$$$

 S-a întâmplat în 16 aprilie1879, 16 / 29: La această dată, s-a născut Gala Galaction (pseudonimul lui Grigore Pişculescu), prozator, memorialist, traducător, preot şi profesor de teologie la Cernăuţi şi Bucureşti (realizator, în 1938, în colaborare, al uneia dintre cele mai izbutite traduceri în limba română a „Bibliei"); membru titular onorific al Academiei Române din 1947 (d. 8 martie 1961, București). Unul dintre cei mai mari prozatori români, afirmat îndeosebi prin nuvelistica sa, reunită în volumele Bisericuţa din Răzoare (1914) şi Clopotele din Mănăstirea Neamţu (1916). Printre romane, se înscriu: Roxana (1931), Papucii lui Mahmud (1932) şi Doctorul Taifun (1933). Memorialistică: La răspântie de veacuri (1935), Jurnal literar (2 vol.).

S-a născut în satul Dideşti din Teleorman, fiind primul fiu al familiei Nicolae Pişculescu. Tatăl se trăgea dintr-o familie bogată de machedoni, iar mama era fiica preotului Constantin Ostreanu, parohul bisericii Sf. Teodor din Roșiorii de Vede. A fost atras de biserică încă de mic copil, prin prisma mamei sale, care i-a insuflat dragostea de Dumnezeu. După absolvirea şcolii generale, a plecat la Bucureşti şi s-a înscris la Liceul „Sf Sava”. Aici l-a cunoscut pe poetul Tudor Arghezi, cel cu care va rămâne bun prieten vreme de 60 de ani. Arghezi era cu un an mai mic şi, ca să poată fi colegi, Gala Galaction a rămas un an repetent. Alături de Arghezi, în liceu şi-a descoperit pasiunea pentru literatură şi a avut primele încercări literare. 

După liceu, el s-a înscris la Facultatea de Litere, fiind atras de o carieră didactică. În aceeaşi perioadă a frecventat cercul literar al lui Alexandru Macedonski. O întâmplare din primul an de studenţie avea să îi schimbe destinul. A făcut un pelerinaj la mănăstirile din Moldova şi, cu această ocazie, a fost fascinat de viaţa monahală. După vacanţă, cu gândul la preoţie, a abandonat Facultatea de Litere şi s-a înscris la Teologie, decis să devină preot. În scurt timp după intrarea la Teologie, viitorul preot avea să îşi aleagă un nume. Se spune că, într-un pelerinaj la Mănăstirea Neamţ, Grigore Pişculescu a văzut scris pe un perete numele Galaction şi aşa s-a ales cu pseudonimul cunoscut astăzi. Tânărul student avea intenţia de a se călugări, iar „Galaction” ar fi trebuit să fie numele de călugăr. Într-o vizită la Mănăstirea Agapia, însoţit de N.D. Cocea, a cunoscut-o pe verişoara acestuia, Zoe Marcoci. S-a îndrăgostit de „surioara Zoe”, care era cu 11 ani mai mică decât el şi a decis să se căsătorească, după ce au corespondat intens o vreme. În timpul corespondenţei cu viitoare sa soţie, de care era amorezat, Gala Galaction proiecta în viitor publicarea epistolelor într-un volum. Şi-au unit destinele în 1903 şi astfel Galaction a renunţat la calea monahală de care fusese atras. Avea să obţină licenţa în Teologie la vârsta de 30 de ani. La vârsta de 43 de ani, Grigore Pisculescu era hirotonit preot. Mai târziu, între anii 1922-1926, a activat ca misionar în Arhiepiscopia Bucureştilor. A fost profesor titular la Catedra de Introducere şi Exceza Noului Testament de la Facultatea de Teologie din Chişinău (1926-1941), devenind mai târziu decanul acesteia. După anul 1941, el se intoarce in Bucureşti, unde este numit profesor la catedra de Exegeza Vechiului Testament, la Facultatea de Teologie, până în anul 1947. 

În anul 1947, după ce renunţă la postul de profesor universitar, părintele Galaction este ales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România şi membru al Academiei Române. Preotul Gala Galaction a fost ales în 1954 membru al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor. În acelaşi an este ales şi deputat în Marea Adunare Naţionale. Ajunge membru onorific al Academiei Române în anul 1955. Ca deputat, el a militat pentru neimplicarea politicului în biserică, dar să nu uităm că vorbim despre anii regimului comunist... A tradus Sfânta Scriptură timp de șase ani, iar cel mai mare merit al lui Gala Galaction rămâne traducerea Sfintei Scripturi în limba română. Traducerea s-a dovedit o muncă titanică care a durat între anii 1928-1934, pe vremea când era profesor la Facultatea de Teologie din Chişinău. Gala Galaction a lucrat la traducerea Sfintei Scripturi ajutat de părintele Vasile Radu. Lui Galaction îi aparţin cărţile deuterocanonice, lov şi Noul Testament. 

Alături de prietenul său Arghezi, Galaction a avut o activitate publicistică intensă, editând revistele „Cronica" şi „Spicul", în perioada 1915-1918. A ţinut un jurnal vreme de 57 de ani. Gala Galaction a lăsat în urmă acest amplu jurnal, publicat postum în trei volume. Jurnalul care consemnează evenimentele şi trăirile din viaţa preotului scriitor în perioada 1898-1955 este considerat a fi cea mai amplă scriere memorialistică din literatura română. Între 11 septembrie 1898 şi 11 septembrie 1955, Gala Galaction a umplut nouă caiete de manuscrise. Scriitorul şi-a încredinţat manuscrisele Jurnalului, spre păstrare şi publicare postumă, celor patru fiice ale sale. Prima ediţie a Jurnalului lui Gala Galaction a apărut în trei volume, în perioada 1973-1980. Din cauza cenzurii comuniste, pasaje şi capitole întregi nu au văzut lumina tiparului.În 1997 apare a doua ediţie, completă. A călătorit în Țara Sfântă, în Ungaria, Italia, Grecia, Egipt. După o congestie cerebrală, își va petrece ultimii ani de viață în pat. În Israel, primăria orașului Ierusalim a numit o piațetă în amintirea sa, ca semn de apreciere a contribuției sale la promovarea înțelegerii între creștini și evrei, inclusiv în timpurile când omenirea a fost pusă greu la încercare. La Mangalia și la Roșiorii de Vede, câte o școală îi poartă numele.

Surse:

Săndulescu, Al. (2008), Întoarcere în timp: memorialiști români, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, București: Editura Muzeul Național al Literaturii Române

Gheorghe Perian, Despre Gala Galaction, Cluj, 2005.

http://www.autorii.com/scriitori/gala-galaction/index.php

http://ziarullumina.ro/gala-galaction-si-dilemele-senectutii-29894.html

https://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-gala-galaction-grigore-pisculescu-126023.html

$$$

 S-a întâmplat în 16 aprilie 1880: În această zi, a murit Simion Balint, protopop greco-catolic, revoluţionar paşoptist, prefect al Legiunii Auraria et Salinae (sau Legiunea Arieşului). El s-a născut la 30 septembrie 1810 în satul Copand, judeţul Cluj (data naşterii, precum şi a decesului, apare eronat la diferiţi autori; datele menţionate aici sunt cele de pe piatra sa de mormânt). A fost fiul lui Antoniu şi al Marinei Balint. Tatăl său, cantor greco-catolic, provenea dintr-o familie de ţărani liberi din Maramureş. Simion Balint a fost căsătorit cu Carolina și a avut o fiică, Ana, căsătorită Hodoş.

