de Artă de la Cluj (până în 1949). Regimul comunist l-a dat afară din funcții, ceea ce l-a forțat să-și câștige existența ca zugrav, la o cooperativă. În 1952, Securitatea l-a arestat și deținut până în 1955 fără proces. În 1956, i s-a permis, din nou, accesul în mediul academic. A publicat la Editura de stat pentru literatură și artă, fiind readmis ca profesor la Universitatea București (1965) și Institutul de Artă Nicolae Grigorescu din București (1968).

În 1987, Institutul Yad Vashem, din Israel i-a decernat titlul și medalia „Drept între popoare”, pentru salvarea vieții miilor de evrei din Ungaria (Transilvania fiind anexata între 1940-1944 la Ungaria). În 1990 a fost numit Cetățean de Onoare al Statului Israel (Dosar 3499). S-a întors la Stoiana în vara anului 1991,„după ce un mic șoc a spulberat comunismul fără să-i destrame birocrația și nici pe birocrații de bază de care s-a servit.”

În 1991, a devenit Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, aceeași distincție fiind oferită de Conservatorul din Oradea în anul 2002. A murit la 18 iulie 2006 și a fost îngropat la Cimitirul de pe Dealul Florilor, din Dej.

Surse:

Mustață, Constantin & Șorban, Raoul: Dialoguri cu Raoul Șorban, Editura Anotimp, Oradea, 2002

Păcurariu, Francisc, Românii și maghiarii de-a lungul veacurilor, Editura Minerva, București, Romania, (1988)

http://www.raoulsorban.ro

http://www.raoulsorban.ro/biografie-raoul-sorban/

https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/raoul-Sorban-salvatorul-evreilor-ardeal-devenit-post-mortem-cetatean-onoare-judetului-cluj-1_50aee2027c42d5a663a172f2/index.html

http://www.ziare.com/cultura/documentar/dosarele-istoriei-salvatorii-evreilor-di n-cluj-1055923

$$$

 S-a întâmplat în 4 septembrie1968: La această dată, apărea Decretul privind constituirea, organizarea şi funcţionarea gărzilor patriotice (adică detaşamente înarmate, de diferite mărimi ca efective, constituite din „muncitori, ţărani şi intelectuali”), menite să contribuie, în colaborare cu armata, la apărarea ţării în cazul unei intervenţii străine (de genul celei din Cehoslovacia, din august 1968) .

Gărzile Patriotice au fost fondate în 1968, după discursul de la București din 21 august, discurs prin care Nicolae Ceaușescu a condamnat public înăbușirea Primăverii de la Praga de către Uniunea Sovietică și sateliții săi.La întrunirea de urgență a Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al P.C.R. din dimineața zilei de 21 august 1968, Nicolae Ceaușescu a declarat: „Cred că în situația creată ar fi bine să ne gândim la reînființarea gărzilor muncitorești, ca unități înarmate ale clasei muncitoare, pentru apărarea cuceririlor revoluționare ale poporului nostru [...] Să facem tot gărzi patriotice și la țară”. Solicitarea lui Nicolae Ceaușescu a fost susținută de Petre Lupu, Mihai Dalea și Manea Mănescu, iar Comitetul Executiv al C.C. al P.C.R. a decis „reînființarea gărzilor patriotice înarmate, alcătuite din muncitori, țărani și intelectuali [...] pentru a se asigura munca pașnică a poporului român, independența și suveranitatea națională a patriei”.

În discursul său ținut din balconul clădirii Comitetului Central, Ceaușescu a apelat la sentimentele antisovietice ale majorității populației, solicitându-i acesteia să reziste în fața amenințării unei manevre militare sovietice similare împotriva României. Temele naționaliste pe care le-a folosit Ceaușescu au avut un efect imediat în ralierea unor largi pături ale publicului, care a început să se organizeze și să se înarmeze sub conducerea Partidului Comunist Român. Deși amenințarea unei invazii a U.R.S.S. dispăruse până la sfârșitul anului, Gărzile Patriotice au rămas un element de bază al structurii comuniste a țării. Ele au devenit un accesoriu permanent al armatei regulate, iar pregătirea militară a fost introdusă obligatoriu pentru toți tinerii și tinerele, în cadrul programului numit Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei (PTAP). În cazul studenților, acest lucru însemna că în programa școlară erau rezervate ore de trageri cu armamentul și alte cursuri de instrucție. 

Deși nu mai erau susținute de același entuziasm popular precum la începutul anilor '70, Gărzile Patriotice au rămas principala linie de apărare împotriva amenințării unor eventuale invazii. Ideea unor astfel de amenințări părea să crească în intensitate pe măsură ce regimul se cufunda în izolare internațională, în special după ce Ceaușescu a pierdut sprijinul Blocului occidental, la începutul anilor '80.

