&&&

 S-a întâmplat în 10 iunie 323 î. Hr.: La această dată, a murit Alexandru cel Mare. Alexandru cel Mare (356 – 323 î. Hr.) nu a pierdut nici o bătălie în 11 ani de confruntări cu forţe superioare numeric. Fiind primul comandant al unei armate care a încercat să cucerească lumea cunoscută la acea dată, Alexandru a reuşit să combine acţiunile infanteriei, cavaleriei şi trupelor de geniu într-o manieră care nu mai fusese văzută sau experimentată până atunci. Prin eforturile sale de a uni Estul cu Vestul a schimbat lumea, introducând practicile politice, militare şi economice greceşti în toate teritoriile cucerite de el.

Alexandru s-a născut în anul 356 î. Hr. în Macedonia, ca fiu al regelui Filip al II-lea şi al reginei Olympia. A primit în copilărie o educaţie completă, inclusiv prin prelegerile filosofului Aristotel. Tatăl său l-a iniţiat în arta militară şi Alexandru şi-a condus prima dată trupele în luptă la vârsta de 16 ani. Doi ani mai târziu, în 338 î. Hr., el a comandat o mare parte a armatei tatălui său care a câştigat bătălia de la Cheroneea, prin care Macedonia şi-a impus hegemonia asupra Greciei. Regele Filip a fost omorât de o gardă de corp care-i purta pică, în timp ce plănuia o invazie în Asia Mică, având ca scop cucerirea Imperiului Persan. La 20 de ani, Alexandru a preluat tronul tatălui său şi imediat l-a executat pe asasin şi pe cei care i s-au opus. Odată cu tronul, Alexandru a moştenit o armată de veterani foarte bine antrenaţi şi disciplinaţi, organizaţi în unităţi de lăncieri, înarmaţi cu „sarisse”, arme de două ori mai lungi decât lăncile obişnuite. Aceste unităţi erau sprijnite de infanteria uşoară şi de trupele de cavalerie care loveau flancurile sau exploatau breşele create în apărarea inamicului de către falangă. Formaţiunile de genişti, capabile să asambleze rapid catapulte şi alte maşini de război, sprijineau forţele principale.

La puţin timp după moartea lui Filip, Alexandru a mobilizat o armată alcătuită din 30.000 de lăncieri, infanterişti şi genişti şi 5.000 de călăreţi pentru a pune în aplicare planul tatălui său de a cuceri Asia Mică.Singurul obstacol consta în superioritatea navală a perşilor; ca urmare, macedoneanul a neutralizat rapid superioritatea inamicului, atacându-i dinspre uscat porturile şi distrugându-i bazele flotei. Pe măsură ce înainta de-a lungul litoralului Mării Mediterane, Alexandru a întâmpinat o rezistenţă minimă până la râul Granicus, unde în 334 î. Hr. a înfruntat primele forţe persane mai numeroase. Având câteva mii de soldaţi mai puţin, Alexandru a traversat râul fără a fi descoperit şi a lansat prin surprindere un atac puternic, obţinând rapid victoria.

Armata macedoneană s-a îndreptat apoi spre sud, ajungând la Issus, aflat în nord-estul Siriei de astăzi. Acolo îl aştepta principala armată persană condusă de regele Darius al III-lea, cu efective de trei ori mai numeroase. Alexandru a ordonat din nou atacul. Falagele sale nu au reuşit la început să străpungă linia de front a persanilor, iar cavaleria a eşuat în încercarea de a lovi flancurile. Când soarta bătăliei era periclitată, Alexandru şi-a reunit trupele şi a condus un atac direct asupra sectorului în care se afla regele Darius. Apărarea persană a cedat sub lovitura şarjei puternice de cavalerie, forţându-l pe Darius să se retragă precipitat, urmat de ostaşii săi.

Părăsind câmpul de luptă în grabă, Darius şi soldaţii au lăsat în urmă mama, soţia şi copiii monarhului.Alexandru – care anterior trecuse prin sabie mai multe localităţi ce i-au rezistat – a recurs la un artificiu politic menit a-i câştiga pe foştii inamici. El a ordonat ca familia regelui Darius să fie tratată conform statutului acesteia, iar soldaţilor persani şi mercenarilor capturaţi le-a acordat şansa să se alăture armatei sale în loc de a fi executaţi. În anul următor, Alexandru a asediat timp de şapte luni portul Tyr. Dupa victorie, s-a îndreptat spre sud pentru a cuceri Gaza şi apoi a ocupat Egiptul. La sfârşitul anului 332 î. Hr. a înfiinţat oraşul Alexandria, la vărsarea Nilului, oraş care curând a devenit centrul comercial, ştiinţific şi literar al lumii elene. În 331 î. Hr., Alexandru a declanşat ofensiva şi a trecut peste fluviile Tigru şi Eufrat. La 1 octombrie 331 î. Hr. Alexandru a înfrânt din nou o armată persană mult mai numeroasă decât a sa. În scurt timp a cucerit Persepolis, capitala Imperiului Persan şi a capturat tezaurul regal. La sfârşitul anului 330 î. Hr., controla întreaga Asie Mică, Persia, Siria, Fenicia, Iudeea şi Egiptul.

În mai puţin de cinci ani Alexandru crease cel mai vast imperiu din istorie şi indeplinise toate obiectivele tatălui său, însă el nu era mulţumit. În următorii trei ani, cuceritorul macedonean a invadat Afganistanul, Asia Centrală şi nordul Indiei. În timpul campaniei, Alexandru nu a pierdut nici o bătălie, nici chiar pe cea împotriva regelui indian Porus, care, în confruntarea de la râul Hydaspes, a folosit mai mult de 200 de elefanţi de luptă.

Înainte de Alexandru, planificarea militară şi strategia erau aproape necunoscute.Tacticile pe câmpul de luptă erau doar, cel mult, într-o stare incipientă, victoria fiind de obicei de partea armatei mai numeroase şi mai bine echipate.El a introdus manevrele tactice de învăluire a inamicului şi coordonarea între infanterie şi cavalerie şi de asemenea, a integrat forţele navale planurilor sale strategice şi a început construirea unor vase mai performante, culminând cu marile galere care au dominat războaiele navale multe secole după aceea.

Alexandru a vrut să-şi continue înaintarea după ce l-a înfrânt pe Porus, dar oastea sa, extenuată de opt ani de lupte, a insistat să se întoarcă acasă.Tânărul rege a fost de acord în cele din urmă. El a lăsat teritoriile cucerite sub autoritatea oamenilor săi, dar şi a foştilor inamici, în care căpătase încredere.În armată au fost încadraţi militari persani, care au fost instruiţi în tactica macedoneană. Pentru ca unitatea dintre Est şi Vest să se cimenteze, Alexandru a căsătorit 10.000 de militari macedoneni cu femei persane. Chiar regele s-a însurat cu o persană!

Alexandru nu s-a mai întors niciodată în Macedonia. El s-a îmbolnăvit şi a murit la 33 de ani, în Babilon, în 323 î. Hr., de o boală ce se pare că ar fi fost malarie. Poate datorită faptului că se credea nemuritor, Alexandru nu s-a îngrijit să lase, ori să numească vreun succesor la tron. Unicul său scop a fost acela de a lăsa imperiul în mâinile „celui mai puternic”. Din păcate, nimeni nu a fost la fel de puternic ca el. După un an, imperiul şi armata sa s-au separat în mai multe tabere războinice.

