&&&

 S-a întâmplat în 3 septembrie1928: Avea loc descoperirea penicilinei de către Alexander Fleming. Sir Alexander Fleming (n. 6 august 1881 - d.11 martie 1955) a fost un bacteriolog scotian, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie si Medicină pe anul 1945 împreună cu Ernst Boris Chain si Sir Howard Walter Florey. 

În anul 1928 a descoperit penicilina produsă de mucegaiul Penicillium notatum. Cercetările au fost reluate în 1939 de un colectiv de la Oxford. În 1940, Fleming, doi biochimiști englezi - Ernest Boris Chain si Norman George Heatley - si un medic australian - Howard Walter Florey - au izolat şi preparat, în stare purificată şi concentrată, penicilina, una din marile realizări ale omenirii. 

A avut lucrări privind lizozimul ca element bacteriolitic prezent în tesuturi si secreții. Observând modul în care rănile soldaților din Primul Război Mondial sunt pansate, Fleming constată că mijloacele folosite atunci pentru dezinfectarea şi curăţirea rănilor provoacă adesea urmări mult mai grave. Analizând problema împreună cu profesorul Wright, cei doi specialişti ajung la concluzia că aceste mijloace reduc capacitatea naturală de apărare a organismului. 

Trebuia să găsească un dezinfectant care să nu slăbească sistemul imunitar al pacientului. Fleming a început din nou să studieze bacteriile şi a continuat lucrările începute anterior. Soarta a vrut ca, în anul 1928, omul de ştiinţă să plece în vacanţă, lăsând în laboratorul său o cutie Petri cu o tulpină de bacterie cultivată pe ea, care provoca, printre altele, abcese. Când s-a întors, cutia era acoperită de mucegai iar toate bacteriile dispăruseră. Acest mucegai este Penicillium notatum - de unde şi numele penicilinei.

Trebuie precizat faptul că Fleming a fost bucuros de publicarea lucrării cu privire la descoperirea făcută. Ştia că penicilina este mai eficientă decât fenolul, dar abia ulterior savanţii britanici Florey şi Chain au folosit-o pentru tratarea infecţiilor. Întâmplător, au ajuns la rezultatele cercetărilor lui Fleming şi la mostra lui de mucegai, care, din fericire, s-a păstrat în stare bună. 

În timpul celui de al doilea război mondial, ei au folosit medicamentul pe scară mică, deoarece obţinerea substanţei era foarte costisitoare. În timpul atacurilor aeriene asupra Londrei, Florey şi Chain au cultivat penicilina în toate vasele accesibile şi i-au informat pe americani despre studiile efectuate şi despre efectele pelicilinei. Producţia propriu-zisă, pe scară largă a penicilinei, a fost începută de către Statele Unite ale Americii. Florey, Chain şi Fleming au primit Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, pentru descoperirea penicilinei, în anul 1945.

Surse:

https://playtech.ro/2015/povestea-din-spatele-penicilinei-antibioticul-care-a-revolutionat-medicina-moderna/

https://www.descopera.ro/stiinta/18156567-penicilina-una-dintre-cele-mai-importante-descoperiri-ale-medicinei-moderne

https://publimix.ro/blog/caleidoscop/Alexander-Fleming-penicilina

https://adevarul.ro/locale/focsani/cum-fost-descoperita-penicilina-antibioticul-revolutionat-medicina-natura-inventat-o-mii-ani-1_59ad30fb5ab6550cb89fb3e5/ index.html

&&&

 S-a întâmplat în 3 septembrie 1950: În această zi, a murit Traian Vuia, inginer şi inventator; pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale, constructorul primului avion din lume (brevetat, în Franţa, la 17.VIII.1903) care, la 18 martie 1906, s-a desprins de la sol datorită exclusiv forţei motorului său; a folosit pentru prima oară în lume un tren de aterizare cu pneuri la roţi; în timpul celui de-al doilea război mondial a participat la mişcarea de Rezistenţă franceză, fiind preşedintele Frontului Naţional Român din Franţa; membru de onoare al Academiei Române din 1946. 

Traian Vuia (n. 17/30 august 1872, la Surducu Mic, judeţul Timiş) s-a născut într-o familie de ţărani din satul Surducul Mic, în Banat (astăzi localitatea îi poartă numele). A parcurs studiile primare în localitatea natală și la Făget, apoi, între anii 1884-1892, a urmat Liceul Romano-Catolic din Lugoj – pe care l-a absolvit cu calificativul „eminent” – , perioadă în care a petrecut mult timp în casa familiei lui Coriolan Brediceanu, care-l va sprijini şi mai târziu în cariera sa. Încă din cursurile primare, Vuia demonstrează o atracție remarcabilă către mecanica aplicată și fizică, iar la vârsta de zece ani asistă la primele reuniuni cu caracter aviatic, de la care va rămâne cu o o pasiune pentru zmeie. Drept urmare, va studia construcţia acestor obiecte, şi va încerca să le aducă îmbunătăţiri. În anii liceului, Vuia dobândeşte cunoştinţe de fizică și mecanică și nu se mai mulțumește să construiască zmeie performante, ci se va concentra pe dezvoltarea proiectului unui aparat de zbor mai sofisticat, după ce va înţelege perfect ce fenomene se pot întâmpla în jurul aparatului, ce forțe acționează la lansarea și menținerea lui în aer, ce condiții trebuiie îndeplinite pentru starea de echilibru. A urmat obţinerea diplomei de bacalaureat, iar în anul 1892, s-a înscris la Universitatea Politehnică din Budapesta, a urmat timp un an cursurile Politehnicii, secția mecanică, la seral, însă neavând suficienţi bani, se va înscrie la Facultatea de Drept, va absolvi cu brio și va practica în birouri de avocatură din Banat pentru a-și putea asigura mijloacele de trai. A obţinut doctoratul în ştiinţe juridice, la 6 mai 1901, după ce a susţinut lucrarea cu titlul „Militarism şi industrialism, regimul de status şi de contractus” (1901). În timpul studenţiei, Traian Vuia a activat şi în cadrul Societăţii „Petru Maior” a studenţilor români din Budapesta, ţinând conferinţe în domeniul tehnicii şi al filosofiei. 

După absolvire, revine la Lugoj, unde va continua să studieze zborul și începe să lucreze la primul prototip al unui aparat de zbor, pe care-l numește aeroplan-automobil. Însă intervin din nou lipsurile financiare, iar în iulie 1902, Vuia decide să plece la Paris, pentru a-şi îndeplini visul.Trebuie spus că Traian Vuia a avut parte, în toţi anii în care a cercetat şi a realizat primul prototip de maşină zburătoare autopropulsată, de foarte mult scepticism asupra ideii că o mașină cu o densitate mai mare decât cea a aerului ar putea zbura şi, drept consecinţă, nici sprijinul financiar pentru proiectul său nu a fost simplu de obţinut. La 16 februarie 1903, a înaintat Academiei de Ştiinţe din Paris un memoriu despre „aeroplanul-automobil” pe care îl proiectase, dar proiectul său a fost respins de forul ştiinţific francez pentru că acesta din urmă considera că aparatele de zbor mai grele decât aerul nu puteau să zboare. Menţiunea respectivei instituții era: „…prea utopic … Problema zborului cu un aparat care cântărește mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât un vis”. 