În anii '80, comunismul românesc a căpătat o formă militarizată. Ilie Ceaușescu, general în Armata Română și fratele lui Nicolae Ceaușescu, a rezumat noile teze oficiale în cartea sa „Istoria militară a poporului român”. Lucrarea, transformată curând în dogmă oficială, susținea că românii au constituit întotdeauna cea mai mare armată din lume, apărându-și țara până la unul în toate încercările prin care a trecut. El a precizat în mod constant că în vremuri de restriște întreaga populație era prezentă sub arme. Practic, acesta constituia un mesaj pentru viitor, deoarece propaganda regimului propovăduia legitimitatea și continuitatea lui ca urmaș al înaintașilor patrioți ai țării. În consecință, ideologia care a stat la baza formării Gărzilor Patriotice a fost botezată doctrina militară a „luptei întregului popor”.

În 1989, în Gărzile Patriotice erau înrolați aproximativ 700.000 de cetățeni, bărbați și femei. Ca structură, Gărzile Patriotice colaborau strâns cu Ministerul Apărării Naționale, dar erau subordonate direct Partidului Comunist Român. Bazându-se mai mult pe cetățenii obișnuiți decât pe militari profesioniști, Gărzile Patriotice serveau ca o potențială contrapondere și control față de puterea și influența forțelor armate regulate. La sfârșitul anilor '80, Gărzile Patriotice erau organizate în companii și plutoane în fiecare județ, municipiu, oraș, sat și întreprindere industrială sau agricolă. Sub comanda prim-secretarului P.C.R. local, aceste subunități efectuau instrucție de bază și perfecționare în mânuirea armamentului ușor, a aruncătoarelor și lansatoarelor de rachete antitanc și tacticilor de gherilă. Subunitățile Gărzilor Patriotice mai aveau și alte roluri: efectuarea de recunoașteri, atacarea flancurilor și ariergardei inamicului, a unităților aeropurtate și forțelor speciale inamice care ar penetra în România, precum și închegarea rezistenței împotriva forțelor de ocupație. În conformitate cu imaginea lor de trupe de gherilă, gărzile patriotice purtau uniforme simple, fără însemne sau epoleți.

Prin Decretul nr.61/25.03.1981 pentru modificarea Decretului nr.678/1969 privind regimul de pază a frontierei de stat, Consiliul de Stat al R.S.R. a introdus capitolul 2.1, cu articolele 4.1-4.5, prin care trupelor de grăniceri li se alăturau ca grupe de sprijin „subunități ale gărzilor patriotice special destinate și pregătite în acest scop, precum și grupe de sprijin ale grănicerilor constituite din detașamente de pregătire a tineretului pentru apărarea patriei”. Utilizarea Gărzilor Patriotice în sprijinul pazei frontierei de stat trebuia să fie făcută cu aprobarea președintelui consiliului local de apărare și „conform planurilor de cooperare elaborate de statele majore județene ale gărzilor patriotice și comandanții unităților de graniceri”. Prin același decret se stipula că luptătorii Gărzilor Patriotice care se evidențiau în executarea sarcinilor de sprijin ale grănicerilor puteau fi recompensați cu premii în bani sau de altă natură de către Comandamentul Trupelor de Grăniceri. Pentru merite sau fapte deosebite aceștia puteau chiar primi distincții de stat ale Republicii Socialiste România. În decret se preciza că membrii Gărzilor Patriotice puteau fi scoși din producție doar în mod excepțional pentru a participa la misiunile de asigurare a pazei frontierei de stat, iar în acest caz ei trebuiau să fie în continuare retribuiți de „unitățile socialiste unde sunt încadrați”. De asemenea, în cazul pierderii capacității de muncă, survenită ca urmare a participării la acest fel de misiuni, luptătorii Gărzilor Patriotice beneficiau de „asistență medicală, medicamente, spitalizare și pensie, după caz”.

În timpul evenimentelor din decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu a încercat să folosească Gărzile Patriotice împotriva protestatarilor, în special la Timișoara dar nu a reuşit.

Surse:

Mihai Retegan, 1968 - Din primăvară până în toamnă, București, Editura Rao, 1998

http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/46433

http://www.memorialulrevolutiei.ro/index.php?page=revista-on-line/memorial-10/incursiune-n-istoricul-instituiilor

http://www.cercetare-memorialulrevolutiei1989.ro/wp-content/uploads/2016/05/Gărzile-Patriotice.pdf

https://www.scribd.com/document/362229399/Doctrina-militară-a-Romaniei-Socialiste-asemanatoare-celei-a-Yugoslaviei-doc

http://www.milisoft.ro/doc/Istorie/1968%20Planurile%20de%20aparare%20a%20Romaniei/1968%20Planurile%20de%20aparare%20a%2 0Romaniei.html

&&&

 S-a întâmplat în 4 septembrie1978: În această zi, a murit Ştefan Odobleja, medic, unul dintre fondatorii ciberneticii şi creator al unei ramuri a acestei ştiinţe, psihocibernetica. 