Alexandru a schimbat lumea graţie spiritului său organizatoric şi a aptitudinilor sale strategice, prin inovaţii tactice şi curaj personal. A reuşit să stabilească relaţii între Est şi Vest şi să răspândească civilizaţia greacă pe suprafeţele vaste pe care le-a cucerit, unde a fondat mai multe oraşe care au devenit curând centre culturale şi comerciale importante. Dezvoltarea de către Alexandru a tacticilor ofensive şi a artei asediului a reprezentat modele pentru anii ce au urmat, iar realizările sale au stabilit standardele pentru crearea viitoarelor mari imperii.

Surse:

Michael Lee Lanning  – 100 de personalităţi militare ale lumii

https://www.ro.biography.name/conducatori/92-macedonia/271-alexandru-macedon-356-323-i-hr

http://www.ecursuri.ro/revista/nr1/lectia-de-istorie/alexandru-cel-mare.html

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/alexandru-cel-mare-cuceritorul-legendar-al-persilor

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/alexandru-cel-mare-lord-al-razboiului-si-cuceritor-al-orientului

https://www.scribd.com/doc/111352115/Alexandru-Macedon

https://www.britannica.com/biography/Al exander-the-Great

&&&

 S-a întâmplat în10 iunie1860: În această zi, s-a născut soprana Hariclea Darclée (Hartulary). Hariclea Haricli, pe numele său la naştere, a venit pe lume la Brăila, fiind cel de-al treilea copil al moşierului de origine greacă Ion Haricli şi a Mariei Aslan, nepoata domniţei Mavrocordat.Încă din copilărie, perioadă în care a fost la un pas de a muri de febră tifoidă, a studiat pianul în particular şi a luat lecţii de canto la pensionul Lobkovitz din Viena cu profesoara Marchesi, iar la Bucureşti a studiat cu profesoara de origine franceză Madame La Kerre.

În 1881, debutează într-un recital de canto, pe scena teatrului din Brăila, orașul său natal. În februarie 1881, ea s-a căsătorit cu tânărul locotenent de artilerie Iorgu Hartulary – iubirea lor având să se stingă repede, din cauza viciilor lui Iorgu, cărţile de joc, chefuri şi femei -, iar în 1886 pleacă la Paris, unde se luptă din greu cu neajunsurile, deși primea de-acasă câte 500 de franci pe lună. Nici măcar nașterea fiului ei, Ion, nu o abate din drum, continuând să ia lecții de canto, cu E. Duvernois de la Conservator. Este remarcată de Charles Gounod, care îi încredințează rolul Margaretei din  „Faust”, în care avea să debuteze internaţional, la 14 decembrie 1888, pe scena Operei Mari din Paris.

Atunci s-a remarcat prin vocea sa excepţională, momentul prilejuindu-i consacrarea artistică internaţională. A obţinut astfel şi primul contract pentru un turneu european care avea să înceapă în vara anului 1889. Se pare că tot Gounod a fost acela care i-a sugerat adoptarea numelui Darclée. În decembrie 1890, a interpretat pentru prima dată, pe scena Teatro alla Scala din Milano, rolul Chimenei, din „Cidul” de Jules Massenet, spectacol la care a asistat însuşi marele compozitor italian Giuseppe Verdi. Avea să urce ulterior pe prestigioasa scenă milaneză de nu mai puţin de 120 de ori, în întreaga carieră.

Au urmat interpretări de succes pe marile scene ale lumii, la Paris, Berlin, Florenţa, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Monte Carlo, New York sau Moscova.Multe dintre partiturile care au devenit celebre, au fost special concepute pentru vocea sa excepţională, câteva dintre opere fiind: „Condor” de Carlos Gomes (rolul Odulea, Teatrul Scala din Milano, 1891), „I Rantzau” de Pietro Mascagni (rolul Luisa, premiera absolută la Teatro della Pergola din Florenţa, 1892), „Cristoforo Colombo” de Alberto Franchetti (rolurile Isabella di Aragona, Ikuamota, Teatrul din Genova, 1892, „Amy Robsard” de Isidor da Lara (rolul Amy Robsard, Opera din Monte Carlo, 1897), „Hero e Lenadro” de Luigi Mancinelli (rolul Hero, Opera din Madrid, 1897), „Iris” de Pietro Mascagni (rolul Iris, premiera absolută la Teatrul de Operă din Roma, 1898, apoi la Milano şi Bucureşti), „Enoch Arden” de Alexis Catargi (rolul Ammie Lee, Teatrul Naţional din Bucureşti, 1904) sau  „Eidelberga mia” de Ubaldo Pachierotti (rolul Catnei, Teatrul Colon din Buenos Aires, 1909.

Mai mult, marele compozitor italian Giacomo Puccini a considerat-o pe Hariclea Darclée singura cântăreaţă care poate întruchipa perfect rolul Floriei în  „Tosca” şi la cererea ei, a adăugat operei aria  „Vissi d’arte, vissi d’amore”, distribuind-o în spectacolul de premieră din 14 ianuarie 1900, care a avut loc la Teatro Constanzi din Roma, alături de tenorul Emilio de Marchi şi baritonul Eugenio Giraldoni, cel care reprezenta marea ei dragoste.

Interpretările sale magistrale au fost mult influenţate de faptul că era o bună cunoscătoare a mai multor limbi străine – germană, franceză, italiană, spaniolă, engleză, greacă, rusă -, fiind deosebit de apreciată de mari compozitori, de la Verdi, Leoncavallo, Massenet, Catalani, Puccini. A interpretat alături de nume celebre precum Enrico Caruso, Titta Ruffo, Tamango sau sub bagheta dirijorului Arturo Toscanini, repertoriul ei cuprinzând peste 60 de titluri de opere ale unor celebri compozitori, între care: „Romeo şi Julieta”, „Norma”, „Traviata”, „Carmen”, „Aida”, „Wilhelm Tell”, „Don Giovanni”, „Manon”, „Othello”, „Tannhauser”, „Tristan şi Isolda”, „Boema”, „Trubadurul”.

Între anii 1891-1910 a realizat numeroase turnee în România, publicul românesc având posibilitatea să aplaude vocea sa excepţională.Trebuie spus că Hariclea Darclée s-a remarcat drept cântăreaţă de operă, însă în repertoriul său au figurat şi lieduri, oratorii, ba chiar şi romanţe, abordând şi lucrări inedite sau foarte rar cântate. Din păcate nu s-au păstrat înregistrări pe discuri cu vocea Haricleei Darclée, ci doar două cântece românești: „Cântecul fluierașului” de George Stephanescu și „Vai mândruță dragi ne-avem” de Tiberiu Brediceanu înregistrate cu acompaniament de pian la o vârstă foarte înaintată, dar la care păstra intacte calitățile naturale și tehnice ale minunatei sale voci.

În plin apogeu al carierei sale artistice, casele de modă se luptau, aproape la fel ca în zilele noastre, pentru a-i concepe toaletele, iar doamnele din înalta societate copiau stilul vestimentar al artistei. În mai 1918 se retrage definitiv de pe scenă, vocea sa începând să aibă probleme, ultimul spectacol susţinut fiind cel de la Teatrul Pergola din Florenţa. Soprana Hariclea Darclée a primit mai multe decoraţii, între care Ordinul  „Bene Merenti”, clasa I, acordat de Carol I, şi distincţiile otomane  „Medalia Artistică” şi  „Marele Ofiţer al Sefakatului”.