Mai mult, aparatul conceput de Vuia avea câteva caracteristici care nu au fost înţelese, la început, de către contemporanii săi: avea o singură elice în loc de două, cum se credea că e absolut necesar, iar motorul proiectat părea de nerealizat cu mijloacele tehnice ale vremii.Vuia a fost primul om din lume care, în memoriul său, ca şi în toate studiile şi lucrările sale, a definit fără echivoc ceea ce trebuie să se înţeleagă prin soluţionarea completă a zborului: realizarea unui aparat de zbor, prevăzut cu un motor care, acţionând o elice tractivă, să facă aparatul să se dezlipească de pământ numai prin mijloace proprii şi – în acelaşi timp – aparatul să poată fi dirijat, prin acţiunea pilotului, în orice direcţie.Este de menţionat faptul că memoriul a fost înaintat Academiei de ştiinţe cu două luni înainte de a fi cunoscute în Europa rezultatele la care ajunseseră în America fraţii Wright care reuşiseră în acelaşi an să zboare cu un aparat mai greu decât aerul, însă aparatul de zbor Wright nu a decolat cu mijloacele proprii, trebuind să fie catapultat. În ciuda opreliştilor, sfătuit de Coriolan Brediceanu, prietenul său din liceu, Vuia şi-a brevetat totuşi invenţia, obţinând brevetul francez nr. 332.106 din 15 mai 1903. Cu sprijinul familiei sale, care a contribuit semnificativ cu sume de bani, Traian Vuia a început construcţia avionului său.Către finalul anului 1904, Vuia va începe construirea unui motor, tot o invenție personală şi tot atunci va obține un brevet pentru această invenție în Marea Britanie. Neputându-şi permite să achiziţioneze un motor ultra-uşor, Vuia s-a resemnat să inventeze un motor cu acid carbonic comprimat, care avea avantajul ca era simplu şi puțin costisitor, însă, acesta nu a putut fi pus la punct, servind doar pentru demonstraţii, fiindcă timpul său de funcţionare era de aproximativ trei minute.În februarie 1905, întreaga parte mecanică a prototipului este terminată, iar după montarea motorului, aparatul este finalizat în decembrie 1905, ia numele de „Vuia I”, sau „Liliacul”, aluzie la forma maşinii zburătoare. Maşina avea o greutate totală de 250 kg, o suprafață de susținere de 14 m² și un motor de 20 CP, iar la primele teste, desfăşurate la finalul anului 1905, aparatul va fi folosit ca un automobil, cu aripile demontate, pentru ca autorul să deprindă abilităţi practioce în manevrarea lui. Aparatul era un monoplan, în condițiile în care aproape toate încercarile în acea vreme, se faceau cu avioane biplane. O altă noutate a acestui aeroplan era reprezentată de utilizarea unei singure elice, spre deosebire de celelalte aparate contemporane, care foloseau două elice contrarotative. Aeroplanul nu avea însă nici profundor, nici ampenaj stabilizator. Primului test i-au urmat și altele, la care au asistat cunoscuţi specialişti, ca şi G. Besançon, Victor Tatin şi alţii. 

La 5 februarie 1906, Vuia a mai făcut un test cu avionul său, dar nu s-au obţinut rezultate datorită vremii nefavorabile. La 6 martie, o nouă tentativă de ridicare de la sol a avionului, dar acesta nu s-a putut desprinde de la sol. Ziua de 18 martie 1906 va înregistra primul succes aviatic al lui Traian Vuia, precum şi primul zbor din istoria omenirii cu un aparat mai greu decât aerul, care s-a ridicat de la sol prin mijloace proprii. Avionul lui Vuia era realizat dintr-un cadru de ţevi de oţel, cu aripi de pânză, bombate, ceea ce îi dădea aspectul unui liliac. Motorul funcţiona cu anhidridă carbonică pe post de combustibil, iar trenul de aterizare era constituit din patru roţi cu pneuri. Acest prim zbor cu mijloace proprii de zbor s-a efectuat în Franţa, la Montesson. 

Aparatul de zbor al lui Traian Vuia a pornit de pe loc cu ajutorul propriului său motor, a rulat cca 50 metri, apoi s-a desprins de la sol şi a zburat 12 metri la o înălţime de un metru. Un vânt lateral puternic a făcut ca aparatul să nu poată zbura mai mult, dar premiera era realizată: primul zbor mecanic din istoria omenirii fusese înfăptuit. Prioritatea unui astfel de zbor îi este atribuită, în mod eronat, brazilianului, stabilit în Franţa, Santos-Dumont, care a obţinut această realizare doar la 13 septembrie, acelaşi an 1906. De altfel, după primul său zbor reuşit, cel din 18 martie 1906, Traian Vuia a mai efectuat şi alte zboruri, în timpul celui din 19 august 1906 avionul său zburând 20 metri, la o înălţime de doi metri şi jumătate. Vuia şi-a perfecţionat, în continuare, avioanele, primul motor folosit fiind înlocuit cu altul, de 24 cai-putere, astfel că aparatul Vuia nr.1 a devenit Vuia nr.1 bis, apoi Vuia nr. 2. La 17 iulie 1907, Traian Vuia a reuşit să zboare cu aparatul său pe o distanţă de 60 metri, dar la aterizare şi-a deteriorat avionul. Traian Vuia şi-a continuat cercetările în domeniul tehnicii şi după anul 1907. El a organizat un atelier-laborator pentru cercetarea elicelor, iar împreună cu Marcel Yvonneau, a conceput ulterior câteva modele originale de elicoptere, care au fost prezentate în demonstraţii publice (modelele realizate în anii 1918 şi 1921). Revistele „La Technique Aeronautique” şi „L’Atmosphere” i-au publicat studiile teoretice. Pe lângă alte invenţii, Vuia a mai conceput şi un generator cu aburi, brevetat în mai multe state ale lumii în perioada interbelică. 

În timpul primului război mondial, Traian Vuia a lucrat pentru armata franceză, în cadrul Serviciului de invenţii, contribuind la perfecţionarea aviaţiei militare aliate. În anul 1917, Traian Vuia inventa torpila aeriană. A redactat mai multe manifeste destinate soldaţilor de naţionalitate română, cehă, slovacă, sârbă etc. din rândul armatei austro-ungare. În primăvara anului 1918, a fost unul dintre iniţiatorii Comitetului Naţional Român din Transilvania, militând pentru unirea Ardealului cu România. În cadrul aceluiaşi Comitet, a organizat la Paris aniversarea a şaptezeci de ani de la revoluţia de la 1848. Vuia a fost delegat al României la Conferinţa de Pace de la Paris. La 4 august 1919, Traian Vuia a fost inițiat în loja masonică pariziană „Ernest Renan”, împreună cu Alexandru Vaida-Voievod și cu ceilalți membri ai delegației române participanți la Conferința de Pace de la Paris.După evenimentul excepţional al primului său zbor, Vuia va continua şi pentru restul vieţii să cerceteze în domeniile în care a fost pasionat, el brevetând, spre exemplu, în colaborare cu Marcel Yvonneau, după cum aminteam mai înainte, două elicoptere, în anii 1918 şi 1922. Cele două aparate, aveau mai multe rotoare de sustentaţie, cu axe separate, primul model era acţionat prin forţa musculară, iar cel de-al doilea era dotat cu un motor Anzzani, de 16 CP, cântărind în total 190 kg. Ambele elicoptere au fost experimentate la Juvissy, nu de către Vuia, şi s-au ridicat de la sol.

În anul 1922, Traian Vuia a scris un articol pentru revista „Orizontul” intitulat „Zborul vertical”, expunând clar problema elicopterului şi studiului acestui sistem de zbor, în care se puneau mari speranţe, în vederea înlăturării neajunsurilor provocate de accidentele de avion. Părerile lui Vuia, în dezacord cu cele existente în acele timpuri, cu privire la randamentul elicelor portabile, la obţinerea simultană a susţinerii şi a deplasării, precum şi la rezultatele practice pe care le-a obţinut, au fost privite la început cu neîncredere de specialişti. Aceştia considerau o utopie realizarea zborului vertical.Inventatorul scria în articolul respectiv: „Având în vedere uriaşele sforţări ce se fac pretutindeni şi sacrificiile imense pentru realizare, putem preciza cu certitudine că soluţionarea problemei este iminentă şi ne va aduce mari surprize, care unora nici prin vis nu le-ar trece”. În anul 1923, Vuia a susţinut o conferinţă pe tema elicopterelor, la Societatea Franceză de Navigaţie Aeriană, iar în anul 1925, inventa un generator de abur, cu variantele de joasă şi înaltă presiune, cu o îndelungă utilizare în construcţia centralelor termice. În 1938 s-a dovedit definitiv şi s-a demonstrat în mod practic că Vuia a avut dreptate. Cele susţinute de el cu tărie, ideile sale clare şi precise, rod al geniului său creator au fost luate drept bază la realizarea problemei zborului vertical, iar până şi concepţiile actuale în materie de construcţie a elicopterului nu diferă de cele ale lui Traian Vuia, de previziunile ilustrului inventator.

