$$$

 S-a întâmplat în 8 noiembrie1496: La această dată, s-a încheiat construirea bisericii mănăstirii cu hramul Sfinţii Arhangheli din Războieni, județul Neamţ, locul unde s-a dat bătălia dintre Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), şi oastea otomană, în iulie 1476.

Mănăstirea Războieni este o mănăstire ortodoxă din România, construită în anul 1496 în satul Războieni din județul Neamț. Ea se află la o distanță de 26 km de orașul Piatra Neamț. Biserica mănăstirii are hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (sărbătorit în fiecare an pe 8 noiembrie). Biserica mănăstirii a fost construită de domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) în anul 1496, la 20 de ani de la Bătălia de la Valea Albă (1476), întru pomenirea oștenilor moldoveni căzuți în acea luptă. Mănăstirea Războieni a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2004 și este formată din 4 obiective:

- Biserica „Sf. Voievozi" - datând din sec. XV

- Turnul clopotniță - datând din 1862

- Stăreția - datând din sec. XX

- Chiliile - datând din sec. XIX-XX

După cum relatează cronicarul Grigore Ureche în „Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă", sultanul Mahomed al II-lea („Cuceritorul") a invadat Principatul Moldova în anul 1476, împreună cu o armată numeroasă, dorind să-i pedepsească pe moldoveni pentru înfrângerea suferită de turci, cu un an înainte, în bătălia de la Podul Înalt. Lui i s-a alăturat o oaste munteană condusă de domnitorul Basarab Laiotă.

În scopul de a diminua forțele moldovenești angajate în luptă, turcii au apelat la ajutorul tătarilor din Crimeea care au traversat Nistrul și au început să prade Moldova. Domnitorul Ștefan cel Mare a fost nevoit să trimită o parte din oastea moldovenească pentru a-i alunga peste Nistru pe tătari. Ștefan cel Mare s-a retras spre munți, alegând ca loc al bătăliei o mare poiană din pădurea de la Valea Albă (azi satul Războieni din județul Neamț). Aici s-a dat la 26 iulie 1476 bătălia dintre moldoveni și turci. Oastea condusă de sultanul Mahomed Cuceritorul avea 150.000 turci, pe când oastea lui Ștefan cel Mare avea numai cca.10.000 oșteni moldoveni. Moldovenii au răsturnat copaci uriași în jurul acelei poiene, au săpat un șanț adânc pe lângă acea întăritură și au aruncat pământ peste arborii doborâți, transformând poiana în care se adăpostise într-o adevărată cetate improvizată.

Lupta a fost crâncenă, dar mica oaste moldoveană a fost biruită de numeroasa oaste turcească.Turcii au avut 30.000 de morți, iar moldovenii 2.000 morți și 800 de prizonieri. În această bătălie, însuși domnitorul moldovean a căzut de pe cal, dar nu a fost rănit. Cu toate că au câștigat lupta, turcii nu au putut supune Moldova, fiind hărțuiți permanent de moldoveni. Ei s-au retras cu armata destrămată și cu armamentul distrus, nereușind să ocupe nici Cetatea Sucevei (apărată de hatmanul Șendrea) și nici Cetatea Neamțului (apărată de pârcălabul Luca Arbore bătrânul). În bătălia de la Valea Albă, mulți oșteni moldoveni au murit, precum și mulți boieri mari. Cronicarul Grigore Ureche descrie astfel pierderile moldovenești: „Și atâta de ai noștri au pierit, cât au înălbit poiana de trupurile de a celor pieriți, pănă au fostu războiul. Și mulți din boierii cei mari au picatu și vitéjii cei buni au pieritu și fu scârbă mare a toată țara și tuturor domnilor și crailor di prinprejur, daca auziră că au căzut moldovénii suptu mâna păgânilor. (...) Mai apoi, după ieșirea nepriietinilor și a vrăjmașilor din tară, daca au strânsu Ștefan vodă trupurile morților, movilă de cei morți au făcatu și pre urmă ș-au ziditu deasupra oasilor o bisérică, unde trăiește și astăzi întru pomenirea sufletelor."

Pe peretele sudic al pridvorului, în dreapta ușii gotice, se află o pisanie lungă scrisă în limba slavonă, care reprezintă o cronică murală de o sinceritate impresionantă din istoria Moldovei.„În zilele binecinstitorului și de Hristos iubitorului Domn, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, în anul 6984 (1476), iar al domniei sale anul 20 curgător, s-a ridicat puternicul Mahomed, împăratul turcesc, cu toate forțele sale răsăritene, și încă și Basarab Voievod, poreclit Laiotă, a venit cu el, cu toată țara sa basarabească. Și au venit să prade și să ia Țara Moldovei. Și au ajuns până aici, la locul numit Pârâul Alb...Și noi, Ștefan Voievod, cu fiul nostru Alexandru, am ieșit înaintea lor aici și am făcut mare război cu ei, în luna iulie 26.Și cu voia lui Dumnezeu au fost înfrânți creștinii de către păgâni. Și au căzut acolo mulțime mare de ostași ai Moldovei. Atunci și tătarii au lovit Moldova din ceea parte.De aceea, a binevoit Io Ștefan Voievod, cu buna sa voință a zidit această casă în numele arhistratigului Mihail și întru rugă sieși și Doamnei sale Maria, și fiilor săi Alexandru și Bogdan și pentru amintirea și întru pomenirea tuturor dreptcredincioșilor creștini care s-au prăpădit aici.În anul 7004 (1496), iar al domniei sale anul 40 curgător, în luna noiembrie 8.”

Nici cronica lui Grigore Ureche și nici pisania nu precizează cât a durat construcția bisericii. Luând în considerarea proporțiile reduse ale bisericii, istoricul Constantin Turcu (1903-1980) a presupus că s-ar fi început construcția bisericii la 26 iulie 1496, când s-au aniversat 20 de ani de la lupta de la Valea Albă.Această biserică este clădită pe osemintele ostașilor căzuți în luptă. Sub lespezile de piatră ale edificiului, din naos până în altar, pe o lungime de 10 m, o lățime de 3,5 m și o grosime de 30 de cm se află acele oseminte.Biserica „Sf. Voievozi" din Războieni a funcționat ca biserică parohială până în anul 1734, când a fost înființată Mănăstirea Războieni, cu obște de călugări.În anul 1803, mitropolitul Veniamin Costachi a schimbat statutul mănăstirii, transformând-o în mănăstire de maici. Printre starețele Mănăstirii Războieni este de menționat schimonahia Suzana Ștefănescu (1830-1925), sora episcopului Melchisedec Ștefănescu al Romanului. Ea a stărețit aici între anii 1906-1925, lăsând în Mănăstirea Războieni, la moartea sa, o obște de peste 50 de călugărițe.

De-a lungul timpului, biserica a suferit unele modificări constructive.Astfel, în secolul al XIX-lea s-au adăugat două turnulețe, fără legătură cu bolțile, precum și un mic pridvor care a încadrat ușa de intrare de pe latura sudică.Fațadele exterioare au fost tencuite și văruite. În anul 1862 a fost construit turnul-clopotniță pe sub care se intră în incinta mănăstirii. Mănăstirea Războieni a fost desființată prin Decretul nr.410/1959, iar biserica voievodală a devenit biserică de parohie. Maicile în vârstă au fost trimise la mănăstirile Agapia, Văratec și Slatina, iar cele tinere au fost scoase din monahism. Cu toate acestea, patru maici au rămas la Războieni, părăsind numai de formă veșmântul monahal. Cele mai multe chilii mănăstirești au fost demolate.

Între anii 1975-1977 au fost efectuate lucrări de restaurare a bisericii.Cu acest prilej au fost îndepărtate cele două turle adăugate în secolul al XIX-lea, pridvorul de la intrare și celelalte adaosuri, biserica fiind readusă la înfățișarea inițială. Săpăturile arheologice au dus la descoperirea unor gropi în care se aflau osemintele oștenilor căzuți, înhumate fără o ordine anume.Deoarece craniile decedaților nu au fost descoperite, se presupune că ele au fost depuse sub altar.

După căderea regimului comunist, mănăstirea a fost redeschisă în anul 1990, aici sosind un grup de maici și surori de la Mănăstirea Văratec, precum și cele patru călugărițe care făceau parte din obștea mănăstirii la momentul desființării. După reînființarea mănăstirii, obștea monahală de acolo a fost îndrumată de egumena Glicheria Mănăstireanu (1990-1994), stareța Olimpiada Neagu (1994-1998) și stareța stavroforă Acachia Căuș (din 1998).În prezent, Mănăstirea Războieni are o obște de 26 de monahii și surori.Aici funcționează ateliere de croitorie, sculptură, litografiere icoane, țesut covoare și tâmplărie.

Surse:

https://razboieni.mmb.ro/

https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-moldovei-bucovinei/razboieni-biserica-ridicata-oasele-ostenilor-stefan-68080.html

http://www.viziteazaneamt.ro/2009/09/23/manastirea-razboieni-judetul-neamt/

http://povestidecalatorie.ro/manastirea-razboieni-ctitorie-a-lui-stefan-cel-mare/

https://razboieni.mmb.ro/istoria-manastirii-razboieni

$$$

 S-a întâmplat în 8 noiembrie1895: La această dată, fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen, făcând nişte experienţe privind descărcările electrice în gaze, a descoperit radiaţiile X (denumite şi „radiaţiile Röntgen").

Wilhelm Conrad Röntgen (27.03.1845-10.02.1923) a descoperit în noiembrie 1985 că un curent de înalt voltaj într-un tub de gaz rarefiat dă naştere unei fluorescenţe pe un ecran acoperit cu cianură de platină. În câteva săptămâni - într-o serie de zece articole trimise către fizicienii şi medicii universităţii din Würzburg - Röntgen a furnizat explicaţia corectă a fenomenului constatat. Radiografia mâinii unui prieten şi apoi a mâinii soţiei sale a făcut ca descoperirea razelor X să ajungă un subiect public, întrucât aceste imagini care practic prezentau scheletul mâinii au fost asociate cu moartea şi au hrănit idei cu iz catastrofic. Pe de altă parte, temerea de acest tip de raze era justificată pentru că cercetători care le-au folosit au avut probleme de sănătate.

Descoperirea rezelor X (ori razelor Röntgen, cum mai sunt numite) a oferit material de studiu pentru generaţii de savanţi, iar cercetările acestora au fost recompensate cu multe premii Nobel, cum a fost cazul următorilor oameni de ştiinţă: Max von Laue, William Henry, William Lawrence Bragg, Charles Barkla ori Karl Manne Siegbahn.Folosirea razelor X este parte din viaţa noastră. Acestea sunt folosite în medicină la detectarea zonelor opace din corpul nostru şi la investigarea modificărilor anumitor organe (cum este, de pildă, radiografia plămânilor). Dar razele X sunt folosite şi pentru: controlul bagajelor în aeroporturi, examinarea obiectelor arheologice ori identificarea structurii cristaline.Premiul Nobel pentru fizică a fost acordat în anul 1901 fizicianului de origine prusacă Wilhelm Conrad Röntgen „ca recunoaştere a eforturilor extraordinare făcute pentru descoperirea unor raze remarcabile".

Röntgen s-a născut la Lennep, în Germania, fiind singurul copil al unei familii care se ocupa de textile. Familia Röntgen a decis să se mute în Olanda când micuţul Wilhelm avea doar trei ani; mama lui Wilhem era de origine olandeză. În 1862, Röntgen s-a înscris la Şcoala tehnică din Utrecht, iar în 1865 s-a înscris la cursurile facultăţii de fizică din cadrul Universităţii din Utrecht, dar nu a obţinut numărul necesar de credite pentru a deveni student şi a decis să plece în Elveţia, unde a urmat Institutul Politehnic din Zürich. În 1869 îşi susţine teza de doctorat la Zürich şi este numit asistentul celebrului fizician August Kundt.