Simion Balint şi-a făcut studiile primare şi secundare la Cluj şi la Sibiu. A absolvit Seminarul Teologic din Blaj în anul 1834, unde i-a avut ca dascăli pe renumiţii Timotei Cipariu şi Ioan Rusu. După absolvirea Seminarului a slujit la biserica din Roşia Montană mai întâi ca şi capelan. După moartea socrului său, părintele Golgoţ, i-a urmat acestuia ca păstor al bisericii greco-catolice din aceeaşi localitate. Ca nivel de pregătire, preotul Balint se situa peste media obişnuită a timpului său; vorbea pe lângă limba maternă română şi limbile latină, maghiară şi germană. A manifestat, încă înaintea izbucnirii revoluţiei de la 1848, un interes extrem de crescut pentru binele şi drepturile naţiunii române, pentru care a luptat încontinuu, la început cu vorba şi cu pana de scris, apoi în timpul revoluţiei chiar cu arma în mână. A fost foarte bun prieten cu Avram Iancu şi cu Axente Sever, cei trei fiind consideraţi de rapoartele austriece ca fiind „sufletul românilor".

La sfârşitul primăverii anului 1848, Simion Balint, în vârstă de 38 ani, a fost arestat de autorităţile ungare din Ardeal pentru că era considerat agitator al naţiunii române şi căpetenie a poporului din munţi. A fost întemniţat iniţial la Abrud, apoi mutat la Aiud. În timpul detenţiei a fost tratat foarte rău, fiind bătut, înfometat, pus în lanţuri, i s-a smuls barba de preot pe care o purta. A scăpat aproape miraculos de a nu fi ars de viu în pivniţa casei în care fusese întemniţat, focul fiind pus de temnicerii unguri, care încercau să îl omoare, dar nu găseau un motiv suficient de serios pentru a o face, astfel încât aceştia au înscenat un incendiu al acelei clădiri în care se afla preotul Balint. A fost eliberat din închisoare în luna septembrie 1848, sub presiunea cererilor făcute de participanţii Adunării Naţionale de la Blaj. La 10 decembrie 1848, este numit de către Simion Bărnuţiu, preşedintele Comitetului Naţional Român din Transilvania, prefect (general) al Legiunii Auraria et Salinae, prefectură ce îşi avea aria de recrutare în zona râului Arieş. Prefectura sa se întindea între Turda, Râmetea, Baia de Arieş şi Valea Ierii.

A fost unul dintre cei mai eficienţi comandanţi de legiune şi, deşi era preot, a luptat cu arma în mână în multe lupte şi bătălii care s-au dat pe arealul Munţilor Apuseni în anii 1848 şi 1849. Una dintre marile fapte de arme le-a realizat în timpul celei de-a treia bătălii de la Abrud din vara anului 1849, când reuşind să respingă înapoi în oraş trupele maghiare conduse de comandantul Kemeny, acesta a afirmat „să se mai bată dracul cu popii" când a aflat cine îi este adversar atât de redutabil. Tradiţia populară a păstrat amintirea faptelor de arme în versurile:

„Popa Balint ca paroh

Peste Roşia ţine foc

Ţine foc, ţine bătaie

Pe duşmani pe toţi îi taie.”

A fost decorat de împăratul Austriei cu crucea de aur cu coroană pentru merite în timpul revoluţiei paşoptiste. La 24 iulie 1852, el a primit din mână împăratului Austriei, la Sibiu, crucea de cavaler al Ordinului Franz Joseph. După încheierea revoluţiei de la 1848, Simion Balint a continuat să lupte cu pana pentru obţinerea drepturilor pentru naţiunea română. La instituirea regimului dualist de la 1867 şi-a afirmat punctul său de vedere, nemulţumit de starea de lucruri, în documentul „Epistola volanta" intitulat „Fraţi Români”, care a cunoscut un larg răsunet în opinia publică românească. În urma acestui document, preotul Balint a fost considerat „agitator periculos" şi s-a cerut mutarea lui în secuime pentru a-l depărta de populaţia curat românească din zonă. Acestei măsuri nu i s-a dat curs însă niciodată. Simion Balint a continuat lupta pentru afirmarea şi ridicare naţiunii române din Ardeal şi s-a alăturat altor români care prin iniţiativa lor au fondat „Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura şi Cultura Poporului Român" (ASTRA). 

A ajuns protopop în Roşia Montană şi şi-a adus o importantă contribuţie la creşterea numărului şcolilor confesionale româneşti şi la creşterea calităţii acestora, fiind conştient că numai prin cultură se poate ridica naţiunea la nivelul la care se dorea. A susţinut ca şi copiii ortodocşi să poată să urmeze cursurile şcolilor confesionale greco-catolice, pentru că vedea mai întâi naţionalitatea română a poporului său şi nu dorea să existe separaţii pe temei religios în rândul neamului său, separaţii care ar fi fost utile numai inamicului pe care îl combătuse cu arma în mână în anii 1848 – 1849. Intenţiona să scrie o istorie a evenimentelor trăite, mai ales în timpul revoluţiei, istorie care ar fi fost cu siguranţă interesantă de citit, dacă moartea nu l-ar fi împiedicat să o scrie, protopopul Simion Balint trecând la cele veşnice la 16 aprilie 1880. A fost înmormântat la Roşia Montană de un sobor de preoţi români ortodocşi şi greco-catolici ce au slujit împreună la ceremonialul religios.

Surse:

Valentin Borda, Viorica Dutcă, Traian Rus - Avram Iancu şi prefecţii săi, Casa de editură Petru Maior, Târgu Mureş, 1997.

http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/fg/BCUCLUJ_FG_BAL4069_1913.pdf

https://www.dacoromania-alba.ro/nr74/simion_balint.htm

http://www.e-communio.ro/stire8342-simion-balint-preot-greco-catolic-luptator-pentru-drepturile-romanilor

https://www.academia.edu/33401081/ACADEMIA_ROM%C3%82N%C4%82_ROMANIAN_ACADEMY_FILIALA_CLUJ-NAPOCA_CLUJ-NAPOCA_BRANCH

$$_

 S-a întâmplat în 16 aprilie1889: În această zi, s-ar fi născut Charles Chaplin, actor, regizor, scenarist, compozitor şi producător de origine engleză; creatorul lui Charlot, celebrul personaj al filmului mut. Unul dintre cele mai fascinante lucruri despre celebrul „vagabond” de doar 1,65 m este faptul că nu se ştie exact când şi unde s-a născut, chiar dacă unii știu „sigur, sigur”... Toate biografiile lui menţionează că Sir Charles Spencer Chaplin a venit pe lume pe 16 aprilie 1889 în East Street, Walworth, Londra, dar nu există niciun act oficial al naşterii sale... Şi pentru ca misterul să fie complet, nici măcar cei de la MI 5, serviciile secrete britanice care deschiseseră un amplu dosar al starului acuzat de comunism în America, nu au reuşit să afle cu exactitate aceste detalii.