După terminarea primului război mondial, Traian Vuia a călătorit în România de două ori, în anul 1932 şi în anul 1934, însă abia după terminarea celui de-al doilea război mondial se va întoarce definitiv din Franţa în România. În timpul celui de-al doilea război mondial, Traian Vuia a făcut parte din mişcarea de rezistenţă din Franţa şi a fost ales preşedinte al primului comitet legal al „Frontului Naţional Român”, unde a depus o muncă asiduă şi a publicat o serie de articole în „La Roumanie Libre”. La 27 mai 1946, Traian Vuia a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

La 3 septembrie 1950, Traian Vuia a plecat la Domnul, la vârsta de 78 de ani, la București, găsindu-şi odihna veşnică la cimitirul Bellu. Unul din pionierii aviaţiei mondiale, Traian Vuia a fost primul om care a construit şi zburat cu un avion mai greu decât aerul, care s-a ridicat de la sol folosind doar mijloacele proprii (moto-propulsor, tren de aterizare).Până la avionul inventat de Vuia, intitulat Vuia nr. I, decolarea dispozitivelor de zbor se făcea cu ajutorul unor mijloace exterioare aparatului, cum ar fi: catapultă, cablu de lansare sau remorcare. Printre rezultatele cercetărilor efectuate de Vuia, unele confirmate mai târziu, se numără: formula monoplană a avioanelor (recunoscută ulterior ca fiind cea mai corespunzătoare), a realizat prima aripă de avion cu incidenţă variabilă în zbor, a aplicat la aparatul său de zbor principiul unei singure elice tractive, a realizat primul aeroplan cu aripi pliante. După o perioadă de timp, Vuia a îmbunătăţit aeroplanul Vuia I, iar în august 1906 a prezentat o variantă perfecţionată a acestuia, Vuia I bis. Cu acest model, până în martie 1907, a efectuat mai multe experienţe şi a realizat mai multe zboruri la diferite înălţimi. Spre deosebire de primul model, aeroplanul avea o curbură mai mică a aripilor, un stabilizator orientabil şi un randament îmbunătăţit al motorului. Vuia nr.II a fost un nou model de avion, prevăzut cu aripi pliabile şi un motor „Antoinette” de 25 CP. Cu acest aparat Vuia a zburat de mai multe ori, ultimul din aceste zboruri a fost efectuat în 17 iulie 1907, la Bagatelle, pe o distanţă de 70 m. Acest avion a fost expus la primul Salon aeronautic de la Paris.În anii ce au urmat Vuia a continuat să aprofundeze domeniul aeronauticii, astfel că în 1918 şi 1922 a realizat două tipuri de elicoptere, Vuia I, respectiv Vuia II. Aparatul era prevăzut cu aripi rotative, o cârmă de direcţie şi un stabilizator orizontal (Vuia II avea montat un motor „Anzani” de 16 CP). Cu aceste aparate, pe aerodromurile de la Juvissy şi Issy-les-Moulineaux, Vuia a efectuat o serie de teste şi mai multe zboruri verticale. Având în minte realizarea unui motor de avion cât mai bun, Vuia a reuşit să inventeze generatorul de abur cu combustie internă şi ardere catalitică. Generatorul cu vaporizare aproape instantanee avea la bază trei principii: ideea ciclurilor termodinamice, a combustiei accelerate şi a transmiterii căldurii prin convecţie forţată. Prin încercările repetate de a construi generatoare de abur de foarte înaltă presiune (100-120 kgf/cm², faţă de 10 Atm valoarea uzuală a vremii), Vuia a pus bazele tehnologiei folosite ulterior la centralele termice care utilizează cicluri complexe de presiune foarte înaltă. O altă realizare a inventatorului român a fost şi generatorul cu focar cu mare intensitate a combustiei.Sarcina termică a focarului era de 200 x 106 kcal/mc. În unele cercetări, Vuia a fost ajutat de bănăţeanul Gavrilă Brola, cu care a început să colaboreze începând cu 1934. G. Brola alături de profesorul G. Ribaud au continuat cercetările începute de Vuia, iar în 1952 au realizat un generator cu circulaţie forţată, care avea la bază principiul lui Vuia. Generatorul, expus la Expoziţia Internaţională al încălzirii de la Paris din 1957, a fost fabricat în serie în Franţa, Belgia, Anglia şi Germania. Traian Vuia împreună cu alt colaborator, Emmanuel Yvonneau, au brevetat mai multe tipuri de generatoare de abur. Primul brevet le-a fost eliberat la 21 ianuarie 1928 de către Ministerul Comerţului şi Industriei din Franţa (nr. 661254), al doilea brevet la 22 decembrie 1928 (nr. 680567), iar al treilea la 12 noiembrie 1932 (nr. 740226).

Din iniţiativa lui Traian Vuia, la 30 aprilie 1918, a fost constituit la Paris „Comitetul Naţional al Românilor din Transilvania”, o organizaţie care milita pentru unirea Ardealului cu România. Comitetul a editat şi o revistă,„La Transylvanie”, la care a colaborat şi Traian Vuia cu mai multe articole.Vuia a publicat articole, pe aceeaşi temă şi în revista „La nation tchèque”. A fost însă foarte critic asupra modului în care s-a înfăptuit unirea Ardealului cu Transilvania, considerând o mare greşeală lipsa negocierii unirii provinciei cu Regatul Român, care să fi apărat interesele ardelenilor şi să fi permis cu timpul o „occidentalizare” a României şi nu vice-versa, o „balcanizare” a Transilvaniei. 

În anul 1956, la Paris a fost marcată împlinirea a 50 de ani de la zborul lui Traian Vuia, fiind organizată o expoziţie la aerodromul ”Le Bourget”. Evocând personalitatea celebrului inginer şi inventator român, acad. prof. Elie Carafoli scria: ”Străinătatea însăşi rupe vălul nedreptăţii, care a apăsat greu asupra realizărilor lui Vuia. O serie de reviste de autoritate mondială îi consacră lui Vuia, în anul 1956, articole comemorative, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la primul său zbor, în care se recunoaşte faptul că el a fost primul om care a reuşit să zboare exclusiv cu mijloace proprii de la bordul avionului”. În amintirea sa, Aeroportul internațional din Timișoara poartă, din anul 2003, numele „Traian Vuia”, iar în fața aeroportului este amplasată macheta aeroplanului „Vuia 1”, la scara 1:1, realizată de Fundația Academică Culturală Timișoara.La 18 martie 2006, Aviaţia Română a sărbătorit Centenarul zborului efectuat de Traian Vuia la Montesson, lângă Paris. Cu acest prilej a fost dezvelit un bust al celebrului inventator român şi a fost inaugurat un hangar „Traian Vuia” în cadrul Muzeului Aviaţiei din Bucureşti.În 25 aprilie 2012, în comuna Traian Vuia din jud. Timiş, era inaugurat Muzeul dedicat marelui inventator, care cuprinde numeroase exponate, documente, fotografii şi machete. De asemenea, la 14 septembrie 2013, la Montesson, autoritățile franceze locale au dezvelit o placă în memoria lui Traian Vuia. În zilele noastre, numeroase instituţii poartă numele marelui aviator. Astăzi putem spune că tripleta românească Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, are un merit excepţional în dezvoltarea aparatelor de zbor în întreaga lume şi lor li se datorează, în principal, faptul că astăzi putem ajunge chiar şi la zeci de mii de kilometri depărtare, pe calea aerului, în doar câteva ore… 

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Magazin istoric – Anul VI, nr. 8(65),august 1972.

Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982

https://biblacad.ro/UPC-Vuia.html

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/140-de-ani-de-la-nasterea-unui-geniu-traian-vuia-avocatul-care-nu-a-renuntat-nicio-clipa-la-visul-sau-adevarat-zborul

https://www.scientia.ro/biografii/41-biografii-fizica/2623-traian-vuia-zborul.html

http://www.istorie-pe-scurt.ro/traian-vuia-inventatorul-avionului-modern/

https://mnab.ro/ro/collection/despre-muzeul-traian-vuia/

https://www.cotidianul.ro/in-memoriam-traian-vuia-1872-1950-pioner-al-aviatiei-mondiale/

https://vestbest.ro/traian-vuia-banateanul-care-reusea-imposibilul-acum-115-ani-primul-zbor-din-lume/

https://evz.ro/traian-vuia-si-comitetul-national- roman-de-la-paris.html

$$$$

 S-a întâmplat în 3 septembrie1998: În această zi, a plecat în eternitate actorul Dinu Manolache. Dinu Manolache (n. Rogova, judetul Mehedinti — d. Bucureşti ) a fost un renumit actor român de teatru și film. 

Dinu Manolache, născut în comuna Rogova din judeţul Mehedinţi la 13 mai 1955, a urmat studiile la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa profesorului Octavian Cotescu, fiind absovent, în urma examenelor finale, în anul 1980. În 1979, a debutat pe marele ecran, în rolul lui Vasile din filmul „Cine mă strigă?”, regizat de Letiţia Popa. Anul 1981 îi aduce distribuţia în alte două roluri memorabile: Simion Handrabur din „Semnul Şarpelui”, în regia lui Mircea Veroiu şi respectiv, rolul lui Virgil din „Fata Morgana”, film regizat de Elefterie Voiculescu.

În anul 1982, Dinu Manolache apare, alături de Sebastian Papaiani, Florin Zamfirescu, Amza Pellea şi de fostul său profesor, Octavian Cotescu, în documentarul de scurt metraj „Mitul lui Mitică” de Mihnea Columbeanu şi în pelicula lui George Cornea, „Rămân cu tine”. Are un rol foarte reuşit în filmul  „Mult mai de preţ e iubirea” (1982), în regia lui Dan Marcoci, alături de Leopoldina Bălănuţă şi de viitoarea sa soţie, actriţa Rodica Negrea. Nume mari ale cinematografiei româneşti, precum Gina Patrichi, Ilarion Ciobanu, Adrian Pintea sau Gheorghe Dinică se numără printre cei care vor juca alături de Dinu Manolache  în seria a doua a celebrului film „Lumini şi umbre” (1982)

Debutul său în televiziune a avut loc în anul 1983, cu rolul servitorului Fabrizio din filmul „Hangiţa”, o adaptare pentru TV după piesa omonimă a lui Carlo Goldoni, în regia lui Constantin Dicu, unde apare alături de câţiva actori din generaţia de aur, precum Mitică Popescu, Dana Dogaru, Coca Andronescu sau Ovidiu Schumacher. Între 1983 şi 1989, actorul se dedică mai mult scenei teatrale, nefiind prezent în nici o distribuţie cinematografică.

Joacă pe scena Teatrului Mic din Bucureşti roluri spumoase, ca Ligurio din „Mătrăguna” de Niccolo Machiavelli, Jean din „Mitică Popescu” de Camil Petrescu, Pătru cel Scurt din „Nişte ţărani” de Dinu Săraru sau Azazelo din „Maestrul şi Margareta” de Bulgakov, în regia Cătălinei Buzoianu, prin care se face remarcat. De asemenea, joacă şi semnează regia câtorva spectacole notabile din teatrul radiofonic, precum „Idolul si Ion Anapoda” de G.M. Zamfirecu, „Desculţ în parc” de Neil Simon sau „Trei nopţi cu Madox” de Matei Vişniec

La Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, a devenit  asistent universitar la clasa profesorului Mircea Albulescu, unde a regizat şi a scris scenarii pentru piese interpretate de studenţi ca „Pădurea” de W. Shakespeare. A scris și poezii păstrate încă în manuscris. Cu rolul din producţia „Campioana”  (1990) de Elisabeta Bostan, alături de Izabela Moldovan, Mircea Diaconu, George Mihăiţă şi Ileana Stana Ionescu revine în atenţia iubitorilor de film. În 1994 actorul apare în ecranizarea lui Dinu Cernescu, după comedia „Titanic vals” de Tudor Muşatescu, în rolul lui Dinu Petre, alături de Tamara Buciuceanu, Dem Rădulescu, Dorina Lazăr Mihai Constantin şi Cesonia Postelnicu.

Dinu Manolache a fost căsătorit cu actriţa Rodica Negrea. Are o fiică actriţă la Teatrul Mic, Ilinca Manolache. Rodica Negrea vorbea într-un interviu despre calităţile pe care le avea omul şi actorul Dinu Manolache: „Ne-am cunoscut în facultate, ne-am iubit, ne-am luat, am fost fericiţi. Ilinca este cel mai frumos dar de la Dumnezeu. A moştenit foarte multe de la tatăl ei. Cel mai frumos lucru pe care Ilinca îl are de la Dinu este felul în care trăieşte bucuria, bunătatea, râsul. Mă bucur că lumea o iubeşte aşa cum l-a iubit şi pe Dinu. A fost atât de bun şi de frumos, chiar şi în momentele în care vorbea despre sfârşitul pe care îl simţea. A plecat atât de repede dintre noi… Pe scenă am evitat să fim împreună, eram diferiţi ca stil. Am jucat împreună în „Nişte ţărani“, de Dinu Săraru, şi în „Scaunele“, de Eugène Ionesco. Ca tipologie eram foarte diferiţi, de aceea când lucram cu el ieşeau scântei. Dar aşa scoteam la iveală acea căldură care dă viaţă situaţiei. Aveam moduri total diferite de abordare şi de energie. El era la şcoala lui Octavian Cotescu, format într-un realism imediat. Mai târziu am „furat“ de la el asta. Eu aveam şcoala Olgăi Tudorache, care înseamnă enorm, dacă ştii să o faci bine. Dinu a fost pentru mine o mare sursă de inspiraţie. Chiar dacă atunci când era încă în viaţă nu am înţeles câte am de învăţat de la el, după ce Dinu nu a mai fost, de multe ori m-am raportat la el… Deseori m-am surprins analizând replici sau situaţii, aşa cum mă gândeam că ar fi făcut Dinu.”

Iubitorii teatrului şi filmului românesc îşi aduc aminte cu plăcere de actorul Dinu Manolache trecut la cele veşnice la 3 septembrie 1998 la Bucureşti, după o lungă suferinţă (cancer), fiind îngropat la Cimitirul Bellu Ortodox, pe Aleea Artiştilor, la vârsta de doar 43 de ani, având o carieră frumoasă, şi multe roluri de neuitat.

Surse:

http://revistateatrala.radioromaniacultural.ro/dinu-manolache/

https://www.cinemagia.ro/actori/dinu-manolache-14748/

http://biografii.famouswhy.ro/dinu_manolache/

https://adevarul.ro/cultura/teatru/interviu-actrita-rodica-negrea-cand-lucram-dinu-manolache-ieseau-scantei-1_5374ffdf0d133766a8af80c3/index.html

http://www.rador.ro/2018/09/03/portret-20-de-ani-de-la-moartea-actorului-di nu-manolache/

$$$

 S-a întâmplat în 3 septembrie…

- Ziua Armatei Naţionale a Republicii Moldova

- 1189: Richard I al Angliei (Richard „Inimă de Leu") este încoronat la Westminster    

- 1546: A murit Petru Rareş, domn al Moldovei (1527-1538; 1541-1546); fiul nelegitim al lui Ştefan cel Mare; autoritar faţă de marea boierime, Petru Rareş a încurajat comerţul, a dezvoltat organizarea ţării şi a mărit puterea militară a acesteia 

- 1658: A murit Oliver Crowell, om politic, adversar al regalitatii; în 1649, la 19 mai, a instaurat republica (Commonwealth), iar în 1654 a instaurat un regim dictatorial („protectoratul”), devenind „Lord Protector” (al Angliei, al Scotiei si Irlandei) (n. 25.04.1599); a obligat Olanda să recunoască Actul de Navigaţie, punând bazele supremaţiei maritime a Angliei  

- 1695: S-a născut Pietro Locatelli, violonist şi compozitor italian (m. 1764)

- 1730: A murit Nicolae Mavrocordat, domnitorul Ţării Româneşti, răpus de o epidemie de ciumă izbucnită în Bucureşti; a fost înhumat în ctitoria sa, Mănăstirea Vacareşti; boierii aleg ca domn al Ţării Româneşti pe Constantin Mavrocordat, fiul principelui decedat (3/14).    