Röntgen a fost căsătorit cu Anna Bertha Ludwig, originară din Zürich, pe care a întâlnit-o într-o cafenea administrată de tatăl acestuia. Röntgen  nu a avut niciun copil, dar a înfiat-o pe una dintre nepoatele sale - fata fratelui soţiei - Josephine Bertha Ludwig. Lui  Röntgen îi plăceau excursiile, vânătoarea şi alpinismul; în ciuda problemelor de vedere (nu distingea foarte bine culorile şi nu făcea diferenţa între acestea) se pare că Röntgen era un foarte bun trăgător. Avea un umor debordant, era curios despre tot ce se întâmpla în lumea ştiinţei şi avea un ascuţit simţ critic pe care adeseori îl exersa asupra propriei persoane. A fost primul savant care  a primit premiul Nobel. Röntgen a murit în 1923 din cauza unui carcinom intestinal; cauza morţii nu a avut legătură directă cu experimentelor sale cu razele X. Röntgen a fost unul dintre primii savanţi care au folosit ecrane plumbate pentru protecţia la radiaţii.

Surse:

https://www.nobelprize.org/prizes/physics/1901/rontgen/biographical/

https://sanatatea.com/pub/personalitati/1015-wilhelm-conrad-rontgen-descoperitorul-razelor-x.html

https://biography.yourdictionary.com/wilhelm-conrad-rontgen

https://www.scientia.ro/premiile-nobel/102-premiul-nobel-fizica-1901-2007/803-premiul-nobel-pentru-fizica-1901-wilhelm-conrad-rontgen.html

https://www.britannica.com/biography/Wilhelm-Rontgen

$$$

 Preambul: Așa cum mai precizez atunci când postez informații și date despre personalități controversate de la noi sau de prin lume, repet ceea ce mai spun: eu nu ridic statui virtuale nimănui aici în rețea, ci încerc să prezint, cât mai obiectiv pot, fapte, date și întâmplări despre subiectul ales. Atât!

S-a întâmplat în 8 noiembrie1901: La această dată, s-a născut Gheorghe Gheorghiu-Dej, om politic comunist; între anii 1945 şi 1954 a fost secretar general, iar între anii 1955 şi 1965, prim-secretar al CC al PMR şi preşedintele Consiliului de Stat al RPR; în perioada 1948-1958 a optat pentru modelul stalinist, facilitând aservirea totală a României intereselor URSS; a instaurat un regim totalitar, de represiune poliţienească, căruia i-a căzut victimă o mare parte a elitei politice, militare şi culturale a ţării; după 1958, în plan extern, a evoluat treptat spre o distanţare de URSS. Cel puțin așa părea atunci!

Gheorghe Gheorghiu-Dej (numele la naștere Gheorghe Gheorghiu, n. Bârlad,– d. 19 martie 1965, București a fost liderul comunist al României din 1947 până la moartea sa și președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 - 19 martie 1965. Atitudinea politică a lui Gheorghiu-Dej a fost ambivalentă până la moartea lui Stalin, iar imediat după aceea a început procesul de destalinizare a României, prin susținerea creării industriei grele, eliminarea influenței culturale prea mari a URSS-ului, încurajarea (cam cu jumătate de gură aș mai adăuga...) sentimentelor antisovietice și stabilirea de relații diplomatice cu statele occidentale capitaliste, inclusiv cu Statele Unite ale Americii, ceea ce s-ar putea să-i fi adus și moartea subită în anul 1965, în cadrul ultimei vizite la Varșovia când se spune că ar fi fost iradiat. A fost solidar cu ceilalţi membrii din conducere în dictarea legilor şi măsurilor considerate atunci absolut necesare regimului de democraţie populară, în economie (industrie, finanţe, comerţ), în administrarea statului, în justiţie, învăţământ, armată…

Gheorghe Gheorghiu s-a născut într-o familie de muncitori bârlădeni, tatăl era Tănase Gheorghiu și mama sa, Ana. La vârsta de doi ani a fost înfiat de unchiul său Nicolae Gheorghe Ionescu din Moinești, Bacău și a urmat învățământul gimnazial în actuala școală nr.1„Ștefan Luchian”. După absolvirea școlii a lucrat la o fabrică de cherestea, la o țesătorie, iar apoi s-a angajat la meșteri dogari din Piatra Neamț și Moinești. S-a calificat în meseria de electrician la societatea petrolieră „Steaua Română” Moinești, iar apoi a lucrat la atelierele CFR Galați. A participat la greva generală a muncitorilor din Valea Trotușului, în anul 1920. Între anii 1919 și 1921 a lucrat ca electrician la Câmpina, după care s-a întors la Galați, unde s-a angajat ca electrician la o stație de triaj. Transferul de la stația din Galați la stația de triaj din orașul Dej (ca urmare a acuzației de „agitație comunistă”) i-a adus și supranumele „Dej”. De-a lungul timpului, i se va spune „Machiavelli al Balcanilor” pentru că avea o „formidabilă capacitate de intrigă și manipulare”.

În 1926 s-a căsătorit la Galați, cu Maria Stere Alexe, fiica unui sifonar. Au avut două fiice: Vasilica (viitoarea actriță de cinema Lica Gheorghiu, n. 15 martie 1928) și Constanța („Tanți”), născută în 1931. În 1930 a intrat în rândurile Partidului Comunist Român. Este arestat între martie 1933 și august 1944, ca urmare a rolului jucat în organizarea grevei de la Atelierele CFR Grivița din București. La 2 februarie 1933, muncitorii ceferiști de la Atelierele CFR Grivița din București au declanșat o grevă, după ce guvernul anulase înțelegerile mai vechi cu privire la condițiile de muncă. Greva s-a extins și la ceferiștii din Cluj și Iași. La 14 februarie au fost arestați Gheorghiu-Dej și alți membri ai Comitetului Central de Acțiune, iar în 15 februarie au avut loc ciocniri violente între muncitori și poliție în care au murit câțiva ceferiști. 

Dej a fost judecat ca instigator, alături de Constantin Doncea, Chivu Stoica, Dumitru Petrescu, Ilie Pintilie și Gheorghe Vasilichi și de alți o sută de „agitatori”. La 19 august 1933, el a fost condamnat prin Sentința nr. 571 la 12 ani de muncă silnică, în urma procesului de la Craiova, începându-și ispășirea pedepsei în închisoarea Doftana, lângă Câmpina, trecând și la penitenciarul din Caransebeș și lagărul de la Târgu Jiu. În 1936 este ales în absență, membru al CC al PCR, devenind lider al facțiunii din închisori a partidului (termenul face distincția dintre comuniștii încarcerați în țară și cei aflați în exil în Uniunea Sovietică – facțiunea moscovită). Și-a consolidat autoritatea în interiorul organizației de partid a închisorilor cu ajutorul unui grup de agenți sovietici închiși în România: Pintilie Bodnarenko-Pantiușa, Serghei Nikonov - Nicolau, Petea Gonciaruk, Vasile Bucikov, Mișa Posteuca etc. Grupul din țară al Partidului Comunist care și-a petrecut anii de război în lagărul de la Târgu Jiu îi includea pe Gheorghe Apostol, Nicolae Ceaușescu, Miron Constantinescu, Alexandru Drăghici, Teohari Georgescu și Alexandru Moghioroș.

 Dat fiind statutul său de lider comunist de frunte, este transferat în lagărul de la Târgu Jiu în timpul regimului lui Ion Antonescu, aici petrecându-și cea mai mare parte a detenției în timpul celui de-al doilea război mondial. Închis în aceeași celulă cu Nicolae Ceaușescu, devine mentorul politic al acestuia din urmă. La 12 august 1944, înainte de lovitura de stat, a evadat din închisoare. A fost ales Secretar general al Partidului Comunist Român la Conferința națională din 16 octombrie 1945 și a condus PCR în colaborare cu Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu, care au fost aleși membri ai Biroului Politic și secretari. În guvernul generalului Sănătescu a fost ministru al Comunicațiilor și lucrărilor publice. La mijlocul lunii ianuarie 1945, Gheorghiu-Dej și Ana Pauker au făcut o călătorie la Moscova pentru convorbiri cu conducătorii de partid sovietici, Stalin și Viaceslav Molotov. 

În urma acestei întâlniri, Gheorghiu-Dej și comuniștii din jurul său s-au asigurat de sprijinul de care aveau nevoie în drumul lor spre cucerirea puterii. După întoarcerea delegației, Frontul Național Democrat - o coaliție politică promovată de către Partidul Comunist - a inițiat o campanie sistematică pentru înlocuirea guvernului Rădescu cu un guvern propriu. La 6 martie 1945, Regele Mihai a anunțat formarea unui guvern condus de Petru Groza, care fusese impus de către Uniunea Sovietică. La 1 decembrie 1946, Gheorghiu-Dej, secretar general al Partidului Comunist, a obținut conducerea Ministerului Economiei Naționale (care a fost numit în anul următor Ministerul Industriei și Comerțului), a cărui funcție principală era mobilizarea tuturor resurselor țării în vederea îndeplinirii politicii economice comuniste. În această calitate, el a avut grijă să fie îndeplinite obligațiile economice ale României față de Uniunea Sovietică, în conformitate cu prevederile armistițiului din 1944, și a estimat resursele și bogățiile naționale în perspectiva naționalizării. Această sarcină specială a presupus deplasări repetate la Moscova. În 1946-1947, Gheorghiu-Dej a fost membru al delegației române conduse de Gheorghe Tătărescu la tratativele de pace de la Paris. Delegația română pentru negocierile de pace cu România, de la Paris, condusă de Tătărescu, a inclus pe Gheorghiu-Dej și Lucrețiu Pătrășcanu. Ei au încercat la negocieri, fără succes, să obțină recunoașterea statutului de co-beligeranță pentru România, dar pe de altă parte, nu au obiectat față de anexarea sovietică a Basarabiei și a Nordului Bucovinei.

La 5 octombrie 1947, s-a ținut ultimul congres al Partidului Social Democrat la care au participat ca invitați Petru Groza, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Ana Pauker, la care a fost adoptată cu aclamații o rezoluție cu privire la unirea cu Partidul Comunist. După formarea Partidului Muncitoresc Român, fostul Partid Social Democrat condus de Titel Petrescu a fost dispersat prin intimidarea și arestarea activiștilor săi, liderul însuși, Titel Petrescu, a fost arestat în mai 1948 și întemnițat fără judecată. La primul Congres, desfășurat la 21-23 februarie 1948, al noului Partid Muncitoresc Român, alcătuit prin fuziunea dintre PCR și Partidul Social Democrat, Gheorghiu-Dej a fost ales secretar general ,iar Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu au fost numiți în secretariatul partidului și în Biroul Politic. Lucrețiu Pătrășcanu nu a mai fost ales în nici unul dintre forurile conducătoare ale partidului, iar la scurt timp după aceea a fost demis din funcția de Ministru al Justiției.

În cadrul Secretariatului C.C. al P.M.R. a coordonat activitatea Comisiei Controlului de Partid, Consiliului Central al Sindicatelor din R.P.R., Secțiilor de Industrie Grea și Agrară ale C.C. al P.M.R. și Direcției Treburilor a C.C. al P.M.R. (din 7 octombrie 1955). Influența politică sovietică din timpul lui Stalin s-a exercitat prin liderii de partid, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej (perceput în toate mediile ca un lider animat de convingeri staliniste puternice).Influența economică sovietică s-a materializat prin crearea companiilor mixte Sovrom, prin care economia română a fost transformată după modelul economiei planificate centralizate sovietice. Dintre acestea, cele mai importante pentru Uniunea Sovietică au fost Sovrompetrol și Sovromtransport, care au intrat în funcțiune imediat.Ultimul sovrom, Sovromcuarțitul a fost revândut românilor abia în anul 1956, punându-se astfel capăt unei forme de exploatare economică directă de către ruși.

