&&&

 *S-a întâmplat în 5 septembrie1946: S-a născut, în Zanzibar, cântăreţul Freddie Mercury, stabilit în Anglia, component al formaţiei „Queen". 

Freddie Mercury (născut Farrokh Bulsara, Gujarati, 5 septembrie 1946; d. 24 noiembrie 1991) a fost un muzician, compozitor şi textier britanic, cunoscut ca lider al formaţiei britanice de muzică rock Queen. Mercury a fost recunoscut pentru calităţile vocale remarcabile de tenor şi pentru prestaţiile live. În calitate de compozitor, a compus multe hituri internaţionale, printre care Killer Queen, Bohemian Rhapsody, Somebody to Love, We Are the Champions şi Little Thing Called Love. Mercury a murit în urma unor complicaţii ale sistemului imunitar cauzate de infectarea cu virusul care cauzează SIDA.

Deşi formaţia Queen nu a fost foarte apreciată de criticii de muzică rock, ca dovadă indirectă fiind nominalizarea sa foarte târzie în Rock and Roll Hall of Fame (doar în anul 2001), formaţia a fost şi continuă să fie extrem de iubită şi apreciată în întreaga lume. „Marca” Queen a reuşit să vândă până în prezent aproape o jumătate de miliard de albume. Formaţia a petrecut mai multe săptămâni în UK Album Chart decât oricine altcineva în istoria muzicii, mai mult decât chiar The Beatles. Două dintre cântecele lui Freddie — We Are the Champions şi Bohemian Rhapsody — au fost recunoscute drept cele mai bune cântece din toate timpurile de asociaţii importante precum Sony Ericsson şi Guinness World Records. În 2006, Time Asia l-a clasificat pe Mercury drept unul din cele mai importante personalităţi ale ultimilor 60 de ani.

După mai multe estimări, vânzările mondiale ale trupei sunt de aproximativ jumătate de miliard de copii. Două dintre melodiile lui Mercury, „We Are the Champions” și „Bohemian Rhapsody”, au fost votate ca fiind cele mai bune melodii din toate timpurile în diverse sondaje importante susținute de Sony Ericsson și Guinness World Records.Primul a fost pentru a determina melodia preferată la nivel mondial, iar al doilea sondaj pentru cea mai populară melodie în Regatul Unit. Cauza creșterii popularității formației Queen după moartea lui Mercury este necunoscută. În Statele Unite, unde popularitatea celor de la Queen scăzuse în anii 1980, din motive prezentate, vânzările albumelor au crescut fabulos în 1992, în următorul an de la moartea lui Mercury.În 1992, un critic a spus că faptul că formația Queen și-a pierdut un membru și astfel a devenit „fost star” a crescut popularitatea grupului în SUA. În aceeași perioadă, a fost lansat filmul Wayne's World, care includea melodia „Bohemian Rhapsody”, în timp ce toate albumele Queen erau refăcute pentru CD-uri în Statele Unite.

Moartea lui Freddie Mercury a reprezentat un moment important în istoria SIDA. În primăvara anului 1992, membrii rămași în viață din formația Queen au fondat The Mercury Phoenix Trust și au organizat Concertul tribut Freddie Mercury pentru prevenirea SIDA. Concertul, care a avut loc pe Wembley Stadium în fața a 72.000 de oameni, a inclus nume mari din lumea muzicii, precum: Robert Plant, Extreme, Elton John, Metallica, David Bowie, Annie Lennox, Tony Iommi, Guns N' Roses, Elizabeth Taylor, George Michael, Def Leppard și Liza Minnelli. Concertul a fost transmis în 76 de țări și a înregistrat o audiență de peste 1 miliard de telespectatori. *...

(de Nicolae Uszkai). LOVE! RESPECT! RIP! FR EDDY!!

&&&

 IN MEMORIAM!...

Giorgio Armani (91 ani)

(1934-2025)

Giorgio Armani (n. 11 iulie 1934, Piacenza, Emilia-Romagna) este un designer vestimentar italian. Compania lui s-a format în 1974, iar în 2001 a fost aclamat ca cel mai de succes designer italian.

Este medic, dar a făcut pasiune pentru arta fotografică, apoi a lucrat la departamentul de reviste „Le Rinascente”, la camera de rochii.

Din 1961 până în 1970, a fost designerul casei de modă Nino Cerruti devenind mâna dreaptă a casei de modă. În 1974, partenerul său Sergio Galiotti l-a îndrumat către o linie de modă pentru femei și bărbați.

În afară de modă, el mai are ca hobby sportul. Este președintele echipei de baschet Milan, este fan al echipei de fotbal Inter Milano și creează echipamente pentru echipa națională de fotbal a Angliei. Mai este responsabil și cu echipamentul echipei Chelsea FC august 2007, SSC Napoli noiembrie 2022.