- 1739: A murit autorul dramatic englez George Lillo (n. 1693)

-1783: Formal, prin semnarea Tratatului de la Paris, ia sfârşit Războiul american de independenţă, războiul dintre Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie.Tratatul de la Paris din 1783, semnat în ziua de 3 septembrie 1783 si ratificat de Congresul Statelor Unite ale Americii în ziua de 14 ianuarie 1784, a încheiat formal Războiul Revolutionar American între Regatul Unit al Marii Britanii si Cele 13 foste colonii ale Regatului din America de Nord care s-au răsculat împotriva conducerii britanice în 1776.Ca o parte separată a acestui Tratat, Marea Britaniei a încheiat tratate separate cu Franta si Spania, cunoscute sub numele de Tratatele de la Versailles.

- 1810: S-a născut pictorul canadian de origine irlandeză Paul Kane; personajele predilecte ale picturilor sale au fost indienii din vestul continentului american. Paul Kane (d.20 februarie 1871) a fost un pictor canadian, cunoscut pentru picturile sale cu băștinași canadieni si din alte părti ale Americii de Nord. Artist în mare parte autodidact, el a crescut în Toronto si se antrena copiind marii maestri europeni în călătorii prin Europa. A întreprins două călătorii în nord-vestul sălbatic al Canadei - în 1845 si în perioada 1846-1848, realizand peste 100 de tablouri ulei pe pânză.

- 1814: S-a născut matematicianul britanic James Joseph Sylvester; în 1850 a introdus termenul de matrice; stabilit o perioadă în SUA, a fondat, în 1878, „American Journal of Mathematics", prima revistă dedicată matematicii din Statele Unite (m. 1897)

- 1856: S-a născut Louis Salliven, arhitect american, autorul zgârie-norilor.Louis Henri Sullivan, adesea doar Louis Sullivan (d.14 aprilie 1924) a fost un arhitect american, denumit „părintele arhitecturii moderniste". Sullivan, care este considerat de mulţi specialişti şi arhitecţi ca fiind creatorul zgârie-norilor moderni, a fost un arhitect care a exercitat o puternică influenţă asupra arhitecturii şi arhitecţilor, critic al „Şcolii din Chicago" (în original, Chicago School of Architecture) si mentor al lui Frank Lloyd Wright.

- 1859: S-a născut Jean Jaurès, om politic şi istoric francez, întemeietorul ziarului „L` Humanité” (m. 31.07.1914)

- 1860: A murit anatomistul german Martin Heinrich Rathke; este primul care a explicat structura embrionului (1839); unul dintre fondatorii embriologiei moderne (n. 1793)

- 1867: S-a născut Vintilă I. C. Bratianu, om politic si economist, fiul lui I. C. Bratianu, membru de onoare al Academiei Române; a fost primar al Bucurestiului (1907-1910), ministru de Război (1916-1918), ministru de Finanţe (1922-1928), preşedinte al PNL (1927-1930) (n. 3/16) (m. 22.12.1930) 

- 1868: S-a aprobat Regulamentul Societăţii Academice Române, care cuprindea reglementari referitoare la perioada de tinere a şedinţelor (între 1 august si 15 septembrie), la sistemul de votare, precum si la înfiinţarea „Analelor Societăţii Academice Române” (3/15-5/17.09)

- 1869: S-a născut Fritz Pregl, chimist austriac, laureat al Premiului Nobel (d. 13.12.1930)

- 1875: S-a născut Ferdinand Porsche, constructor austriac de automobile, fondatorul cunoscutei firme care-i poartă numele (m. 1951). 

- 1876, 3/16: S-a născut Constantin K. Kiriţescu, istoric (autor al unor lucrări fundamentale privind participarea României la cele două conflagraţii mondiale), zoolog (contribuţii la cunoaşterea faunei de reptile şi batracieni din ţara noastră; autor de manuale) şi publicist (m. 1965) 

- 1877: A murit Adolphe Thiers, ziarist, istoric şi om politic francez; de mai multe ori ministru şi prim-ministru; primul preşedinte al celei de-a treia Republici Franceze (1871-1873); a condus acţiunea de reprimare sângeroasă a Comunei din Paris (n. 1797) 

- 1883: A murit Ivan Turgheniev, romancier şi dramaturg rus („Prima iubire”, „Visul”, „ O lună la ţară”) (n.09.11.1818)

- 1887: A murit Timotei Cipariu, cărturar umanist de talie europeană şi filolog; a jucat un rol de prim-plan în Revoluţia de la 1848 din Transilvania; membru fondator al ASTREI (1861); membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866, vicepreşedinte al acestui for (1867-1872) (n. 1805). A fost primul care a aplicat, în lingvistica românească, metoda de cercetare comparativ-istorică si a elaborat o primă lucrare de sistematizare a cunostinţelor de gramatică de până la el.

- 1900: S-a născut dirijorul olandez Eduard van Beinum (m. 1959)

- 1900: Apare primul număr al cotidianului londonez „Daily Expresss"

- 1901: S-a născut Gherase Dendrino, compozitor şi dirijor (m. 1973) 

- 1905: S-a născut Carl David Anderson, fizician american, descoperitorul pozitronului, laureat al Premiului Nobel (d. 1991) 

-1907:S-a născut scriitorul Pavel Dan. Pavel Dan (n. în satul Clapa, comuna Tritenii de Jos, judeţul Cluj - d. 2 august 1937, la Cluj-Napoca). Conducător al grupului literar al liceului (grup care a editat în 1925 propria revistă „Fire de tort”), scrie de timpuriu, tratând subiecte inspirate din viaţa aspră a ţăranului român transilvan. Este un prozator înzestrat cu un robust talent litarar. Pe patul clinicii din Cluj scrie nuvela „Iobagii”, care obţine premiul I la concursul literar organizat de ziarul clujean „România Nouă”. După decesul său, i se publică colecţia de nuvele în volumul „Urcan Bătrânul”. Talentul său a fost asemănat cu cel al scriitorilor Ion Slavici, Ion Agârbiceanu şi Liviu Rebreanu. Este unul din reprezentanţii cei mai importanţi ai ardelenismului literar românesc.

- 1912: S-a născut Vasile Dobrian, grafician şi poet. Vasile Dobrian (n. Sibiu - d. 1999, București) a fost un pictor, desenator, grafician si poet român de avangardă. A absolvit, în 1934, Academia de Arte Frumoase din Bucuresti. Este fondator, împreună cu Aurel Mărculescu, al Grupului grafic 1939-1947. Între anii1949-1956 a fost profesor si director al Institutului de Arte Plastice din Iasi. Opera sa artistică cuprinde lucrări de grafică, pictură, desen, colaj si fotografie.   

- 1918: S-a născut Ada Zevin, pictoriță româncă de etnie evreiască. Ada Zevin (sau Ada Mironovna Zevina, n. Chişinău - d. 23 septembrie 2005) a fost un artist plastic din Basarabia, evreică de origine. A făcut parte din generaţia pictorilor formaţi în cadrul şcolii de pictură românesti (absolventă a Academiei de Belle Arte din București). Ada Zevin s-a revendicat din post-expresionism, din pictură franceză şi cea română, realizând o operă originală prin combinarea mijloacelor de expresie clasice cu cele moderne şi cu cele specifice creaţiei populare.