În septembrie 1936, revine definitiv în România, cu intenţia de a preda la Conservator sau de a cânta pe scena Operei Române, în acelaşi timp dorindu-şi foarte mult să înfiinţeze şi o şcoală românească de canto, iniţiativă pentru care nu a găsit, însă, susţinere.Hariclea Darclée a trecut la Domnul la 10 ianuarie 1939, la Bucureşti, în sărăcie şi uitare, fiind înmormântată la cimitirul Bellu, din fonduri furnizate de către Ambasada Italiei.

În anul 1960, regizorul Mihai Iacob a realizat filmul  „Darclée”, în care prezenta viaţa sopranei Hariclea Darclée, rolul acesteia fiindu-i atribuit Silviei Popovici, din distribuţie făcând parte şi Victor Rebengiuc, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Cristea Avram, Geo Barton, Jules Cazaban, Ion Dichiseanu, Toma Dimitriu, Fory Etterle, Ion Manu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Amza Pellea, Eugenia Popovici. Remarcabila producţie avea să reprezinte, un an mai târziu, România la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes.

În anul 1995, la împlinirea a 135 de ani de la naşterea marii soprane, în oraşul natal al artistei, Brăila, a avut loc prima ediţie a Concursului Naţional de Canto  „Hariclea Darclée” la iniţiativa sopranei Mariana Nicolesco, evenimentul reprezentând un „profund omagiu adus incomparabilei artiste, alături de speranţa renaşterii unei vechi tradiţii şi a unei mari pasiuni… muzica, şi mai cu seamă vocea umană”. În anul 1997, în teatrul de excepţie în care viitoarea mare artistă debuta în 1881, la numai 21 de ani, avea loc Primul Concurs Internaţional de Canto  „Hariclea Darclée”, reunind 167 de concurenţi din 25 de ţări.

Surse:

George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/hariclea-darclee-prima-floria-tosca-din-istorie

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/06/28/romani-celebri-hariclea-darcl-e-artista-care-a-dominat-scena-lirica-mondiala-timp-un-sfert-de-secol--135794

http://www.rador.ro/2019/01/10/portret-legendara-soprana-hariclea-darclee-pe-drumul-de-la-faima-mondi ala-la-saracie/

$$$

 S-a întâmplat în10 iunie1912, 10/23 - 17/30: La această dată, pe calendarul pe stil vechi, începea, la Aspern (Austria), un concurs aviatic internaţional, la care românul Aurel Vlaicu, zburând cu un aparat proiectat şi construit de el, „Vlaicu-2", obţine un mare succes, numărându-se printre câştigători (premiul I pentru aruncarea unui proiectil la ţintă, de la o înalţime de trei sute de metri şi premiul al II-lea, pentru aterizarea la punct fix).

Pe 10 iunie 1912, începea la Viena mitingul aviatic prin care întregul mapamond îl cunoștea pe Aurel Vlaicu. Într-o duminică, în fața Curții imperiale de la Viena a avut loc cel mai mare concurs aviatic de până atunci. Erau prezenți 17 austrieci, 12 francezi, șapte germani, trei italieni, un rus, un belgian și un român. Nu lipsea deja celebrul Roland Garros, care pilota un „Bleriot XV”, considerat cel mai bun aparat al vremii. În multitudinea de curioși de la Aspern, fostul sat încorporat de puțină vreme în municipalitatea Vienei, se aflau și o serie de tineri români studenți în capitala austriacă, toți nerăbdători să-l vadă pe Aurel Vlaicu.

În după-amiaza concursului vântul sufla lin. Avionul „Vlaicu II” purta în concurs numărul 38. Probele ce figurau pentru întrecere erau foarte pretențioase: viteză, înălțime, viteză ascensională, zboruri de precizie, durată, distanță, viteză. În funcție de specificul aeroplanului său, Vlaicu a participat la zborurile de precizie, care prevedeau proba de aterizare la punct fix, proba de aruncare a unei greutăți (proiectil) într-un cerc trasat pe aerodorm și proba de zbor cu maximum de viteză descriind cercul cel mai mic în jurul unui pilon.În zgomotul motoarelor pregătite pentru plecare, al mulțimii entuziasmate de acest spectacol, cele dintâi probe au deja loc. 

Trei accidente la primele probe scot din concurs câțiva participanți. În același timp se stabilesc noi recorduri mondiale, ca cel al aviatorului Caskay, care urcă la 4.600 de metri cu doi pasageri. După cum nota presa, Aurel Vlaicu „..participă ca primă probă, la aruncarea unui proiectil într-un cerc de 40 de metri, trasat pe sol, aeroplanul aflându-se la 300 de metri înălțime.Faptul că aeroplanul său poate lua viteză foarte mică îl avantajează, dar la asemenea viteză se produc și oscilații, ceea ce îl dezavantajează”. Totuși reușește să obțină locul al doilea și este premiat cu 500 de coroane. Astfel, chiar din prima zi a concursului, tricolorul românesc fâlfâia pe aerodromul din Aspern- Viena.Pe 27 iunie au avut loc probele de viraj strâns deasupra unui pilon implantat în fața tribunei.Vlaicu s-a rotit aproape pe verticală, uimind publicul.A obținut tot premiul al doilea, câștigând 1500 de coroane. În 29 iunie, sâmbăta, s-a desfășurat proba de aterizare la punct fix, acesta fiind un dreptunghi în centrul căruia trebuia să aterizeze. 

Roland Garros a executat cu precizie, dar imediat după el românul a aterizat pe același punct, punând în încurcătură juriul. Într-un final a ocupat locul al doilea și a luat 2.000 de coroane. Referindu-se la aterizarea forțată la punct fix, ziarul „Neue Freie Presse” din Viena scria: „primele încercări ale câtorva aviatori nu reușiră. Francezul Molla și românul Vlaicu au rezolvat tema admirabil, ca și celebrul Roland Garros, care s-a oprit aproape de centru, luând premiul I. Tânărul și extraordinar de talentatul român Vlaicu, care nu e un simplu pilot, ci un constructor genial, ce zboară cu aparatul făcut de el, a aterizat la doar câțiva centimetri mai departe de Garros”. Același ziar vienez, elogiindu-l pe Vlaicu, nota mai departe: „Minunate prestații pline de bravură a executat cu această ocazie românul Aurel Vlaicu, pe un monoplan original, de construcție propie, cu două helice, între care șade aviatorul.De câte ori se învârtea aparatul acestuia întocmai ca o roată, aproape dându-se peste cap, publicul îi făcea ovații furtunoase, aclamându-l”.

Probele finale au avut loc duminică, 30 iunie. A fost ziua când din acel necunoscut și timid concurent de la început, Vlaicu a devenit unul temut, impresionând cel mai mult publicul. În acest sens s-au exprimat în scris unii martori oculari: „Specialiștii nu știau ce atitudine să ia la început. Să râdă sau să se mire de acest monstru. Cu atât mai mult au fost surprinși cu toții când mașina și-a luat zborul și atât de sigur și liniștit, stătea în aer ca nicio altă mașină…Mașina era atât de stabilă, încât în timpul zborului se poate citi în ea un roman”.