În februarie 2012, când mare parte dintre filele dosarului său secret au fost date publicităţii, munca asiduă de cercetare a agenţilor a ieşit la iveală de parcă ar fi fost ruptă dintr-un filmuleţ comic. „Vagabondul” le jucase o farsă. J. Edgar Hoover, capul FBI-ului american, cel care l-a hărţuit pe Chaplin, era convins că acesta ar fi fost evreu şi că numele lui real ar fi fost Israel Thornstein. Dar nici acest nume nu i-a dus spre vreun rezultat concret pe investigatori. Iar când agenţii au pornit pe alte piste, crezând că actorul s-a născut, de fapt, în Franţa sau chiar într-o caravană de ţigani nomazi, pe undeva prin Anglia, iţele s-au încurcat de tot. Ce-i drept, foarte multe comunități/entități rome (asociații, organizații etc) și-l revendică a fi de-al lor... Cam pe la vârsta de cinci ani, când stătea pitit în culise, urmărind cu sufletul la gură reprezentaţia mamei sale, Hannah, dintr-un mic teatru de vodevil, pe Hannah a lăsat-o vocea, publicul a început să râdă de ea şi s-o huiduie, iar micul Charlie a ţâşnit din culise şi i-a dus numărul la capăt cu schemele lui de pantomimă. La acel moment, starea sănătăţii lui Hannah începuse deja să se agraveze, iar biografii marelui comic au căutat în portretul ei descifrarea multora dintre problemele lui personale. Căci, fără îndoială, crunta sărăcie şi căminul instabil în care s-a născut l-au afectat pe viaţă. Chaplin Senior, la rândul său artist de vodevil, era un alcoolic notoriu. Părinţii săi divorţaseră încă de când Charlie avea trei ani şi, pentru că mama nu mai putea avea grijă de copii, împreună cu fratele sau Sydney se mutau de colo-colo. Au locuit un timp împreună cu tatăl şi amanta lui, apoi cu o trupă de actori şi în cele din urmă au ajuns într-o casă pentru săraci, după ce tatăl moare şi mama este internată într-un azil pentru boli psihice. 

Cei doi fraţi îşi iau încă de copii viaţa în propriile mâini pentru a supravieţui şi pentru a-şi întreţine mama. Charlie moştenise talentul muzical de la părinţi şi trăise mereu în preajma scenei, aşa că a rămas în lumea teatrului unde a primit mici roluri, iar anii de sărăcie în care îşi câştiga cu greu existenţa şi instabilitatea psihică a mamei îl vor marca decisiv pe tânărul Charlie. Îşi face debutul ca dansator de step în grupul de copii „The Eight Lancashire Lads”, talentul său este remarcat şi, pe la doisprezece ani, primeşte rolul băieţelului Billy din spectacolul de teatru Sherlock Holmes. La încheierea acestui angajament, Charlie, ca actor permanent al „Fred Karno Repertoire Company”, primeşte roluri în comedii şi vodeviluri şi în 1910 plecă într-un turneu în Statele Unite. Avea 21 de ani şi o constituţie extrem de firavă, dar mare încredere în forţele sale, aşa încât la apropierea vaporului de docurile din Manhattan, tânărul Charlie Chaplin şi-a scos pălăria şi a strigat din toate puterile: „America, vin să te cuceresc! Şi fiecare bărbat, femeie sau copil va avea pe buze nume de Charles Spencer Chaplin!” Şi aşa a şi fost, dar nu imediat.

Ca actor al trupei Fred Karno, el a mai traversat de două ori oceanul pentru turnee şi a străbătut continentul american de pe o coastă pe alta. În aceeaşi companie se afla şi Arthur Stanley Jefferson, cel care va deveni şi el celebru în lumea filmului, sub numele de Stan Laurel, pentru cuplul comic Stan şi Bran pe care l-a făcut împreună cu Oliver Hardy. Se spune că primul mare succes a lui Chaplin a fost la femei, căci Charlie era un neobosit cuceritor de inimi, dar curând a fost remarcat de legendarul producător Mack Sennett, care conducea studiourile Keystone din California, şi, în 1912, i s-a oferit un contract pentru un rol într-un film. În 2 februarie 1914, Charlie Chaplin debuta ca actor de film în comedia „Making a living”, unde interpreta rolul lui Edgar English, un fals reporter, dar gagurile au fost suficient de comice pentru a-i aduce succesul. Iniţial, Mack Sennett a crezut că a făcut o greşeală costisitoare cu acest tânăr actor englez căruia îi dăduse în timpul filmărilor 150 de dolari pe săptămână, dar succesul peste noapte al filmului i-a convins pe producători să înceapă imediat negocierile financiare cu Chaplin pentru alte roluri. Lui Chaplin nu-i plăcuse primul rol de reporter, aşa că şi-a ales pentru următoarele filme, „Mabel's Strange Predicament” sau „Kid Auto Races at Venice”, o costumaţie complet diferită: pantaloni şi ghete mult prea mari pentru el, o haina prea strâmtă, un melon prea mic, baston şi o mustaţă falsă. Era micul vagabond pentru că, spunea el, costumaţia îl reprezenta chiar pe el, un personaj cu spirit comic şi uşor tragic, aşa cum fusese încă din copilărie. Personajul i-a adus imediat succesul.

În 1915, Chaplin devenise deja în Statele Unite un fenomen cultural, magazinele s-au de umplut de mărfuri care reproduceau costumaţia personajului său, era reprezentat în benzi desenate şi s-au compus chiar şi melodii despre el. Chaplin câştiga acum zece mii de dolari pe săptămână, o sumă fabuloasă pentru acele vremuri pentru un actor. A lucrat pentru companiile Essanay, apoi pentru Mutual, care i-a dat în 1916 un studiou propriu pentru a face filme, apoi din 1918 pentru „First National Exhibitors’ Circuit”, o companie special creată pentru a „exploata” filmele sale. După primul său film în cadrul acestui nou acord, „A Dog’s Life”, şi-a îndreptat atenţia spre război şi a făcut filmul „The Bond”, un film scurt înscris în campania guvernului pentru obligaţiunile lansate în scopul colectei de fonduri pentru război. A urmat în 1918 comedia „Shoulder Arms”, un real succes care a sporit popularitatea lui Chaplin, dar nu i-a adus şi bani mai mulţi de la finanţatori, aşa că un an mai târziu Chaplin şi-a construit propriul studio de film. Au urmat propriile producţii „Sunnyside” şi „A Day’s Pleasure” şi împreună cu Mary Pickford, Douglas Fairbanks şi D.W. Griffith a pus bazele „United Artists Corporation”, pentru distribuţia filmelor.

