$$$

 S-a întâmplat la 1 octombrie1890: În această zi, s-a născut Constantin C. Nottara, compozitor, violonist şi critic muzical român, fiul actorului Constantin I. Nottara (d. 1951). A studiat vioara la Conservatorul din Bucureşti cu Robert Klenk, compoziţia cu Alfons Castaldi şi teoria cu Dumitru Georgescu Kiriac, perfecţionându-se la Paris. Printre lucrările sale se numără un poem pentru vioară şi orchestră (1920), o suită (1930), „Poemul Păcii” (1948), baletul mimodramă „Iris”, operele „La drumul mare” (după Cehov, 1941), „Se face ziuă” (după Zaharia Bârsan, 1943), Ovidiu (după Vasile Alecsandri, 1950). Aflată la început sub influenţa impresionismului francez, creaţia lui Nottara s-a integrat treptat tendinţei primelor decenii ale secolului XX de formare a unui stil naţional românesc.

Constantin C. Nottara rǎmâne una dintre personalitǎțile de primǎ linie din muzica româneascǎ a primei jumǎtǎți din secolul al XX-lea, compozitor, violonist - concertist, profesor, dirijor și critic muzical. A fǎcut parte din generația care l-a secondat pe George Enescu în consolidarea școlii muzicale moderne românești.

S-a nǎscut la 1 octombrie 1890 în familia celebrului actor Constantin I. Nottara și a fost stimulat de mic spre muzicǎ de mama lui, cântǎreața și pianista Elena Nottara - eleva lui George Ștephǎnescu. Pregǎtirea lui Constantin C. Nottara s-a realizat în trei centre muzicale. La București a început studiul viorii cu Nicolae Cerchez, iar din 1900 pânǎ în 1907 urmeazǎ cursurile Conservatorului de Muzicǎ și Declamațiune, unde i-a avut profesori pe Robert Klenck (vioarǎ), Dumitru Georgescu Kiriac (teorie-solfegiu) și Alfonso Castaldi (armonie, compoziție, dirijat). La Paris începe în 1907 studiile de vioară cu George Enescu și Henri Berthelier, totodatǎ urmeazǎ cursuri de compoziție la conservatorul din capitala Franței. 

La Berlin începe din 1909 ultima sa etapǎ de studii. Pânǎ în 1913 urmeazǎ cursuri la Konigliche Akademie der Kunstler la clasa de vioarǎ a lui Karl Klinger, pe lângǎ celelalte materii, se afirmǎ ca violinist în recitaluri și concerte, ca membru în diferite orchestre și formații de cvartet de coarde. Reîntors în țarǎ, activitatea sa se amplificǎ: fondeazǎ un cvartet de coarde care îi poartǎ numele, apare ca solist în concerte apreciate de presa vremii, se numǎrǎ printre membrii fondatori ai Societǎții Compozitorilor Români, fondeazǎ Orchestra Municipiului București și dirijeazǎ Orchestra Radio în perioada 1933 - 1938, apare în recitaluri alǎturi de George Enescu (interpretând în primǎ audiție româneascǎ Cvartetul de coarde op. 22 nr. 1 de George Enescu), publicǎ studii și cronici muzicale în reviste românești, ca și în Zeitschrift für Musik din Leipzig; din 1918 devine profesor de vioarǎ la Conservatorul din București, preluînd și alte clase, precum cea de muzicǎ de cameră și cea de orchestrǎ. Din activitatea pedagogicǎ se retrage dupǎ 29 de ani, în 1947. „La catedrǎ, ca și la pupitru, artistul și pedagogul Constantin C. Nottara își îmbinǎ eforturile într-un admirabil, sincer și susținut elan didactic" (Constantin Brǎiloiu). Constantin C. Nottara s-a stins din viațǎ în 19 ianuarie 1951, la București.

Compozițiile lui Constantin Nottara acoperǎ toate genurile, denotǎ o înaltǎ mǎiestrie și exceleazǎ printr-o melodicǎ generoasǎ. De la Siciliana op. 1 nr. 1 pentru vioarǎ și pian (1913), dedicatǎ lui George Enescu și pânǎ la Nonetul pentru suflǎtori și coarde (1950) inspirația autorului s-a axat pe douǎ categorii. Din prima categorie amintim creațiile dedicate viorii sau corzilor, în general: Sonata op. 1 nr. 2 în re minor pentru vioarǎ și pian (1914), Poemul pentru vioarǎ și orchestra (1920 ) - distins cu Premiul de Compoziție George Enescu, Suita în stil românesc pentru pian și violoncel (1949) Suita pastoralǎ în Re major pentru vioarǎ și pian (1949), Concertul în re minor pentru vioarǎ și orchestra (1950). Cea de-a doua categorie reflectǎ atracția cǎtre genul dramaturgic al operei, baletului și al muzicii de teatru, atracție fireascǎ datoritǎ mediului artistic în care a crescut și s-a format. Operele La drumul mare dupǎ Cehov (1932), Cu dragostea nu se glumește dupǎ Alfred de Musset(1933), Se face ziuǎ dupǎ Zaharia Bârsan (1943) le-a compus pe librete proprii. Ultima operǎ, consideratǎ și cea mai valoroasǎ, Ovidiu, dupǎ piesa lui Vasile Alecsandri, a rǎmas neterminatǎ; revizuirea întregii partituri, ca și finalizarea actului al V-lea fiind întreprinse de compozitorul Wilhelm Georg Berger.

Stilul lui Constantin Nottara poate fi apreciat ca eclectic. Pentru multe lucrǎri s-a inspirat din folclorul românesc: Suita româneascǎ pentru pian, Variațiuni simfonice pe un cântec din Bihor (1943), Schițǎ simfonicǎ olteneascǎ (1932). Existǎ o serie de creații în care valorificǎ alte tipuri de cântece populare: portughez (Jocuri din Portugalia), ceh (Impresii din Cehoslovacia), rus (La drumul mare), francez (Cu dragostea nu se glumește) De-a lungul carierei sale a fost apreciat și a primit multe distincții la București,Paris, Praga și Lisabona.