Ştefan Odobleja a fost medic militar, fondatorul ciberneticii şi creatorul psihociberneticii şi membru al Academiei Române, cu merite recunoscute mai ales după decembrie 1989. Ştefan Odobleja  s-a născut la 13 octombrie1902 în Valea Izvorului, judeţul Mehedinţi  şi a decedat la 4 septembrie 1978. Ştefan Odobleja a fost, deopotrivă, un autor de noi concepte, medic militar şi scriitor român, precursor mondial al ciberneticii generalizate pe care el însuşi a denumit-o Psihologia consonantistă. Datorită contribuţiilor sale remarcabile, îndelung ignorate şi nerecunoscute, Ştefan Odobleja a fost ales post-mortem, după 1989, membru al Academiei Române.

În 1909, Ștefan Odobleja începea școala primară în satul natal, terminând cele cinci clase ale ciclului primar din satul său de origine în fiecare an cu premiul întâi. A urmat cursurile Liceului Traian din Turnu-Severin, unde a învățat foarte bine limba franceză, fapt care i-a permis, mai târziu, să-și scrie și să-și publice operele sale fundamentale la Paris, în Franța, în limba franceză.

După absolvirea liceului, Ștefan Odobleja se înscrie la Facultatea de medicină, secția militară. În decursul vieții, Ștefan Odobleja a practicat medicina și a scris importante lucrări despre cibernetică. O parte din operele sale au fost publicate după moartea sa. În afara meseriei sale de bază, Odobleja şi-a dedicat timpul scrisului, fapt confirmat de lucrările sale publicate cât şi de prietenii săi dar, mai ales, de fiul său care i-a pus în valoare câteva lucrări găsite în manuscris după moartea sa. Şi de la acesta s-a aflat că savantul a cochetat şi cu poezia…

Pasionat de psihologie, a început să scrie despre ştiinţă şi cunoaştere în general şi, în special, despre cunoaşterea umană. Pe parcursul anilor, a ajuns să scrie peste 50.000 de pagini despre acest vast domeniu, însă numai 15.000 de pagini au ajuns să fie publicate. În 1929 a publicat o primă lucrare la Bucureşti, iar trei ani mai târziu a făcut acelaşi lucru la Paris. Prima sa operă cu adevărat importantă a fost „Psihologia consonantistă”, în original „Psychologie consonantiste”, apărută în două volume distincte în anii 1938 şi 1939.

În ciuda numelui relativ ambiguu pentru vremea sa, lucrarea de 900 de pagini cuprinde peste 300 de desene care marchează elementele fundamentale ale ciberneticii. Lucrarea avea, ce-i drept, şi un aspect negativ esenţial: era pur teoretică, fără ca Odobleja să explice cum poate fi aplicată cibernetica în viaţa de zi cu zi. După publicarea lucrării sale, Odobleja începe şi trimite exemplare ale cărţii sale la numeroase universităţi din întreaga lume, cum ar fi Roma, Lisabona, Madrid, Londra, Stockholm, Amsterdam, Tokyo, Shanghai, Buenos Aires, Los Angeles şi New York. Meticulozitate de invidiat şi care, ar fi trebuit, poate, să-i asigure întâietatea în „paternitatea” ciberneticii…

Din păcate, izbucnirea celui de-al doilea război mondial în 1939 deturnează atenţia societăţii de la astfel de probleme ale ştiinţei, cunoaşterii şi binelui comun şi o îndreaptă spre iad, fum, moarte şi suferinţe! Într-o lume în care principala preocupare era reprezentată de informaţiile venite de pe numeroasele fronturi de război, aproape nimănui nu i-a mai păsat de lucrarea sa ştiinţifică. Dezamăgit de acest lucru, Ștefan Odobleja se izolează şi rămâne cufundat în lucrările sale inclusiv după încheierea războiului, continuând să-şi aprofundeze cercetările teoretice în domeniile plăcute sufletului şi raţiunii sale.

Aproape imediat după cea de-a doua conflagraţie mondială, în anul 1948, la trei ani de la sfârşitul războiului, la Paris este publicată lucrarea „Cybernetics: Or the Control and Communication în the Animal and the Machine”, adică „Cibernetică: Controlul şi comunicarea în animal şi maşină”. În această carte, filosoful şi matematicianul Norbert Wiener explică unele rezultate practice obţinute pe parcursul războiului, atunci când a avut sarcina de a crea un sistem automat care să regleze tirul mitralierelor şi tunurilor folosite de pe aeronave.

Această lucrare a avut un succes semnificativ mai mare din două motive: în primul rând, a fost publicată după război, când setea de cunoaştere era mai mare după ani de zile de conflict armat, sânge şi moarte, iar în al doilea rând a avut un caracter practic, prin care cibernetica era explicată prin exemple. În acest context, Wiener şi-a asumat practic rolul de inventator al ciberneticii, iar popularitatea sa a fost mai mare decât a lui Odobleja care era cvasi-necunoscut.