Solidar cu ceilalţi „tovarăşi” din conducerea efectivă a P.M.R., împarte răspunderea pentru represiunea generalizată şi repetatele încălcări ale propriei „legalităţi socialiste” – abuzuri, bătăi, violenţe şi procese prefabricate de securitate, deportări, deţineri fără lege și alte copieri ale bolșevismului importate de prin URSS! Nu a exprimat vreodată un regret pentru represiunea aplicată la scara întregii ţări! Sau nu știu eu, dar nu cred că mă înșel!  După 1953, a introdus pe etape „legalitatea socialistă” şi a dispus încetarea represiunii generalizate. A ştiut să asculte necondiţionat de stăpânul de la Kremlin, Iosif Vissarionovici Stalin. Când Cominform-ul a denunţat politica promovată de Iosip Broz Tito (iunie 1948), Gheorghiu Dej „s-a solidarizat cu poziţia PC(b) al URSS şi a caracterizat comportarea conducătorilor iugoslavi ca trădătoare” raportează Jdanov, Malenkov şi Suslov lui Iosif Vissarionovici.A publicat apoi articolul „Clica lui Tito – duşman de moarte al socialismului” şi a prezentat în noiembrie 1949, la următoarea şedinţă a Cominform-ului, raportul pregătit la Moscova şi intitulat Partidul Comunist din Iugoslavia în mâna unor asasini şi spioni.

Dar după moartea lui Iosif Vissarionovici relaţiile bilaterale sunt reluate, mareşalul Tito este întâmpinat la Bucureşti (1956) cu deosebită cordialitate de Gheorghiu Dej. Colaborarea cu Iugoslavia va rămâne constantă, iar liderul român a rostit o alocuţiune în faţa parlamentului iugoslav, fiind primul dintre conducătorii comunişti care a beneficiat de un asemenea protocol. A avut un deosebit simţ politic în dirijarea politicii externe a Republicii Populare Române şi a ştiut să urmeze sfaturile lui Ion Gh. Maurer secondat de Corneliu Mănescu şi de diplomaţii din centrala MAE. Schimbarea de esenţă pe care realizat-o a fost restabilirea relaţiilor cu ţările Europei de Vest şi cu Statele Unite ale Americii odată cu slăbirea dependenţei de Uniunea Sovietică, dar menţinând apartanenţa RPR la aria de dominaţie politico-militară a URSS, potrivit cu aranjamentele dintre cele trei puteri învingătoare – URSS, SUA şi Marea Britanie (1943-1945).„Ghiţă, ai să citeşti în ziare că România se află în război cu Statele Unite” – ar fi spus Ion Gh. Maurer lui Gheorghiu Dej, când ambii au aflat de amplasarea rachetelor sovietice în Cuba. Ca urmare, Gheorghiu Dej trimite într-o misiune ultraconfidenţială pe Mircea Maliţa care a comunicat Secretarului de Stat Dean Rusk că, în caz de conflict între SUA şi URSS, Republica Populară Română nu va participa decât dacă va fi atacată.Totodată, a dat asigurări că pe teritoriul român nu sunt amplasate rachete sovietice. Comunicarea a fost socotită atât de importantă, încât conducerea SUA nu ar fi împărtăşit-o aliaţilor din NATO... Politica de autonomie şi de păstrare a unei linii proprii în politica internă şi externă, a fost exprimată în documentul, viu comentat pe plan internaţional şi bine privit de opinia publică din România, intitulat „Declaraţie cu privire la poziţia Partidului Muncitoresc Român în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale”. Principiile enunţate în „Declaraţia din Aprilie” 1964 au fost aplicate şi în anii următori.

Publicarea „Declaraţiei din Aprilie” a fost posibilă şi fiindcă Gheorghiu Dej şi Emil Bodnăraş au reuşit să sugereze conducerii sovietice şi lui Nikita Hrusciov, retragerea trupelor sovietice aflate în România din 1944. Prezenţa acestor trupe, spuneau ei, nu mai era necesară întrucât RPR avea în jur numai ţări prietene şi aliate, iar regimul democrat popular intern se consolidase deplin. Pentru considerente proprii ale politicii externe a URSS conducerea sovietică a adoptat acest punct de vedere şi a dispus plecarea din România a trupelor, care, în fiecare gară importantă din ţară, au fost întâmpinate cu alai, fanfară, mâncare şi manifestări de „prietenie şi solidaritate”…A fost, se spune, o reuşită a politicii externe a lui Gheorghiu Dej.

În politica internă a ştiut să-şi apere şi să-şi întărească poziţia proprie, eliminându-şi fără ezitare, prin intermediari, adversarii – Foriş, deţinut ilegal, apoi ucis cu ranga (1946); Lucreţiu Pătrăşcanu, eliminat fizic în urma unui proces prefabricat, cu acuzaţii inventate, proces pe care Gheorghiu Dej l-a urmărit îndeaproape, prin intermediul lui Iosif Chişinevschi; Vasile Luca a murit în închisoare. Ceilalţi (precum Teohari Georgescu şi Ana Pauker) au fost neutralizaţi complet din viaţa politică. Dacă în edificarea orânduirii „democrat populare” şi în represiunea generală împotriva „duşmanului de clasă”, conducerea P.M.R. a fost solidară, între liderii comunişti a avut loc o confruntare surdă pentru putere, însoţită de o intrigă mereu reluată.

Lovitura de maestru a lui Gheorghiu Dej a fost eliminarea, în 1952, de la conducerea P.M.R. a lui Vasile Luca, Ana Pauker şi Teohari Georgescu. În mai 1952 cetăţenii ţării au aflat cu totală surprindere şi nedumerire că unii din liderii văzuţi până atunci pe panouri mari la toate serbările oficiale, se făcuseră „vinovaţi” de „deviere de dreapta şi aventurism de stânga” (sic), de subminarea „rolului conducător al partidului”, de stimularea „elementelor capitaliste de la sate şi oraşe”, de încălcarea „în mod aluziv şi grosolan” a legalităţii populare etc etc...Eliminarea acestor rivali (din care doi vechi cominternişti – Vasile Luca şi Ana Pauker), a avut loc cu aprobarea lui Iosif Vissarionovici Stalin.Nimic nu mişca în democraţiile populare (excepţie Iugoslavia), fără acordul stăpânului de la Kremlin. Era, practic, imposibil în 1952 ca schimbări la un asemenea nivel în conducerea PMR să aibă loc fără aprobarea lui Iosif Vissarionovici Stalin.

După 1953, Dej a reuşit, prin mecanismele obişnuite ale vieţii de partid, să-şi îndepărteze şi alţi rivali potenţiali. La Congresul al III-lea PMR (iunie 1960) Gheorghiu Dej era liderul necontestat al partidului şi statului. A beneficiat de această poziţie trei ani şi jumătate. În impunerea instituţiilor şi mecanismelor statului democrat popular (după model sovietic) nu a făcut rabat – nici el, nici ceilalţi lideri – indiferent de confruntările şi intrigile de culise dintre ei. La fel şi cu lupta de clasă declanşată de sus în jos; duşmanul de clasă trebuia descoperit şi „nimicit”. Până în 1952 inclusiv, presiunea şi represiunea au mers crescendo, promovate de toată conducerea P.M.R. Apoi, din 1953, la început prin indicaţiile primite de la Moscova, ulterior din proprie iniţiativă, chingile impuse cetăţenilor au început să slăbească, foarte încet şi sub control.

La retragerea trupelor sovietice (1958) şi odată începută faza a doua (şi ultima) a colectivizării agriculturii, represiunea s-a făcut din nou simţită în mediul rural, dar şi în lumea cărturarilor (evenimentele din Ungaria 1956). Din 1962 relaxarea s-a generalizat. Satele de deportare au fost desfiinţate, deţinuţii politici graţiaţi de executarea restului pedepsei (14.056 persoane din care 90% în ultimii trei ani ai cârmuirii lui Dej). Începând cu 1960, liderul P.M.R. a promovat o politică de deschidere în planul artei, literaturii, în domeniul istoriei şi umanistic, o revenire treptată spre valorile şi conceptele tradiţionale ale culturii româneşti, inclusiv readucerea, fie la Institutele Academiei fie în învăţământ sau alte sectoare, a specialiştilor formaţi înainte de 1944. Este fără îndoială că fără girul lui Gheorghiu Dej o asemenea politică nu ar fi fost pusă în practică. Tot el, în august 1965 a declarat public că în RPR a încetat lupta de clasă.

A ştiut să se consulte şi să pună în aplicare sugestiile şi ideile altora. S-a sfătuit repetat cu specialiştii în construirea barajelor (Bicaz şi pe Bistriţa).A colaborat direct cu I.G. Maurer în elaborarea politicii externe. Până în 1964 Gheorghiu Dej nu ar fi dat semne că puterea deplină i-ar fi schimbat mintea şi purtarea. Avea spontaneitate când era într-un cadru mai restrâns. Iată pe Gheorghiu Dej la şedinţa Biroului Politic al PMR din 26-27 februarie 1963: dacă deciziile politice s-ar lua de la un centru suprastatal – spunea el – „atunci guvernele ţărilor ce mai au de făcut, pot să se ducă la vânătoare în fiecare zi”.Referitor la aceeaşi temă, a planificării suprastatale, Dej adăuga:„O să le dăm pâinea şi cuţitul şi să aşteptăm ca ei să taie felioare”! Punând în aplicare o politică de relaxare, Gheorghiu Dej şi-a dat seama de nevoia de a oferi ceva ce poate fi înţeles de majoritatea cetăţenilor. Drept urmare, procentul alocat fondului de acumulare a fost redus sensibil. Mărirea fondului destinat consumului s-a văzut relativ repede în mediul urban prin mărfurile şi alimentele puse la dispoziţia cumpărătorilor. În mediul rural, supus până în1962 ofensivei finale a colectivizării, efectele au fost cu totul modeste. Oricum, în 1964/1965 regimul democrat-popular nu mai avea temerea permanentă a ostilităţii opiniei publice. Supravegherea generală continua, fireşte.

La moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, România era o altă ţară, alta decât aceea din 1945-1947 Clasa politică tradiţională fusese lichidată şi individual şi ca factor constitutiv. Fusese înlocuită cu ierarhia de partid şi aparatul ei.Puterea aparţinea în exclusivitate Partidului Muncitoresc (Comunist) Român. Industria, finanţele, comerţul, transporturile, minele, de mult naţionalizate, erau gestionate de aparatul statului democrat-popular. Odată cu industrializarea, clasa muncitoare crescuse numeric dar şi calitativ.Ţărănimea tradiţională, cu temeiul în proprietatea individuală a pământului, fusese colectivizată. Intelectualii de factură tehnică lucraseră de la început în noul regim, iar lumea artistică; literară, ştiinţifică s-a integrat treptat. Regimul era recunoscut pe plan internaţional şi ţara devenise membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Împărţirea Europei în cele două zone, aceea de sub dominaţie sovietică şi Vestul, era un fapt împlinit, statornicit, recunoscut şi juridic. În România, ca şi în celelalte „democraţii” răsăritene (Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia), transformarea politică, socială, economică şi culturală, era un fapt împlinit.O altă Europă prinsese contur, iar România se afla în această parte a continentului.