Surse:

Academia Republicii Populare Române, Dicţionar Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti, 1962-1964

http://217.73.168.35/~cr/index.php?page=person&id=146

http://www.bestmusic.ro/constantin-c-nottara/biografie-constantin-c-nottara/

http://www.clasic.radio/articol/constantin-c-nottara/2072 551/5331/2

&&&

 S-a întâmplat la 1 octombrie 1924: La această dată, avea loc adoptarea calendarului gregorian de către Biserica Ortodoxă Română. Trebuie să amintesc faptul că, din păcate, România a fost una dintre ultimele ţări europene care au adoptat calendarul gregorian. După înfăptuirea Unirii de la 1918, a apărut problema unificării stilului calendaristic, întrucât stilurile practicate în diferitele provincii istorice erau şi ele diferite. Transilvania şi Bucovina foloseau deja calendarul gregorian, în timp ce Regatul României şi Basarabia foloseau stilul vechi. Necesitatea reformei calendarului era una de ordin intern şi extern, de consolidare şi modernizare a noului stat unitar. 

Alinierea la standardele europene era considerată o condiţie a progresului şi modernizării, în contextul în care, pe plan internaţional, se căutau soluţii pentru unificarea diferitelor unităţi de măsură. Aşadar trecerea la stilul nou s-a făcut în anul 1919, data de 1 aprilie devenind oficial data de 14 aprilie. Calendarul gregorian, adoptat de România în 1919, l-a substituit pe cel iulian, sau „pe stil vechi”. Numele „gregorian” vine de la Papa Grigore al XIII-lea, a cărui astronomi constataseră că în Calendarul Iulia se acumulase o întârziere semnificativă, din cauza unei erori de calcul (până în 1582 erau circa 10 zile). Papa Grigore a fost cel care a dispus reformarea calendarului iulian şi a introdus noul calendar, corectat, care astăzi îi poartă numele.

Calendarul gregorian de la 1582 a fost adoptat rapid în mai toată lumea catolică. Lumea protestantă l-a preluat şi ea mai târziu, însă ţările ortodoxe, din raţiuni dogmatice, îl evitaseră complet. În ţările ortodoxe, printre care şi România, calendarul iulian s-a păstrat până în primele decenii din secolul XX, după care a fost abandonat în favoarea calendarului gregorian. În România, printre cele mai afectate de menţinerea calendarului iulian erau industria şi comerţul, în special acele părţi care intrau frecvent în contacte la nivel extern. Comercianţii şi industriaşii români care făceau schimburi cu străinătatea erau nevoiţi să respecte patru scadenţe pe lună, faţă de două cât era obişnuit (la 1 şi 15 ale lunii, atât după calendarul românesc, cât şi după cel occidental). O altă problemă deosebită se punea şi în cazul statisticii. Statisticile româneşti erau greu de folosit, iar unele instituţii sau ministere erau obligate prin forţa lucrurilor să redacteze statistici în stilul nou. Astfel, băncile, poşta, telegraful, căile ferate şi altele, au fost nevoite să adopte anticipat calendarul gregorian. Reţinerile faţă de introducerea calendarului gregorian îşi aveau originea în special în dogmele religioase, dar şi aici exista o breşă, întrucât Biserica română avea în sânul ei precedentul bisericilor din Transilvania şi Banat, unde Pe ansamblu, se crease un decalaj între România şi Europa de Vest, tocmai într-un moment în care contactele se intensificau şi nevoia de „sincronizare” se simţea tot mai acut. Astfel, spre exemplu, atunci când în Europa Occidentală se sărbătorea Anul Nou, în România era abia noaptea dintre 19 spre 20 decembrie.

Pe fondul euforiei create de trecerea în noul secol, în România s-a pus serios problema trecerii efective la noul calendar, care urma să apropie ţara de Occident şi de modernitate. Anticipând trecerea în secolul al XX-lea, Societatea de Ştiinţe din Bucureşti a însărcinat o comisie specială care urma să studieze problema şi să redacteze un proiect de lege pentru introducerea calendarului gregorian. Intenţia era ca schimbarea să aibă loc la 19 iulie 1900, dată care ar fi urmat să devină 1 august 1900. Din comisie au făcut atunci parte N. Coculescu, Spiru Haret, St. Hepitei, C. Miclescu, Ermil Pangrati, nume mari din ştiinţa românească de la acea dată. Raportul întocmit de această comisie a fost prezentat în Parlament la 15 martie 1900. Trimis mai departe, proiectul de reformă s-a blocat în comisiile de specialitate şi peste el s-a aşternut uitarea.

Unirea din 1918 a repus în discuţie problema adoptării unui stil calendaristic unitar. Încă din ianuarie 1919, Ministerul de Război a solicitat introducerea stilului gregorian, întrucât armata întâmpina numeroase dificultăţi, erori şi confuzii, în organizarea unitară în toate provinciile. Astfel, la 1/14 februarie s-a introdus stilul gregorian la nivelul forţelor armate. În data de 5/18 martie 1919, Consiliul de Miniştri a adoptat Decretul-lege nr. 1.053 pentru „Adoptarea calendarului gregorian pe ziua de 1 aprilie 1919”, publicat în Monitorul Oficial în 6 martie. A intrat în vigoare pe întregul cuprins al ţării, cu toate că existau diverse probleme de adaptare, în special în Basarabia, care nu era pregătită administrativ pentru trecerea la noul calendar şi a cărei populaţie s-a dovedit mai reticentă. Conform decretului, ziua de 1 aprilie 1919 stil vechi devenea oficial ziua de 14 aprilie stil nou. Începând cu această dată, toate datele din România s-au scris conform calendarului gregorian.

Dacă instituţiile statului au adoptat prin lege calendarul gregorian în 1919, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu Biserica Ortodoxă Română. Instituţia era pusă într-o situaţie delicată din acest punct de vedere: pe de-o partea ea nu putea ignora uzanţele societăţii, pe de altă parte, întâmpina o problemă de ordin dogmatic. De altfel întreaga comunitate a bisericilor ortodoxe din estul Europei se găsea în aceeaşi situaţie, impunându-se tot mai mult luarea unei decizii în acest sens. În urma conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica ortodoxă Română a hotărât înlocuirea calendarului iulian cu cel gregorian. Hotărârile conferinţei de la Constantinopol au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două: pe de o parte Biserica Ortodoxă Greacă, Română, Bulgară, Patriarhia Constantinopolului, a Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei, care au acceptat noul calendar gregorian, şi, pe de altă parte Biserica Ortodoxă Rusă, Sârbă şi părţi din Biserica Ortodoxă Greacă, Bulgară şi Română, Sf. Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului, care au păstrat calendarul iulian până astăzi. Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar anul următor, în octombrie 1924. Cu toate acestea, mai mulţi ierarhi nu au acceptat schimbarea calendarului bisericesc şi au hotărât să se desprindă de Biserica oficială, continuând să urmeze calendarul iulian. Ei au înfiinţat Biserica Ortodoxă de Stil Vechi.