Aproape douăzeci de ani mai târziu, în 1966, Ștefan Odobleja s-a mutat din nou din capitală la Turnu Severin şi a descoperit o versiune în limba română a lucrării lui Norbert Wiener. Intrigat de numele acesteia, a identificat numeroase similarităţi cu propria sa carte, „Psychologie consonantiste”, publicată în 1938. Norbert Wiener murise cu doi ani în urmă, astfel că nu l-a putut confrunta direct în această problemă, însă a analizat diversele evenimente şi a identificat modul în care americanul a intrat în posesia lucrării sale. Printre cercetătorii cărora le-a trimis lucrarea sa în 1938 s-a aflat şi doctorul W.S. Bainbridge, care l-a cunoscut pe Wiener atunci când marina americană a cerut Institutului Tehnologic de la Massachusetts să construiască dispozitive anti-raid împotriva tunurilor instalate pe navele de război inamice. În fapt, Norbert Wiener a intrat atunci în posesia cărţii lui Odobleja, iar ulterior s-a folosit de munca acestuia pentru a scrie propria carte despre cibernetică, „împănând-o” cu exemple aplicative şi asumându-şi paternitatea conceptului. Pe principiul „iuţeală de mână şi nebăgare de seamă”… Probabil a profitat şi de faptul că ar fi fost greu de combătut odată ce Cortina de Fier se întinsese în mijlocul Europei!

Din momentul în care şi-a dat seama de toate acestea, Ștefan Odobleja a depus eforturi intense pentru ca munca sa să fie recunoscută la adevărata sa valoare. Treptat, Odobleja a început să fie apreciat în întreaga lume pentru meritul de a fi creat cibernetica, însă acest lucru s-a întâmplat, culmea, mai greu acasă în România, unde a fost cvasi-marginalizat de regimul comunist, poate pentru a nu deveni prea popular. E greu de aflat de ce… Savantul român i se destăinuia, cu vizibilă dezamăgire, în anii în care îşi căuta dreptatea scriitorului Valeriu Armeanu, al cărui cenaclu îl frecventa pe plaiuri mehedinţene şi care l-a susţinut  şi îndemnat fervent pentru a-şi găsi recunoaşterea oficială a meritelor: „Cui crezi că ar mai folosi acest adevăr, şi mai ales, cui ar mai conveni? Chiar la noi în ţară sunt foarte mulţi ai lui Norbert Wiener. Mi i-aş face duşmani pe toţi. La ce bun? Eu m-am împăcat cu soarta şi cu lumea. Ce să fac dacă aşa mi-a fost dat? Eu am studiat principiile ciberneticii într-o cameră, finanţat de greutăţi şi de griji, Wiener a studiat în laboratoare, finanţat de Rockefeller şi împrejmuit de tot felul de colaboratori pe care i-a plătit bine. Sigur că dreptatea va fi de partea celui mai tare. Te rog foarte mult, lasă-mă să rămân un anonim (…) Crezi că mi-a fost uşor când am văzut că truda mea de-o viaţă este pusă la stâlpul infamiei şi scuipată de tot felul de nătărăi, care nu ştiau bine nici tabla înmulţirii?”... Sună şi a actualitate, nu-i aşa?

Ca să dăm Cezarului ce e al Cezarului, trebuie să recunoaştem că, poate, fără aportul unei părţi a presei din acea vreme, chiar dacă apărută-n perioada de ascensiune a cultului personalităţii şi de „închidere” ideologică, nu ar fi fost posibilă punerea-n valoare a meritelor savantului. A urmat o veritabilă campanie de presă susţinută de redactorii revistei „Flacăra”, iar prin sprijinul acestora, începând cu primăvara lui 1974, medicul Ştefan Odobleja a ajuns să suscite interesul specialiştilor din România, care au început să studieze şi să revendice prioritatea absolută a acestuia în domeniul ciberneticii. Valeriu Armeanu spunea, la un moment dat, despre  această campanie: „Ce ar fi să recunoaştem deschis că fără dăruirea, împinsă uneori până la patimă, a poetului Adrian Păunescu, astăzi numele lui Ştefan Odobleja ar fi fost în continuare necunoscut publicului?  Pesemne ar fi trecut câteva generaţii până când opera sa ar fi fost pusă în drepturi, aşa cum se cuvine. Şi nimic nu mă îndreptăţeşte să cred că ar fi fost tot atât de posibil ca numele său să rămână un strigăt, un mare strigăt în pustiu”.

Ştefan Odobleja a încetat din viaţă în septembrie 1978, an în care este publicată la Bucureşti şi lucrarea „Psihologia consonantistă și cibernetică”, lucrarea de ediţia din 1939 publicată iniţial la Paris. Abia la  patru ani după moarte, la Bucureşti apare şi reeditarea, în limba română, a primei ediţii, cea din 1938, a celebrei sale cărţi „Psihologia consonantistă”. Meritele sale sunt recunoscute însă oficial, pe de-a-ntregul şi cu laurii pe care ar fi trebuit să-i aibă-n timpul vieţii, abia după căderea regimului comunist. Astfel, a devenit membru de onoare postum al Academiei Române în 1990, iar alte trei lucrări ale sale au fost publicate în România în perioada 1993-2003: „Odobleja – Apariția ciberneticii pe pământ românesc, o evaluare făcută de Iosif Constantin Drăgan”, „Introducere în logica rezonanței: scrieri inedite” şi „Psihologia consonantistă și cibernetica”. Ştefan Odobleja este recunoscut în zilele noastre și pe plan mondial drept părintele ciberneticii. Unii au făcut-o mai greu, alţii mai uşor… De exemplu, Elveţia i-a recunoscut savantului român meritele, înfiinţând în 1982, la Lugano, în memoria sa, Academia de Cibernetică din Elveția.