Surse:

Mihai Retegan, Război politic în blocul comunist în anii 1960. Documente, Editura RAO, Bucureşti, 2000

Nicolescu, Nicolae C. (2006), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia

Gheorghe Apostol - Eu și Gheorghiu Dej, Ediție de casă, 1998

Dej - omul resentimentului, Stelian Tănase, Magazin istoric. 2002 

Ștefan Bosomitu, Mihai Burcea - Spectrele lui Dej: incursiuni în biografia și regimul unui dictator, MintRight Inc, 2012

https://www.britannica.com/biography/Gheorghe-Gheorghiu-Dej

http://www.comunismulinromania.ro/index.php/gheorghiu-dej-biografie/

https://books.google.es/books?id=sMnPzUYT6ykC&printsec=frontcover&source=gbs_ge_summary_r&hl=es#v=onepage&q&f=false

https://www.iiccr.ro/moartea-lui-gheorghe-gheorghiu-dej-19-martie-1965/

https://adevarul.ro/locale/galati/controversata-viata-secreta-liderului-comunist-gheorghe-gheorghiu-dej-taina-rusinoasa-impartea-ceausescu-1_580f6da55ab6550cb8e57b88/index.html

https://www.cotidianul.ro/personalitatea-si-rolul-lui-gheorghe-gheorghiu-dej/

http://www.redescoperaistoria.ro/2015/03/20/personalitati-ale-istoriei-gheorghe-gheorghiu-dej-galerie-foto/

$$$

 S-a întâmplat în 8 noiembrie1916: În această zi, s-a născut filosoful Alexandru Dragomir; după 1948, din cauza conjuncturii istorice, devine un filosof clandestin; abia după moartea sa ies la iveală „caietele Dragomir", publicate de Editura „Humanitas" (d. 2002).

S-a născut în 1916 la Zalău. După absolvirea studiilor de drept şi filozofie la Universitatea din Bucureşti (1933-1939), pleacă la Freiburg pentru a-şi da doctoratul în filosofie cu Martin Heidegger. Rămâne la Freiburg vreme de doi ani (1941-1943), dar, în preajma susţinerii doctoratului, este rechemat în ţară şi trimis pe front. 

După 1948, din cauza conjuncturii istorice, devine un filosof clandestin: este cunoscut într-un cerc foarte restrâns şi nici măcar prietenii nu ştiu dacă preocupările sale filozofice se concretizează sau nu într-o operă. Moare în 2002 fără să fi publicat vreodată ceva. Abia după moartea sa ies la iveală „caietele Dragomir“ conţinând un uimitor exerciţiu de gândire solitară. Debutează postum cu volumul Crase banalităţi metafizice. 

A mai apărut, în 2005, cel de al doilea volum, Cinci plecări din prezent. Exerciţii fenomenologice, în 2006, Caietele timpului, iar în 2008, Seminţe. Revista „Studia Phaenomenologica” i-a dedicat un număr (IV, 3-4, 2004) ce conţine comentarii (în franceză, germană şi engleză) despre personalitatea şi opera sa, precum şi o serie de texte ale lui Dragomir traduse în franceză şi engleză. Editarea scrierilor originale ale lui Alexandru Dragomir se încheie cu Meditaţii despre epoca modernă.

Surse:

https://humanitas.ro/autori/alexandru-dragomir

https://www.observatorcultural.ro/articol/sint-filozof-de-la-16-ani-dialog-cu-alexandru-dragomir-2/

https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/alexandru-dragomir-despre-politica-noastra-1950482.html

https://institute.phenomenology.ro/alexandru-dragomir/

$$$

 S-a întâmplat în 8 noiembrie1935: În această zi, s-a născut Alain Delon (d. 18 august 2024, Douchy-Montcorbon, Centre-Val de Loire, Franța). Alain Fabien Maurice Marcel Delon (n. Sceaux, Seine, Franța) a fost un actor și producător francez, câștigător al Premiului César. Ascensiunea sa a fost rapidă, fiind la vârsta de 23 de ani comparat cu actori francezi celebri ca Gérard Philipe și Jean Marais, precum și cu actorul american James Dean. A fost denumit chiar și Brigitte Bardot în ipostază masculină. De-a lungul carierei, Delon a lucrat cu regizori celebri printre care Luchino Visconti, Jean-Luc Godard, Jean-Pierre Melville, Michelangelo Antonioni și Louis Malle. Delon a devenit cetățean elvețian în 1999, iar compania sa își are sediul în Geneva.

Alain Delon s-a născut în Sceaux, Seine Île-de-France, o suburbie a Parisului, fiind copilul lui Fabien Delon, de origine corsicană, administratorul unui mic cinematograf de cartier şi a unei asistente de farmacie, numită Édith.Părinții săi au divorţat în 1939, când Delon avea patru ani, astfel că el a fost dat unei familii al cărei cap era gardian la o închisoare. Apoi este plasat într-o pensiune catolică, Saint-Nicolas d’Issy-les-Moulineaux, unde şi-a petrecut toată copilăria. Delon mai are o soră vitregă şi doi fraţi vitregi, din căsătoriile ulterioare ale părinţilor. A urmat o serie de şcoli de unde Delon a fost exmatriculat din cauza comportamentului său. Profesorii au încercat să-l convingă să devină preot datorită aptitudinilor sale. 

Copilul răsfăţat al cinematografului francez, rebel şi indisciplinat, a renunțat la școală la vârsta de 14 ani, lucrând pentru o perioadă la măcelăria tatălui său vitreg. Dar nu e totul pierdut şi, în curând, i se oferă ocazia să joace într-un scurt metraj intitulat „Le rapt”, realizat de un prieten al tatălui său. Juca un gangster mustăcios care murea la sfârşit. Şi nu e totul, îşi urmăreşte scopul în viaţă cu obstinaţie, furând o barcă împreună cu nişte prieteni pentru că voiau să fugă împreună în America, însă au fost prinşi la timp de autorităţi.La doar 17 ani, devansând chemarea pentru satisfacerea serviciului militar, a fost înrolat şi trimis la baza militară de la Saïgon, în Indochina Franceză, unde a participat la o campanie de război în Indochina. Trei ani mai târziu, s-a înrolat în marina militară franceză, iar în 1953/54 şi-a servit ţara ca pușcaş marin în Vietnam, în primul război indochinez. Delon a spus că în timpul anilor de serviciu militar a petrecut 11 luni în închisoare, pe motiv de „indisciplină”. O dată din cauza că a furat un jeep, pentru a se distra în oraş, şi a ajuns cu el în apă. De asemenea, a ajuns la închisoare pentru că atunci când s-a întors din Indochina a ascuns un pistol în bagaje.

După serviciul militar, revine în Franţa, în 1956, unde lucrează într-o piaţă pariziană de zarzavaturi şi ia lecţii de actorie. Deja începea să i se descopere talentul de actor. La acea vreme nu avea bani şi accepta aproape orice muncă.A lucrat ca servitor și vânzător. În acest timp s-a împrietenit cu actriţa Brigitte Bardot pe care a însoţit-o la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, unde a început ulterior propria lui carieră cinematografică. La Cannes, Alain Delon a fost văzut de un căutător de talente, David O. Selznick, mare producător de filme de la Hollywood. Selznick i-a oferit un contract cu condiția ca Delon să învețe engleza. Aşa că s-a întors la Paris pentru a învăța engleza, dar, când l-a întâlnit pe regizorul francez Yves Allégret, a fost convins că trebuie să rămână în Franța pentru a-și începe cariera. Selznick a acceptat rezilierea contractului, iar Allégret i-a oferi lui Delon primul său rol în filmul de succes „Quand la femme s’en mêle” (1957). Actorul și-a arătat, apoi, latura comică în filmul „Faibles femmes”. Mai târziu, îl cunoaşte şi cultivă o relaţie de prietenie cu Jean-Claude Brialy, un actor debutant, care îl invită la Festivalul de la Cannes, unde se face imediat remarcat datorită fizicului excepţional şi şarmului său ieşit din comun. Delon va pleca cu acesta la Cannes într-un costum închiriat. Acest episod este reţinut, ulterior, într-un film cu caracter biografic „Am fost cândva hoţ” (1965). Acest film nu are nici o legătură cu viaţa marelui actor.

În 1958, o întâlneşte pe Romy Schneider la turnarea filmului „Christine”.Este un coup de foudre reciproc. El are 23 de ani, ea 20, se logodesc pe 22 martie 1959, sub ochii presei, făcând senzaţie în toată lumea. Sunt întruchiparea frumuseţii, a tinereţii şi a succesului, devin perechea cea mai en vogue din show-business şi cea mai adulată de public.Alain Delon devine star de cinéma sub bagheta regizorului René Clément în filmul „Plein soleil” (1960), adaptare a romanului „Domnul Ripley” de Patricia Highsmith, urmat în 1961 de „Rocco şi fraţii săi”, de Luchino Visconti, film ce a luat premiul Special al Juriului la Festivalul Filmului de la Veneţia. Apoi a jucat în „Les Amours célèbres”, un film inspirat din benzile desenate ale lui Paul Gordeaux, regia aparţinându-i lui Michel Boisrond. În acelaşi an, Alain Delon cumpără în Vieux Nice, restaurantul « La Camargue ».Datorită calităţilor sale actoriceşti, Alain Delon îşi face debutul şi în teatru, la Paris, în piesa lui John Ford, „This Pity She’s a Whore”, alături de Romy Schneider, în regia lui Visconti.În 1962, joacă în filmul „Eclipsa” al lui Michelangelo Antonioni. Tot atunci se naşte Ari, copilul pe care-l are cu cântăreaţa Nico, dar care nu a fost niciodată recunoscut din punct de vedere juridic. Ari va fi crescut de mama lui Alain Delon.

Delon a înființat o companie de producție, Delbeau Production, împreună cu Georges Beaume, în 1964, cu care a produs filmul numit „L’insoumis”, reeditat, ulterior, din cauza unor probleme legale. Şi-a înființat apoi propria companie de producție, Adel. În luna august a aceluiaşi an, după ruptura de Romy Schneider (legătura lor a durat cinci ani), se căsătoreşte cu actriţa Nathalie Barthélemy. Cu ea va avea un fiu, Anthony, născut pe 30 septembrie 1965, la Hollywood. În 1967, Alain şi Nathalie Delon joacă împreună în „Le Samouraï” de Jean-Pierre Melville. Anul următor se îndrăgosteşte de Mireille Darc, în timpul filmărilor la „Jeff”, unul din filmele produse de propria companie.

În 1968, Stevan Markovic, care era garda de corp a lui Delon, este găsit mort într-o pubelă în faţa casei lui Delon. Prietenul lui Delon, gangsterul corsican François Marcantoni, este acuzat de asasinat. Delon însuşi este interogat de poliţie, chiar dacă asasinatul a avut loc la Paris, în timp ce actorul filma la Saint-Tropez. Fosta sa soţie, Nathalie, a fost, de asemenea, interogată asupra acestui subiect.Era începutul afacerii Markovic.A fost un episod trist din viaţa lui Alain Delon. Ceea ce urmează este divorţul de Nathalie în februarie 1969.În anul 1973, cânta în duet melodia „Paroles, paroles…” cu cântăreața pop franceză Dalida, iar în 1974, organizeaza în Franţa campionatul mondial de box având drept capete de afiş pe Jean-Claude Bouttier / Carlos Monzón şi apoi pe Carlos Monzón / José Napolès. Totodată, îşi cumpără şi cai de curse şi va obţine titlul de Campion mondial de Trap cu calul Equileo.

La rugămintea fiului său, Anthony, a făcut filmul „Zorro” (1974), iar în 1976 a jucat în filmul câștigător al Premiului César, „Monsieur Klein”. Talentatul actor Alain Delon a făcut cupluri celebre cu Burt Lancaster, în „Ghepardul” (1963), cu Jean Gabin, Lino Ventura, Amedeo Nazzari în „Clanul Sicilienilor” (1969), alături de Jean Gabin în „Doi Oameni în Oraş” (1973) şi „Melodie la subsol”(1963), cu Lino Ventura în „Aventurierul” (1958), cu Jean-Paul Belmondo în „Borsalino”( 1970). Pe lângă interminabila listă a filmelor în care a apărut ca actor, se implică decisiv ca producător, scenarist, regizor şi compozitor în alte nenumărate pelicule de-a lungul a peste cinci decenii, ultima apariţie bifând-o în „Asterix la Jocurile Olimpice”, 2007, în care joacă rolul lui Cezar.