Pentru a obţine data corespunzătoare stilului nou, la data în stilul vechi se adaugă astfel:

10 zile pentru intervalul 4 octombrie 1582 - 28 februarie 1700;

11 zile pentru intervalul 1 martie 1700 - 28 februarie 1800;

12 zile pentru intervalul 1 martie 1800 - 28 februarie 1900;

13 zile pentru intervalul 1 martie 1900 - 1 octombrie 1924.

Surse:

Smeu, Georgeta, Dicţionar de Istoria Românilor, Editura Trei, Bucureşti, 1997

Agrigoroaiei, Ion, România interbelică, vol.1, Editura Universităţii „Al. I. Cuza", Iaşi, 2001

Bulei, Ion, Lumea românească la 1900, Editura Eminescu, 1984

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/09/30/1-octombrie-1924-biserica-ortodoxa-romana-a-adoptat-calendarului-gregorian-timpul-liturgic-continua-sa-fie-masurat-diferit-in-bisericile-ortodoxiei/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/reforma-calendarului-a-adus-schisma-in-b iserica-ortodoxa

&&&

 S-a întâmplat la 1 octombrie1958: La această dată, avea loc crearea NASA, Agenţia Spaţială Americană. NASA (National Aeronautics and Space Administration) este o agenţie reponsabilă cu programul spaţial public al Statelor Unite ale Americii şi cu cercetare aerospaţială civilă şi militară pe termen lung. Viziunea NASA este de „a îmbunătăţi viaţa aici, a extinde viaţa acolo şi a găsi viaţă dincolo”. Misiunea sa este „a înţelege şi proteja planeta mamă,a explora Universul, a căuta viaţă şi a inspira următoarea generaţie de exploratori".

În 29 iulie 1958, preşedintele Eisenhower a semnat actul prin care se înfiinţează Agenţia Spaţială Americană (NASA). Când şi-a început activitatea, la 1 octombrie 1958, NASA era constituită în principal din patru laboratoare şi din angajaţii instituţiei precursoare, Agenţia guvernamentală pentru aeronautică NACA (National Advisory Committee for Aeronautics).Primele programe NASA au fost cercetări privind zborul spaţial cu echipaj uman şi au fost conduse sub presiunea competiţiei între SUA şi URSS (Cursa spaţială) în timpul războiului rece. 

Programul Mercury, iniţiat în 1958, a plasat NASA pe calea explorării spaţiului cosmic de către om cu misiuni desemnate să descopere dacă omul poate supravieţui în spaţiu. La 5 mai 1961, astronautul Alan B. Shepard Jr. a devenit primul american în spaţiu când a pilotat Freedom 7 într-un zbor suborbital. John Glenn a fost primul american pe orbită în jurul Pământului la 20 februarie 1962 într-un zbor de cinci ore cu Friendship 7. O mai recentă realizare a NASA, o zi istorică pentru savanţi, este amartizarea robotului spaţial Curiosity, la data de 6 august 2012, ora 8:32 (ora locală), după o călătorie de aproape opt luni şi 567 de milioane de kilometri. Acest sofisticat robot spaţial, practic un laborator mobil, a început căutarea eventualelor semne de viaţă pe Marte, pentru a perioadă de doi ani. Curiosity este primul laborator ştiinţific, cu propulsie nucleară, trimis către o altă planetă. Are o greutate de o tonă şi a intrat în atmosfera planetei Marte cu o viteză de peste 21 de mii de kilometri pe oră.

Administraţia naţională pentru problemele aeronauticii şi cercetarea spaţiului cosmic (NASA, National Aeronautics and Space Administration) şi-a început oficial activitatea la 1 octombrie 1958. Evenimentul a avut loc în contextul concurenţei americano-sovietice pentru cucerirea spaţiului. Mai exact, după ce, la 4 octombrie 1957, Uniunea Sovietică a trimis primul său satelit în spaţiu cu Sputnik 1, preşedintele american de atunci, Dwight D. Eisenhower, a cerut Congresului să creeze o agenţie spaţială civilă. La 29 iulie 1958, el a semnat legea de creare a NASA, în care se preciza: „Congresul declară că este politica Statelor Unite ca activităţile din spaţiul cosmic trebuie să fie dedicate scopurilor paşnice şi în beneficiul întregii omeniri".

Ca instituţie, NASA este succesoarea unei structuri anterioare, Comitetul consultativ naţional pentru aeronautică (NACA, National Advisory Committee for Aeronautics). La acea dată, personalul număra doar 8000 de angajaţi şi avea un buget anual de 100 de milioane de dolari.În momentul începerii activităţii, NASA a moştenit trei laboratoare de la fosta structură: „Langley Aeronautical Laboratory" (înfiinţat în 1918), „Ames Aeronautical Laboratory" (înfiinţat lângă San Francisco, în 1940), respectiv „Lewis Flight Propulsion Laboratory" (care funcţiona din 1941 şi avea sediul la Cleveland, Ohio). Acestora li se adaugă alte două mici laboratoare pentru teste, situate la Muroc Dry Lake, în deşertul California, respectiv pe Insula Wallops, Virginia.

La 11 octombrie 1958, are loc prima lansare NASA: misiunea Pioneer 1. Un alt succes al primului an de funcţionare l-a constituit lansarea Pioneer 3, primul satelit american ce a atins o altitudine de aproximativ 102.000 km. Primul mare program în domeniul aeronauticii şi al aplicaţiilor spaţiale l-a constituit Programul Mercur, prin care s-a urmărit dacă oamenii pot supravieţui în spaţiu. La 5 mai 1961, astronautul Alan B. Shepard Jr. a devenit primul american în spaţiu când a pilotat Freedom 7 într-un zbor suborbital. În anul următor, la 20 februarie, John Glen a fost primul american pe orbită în jurul Pământului, într-un zbor de cinci ore cu Friendship 7.A urmat Programul Gemini. Primul zbor cu echipaj uman al proiectului Gemini a fost Gemini III, care a avut loc la 23 martie 1965.