În acea zi, în fața unui public de aproximativ 200.000 de oameni, Vlaicu s-a clasat pe primul loc la proba de aruncare a proiectilului, iar la proba de viraj strâns pe locul al doilea, ceea ce l-a făcut pe concurentul său Roland Garros să exprime: „C’est une mouche folle!”, adică „E o muscă zănatecă”. Succesul obținut de Aurel Vlaicu pe câmpul de la Aspern l-a adus pe aviatorul constructor în culmea gloriei. Îl elogiau toți specialiștii din străinătate, îl iubeau din ce în ce mai mult conaționalii săi. Ziarul „Românul” din Arad a tirpărit un articol în care scria: „Aurel Vlaicu depășind adversari redutabili a ieșit biruitor în unul din primele concursuri de aviație. Epopeea neamului prin care ne-am impus străinătății este consemnată acum prin trei localități: Plevna, Montpellier și Aspern.”

Înconjurat în permanență de românii din Viena și de un numeros public, de reporteri, ziariști și admiratori, de speciliști în aviație, Vlaicu a primit din țară nenumărate felicitări și telegrame „Elevii școlii naționale de poduri și șosele salută cu entuziasm succesul dumneavoastră pe câmpul de la Aspern și vă ureză izbândă deplină”. Directorul școlii militare de aviație îi telegrafia: „Ofițerii aviatori români felicită călduros pe românul Vlaicu pentru fumoasele lui succese în aviațiune. Să trăiești, ca să poți arăta și mai mult cât prețuiește aparatul tău”. Răspunzând, cel felicitat scria: „Mulțumesc din inimă pentru felicitările și urările voastre.Sunt fericit că aeroplanul meu, construit în țară prin propiile noastre mijloace găsește aici o apreciere generală”. În cinstea lui Vlaicu, la plecarea din Viena, „colonia” română din capitala Austriei a oferit un banchet, iar în ziua următoare l-au condus cu toții la gară.

Surse:

Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982

http://www.romania-actualitati.ro/aurel_vlaicu_pionier_al_aviatiei_romane-76797

https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/101-ani-de-la-ultimul-zbor-al-lui-aurel-vlaicu-inventator-si-pionier-al-aviatiei-mondiale-cand-am-urcat-m-au-cuprins-singuratatea-si-uratul

https://adevarul.ro/locale/alba-iulia/zborurile-aurel-vlaicu-fata-zeci-mii-oameni-entuziasmati-esti-mai-mare-geniu-poporului-nostru-1_59e5fea65ab6550cb8362daf/index.html

http://www.istorie-pe-scurt.ro/povestea-celor-mai-frumoase-zile-din-viata-lui- aurel-vlaicu/

&&&

 S-a întâmplat în10 iunie1942: În această zi, satul Lidice din Cehoslovacia  era complet distrus, iar locuitorii săi exterminaţi drept represalii pentru atentatul împotriva lui Reinhard Heydrich, „protectorul" hitlerist al Cehiei şi Moraviei (astăzi, la Lidice există un Muzeu memorial).

Situat la 22 de kilometri nord-vest de Praga, Lidice este un sat atestat documentar la începutul secolului al XIV-lea, pe când era în posesia unui praghez înstărit pe nume Pavlik. De-a lungul timpului, așezarea a fost de trei ori mistuită de foc, ultimul prăpăd fiindu-i însă fatal: în noaptea de 9 spre 10 iunie 1942, naziștii au intrat în sat, au ucis bărbații, au deportat copiii și femeile și au dărâmat toate cele 102 case ale din Lidice; satul a fost ars din temelii, iar rămășițele clădirilor au fost distruse cu buldozerele, fiecare dovadă rămasă în picioare fiind distrusă. N-au scăpat nici măcar cei îngropați în cimitirul satului, rămășițele lor fiind dezgropate și distruse. Localitatea a fost practic ștearsă de pe hartă.

Masacrul de la Lidice a fost un gest de răzbunare al lui Hitler. Pe 27 septembrie 1941, la doi ani de la ocuparea Cehoslovaciei de către Germania hitleristă, protectorul german al Boemiei și Moraviei, von Neurath, a fost schimbat cu comandantul SS Reinhardt Heydrich, cunoscut pentru cruzimea ieșită din comun și severitatea sa în funcțiile anterioare. Misiunea primită de Heydrich era aceea de a anihila rezistența patrioților cehi și de a germaniza societatea cehă.Heydrich proclamase Boemia și Moravia zone ale Reichului libere de cehi. În consecință, o parte a populației celor două regiuni urma să fie transferată în Germania și o alta urma să fie deportată în Est, în lagăre de muncă. Cei care opuneau rezistență urmau să fie executați.

Heydrich era un om de acțiune: în ziua imediat următoare preluării postului de protector, a instaurat starea de urgență. Mii de cehi, în frunte cu premierul Elias, au fost arestați, 486 dintre ei fiind executați. Momentul a fost unul critic pentru Rezistența locală cehă. De aceea, colegii lor din Londra au conceput un plan de lichidare a lui Heydrich. În dimineața zilei 27 mai 1942, Reinhardt Heydrich pleca cu mașina de la vila sa de la țară spre biroul din Praga. Ajuns în oraș, mașina a fost atacată de doi partizani ai Rezistenței cehoslovace, Jozef Gabčík și Jan Kubiš, antrenați de armata britanică și parașutați în Boemia în decembrie 1941. După ce arma lui Gabčík s-a blocat, Kubiš a aruncat o bombă asupra mașinii lui Heydrich, acesta fiind rănit grav. Ambii atentatori au reușit să fugă fără a fi prinși. Peste o săptămână, la 4 iunie 1942, Heydrich murea într-un spital din Praga fiind înmormântat cinci zile mai târziu.

Incidentul l-a iritat extrem de tare pe Hitler, care a ordonat găsirea atentatorilor și răzbunarea morții lui Heydrich. Pasul următor a fost impunerea Legi Marțiale. A început vânarea asasinilor, s-au oferit recompense mari pentru cei care puteau da informații, familii întregi fiind arestate și executate pentru presupusul ajutor acordat atentatorilor.

Karl Hermann Frank, comandant SS și Secretar de Stat la Protectoratul German al Boemiei și Moraviei, a fost anunțat de la Berlin de intențiile Führerului. Hitler ordonase mai multe represalii pentru satele cehești găsite vinovate pentru colaborarea cu asasinii lui Heydrich: executarea tuturor bărbaților, transportarea femeilor în lagăre de concentrare, strângerea copiilor considerați potriviți pentru germanizare, pentru a fi înfiați de familiile ofișerilor SS, respectiv găsirea de alte soluții pentru ceilalți copii. În plus, Hitler a ordonat arderea din temelii și nivelarea completă a acestor sate. În cele din urmă a fost ales Lidice, în primul rând pentru ostilitatea localnicilor față de ocupatori  

Horst Böhme a vrut să răzbune crima cu orice preț.Trupele Wehrmachtului au înconjurat Lidice blocând toate ieșirile din sat.Toți bărbații au fost prinși și duși la ferma familiei Horák, la marginea satului.Din casele învecinate au fost strânse saltele și așezate pe pereții hambarului lui Horák. Execuția barbaților a început în jurul orei șapte dimineața. La început, bărbații erau împușcați în grupuri de câte cinci, dar lui Böhme i s-a părut că execuțiile decurg prea încet și a ordonat executarea lor în grupuri de câte zece.Morții erau lăsați acolo unde au căzut, iar seriile noi de bărbați care urmau să fie executați trebuiau să treacă mai întâi prin dreptul celor deja morți, fără a fi legați la ochi, pentru ca apoi să fie aliniați în fața lor.Plutonul de execuție făcea doar doi pași în spate și scena de groază se repeta.