Povestea din spatele designerului Giorgio Armani

La începutul anilor ’70, Giorgio Armani era un bărbat de vârstă mijlocie, un fost student la Medicină, care abandonase facultatea şi n-avea nicio carieră cu care să se mândrească. „Eram OK, vă spun că eram OK“, încearcă să ne convingă într-unul dintre rarele interviuri oferite presei. OK la 40 de ani şi fără niciun serviciu stabil, hm… Locuia în Milano şi de-abia se angajase ca decorator de vitrine la magazinul La Rinascente, un job potrivit unui tânăr la început de drum, nicidecum cuiva trecut deja de prima tinereţe. Dar nici că i-a păsat de aparenţe! Şi-a făcut treaba conştiincios, de fapt etalând chiar talent, care i-a şi facilitat promovarea. A început să facă achiziţii pentru colecţiile masculine ale buticului, după care a fost desemnat designerul casei Nino Cerruti. Dar primul pas în antreprenoriat l-a făcut abia în iulie 1975, când iubitul lui, Sergio Galeotti, a reuşit să-l convingă să-şi înfiinţeze propria companie. „Sergio a crezut în mine, el mi-a deschis ochii!“, a mărturisit designerul italian. Ca să-şi pună în practică planul de a deschide un atelier cu minimum doi angajaţi, a fost nevoit să-şi vândă maşina, un Volkswagen Beetle. Dar, chiar şi cu asemenea sacrificiu, n-ar fi reuşit să scoată pe piaţă colecţia visurilor lui dacă nu dădea dovadă de ingeniozitate. Constatând că nu-şi permite un material cu imprimeu, Giorgio s-a apucat, plin de resurse şi entuziasm, să deseneze el bulinele de pe primele lui creaţii. Astfel, a reuşit să-şi lanseze, în 1975, prima colecţie masculină şi, un an mai târziu, o linie vestimentară feminină, care-au fost catalogate revoluţionare pentru acea perioadă. „Viziunea mea a fost să elimin elementele artificiale şi să optez pentru culori neutre“, a dezvăluit designerul. Geniul creativ al noului brand - secondat de Galeotti, care preluase contabilitatea şi restul aspectelor financiare ale business-ului -, Armani a devenit un nume cunoscut în Europa înainte de-a lua cu asalt America.

Giorgio şi-a promovat brandul cum nu se putea mai eficient, îmbrăcându-l, din cap până-n picioare pe idolul femeilor de-atunci, Richard Gere, în filmul American Gigolo (1980). De asemenea, a asigurat cea mai mare parte a costumelor pentru serialul Miami Vice (1984-1989), Don Johnson (foto jos) - actorul principal al producţiei TV de succes şi un alt sex simbol al vremii - devenind astfel ambasadorul lui Armani. După asemenea expunere, brandul italian şi-a făcut, pe nesimţite, debutul pe covorul roşu de la Hollywood, dar şi în garderoba celor mai mari staruri din lume. În anii ’80, Giorgio şi Sergio păreau de neoprit! Cei doi parteneri de afaceri şi de viaţă şi-au extins afacerea nesperat de repede, Armani devenind sinonimul excelenţei în rândul oamenilor de afaceri, care apreciau tot mai mult calitatea costumelor italieneşti. 

Succesul, încasările, promovarea, totul era la superlativ în momentul în care designerul a primit lovitura vieţii lui. Galeotti s-a stins din viaţă după o luptă nemiloasă cu SIDA, iar pierderea celui mai bun prieten şi-a pus amprenta pe Armani pentru totdeauna: „Cel mai mare eşec din cariera mea a fost incapacitatea mea de a-l ţine în viaţă pe partenerul meu.“ Nu puţini au fost cei care au pus la îndoială viitorul brandului italian după dispariţia directorului său financiar, însă Giorgio a reuşit să-şi dovedească atât talentul artistic, cât şi calităţile de manager. Spre surprinderea unora, n-a tras obloanele magazinelor, ci şi-a extins şi mai mult afacerea. În 1989, şi-a deschis primul restaurant, după care a investit în domenii aparent aleatorii, precum editarea de cărţi şi piaţa de bunuri casnice. Până în 1990, s-au înregistrat nu mai puţin de 200 de shop-uri Armani, cu vânzări anuale de vreo 2 miliarde de dolari, iar, în 2005, designerul a semnat prima sa colecţie haute couture: „E atât de satisfăcător să creez o singură rochie pentru un singur client!“. În 2010, şi-a inaugurat primul hotel în Dubai, apoi altele în Milano şi restul metropolelor lumii. „Îmi place că am construit un imperiu, dar eu tot ca pe un băiat din grajd mă percep“, a mărturisit primul designer care a interzis modelele de măsură 0 în prezentările lui. 