În anii următori, NASA şi-a concentrat eforturile către zborurile spre Lună, prin Programul Apollo, în contextul în care, la 25 martie 1961, preşedintele John F. Kennedy a declarat că, până în 1970, SUA ar trebui să poată trimite oameni pe Lună şi înapoi pe Terra în condiţii de siguranţă. Punctul culminant al acestei iniţiative l-a reprezentat misiunea Apolo 11, din anul 1969, când s-a reuşit trimiterea primului om pe Lună. Neil Armstrong a fost comandantul navei Apollo 11, care la 16 iulie 1969 a fost lansată de la baza Cape Kennedy. La 20 iulie 1969, Neil Armstrong a fost primul pământean care a păşit pe Lună, moment în care a rostit faimoasele cuvinte: „Un pas mic pentru (un) om, un salt uriaş pentru omenire''. A fost urmat de Buzz Aldrin. Au fost amplasate pe Lună instalaţii de cercetare, fiind prelevate probe de praf selenar; totodată, a fost dezvelită o placă memorială, rămânând înfipt în solul selenar un drapel al SUA. Întoarcerea modulului „Eagle'', recuplarea cu nava, îmbarcarea astronauţilor şi întoarcerea pe Terra au decurs conform planului. Aterizarea pe Terra a avut loc la 24 iulie 1969.

Skylab a fost prima staţie spaţială americană, construită de NASA şi lansată la 14 mai 1973 de la Centrul Spaţial John F. Kennedy din Florida. NASA a dus muncă de pionierat şi în ce priveşte lansările de sateliţi. Generaţiile Echo, Telstar, şi Syncom au revoluţionat comunicaţiile prin intermediul acestei facilităţi. Navetele spaţiale au devenit un obiectiv major al NASA spre sfârşitul anilor 1970 şi în anii 1980. Proiectate să fie vehicule ce se pot lansa frecvent şi devin reutilizabile, patru navete spaţiale au fost construite până în 1985.

În 1995, a început din nou colaborarea dintre Rusia şi SUA, care continuă şi în prezent, Rusia şi SUA participând, alături de alte trei mari agenţii spaţiale JAXA (Japonia), CSA (Canada) şi ESA (o asociaţie de mai multe ţări europene), la construirea celei mai mari staţii spaţiale, Staţia spaţială internaţională (International Space Station- ISS).În ziua de 24 aprilie 1990, telescopul Hubble a fost plasat pe orbită de către naveta spaţială Discovery, la 548 km deasupra Pământului. Telescopul spaţial este rezultatul colaborării dintre NASA şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA). A urmat, apoi, telescopul spațial James Webb. Acesta a fost lansat la 25 decembrie 2021 pe o rachetă Ariane 5 VA256. Este conceput să ofere o rezoluție și o sensibilitate îmbunătățite în infraroșu față de Hubble și va permite o gamă largă de investigații în domeniile astronomiei și cosmologiei, inclusiv observații ale unora dintre cele mai îndepărtate evenimente și obiecte din Univers, cum ar fi formarea primelor galaxii. Permite caracterizarea atmosferică detaliată a exoplanetelor potențial locuibile. 

Pe lângă numeroasele reuşite, istoria NASA a cunoscut şi trei tragedii majore. Prima, la 27 ianuarie 1967, în cadrul misiunii Apollo 1, a dus la moartea echipajului de trei persoane. La 28 ianuarie 1986, naveta spaţială Challenger s-a dezmembrat la 73 de secunde după lansare, ceea ce s-a soldat cu moartea celor şapte membri ai echipajului. Cea de-a treia s-a petrecut la 1 februarie 2003, când naveta spaţială Columbia s-a dezintegrat deasupra Texasului în timpul reintrării în atmosfera Pământului, toţi cei şapte membri ai echipajului murind.

Surse:

https://history.nasa.gov/factsheet.htm

https://www.descopera.ro/stiinta/929134-de-la-pamant-la-luna

https://evenimentulistoric.ro/certificat-de-nastere-infiintarea-nasa-acum-61-de-ani.html

https://paginiromanesti.ca/2018/10/01/60-ani-nasa/

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/10/01/documentar-60-de-ani-de-cand-nasa-si-a-inceput-oficial-acti vitatea--184231

$$$

 S-a întâmplat la 1 octombrie…

- „Ziua internaţională a muzicii"; sărbătorită pentru prima dată la 1.X.1975, la iniţiativa Consiliului internaţional al muzicii - UNESCO (prezidat atunci de renumitul violonist şi dirijor Yehudi Menuhin)

- 331 î. Hr.: Alexandru cel Mare îl învinge pe Darius III al Persiei în bătălia de la Gaugamela. 

- 1684: A murit Pierre Corneille, dramaturg francez, creatorul tragediei clasice în Franţa (n. 1606).

- 1716: A murit compozitorul italian Giovanni Battista Bassani (n.1657)

- 1800: Spania a cedat Franţei provincia Louisiana din America de Nord, în baza tratatului de la San Ildefonso. După trei ani, francezii o vor vinde Statelor Unite. 

- 1847: S-a născut Simion Florea Marian, folclorist şi etnograf român.

- 1855: A apărut „Steaua Dunării”, jurnal politic, literar şi comercial, sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu.

- 1869: Conducerea de servicii poştale din Austro-Ungaria, introduce prima carte poştală din lume.

- 1872, 1/13: S-a înfiinţat, la Bucureşti, la o adunare convocată ad-hoc la Ateneu, „Asociaţia generală a lucrătorilor din România", prima organizaţie profesională care cuprindea muncitori din toate ramurile de producţie; a editat (începând din 5/17.XI.1872 până în 1873) gazeta săptămânală „Lucrătorul român" - 140 de ani 

- 1873: A murit Sir Edwin Henry Landseer, pictor englez. Sir Edwin Henry Landseer (n.7 martie 1802), pictor englez, a realizat în special picturi cu animale.A fost fiul gravorului John Landseer, de la care a luat şi primele lecţii de desene. Expune la Academia Regală din Londra când avea doar 13 ani şi câştiga în acelaşi an (1815) medalia de argint din partea Societăţii Artistice, pentru o compoziţie înfăţişând un vânător. Se va bucura de succes şi mai departe, la vârsta de 16 ani fiind deja un obişnuit al expoziţiilor de la Academia Regală, fiind considerat de critici şi colecţionari un mare talent în ascensiune. Este ales la doar 24 de ani membru asociat al prestigioasei instituţii.In 1824 Landseer pleacă in Scoţia, pentru a-l cunoaşte pe scriitorul Sir Walter Scott. Descoperă cu entuziasm farmecul locurilor şi va reveni în fiecare an în Scoţia, unde pictează, desenează, călătoreşte şi vânează. Este ales membru al Academiei Regale în 1831, iar deceniul care va urma s-a dovedit cel mai creativ şi de succes din cariera sa. 

- 1875 (1/13): Ion Creangă a debutat în „Convorbiri literare" cu „Soacra cu trei nurori”. 