Creează o firmă de produse de lux, la Geneva, în 1978, căreia îi imprumută numele, „Alain Delon Diffusion SA” şi unde se pot găsi parfumuri (AD, Alain Delon pour Homme, Samouraï, Shogun…), şampanie, coniac, ceasuri de mână, ochelari, ţigări, haine şi accesorii care poartă inscripţionat numele său. Marca ochelarilor de soare purtaţi de Delon a devenit foarte populară în Hong Kong, după ce actorul Chow Yun Fat a purtat astfel de ochelari în filmul din 1986, „A Better Tomorrow”. Ulterior, Delon i-a mulțumit lui Chow printr-o scrisoare pentru că a ajutat la vânzarea produsului în Hong Kong. Regizorul filmului, John Woo, al cărui idol era Delon, a scris un scurt eseu despre filmele „Samuraiul” și despre „Le Cercle rouge”, fapt care l-a bucurat foarte mult pe actor. Popularitatea lui Alain Delon este întărită de aparţia sa pe coperta albumului „The Queen Is Dead” din 1986 al trupei The Smiths.

În 1985, se stabileşte în Elveţia, la Chêne-Bougeries, în cantonul Genève. Doi ani mai târziu, în 1987, o întâlneşte pe Rosalie Van Breemen, un manechin aristocrat olandez, la filmarea videoclipului pentru melodia sa „Comme au cinéma”. Alain Delon se desparte de Mireille Darc după cincisprezece ani de concubinaj şi se căsătoreşte cu Rosalie, împreună cu care are doi copii: Anouchka, născută în 1990, şi Alain-Fabien, în 1994, dar de care se separă după mai mulţi ani, soţia părăsindu-l pentru Alain Aflou, celebru optician şi magnat francez.Obţine dubla cetăţenie elveţiană în anul 1999. În 2001, fotograful Christian Aaron Boulogne, fiul manechinului, cântăreţei şi actriţei germane Nico, publică o carte de amintiri, „L’amour n’oublie jamais” şi afirmă că este fiul ascuns şi nerecunoscut al lui Alain Delon. În acelaşi an, Alain Delon îl întruchipează cu succes pe comisarul de poliţie Fabio Montale din Marsilia, într-un serial poliţist după opera lui Jean-Claude Izzo pentru TF1. Serialul va fi filmat în perioada 2003-2004 şi, de asemenea, joacă şi rolul lui Frank Riva în seria cu acelaşi nume pentru France 2.

În anul 2003, Claudia Cardinale îi înmânează Steaua de Aur a Festivalului Filmului de la Marrakech, iar, în 2005, este numit Officier de la Légion d’honneur de către preşedintele francez Jacques Chirac, pentru „contribuţia sa la arta cinematografiei”. Singurul lucrul care nu îi reuşeşte este crearerea unei companii aeriene de linie, el având brevet de pilot. Şi mai este ceva care îl supără – îşi dă fiul în judecată pentru intenţia de a crea o casă de filme porno şi îi retrage dreptul de a folosi numele fără consultarea lui.

Alain Delon a murit la vârsta de 88 de ani pe 18 august 2024,în reședința sa din Douchy-Montcorbon, Franța. 

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/alain-delon-2302/

https://www.gala.fr/stars_et_gotha/alain_delon

https://www.franceculture.fr/personne/alain-delon

http://www.allocine.fr/personne/fichepersonne-1920/biographie/

https://radiochisinau.md/documentar--actorul-alain-delon-implineste-80-de-ani---28039.html

http://www.rador.ro/2015/11/08/portret-actorul-alain-delon-simbolul-frumusetii-masculine/

$$$

 8 noiembrie - Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. În fiecare an, la data de 8 noiembrie, este marcată  Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, împreună cu soborul tuturor puterilor cereşti, praznic închinat celor mai cunoscuţi dintre îngeri, cel mai des invocaţi în Sfânta Scriptură.

La mulți ani tuturor celor care le poartă numele!

În general, se spune că îngerii ocrotesc popoare, localităţi şi oameni, însă, încă din vechime, Sfinţii Arhangheli au fost adoptaţi ca patroni spirituali sau ocrotitori ai împăraţilor şi regilor, ai conducătorilor de oşti, ai armatelor care îi apără pe oameni de primejdii, fiind simboluri ale luptei împotriva răului.

Biserica a fixat ca zi de pomenire a Sfinţilor Îngeri data de 8 noiembrie, pe de-o parte deoarece cifra 8 reprezintă simbolul vieţii veşnice, iar pe de alta, fiindcă între 8 septembrie, când sărbătorim Naşterea Maicii Domnului şi această zi, sunt exact nouă săptămâni, după numărul cetelor îngereşti. Cele două mari praznice sunt legate de faptul că Maica Domnului este mai presus de îngeri, fiind numită mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, prin faptul că la Taina Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos, care se săvârşeşte prin lucrarea Duhului Sfânt din Fecioara Maria, participă ca martori şi slujitori nevăzuţi, dar reali, Sfinţii Îngeri şi mai ales Sfântul Arhanghel Gavriil, dar şi prin faptul că Maica Domnului este lăudată de toţi îngerii şi se roagă împreună cu aceştia înaintea Tronului Preasfintei Treimi. Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil ne arată astfel că Dumnezeu este în acelaşi timp drept şi milostiv, iubitor de adevăr şi iertător al celor păcătoşi sau căzuţi, care se ridică prin pocăinţă.

Pe de altă parte, dreptatea şi adevărul lui Dumnezeu pe care le arată Sfântul Arhanghel Mihail sunt necesare ca şi bucuria, bunătatea şi blândeţea lui Dumnezeu, care vin prin binecuvântarea adusă de Arhanghelul Gavriil, astfel fiind explicată legătura puternică ce există în lucrarea acestor doi Sfinţi Arhangheli şi cinstirea lor împreună de către Sfânta Biserică.Tot în această zi este marcată şi Ziua Jandarmeriei Române, instituţie care îi are ca ocrotitori pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Conform Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii, Puterile cereşti netrupeşti se împart în nouă cete: Serafimii, Heruvimii, Tronurile, Domniile, Puterile, Stăpâniile, Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii. Arhanghelii sunt figuri „mai mari peste îngeri“ sau „cei dintâi dintre îngeri“, ei fiind vestitori pe pământ pentru voia lui Dumnezeu, împlinitori ai voii lui Dumnezeu, teofori sau purtători ai harului şi lucrării lui Dumnezeu, fiind cele şapte duhuri care stau în faţa Tronului lui Dumnezeu: Mihail, Gavriil, Rafail, Salatiil, Uriil, Gudiil şi Varahil, primii doi dintre aceştia fiind cei mai cunoscuţi. Denumirea exactă a sărbătorii este Soborul mai-marilor Arhistrategi (căpetenii) Mihail şi Gavriil şi a tuturor Puterilor cereşti celor fără de trupuri, deci pe 8 noiembrie nu îi prăznuim doar pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ci şi toate cetele îngereşti.

Sărbătoarea datează din secolul al V-lea, fiind la origine doar o prăznuire în amintirea construirii unei biserici, închinate Sfântului Arhanghel Mihail la Thermele lui Arcadius din Constantinopol. Pe parcurs sărbătoarea a fost închinată şi Sfântului Arhanghel Gavriil, pentru ca în cele din urmă, 8 noiembrie să devină zi de prăznuire a tuturor cetelor îngereşti.

Sfântul Arhanghel Mihail (în ebraică, numele lui înseamnă „Cine este ca Dumnezeu”) este îngerul dreptăţii şi al adevărului, simbolizând legea, fiind cel care a pus capăt căderii îngerilor răi, cel care i s-a arătat lui Iacov când fugea de mânia fratelui său Isav şi a vrăjitorului Valaam, care voia să blesteme poporul Israel, şi unul din cei care i-au vestit lui Lot pierirea Sodomei şi Gomorei. De asemenea el este cel care a venit şi l-a întărit pe Iosua, fiul lui Navi, înainte de începerea cuceririi Canaanului.

Sfântul Arhanghel Gavriil, numit şi înger al harului, este cel care reflectă în firea şi în lucrarea sa bucuria şi blândeţea lui Dumnezeu, este binevestitorul Naşterii Domnului şi al celui mai important proroc – Sfântul Ioan Botezătorul, el i-a tâlcuit proorocului Daniel viziunile, a vestit naşterea Fecioarei Maria şi a hrănit-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu în Sfânta Sfintelor. Conform mărturiilor cronicarilor, Sfântul Arhanghel Gavriil este cel care a prăvălit piatra de la uşa mormântului Mântuitorului şi a şezut deasupra ei.Sfântul Arhanghel Gavriil este ocrotitorul familiilor, mamelor, fecioarelor, copiilor, părinţilor care dau naştere copiilor, îi cresc în credinţă şi îi pregătesc pentru mântuire şi pentru viaţă veşnică. El este şi ocrotitor al monahilor şi monahiilor, al celor care vieţuiesc în mănăstiri şi în sihăstrie sau în pustie.

De-a lungul anului bisericesc se întâlnesc şi alte sărbători ale Sfinţilor Arhangheli:

– La 6 septembrie este prăznuită o minune a Sfântului Arhanghel Mihail, săvârşită la Chones, în Colose, din Frigia, care a devenit o sărbătoare a întregii Ortodoxii începând cu secolul al XI-lea, odată cu domnia lui Manuil I Comnenul

– Pe 26 martie este marcat un sobor al Sfântului Arhanghel Gavriil, generat de prezenţa sa în sărbătoarea de Buna Vestire, fiind atestat încă din secolul al V-lea şi menţionat în Tipicul Ierusalimului şi al Mănăstirii „Sf. Sava“ (Liturgica Generală)

– Pe 13 iulie este un alt Sobor al Sfântului Arhanghel Gavriil despre ale cărui origini nu se cunosc foarte multe detalii

La 11 iunie se comemorează apariţia Sfântului Arhanghel Gavriil la o chilie din Sf. Munte (Adin), fiind o simplă menţiune, fără slujbă separată. Cu această ocazie, Sfântul Arhanghel ar fi dezvăluit unui călugăr prima parte a Axionului Sfintei Fecioare. Sărbătoarea se limitează însă doar la mănăstirile athonite.

În iconografia ortodoxă, Arhanghelul Mihail este reprezentat purtând în mână o sabie de foc, pentru că el pedepseşte păcatul, nedreptatea şi îi apără pe cei drepţi. El pedepseşte popoare rele şi apără popoare bune care împlinesc voia lui Dumnezeu. Arhanghelul Gavriil este reprezentat în iconografia noastră purtând în mână o floare de crin alb, ca simbol al purităţii, al bucuriei şi binecuvântării, pentru că el aduce neamului omenesc vestea cea bună a întrupării Fiului lui Dumnezeu, care aduce mântuirea. În biserica ortodoxă, chipurile celor doi Arhangheli sunt zugrăvite pe uşile altarelor bisericeşti, cel al Sfântului Mihail pe uşa dinspre nord, iar cel al Sfântului Gavriil pe cea dinspre sud, cei doi fiind consideraţi sfinţi protectori ai bisericii.

Sfinţii Îngeri sunt pomeniţi săptămânal, în fiecare zi de luni, dar şi la fiecare Sfântă Liturghie, fiindcă ei se roagă împreună cu Biserica întreagă înaintea Tronului Preasfintei Treimi. Ei îi păzesc şi călăuzesc pe oameni pe calea mântuirii, fiindcă fiecare om primeşte la Botez un înger păzitor, care îl îndeamnă tainic în conştiinţă să săvârşească binele, să facă voia lui Dumnezeu. Tocmai de aceea există rugăciuni către îngerul păzitor, rostite dimineaţa şi seara, precum şi Canonul către îngerul păzitor din Ceaslov.