Plecând şi de la profesia sa de bază, cea de medic militar, Ştefan Odobleja a mai publicat lucrările: „Procedeu practic pentru a împiedica aburirea oglinzilor laringoscopice” (1928), „Un nou semn în pleurezie” (1929), „Aplicaţiile gravitaţiunii în terapeutică” (1929), „Celulita” (1929), „Atitudinile corpului şi secreţia sudorală” (1930), „Fonoscopia” (1934).Cea mai bună dovadă a importanţei pe care a căpătat-o în timp cibernetică în ţara noastră este apariţia Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre cine a fost Ştefan Odobleja, sursele de mai jos vă stau la dispoziţie:

Surse:

Hinoveanu, Ilarie. Ștefan Odobleja: între „aventura științifică” și patimile glorificării. Craiova. Scrisul românesc, 2003.

http://wvegter.hivemind.net/abacus/CyberHeroes/Odobleja.htm

https://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1199018-savantul-stefan-odobleja-victima-unui-rapt-stiintific.htm

http://ziarullumina.ro/tefan-odobleja-romanul-care-a-pus-bazele-cibern eticii-119985.html

&&&

 S-a întâmplat în 4 septembrie…

- 1504: Amerigo Vespuci trimitea o scrisoare demnitarilor florentini, anunțându-i ca a descoperit Mundus Novus - Lumea Noua

- 1768: S-a născut François-René de Chateaubriand, scriitor francez. François-René de Chateaubriand  (4 septembrie 1768 - 4 iulie 1848) a fost un scriitor francez, politician şi diplomat. Este considerat  fondatorul romantismului în literatura franceză. Principala sa lucrare este „Geniul creştinismului sau Frumuseţea religiei creştine" (1802), publicată ulterior în numeroase ediţii. A fost ales membru al Academiei Franceze în 1811.

Scrieri:

1797: Eseu asupra revoluţiilor

1802: Geniul creştinismmului 

1809: Martirii 

1811: Itinerar de la Paris la Ierusalim ;

1814: Despre Buonaparte şi despre Bourboni 

1826: Călătorie în America

1826: Miscelanee politice şi polemice 

1826: Natcezii 

1828: Miscelanee literare 

1836: Eseu despre literatura engleză 

1849: Memorii de dincolo de mormânt 

- 1774: James Cook a descoperit Noua Caledonie, anexată ulterior de Franţa în 1853. James Cook a descoperit insula Grande Terre şi a denumit-o Noua Caledonia, Caledonia fiind numele latin al Scoţiei.

- 1781: Coloniştii spanioli au întemeiat o aşezare în sudul Californiei pe care au denumit-o El Pueblo Nuestra Señora la Reina de los Ángeles de Porciúncula, pentru ca mai tirziu sa se ajunga la prescurtarea Los Angeles sau şi mai simplu L.A. 

- 1824: S-a născut Anton Bruckner, compozitor şi organist austriac (m. 1896)

- 1851: S-a născut istoricul austriac Julius Jung; în 1876 a publicat un studiu privitor la începuturile românilor, în care susţinea, cu argumente temeinice, continuitatea neîntreruptă a românilor pe teritoriul Daciei; un an mai târziu a publicat un amplu studiu istorico-etnografic privind continuitatea poporului romanizat pe teritoriul Daciei după părăsirea acesteia de către împăratul Aurelian; membru corespondent străin al Societăţii Academice Române din 1877 (m. 1910). A publicat, în 1876, ca răspuns la lucrarea lui Robert Roesler, Romanische Studien, un studiu privitor la începuturile românilor, în care susţinea, cu argumente temeinice, continuitatea neîntreruptă a românilor pe teritoriul Daciei.În 1877 a mai publicat un amplu studiu istorico-etnografic, privind continuitatea poporului romanizat pe teritoriul Daciei după părăsirea acesteia de către Aurelian (Romer und Romanen in den Donaulandern).

Asemenea idei au fost reluate şi în alte scrieri ale sale:

• Die Romanischen Landschaften des Romischen Reiches, 1881;

• Leben und Sitten der Romer in der Kaiserzeit, vol. I-II, 1883-1884;

• Zur Geschichte der Passe Siebenburgens (1892, apărută, în 1895, în limba română sub titlul Contribuţiune la istoria trecătorilor Transilvaniei);

• Fasten der Provinz Dacien mit Beitragen zur Romischen Verwaltungsgeschichte, 1894;

• Mitteilungen aus Apulum, 1900.

- 1870: S-a hotărât, în cadrul Societăţii Academice Române, traducerea şi tipărirea în limba română a lucrării lui Dimitrie Cantemir „Descriptio Moldaviae”. Descriptio Moldaviae, sau Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae sau, în română, Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei, este titlul original al operei fundamentale a lui Dimitrie Cantemir, scrisă în latină între 1714 - 1716), când trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin.