- 1882: Inginerul H. Ilade inaugurează în Bucureşti prima „fabrică de curenţi electrici” din România, instalată pe Calea Victoriei. O lună mai târziu funcţiona cea de-a doua uzină, la Gara de Nord. Uzina din centru deservea Palatul Regal şi Teatrul Naţional. Sistemul introdus de Ilade - utilizarea lămpilor cu arc, la tensiuni ridicate - nu a dat rezultate mulţumitoare. În 1885, inginerul american de origine română Francisc Jelle, asistentul lui Thomas Edison, a venit în ţara noastră, unde a construit o uzină mai reuşită. 

- 1890: A fost fondat Yosemite-National Park, unul din cele mai cunoscute parcuri naţionale din SUA. Parcul Naţional Yosemite  este un parc naţional aflat în regiunea central-estică a statului american California, Statele Unite ale Americii, la aproximativ 300 km est de San Francisco.Parcul Naţional Yosemite are suprafaţa de peste 3.081 kmp şi se întinde de-a lungul versantului vestic al munţilor Sierra Nevada, la locul de întâlnire a trei comitate californiene, Madera, Mariposa şi Tuolumne, relativ aproape de graniţa statului California cu statul Nevada. Anual, parcul naţional este vizitat de peste trei milioane de turişti, care se deplasează mai ales de-a lungul văii Yosemite, situată în regiunea centrală a parcului. În anul 1984, Yosemite, care cuprinde un masiv stâncos impunător din granit, cu pâraie cu ape limpezi şi cascade, a fost inclus în Patrimoniul mondial UNESCO. Parcul are altitudinea de 400 - 4000 m deasupra marii, prezentând cinci sisteme ecologice. Aici există pâlcuri de arbori sequoia şi o floră (3500 specii de plante) şi faună bogate.

- 1890: S-a născut Constantin C. Nottara, compozitor, violonist şi critic muzical român (d. 1951).

- 1892: A murit George Sion, poet, memorialist şi traducător român.  George Sion (n. 18 mai 1822, Mamorniţa, azi Ucraina, d. Bucureşti) a fost un scriitor român bucovinean, membru titular (din 1868) al Academiei Române. Se trage dintr-o familie boierească din Hârşova, judeţul Vaslui. În 1848 a luat parte la mişcarea revoluţionară din Moldova. În 1860 a scos „Revista Carpaţilor”. Proza memorialistică („Suvenire contimporane”, 1888), remarcabilă prin culoarea şi fluenţa evocării, cuprinde portrete memorabile şi pitoreşti, descrieri de atmosferă, realizând în cuprinsul povestirii valoroase nuvele autonome. A tradus din clasicii şi romanticii francezi. Au rămas în conştiinţa populară versuri scrise de Sion, precum „Mult e dulce şi frumoasă / limba ce-o vorbim” sau „Astăzi anul se-nnoieşte / Pluguşorul se porneşte”.

- 1899: A murit Anton Bacalbaşa, ziarist, prozator şi traducător român (n. 1865).

-1908: Henry Ford a început comercializarea primului automobil de serie, denumit „Model T"; preţul acestui vehicul era, la vremea respectivă, de 825$. Poreclita Tin Lizzy (Lizzy-tinichea), maşina avea suspensie triplă, era făcută dintr-un aliaj de oţel uşor şi rezistent, motor cu patru cilindri de 20 de cai putere şi circula cu o viteză de 40 km/h

- 1919: S-a născut Nicolae Cajal, medic român de etnie evreiască. Nicolae Cajal (n. Bucureşti - d. 7 martie 2004, Bucureşti) a fost un medic microbiolog român de etnie evreiască, senator român, membru al Academiei Române (corespondent - 1963 şi titular - 1990). În perioada 1994-2004 a îndeplinit funcţia de preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.Ca medic specializat în virologie Cajal a fost un discipol al acad. Ştefan S. Nicolau, întemeietorul şcolii româneşti de virusologie. Contribuţiile sale au fost publicate în peste 400 de lucrări ştiinţifice. A fost ales în 1963 membru corespondent şi în 1990 membru titular al Academiei Române. A fost vicepreşedinte al Academiei Române (1990-1994), preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale şi preşedinte al Fundaţiei „M. H. Elias”. A fost Membru al Academiei de Ştiinte din New York; Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Oradea (1994), Timişoara (1995), Cluj (1995), Iaşi (1996).

- 1920: A fost înfiinţată Legaţia română din Budapesta. Traian Stârcea a fost numit consul.

- 1920: A fost înfiinţată Legaţia României la Viena. Consul a fost numit Nicolae B. Cantacuzino.

- 1921: A murit, la Viena, meteorologul Julius von Hann. În 1866 a fondat Institutul de meteorologie din Viena („Zeitschrift für Meteorologie”); a făcut însemnate studii asupra cicloanelor şi anticicloanelor, distribuirii temperaturii în Alpi. Membru de onoare al Academiei Române, din 2 mai 1914 

- 1921: S-a născut James Whitmore, actor american (d. 2009)

- 1922: S-a născut Chen-Ning Franklin Yang, fizician american. Chen-Ning Franklin Yang  este un fizician american de origine chineză care a lucrat în domeniul mecanicii statistice şi principiilor de simetrie. În 1957, la 35 de ani, a obţinut, împreună cu Tsung-Dao Lee, Premiul Nobel pentru Fizică pentru teoria lor care enunţa că interacţiunilenucleare slabe dintre particulele elementare nu aveau simetrie de paritate (la reflexia în oglindă) (teorie verificată experimental de Chien-Shiung Wu). 

- 1924: Adoptarea calendarului gregorian de către Biserica Ortodoxă Română

-1924: S-a născut Jimmy Carter, al 39-lea preşedinte al SUA între 1977-1981.James Earl „Jimmy" Carter, Jr., cunoscut mai ales ca Jimmy Carter, este un politician american şi autor de cărţi, care a fost cel de-al treizeci şi nouălea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (1977 - 1981) şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2002.

- 1927:S-a născut, în Basarabia, Nestor-Nicolae Vornicescu, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, membru de onoare al Academiei Române 

- 1929: S-a născut Gheorghe Vitanidis, regizor român (d. 1994).