Praznicul din această zi este şi o sărbătoare a Jandarmeriei, care îi are ca ocrotitori pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, motiv pentru care în toate unităţile de jandarmi se se oficiază slujbe religioase. Deviza Jandarmeriei Române – „Lex et ordo“ (lege şi ordine), menţionată pe stema sa, are evidente asemănări cu ceea ce simbolizează Sfinţii Arhangheli – Sfântul Arhanghel Mihail simbolizează „legea“, fiind apărător al dreptăţii şi al adevărului, fiind cum aminteam înger al legii, iar Sfântul Arhanghel Gavriil simbolizează ordinea, pacea şi armonia, siguranţa şi binele comun, rezumate în numirea de înger al harului. Ca instituţie cu responsabilitate în menţinerea şi restabilirea ordinii publice şi a siguranţei naţionale, Jandarmeria Română contribuie şi la promovarea iubirii faţă de patrie şi popor şi la păstrarea valorilor noastre spirituale şi materiale.

Pe de altă parte, în viziunea populară, Arhanghelii asistă la judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifică, prin post, conştiinţele. În unele sate româneşti, sărbătoarea durează trei zile, de pe 8 până pe 10 noiembrie, prima zi fiind „Capul Arhanghelului”, a doua – „Mijlocul” şi a treia – „Coada Arhanghelului”.Arhanghelul Mihail este, în folclorul religios românesc, un personaj mai venerat în comparaţie cu Arhanghelul Gavriil. El poartă, conform unor tradiţii, cheile raiului, fiind un aprig luptător împotriva diavolului, dar şi cel care veghează la căpătâiul bolnavilor, dacă acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este hărăzit să mai trăiască. De asemenea, Arhanghelul Mihail este alăturat, conform tradiţiei, Sfântului Ilie, atunci când acesta tună şi trăsneşte, sau orânduieşte grindina şi este cel care ţine şi ciuma în frâu, asemenea Sfântului Haralambie.

Pe vremuri, Arhanghelii erau sărbătoriţi în Bucovina fiind consideraţi păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte, acestora fiindu-le închinate rugi către Dumnezeu pentru sănătatea lor. În unele zone de munte, în care Arhanghelii sunt celebraţi şi ca patroni ai oilor, stăpânii animalelor fac o turtă mare din făină de porumb, numită „turta arieţilor” (denumire pentru berbecii despărţiţi de oi), ce este considerată a fi purtătoare de fecunditate. Există obiceiul ca turta să fie aruncată în dimineaţa zilei de 8 noiembrie în târla oilor, iar dacă turta cade cu faţa în sus este semn încurajator considerându-se că primăvara toate oile vor avea miei, iar dacă turta cade cu faţa în jos este motiv de mare supărare printre ciobani.

Tot în Bucovina există tradiţia pomenirilor şi praznicelor pentru cei morţi, iar în biserici fiecare creştin aprinde câte o lumânare pentru a avea asigurată lumina de veci, călăuzitoare pe lumea cealaltă, dar şi o alta, pentru cei dispăruţi fără lumânare.Tot tradiţia arată că această zi mai este denumită şi „vara arhanghelilor”, vremea fiind întotdeauna mai caldă decât în mod normal, iar pe lângă această zi caldă, între sfinţii Mihail şi Gavriil şi ziua de Crăciun trebuie să aibă loc şi „vara iernii”, adică 3-4 zile cu vreme însorită. De asemenea, munca în această zi este considerată a fi un semn de sfidare a puterii divine şi se pune că cel care încalcă această tradiţie se va chinui mult în ceasul morţii sale.

Alte obicieuri arată că în sâmbăta dinaintea sărbătorii Sfinţilor Arhangheli se fac praznice pentru sufletul morţilor, iar ofrandele date de pomană pentru morţi, în Ajun sau în Ziua Arhanghelilor, se numesc „Moşii de Arhangheli”.Tot în această zi există un obicei mai larg răspândit, anume finii duc daruri naşilor, tradiţie legată de cele două lumânări ţinute de naşi la cununie care sunt simbolurile Arhanghelilor Mihail şi Gavriil, îngerii protectori ai celor cununaţi religios. Peste 1.320.000 de români îşi serbează onomastica în această zi, dintre care 590.000 femei si 730.000 bărbaţi. Potrivit statisticilor de stare civilă majoritatea femeilor, respectiv circa 354.000, poartă numele de Mihaela, iar alte 223.000 – Gabriela, iar dintre bărbaţi, circa 363.000 poartă numele de Mihai, iar 245.000 – Gabriel.

Surse:

https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/soborul-sfintilor-mihail-gavriil-122169.html

https://doxologia.ro/viata-sfant/soborul-sfintilor-arhangheli-mihail-gavriil

https://basilica.ro/%E2%80%A0-soborul-sfintilor-arhangheli-mihail-si-gavriil-si-al-tuturor-cerestilor-puteri/

http://www.cuvantul-ortodox.ro/sfintii-arhangheli-mihail-gavriil-predici-audio-putna-parintele-teofan-dosoftei/

http://www.rador.ro/2017/11/08/documentar-soborul-sfintilor-arhangheli-mihail-si-gavriil-3/

$$$

 S-a întâmplat în 8 noiembrie…

- Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

- „Ziua internaţională a zonelor urbane";marcarea acestei zile aduce în prim-plan problema urbanizării şi efectele ei asupra evoluţiei durabile a societăţii.

- 794: Capitala imperială japoneză este stabilită la Kyoto (numit iniţial Heiankyo – „Capitala păcii şi liniştii"). Din anul 1868, Japonia îşi va muta capitala la Tokio

- 1496: S-a încheiat construirea bisericii cu hramul Sfinţii Arhangheli din Războieni, județul Neamţ, locul unde s-a dat bătălia dintre Stefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), şi armata otomană, în iulie 1476. Mănăstirea Războieni este o mănăstire ortodoxă din România, construită în anul 1496 în satul Războieni din judeţul Neamţ. Ea se află la o distanţă de 26 km de oraşul Piatra Neamţ. Biserica mănăstirii are hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil (sărbătorit în fiecare an pe 8 noiembrie). Biserica mănăstirii a fost construită de domnitorul Ştefan cel Mare (1457-1504) în anul 1496, la 20 de ani de la Bătălia de la Valea Albă (1476), întru pomenirea oştenilor moldoveni căzuţi în acea luptă.

- 1520: Regele danez Christian al II-lea începe cu execuţia în masă a nobililor suedezi, care va fi cunoscută sub numele de „Baia de sânge de la Stockholm"

- 1656: S-a născut Edmond Halley, astronom englez, care a descoperit cometa ce îi poartă numele. Edmond Halley (n. Haggerston lângă Londra; d. 14 ianuarie 1742 în Greenwich) a fost un ilustru astronom şi matematician englez.El a descoperit metoda de măsurare a distanţei dintre două stele (Deplasare de paralaxă).După numele său a fost denumită Cometa Halley. Această cometă apare pe cer o dată la 76 de ani.

- 1674: A murit John Milton, poet, istoric, publicist şi om politic englez („Paradisul pierdut”).John Milton (n.9 decembrie 1608) a fost poet englez, faimos pentru poemul epic în versuri albe Paradise Lost (Paradisul Pierdut), care reprezintă una dintre pietrele de temelie ale literaturii engleze.

- 1711, 8/19: S-a născut Mihail V. Lomonosov, om de ştiinţă (a enunţat principiul conservării materiei, precursor al teoriei atomiste) şi scriitor rus; a iniţiat studiul ştiinţific al limbii ruse, contribuind la crearea limbii literare; din iniţiativa sa, în 1755, a fost fondată Universitatea din Moscova, care-i poartă numele (m. 1765)

- 1793: A fost inaugurat Muzeul Luvru din Paris. Muzeul Luvru (Musée du Louvre) este cel mai mare muzeu de istorie şi artă din Franţa (după suprafaţă, 210.000 mp dintre care 60.600 mp destinaţi expoziţiilor) şi unul dintre cele mai importante muzee din lume. Situat în centrul capitalei franceze, Paris, între cheiul drept al Senei şi strada Rivoli (franceză Quai de Louvre - Rue Am. de Coligny - Rue Rivoli), în primul arondisment, într-o clădire istorică, fost palat regal, Palatul Luvru. Exponatele de artă franţuzeşti acoperă o largă parte din istoria Franţei, de la Dinastia Capeţienilor până în zilele noastre.Muzeu cu caracter universal, Luvrul posedă opere de artă din epoci diferite ale civilizaţiei, din antichitate până la1848 şi acoperă o arie geo-culturală întinsă, de la Europa occidentală, Grecia, Egipt până la Orientul Apropiat (la Paris există - în linii mari - o împărţire a domeniilor de expunere muzeală: arta europeană din perioada de după1848 este încredinţată Muzeului d’Orsay şi Centrului Pompidou iar artele asiatice sunt expuse la Muzeul naţional de Arte asiatice Guimet, arta africană, americană şi din Oceania este sub tutela Muzeului Quai Branly), o serie de capodopere fiind expuse în Pavilionul Sesiunilor al muzeului Luvru. Operele prezente la Luvru sunt într-o mare varietate, de la picturi, sculpturi, desene până la ceramică, obiecte arheologice sau alte obiecte de artă.Printre piesele cele mai celebre prezente la Luvru se numără şi Codul lui Hammurabi, Venus din Milo, Gioconda deLeonardo da Vinci sau Libertatea conducând poporul de Eugène Delacroix. 

Codul lui Hammurabi (sau Hammurapi sau Codex Hammurapi) este cea mai veche culegere de legi, din timpul regeluibabilonian Hammurabi. Codul, scris probabil în jurul anului 1760 î.Hr., cuprindea un Prolog, 282 de articole de lege şi un Epilog. Textul a fost săpat pe o stelă din diorit lungă de 2,25 metri.Stela a fost descoperită în 1902 de M. J. de Morgan în timpul săpăturilor arheologice efectuate la Susa. Se presupune că a fost pradă de război luată de un cuceritor dintr-un oraş babilonian.

Venus este numele roman al zeiţei greceşti Afrodita, zeiţa dragostei, frumuseţii şi fertilităţii. Iniţial o veche divinitate de origine latină, protectoare a vegetaţiei şi a fertilităţii, ea a fost identificată apoi cu Afrodita.Era consoarta lui Vulcan. Era considerată strămoaşa romanilor datorită întemeietorului legendar, Aeneas, şi juca un rol important în multe mituri şi festivităţi romane.

Gioconda (La Gioconda) sau Mona Lisa este o pictură celebră a lui Leonardo da Vinci, realizată în anii1503-1506, reprezentând o femeie cu expresie gânditoare şi un surâs abia schiţat. Este considerată cea mai renumită operă din istoria picturii. Puţine alte tablouri au fost atât de mult reproduse sau discutate. În prezent tabloul este expus la Muzeul Luvru din Paris, fiind atracţia principală pentru orice vizitator. Este vorba de o pictură în ulei pe lemn de plop cu dimensiunea de 77 x 53 cm.Identitatea personajului portretizat nu este încă sigură, deşi recent cercetătorul Giuseppe Pallanti din Florenţa tinde să confirme afirmaţia lui Giorgio Vasari, după care ar fi vorba de Monna Lisa Gherardini, membră a micii nobilimi rurale din Toscana. Cercetări anterioare ajunseseră la concluzia că portretul ar reda figura unei înstărite doamne florentine, Madonna Lisa del Giocondo, al cărei nume ar explica şi a doua denumire a tabloului.