- 1919: S-a născut Ovidiu Drîmba, istoric literar, comparatist şi traducător (a tradus din Jules Verne, Elsa Triolet, Renata Vigano, Leonardo da Vinci, Camões, Cervantes, Selma Lagerlöf, eseişti spanioli); format în ambianţa de emulaţie a Cercului Literar de la Sibiu. Unele surse dau ca dată a naşterii 2 septembrie 1919. Ovidiu Drîmba (n. Marginea-Bihor) este un istoric literar român, profesor universitar. Activitatea sa cuprinde lucrări dedicate istoriei culturii („Istoria culturii si civilizației“, „Pagini despre cultura europeană“, „Studii si eseuri de literatură universală“). A fost unul dintre asistenții filosofului si poetului Lucian Blaga de la catedra de filosofia culturii de la Universitatea din Cluj. Profesorul Ovidiu Drîmba a petrecut în Italia peste zece ani, ca lector si sef al Catedrei de limba si literatura română modernă de la Universitatea din Torino si apoi la Universitatea Catolică din Milano.  

- 1926: S-a născut actriţa greacă de film Irene Papas („Tunurile din Navarone”, „Zorba grecul”, „Troienele”). Irene Lelekou, cunoscuta ca Irene Papas, a fost distribuită in mai mult de 70 de roluri în mai mult de 50 ani de carieră. S-a născut in Chilimodion, Corint, Grecia. Și-a început cariera cinematógrafică în ţara sa şi a devenit faimoasă aici. Descoperită de marele regizor american de origine greacă Elia Kazan, fara indoiala ca si-a dobandit faima internationala dupa ce a jucat in filme alaturi de actori de excepţie.

- 1927: Premiera piesei „Domnişoara Nastasia” de George Mihail Zamfirescu, montată de Compania Bulandra-Maximilian-Manolescu-Storin, în regia lui V. Maximilian; din distribuţie faceau parte: Sorana Topa, V. Maximilian, Gh.Storin 

- 1928: Descoperirea penicilinei.Sir Alexander Fleming a descoperit penicilina produsă de mucegaiul Penicillium notatum.

- 1928: S-a născut Ion Druţă, scriitor şi publicist din R. Moldova; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1990)

- 1935: S-a născut Vasile Spoială, prozator, traducător (de limbă germană) şi publicist (m. 1993)

- 1936: S-a născut cântăreaţa de muzică uşoară Marina Voica 

- 1937: S-a născut cântăreţa de muzică populară Maria Ciobanu 

 - 1939: Al doilea război mondial: Marea Britanie si Franta declară război Germaniei.

- 1940: La Cluj a avut loc o mare demonstraţie de protest împotriva Dictatului de la Viena (31.08-3.09.1940

- 1940: Winston Churchill, primul ministru al Marii Britanii, a declarat în Camera Comunelor: „Camera a aflat desigur ca România a suferit de curând o grava mutilare teritoriala… Dar noi nu avem deloc intenţia de a recunoaşte schimbările teritoriale care se vor face în timpul razboiului, în afara cazului că ele ar fi urmarea unui acord prin buna înţelegere între părţile interesate”, refuzând, de fapt, să recunoască pierderile teritoriale suferite de România 

- 1941: Hitleriştii au folosit pentru prima dată gazul „Cyklon B'' pentru uciderea deţinuţilor din lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau

- 1942: S-a născut Mihai Cimpoi, critic şi istoric literar din Republica Moldova; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 

- 1943: Victor Daimaca, astronom român descoperă cometa „Daimaca”, doar cu ajutorul unui binoclu ce marea de 15 ori, omologată de Uniunea Astronomica Internationala.

 - 1948: A murit Edvard Beneš, om politic cehoslovac; ministru de externe (1918-1935), prim-ministru (1921-1922), apoi preşedinte al R. Cehoslovace (1935-1938; 1940-1945, în emigraţie; 1945-1948); a reprezentat ţara la Conferinţa de Pace de la Paris (1918); unul dintre creatorii Micii Înţelegeri (1920-1921); împreună cu Nicolae Titulescu a căutat să avertizeze şi să obţină sprijinul democraţiilor occidentale împotriva politicii revizioniste promovate de ţările fasciste; alături de Thomaš Masáryk, a fost fondatorul Cehoslovaciei moderne; membru de onoare străin al Academiei Române (1934) (n.28.III.1884) 

- 1950: A murit Traian Vuia, inginer şi inventator; pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale, constructorul primului avion din lume (brevetat, în Franţa, la 17.VIII.1903) care, la 18 martie 1906, s-a desprins de la sol datorită exclusiv forţei motorului său; a folosit pentru prima oară în lume un tren de aterizare cu pneuri la roţi; în timpul celui de-al doilea război mondial a participat la mişcarea de Rezistenţă franceză, fiind preşedintele Frontului Naţional Român din Franţa; membru de onoare al Academiei Române din 1946 (n. 1872)

- 1953: A intrat în vigoare Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Convenţia a fost semnată la Roma, 4 noiembrie 1950; la 20.VI.1994, România a ratificat, la Strasbourg, Convenţia şi zece protocoale adiţionale

- 1965: S-a născut actorul de film american Charlie Sheen

- 1971: A murit naturalistul Alexandru Borza; întemeietorul geobotanicii în România; fondatorul Grădinii botanice a Universităţii din Cluj; membru post-mortem al Academiei Române din 1990. Alexandru Borza (n. 21 mai 1887, Alba Iulia; d. Cluj) a fost preot greco-catolic, protopop onorar al Clujului si botanist, întemietorul geobotanicii în România.

Opere:

Alexandru Borza - Flora si vegetația Văii Sebeșului (Editura Academiei, Bucuresti, 1959);

Alexandru Borza, Nicolae Boscaiu - Introducere în studiul covorului vegetal (Editura Academiei, București, 1965);

Alexandru Borza - Dictionar etnobotanic (Editura Academiei, București, 1968);

Alexandru Borza - Amintirile turistice ale unui naturalist călător pe trei continente (Editura Sport-Turism, București, 1987).

- 1972: A murit Anişoara Odeanu, prozatoare şi poetă (n. 1912). Unele surse dau ca dată a morţii 1 septembrie 1972. Anişoara Odeanu (pseudonim al Doinei Stella Graţiana Peteanu; 28 mai 1912, Pădureni, judeţul Timiş – d.Lugoj, judeţul Timiş) este o poetă, prozatoare şi ziaristă. Este fiica Vioricăi (născută Bujigan) şi a lui Aurel Peteanu, profesor de română şi latină, publicist, animator cultural, în perioada interbelică, al Lugojului. Odeanu face cursul primar şi pe cel secundar în oraşul natal şi în Timişoara şi îşi ia licenţa în drept la Universitatea din Bucureşti (1936), după ce urmase şi Facultatea de Litere, fără să o încheie. A studiat, în 1930 şi 1931, la Dijon şi Grenoble.

Opera sa literară cuprinde:

 • Într-un cămin de domnişoare, Bucureşti, 1934;

• Călător din noaptea de Ajun, Bucureşti, 1936; ediţia (Anotimpul pierdut), Bucureşti, 1971;

• Fata lui Codru-împărat, Bucureşti, 1939;

• Ciudata viaţă a poetului, Bucureşti, 1942;

• Moartea în cetate, Bucureşti, 1943;

• Noaptea creaţiei, Bucureşti, 1943;

• Sub lumina verii, Bucureşti, 1967;

• Nedumeririle lui Duduţă, Bucureşti, 1969;

• Noaptea creaţiei, ediţie îngrijită şi prefaţă de Ion Oarcăsu, Bucureşti, 1969;

• Legile jocului, Bucureşti, 1972;

• Acele lucruri mari, Bucureşti, 1973;

• Ciudata viaţă a poetului, ediţie îngrijită şi prefaţă de Ion Oarcăsu, Timişoara, 1975;

• Într-un cămin de domnişoare. Călător din noaptea de Ajun, ediţie îngrijită şi introducere de Cornel Ungureanu, Timişoara, 1983;

• Domnişoara Lou şi trandafirul galben, ediţie îngrijită şi prefaţă de Cornel Ungureanu, Timişoara, 1985.