- 1930: S-a născut actorul Richard Harris, interpretul regelui Arthur în filmul „Camelot” din 1967. Recent, Harris a interpretat rolul profesorului Dumbledore în „Harry Potter şi piatra filosofală” şi în „Harry Potter şi Camera secretelor” („Aceasta viaţă sportivă”, „Biblia”, „Robin şi Marian”, „Gladiatorul”, „Contele de Monte Cristo”) (m. 2002) 

- 1932: S-a născut fizicianul Ioan-Ioviţ Popescu; împreună cu dr. Denisa Popescu şi cu profesorul american Carl B. Collins, a fost propus la Premiul Nobel pentru fizică pe anul 1981, pentru cercetările de pionierat din domeniul spectroscopiei laser multifotonice, realizate în cadrul unei cooperări româno-americane; membru titular al Academiei Române din 1990 

- 1932: A fost transmisă pentru prima oară emisiunea radiofonică de umor „Ora Veselă"; 

- 1935: S-a născut actriţa Julie Andrews, laureată a Premiului Oscar (1964) pentru rolul din „Mary Poppins".

- 1935: A murit generalul Grigore Crăiniceanu, specialist în fortificaţii, cu merite în timpul Războiului de independenţă (1877) şi al celui de reîntregire naţională (1916-1918); de numele său se leagă punerea bazelor „Revistei armatei" (1883) şi ale „Cercului publicaţiunilor militare" (1889). Grigore Crăiniceanu (n. 19 iulie 1852, Bucureşti; d. Bucureşti) a fost politician şi general român.A fost membru corespondent şi membru titular al Academiei Române.  A participat la Războiul de independenţă (1877-1878) şi la primul război mondial (de reîntregire naţională) (1916-1918).Între 1 noiembrie 1909 şi 28 decembrie 1910, generalul Grigore Crăiniceanu a fost Ministru de Război în guvernul Ion I. C. Brătianu, succedându-i ministrului interimar de război, Toma Stelian, care a fost în funcţie între 4 martie şi 1 noiembrie 1909.În calitate de om de cultură, a fondat „Revista armatei" (1883) şi „Cercul publicaţiunilor militare" (1889).Generalul de divizie Grigore Crăiniceanu a îndeplinit funcţia de comandant al Armatei a 2-a în perioada 26 august - 26 septembrie 1916.

- 1946: Pronunţarea sentinţei în primul proces al principalilor criminali de război nazişti de către Tribunalul Militar Internaţional de la Nürnberg, Germania (care a funcţionat în perioada 1946-1949) 

- 1946: S-a născut Coca Bloos, actriţă, membră a trupei Teatrului Mic din Bucureşti

- 1946: Era fondată Universitatea de Stat din Moldova

- 1949: S-a născut André Rieu, violonist si dirijor olandez, supranumit „Regele Valsului”.

- 1957:La Viena s-a deschis prima Conferinţă generală a Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică, în cadrul căreia România a fost aleasă printre cei zece membri ai Consiliului guvernatorilor.

- 1958: Crearea NASA (National Aeronautic and Space Administration) - Agenţia Spaţială Americană.

- 1966: Consiliul de Stat a emis Decretul 770 (completat prin Legea 6/1973), iniţiat de Nicolae Ceauşescu, prin care se interzicea întreruperea cursului sarcinii (avortul). În 1957 s-a emis Decretul 463, prin care a fost legalizat avortul la cerere. Decretul 463 a „produs” 7.521.100 de avorturi, în numai nouă ani, din 1958 până în 1966; iar în 50 de ani, între 1958 şi 2008 au fost făcute 22.178.906 avorturi.  

- 1971: A fost inaugurat „Disney World", renumit parc de distracţii de lângă Orlando/Florida; la 17.VII.1955 a fost inaugurat „Disneyland"-ul, de lângă Los Angeles/California, primul parc de acest gen, creat de Walt Disney (1901-1966; producător, desenator şi regizor american de filme de animaţie), care a căutat, încă din anii ’30 ai secolului XX, o formulă care să-i permită să-şi prezinte tridimensional întreaga creaţie. Astfel, a fost construit primul parc de distractii proiectat de W. Disney - „Disneyland” (inaugurat la 17 iulie 1955, Anaheim), urmat de „Disney World” (1971, Florida), Tokyo Disneyland (15.04.1983), „Disneyland Paris” (12.04.1992). Parcul de distracţii Walt Disney World Resort de lângă Orlando, Florida a fost inaugurat de Roy Oliver Disney, în onoarea fratelui său decedat, Walt Disney. 

- 1972: A murit Louis Seymour Bazett Leakey, arheolog şi antropolog englez de origine kenyană. A realizat lucrări ştiinţifice semnificative cu privire la originile omului pe  continentul Africa şi Asia (n.07.08.1903) 

- 1981: În Suedia a fost lansată prima reţea de telefonie mobilă din Europa 

-1991:Theodor Stolojan, propus de formaţiunea politică majoritară în Parlament, FSN, este desemnat prim-ministru al României de către preşedintele Ion Iliescu (Cabinetul pe care l-a format a primit învestitura la 16 octombrie 1991 şi a guvernat până pe 18 noiembrie 1992).

- 1993: A murit Teofil Vâlcu, actor român de teatru şi film.Teofil Vâlcu (n. 30 decembrie 1931, satul Hăneşti, judeţul Botoşani) a fost director al Teatrului Naţional din Iaşi în perioada 1972-1979. A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iaşi.

- 1996, 1/2: A murit Alexandru Andriţoiu, poet, traducător, publicist şi scenarist (n. 1929).

- 1998: A intrat în vigoare statutul oficial al „Europol-ului”, organism al poliţiilor europene cu sediul la Haga

- 1998: A fost deschis Institutul Român de Administraţie Publică 

- 2004: Poşta Română a inaugurat Muzeul Naţional Filatelic, situat în incinta Muzeului Naţional de Istorie a României.

- 2006, 1/2: A murit actorul Sandu Sticlaru (n. 1923).

- 2011: A intrat în vigoare noul cod civil (Legea 287 din 17 iulie 2009) şi Legea pentru punerea în aplicare a acestuia; noul cod civil înlocuieşte vechiul cod din 1865, a doptat pe timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

&&&&

 S-a întâmplat la 2 octombrie1830: La această dată, a trecut la cele veşnice, la Blaj, Ioan Bob, episcop unit de Blaj din 1782 (n.1739). Reprezentant al românilor în Dieta Transilvaniei din 1790-1791. Împreună cu episcopul ortodox Gherasim Adamovici, el a patronat al doilea Supplex Libellus Valachorum, din 1792.