Calvarul a continuat până după-masa, când în livada lui Horák erau 173 de cadavre. În ziua următoare, alți 19 bărbați din sat, care lucrau într-o mină din apropiere, împreună cu șapte femei au fost trimiși la Praga, unde au fost și ei executați. Femeile și copii care au scăpat de execuții au fost duși la școala din sat și de acolo la Kladno, un oraș învecinat, unde au stat trei zile, închiși în clădirea școlii. Pe 12 iunie 1942, copiii au fost despărțiți de mamele lor, după scene dramatice, iar cele 184 de femei au fost deportate în lagărul de concentrare de la Ravensbrück.

Regimul era unul de exterminare: munci epuizante, violență fizică și psihică, înfometare, lipsa hranei, a igienei și a asistenței medicale.În cele din urmă, epidemiile au dus la moartea majorității femeilor.Cele care au scăpat, au înnebunit sau au fost ucise, numărul celor care au supraviețuit fiind foarte mic.În privința copiilor, se cunoaște istoria celor 88 dintre ei, care au fost duși în incinta unei foste fabrici de textile din Łódź, din Polonia. Ordinul a fost venise printr-o telegramă trimisă de la Praga de însuși Horst Böhme și se încheia astfel: „Copiii își vor lua cu ei doar hainele ce le poartă. Nu se dorește niciun tratament special.”

Condițiile în care au fost ținuți acești copii au fost la fel de vitrege: înfometare, lipsa condițiilor de igienă, boli. Conducerea lagărului nu le-a acordat nici măca îngrijire medicală. La scurt timp, șapte din cei 88 de copii au fost selectați pentru a fi înfiați de familii SS din Germania. Restul de 81 au fost omorâți prin gazare în lagărul de exterminare Chełmno, aflat la 70 de kilometri de Łódź. Masacrul a avut loc probabil în chiar ziua sosirii lor la Chełmno: 2 iulie 1942.Ordinul venise de la Adolf Eichmann. Din cei peste o sută de copii câți erau în Lidice în ziua când trupele Wehrmachtului au înconjurat satul, după război s-au întors acasă doar 17. Numărul total al victimelor din Lidice în cel de Al Doilea Război Mondial este de 339 de persoane: 173 de bărbați executați pe 10 iunie 1942 în sat; șapte femei și 19 bărbați executați la 16 iunie 1942 în Praga; 49 de femei exterminate în lagărul de la Revensbrück; trei femei ucise în marșul morții și cei 88 de copii masacrați în lagărul Chełmno.Peste două treimi din populația satului.

Cât privește însă numărul morților din Boemia și Moravia, rezultat din dorința lui Hitler de a răzbuna moartea lui Reinhardt Heydrich, el este de aproximativ 1300. Printre ei se numără rude ale partizanilor din Rezistența cehă și susținători ai lor, elite cehe suspectate de lipsă de loialitate și victime conjuncturale, precum cele din Lidice. Acuzația că sătenii din Lidice i-ar fi ascuns pe asasinii lui Heydrich s-a dovedit ulterior a fi fost falsă.

Surse:

https://www.historylearningsite.co.uk/world-war-two/world-war-two-and-eastern-europe/lidice-1942/

http://www.holocaustresearchproject.org/nazioccupation/lidice.html

http://www.news20.ro/articol_Lidice_-asezarea-stearsa-de-Hitler-de-pe-harta_84378.html

https://ripvip.wordpress.com/2018/06/02/anthropoid-asasinarea-lui-reinhard-heydrich-macelarul-din-praga/ 

https://romanialibera.ro/aldine/history/lidice--asezarea-stearsa-de-hitler-de -pe-harta-358311

&&&

 S-a întâmplat în10 iunie 2004: În această zi, a murit Ray Charles, pianist, saxofonist şi compozitor de jazz american. Ray Charles Robinson (n.23 septembrie 1930, Albany-Georgia-d. Beverly Hills-California) a ajutat muzica country și pop să se integreze rasial. Frank Sinatra l-a numit „singurul geniu adevărat în show business”.

Dacă viaţa reprezintă o succesiune de episoade, cea trăită de Ray Charles trebuie văzută ca o înlănțuire de urcuşuri şi coborâşuri petrecute în spatele unei cariere muzicale lungi şi de mare succes; este chintesenţa luptelor, a suferinţelor, a întunericului de nevăzător dar şi a luminii geniului, a unor stiluri muzicale multiple – jazz, rythm&blues, rock and roll, gospel, country&western

Fiul Arethei Robinson și al lui Bailey Robinson, s-a mutat de la Albany-Georgia, locul nașterii, într-o comunitate de negri săraci din partea de vest a orașului Greenville-Florida. Ray Charles a început să-și piardă vederea începând cu vârsta de cinci ani, la șapte fiind lipsit de simțul văzului ; drept consecință, a plecat la „Școala pentru orbi și surzi” din Saint Augustine-Florida, pe care a frecventat-o din 1937 până în 1945; acolo  și-a dezvoltat talentul muzical.

La școală, i-a fost predată numai muzica clasică, fapt care nu l-a descurajat, dimpotrivă, i-a sporit dorința de a cânta jazz și blues. Iată cum, povestea lui Ray Charles este cea a unui copil care orbeşte de mic, este crescut de o mamă, singură şi săracă, într-un mediu segregaţionist din sudul Americii, dar care reușește să spargă bariere sociale, să modifice cursul istoriei muzicii americane. Pleacă în Florida, unde ştie că pulsează inima jazzului; rămâne în Seattle, încercând să-şi găsească drumul propriu, să se impună ca un artist; este descoperit de „Atlantic Records”, ceea ce surâde traiectului său evolutiv

După ce Ahmet Ertegun i-a recunoscut valoarea, Ray Charles a început să amestece gospel-ul cu blues-ul. Deşi contestat la începuturi, a cucerit şi electrizat publicul; radiourile l-au promovat. Expresia muzică neagră (evident, cea cântată de oamenii de culoare), nu a avut corespondent în atitudinea față de Ray Charles, barierele rasiale fiind înlăturate iar albii îmbrăţişând arta lui de a exprima sentimente și idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică. În anul 1956, a lansat I’ve Got a Woman – o melodie blues, urmată de o serie de mare succes – What’d I Say, Down în My Own Tears, Unchain My Heart şi Hit the Road Jack.

În jurul vârstei de 20 de ani, era supranumit geniu. În 1959, a schimbat casa de discuri şi a semnat un contract cu „ABC Paramount”. Prin negociere, a obţinut cele mai bune condiţii pe care un artist le câştigase până atunci. În perioada invocată se produce şi schimbarea stilului său muzical la 180 de grade, orientarea către country&western. Nu i-au plăcut barierele sau etichetările, astfel încât melodiile sale au traversat şi îngemănat genurile spărgând graniţele între jazz, R&B, country şi gospel; a rezultat ceva original, exuberant şi emoţionant; s-a spus despre Ray Charles că te aducea în situația de a-ți dori să dansezi dar, la fel de bine, era în măsură, prin interpretare, să-ţi rupă inima, putea să evoce bucuria ori decepţia/chiar pe amândouă (în acelaşi cântec).