- 1973: S-a născut Jennifer Paige, cântăreaţă şi pianistă americană

- 1974: A murit Constantin Palade, compozitor şi dirijor de cor (n. 1915)

- 1976: Sonda cosmică americană „Viking 2'' a atins solul planetei Marte; experienţele realizate cu ajutorul celor două staţii - Viking 1 şi Viking 2 - ce au făcut parte din proiectul american „Viking” şi au avut ca scop explorarea Planetei Marte, au condus la părerea ca nu exista compuşi organici pe Planeta Roşie. Pe data de 9 august s-a plasat pe orbita Planetei Marte iar pe data de 3 septembrie modulul de aterizare a ajuns pe solul marţian   

- 1991: A murit actriţa Elvira Godeanu. Elvira Godeanu (n. 13 mai 1904 Bucuresti) a fost o cunoscută actriţă română de teatru şi film formată la generaţia de aur a marilor artişti interbelici. A interpretat roluri extrem de variate, atât din literatura universală, cât şi din cea română. Elvira Godeanu rămâne una din marile interprete ale rolului Zoe Trahanache din comedia lui Ion Luca Caragiale. A fost căsătorită cu Emil Prager, un cunoscut inginer constructor şi arhitect din perioada interbelică.

- 1991: A murit regizorul american de film Frank Capra (n. 1897, la Palermo/Italia). A primit Premiul Oscar pentru filmele „S-a întâmplat într -o noapte”, „Extravagantul Mr. Deeds”) (n. 18.05.1897)

- 1992: A fost adoptată Convenţia privind interzicerea armelor chimice, în cadrul Conferinţei pentru dezarmare de la Geneva (a intrat în vigoare la 29.IV.1997; România a semnat această Convenţie în prima zi de la deschiderea ei pentru semnare, 13.I.1993, a ratificat-o la 9.XII.1993 şi a depus instrumentele de ratificare la 15.II.1995) 

- 1998: A murit actorul Dinu Manolache (n. 1955).

- 1998: Guvernul României a adoptat hotarârea prin care s-a înfiinţat Institutul Limbii Române, instituţie publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale. Institutul va promova cunoaşterea limbii române şi va sprijini persoanele care o învaţă… 

- 2005: A murit matematicianul Aurel Cornea; în urma unui accident suferit în copilărie şi-a pierdut vederea, dar pasiunea pentru matematică, munca şi voinţa l-au ajutat să ajungă un mare matematician, apreciat atât în România, cât şi în străinătate; în 1978 a plecat din ţară şi, după popasuri în Canada şi SUA, s-a stabilit în Germania (n. 1933)

- 2009: A murit compozitorul Grigore Nica (n. 1936)

- 2012: A murit actorul american Michael (Clarke) Duncan (n.10.XII.1957)

-2012: A murit liderul religios sud-coreean Sun Myung Moon, fondatorul controversatei Biserici a Unificării (întemeiată în 1954), cunoscută şi ca secta Moon, sectă care a devenit, în timp, un a devărat imperiu financiar (n.25.II.1920, pe teritoriul actual al Coreei de Nord)

$$$

 Un elefant se întâlnește cu un boa pentru prima dată.

Intrigat, îl întreabă:

- Ești o creatură ciudată ...cum faci să te miști? N-ai picioare.

- Ei bine, e simplu, mă târăsc…

- Oh, Ok!

Elefantul dă să plece, dar intrigat se întoarce și întreabă iar :

- Scuză-mă, dar cum faci să te reproduci? N-ai deloc testicule.

- Ești chiar glumeț! Depun ouă și nu am nevoie de ..

- Ah ... Ok!

Elefantul vrea să plece dar se întoarce din nou, se așează în fața șarpelui Boa și spune :

- Îmi pare rău că te deranjez din nou ... Dar cum faci să te hrănești? Nu ai mâini.

- Devii plictisitor! Mă înfășor în jurul mâncării. Deschid larg gura mea foarte mare și înghit prada direct. 

- Ok, zice elefantul, dacă am înțeles bine...

Te târâi

N-ai testicule

Ai o gură mare.

Din întâmplare, faci  cumva politică ?

$&&

 „Momeala” vrăjmașului – când ajungem să pierdem dragostea crezând că apărăm adevărul

Uneori ne imaginăm că ispita trebuie să vină întotdeauna zgomotos, sub forma unui păcat mare, evident, pe care îl putem recunoaște imediat și de care știm că trebuie să ne ferim, însă cele mai primejdioase încercări pot veni tocmai prin lucrurile mărunte, printr-un cuvânt care ne-a deranjat, printr-o observație pe care nu am putut să o trecem cu vederea, prin dorința de a demonstra că noi avem dreptate sau prin judecarea celui de lângă noi.

Vrăjmașul nu trebuie întotdeauna să-l convingă pe omul credincios să renunțe la Dumnezeu. Uneori îi este suficient să-l facă să se certe cu fratele său în numele lui Dumnezeu.

Aici se ascunde una dintre cele mai subtile capcane ale vieții duhovnicești.

Omul poate continua să meargă la biserică, să postească, să se roage, să citească, să vorbească despre credință și chiar să creadă cu sinceritate că apără adevărul, dar, încetul cu încetul, în inima lui să se strecoare mânia, orgoliul și dorința de a-l pune pe celălalt la punct. Și atunci apare întrebarea pe care fiecare dintre noi ar trebui să avem curajul să ne-o punem: dacă pentru a apăra adevărul am pierdut dragostea, ce anume am apărat de fapt?

De aici pot începe certurile pentru lucruri care, privite de la distanță, par aproape neînsemnate: cine a făcut un anumit gest în timpul rugăciunii, cine a cântat într-un anumit fel la strană, cum s-a îmbrăcat cineva când a venit la biserică, ce a spus un preot, cum s-a organizat o slujbă sau o procesiune, cine respectă „mai corect” o anumită rânduială.

Lucrul mic devine mare pentru că în spatele lui se așază mândria.

Și atunci nu mai discutăm pentru a înțelege, ci pentru a învinge. Nu mai ascultăm, ci așteptăm momentul în care putem răspunde. Nu mai încercăm să-l câștigăm pe fratele nostru prin dragoste, ci încercăm să demonstrăm că el greșește și noi avem dreptate.

Aceasta este „momeala”.

Vrăjmașul aruncă un lucru neînsemnat între doi oameni și așteaptă. Unul răspunde. Celălalt se simte atacat. Primul ridică tonul. Al doilea răspunde și mai apăsat. Se spun cuvinte care nu mai pot fi luate înapoi, iar după puțin timp nimeni nu-și mai amintește de la ce a început totul.

Rămâne doar rana.

Iar lucrul acesta se poate întâmpla oriunde: între soți, între părinți și copii, între prieteni, între vecini și, poate cel mai dureros, chiar între oameni care mărturisesc aceeași credință și se roagă aceluiași Dumnezeu.

Există însă un semn simplu după care ne putem cerceta sufletul. Dacă presupusa noastră „râvnă pentru adevăr” ne lasă plini de ură, tulburare, dispreț și dorință de răzbunare, atunci trebuie să ne întrebăm cu seriozitate ce se întâmplă în inima noastră.

Adevărul nu are nevoie de ura noastră pentru a rămâne adevăr.

Uneori cea mai grea biruință nu este să-i răspunzi celui care te-a provocat, ci să taci.

Să închizi telefonul fără să scrii acel comentariu.

Să nu răspunzi imediat cuvântului care te-a rănit.