Ioan Bob s-a născut la 25 noiembrie 1739, în localitatea Orman, în comitatul Solnocul Interior, azi în județul Cluj. Părinții săi erau nobili români: tatăl fiind Andrei Bob, din Copalnic-Mănăștur, iar mama Candida Timandi.Primele cursuri școlare le-a făcut sub îndrumarea învățătorului reformat comunal, apoi a studiat la Ocna Dej, la Jula și la Ciumăfaia. La vârsta de 11 ani a trecut la iezuiții din Cluj. De la Cluj, a plecat la Blaj, fiind novice-monah. La Blaj, l-a avut profesor de gramatică pe Petru Iacob. Întrucât regulile călugărești cerute de Atanasie Rednic erau prea aspre, nu a depus vot de călugăr. A plecat la mănăstirea Odorhei, în calitate de administrator, unde a funcționat între 1765-1769, iar de aici, s-a reîntors la Blaj, în calitate de administrator al mănăstirii, unde a funcționat până în anul 1773. În acel an, a fost trimis la studii la Sâmbăta Mare, deși avea vârsta de 34 de ani, de către episcopul Grigore Maior, unde, în 1774, a absolvit cursul de teologie, dar bolnav fiind, s-a reîntors la Jula, unde și-a refăcut sănătatea. În 1778, episcopul Grigore Maior l-a hirotonit preot și l-a numit secretar episcopal, iar apoi, protopop în Daia Română, iar de aici, la Târgu Mureș.

În anul 1782, episcopul Grigore Maior a trebuit să renunțe la episcopat, din cauza opoziției pe care o făcuse față de Edictul de toleranță emis de împăratul Iosif al II-lea. La 12 august 1782, a fost convocat Sinodul electoral. Aici candidații la episcopat s-au clasat în felul urmâtor: Ignatie Darabant cu 63 de voturi, Iacob Aron cu 57 de voturi, Ioan Bob cu 37 de voturi, Filotei Laszlo cu 10 voturi, Andrei Zetkey de la Muncaciu cu 2 voturi, Mehesi Avram 2 voturi, Samuil Micu cu 1 vot și Ieronim Kalnoki 1 vot, în total fiind exprimate 178 de voturi. La 21 octombrie 1782, împăratul Iosif al II-lea l-a numit episcop pe Ioan Bob, iar Papa Pius al VI-lea l-a confirmat episcop. Împăratul Iosif al II-lea l-a preferat pe Ioan Bob în calitate de episcop al Bisericii Române Unite cu Roma, întrucât era preot de mir și nu călugăr, deși se clasase pe locul al III-lea, după numărul de voturi voturi obținute.

La 6 iunie 1784, a fost consacrat episcop de bunul său prieten Grigore Maior. Pe 30 martie 1792, a adresat împăratului Leopold al II-lea memoriul intitulat Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae. În anul 1810 a înființat Vicariatul Silvaniei, cu un rol însemnat în ridicarea culturală a românilor din ținutul Sălajului. A ctitorit numeroase biserici greco-catolice, între care Biserica Bob din Cluj, Biserica Bob din Mediaș, Biserica Bob din Târgu Mureș etc.

Opera

Dictionariu romanesc, lateinesc si ungaresc, Cluj (1822-1823), având circa 11.000 de cuvinte românești, cărora li se indică și echivalentul latin și cel maghiar, autor fiind însuși episcopul Ioan Bob.

În timpul episcopatului său, s-au tipărit diferite cărți de slujbă și de învățătură la Blaj;

Majoritatea cărților de cult necesare Bisericii Române Unite,

Manuale didactice (Gheorghe Șincai: Îndreptare către aritmetică, 1785 și Alfavith sau Bucoavnă, 1796),

Cărți teologice (Samuil Micu; Theologie moralicească sau Bogoslovia, 2 vol., 1796; Theologie dogmatică, și moralicească despre Taine peste tot, 1801, Alte șapte lucrări despre fiecare Taină, 1801-1802; De urmarea lui Hristosde Thomas a Kempis).

Însă cea mai importantă din cărțile tipărite în timpul episcopatului său a fost Biblia, cunoscută sub numele de Biblia de la Blaj, din 1795, în traducerea aceluiași Samuil Micu.

Surse:

Predescu, Lucian - Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, Bucureşti, 1999

Ioan Chindriș, Un Supplex Libellus Românesc inedit 1783, „Satu Mare. Studii și cercetări”, (Muzeul de Istorie Satu Mare), V-VI, 1981-1982

http://scoaladoctorala.history-cluj.ro/Doctorate/doctorat_sambotelecan/Rezumat%20romana.pdf

http://www.e-communio.ro/stire6865-2-octombrie-1830-moare-episcopul-ioan-bob

http://www.bru.ro/blaj/lista-episcopi lor/ps-ioan-bob/

$$$

 S-a întâmplat la 2 octombrie1875: În această zi, a murit Petrache Poenaru, matematician, inginer și inventator, cel care a inventat „tocul rezervor” (stilograful) brevetat de guvernul francez la 25.05.1827; discipol al lui Gheorghe Lazăr; ca profesor la Sf. Sava şi director al Eforiei şcolilor naţionale (1832-1848) a avut merite deosebite în organizarea învăţământului naţional.

Petrache Poenaru s-a născut la data de 10 ianuarie 1799, în localitatea Benești din județul Vâlcea. A urmat studiile secundare la Craiova, la școala de la Biserica Obedeanu, între 1811 și 1818. A lucrat la cancelaria Episcopiei din Râmnicu Vâlcea, iar între 1820 și 1821 a predat limba elina la Școala Mitropoliei din București.În anul 1821, în timpul revoluției, Petrache Poenaru a fost secretarul lui Tudor Vladimirescu. Deși, după înfrângerea acestuia, pandurii erau vânați și decapitați, Petrache Poenaru scapă, iar, în 1822, obține o bursă de studii la Viena și Berlin. Aici învață despre o seamă de instrumente tehnice noi la vremea aceea precum șublerul și micrometrul. În 1826 primește o bursă franceză și își completează studiile la Ecole Polytechnique din Paris, unde studiază topografia și geodezia.

În 1827, la data de 25 mai, obține Brevetul francez 3208 pentru „Condei portăreț fără sfârșit, alimentându-se el însuși cu cerneală”. Această invenție a revoluționat domeniul instrumentelor de scris, contribuind la crearea unui obiect folosit și în prezent de milioane de oameni. Tocul cu rezervor al lui Poenaru elimina zgârieturile de pe hârtie și scurgerile nedorite de cerneală și propunea soluții pentru îmbunătățirea părților componente pentru a asigura un debit constant de cerneală precum și posibilitatea înlocuirii unor piese.În 1831, la 27 octombrie, aflat în Anglia, călătorește cu trenul, fiind astfel primul român care folosește acest mijloc de transport, pus în funcțiune cu doar un an în urmă, între Liverpool și Manchester.