În următorul film, „The Kid”, Chaplin îl avea ca partener pe micuţul de patru ani Jackie Coogan, era o comedie amară despre sărăcie şi un copil despărţit de părinţi, inspirat de propria copilărie. Filmul avea 68 de minute, era cel mai lung film pe care îl făcuse Chaplin, şi a fost un enorm succes. Până în 1924, a fost difuzat în mai mult de 50 de ţări. A continuat să joace rolul micului vagabond, dar gagurile şi pantomima sa au devenit mai subtile, personajul său, fără hainele, manierele sau distincţia unui gentleman, poate uşor vulgar, spuneau criticii săi, era vesel sau romantic, generos şi uman şi cu siguranţă un supravieţuitor în orice condiţii, la fel ca şi Chaplin. S-a numit Charlot în Franţa şi în toate ţările ţările francofone, Carlitos în Brazilia sau în Argentina sau pur şi simplu Vagabond în Germania. Ajunsese cel mai de succes şi cel mai bine plătit actor al timpului. Ca regizor şi producător a fost un pionier în arta filmului, dar şi un perfecţionist, a inovat continuu în tehnicile de filmare şi relua filmările şi de zeci de ori până când scenele ieşeau aşa cum îşi dorea. Filmele sale s-au identificat practic cu epoca filmului mut, iar când la sfârşitul anilor 1920 Hollywoodul intra în epoca sonorului, Chaplin a refuzat să producă sau să joace în filme „vorbite". Credea că filmul mut este mai sugestiv şi că pantomima poate trece toate barierele de limbaj, căci în America acelor vremuri soseau valuri de imigranţi din toată lumea şi Chaplin dorea că filmele sale să fie înţelese de oricine. Muncea enorm şi şi-a ajutat cu disperare mama, a adus-o lângă el şi i-a cumpărat o casă în California.

Filmul său din 1926, „Goana după aur”, a fost inspirat de povestea din tinereţea Hannei în Africa de Sud. Capodopera sa din 1931 „Luminile Oraşului” a fost şi ea marcată de un eveniment dureros din viaţa lui Chaplin, moartea mamei din 1928. Povestea mută a micului vagabond îndrăgostit de o florăreasă oarbă, la care însă renunţă în favoarea binefăcătorului bogat pe care fata îl iubea, spune şi ea istoria propriei vieţi. În istoria cinematografiei, filmul este considerat un „clasic", mulţi critici spun că ar fi cel mai bun a lui Chaplin, iar cu acesta se încheie seria filmelor aşa-zis „inocente". Chaplin şi-a retras oficial personajul de pe ecran abia în 1936, odată cu filmul „Modern Times”, considerat ultimul film mut, şi, ca şi „City Lights”, o capodoperă. Scenariul, producţia, regia şi muzica au fost ale lui Chaplin. Interpreta rolul unui muncitor la o linie de asamblare, care suferă o cădere nervoasă, rămâne şomer şi este arestat ca instigator la o manifestație comunistă, în cele din urmă, după ce împiedică involuntar evadarea unor deţinuţi, e eliberat ca un erou. Tehnica de filmare este inedită, 18 cadre pe secundă, iar redarea de 24 de cadre pe secundă, ceea ce face ca acțiunea să pară frenetică. Abia în scena de final micul vagabond prinde glas şi interpretează un cântec scris chiar de Chaplin. Personajul pleacă pe un drum nesfârşit către linia orizontului şi dispare odată cu epoca filmului mut. 

Primul film sonor al lui Chaplin a fost Dictatorul, în 1940, o parodie curajoasă îndreptată împotriva nazismului şi a lui Adolf Hitler şi care vorbea şi despre persecutarea evreilor. Filmul a provocat destule controverse, dar Chaplin a continuat să producă filme şi a încercat să păstreze o atitudine neutră. „Limelight” a fost ultimul mare film produs de Chaplin în Statele Unite. Ultimele două filme le-a produs la Londra. În 1957, îi apare „A King in New York”, în care a fost actor, regizor, producător şi scenarist, iar zece ani mai târziu a produs ultimul său film „A Countess from Hong Kong”, pentru care a făcut regia şi scenariul şi a avut o ultimă apariţie ca actor, alături de Sophia Loren şi Marlon Brando. Charlie Chaplin a fost actor, producător şi finanţator, regizor, scenarist şi coregraf şi autorul a patru cărţi de succes: „My Trip Abroad”, „A Comedian Sees the World”, „My Autobiography”, „My Life în Pictures”. A avut succes şi în calitate de compozitor cu Sing a Song, With You Dear in Bombay, There’s Always One You Can’t Forget, Smile, Eternally şi This is my song, melodia compusă de Chaplin special pentru filmul „A Countess from Hong Kong” a ajuns pe locul 1 în topurile din Marea Britanie, în varianta interpretată de Petula Clark. 

A dorit mereu familia pe care nu o avusese în copilărie, dar nu a reuşit „să se aşeze" decât târziu şi până atunci viaţa sa a fost presărată de tot felul de scandaluri, de la cele legate de femei, la cele care priveau loialitatea faţă de ţara sa natală sau cea de adopţie. Când Statele Unite au intrat în Primul Război Mondial, Charlie, care era încă cetăţean britanic, a devenit purtătorul de cuvânt al Liberty Bonds, emisiunea de obligaţiuni a guvernului pentru susţinerea efortului de război al statului american. Subscripţia publică devenise o datorie patriotică pe care Chaplin o susţinea împreună cu prietenii săi apropriati Douglas Fairbanks şi Mary Pickford. Dar loialitatea faţă de ţara sa natală a fost pusă la îndoială şi a fost numit de britanici laş...Chestie de perspectivă! 

A rămas faimos pentru aventurile sentimentale cu cele mai multe dintre partenerele sale de pe ecran, cu Edna Purviance a avut doar o relaţie sentimentală, dar cu trei dintre ele s-a şi căsătorit: cu Mildred Harris în 1918, în 1924 cu Lita Gray care avea doar 16 ani pentru a evita scandalul relaţiei cu o minoră, şi apoi în 1936 cu Paulette Goddard, partenera sa din filmul „Modern Times” şi „Dictatorul”. S-au adăugat şi alte excentricităţi, iar scandalul relaţiei cu tânăra Joan Barry şi un proces de paternitate au pus paie pe foc. Şi filmul „Dictatorul” a provocat scandal în 1940, fusese lansat chiar cu un an înainte ca Statele Unite să intre în Al Doilea Război Mondial, iar poziția critică adoptată de Chaplin în film i-a adus acuzaţiile americanilor că ar fi fost simpatizant al regimului comunist.

Abia în 1943 a reuşit să găsească dragostea perfectă, dupa cum spunea, şi să se „aşeze” definitiv. Avea 54 de ani, fusese căsătorit de trei ori şi avea doi copii când s-a căsătorit cu tânăra Oona O'Neill, fiica marelui dramaturg Eugene O'Neill. Fata abia împlinise 18 ani...Căsătoria Oonei cu Chaplin, care avea aceeaşi vârstă ca tatăl ei, l-a înfuriat atât de tare pe dramaturg încât aceasta a fost dezmoştenită. În ciuda scandalului căsătoriei, datorat enormei diferenţe de vârstă, Charlie şi Oona au rămas împreună și au avut opt copii. Geraldine s-a născut când Chaplin avea 55 de ani, iar Christopher s-a născut ultimul, când tatăl său avea 73 de ani. În anul 1952, Chaplin a părăsit SUA cu intenţia de a face o scurtă vizită în Marea Britanie, dar cei de la imigrări au profitat de ocazie pentru a-i ridică permisiunea de a reintra în ţară, iar Chaplin a decis să se mute cu toată familia la Vevey, în Elveţia.