Modestia care-l caracterizează şi-n ziua de azi provine, cel mai probabil, din dificultăţile întâmpinate în primii lui ani de viaţă. Fiul unui simplu lucrător în port, Giorgio s-a născut într-un orăşel de pe lângă Milano, Piacenza, unde s-au simţit din plin urmele celui de-al Doilea Război Mondial. „Eram săraci şi viaţa era cruntă!“, recunoaşte acesta. Bombardamentele îi uciseseră mai mulţi prieteni şi-i distruseseră aproape complet casa când, într-o zi, el şi câţiva vecini au găsit o geantă plină cu praf de puşcă, pe care n-au rezistat să n-o deschidă. Armani n-avea mai mult de 9 ani când a fost grav rănit de explozia iscată. Băiatul a petrecut şase săptămâni în spital, timp în care era cât pe ce să-şi piardă complet vederea. A scăpat ca printr-o minune şi s-a refugiat, în anii care-au urmat, în jocul cu păpuşile – pe care le îmbrăca cu haine făcute chiar de el din zdrenţe – şi în filme: „Cinematograful din Milano era ca un palat al viselor! M-am îndrăgostit pe loc de frumuseţea vedetelor de la Hollywood!“. Din joaca cu păpuşile s-a născut interesul lui pentru anatomie, care l-a determinat ulterior să dea la Medicină. Iar, după doi ani de facultate, s-a înrolat în armată pentru a-şi face stagiul militar. „Primisem o permisie de 20 de zile, în Milano“, povesteşte cel care a profitat de zilele libere pentru a se angaja la buticul vestimentar unde şi-a petrecut 7 ani şi a învăţat tot ce se putea despre fashion. Iar restul e istorie!

Cu peste cinci decenii de carieră la activ, Armani a fost desemnat Cel mai bun designer italian şi este adesea comparat cu revoluţionarii Coco Chanel şi Yves Saint-Laurent: „Are un aer prezidenţial – înţelept, senin şi atât de confortabil în rolul lui de lider al modei din Milano“, scria The New York Times despre el. Şi, dacă totul i-a fost posibil pe plan profesional, deţinătorul unei averi de peste 9 miliarde de dolari iese pe minus în viaţa sa privată. „Sunt dezamăgit că am fost nevoit, de multe ori, să renunţ la idilele mele în favoarea profesiei“, spune cel care mai are un regret major – că n-a devenit niciodată tată. „În copilărie, mama nu mă îmbrăţişa aproape deloc, iar eu nu pot trăi fără iubire. Am nevoie să depind de cineva. Nu în pat. Un companion. Cu toţii avem nevoie de contact fizic, mai ales de îmbrăţişări…“, dezvăluie designerul care nu şi-a mai găsit niciodată jumătatea după pierderea mult iubitului Galeotti. A fost adesea văzut în compania unor tineri arătoşi, dar cu siguranţă că n-au însemnat nimic mai mult decât o aventură binevenită pe moment. Şi-atât.*...

https://okmagazine.ro/amp/vedete/news/povestea-lui-giorgio-armani-cel-m ai-de-succes-526348.html

&&&

 Povestea Zilei - Mari Romani: GRIGORE ANTIPA

"ALINA,  LA MOARTEA LUI, EA A DECIS SĂ NU-I SUPRAVIEȚUIASCĂ."...

Fiu al avocatului VASILE ANTIPA şi al ZOIŢEI NICOLAU, GRIGORE ANTIPA (1867-1944) s-a născut într-o mahala cosmopolită din BOTOŞANI. La numai 7 ani, rămâne orfan de ambii părinţi, fiind crescut şi educat în continuare, împreună cu fratele său NICOLAE, de un unchi din partea mamei.

A urmat învăţământul primar în oraşul natal, iar între anii 1878-1885 a studiat la Institutul Academic (Institutele Unite) din IAŞI, unde a fost coleg cu EMIL RACOVIȚĂ, apoi s-a înscris la secţia de Ştiinţe Naturale a Facultăţii de Ştiinţe şi Medicină a Universităţii din IAŞI. A obținut o bursă regală şi a plecat să studieze în GERMANIA. Acolo l-a întâlnit pe principele ALBERT I de MONACO supranumit „principele savant” sau „principele navigator”, fondator al unor institute de cercetări și muzee oceanografice în FRANȚA și MONACO, care l-a îndemnat să se dedice studiului faunei și ihtiologiei MĂRII NEGRE. Finalul anilor ’80 este perioada vieţii în care „micuţul şi îndesatul ANTIPA, un băiat extrem de înzestrat şi de drăguţ” – după cum îl descria renumitul profesor german ERNST HAECKEL – îşi găseşte cu adevărat calea în lumea ştiinţelor naturale.

Astfel, copilul vitregit de soartă din mahalaua armenilor, evreilor şi românilor de la BOTOŞANI, ajunge un adevărat pionier pentru ştiinţa românească. Naturalist, biolog, zoolog, ihtiolog, ecolog, oceanolog, bioeconomist, profesor universitar de talie mondială, GRIGORE ANTIPA este considerat unul dintre fondatorii a diferite ramuri ştiinţifice în ROMÂNIA.

Ceea ce nu prea cunoaște marele public este povestea neobișnuită de viață a lui ANTIPA, aflat într-o legătură atât de puternică cu soția sa, ALINA, încât la moartea lui, ea a decis să nu-i supravieţuiască.

ALINA şi GRIGORE formau o pereche pe care toată lumea o privea curios, dar admirativ, DATORITĂ relației lor, descrisă de ZOE Cămărășescu.

”A trecut Antipchen prin toate domniile, acelaşi om drăguţ, simplu, foarte preţuit în ţară ca şi în străinătate, pentru ştiinţa lui. Toată lumea îl iubea şi o iubea şi pe soţia sa, o femeie frumoasă, elegantă, mult mai înaltă ca el, care se lăsa răsfăţată de GRIGORE ca un copil. 