În 1832, Petrache Poenaru se întoarce în Țara Românească și este numit profesor de fizică și matematică la Liceul Sf. Sava din București, iar din 1833 devine directorul acestei școli. Profesorul Petrache Poenaru contribuie la înființarea cursurilor speciale de matematici superioare, geodezie, mecanică, arhitectură, agricultură și silvicultură din Țara Românească. Tot la inițiativa sa, în 1836, se organizează primele observații meteorologice sistematice pentru determinarea temperaturii, presiunii și a umezelii aerului.

Traduce și publică în limba română primul curs de Geometrie, urmat de cursul de Algebră. În 1841 publică, în colaborare, Vocabularul frantezo-român, în două volume. Pe acest considerent, Petrache Poenaru este evocat și astăzi ca un susținător al francofoniei în România. În 1838, în calitate de director general al Școlilor din Țara Românească, înființează școlile publice sătești din Muntenia. Printre alte contribuții, introducerea Sistemului Metric Zecimal în Țara Românească i se datorează lui Petrache Poenaru, care elaborează primul proiect românesc de lege pe această temă.

În 1841 este ales deputat de Dolj. La 8 septembrie 1847 se inaugurează, la Slatina, primul pod peste Olt, iar soluția tehnică și administrativă care a condus la construirea acestuia a fost dată de Petrache Poenaru și Ioan Em. Florescu. În 1870, la 10 septembrie, este ales membru al Academiei Române. În discursul de recepție la primirea în Academia Română, a spus ca lunile cât a fost pandur și haiduc i-au schimbat complet destinul și va păstra toată viața în inimă acele clipe mărețe. Foaia de propagandă a armatei lui Tudor Vladimirescu, apărută la inițiativa sa, a fost primul ziar românesc de propagandă.

Mai trebuie amintit faptul că Petrache Poenaru a participat la Revoluția de la 1848 și a făcut parte din Comisia pentru liberarea robilor. A fost un apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. S-a stins din viață la 2 octombrie 1875, la vârsta de 76 de ani, și a lăsat în urma sa o opera socială cu efecte până în zilele noastre. Dintre descendenții cunoscuți ai marelui om de cultură o amintim pe scriitoarea Alice Voinescu (1885 – 1961) născută la Drobeta Turnu Severin.

Surse:

http://www.mnt-leonida.ro/08GaleriaPersonalitatilor/PetrachePoenaru.html

http://conacul.ro/category/petrache-poenaru-istoric

http://www.eualegromania.ro/2015/10/17/petrache-poenaru-inventatorul-stiloului/

https://adevarul.ro/locale/ramnicu-valcea/viata-petrache-poenaru-romanul-inventat-stiloul-1_5a6fd1c0df52022f75fba31b/index.html

http://www.tvr.ro/petrache-poenaru-la-romani-care-au-schimbat-lumea_234 85.html#view

$$&

 S-a întâmplat la 2 octombrie1897: În această zi, s-a născut actorul ieşean Miluţă Gheorghiu. Mihail Miluță Gheorghiu (n. Iași — d. 10 decembrie 1971, București) a fost un celebru actor român de teatru (scenă și vodevil), cunoscut, mai ales, prin rolurile în travesti din comediile lui Vasile Alecsandri (Coana Chirița, Muza de la Burdujeni).

Roluri în teatru în perioada1923 – 1964:

Albert din Cafeneaua cea mică de Tristan Bernard; Farfuridi din O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale; Figaro din Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais; Maxime din Ce vrea femeia de Alfred Savoir și Etienne Rey; Pyram din Visul unei nopți de vară de William Shakespeare; Lujin din Crimă și pedeapsă de Paul Ginisty și Hugues Le Lroux (după romanul lui Dostoievski); Tândală din Sânzâiana și Pepelea de Vasile Alecsandri; D’Artagnan din Cei trei muschetari de Alexandre Dumas; Hlestakov din Revizorul de Gogol; Nae Girimea din D’ale carnavalului de I. L. Caragiale; Galan din Plicul de Liviu Rebreanu; Pan Zubowsky din Neamul Șoimăreștilor de Mihail Sadoveanu și Mihai Sorbul (după romanul lui Mihail Sadoveanu); Cezar din Androcle și Leul de G. B. Shaw; Napoleon din Madame Sans-Gene de V. Sardou; Coana Chirița din Chirița în provincie de Vasile Alecsandri; Mitică Popescu din Mitică Popescu de Camil Petrescu; Păcală din Sânzâiana și Pepelea de Vasile Alecsandri; Niță din C.F.R. (în Momente și schițe de I.L.Caragiale); Ciupici din O noapte de vară de Aurel Baranga; Mircea Cavafu din Mielul turbat de Aurel Baranga; Clucerul Măturică din Ce naște din pisică dramatizare de Tudor Șoimaru după Ciocoii vechi și noi de Nicolae Filimon; Baba Hârca din Baba Hârca de Matei Millo; Steriu Steriade din Anii Negri de Aurel Baranga; Miluță Petrescu din Surorile Boga de Horia Lovinescu; Avocatul din Anna Karenina de N.D.Volov (după romanul lui Tolstoi)

A fost şi director de scenă pentru:Ginerele domnului prefect; Bărbierul din Sevilla; Plicul; Cafeneaua cea mică Nepoftitul; Coana Chirița în provincie; Barbu Lăutarul; Balthazar; Rachierița; Topaze; Într-o noapte la moșie; Napoleon și femeile; Micul lord; Domnii de la poarta verde.A jucat şi în filme cum sunt: I. D. Ionescu din O noapte furtunoasă (1943) şi Moș Cristea din Vultur 101 (1957)

Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române, actorului Miluță Gheorghiu i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Română „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitatea îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice. Este înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Iași. Pe placa sa funerară a cerut să i se graveze următorul catren:

Așa e lumea, o comedie

Iar noi artiștii care-o jucăm

N-avem dorința alta mai vie

Decât aplauze să merităm.

(V. Alecsandri - Chirița în provincie) 

Surse 

http://www.cinemarx.ro/persoane/Miluta-Gheorghiu-257521.html?biografie

https://www.teatrul-azi.ro/galeria-teatrului-romanesc/surazator-comediantul-trecea-miluta-gheorghiu

https://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/un-mit-al-iasului-miluta-ghe orghiu~ni4bms