- 1823: S-a născut Joseph Monier, grădinar francez, cel ce a descoperit betonul armat. În încercările sale de a realiza ghivece de flori mai rezistente, grădinarul Joseph Monier a încercat, printre altele, şi betonul turnat într-o formă în care se găsea un „schelet" din sârmă ce avea conturul aproximativ al ghiveciului pe care dorea sa-l construiască. La Expoziţia de la Paris din 1867, François Hennebique, un inginer francez, a studiat cu mare amănunţime tuburile de beton armat realizate de Joseph Monier. Ca atare, a fost stimulat să găsească o soluţie de aplicare a acestui procedeu la construcţia clădirilor. În acelaşi an primeşte un brevet de invenţie pentru modul în care noul material, betonul armat a fost folosit la construcţia grinzilor, plăcilor, tuburilor şi stâlpilor.

- 1847: S-a născut scriitorul irlandez Bram Stoker; cunoscut mai ales pentru romanul său „Dracula" (m. 1912).  A studiat matematica şi a absolvit colegiul.Prin intermediul lui Irving, l-a cunoscut pe preşedintele Americii, Theodore Roosevelt.Pentru romanul Dracula a studiat foarte mult în Europa.Prima adaptare cinematografică a romanului Dracula se numşte Nosferatu-Simfonia groazei în regia lui F.W. Murnau.Filmul a fost făcut după moartea autorului însă fără acordul soţiei lui moşenitoare a drepturilor de autor.Aceasta a dat compania în judecată, a câştigat, iar copiile filmului trebuiau distruse. Din fericire, câteva copii au rămas.

- 1848: S-a născut Gottlob Frege, matematician si logician german, fondatorul logicii matematice. Friedrich Ludwig Gottlob Frege (n.Wismar – d.26 iulie 1925, Bad Kleinen) a fost un matematician german care a devenit logician şi filozof. Este unul din fondatorii logicii moderne, şi are o contribuţie majoră în matematică. Ca filosof, este considerat ca fiind părintele filosofiei analitice, datorită lucrărilor sale în filosofia limbajului şi matematică.Cu toate că a fost în general ignorat de comunitatea intelectuală la momentul publicării lucrărilor sale, Giuseppe Peano (1858–1932) şi mai apoi Bertrand Russell (1872–1970) au readus lucrările în atenţia noilor generaţii de filosofi şi logicieni.

- 1857: S-a născut Alexandru C. Cuza, publicist şi om politic de extremă dreapta, creatorul doctrinei naţionaliste creştine; în 1923 înfiinţează, împreună cu Corneliu Zelea Codreanu, Liga Apărării Naţionale Creştine (din care, în 1927, Codreanu se desprinde, formând Legiunea Arhanghelului Mihail, devenită, ulterior, Garda de Fier, principala grupare fascistă din România); în 1935 LANC fuzionează cu Partidul Naţional Agrar condus de Octavian Goga, formând Partidul Naţional Creştin; în intervalul decembrie 1937 - februarie 1938 O. Goga şi A. C. Cuza conduc ultimul guvern format de partide înaintea instaurării dictaturii personale a regelui Carol al II-lea; membru titular al Academiei Române din 1936 (n.Iaşi; d. 04.11.1947) 

- 1865, 8/20: Deschiderea Dietei Transilvaniei, la Cluj; potrivit decretului imperial emis în august acelaşi an, s-a votat încorporarea Transilvaniei la Ungaria (începând cu data de 24.XI/6.XII.1865); autonomia principatului a fost desfiinţată, interesele acestui teritoriu locuit de români urmând a fi discutate şi hotărâte de Dieta de la Budapesta (după statisticile ungare din 1850, românii reprezentau 58,28% din populaţia totală a Principatului) 

- 1869: S-a născut medicul Nicolae Paulescu; cercetări asupra fiziologiei splinei şi pancreasului endocrin; a descoperit insulina, publicând în august 1921 rezultatele cercetărilor sale; membru post-mortem al Academiei Române (1990); abia peste 50 de ani va fi recunoscută prioritatea lui Paulescu în descoperirea insulinei faţă de medicii canadieni Frederick Grant Banting şi John James Rickard Macleod, care au anunţat descoperirea insulinei în decembrie 1921 (şi pentru care au luat Premiul Nobel pentru Medicină pe 1923) (m. 1931). 

- 1874: A fost inaugurată statuia lui Mihai Viteazul din Bucureşti (Piaţa Universitătii); statuia a fost realizată de sculptorul francez Albert Ernest Carriere de Belleuse şi este primul monument de această factură din Capitală.

- 1875: S-a născut Andrei Dimitrov Protici, scriitor, critic literar, publicist şi istoric de artă bulgar; membru corespondent străin al Academiei Române (1930) (m. 1959) 

- 1881: S-a născut Clarence Gagnon, pictor canadian (m. 5 ianuarie 1942)

-1885: S-a fondat Partidul Liberal-Democrat condus de Dimitrie C. Brătianu, unind în rândurile sale pe toţi cei nemulţumiţi de guvernarea liberal a lui I.C. Brătianu, inclusiv pe Mihail Kogălniceanu şi grupul liberalilor moldoveni grupaţi în jurul acestuia. A funcţionat până la 24 martie 1890, când s-a unificat cu Partidul Naţional Liberal

- 1887: Emile Berliner (inginer si inventator american de origine evreu german) patentează gramofonul cu plăci de vinil.                                                                                                                                        

-1890: A murit compozitorul francez de origine belgiană César Franck (n. 1822). César Franck este cel care a adus simfonia într-o ipostază realmente inedită, utilizând principiul ciclic. Acesta se referă la o problemă de arhitectură muzicală: un motiv sau o temă care leagă organic părţile lucrării, fiind un element generator al temelor din celelalte părţi. César Franck are reuşite deosebite şi în variaţiunile simfonice pentru pian şi orchestră, o sinteză între sonată, variaţiune şi concert instrumental. Totodată, muzicianul scrie şi poeme simfonice şi propune o inovaţie frapantă, prin adăugarea corului (în poemul simfonic cu cor „Psyche”), al cărui rol este de comentator, aidoma celui dintr-o tragedie greacă. 

- 1895: La această dată fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen, făcând nişte experienţe privind descărcările electrice în gaze, a descoperit radiaţiile X (denumite şi „radiaţiile Röntgen"). Wilhelm Conrad Röntgen (1845-1923), fizician german; cercetări de mecanică, electricitate, optică; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1901.Wilhelm Conrad Rontgen s-a născut în 1845 in Lennep, la 40 de Km de oraşul Dusseldorf. Din 1888 a fost profesor şi director la Institutul de Fizică din cadrul Universităţii din Wurzburg, unde a descoperit Razele X în 1895. Razele X au fost descoperite din pură întâmplare, în timp ce profesorul făcea experimente având Wurzburg. Prima radiografie din lume a fost mâna soţiei savantului Rontgen. Datorită naturii misterioase a acestor raze, au fost denumite Raze X, x fiind notaţia matematică uzuală pentru necunoscute. În 1901 Wilhelm Conrad Rontgen a devenit primul laureat al Premiului Nobel pentru Fizică. Este interesant faptul că, în copilărie şi adolescenţă, Rontgen nu dădea semne de aptitudini ieşite din comun însă avea o pasiune (pe care a păstrat-o toată viaţa) de a face farse mecanice complicate, îndelung elaborate. Savantul german a murit la Munchen în 1923 din cauza unui carcinom intestinal.Cea mai cunoscută aplicaţie a Razelor X o constituie folosirea lor în diagnosticele medicale (pentru radiografii).De asemenea, sunt folosite în radioterapie pentru distrugerea tumorilor.În plus, Razele X au nenumărate aplicaţii industriale şi în domenii ale cercetării ştiinţifice, de la biologie la astronomie.

- 1900: S-a născut prozatoarea americană Margaret Mitchell, autoarea romanului care a stat la baza celebrului film „Pe aripile vântului" (m. 1949, într-un accident de maşină).Margaret Mitchell, numele la naştere Margaret Munnerlyn Mitchell, (n. Atlanta, Georgia — d. 16 august 1949 în Atlanta) a fost o scriitoare şi jurnalistă americană.Pentru romanul Gone with the Wind (Pe aripile vântului) care apăruse în 1936, a primit Premiul Pulitzer în anul 1937. Filmul cu acelaşi nume, din anul 1939, cu Vivien Leigh şi Clark Gable în rolurile principale, este unul din filmele de mare succes al tuturor timpurilor.„Pe aripile vântului” a fost singurul ei roman.A început să-l scrie datorită faptului că avea glezna luxată, fiind încurajată, de asemenea, de soţul ei, John Marsh.Ea a scris şi rescris romanul de mai multe ori.

- 1901: S-a născut Gheorghe Gheorghiu-Dej, om politic comunist; între anii 1945 şi 1954 a fost secretar general, iar între anii 1955 şi 1965, prim-secretar al CC al PMR şi preşedintele Consiliului de Stat al RPR; în perioada 1948-1958 a optat pentru modelul stalinist, facilitând aservirea totală a României intereselor URSS; a instaurat un regim totalitar, de represiune poliţienească, căruia i-a căzut victimă o mare parte a elitei politice, militare şi culturale a ţării; după 1958, în plan extern, a evoluat treptat spre o distanţare de URSS (m. 1965)

- 1901: S-a născut geologul elveţian Albert Streckeisen; profesor (1928-1934) de mineralogie şi petrografie la Şcoala Politehnică din Bucureşti; cercetări asupra structurilor geologice ale României; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991) (m. 1998)

- 1908: S-a născut Martha Gellhorn, ziaristă, prima femeie corespondent de război. A fost a treia soţie a lui Ernest Hemingway (d. 15.02.1998)

- 1909: A murit Charles Bordes, organist, compozitor şi profesor francez (n. 1863)

- 1916: S-a născut Peter Weiss, scriitor german, grafician şi pictor (d.10.05.1982)

- 1916: S-a născut filosoful Alexandru Dragomir; după 1948, datorită conjuncturii istorice, devine un filosof clandestin; abia după moartea sa ies la iveală „caietele Dragomir", publicate de Editura „Humanitas" (m. 2002) S-a născut în 1916 la Zalău. După absolvirea studiilor de drept şi filozofie la Universitatea din Bucureşti (1933-1939), pleacă la Freiburg pentru a-şi da doctoratul în filozofie cu Martin Heidegger. Rămâne la Freiburg vreme de doi ani (1941-1943), dar, în preajma susţinerii doctoratului, este rechemat în ţară şi trimis pe front. După 1948, din cauza conjuncturii istorice, devine un filozof clandestin: este cunoscut într-un cerc foarte restrâns şi nici măcar prietenii nu ştiu dacă preocupările sale filozofice se concretizează sau nu într-o operă. Moare în 2002 fără să fi publicat vreodată ceva. Abia după moartea sa ies la iveală „caietele Dragomir“ conţinând un uimitor exerciţiu de gândire solitară.Debutează postum cu volumul Crase banalităţi metafizice.A mai apărut, în 2005, cel de al doilea volum, Cinci plecări din prezent. Exerciţii fenomenologice, în 2006,Caietele timpului, iar în 2008, Seminţe. Revista „Studia Phaenomenologica” i-a dedicat un număr (IV, 3-4, 2004) ce conţine comentarii (în franceză, germană şi engleză) despre personalitatea şi opera sa, precum şi o serie de texte ale lui Dragomir traduse în franceză şi engleză. Editarea scrierilor originale ale lui Alexandru Dragomir se încheie cu Meditaţii despre epoca modernă

- 1922: S-a născut Christian Barnard, medicul sud-african care a realizat primul transplant reuşit al unei inimi umane - la 3.XII.1967, la spitalul Grote Schuur din Cape Town/RSA (m. 2001)

- 1923: S-a născut Jack S. Kilby, fizician american, laureat al Premiului Nobel. Jack St. Clair Kilby (n. Jefferson City, Missouri, SUA — d. 20 iunie 2005, Dallas, Texas, SUA) a fost un inginer american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2000, pentru inventarea circuitului integrat (în 1958, pe când lucra la Texas Instruments), respectiv al „tipăririi la cald", tehnică de tipar cunoscută în limba engleză ca thermal printing.Kilby a primit jumătate din premiu, cealaltă fiind împărţită de Herbert Kroemerşi Jores Ivanovici Alfiorov. 