Cu toată existenţa sa plină de scandaluri şi controverse, Chaplin a fost un om liniştit şi tăcut. Familia Chaplin a locuit într-o reşedinţă de secol al XVIII-lea, pe malul lacului Geneva. Oona a trăit în umbra celebrului său soţ şi declara că a fost mulţumită să fie „doar soţie şi mamă". S-a mai întors în Statele Unite doar o singură dată, în 1972, când a fost onorat de Academia Americană de Film cu Oscarul pentru întreaga activitate. Devenise şi Ofiţer al Legiunii de Onoare franceze şi în 1975 primise ordinul de Cavaler al Imperiului Britanic. Nu mai era un laș...

Chaplin a murit în somn în ziua de Crăciun din 1977 şi a fost înmormântat în cimitirul din Vevey. Viaţa lui Charlie Chaplin a fost în 1992 subiectul filmului numit chiar „Chaplin”, produs şi regizat de Richard Attenborough. În film, Robert Downey jr. are rolul principal şi joacă alături de Geraldine, una dintre fiicele lui Chaplin, devenită şi ea actriţa, care intrepretează rolul bunicii sale, Hannah.

Surse:

https://www.charliechaplin.com/

https://www.britannica.com/biography/Charlie-Chaplin

https://www.mediafax.ro/life-inedit/originea-lui-charlie-chaplin-invaluita-in-mister-potrivit-arhivelor-mi5-video-9244589

https://okmagazine.ro/viata-legendarului-charlie-chaplin/a18272477

http://stiri.tvr.ro/charlie-chaplin-simbolul-filmului-mut-si-primul-star-al-hollywoodului_816653.html#view

https://www.ziarulmetropolis.ro/charlie-chaplin-curiozitati-esentiale/

$$_

 S-a întâmplat în 16 aprilie1972: În această zi, a fost lansată nava spaţială americană Apollo16. Apollo 16 a fost a zecea misiune umană din programul Apollo, a cincea misiune care a aselenizat și prima misiune care a aselenizat într-una din zonele înalte ale Lunii. Apollo 16 a fost lansată la 16 aprilie 1972 și s-a încheiat la 27 aprilie. Aceasta a fost o misiune de clasă J, cu rover lunar și a adus înapoi 94,7 kg de mostre de rocă și sol lunar. Misiunea a conținut trei EVA-uri pe Lună (ieșiri extravehiculare): una de 7,2 ore, alta de 7,4 ore și o a treia de 5,7 ore, precum și o activitate extravehiculară de 1,4 ore pe drumul dintre Lună și Pământ.

Subsatelitul Apollo 16 a fost lansat din Modulul de Comandă și Serviciu în timp ce acesta se afla pe orbita Lunii. El a efectuat experimente de studiu al câmpurilor magnetice și ale particulelor solare. El a fost lansat la 24 aprilie 1972 la ora 21:56:09 UTC și a orbitat Luna timp de 34 de zile, și 425 de revoluții. În drum spre Lună, astronauții misiunii Apollo 16 au realizat mai multe fotografii ale Pământului, dintre care una prezintă America de Nord acoperită în porțiunea sa nordică de nori. În ciuda unei avarii a Modulului de Comandă, avarie care era să ducă la renunțarea la aselenizare, Apollo 16 a reușit să aselenizeze pe Terra Descartes la 20 aprilie, ora 9:23 p.m. Echipajul misiunii Apollo 16 a fost, conform procedurilor proiectului, echipajul de rezervă al celebrei misiuni Apollo 13, misiune care, în ciuda unei explozii la bord în drum spre Lună, a reușit, cu prețul renunțării la aselenizare, să revină în siguranță pe Pământ, după ce a ocolit Luna, la fel ca foarte recenta misiune spațială Artemis II. 

Comandantul misiunii a fost astronautul John Young, aflat la al patrulea zbor spațial, iar pilotul modulului lunar a fost Charles Duke. Ken Mattingly, programat a fi pilot al modulului de comandă în misiunea Apollo 13 și înlocuit în ultimul moment, a ajuns în cele din urmă pe Lună cu misiunea Apollo 16. Atât Mattingly, cât și Duke erau la primul zbor spațial. Young și Duke au explorat timp de trei zile regiunea înaltă Descartes, în timp ce Mattingly pilota Casper pe deasupra lor. Aceasta a fost singura dintre cele șase misiuni Apollo cu aselenizare care au avut ca țintă una din zonele înalte de pe Lună. În prima zi a testului, astronauții au primit vestea că Congresul a aprobat programul Space Shuttle. Young a declarat că este necesar. Astronauții au descoperit că ceea ce părea a fi o regiune de activitate vulcanică era de fapt o regiune de roci formate prin impact. Colecția de specimene aduse pe Pământ a conținut o bucată de rocă de 11 kg care a fost cea mai mare piatră adusă de pe Lună de astronauții Apollo (poreclită „Big Muley” după Bill Muehlberger, principalul cercetător pentru activitățile geologice ale misiunii. Rezultatele științifice ale misiunii Apollo 16 au determinat geologii să-și revizuiască interpretările anterioare privind zonele înalte ale Lunii, concluzionând că impactul meteoriților este agentul modelator principal al suprafeței lunare.

Astronauții misiunii Apollo 16 au efectuat teste de performanță ale roverului lunar, la un moment dat atingând o viteză maximă de 18 km/h, care este încă recordul de viteză al unui vehicul cu roți pe Lună. Apollo 16 a fost programat inițial pentru aterizare la ora 3:30 pm EST în ziua de 28 aprilie. Misiunea a fost, însă, scurtată cu o zi (reducând durata petrecută pe orbita Lunii după ce modulul lunar a decolat de pe lună și s-a recuplat la modulul de comandă) din cauza problemelor dinaintea aselenizării. Pe drumul de întoarcere nu a apărut nicio problemă.

Surse:

https://www.nasa.gov/mission_pages/apollo/missions/apollo16.html

http://www.astronautix.com/a/apollo16.html

https://airandspace.si.edu/explore-and-learn/topics/apollo/apollo-program/landing-missions/apollo16.cfm

https://www.lpi.usra.edu/lunar/missions/apollo/apollo_16/overview/

$$$

 S-a întâmplat în 16 aprilie…

- „Ziua internaţională a astronomiei"; este o manifestare care a apărut mai întâi în SUA, în anul 1973, pentru a atrage atenţia publicului asupra acestei ştiinţe şi reprezintă momentul când astronomi profesionişti şi amatori se întâlnesc pentru a împărtăşi din cunoştinţele şi informaţiile lor şi pentru a oferi tuturor celor interesaţi posibilitatea de a observa în mod direct frumuseţile boltei cereşti

 - 1071: Normanzii cuceresc oraşul Bari, ultima posesiune bizantină în Italia; astfel a luat sfârşit dominaţia bizantină în Italia. 