- 1881, 4/17: S-a născut poetul George Bacovia. George Bacovia (n. 4/17 septembrie 1881, Bacău – d. 22 mai 1957, Bucureşti) a fost un scriitor român format la scoala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri si proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influente din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaste treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoasterea sa ca cel mai important poet simbolist român si unul dintre cei mai importanti poeti din poezia română modernă. 

Volume antume:

Plumb, București, 1916

Scântei galbene, Bacău, 1926

Bucăti de noapte, București, 1926

Poezii, București, 1929

Cu voi..., București, 1930

Poezii, prefață de Adrian Maniu, Bucuresti, 1934

Comedii în fond, Bucuresti, 1936

Opere, București, 1944

Stanțe burgheze, București, 1946

Poezii, Bucureşti, 1956 

- 1882: Thomas Edison a început să furnizeze electricitate primilor clienţi ai firmei sale, Edison Electrical Illuminating Company, din New York, cartierul Manhattan. De altfel, sub conducerea lui s-a construit prima centrala electrică din lume (1882) la New York 

- 1886: S-a născut Tit Simedrea (din botez Teodor), cleric ortodox, istoric, mitropolit al Bucovinei (1941-1945) (m. 1971)

- 1888: Numele Kodak a fost înregistrat de către George Eastman din Rochester, New York (SUA). El a patentat aparatul de fotografiat cu rolă de film: U.S. Patent #388.850 

- 1892: S-a născut Darius Milhaud, compozitor, dirijor şi critic muzical francez (m. 1974) 

- 1896, 4/17: S-a născut Marcel Olinescu, grafician, gravor, poet, folclorist; a făcut parte din „Grupul grafic" (1938-1948); a lucrat în echipele de cercetare sociologică organizate de Dimitrie Gusti (m. 1992).

- 1907: A murit compozitorul, pianistul şi dirijorul norvegian Edvard Grieg (n. 1843) 

- 1908: S-a născut Richard  Wright (m.1960), scriitor american. Stabilit la Paris (1945). A abordat romanul psihologic modern (Intrusul, 1953; Visul cel mai lung, 1958; Azi e zi de leafă, 1963). 

- 1911: S-a născut Gabriel Georgescu, poet şi traducător (din poezia franceză, rusă şi maghiară) (m. 1973)

- 1912: A încetat din viaţă, la Paşcani, jud. Iaşi, Mihai Busuioc (Domnul Trandafir) (n.1847), institutor român. În povestirea Domnul Trandafir, Mihail Sadoveanu l-a imortalizat pe învăţătorul său dintr-un semn de adâncă recunoştinţă, dar mai ales pentru a face din personajul său literar un simbol al adevăratului dascăl de oricând şi de oriunde. Astfel, M. Sadoveanu a reuşit să înfăţişeze cea mai frumoasă figură de învăţător din literatura română. Mormântul lui Mihai Busuioc se află în cimitirul din Paşcani, nu departe de acela al părinţilor scriitorului Mihail Sadoveanu. 

- 1912: S-a născut Raoul Şorban, pictor, critic şi istoric de artă.Raoul Sorban (n. Dej- d. 18 iulie 2006 Cluj-Napoca) a fost un critic de artă, pictor, scriitor, eseist, academician si memorialist român. În 1944, în timpul celui de al II-lea război mondial a făcut acte de înalt eroism si umanitate salvând vietile a mii de evrei, pentru care a primit titlul si medalia de Drept între popoare acordată de Statul Israel.

- 1913: S-a născut biochimistul american Stanford Moore; cercetări în domeniul enzimologiei; a studiat, cu ajutorul cromatografiei cu schimb de ioni, structura moleculară a proteinelor; Premiul Nobel pentru chimie pe 1972, împreună cu conaţionalii săi Christian B. Anfinsen şi William H. Stein (m.23.VIII.1982)

- 1919: Înfiinţarea, la Bucureşti, a Societăţii Opera - artiştii asociaţi; la 22 septembrie acelaşi an va lua numele de Societatea lirică română Opera si va constitui nucleul Operei Române de mai târziu (din decembrie 1921); primul director: Scarlat Cocarascu. Debutul are loc la 17 martie 1920, in localul Teatrului Naţional, cu spectacolul „Aida" 

- 1927: S-a născut artista decoratoare Mimi (Maria) Podeanu (m. 1975) 

- 1929: Dirijabilul german „Graf Zeppelin" a terminat călătoria de lux in jurul lumii, la care au participat 21 de pasageri deserviţi de 41 de membri ai echipajului 

- 1934: S-a născut baritonul rus Eduard Khil, supranumit „Mr. Trololo" (m. 2012)