- 1924: S-a născut Philippe Robert-Jones, istoric şi critic de artă belgian, poet; membru de onoare străin al Academiei Române (1997)

- 1928: S-a născut Dumitru Micu, critic şi istoric literar.A debutat în volum cu lucrarea Sensul etic al operei lui Sadoveanu (1955). Va mai elabora peste 25 de volume de critică şi istorie literară. A scris şi versuri (Fragmente automitologice, 1974), a consemnat impresii de călătorie (De la Baikal la Atlantic, 1999), iar în 2001 i-a apărut o carte de amintiri (Timpuri zbuciumate). Micu a participat la elaborarea unor volume colective (dicţionare, enciclopedii, tratate şi alte lucrări de referinţă), a alcătuit numeroase prefeţe sau studii introductive la ediţii sau volume ale unor scriitori din diferite epoci. n anii următori, deşi criticul continuă să arate interes actualităţii literare, îşi deplasează atenţia şi spre istoria literară. Poporanismul şi „Viaţa românească" (1961) e un prim studiu vizând o perioadă - începutul secolului al XX-lea - care va face obiectul unui şir de lucrări convergente şi complementare, cu ambiţia epuizării domeniului. Literatura română la începutul secolului al XX-lea. 1900-1916 (1964) e o lucrare ce tratează mai ales nivelul ideologiilor literare, pornind de la reviste, grupări etc. Istoria literaturii române (1900-1918) (I-II, 1964-1965) cuprinde analize critice amănunţite. Început de secol. 1900-1916(1970) reia în mare în prima parte volumul din 1964, partea a doua cuprinzând studii despre scriitori grupaţi pe „ambianţe":Ambianţa „Sămănătorului" şi a „Vieţii româneşti", Ambianţa socialistă, Ambianţa simbolistă.  Activitatea critică a lui Micu cuprinde şi o serie de eseuri despre mari scriitori contemporani: Opera lui Tudor Arghezi. Eseu despre vârstele interioare(1965), Lirica lui Lucian Blaga (1967), G. Călinescu.Între Apollo şi Dionysos (1979) etc.Cumva în continuarea demersului dinînceput de secol se află „Gândirea" şi gândirismul (1975), studiu care impresionează nu atât prin dimensiuni, cât prin acurateţea cercetării. Între 1984 şi 1988, criticul dă o lucrare ambiţioasă, în patru volume care, deşi au titluri diferite -Modernismul românesc, I-II, Limbaje moderne în poezia românească de azi, Limbaje lirice contemporane - participă la un proiect unitar: o meditaţie asupra modernismului literar românesc.

- 1928: A murit Mauritz Stiller, actor, scenarist si regizor suedez. A rămas în istoria cinematografului prin ecranizările dupa Selma Lagerlöf şi ca descoperitor al actriţei Greta Garbo (n.17.07.1883)

-1929: S-a născut Ion Brad, poet, prozator şi dramaturg.Urmează Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj (1940-1948), apoi Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj (1948-1952). Debutează ca poet în revista „Gând tineresc” din Alba Iulia (1947) şi, editorial, cu volumul Cincisutistul.Brad s-a afirmat ca poet militant, versificând, după tipicul „baladelor” din anii '50, teme curente ale epocii. Balada Cincisutistul a fost distinsă cu Premiul revistei „Almanahul literar”. Spre anii '60, limbajul poemelor devine mai sobru şi tematica se diversifică, ajungând cu timpul să contrabalanseze temele-standard ale „angajării” în actualitate, aşa încât ceea ce e mai valoros într-un volum precum Cu timpul meu, constă, paradoxal, în evocări ale trecutului - satul copilăriei, străbunii, propria adolescenţă.Zăpezile de acasă (1972) şi Noapte cu privighetori (1973) reiau, într-o disciplină stilistică matură, temele copilăriei. Ciclul epic început cu romanul Descoperirea familiei (1964), continuat cu Ultimul drum (1975) şi Raiul răspopiţilor (1978) este reluat, într-o ediţie revizuită, în Romanul de familie (I-II, 1986), unde primelor trei (intitulate acum Zăpadia, Soare cu dinţi şi În umbra castelului) li se adaugă un al patrulea, Thalassa.

- 1931: S-a născut regizorul italian de film Paolo Taviani; alături de fratele său Vittorio (n. 1929), a regizat filme cu tematică socio-politică, abordând, în special, probleme ale sudului Italiei

- 1935: S-a născut Dumitru Bălăeţ, poet, eseist şi bibliolog (m. 2009) Dumitru Bălăeţ s-a născut în Crasna, sat de munte din judeţul Gorj, fiind licenţiat al Facultăţii de Filologie-Universitatea Bucureşti.În anul 1973, a dat doctoratul în filologie. Între 1968 - 1970 a fost director al Direcţiei Bibliotecilor în Ministerul Culturii, iar între 1978-1990 a fost lector la Facultatea de Jurnalism din Bucureşti. Din 1991, regretatul scriitor a devenit membru al Partidului Socialist al Muncii (PSM), un an mai târziu devenind membru al Consiliului Naţional al PSM.În 1992 a fost ales deputat de Gorj pe lista PSM. În legislaturile 1996-2000 si 2000-2004, Bălăeţ a fost ales deputat de Călăraţi, pe lista Partidului România Mare.A renunţat la activitatea politică după ce a suferit un infarct miocardic. Dincolo de cariera sa politică, Dumitru Bălăeţ a rămas în memoria colectivă a românilor pentru volumele sale de poezii, fiind autorul nu mai puţin de 16 volume: Topos atopos, Scuturile, Glasuri, Eterna regăsire sau Regăsirea continuă. De-a lungul activităţii sale, Dumitru Bălăeţ a colaborat la publicaţii literare şi culturale, precum „Luceafărul”, „România literară”, dar şi la revista „România Mare”.

- 1935: S-a născut Alain Delon.Alain Fabien Maurice Marcel Delon este un actor şi producător francez, câştigător al Premiului César. Ascensiunea sa a fost rapidă, fiind la vârsta de 23 de ani comparat cu actori francezi celebri ca Gérard Philipe şiJean Marais, precum şi cu actorul american James Dean.A fost denumit chiar şi Brigitte Bardot în ipostază masculină. De-a lungul carierei, Delon a lucrat cu regizori celebri printre care Luchino Visconti, Jean-Luc Godard, Jean-Pierre Melville,Michelangelo Antonioni şi Louis Malle.Delon a devenit cetăţean elveţian în 1999, iar compania sa îşi are sediul în Geneva.

- 1937: S-a născut Mihail Diaconescu, prozator, critic şi istoric literar

- 1942: Al doilea război mondial: Americanii se alătură britanicilor în războiul din Africa.Debarcarea trupelor britanice şi americane în Maroc şi Algeria.

- 1945: Cu prilejul zilei onomastice a regelui Mihai, a avut loc la Bucureşti, în Piaţa Palatului, prima mare demonstraţie anticomunistă organizată de PNL, PNŢ şi organizaţiile lor de tineret şi studenţi; în timpul demonstraţiei au avut loc provocări armate împotriva participanţilor, autorităţile comuniste procedând apoi la arestări masive în rândul acestora 

- 1953: A murit (la Paris) prozatorul rus Ivan Bunin; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1933 (n. 1870)

- 1971: Trupa britanică Led Zeppelin îsi lansează al patrulea album, care include una dintre cele mai cunoscute piese, Stairway to heaven

- 1972: A murit Athanase Joja, filosof şi logician; membru al Academiei Române, preşedinte (dec. 1959 - mar. 1963) şi vicepreşedinte (apr. 1966 - nov. 1972) al acestui for (n. 1904).În anul 1935 a devenit membru al Partidului Comunist din România. În mai 1961 a fost decorat cu medalia „A 40-a aniversare de la înfiinţarea Partidului Comunist din România”. A fost profesor de logică la Universitatea din Bucureşti, îndeplinind o serie de funcţii pe linie de stat şi de partid: în 1947 a fost secretarul general al Comisiei române de legătură cu Comisia Aliată de Control, secretar general şi apoi director în Ministerul Afacerilor Externe (1948-1955), reprezentant permanent la ONU (1955-1957), ministru al Învăţământului şi Culturii (1957-1960), iar din 25 ianuarie 1958 şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri.Între anii 1955 şi 1969 a fost membru al CC al PCR, iar din 1961 membru al Consiliului de Stat.

- 1977: A murit actorul Györgyi Kovacs (n. 1910)

- 1993: Céline Dion lansează discul „The Colour of my Love"

- 1994: S-a deschis Complexul World Trade Center din Bucuresti

- 1995: A murit Ion Baciu, dirijor şi profesor (n. 1931) 

- 1996: A murit istoricul literar Ion Dumitru Lăudat; fiind la origine cursuri universitare, cărţile lui se caracterizează printr-o sistematizare riguroasă a materialului, prin expunerea clară şi obiectivă a faptelor (n. 1909).

- 1998: A murit Jean Marais,  (pe numele adevărat Jean Marais-Villain), vedetă a cinematografului francez (filmele „Nopţi albe”, seria „Fantomas”, „ Şapte băieţi şi-o ştrengăriţă”) (n.11.12.1913)

- 2000: Deschiderea oficială, la Berlin, a Institutului Cultural Român „Titu Maiorescu" 

- 2000: A murit ziaristul Dionisie Şincan; deşi a lucrat şi în presa scrisă, a fost legat de Radiodifuziunea Română întreaga viaţă (de la angajarea aici, la 15.VIII.1951, până în ultima zi a vieţii); a fost membru în primul Consiliu de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, după apariţia Legii organice a radioului public românesc (n. 1929).

- 2001: A murit George Munteanu, critic şi istoric literar (n. 1924).În 1946 absolvă Şcoala Normală de Învăţători din Cluj, iar la 1950, Facultatea de Litere şi Filosofie din acelaşi oraş. Între anii 1956-1960 este redactor la revista „Steaua” 1960-1968- redactor la „Contemporanul”. A continuat activitatea fiind Conferenţiar universitar la Facultatea de Limbă şi Literatură Română din Bucureşti. Este lector de limba română la Universitatea din Montpellier (Franţa) între anii 1960 -1971. Devine Doctor în filologie (1973) cu teza Hyperion 1. (Viaţa lui Eminescu). Debutează cu studiul „Bogdan .Petriceicu Haşdeu, publicând apoi volumul de articole Atitudini, Sub semnul lui Aristarc, Introducere în opera lui Ion Creangă şi cursul universitar Istoria literaturii române. Epoca marilor clasici. Tot în sfera eminescologiei se integrează şi volumul Eminescu şi eminescianismul: structuri fundamentale şi Eminescu şi antinomiile posterităţii.

- 2002: Consiliul de Securitate adoptă în unanimitate Rezoluţia 1441 privind dezarmarea Irakului, acceptată de Irak în data de 13.11.2002

- 2006: A murit Iosif Conta, dirijor român (n. 14.09.1924, Bârzava, Arad)

- 2009: A murit fizicianul rus, Vitali Ghinzburg, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2003, împreună cu un alt fizician rus, Aleksei Abrikosov şi cu englezul Anthony Leggett, pentru contribuţiile de pionierat în domeniul teoriei superconductorilor şi superfluidelor (n. 1916).