Primitori, veseli mergeau peste tot împreună. Ea, cochetă, se ocupa mult de toalete, întârzia în faţa oglinzii şi prin prăvălii. Îl întâlneai pe Antipchen, aşteptând în capul scării sau în faţa unui magazin. «Ce faci, domnule ANTIPA?» – «O aştept pe ALINA ». 

ALINA ANTIPA a fost consilierul principal al soţului ei în aranjarea vitrinelor, mai ales în ceea ce priveşte aspectul estetic al acestora. Împreună, ei au clădit de-a lungul anilor „un Muzeu de Istorie Naturală demn de capitala țării”, aşa cum şi-a dorit GRIGORE ANTIPA. Ca semn de recunoştinţă pentru activitatea sa, începând cu anul 1933, Muzeul de Istorie Naturală îi poartă numele.

GRIGORE ANTIPA a murit pe 9 martie 1944, la vârsta de 77 de ani, în urma unui atac de cord. Deşi pe urne au acelaşi an de deces, cei doi soţi nu au murit împreună. ALINA ANTIPA s-a sinucis la o zi după ce a aflat vestea morţii soţului ei, de care o lega o prietenie şi o căsnicie de peste 44 de ani.*...  Ma inclin!

&&&

 Pe 5 septembrie 1946, se năştea o legendă ce avea să schimbe pentru totdeauna destinul muzicii pământene: Freddie Mercury!

Numele său la naştere a fost Farrokh Bulsara şi a văzut lumina zilei  pe insula africană Zanzibar, la acea vreme colonie britanică, acum parte a Tanzaniei. Părinții săi, Bomi Bulsara și Jer Bulsara erau perși din India care practicau religia antică zoroastriana.

Mercury avea o soră mai mică, pe nume Kashmira.

De la vârsta de 7 ani   merge la Boys School Școala de băieți Saint Peter, din Panchgani lângă Bombay, India, unde se dovedeşte a fi un elev strălucit care a excelat la sport și a învățat să cânte la pian. La școală a format o formație, denumită The Hectics, unde el cânta la pian. Tot la St. Peter’s a început să-și spună „Freddie”. Mercury a rămas în India în copilărie, locuind cu bunica și mătușa lui. Și-a completat educația în India la St. Mary’s (ISC) High School în Mazagon.

La vârsta de 17 ani, Mercury și familia sa au fost forțați să plece  în Anglia ca rezultat a Revoluției din Zanzibar. Familia s-a mutat într-o casă mică la periferia orașului Feltham în afara Londrei. Mercury s-a înscris la Isleworth Polytechnic în Vestul Londrei unde a studiat arta. În cele din urmă, a obținut o diplomă în artă și design grafic la Ealing Art College, folosind ulterior aceste abilități pentru a construi emblema trupei Queen. Mercury a rămas cetățean britanic până la sfârșitul vieții.

Pe vremea când era copil, Mercury asculta multă muzică indiană, și una din primele lui influențe a fost Lata Mangeshkar, pe care a avut oportunitatea de a o vedea live în India.Conform revistei Record Collector, după mutarea în Anglia, Mercury a devenit fan al lui Jimi Hendrix, John Lennon și The Beatles.

În luna aprilie 1970, Mercury s-a alăturat chitaristului Brian May și bateristului Roger Taylor, care fuseseră în formația Smile. În ciuda protestelor colegilor săi, Mercury a ales numele „Queen” pentru noua formație.

Tot în această vreme și-a schimbat și numele de familie din Bulsara în Mercury. Este considerat ca fiind unul din cei mai buni căntăreți din toate timpurile.Freddie Mercury avea o voce deosebită și distinctivă, incluzând un ambitus de 4 octave.Deși vorbea pe tonalități de bariton, el cânta majoritatea melodiilor ca tenor.

Chiar dacă formația Queen nu a fost foarte apreciată de criticii de muzică rock, ca dovadă clară, deși indirectă, fiind nominalizarea sa foarte târzie în Rock and Roll Hall of Fame ,abia în anul 2001, aceasta a fost și continuă să fie extrem de iubită și apreciată în întreaga lume. „Marca” Queen a reușit să vândă până în prezent aproape o jumătate de miliard de albume.

Deși și-a cultivat o personalitate de scenă extravagantă, Mercury era timid și retras, mai ales în preajma persoanelor pe care nu le cunoştea bine.El a dat foarte puţine interviuri. Afirma despre el însuși: „când cânt, sunt extrovertit, dar pe dinăuntru sunt cu totul alt om.Cred că melodiile mele sunt superioare versurilor mele”.

Singura sa prietenă adevărată şi cea pe care a considerat-o întreaga sa viaţă “soţia legitimă” a fost  Mary Austin.

Ei i-a dedicat cântecul “Love of My Life” şi  i-a lăsat moştenire casa sa din Anglia, după moarte. Despre ea, Mercury spunea într-un interviu din anul 1985: “Toţi iubiţii mei m-au întrebat de ce Mary este imposibil de înlocuit. Singurul prieten pe care îl am este Mary şi nu am nevoie de altcineva. Pentru mine, ea era soţia mea în sensul acceptat de societate. Pentru mine, era o căsnicie. Credeam unul în celălalt şi asta era suficient”. Mercury îşi iubea la nebunie pisicile, atât de mult încât atunci când era în turnee le suna acasă ca să vorbească cu ele. Mary Austin era cea care le ridica la receptor ca să îl audă pe cântăreţ vorbind.