- 1934: S-a născut pictorul Claude Theberge. Claude Theberge (1934-2008) este un pictor canadian. Acesta a fost cunoscut în primul rând pentru pictura sa, dar, de asemenea, a  realizat vitralii si sculpturi pentru multe locuri publice. Claude Théberge este cel mai bine cunoscut pentru „umbrelă". În multe dintre picturile sale, vom vedea oameni cu umbrele sau chiar animale. Umbrelele si eşarfele sunt adesea prezente. El a creat, de asemenea, lucrari de arta pentru complexul Parlamentului European şi Teatrul du Capitole în oraşul Quebec. Tablourile sale pot fi găsite în colecţii prestigioase: Aerospace, Franţa, L'Oréal / Lancôme, Muzeul de Arta Contemporana de la Montreal, Royal British Museum Columbia, World Trade Centre din Toronto, First Canadian Bank, Esso, Canada şi multe altele.  De asemenea, el a servit ca designer grafic la UNESCO în Paris 

- 1930: S-a născut graficiana Xenia Eraclide-Vreme

- 1940: Demisia guvernului condus de Ion Gigurtu; în timpul guvernării sale, iulie-septembrie 1940, România este constrânsă să accepte Dictatul de la Viena (30 august 1940); Carol al II-lea i-a încredinţat generalului Ion Antonescu (1882-1946) mandatul de a forma un nou guvern (acesta acceptă, cerându-i regelui să-i acorde puteri depline)

- 1958, 4-22: S-a desfăşurat, la Bucureşti, prima ediţie a Concursului şi Festivalului internaţional de muzică „George Enescu"; au participat concurenţi la secţiunile de vioară, pian şi canto; au susţinut recitaluri reputaţi solişti din ţară şi din străinătate

- 1959: A murit medicul Iuliu Haţieganu; a format la Cluj o valoroasă şcoală de medicină internă; unul dintre organizatorii educaţiei fizice de masă în mediul rural şi universitar; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1885)

- 1962 - Prima repetiţie (în Studio-ul 2 EMI) a grupului The Beatles. Primele înregistrări în formula celebră John, Paul, George, Ringo - „Love Me Do", P.S. I Love You" 

- 1963: A murit Robert Schuman, om politic francez; prim-ministru (1947-1948) şi ministru în mai multe rânduri; declaraţia sa de la 9 mai 1950 (când era ministru de externe), privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului - CECO, a constituit punctul de plecare în construcţia europeană; considerat unul dintre „părinţii Europei unite"; primul preşedinte (1958-1960) al Adunării Parlamentare Europene (Parlamentul European de astăzi) (n.29.VI.1886.)Nota: Din 1985 ţările Comunităţii Economice Europene (azi, Uniunea Europeană) au instituit „Ziua Uniunii Europene", cunoscută şi ca „Ziua Schuman" (marcată, anual, la 9 mai)  

- 1965: A murit Albert Schweitzer, medic şi gânditor umanist francez; a acordat, în repetate rânduri, asistenţă sanitară în Africa şi a construit un spital într-o mică localitate gaboneză (Lambarene); s-a numărat printre savanţii care s-au împotrivit constant fabricării bombei atomice şi experienţelor nucleare; Premiul Nobel pentru Pace pe 1952 (n. 1875)

- 1968: Apare Decretul privind constituirea, organizarea şi funcţionarea gărzilor patriotice (detaşamente înarmate constituite din muncitori, ţărani şi intelectuali), menite să contribuie, în colaborare cu Armata, la apărarea ţării în cazul unei intervenţii străine (de genul celei din Cehoslovacia, din august 1968)  

- 1968: A murit (la Roma,) regizorul Victor Iliu, unul dintre maeştrii filmului românesc (n.24.XI.1912)

- 1972: Înotătorul american Mark Spitz câştigă cea de-a şaptea medalie de aur la Olimpiada de vară de la München, devenind primul olimpic care câştigă şapte medalii de aur la o singură Olimpiadă 

- 1978: A murit Ştefan Odobleja, medic, unul dintre fondatorii ciberneticii şi creator al unei ramuri a acestei ştiinţe, psihocibernetica (n.14.10.1902)

- 1981: S-a născut cântăreaţa şi actriţa americană Béyonce (Giselle) Knowles; a fost prima artistă care a avut şi un single şi un album în acelaşi timp pe prima poziţie în istoria Billboard, doar Men At Work, Beatles, Simon and Garfunkel şi Rod Stewart reuşind această performanţă. La ediţia din 2004 a Grammy-urilor a câştigat un număr record de 5 premii

- 1989: A murit Georges Simenon, scriitor belgian de limbă franceză, autor de romane poliţiste, „părintele" celebrului comisar Maigret. Georges Joseph Christian Simenon (n. 13 februarie 1903) a fost un scriitor belgian prolific, care a publicat o sută nouăzeci şi două de romane, o sută cincizeci şi opt de povestiri şi numeroase articole şi studii. El este cunoscut pentru crearea comisarului Maigret, personajul principal al romanelor şi povestirilor sale poliţiste.Maigret este un personaj fictiv din romanele poliţiste scrise prin anii 1920 de scriitorul belgian Georges Simenon. El este un comisar de poliţie de vârstă mijlocie, fiind personajul principal în cele 75 de romane şi 28 de nuvele ale scriitorului belgian. Jules Maigret este prezentat ca un tip calm, pe care nimic nu-l poate scoate din sărite, el fumează pipă şi poartă pălărie şi manta. În timpul investigaţiilor este un bun observator, căutând să înţeleagă motivul care l-a determinat pe răufăcător să comită crima. Romanele lui Georges Simenon au fost ecranizate. Printre actorii care au jucat rolul comisarului Maigret se afla si Jean Gabin. 