– 1495: S-a născut umanistul german Petrus Apianus, cunoscut pentru contribuțiile sale în domenii ca matematică, astronomie, cartografie (m. 1557)

- 1711: După lupta cu turcii de la Stănileşti – Huşi, Dimitrie Cantemir pleacă în Rusia.

–1755: S-a născut pictorița franceză Élisabeth Vigée-Lebrun, recunoscută ca una dintre cele mai renumite femei pictor din secolul al XVIII-lea (m. 1842)

- 1788: A murit Georges (Louis Leclerc) De Buffon, naturalist şi scriitor francez; unul dintre întemeietorii concepţiei evoluţioniste (n. 1707) 

- 1813, 16/28: A murit Mihail I. Kutuzov, feldmareşal rus, participant la războaiele ruso-turce; comandant suprem al armatei ruse în războiul împotriva lui Napoleon I (1812) (n. 1745) 

- 1822: S-a născut, la Suceava, Calinic Miclescu (m.1886), mitropolit primat român. În 1857 a fost ales deputat în Divanul ad-hoc al Moldovei. La 18 mai 1865, domnitorul Al. I. Cuza îl numeşte mitropolit al Moldovei, iar la 4 iunie 1875 este ales mitropolit primat al României. În timpul activităţii sale din fruntea Bisericii Ortodoxe Române, s-a realizat o mai veche doleanţă a clerului, înfiinţarea Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Prin tipografia Cărţilor Bisericeşti, Mitropolitul Calinic şi-a revigorat la un nou nivel activitatea, care continuă şi astăzi. La 25 martie 1882 se sfinţeşte pentru prima dată Sfântul şi Marele Mir din ţara noastră. 

- 1825: A murit pictorul elveţian Henry Fuseli (născut Johann Heinrich Füssli) (n. 1741)

- 1828: A murit Francisco De Goya, pictor, desenator şi gravor spaniol.Francisco José de Goya y Lucientes (n. 30 martie 1746, Fuendetodos/Aragon — d. Bordeaux/Franţa) a fost un important pictor şi creator de gravuri spaniol, la răspântia secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea. La un secol după Velázquez şi cu un secol înainte de Picasso, Goya este punct de referinţă pentru două veacuri de pictură spaniolă. Ani de-a rândul Goya a fost artistul curţii regale, la fel ca şi mulţi alţi pictori ai secolului al XVIII-lea. Ar fi rămas probabil creator al unei picturi liniştite, echilibrate, dacă nu s-ar fi îmbolnăvit: surzenia îl izolează de lume şi îl eliberează de convenţia picturii oficiale. La aproape cincizeci de ani, Goya porneşte într-o incursiune în străfundurile misterioase şi zbuciumate ale sufletului omenesc. Ochiul lui sarcastic, demascator, nu iartă pe nimeni.

- 1830: A murit scriitorul ungar Katona József, unul dintre fondatorii dramaturgiei naţionale ungare (n. 1791)

- 1844: S-a născut scriitorul francez Anatole France (m. 1924). Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1921).Maestru al prozei, prin îmbinarea originală de erudiţie, ironie şi scepticism.A scris romane istorice de evocare a Franţei secolului al XVIII-lea sau Revoluţiei franceze (ciclul Istoria contemporană; Insula pinguinilor etc.). Este considerat unul dintre cei mai rafinaţi stilişti francezi.

- 1850: A murit Marie Tussaud, fondatoarea renumitului „Muzeu al figurilor de ceară" din Londra, ce-i poartă numele (n. 1761, la Strasbourg/Franţa)

- 1851: Este prezentată la Paris prima operă compusă de Charles Gounod – Sapho 

- 1852: S-a născut pictorul George Demetrescu Mirea (m. 1934).

- 1861: A apărut la Iaşi, până la 26 aprilie 1862, Bondarul, revistă satirică săptămânală. Redactor: I. V. Adrian. Este prima publicaţie satirică din Moldova.

- 1864: În numărul 88 al „Monitorulu Jurnalu Oficialu alu Principateloru-Unite-Române”, era publicată prima lege de organizare judecătorească din istoria României, mai exact a Principatelor Unite, primul act normativ care a statornicit înfiinţarea Curţii de Apel Bucureşti chiar sub această denumire (16/28)

- 1867: S-a născut Wilbur Wright, aviator şi constructor american de avioane; alături de fratele său Orville (1871-1948), a fost unul dintre pionierii aviaţiei mondiale;

- 1869: A apărut în Bucureşti, ziarul politic, literar, ştiinţific şi industrial Traian, sub conducerea lui B. P. Haşdeu. Şi-a câştigat notorietate prin publicarea unor erudite studii de istorie, literatură şi folclor.

- 1872: S-a născut Ioan Scărlătescu, pianist, compozitor şi pedagog (m. 1922). A fost profesor de pian la Viena şi la Conservatorul din Bucureşti.A desfăşurat activitate artistică în calitate de pianist concertist.A compus muzică de cameră, piese corale şi vocale. 

- 1879, 16 / 29: S-a născut Gala Galaction (pseudonimul lui Grigore Pişculescu), prozator, memorialist, traducător, preot şi profesor de teologie la Cernăuţi şi Bucureşti (realizator, în 1938, în colaborare, al uneia dintre cele mai izbutite traduceri în limba română a „Bibliei"); membru titular onorific al Academiei Române din 1947 (m. 1961).Unul dintre cei mai mari prozatori români, afirmat îndeosebi prin nuvelistica sa, reunită în volumele Bisericuţa din Răzoare (1914) şi Clopotele din Mănăstirea Neamţu (1916). Printre romane, se înscriu: Roxana (1931), Papucii lui Mahmud (1932) şi Doctorul Taifun (1933). Memorialistică: La răspântie de veacuri (1935), Jurnal literar (2 vol.).

– 1880: A murit Simion Balint, protopop greco-catolic, revoluţionar paşoptist, prefect al Legiunii Auraria et Salinae sau Legiunea Arieşului (n. 1810)

- 1885: S-a născut compozitorul maghiar Leó Weiner (m. 1960)

– 1887: S-a născut Dariu Pop, compozitor, dirijor de cor, folclorist, profesor şi ziarist; din 1919, ca inspector şcolar la Satu Mare a contribuit la organizarea învăţământului românesc din judeţ, la editarea de manuale şi la construirea de noi şcoli (peste 130) (m. 1965)

- 1889: S-a născut Charles Chaplin, actor, regizor, scenarist, compozitor şi producător american de film de origine engleză; creatorul lui Charlot, celebrul personaj al filmului mut (m. 1977, în Elveţia).