Să spui în taină:

„Doamne, luminează-mă să nu mușc momeala.”

Nu orice luptă trebuie purtată și nu orice provocare merită un răspuns. Uneori omul care tace nu este cel care a pierdut disputa, ci singurul care a înțeles ce era cu adevărat în joc.

Pentru că poți câștiga o ceartă și pierde un om.

Poți demonstra că ai dreptate și pierde pacea.

Poți avea ultimul cuvânt și, totuși, să rămâi cu sufletul tulburat.

Într-o lume în care oamenii sunt împinși atât de ușor unii împotriva altora, poate că una dintre cele mai mari forme de rezistență creștină rămâne tocmai aceasta: să nu permitem nimănui să ne învețe să urâm.

Să păstrăm adevărul fără cruzime, credința fără mândrie, râvna fără mânie și, mai presus de toate, dragostea.

Pentru că porunca lui Hristos nu a fost: „Dovediți tuturor că aveți dreptate”, ci:

„Să vă iubiți unii pe alții.”

Iar uneori cea mai mare victorie asupra vrăjmașului se petrece fără ca nimeni să o vadă: în clipa în care ai fi putut răni și ai ales să ierți, ai fi putut judeca și ai ales să te rogi, ai fi putut răspunde și ai ales pacea.

Câte dintre certurile noastre ar mai exista astăzi dacă, înainte de a răspunde, ne-am întreba: „Apăr adevărul sau îmi apăr orgoliul?”

#Credință #Ortodoxie #ViațăDuhovnicească #IubireaAproapelui #Smerenie #Rugăciune #Pace #Iertare #LuptaD uhovnicească #GândPentruSuflet

&&&

 Crăciunul în care am aflat că eram săraci

Nu voi uita niciodată Crăciunul din acel an. Aveam paisprezece ani, Maria, sora mea, avea șaisprezece, iar Jeni nu împlinise încă optsprezece. Eram doar noi trei și mama, pentru că tata murise cu cinci ani înainte, într-un accident la mină, lăsând în urmă o casă în care banii erau puțini, dar în care, până atunci, nimeni nu se gândise vreodată că ar fi sărac.

Cu o lună înainte de Crăciun, preotul bisericii noastre a anunțat că se va face o colectă specială pentru cea mai săracă familie din comunitate. Ne-a îndemnat pe fiecare să economisim cât putem timp de o lună, iar banii urmau să fie oferiți familiei pe care cei din comitet o considerau cea mai lipsită de ajutor.

În seara aceea, mama ne-a strâns pe toate în jurul mesei și ne-a întrebat ce am putea face.

Planul ei a fost simplu: timp de o lună să mâncăm aproape numai cartofi. În felul acesta puteam economisi trei sute de lei. Dacă nu mai aprindeam becul seara și stăteam împreună pe întuneric, mai puteam strânge încă o sută.

Maria și cu mine am început să facem curățenie prin casele unor oameni mai înstăriți, iar Jeni confecționa felicitări și încerca să le vândă.

Serile acelea, petrecute aproape în întuneric, au devenit pentru noi cele mai frumoase seri ale lunii. Vorbeam despre familia necunoscută care urma să primească banii și ne imaginam chipurile lor atunci când aveau să afle că cineva se gândise la ei.

Nu ne plângeam că mâncam mereu cartofi. Nu ne deranja că stingeam lumina. Fiecare bănuț pus deoparte ne făcea să ne simțim mai bogate.

Cu o zi înainte de Crăciun, eu și Maria am mers la magazin și am schimbat banii în bancnote noi, pentru că așa învățaserăm noi că trebuie să-I dăm lui Dumnezeu: ce este mai frumos și mai bun.

Când ne-am întors acasă, aveam opt sute de lei.

Opt bancnote de câte o sută.

Niciodată nu mai avuseserăm în mâini atât de mulți bani.

Nu ne păsa că nu aveam haine noi pentru Crăciun, că pantofii erau uzați sau că masa noastră nu urma să fie una bogată. Eram atât de fericite, încât în noaptea aceea aproape că nu am dormit, așteptând dimineața.

În ziua de Crăciun ploua torențial.

Nu aveam umbrelă, iar biserica era la aproape doi kilometri de casă, dar nimic nu ne-ar fi putut opri. Jeni avea găuri în pantofi și își pusese hârtie înăuntru ca să nu-i fie frig, însă după câteva minute de mers prin ploaie hârtia s-a udat, iar picioarele ei erau leoarcă.

Când am ajuns la biserică, rochiile noastre erau umede, pantofii murdari, iar câteva fete din cor au râs de hainele noastre vechi.

Dar nu ne-a păsat.

Noi aveam banii în mâini.

În ochii noștri, eram bogate.

Când a venit momentul colectei, mama a pus cinci sute de lei, iar noi trei am pus fiecare câte o bancnotă de o sută.

Pe drumul spre casă cântam.

La prânz, mama ne-a pregătit o adevărată sărbătoare: cumpărase zece ouă, le fiersese și le-am mâncat alături de cartofi prăjiți. Pentru noi era un ospăț. Era Crăciunul, eram împreună și eram fericite.

Pe la ora trei după-amiaza, cineva a bătut la ușă.

Era preotul.

A chemat-o pe mama afară și i-a spus câteva cuvinte, apoi i-a întins un plic.

Când mama a intrat din nou în casă, era albă la față.

Ținea plicul strâns în mână și nu spunea nimic.

Am întrebat-o ce se întâmplase, însă aproape o jumătate de oră nu a fost în stare să-l deschidă.

În cele din urmă a desfăcut plicul.

Înăuntru erau opt bancnote de câte o sută de lei și patruzeci de bancnote de câte zece lei.

În total, o mie două sute de lei.

Nimeni nu a spus nimic.

Ne uitam toate spre podea.

Cu doar câteva ore înainte ne simțiserăm cele mai bogate fete din lume pentru că reușiserăm să dăm opt sute de lei unei familii sărace.

Acum înțelegeam.

Familia aceea eram noi.

Pentru prima dată în viață, cineva ne spusese, fără să folosească vreun cuvânt, că eram sărace.

Până atunci nu ne gândiserăm niciodată astfel la noi.

Aveam cartofi de mâncare și ni se părea că suntem norocoase, pentru că alții poate nu aveau nici atât. Aveam o mamă extraordinară și știam că există copii care nu mai aveau mamă. Eram trei surori și ne aveam una pe alta, în timp ce alte case erau tăcute și goale.

Știam că nu avem lucrurile pe care le aveau alții, dar niciodată nu ne consideraserăm sărace.

Până în acel Crăciun.

Săptămâna următoare, în casa noastră s-a vorbit foarte puțin. Rușinea se așezase peste noi ca o pătură grea. Nu mai voiam să mergem la biserică, pentru că acum știam cum ne priveau ceilalți.

Mama însă nu ne-a lăsat să rămânem acasă.

La un moment dat ne-a întrebat:

— Ce facem cu cei 1.200 de lei?

Niciuna dintre noi nu știa ce să răspundă.

Nu știam ce fac oamenii săraci cu banii, pentru simplul motiv că, până atunci, nu știuserăm că și noi eram printre ei.

Și poate cea mai dureroasă ironie a acelui Crăciun a rămas aceasta: aproximativ optzeci de oameni strânseseră 1.200 de lei pentru cea mai săracă familie din biserică, iar dintre acei bani, 800 fuseseră dăruiți chiar de familia pe care ei o consideraseră cea mai săracă.

Uneori sărăcia nu se măsoară prin ceea ce ai în casă, ci prin felul în care te privește lumea, iar bogăția adevărată poate locui tocmai acolo unde nimeni nu se gândește să o caute.

Tu ce crezi: cine era, de fapt, cel mai bogat în povestea aceasta?

#Crăciun #PovesteDeSuflet #Generozitate #Bunătate #Familie #Credință #Dăru ire #LecțieDeViață #PildePentruSuflet #VictorPustan