Final de poveste

„Întotdeauna am ştiut că sunt un star şi acum restul lumii pare să fie de acord cu mine”

Cu câteva zile înainte de a muri, 24 noiembrie 1991,Freddie a emis un comunicat în care admitea că are SIDA.

„În urma relatărilor din presă din ultimele două săptămâni, doresc să confirm că am fost testat seropozitiv și că am SIDA. Am simțit că este corect să țin această informație doar pentru mine până acum pentru a proteja intimitatea celor din jurul meu. Acum a venit timpul pentru ca prietenii și fanii mei din toată lumea să afle adevărul și sper că toată lumea se va alătura doctorilor mei în lupta acestei boli teribile. Intimitatea a fost mereu specială pentru mine și sunt cunoscut pentru lipsa de interviuri. Vă rog să înțelegeți că această politică va continua.”

Ultimele zile şi le-a petrecut împreună cu  Jim Hutton, în casa sa de la Kensington. A murit a doua zi, 1991, la numai 45 de ani, din cauza sindromului de imuno-deficiență. În momentul în care boala se agravase, încă nu se descoperise tratamentul care le permite pacienților să le fie prelungită viața. A apărut la câteva luni după moartea cântărețului. Brian May regretă enorm această neșansă a prietenului său pentru că dacă ar fi urmat acel tratament, „el ar mai fi fost și azi printre noi, sunt sigur”. Corpul artistului a fost incinerat, iar dorința lui a fost ca numai Mary Austin să știe locul unde va fi depusă cenușa. Mercury și-a împărțit averea între familia sa și Mary Austin.

În primăvara anului 1992, membrii  formației  Queen au fondat The Mercury Phoenix Trust și au organizat Concertul tribut Freddie Mercury pentru prevenirea SIDA. Concertul a avut loc pe Wembley Stadium în fața a 72.000 de oameni și a fost susținut de nume mari din lumea muzicii, precum: Robert Plant, Extreme, Elton John, Metallica, David Bowie, Annie Lennox, Tony Iommi, Guns N’ Roses, Elizabeth Taylor, George Michael, Def Leppard și Liza Minnelli.

Concertul a fost transmis în 76 de țări și a înregistrat o audiență de peste 1 miliard de telespectatori.

În anul 1999 pe timbrele regale ale Regatului Unit a apărut în onoarea lui Mercury timbrul Millennium Stamp, timbru pe care apărea Mercury. La acea vreme, membrii familiei regale erau singurele persoane care apăreau pe timbrele din Regatul Unit, deși acest lucru s-a schimbat de atunci.

Are o statuie de 3 metri in Montreaux, Canada, unde se strang anul fani pentru a-l omagia pe artist.

Viața lui Freddie Mercury se îmbină cu destinul trupei Queen, alături de care a petrecut cele mai frumoase momente din viața sa.

Un destin într–un film

În anul 2018, memoriei regretatului artist i s–a dedicat filmul Bohemian Rhapsody ce este o celebrare a legendarei trupe Queen, a muzicii lor, dar și a liderului extraordinar al formației, Freddie Mercury, care a sfidat stereotipurile și a distrus convențiile, devenind unul dintre cei mai iubiți artiști de pe planetă. Filmul urmărește ascensiunea meteorică a trupei prin melodiile lor iconice și sunetul revoluționar, apropierea de colaps a formației pe măsură ce stilul de viață al lui Mercury scapă de sub control, dar și reuniunea lor triumfătoare în ajunul concertului „Live Aid”, unde Mercury, care se confruntă cu o boală amenințătoare, conduce trupa într-una dintre cele mai puternice performanțe din istoria muzicii rock. Rolurile principale sunt interpretate de actorul american Rami Malek, ca Freddie Mercury, cu suportul unei distribuții mixte de actori britanici și americani. Bohemian Rhapsody a primit numeroase cuvinte de laudă și premii, incluzând patru premii la Gala premiilor Oscar din 2019, premiul pentru Cel mai bun actor (Rami Malek), Cel mai bun montaj vizual, Cel mai bun montaj sonor și Cel mai bun mixaj sonor, fiind de asemenea nominalizat pentru Cel mai bun film.

Filmul a cucerit și alte premii, așa cum sunt premiul pentru Cel mai bun film dramatic la ediția a a 76-a a Premiilor Golden Globe, fiind nominalizat și ca Cel mai bun film al Producers Guild of America și Premiul BAFTA pentru cel mai bun film britanic, în timp ce Malek a câștigat premiul pentru Cel mai bun actor al premiilor Golden Globe, Screen Actors Guild și premiul BAFTA pentru cel mai bun actor. Bohemian Rhapsody a devenit foarte repede un film de mare succes comercial, încasând peste 905 de milioane de dolari americani, comparativ cu un buget de circa 52 de milioane, devenind astfel cel de-al șaselea cel mai de succes film al anului 2018, în termen de încasări. În același timp, realizarea britanico-americană a bătut toate recordurile filmelor biografice, devenind și cel mai vizionat film din genul dramatic din televiziune și cinema.