- 1896: S-a născut Tristan Tzara (pseudonimul lui Samuel Rosenstock), scriitor francez de origine română; unul dintre fondatorii mişcării dadaiste (în februarie 1916 lansează, la Zürich, la cabaretul „Voltaire", mişcarea „Dada", alături de Hugo Ball, Hans Arp, Marcel Iancu ş.a.) (m. 1963, la Paris)

– 1902: A murit medicul Nicolae Kalinderu; a fost unul dintre fondatorii orientării anatomo-clinice şi fiziopatologice în medicina internă românească; împreună cu Victor Babeş a iniţiat studii de mare răsunet privind histologia, microbiologia, diagnosticul şi epidemiologia leprei; a înfiinţat primele laboratoare permanente de investigaţii clinice din România; cunoscut colecţionar de artă; membru corespondent al Academiei Române din 1890 (n. 1835)

- 1903: S-a născut Filaret Barbu, compozitor şi dirijor (m. 1984). A lucrat ca dirijor de cor la Lugoj şi Timişoara. A compus pentru coruri mixte şi bărbăteşti, poeme simfonice, muzică de teatru şi film muzică de teatru, printre care opereta Ana Lugojana (1950), piese vocal-simfonice, muzică vocală şi corală. A întreprins culegeri de folclor din Banat (m. 1984)

- 1912: O femeie traversează Canalul Manecii. Harriet Quimby, pilot american, devine prima femeie care, la bordul unui monoplan Blériot, traversează Canalul Manecii.

- 1916: A murit Nicolae Gane, prozator şi memorialist din cercul „Junimii"; membru titular al Academiei Române din 1908, vicepreşedinte al acestui for (1912-1913) (n. 1838). Deşi a avut o activitate literară multilaterală (poet, prozator, memorialist, eseist şi traducător), el a rămas în istoria literaturii române în primul rând prin Novelele sale, tipărite la Iaşi, în 1880. Memorialistica lui este reprezentată de volumele Pagini răzleţe (1901), Zile trăite (1903), Păcate mărturisite (1904). Activitatea poetică este cuprinsă în două volume (Poesii, 1873 şi 1886).A tradus Infernul de Dante, în anul 1905.

- 1921: S-a născut Sir Peter Ustinov (născut Peter Alexander Freiherr von Ustinov), actor, regizor şi producător britanic de film (m. 2004)

- 1923: A murit Constantin Dimitrescu-Iaşi, filosof, sociolog, estetician şi pedagog; a fost profesor la Universitatea din Iaşi (1879-1884) şi, din 1885, la Universitatea din Bucureşti, unde a ţinut primul curs de sociologie din ţară (1894); rector al Universităţii bucureştene între anii 1898 şi 1911 (n.25.II.1849)

- 1924: S-a născut compozitorul american Henry Mancini (m. 1994)

– 1925: S-a născut regizorul Biţu Fălticineanu; a regizat peste 200 de spectacole pentru Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti (m. 2012) 

- 1926: S-a născut prozatoarea Lucia Olteanu (soţia poetului Tiberiu Utan); s-a dedicat în exclusivitate literaturii pentru copii. 

- 1926: S-a născut violonistul Radu Zvorişteanu; timp de 24 de ani a fost concertmaestru al Orchestrei Naţionale Radio (m. 2010)

- 1927: S-a născut Eugen Pricope, muzicolog şi dirijor (m. 1992)

- 1927: S-a născut (la Marktl am Inn, Germania) cardinalul Joseph Ratzinger, cunoscut ca Papa Benedict al XVI-lea (2005-2013); a renunţat la pontificat, din motive de sănătate, începând cu data de 28.II.2013; cardinalul Ratzinger a fost ales Suveran Pontif la 19.IV.2005 (după moartea Papei Ioan Paul al II-lea); a urcat în Scaunul Pontifical la 24.IV.2005 (Papa Benedict al XVI-lea, al 265-lea papă din istoria Bisericii Catolice, a fost cel mai în vârstă cardinal care a acces pe tronul Sfântului Petru în ultimii 275 de ani şi primul papă german după aproape 1000 de ani, de la pontificatul lui Ştefan al IX-lea/1057-1058)

- 1928: S-a născut istoricul Radu Ciuceanu; deţinut politic între anii 1948 şi 1963; director-fondator al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului (1993) 

- 1930: A avut loc pe scena Teatrului Naţional din Cluj-Napoca premiera piesei Cruciada copiilor de Lucian Blaga.

- 1933: S-a născut Stelian Gruia, prozator, poet şi traducător (a popularizat, în Ucraina, literatura română - Mihai Eminescu, Ion Creangă, Mihai Beniuc, Geo Dumitrescu, Geo Bogza) (m. 1996) 

- 1935 : S-a născut compozitorul Nicolae Brânduş

- 1935: A murit Panait Istrati (numele la naştere: Gherasim Istrate), scriitor român afirmat în Franţa; setea de a călători l-a dus în Egipt, în Elveţia şi apoi la Paris; a purtat cu scriitorul francez Romain Rolland o corespondenţă asiduă, la insistenţele acestuia redactând primele sale povestiri, în limba franceză, limbă în care şi-a scris întreaga operă (tradusă ulterior în limba română, parţial chiar de scriitor) (n. 1884)

- 1936: S-a născut (la Soroca, azi în R. Moldova) Gheorghe Grigurcu, poet şi critic literar

- 1938: Au fost arestaţi şi condamnaţi apoi la închisoare mai mulţi conducători legionari, printre care şi şeful Gărzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu, executat în noaptea de 29-30 nov. 1938.

- 1938: S-a născut actorul Constantin Băltăreţu (m. 1985) 

- 1942: S-a născut economistul şi publicistul Viorel Sălăgean (m. 2003)

- 1942: S-a născut baritonul italian Leo Nucci

- 1943: A fost sfinţită Biserica „Sf. Nicolae” din Copou, construită în perioada 1937-1943. Principalul ctitor al bisericii a fost cărturarul Nicolae Iorga. Icoanele catapetesmei şi ale iconostaselor sunt opera pictorului Corneliu Baba.Pictura interioară a fost realizată între anii 1962-1965 de către Vasile Pascu din Fălticeni. S-au făcut lucrări de restaurare şi consolidare, după cutremurele din 1977, 1986 şi 1990. Pictorul ieşean Dimitrie Gavrilean a restaurat picturile interioare şi a zugrăvit picturile exterioare între anii 1993 şi 1995.În curtea bisericii se află bustul în bronz al lui Nicolae Iorga, opera Gabrielei Manole-Adoc.

- 1947: S-a născut cântăreţul şi compozitorul scoţian Gerry Rafferty (m. 2011)

- 1950: A murit compozitorul Paul Richter (n. 1875)

-1951: A murit George Pascu, lingvist, istoric literar şi folclorist (n. 1882). Profesor la Facultatea de Litere din Iaşi (1920-1941).A întemeiat şi condus „Revista critică” (1927-1940).Este autorul primelor exegeze filologice şi stilistice asupra ghicitorilor româneşti (Despre cimilituri).Ca istoric literar a publicat: Istoria literaturii şi a limbii române în secolul XVI; Istoria literaturii române din secolul XVII şi altele.