Audienţa a crescut, melodii precum Georgia on My Mind, I Can’t Stop Loving You, Born to Lose, Busted, lăsând impresia că Ray Charles a atins apogeul carierei. Din 1960, a devenit militant pentru drepturi civile; martor al tratamentului inferior la care erau supuşi cântăreții de culoare, a fost primul artist de renume capabil și dispus să exprime refuzul de a cânta în cluburi segregaţioniste, atitudine echivalentă cu pierderea unor sume importante de bani şi cu reacția statului Georgia – în direcția renegării sale; în 1977, statul Georgia şi-a cerut scuze faţă de Ray Charles şi a adoptat melodia Georgia on My Mind ca imn al statului

Trebuie spus că viaţa personală a amestecat aventurile extraconjugale cu dependenţa de droguri. Om al contradicţiilor, reunește simplitatea şi modestia unui om de culoare venit din medii sărace cu snobismul citadin, strigătele cu şoaptele. Pentru Ray Charles viaţa era un amestec de suferinţă, necazuri, păreri de rău, exaltare, frumuseţe şi dorinţă de salvare. În anii ’60 ai secolului trecut, viaţa lui Ray Charles era un haos: căsnicia intrase în criză profundă, din cauza infidelităţilor sale repetate; în 1965, a fost arestat, în aeroportul din Boston, pentru deţinere de heroină. Cariera era pândită de pericole, cu toată recunoașterea (asumarea) dependenţei de heroină; se droga de foarte mulţi ani, dar, între muzică şi drog a ales muzica; după cura de dezintoxicare, nu s-a mai atins niciodată de droguri.

Nu şi-a uitat rădăcinile, nici obstacolele pe care a trebuit să le depăşească, a donat peste 25 de milioane de dolari pentru acte caritatabile destinate negrilor, educaţiei şi artelor.Filmografia poate fi interpretată ca un capitol fascinant al carierei sale: Swingin’ Along (1961), Ballad in Blue (1964), The Big T.N.T. Show (1966/documentar), The Blue Brothers (1980), Who’s The Boss (himself)/1987, Limit Up (1989), Listen Up: The Lives of Quincy Jones (1990/documentar), Love Affair (1994), Spionul Dandana (1996), Dădaca (1999) – în rolul lui Sammy, The Extreme Adventures of Super Dave (2000), Blue‘s Big Musical Movie (2000), Ray (2004)

Desigur, a continuat turneele, aproximativ 200 de zile pe an, până când boala de ficat l-a determinat să încetinească ritmul.În anii ’70 ai secolul XX a lansat noua versiune a melodiei America the Beautiful (aceasta sublinia, o dată mai mult, stigmatul luptei şi al sacrificiului care l-au marcat pe Ray Charles).De-a lungul carierei, a câştigat 12 premii Grammy; în 1988, a primit premiul Grammy pentru întreaga carieră. Cele 76 de single-uri lansate și-au găsit locul în topul celor mai vândute (în total, a înregistrat peste 75 de albume). În 1994 a cântat în recital şi la Cerbul de Aur de la Braşov.Numele sau este prezent în „Hall of Fame” al Rock-ului, Blues-ului, al NAACP Image. A primit şi Medalia naţională a artelor.A murit în ziua de 10 iunie 2004…

Surse

https://www.history-of-rock.com/ray_charles.ht

https://www.britannica.com/biography/Ray-Charle

https://www.allmusic.com/artist/ray-charles-mn000004686

https://agenda.liternet.ro/articol/1450/Distribuitor-Ro-Image-2000/Ray-Povestea-nerostita-a-vietii-lui-Ray-Charles.htm

https://www.notablebiographies.com/Ch-Co/Charles-Ray.htm

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/06/10/documentar-ray-charles-o-legenda-a-muzicii-soul-11-10-2 6ll1sm: . .  . .

$$$

 10 iunie - Ziua paraşutiştilor militari din România. La mulți ani tuturor parașutiștilor militari români, activi, în rezervă și în retragere!

În România, primul salt cu paraşuta dintr-un avion a fost la 19 septembrie1925, când aviaţia militară română a fost înzestrată cu paraşute Heinecke. Cel care a sărit a fost însuşi constructorul german, care a executat două salturi dintr-un avion Potez XV, pilotat de locotenentul aviator Paul Dumitrescu. La 19 octombrie1925, la mitingul de aviaţie de la Tecuci, locotenentul Jean Nicolescu a devenit primul aviator român care a sărit cu paraşuta din avion. În acelaşi an, mecanicul de marină Eugen Sziklay, din Sânicolau Mare, la mitingul de aviaţie de la Băneasa, a sărit de la 1.000 de metri, dintr-un avion al companiei Franco-Române, cu o paraşută de construcţie  proprie. În 1928,  la Berlin, Smaranda Brăescu a devenit prima femeie din România care a sărit cu paraşuta, stabilind recordul naţional de înălţime printr-un salt de la 6.000 de metri, pentru ca, în mai 1932, la Sacramento, California, să doboare - cu un salt de la 7.233 de metri - recordul mondial de înălţime al vremii.

Aeronauţii au utilizat paraşuta pentru a se salva  din baloanele avariate, în timpul misiunilor de luptă.În România, la 2 iulie 1917, locotenentul aviator Gheorghe Demostene Rally, aflat ca observator în nacela unui balon captiv, în timpul luptelor de la Mărăşti-Mărăşeşti -Nămoloasa, fiind atacat de o formaţie de avioane inamice, a reuşit să se salveze, împreună cu documentele de la bord, sărind cu paraşuta de la 1.200 de metri. În acelaşi an, în timpul unei furtuni, Rally a fost aruncat din nacelă, salvându-se încă o dată cu paraşuta. Au mai sărit cu paraşuta din nacela balonului pentru a se salva locotenenţii Dan Bădărau, Mihai Mihalcea şi Aurel Secăreanu, putând fi consideraţi astfel primii paraşutişti  din România.

În iunie 1941 a fost înfiinţată, pe lângă Centrul de Instrucţie al Aeronauticii, Şcoala de Paraşutişti, ulterior denumită Compania de Paraşutişti.Aceasta a fost dislocată la Popeşti-Leordeni, în cadrul Flotilei I Aerostaţie, primul comandant fiind numit locotenentul Ştefan Soverth…Unele surse spun că ar fi fost locotenentul Gheorghe Iordăchescu. Primul exerciţiu prin paraşutare în teren frămantat a avut loc în septembrie 1942 în Munţii Bucegi (Plaiul Mircea din Valea Hodoroabelor), când a fost experimentată şi posibilitatea aprovizionărilor pe calea aerului. În martie 1942, a fost constituit Batalionul de paraşutişti comandat de căpitanul Bordan Enea. Batalionul a fost întrebuinţat în luptă începând cu 23 august 1944. Structura înfiinţată la 10 iunie 1941, a dat identitate unei noi arme, paraşutismul militar, o armă sortită să facă o frumoasă carieră în timp - deşi, ştim foarte bine, nu lipsită de sinuozităţi. E drept că această unitate, devenită batalion de paraşutişti în 1942, nu a fost întrebuinţată în luptă conform destinaţiei sale, aceea de structură aeropurtată, dar asta nu înseamnă că, dacă li s-ar fi cerut, paraşutiştii români ar fi fost mai prejos decât confraţii lor de armă germani, englezi, americani, francezi sau sovietici, pe care cronicarii celui de-al doilea război mondial i-au copleşit cu superlative. Avem în vedere că în apărarea părţii de nord a Bucureştiului, în august 1944, cu o miză atât de mare în evoluţia ulterioară a evenimentelor istorice, batalionul de paraşutişti a fost asul din mânecă al autorităţilor române.