„Când cânt, sunt extrovertit, dar pe dinăuntru sunt cu totul alt om”

Artistul care a lăsat moștenire hituri precum “We Are the Champions”, “Don’t Stop Me Now” sau “I Want To Break Free” este considerat unul dintre cei mai buni vocaliști din toate timpurile, dar și un entertainer înnăscut.

$$$

 S-a întâmplat în 5 septembrie1931: În această zi, s-a născut actorul Constantin Codrescu (d. 13 noiembrie 2022, București). A avut o importantă activitate teatrală şi multiple apariţii la televizune cu precădere până în 1989. Constantin Codrescu s-a născut în 5 septembrie 1931 la Huși. A absolvit „Institutul de Teatru” din București în 1951. Între 1968 – 1976 a fost asistentul profesorului Ion Cojar la „IATC”. Până în 1989 a avut o importantă activitate teatrală și multiple apariții la televiziune, fiind și colaborator permanent al redacției Teatru la Radio România, timp de 45 de ani.

Un rol principal de referință este cel al lui Ghiță, din „Moara cu Noroc” regizat de Victor Iliu. Între 1976 – 1989, el a fost profesor la „Institutul de Teatru” din Târgu-Mureș și a contribuit la înființarea secției române a acestui teatru. Devine, apoi, director al Teatrului „Maria Filotti” din Brăila și al Teatrului din Sfântu Gheorghe, unde de asemenea a fost un pionier al teatrului românesc.

Din 1996 devine profesor universitar la Facultatea de Teatru a Universității Ecologice, iar din 2003, profesor universitar la Facultatea de Teatru a Universității Spiru Haret. A jucat în nenumărate piese de teatru și filme, dar viața sa a fost un serial captivant, care a început cu botezul la cinci ani și acuzația că a fost criminal la șapte ani. Ajuns la venerabila vârstă de 87 de ani, maestrul Codrescu mărturisea: „Am încercat să rămân OM în mijlocul unei lumi străine mie”.

Constantin Codrescu face parte din cultura acestei ţări. De la „Răscoala”, „Pentru patrie”, „Masca de argint”, „Capcana mercenarilor”, „Roşcovanul” şi „Lumini şi umbre”, ca să dăm doar câteva exemple, la înființarea secției române la Institutul de teatru de la Târgu Mureş, unde a fost profesor până în 1989, director al Teatrului Maria Filotti din Brăila și al Teatrului din Sfântu Gheorghe, Constantin Codrescu este un nume pe care sufletele noastre de români trebuie să-l păstreze la loc de cinste. Actorul se numără printre cei care aduc lumina şi o pun în cuvinte, căci a găsit răgazul unui volum despre sine, „Pribeag prin viaţa mea”, reeditat de Editura Betta în 2009.

Constantin Codrescu, actor, regizor şi scenograf, a încetat din viaţă la vârsta de 91 de ani. 

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/constantin-codrescu-3702/

mnlr.ro/interviurile-mnlr-constantin-codrescu

http://www.cinemarx.ro/persoane/Constantin-Codrescu-79514.html?biografie

https://adevarul.ro/entertainment/film/destinul-tragic-actorului-constantin-codrescu-propria-mama-i-a-otravit-sotia-Ii-oferea-valeriei-mancare-presara-prafuri-ciudate-1_590b83035ab6550cb8cc74d5/i ndex.html

&&&

 S-a întâmplat în 5 septembrie1938: În această zi, a încetat din viaţă Gheorghe D. Mărdărescu, general şi om politic român (n.1866). S-a remarcat în campaniile de la Dunăre şi din Carpaţii Meridionali (1916) şi în bătălia de la Mărăşti. A fost comandant al comandamentului trupelor din Transilvania (1919-1920) și a condus campania în războiul româno-ungar din 1919. Între anii 1922-1926 a fost ministru de război. 

Generalul Gheorghe Mărdărescu, născut la Iaşi, la 4 august 1866, şi-a dedicat 40 din cei 72 de ani de viaţă slujirii armatei, misiune de care s-a achitat mai mult decât onorabil. A urcat pe cele mai înalte trepte ale ierarhiei militare, până la gradul de general de corp de armată şi ministru de Război. Pe timpul marilor încleştări din toamna anului 1916, şi în special în marile bătălii de la Oituz şi Mărăşti din vara anului 1917, a fost unul dintre colaboratorii apropiaţi ai generalului Alexandru Averescu, comandantul Armatei 2 Române.

A urmat şcoala de ofiţeri de infanterie şi cavalerie din Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1888 printre primii în promoţie, apoi Şcoala Superioară de Război între anii 1892-1894 şi cursurile de comandament de la Spandau. Cu o aleasă cultură militară şi de specialitate, a dovedit calităţi deopotrivă în calitate de instructor şi stat-majorist. Avansat la gradul de sublocotenent în vara anului 1888, după două decenii reuşea să atingă gradul de general de brigadă, în 1916, şi pe cel de general de divizie în 1918. 