- 1952: S-a născut Michel Blanc, actor şi regizor de film francez

- 1955: S-a născut Marele Duce Henri de Luxemburg (şef al statului din 7.X.2000)

- 1972: A murit scriitorul japonez Yasunari Kawabata; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1968 (n. 1899)

- 1972: A fost lansată nava spaţială americană Apollo-16, care a aselenizat la 20.04.1972. Din echipaj au făcut parte John Yaring, Charles Duke şi Thomas Mattngly (primii doi au coborât pe Lună). 

- 1975: A murit Octav Pancu-Iaşi (numele la naştere: Octav Pancu), prozator, scenarist şi publicist; a lucrat ca redactor la Radiodifuziunea Română între anii 1947 şi 1958 (n. 1929)

- 1984: A murit prozatoarea Georgeta Mircea Cancicov (numele la naştere: Maria Jurgea) (n. 1899). A fost apreciată de G. Călinescu pentru autenticitatea observaţiei asupra ţăranului moldovean. A publicat volume de povestiri (Poeni, 1938; Moldovenii, 1938; Dealul Perjilor, 1939; Pustiuri, 1942 etc.)

- 1994: A murit Mihail Crama (pseudonimul lui Eugen Enăchescu Pasad), poet şi prozator (n. 1923)

- 1996: A murit Tomás Gutiérrez Alea, regizor cubanez de film (n. 1928)

- 2002: A murit actorul american Robert Urich (n. 1946)

- 2007, 16/17: A murit fizicianul Ioan Ursu; contribuţii în fizica corpului solid, la studiul fenomenelor de rezonanţă magnetică şi în domeniul materialelor nucleare; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1928)

- 2007: A avut loc masacrul de la Virginia Tech (Blackburg, Virginia, SUA) cel mai sângeros incident petrecut într-o instituţie de învăţământ din istoria Statelor Unite, cu un număr de 33 de persoane decedate; printre victime s-a aflat şi profesorul israelian de origine română, Liviu Librescu, împuşcat în timp ce îşi ţinea cursul în clădirea Norris Hall de la Universitatea mai sus menţionată

- 2008: A murit Edward Norton Lorenz, meteorolog şi matematician american; considerat părintele teoriei haosului, precum şi al celei a "efectului fluturelui" (n. 1917)

- 2012: Specialişii Centrului de Excelenţă de Transplant Oradea au realizat, în premieră naţională, un transplant cu prelevare multiorgan şi multiţesut de la un donator fără activitate cardiacă 

– 2013: A murit George Beverly Shea, cântăreţ american de muzică gospel, care a colaborat cu evanghelistul Billy Graham vreme de peste 60 de ani (n. 1909, în Canada)

– 2017: A murit generalul de brigadă Adrian Soci, locţiitorul comandantului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, remarcat atât în misiunile executate în ţară, cât şi în misiunile internaţionale din Afganistan, în 2005 şi în 2008...Și prieten de-al meu... (n. 1965)

$$_

 Despre delicioasa CAFEA...

1). De fapt cafeaua este mai degrabă un fruct de pădure;

2). Cafeaua este a doua marfă cea mai comercializată din lume după petrol;

3). Când Beethoven făcea cafea, fierbea exact 60 de boabe pentru fiecare ceașcă și le număra mereu;

4). Primele cafenele care au apărut la Constantinopol au fost numite ,,Școlile Înţelepciunii", deoarece doar artiștii și scriitorii se adunau acolo;

5). În tradițiile Greciei și Turciei, cafeaua este servită mai întâi celor mai în vârstă;

6). Al treilea cel mai mare consumator de cafea este Japonia. În această țară, se crede, că întărește sănătatea și face pielea mai tânără;

7). Brazilia a emis în 2001 timbre poștale cu miros de boabe de cafea;

. Mirosul de cafea nu este tolerat de multe insecte și animale de companie;

9). Până în secolul al X-lea, cafeaua nu era considerată o băutură, ci un aliment. Triburile care trăiesc în Etiopia amesteca boabele de cafea cu grăsimea animală și mănâncă acest amestec;

10). Sacii în care este depozitată cafeaua sunt cel mai adesea făcuți din cânepă;

11). Într-o ceașcă de cafea neagră, în care nu există zahăr, nu există calorii;

12). În cafenele au avut loc primele competiții de şah;

13). Guvernul italian consideră că espresso este o băutură atât de importantă încât reglementează preţul;

14). Cafeaua conține aproximativ 1200 de componente chimice, dintre care aproximativ 800 sunt compuși aromatici care compun gustul acestei băuturi;

15). În aproape toate țările în care există plantații de cafea, boabele de cafea sunt încă recoltate manual;

16). Un arbore de cafea produce aproximativ 0,5 kg de cafea prăjită pe an;

17). Speranța de viață a unui arbore de cafea este de 60-70 de ani, ceea ce este comparabil cu speranța de viață a unei persoane;

18). Cofeina din cafea crește efectele unor analgezice;

19). Se spune că celebrul filosof și poet francez din secolul al XVIII-lea Voltaire a băut 50 de căni de cafea pe zi, și a trăit până la o vârstă foarte respectabilă, 83 de ani.

Deci dragii mei, ,,Poftă bună!" la cafea...!

$$$

 Fabula “Filantropie” de Al. O. Teodoreanu ( cunoscut ca Păstorel Teodoreanu, fratele lui Ionel Teodoreanu / „La Medeleni”) evidențiază, într-un mod ironic, defectele umane precum naivitatea și profiturile obținute din bunătatea altora. Autorul folosește personaje din lumea animalelor pentru a transmite o lecție morală clară și ușor de înțeles. Stilul său este plin de umor și finețe, specific lui Teodoreanu, ceea ce face fabula plăcută și accesibilă. Textul a fost prezentat în cadrul unei șezători literare, demonstrând aprecierea de care se bucura autorul în cercurile culturale ale vremii.

                                             

FILANTROPIE

de Al. O. Teodoreanu

Un biet măgar, al nu știu cui

Fugit dela stăpânul lui

Lihnit și slab, sdrobit de jale,

Pe drum oftând umbla hai-hui

Când, iată că, pășind agale,

Cum merge el de obicei,

Un june bou îi iese’n cale

“Ce faci, măgarule?”

- “Ce vrei

Să fac, voinic între voinici?

Fiindc’am vrut să scap de bici

Și de cărat în hală poame

Mă plimb (cum vezi) și mor de foame”.

Iar boul (bou), cuprins de milă,

I-a spus atunci: “Urechilă,

Eu colo’n grajd am fân destul

Mănâncă până-i fi sătul

Apoi așteaptă-mă; căci vin

Cum isprăvesc aici o treabă

Ș’atunci, om mai vorbi puțin”.

La grajd, mâncând cu poftă mare,

Și când nu mai putu de fel

Strivi tot restul în picioare.

Și cum n’avea ce să mai facă

Intră’n amor cu vaca (vaca)

Trântind și ușa după el.

. . . . . . . . . .

Boul a rămas tablou 

Însă măgarului nu-i pasă. 

MORALA 

Când știi prea bine că ești bou. 

Să nu inviți măgari la masă.