La 1 martie 1945, Batalionul a fost desfiinţat, pentru ca, în noiembrie 1950 să fie constituit Batalionul 1 Paraşutişti sub comanda căpitanului Vasile Cosma, la Centrul de Instrucţie al Aviaţiei din garnizoana Tecuci, dislocat, ulterior, la Botoşani, apoi la Buzău. În octombrie 1952, Batalionul de Paraşutişti s-a transformat în Regiment de Paraşutişti, primind, la 2 octombrie 1954, drapelul de luptă, iar la 21 octombrie 1974 - denumirea onorifică Regimentul 60 Desant-Paraşutare „Băneasa-Otopeni".

În 1980 au luat fiinţă Regimentul 56 Paraşutişti Caracal, Regimentul 62 Paraşutişti Luna şi Regimentul 64 Paraşutişti Boteni, iar în noiembrie 1990, s-au înfiinţat Brigada 1 Paraşutişti Luna, Brigada 2 Paraşutişti Clinceni, Brigada 3 Paraşutişti Bacău şi Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor din Trupele de Paraşutişti Buzău. Pentru conducerea unitară a acestora, a fost constituit Comandamentul Trupelor de Paraşutişti în subordinea Comandamentului Aviaţiei Militare.

În urma proceselor de reformă din Armata Română, în martie 2001, trupele de paraşutişti au trecut în subordinea Statului Major al Forţelor Terestre.

Surse:

Vasile Soare,„Forţele Speciale, Comandouri aeropurtate în acţiune", Editura ZIUA,Bucureşti,2002

https://www.mapn.ro/calendar_militar/

http://www.romania-actualitati.ro/jurnal_militar_din_10062017-103640

https://www.rumaniamilitary.ro/astazi-este-ziua-parasutistilor-militari-la-multi-ani-baieti-istoria-parasutismului-in-romania-partea-i

https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/eveniment/armata-sarbatoreste-ziua-parasutistilor-militari-de-ce-la-10-iunie-file-din-istoria-parasutismului-militar-661127.html

https://ziarullumina.ro/societate/timp-liber/parasutismul-de-la-salvarea-vietii-la-hob by-93862.html

&&&

 S-a întâmplat în 10 iunie…

- „Ziua paraşutiştilor militari"; la 10.VI.1941, în cadrul Centrului de Instrucţie al Aeronauticii, pe aerodromul Popeşti-Leordeni, a luat fiinţă prima companie de paraşutişti, al cărei comandant era lt.Ştefan Soverth

- 323 î.Hr.: A murit Alexandru cel Mare. Alexandros III Philippou Makedonon (20 iulie 356 î. Hr.–10 iunie 323 î. Hr.), cunoscut sub numele de Alexandru cel Mare, Alexandru Macedon sau Alexandru al III-lea al Macedoniei, rege al Macedoniei (336 î. Hr.-323 î. Hr.), a fost unul dintre primii mari strategi şi conducători militari din istorie. Cuceririle sale spectaculoase i-au făcut pe greci stăpâni ai Orientului Apropiat. La moartea sa, la vârsta de 33 de ani, Alexandru era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată.Alexandru a contribuit substanţial la răspândirea culturii elene în întreaga lume.

- 1415: Prima menţiune documentară a funcţiei de „spătar" în Ţara Românească (atribuţiile acestuia erau comanda armatei şi prezentarea însemnelor autorităţii domneşti la ceremonii).

- 1580: A murit poetul naţional portughez Luiz Vaz de Camöes, cel care a avut un impact permanent nu doar asupra literaturii portugheze, ci şi asupra celei braziliene (n. 1524/1525).Luís Vaz de Camões este poetul naţional al Portugaliei şi unul dintre clasicii literaturii universale.Este autorul eposului Luisiadelor (1572).Măiestria versurilor sale a fost comparată cu cea a lui Homer, Vergilius şi Dante.

- 1819: S-a născut Gustave Courbet, pictor, desenator şi litograf  francez.Gustave Courbet, (n. Jean Désiré Gustave Courbet,  Ornans/Franche-Comté - d. 31 decembrie 1877, La Tour-de-Peilz/Elveţia) a fost un pictor francez, care a condus mişcarea artistică a realismului în pictura franceză din secolul al 19-lea. Într-unele din operele sale exprimă un naturalism violent, ca în tabloul intitulat Originea lumii, 1866. Angajat în evenimentele politice ale timpului său, a fost ales în conducerea Comunei din Paris din anul 1871. Viaţa lui coincide cu o perioadă deosebit de furtunoasă din istoria Franţei: întoarcerea pe tron a Bourbonilor după căderea lui Napoleon, Revoluţia din iulie 1830, Revoluţia din 1848, a II-a Republică, al II-lea Imperiu, Comuna din Paris şi, în fine cea de-a III-a Republică. În ciuda convingerilor sale republicane, Courbet nu este legat de niciun regim politic al Franţei secolului al XIX-lea, rămânând fidel, cum avea să spună el însuşi, „regimului libertăţii".

- 1836: A murit André-Marie Ampère, fizician şi matematician francez (n. 1775) 

- 1839: S-a născut scriitorul Ion Creangă; membru post-mortem al Academiei Române (1948) (m. 1889). Data de 1.III.1837 menţionată chiar de scriitor în „Fragment de biografie" şi acceptată de mulţi istorici literari, este contestată de alţi cercetători, care susţin că Ion Creangă s-a născut, de fapt, la 10 iunie 1839, conform singurului document autentic, şi anume o condică de nou născuţi din Humuleşti, descoperită şi publicată de arhivistul ieşean Gheorghe Ungureanu 

- 1840: S-a născut Henry Morton Stanley, ziarist şi explorator britanic (expediţii în Africa; 1871 şi 1874-1877) (m. 1904). Unele surse dau ca dată a naşterii 28 ianuarie 1841

- 1853: S-a născut Ion Pop-Reteganul, folclorist şi traducător român (m. 3 aprilie 1905)

–1858: A murit Robert Brown, botanist scoţian; în 1827 a descoperit mişcarea dezordonată a particulelor suspendate într-un fluid („mişcarea browniană”) (n. 1773)

- 1860: S-a născut soprana Hariclea Darclée (Hartulary) (m. 1939)

- 1865: Premiera, la München, a operei „Tristan şi Isolda" de Richard Wagner; dirijor, Hans von Büllow

– 1869: S-a născut Constantin I. Angelescu, medic şi om politic; membru al delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920), prim-ministru (1933-1934), ministru în mai multe rânduri; ca ministru al educaţiei, a avut o reală contribuţie la reorganizarea învăţământului românesc de toate gradele; membru de onoare al Academiei Române din 1934 (m. 1948).