După efectuarea unui stagiu la unitate corespunzător gradelor avute, a deţinut timp de cinci ani (1901-1906) funcţia de director de studii la Şcoala Superioară de Război, fiind „motorul” acestei instituţii militare de învăţământ şi cel care a întocmit planurile tematice pentru pregătirea câtorva promoţii de ofiţeri care au frecventat cursurile acesteia. După o scurtă perioadă în care a îndeplinit, succesiv, funcţiile de comandant al Şcolii de tragere a infanteriei şi de Şef de Stat Major al Corpurilor 1 şi 2 Armată, generalul Gheorghe Mărdărescu a fost readus la Şcoala Superioară de Război în funcţia de comandant timp de doi ani de zile, 1915-1916. 

După intrarea României în război, la 15 august 1916, generalul Gheorghe Mărdărescu a fost numit la comanda Brigăzii 18 Infanterie, iar la sfârşitul lunii august 1916 a fost promovat în funcţia de şef de stat major al Armatei a 3-a Române şi ulterior al Armatei a 2-a Române. În aceste funcţii, a organizat şi condus lupta marilor unităţi subordonate pe fronturile de la Dunăre, în august 1916, şi din Carpaţii Meridionali, în lunile septembrie-decembrie 1916. De numele lui şi al comandantului Armatei 2 Române – generalul Alexandru Averescu – sunt strâns legate succesele obţinute de trupele române din zilele de 30 septembrie -15 noiembrie 1916, când, cu mari sacrificii, au fost împiedicate forţele inamicului să pătrundă în dispozitivul de apărare al Armatei 2 române. 

În iarna şi primăvara anului 1917, el a fost alături de generalul Alexandru Averescu, fiind unul dintre actorii importanţi ai activităţilor de reorganizare şi pregătire a Armatei 2 Române şi de elaborare a planului de operaţii a ofensivei desfăşurate cu succes la Mărăşti. Pe timpul acestei mari bătălii din vara anului 1917 a coordonat şi impulsionat eforturile unităţilor aflate în ofensivă, astfel încât, în numai câteva zile, conform prevederilor sale, trupele române au înaintat pe valea Putnei, aproximativ 20-25 km pe un front larg de 35 kilometri, eliberând 30 de localităţi. A fost implicat în respingerea contraofensivei executate de inamic în Defileul Oituz între 26 iulie-9 august 1917, la pregătirea şi conducerea ofensivei desfăşurate de trupele române în sectorul înălţimii Cireşoaia din zilele de 28-30 august 1917. Acţiunile concepute şi conduse cu multă competenţă de generalul Gheorghe Mărdărescu s-au caracterizat prin dinamism şi o bună cooperare între arme. În faza finală a războiului a organizat şi condus activităţile pentru eliberarea întregului teritoriu naţional de sub ocupaţia Puterilor Centrale.

După terminarea primului război mondial a îndeplinit funcţia de inspector al infanteriei şi ulterior de comandant al Comandamentului Trupelor din Transilvania, înlocuindu-l pe generalul Traian Moşoiu. Numit în 11 aprilie 1919 în această funcţie, Gheorghe Mărdărescu s-a prezentat la post în seara zilei de 12 aprilie, ordonând, după câteva zile, declanşarea acţiunilor ofensive la 15 aprilie, atitudinea sa energică şi hotărâtă înlesnind reuşita operaţiilor. A primit defilarea trupelor române la Budapesta, pe Bulevardul Andrassy, în ziua de 4 august 1919, după cetrupele române au intrat în Budapesta în seara zilei precedente. A coordonat, după terminarea campaniei din Ungaria, redislocarea tuturor unităţilor în garnizoanele din Transilvania, la trecerea acestora la starea de pace, reluarea procesului de instrucţie şi de pregătire a tinerilor încorporaţi.

Între anii 1922-1926 a îndeplinit funcţia de ministru de război în cabinetul Ion I.C. Brătianu, aducându-şi contribuţia, prin cunoştinţele şi experienţa sa, la re-organizarea armatei române pe baza învăţămintelor reieşite din desfăşurarea războiului, la dezvoltarea cooperării dintre statul român şi statele vecine. A militat pentru o colaborare regională pe plan militar şi pentru realizarea unor alianţe cu Iugoslavia, Cehoslovacia şi Polonia, politică continuată şi dezvoltată ulterior de Nicolae Titulescu. În anul 1927 a fost avansat la gradul de general de corp de armată. S-a preocupat de dezvoltarea publicisticii de specialitate, fiind multă vreme directorul revistei „România militară”, iar dintre lucrările elaborate şi publicate încă de când avea gradul de căpitan se numără Lecţiuni de tactică (1899); ulterior, a scris o lucrare dedicată infanteriei şi intitulată Regina bătăliilor, apărută în 1921. Tot în 1921 a publicat probabil cea mai importantă lucrare a sa, „Campania pentru dezrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei1918-1920”, reeditată, inspirat, de Editura Militară în anul 2009. După o îndelungată carieră, generalul de corp de armată Gheorghe Mărdărescu s-a stins la 72 de ani, la 5 septembrie 1938.