- 1992: A murit poetul Dan Deşliu; adept fervent al comunismului în deceniile cinci şi şase ale secolului XX, a început, de la sfârşitul anilor '70, să conteste regimul, devenind din 1980 un opozant al acestuia (n. 1927) 

- 1996: A murit Anda Boldur, traducătoare şi scenaristă (n. 1924)

- 1997: A fost reinaugurată Catedrala Isus Hristos Mântuitorul (din Moscova), inaugurată în 1883 pentru prima dată şi dărâmată din ordinul lui Stalin, în 1931 

- 2001: Se inaugurează Disney Sea, primul parc Disney pe mare din lume, situat în apropiere de Tokyo.

- 2002: A murit actorul Cornel Vulpe (n. 1930)

- 2002: A fost prezentată opiniei publice Doctrina Bush, prin care Statele Unite ale Americii îşi rezervă dreptul de a întreprinde lovituri militare preventive împotriva statelor care găzduiesc pe teritoriul lor baze teroriste 

- 2003: A murit Lola Bobescu, violonistă şi profesoară stabilită în Belgia (n. 1920)

- 2006: A murit (în urma unui accident subacvatic) Steve Irwin (supranumit şi „The Crocodile Hunter" - Vânătorul de crocodili), cunoscut naturalist şi realizator australian de documentare de televiziune, difuzate în special de canalul „Discovery" (n. 22 februarie 1962).Stephen Robert Irwin (a devenit cunoscut datorită documentarelor sale de pe Discovery („The Crocodile Hunter") şi a filmelor artistice în care a jucat. Acesta încetat din viaţă în nordul Australiei, într-un accident subacvatic. În dimineaţa de luni, 4 septembrie 2006, a fost înţepat în piept de o pisică de mare; Stephen Irwin se afla în largul portului Douglas, la nord de Cairns Australia, unde lucra la un documentar despre lumea submarină. Steven Irwin este cunoscut drept un entuziast al faunei sălbatice.El a devenit o adevărată legendă a curajului, îmbinând curiozitatea ştiinţifică cu spiritul de aventură. Steve Irwin a devenit foarte repede o vedetă în Australia, unde îşi avea chiar propria grădină zoologică. Revista People l-a declarat pe Steve cea mai iubită personalitate a lumii.Mai ales după ce a apărut în filmul lui John Stainon, „Vânătorul de crocodili", în anul 2002, naturalistul atipic a ajuns o stea internaţională. Cu atât mai mult, cu cât în peliculă juca în propriul său rol.Emisiunile sale televizate au fost urmărite de zeci de milioane de telespectatori, cuceriţi atât de neprevăzutul situaţiilor în care se punea, cât şi de umorul care îi însoţea permament aventurile în rândul celor care nu cuvântă.

- 2008: A murit Gaby Michailescu, impresar de teatru (printre alţii al lui Iancu Brezeanu, Grigore Vasiliu-Birlic, Maria Tănase, Radu Beligan, Amza Pellea), cronicar dramatic şi memorialist (autor al unor cărţi privind lumea teatrului interbelic românesc) (n. 1910)

- 2008: A murit Marius Mircu, până în toamna anului 2008 decanul de vârstă al scriitorilor şi ziariştilor din Israel născuţi în România; frat e cu prozatorul Marcel Marcian şi cu matematicianul Solomon Marcus (n. 1909)

&&&

 O femeie intră într-un magazin cu rochii pentru mirese și spune că vrea să cumpere o rochie pentru cea de-a patra ei căsătorie.

Vânzătoarea îi răspunde pe un ton amabil, nedorind să o jignească:

- Știți, pentru a patra căsătorie e mai potrivită o rochie drăguță, un pic mai deosebită, dar nu una albă. Cele albe se potrivesc mai mult mireselor aflate la prima căsătorie, mai inocente, dacă înțelegeți ce vreau să spun...

- Vă înțeleg foarte bine, răspunde femeia.

Sunt tot atât de inocentă ca o mireasă la prima ei căsătorie.

- Nu înțeleg... zice vânzătoarea.

- Păi, să vă explic atunci.

La prima mea căsătorie, din cauza emoțiilor și stresului, soțul meu, care era mai slab de inimă, a murit în noaptea nunții.

La cea de-a doua, în timp ce ne aflam în mașină, în drum spre starea civilă, între mine și soțul meu a izbucnit o ceartă atât de urâtă încât nu ne mai vorbim nici în ziua de azi.

- Îmi pare rău să aud asta, zice vânzătoarea.

Și cea de-a treia căsătorie?...

- Cea de-a treia căsătorie a fost cu un politician. După noaptea nunții, timp de patru ani de zile, în fiecare seară, stătea pe marginea patului și îmi tot spunea cât de bine urma să fie...