– 1874: S-a născut medicul Ştefan Gh. Nicolau; fondator al şcolii moderne române de dermato-venerologie; membru titular onorific al Academiei Române din 1948 (m. 1970)

- 1901: S-a născut Frederick Loewe, compozitor american de origine austriacă; autor de musicaluri celebre, precum „My Fair Lady" (m. 1988)

– 1905: S-a născut inginerul Paul Gh. Dimo; specialist în domeniul electricităţii, este creatorul analizei nodale care-i poartă numele („analiza nodală Dimo”) şi al metodelor REI (R – radial; E – echivalent; I – independent), denumite în literatura de specialitate „Dimo’s Rei methods”; s-a numărat printre cei care au fixat în România principiile de dezvoltare a reţelelor electrice de 35, 110, 220 şi 440 kW; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990) 

– 1908, 10/23: A murit Tudor Flondor, compozitor, dirijor, violonist, politician, jurist şi economist; unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai operetei româneşti de la sfârşitul secolului XX (n. 1862, la Storojineţ, azi în R. Moldova)

- 1911: S-a născut clavecinistul american Ralph Kirkpatrick (m. 1984)

- 1912, 10/23-17/30: Are loc, la Aspern (Austria), un concurs aviatic internaţional, la care românul Aurel Vlaicu, zburând cu un aparat proiectat şi construit de el, „Vlaicu-2", obţine un mare succes, numărându-se printre câştigători (premiul I pentru aruncarea unui proiectil la ţintă, de la o înalţime de 300 metri şi premiul al II-lea, pentru aterizarea la punct fix)

- 1914: S-a născut Rosita Serrano, cântăreaţă chiliană, una dintre stelele spectacolelor de varietăţi şi a filmelor muzicale din Germania anilor '30 ai secolului XX (m. 1997)

- 1915: S-a născut scriitorul american Saul Bellow; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1976 (m. 2005). Motivaţia Juriului Nobel: „pentru înţelegerea umană şi analiza subtilă a culturii contemporane care sunt îmbinate în opera sa "S-a născut în Lachine, Québec (Canada) într-o familie de evrei, emigraţi din Sankt Petersburg, Rusia. Când avea 9 ani familia s-a mutat în Chicago, Illinois (SUA), unde Bellow urmează cursurile Universităţii din Chicago, dar renunţă şi îşi ia un B.A. în sociologie şi antropologie la Universitatea Northwestern. Chicago este şi locul unde se desfăşoară acţiunea multora din scrierile sale. S-a decis să devină scriitor după ce a citit romanul clasic al lui Harriet Becher Stowe Coliba unchiului Tom. Bellow se mută în 1993 din Chicago la Brookline, Massachusetts, unde moare la 5 aprilie 2005, la vârsta de 89 ani.A fost îngropat în cimitirul evreiesc Shir he-harim din Brattleboro, Vermont. Opera sa se defineşte prin efortul de a descifra sensul existenţei umane, ilustrată în mod pregnant de condiţia intelectualului. A fost primul romancier care a câştigat National Book Award de trei ori. Acţiunea romanului „Iarna Decanului” se petrece de asemenea în România comunistă, una dintre fostele sale soţii (Alexandra Ionescu-Tulcea) era de origine română şi scriitorul a însoţit-o la Bucureşti în 1977, într-o societate dominată de cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu, cu cozi şi amestecul Securităţii în societate. Din acest motiv atmosfera din romanul său e cam sumbră.

- 1921: S-a născut Prinţul Philip, duce de Edinburgh; în anul 1947, s-a căsătorit cu regina Elisabeta a II-a a Angliei 

- 1922: S-a născut actriţa americană de film Judy Garland (m. 1969) 

–1923: S-a născut (în Cehia) britanicul Robert Maxwell, magnat al presei internaţionale; a creat un imperiu cu două mari companii publice „Maxwell Communication Corporation” şi „Mirror Group Newspaper” şi 400 de firme private (m. 1991) 

- 1926: A murit Antoni Gaudi (y Cornet), arhitect şi sculptor spaniol; reprezentant al „modern-style-ului", celebru pentru găsirea unor soluţii constructive extrem de îndrăzneţe (n. 1852)

- 1929: S-a născut compozitorul Vasile Herman

- 1931: S-a născut compozitorul Dan Constantinescu (m. 1993)

- 1933: S-a născut Iordan Datcu, folclorist şi istoric literar; a realizat, în colaborare cu Sabina C. Stroescu, Dicţionarul folcloriştilor români (două volume)

- 1934: A murit Frederick Delius, compozitor englez de origine germană (n. 1862)

- 1935: S-a născut Constantin Niţescu, pictor şi grafician

- 1935: S-a născut prozatorul Octavian Simu (de profesie medic); un recunoscut specialist în cultura şi civilizaţia Extremului Orient

- 1942: Satul Lidice din Cehoslovacia este complet distrus, iar locuitorii săi exterminaţi ca represalii pentru atentatul împotriva lui Reinhard Heydrich, „protectorul" hitlerist al Cehiei şi Moraviei (astăzi, la Lidice există un Muzeu memorial) 

- 1949: A murit Sigrid Undset, scriitoare norvegiană, laureată a Premiului Nobel (n. 1882). Motivaţia Juriului Nobel: „în special pentru descrierea plină de forţă a vieţii Nordului în timpul Evului Mediu".Sigrid Undset (n. 20 mai 1882, Kalundborg, Danemarca - d. Lillehammer, Norvegia) este o scriitoarenorvegiană. Capodopera ei este trilogia Kristin Lavransdatter (Kristin, fiica lui Lavrans), 1920-1922. A primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1928

- 1965: S-a născut actriţa britanică de film Elizabeth Hurley

- 1966: A murit Nyarady Erasmus, botanist maghiar din România; contribuţii la cunoaşterea florei României, a munţilor Tatra şi a litoralului Mării Adriatice; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1881)

- 1967: A încetat Războiul de Şase Zile, un conflict armat între Israel şi alianţa formată din statele arabe Egipt, Iordania şi Siria.Acest război a durat între 5 şi 10 iunie 1967. În urma victoriei militare asupra coaliţiei arabe, Israelul a ocupat Fâşia Gaza, Peninsula Sinai, Platoul Golan şi Cisiordania. 

- 1967: A murit actorul american de film Spencer Tracy; împreună cu Katharine Hepburn au format pe ecran un cuplu ce a intrat în legenda Hollywood-ului. Spencer Tracy (n. 5 aprilie 1900) a fost un actor de scenă şi de film, de două ori câştigător al premiului Academy Award, care a apărut în 74 de filme între 1930 şi 1967. Tracy este privit în general ca unul dintre cei mai buni actori de film americani ai tuturor timpurilor.

- 1970: S-a născut Loredana Groza, interpretă de muzică uşoară şi actriţă

- 1979: A murit Aurel Baranga (numele la naştere: Leibovici), dramaturg, poet şi publicist (n. 1913)

- 1979: A murit Vasile Băncilă, filosof şi eseist (n. 1897)

- 1982: A murit actorul Geo Barton (n. 1912)  

- 1982: A murit Rainer Werner Fassbinder, regizor, scenarist şi actor german de film (n. 1946) 

- 1999: Suspendarea bombardamentelor NATO declanşate, la 24 martie 1999, împotriva R. F. Iugoslavia (Serbia şi Muntenegru); operaţiunea, numită "Forţa aliată", a început după eşecul încercărilor comunităţii internaţionale de a rezolva paşnic criza din provincia Kosovo;sfârşitul războiului. Cu o zi în urmă, la 9 iunie, a fost semnat, de către reprezentanţii Iugoslaviei şi cei ai NATO, un acord militar referitor la retragerea forţelor iugoslave din Kosovo, care echivala cu încetarea ostilităţilor

- 2004: A murit Ray Charles, pianist, saxofonist şi compozitor de jazz american (n. 1930)

- 2008: A murit Dumitru Bughici, compozitor şi muzicolog, stabilit în Israel (n. 1921)

- 2008: A murit scriitorul kârgâz Cinghiz Aitmatov (n. 1928)

–2010: A murit harpista şi profesoara italiană Liana Pasquali (n. 1915)

- 2010: A murit Sigmar Polke, pictor şi fotograf german, unul dintre fondatorii curentului „realism capitalist" (n. 1941)

– 2016: A murit Nicolae Păsărică, jucător de oină şi antrenor; în 1994 a primit distincţia de „cel mai bun practician de oină din toate timpurile”, t itlu reconfirmat la Gala Oinei din 2014 (n. 1955)