Surse:

Preda, Dumitru, Alexandrescu, Vasile, Prodan, Costică - În apărarea României Mari. Campania armatei române din 1918-1919, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994

Generalul G. D. Mărdărescu. Campania pentru desrobirea Ardealului și ocuparea Budapestei, 1918-1920, G. D. Mărdărescu, Editura "Cartea românească, 1921

C. Ucrain, D. Dobre, Personalități ale infanteriei române, Bucharest, 1995, pp. 83–86

General maior Harry Hill Bandholtz: An Undiplomatic Diary, with an Introduction on Hungary and WWI by Fritz-Konrad Krüger, editor Andrew L. Simon, 2000

Historia - Revistă de istorie, Anul V, Nr. 44, august 2005: Din cărțile de altădată: Campania pentru desrobirea Ardealului și ocuparea Budapestei

Prof. Ilie Furduiu: Războiul româno-maghiar din anul 1919 - II, în Dacoromania, revistă a Fundației Alba-Iulia 1918 pentru unitatea și integritatea

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/gheorghe-mardarescu-un-general-de-elita

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/gener alul-mardarescu/

&&&

 S-a întâmplat în 5 septembrie1946: În această zi, s-a născut, în Zanzibar, cântăreţul Freddie Mercury (pe numele adevărat Farrokh Bulsara), stabilit în Anglia, component al formaţiei „Queen". 

Freddie Mercury (născut Farrokh Bulsara, la Gujarati; d. 24 noiembrie 1991) a fost un muzician, compozitor şi textier britanic, cunoscut ca lider al formaţiei britanice de muzică rock Queen. Mercury a fost recunoscut pentru calităţile vocale remarcabile de tenor şi pentru prestaţiile live. În calitate de compozitor, a compus multe hituri internaţionale, printre care Killer Queen, Bohemian Rhapsody, Somebody to Love, We Are the Champions şi Little Thing Called Love. Mercury a murit în urma unor complicaţii ale sistemului imunitar cauzate de infectarea cu virusul care cauzează SIDA.

Deşi formaţia Queen nu a fost foarte apreciată de criticii de muzică rock, ca dovadă indirectă fiind nominalizarea sa foarte târzie în Rock and Roll Hall of Fame (doar în anul 2001), formaţia a fost şi continuă să fie extrem de iubită şi apreciată în întreaga lume. „Marca” Queen a reuşit să vândă până în prezent aproape o jumătate de miliard de albume. Formaţia a petrecut mai multe săptămâni în UK Album Chart decât oricine altcineva în istoria muzicii, mai mult decât chiar The Beatles. Două dintre cântecele lui Freddie — We Are the Champions şi Bohemian Rhapsody — au fost recunoscute drept cele mai bune cântece din toate timpurile de asociaţii importante precum Sony Ericsson şi Guinness World Records. În 2006, Time Asia l-a clasificat pe Mercury drept unul din cele mai importante personalităţi ale ultimilor 60 de ani.

După mai multe estimări, vânzările mondiale ale trupei sunt de aproximativ jumătate de miliard de copii. Două dintre melodiile lui Mercury, „We Are the Champions” și „Bohemian Rhapsody”, au fost votate ca fiind cele mai bune melodii din toate timpurile în diverse sondaje importante susținute de Sony Ericsson și Guinness World Records. Primul a fost pentru a determina melodia preferată la nivel mondial, iar al doilea sondaj pentru cea mai populară melodie în Regatul Unit.

Cauza creșterii popularității formației Queen după moartea lui Mercury este necunoscută. În Statele Unite, unde popularitatea celor de la Queen scăzuse în anii 1980, din motive prezentate, vânzările albumelor au crescut fabulos în 1992, în următorul an de la moartea lui Mercury. În 1992, un critic a spus că faptul că formația Queen și-a pierdut un membru și astfel a devenit „fost star” a crescut popularitatea grupului în SUA. În aceeași perioadă, a fost lansat filmul Wayne's World, care includea melodia „Bohemian Rhapsody”, în timp ce toate albumele Queen erau refăcute pentru CD-uri în Statele Unite.

Moartea lui Freddie Mercury a reprezentat un moment important în istoria SIDA. În primăvara anului 1992, membrii rămași în viață din formația Queen au fondat The Mercury Phoenix Trust și au organizat Concertul tribut Freddie Mercury pentru prevenirea SIDA. Concertul, care a avut loc pe Wembley Stadium în fața a 72.000 de oameni, a inclus nume mari din lumea muzicii, precum: Robert Plant, Extreme, Elton John, Metallica, David Bowie, Annie Lennox, Tony Iommi, Guns N' Roses, Elizabeth Taylor, George Michael, Def Leppard și Liza Minnelli. Concertul a fost transmis în 76 de țări și a înregistrat o audiență de peste un miliard de telespectatori.

Surse:

http://www.freddiemercury.com

https://life.ro/viata-lui-freddie-mercury/

https://www.ziarulmetropolis.ro/freddie-mercury-ultimele-zile-pe-pamant/

https://www.hotnews.ro/stiri-recomandare_de_lectura-22833530-freddie-mercury-biografie-intima-scrisa-omul-care-cunoscut-cel-mai-bine.htm

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/freddie-mercury-istoria-unei-legende-rock-care-a-murit- prea-repede