$$$

 

MARIA DAVILA, PRIMA SOȚIE A DOCTORULUI CAROL DAVILA...

      -Era fiica unui coleg de breaslă, medicul francez ALPHONSE CONSTANT MARSEILLE, stabilit în țară în timpul domniei lui GRIGORE GHICA și căsătorit cu SULTANA, fiica paharnicului CONSTANTIN ALEXANDRU TEODOR COLCEAG.

     ,MARIA MARSILLE îi fusese pacientă doctorului DAVILA în primul an al sosirii sale la BUCUREȘTI. Deși s-au plăcut, nici unul dintre ei nu știa că celălat îi împărtășește sentimentele. Cinci ani mai târziu s-au reîntâlnit la balul dat de IOANA MANU , la 23 ianuarie 1858, unde medicul a fost impresionat „de judecata, de inteligența și de bunele maniere ale acestei fete”. 

   - În ciuda opoziției mamei fetei (tatăl era deja decedat), care a refuzat în repetate rânduri cererea în căsătorie a lui CAROL DAVILA, cei doi tineri se vor căsători fără acordul acesteia și fără ca ea să primească zestre, cu excepția unei case moștenite de la tatăl ei, situată pe strada COLȚEI, la numărul 38. 

   ,A existat o dublă ceremonie la palatul ȘTIRBEI, cea ortodoxă oficiată de mitropolit, prințul GHEORGHE ȘTIRBEI fiind naș alături de doamna ELISABETA și căsătoria catolică, în prezența consulului FRANȚEI, unde i-au avut ca martori pe GHEORGHE ȘTIRBEI și IOAN FILIPESCU.

    -Într-o scrisoare adresată contesei MARIA d`AGOULT, protectoarea lui pariziană, CAROL DAVILA îi mărturisea: „Trăim liniștiți și fericiți. Ceea ce posed face față tuturor nevoilor, fără să ne atingem cumva de suma pe care am economisit-o; MARIA este modestă și n-are nevoie de tot luxul acesta bucureștean” (George Brătescu – Tinerețea lui Carol Davila). 

    -Traiul tihnit avea să fie curmat brusc în martie 1860, când MARIA se stingea din viață la puțin timp după nașterea fetiței lor, care nici ea nu a supraviețuit.....😢

   Tragedia l-a marcat profund pe doctorul DAVILA, care s-a hotărât să se dedice cauzei copiilor orfani, fondând un azil în casa soției din strada COLȚEI. Aici medicul a adus în jur de 40 de copii între 5 și 6 ani, lăsați pe la doici în mahalalele din BUCUREȘTI, copii ai nimănui, numiți „de cutie”, pentru că erau întreținuți de Logofeția bisericească din cadrul Ministerului Cultelor cu câte un galben lunar din „cutia milelor”. 

    -Cauza acestor copii o va susține și mai departe alături de cea de-a doua soție prin mutarea orfelinatului în casele acesteia din dealul COTROCENILOR și extinderea lui odată cu implicarea Doamnei ELENA CUZA în ceea ce va deveni Azilul ELENA DOAMNA, o instituție de prestigiu, în care calitatea actului educațional și traiul copiilor orfani ajunsese la standarde înalte. 

   -Doamna ELENA CUZA este cea care a considerat că în Galeria fondatorilor Azilului trebuie să se regăsească și portretul MARIEI DAVILA. 

    Portretul a fost realizat de către THEODOR AMAN în 1864 după o fotografie, neidentificată încă și a fost expus în sala donatorilor din cadrul Azilului ELENA DOAMNA, de unde, în 1951, va fi transferat, împreună cu portretul Doamnei ELENA CUZA și cel al ANEI DAVILA la Muzeul „THEODOR AMAN ”.

Ionela Bucșa Șerban, muzeograf-Muzeul Theodor Aman 

Theodor Aman

Portretul Mariei Davila, ulei / pânză, 116,2 x 89,2 cm

        ODIHNĂ-N VEȘNICĂ LUMINĂ!🙏🕯

 CONSIDERAȚIE, RESPECT!

$$&

 

💔„Într-un salon de terapie intensivă, un bărbat paralizat i-a spus soției că vrea să moară… iar două propoziții rostite de ea aveau să schimbe totul.”

În iunie 1995, într-un salon rece de terapie intensivă al Universității din Virginia, actorul CHRISTOPHER REEVE, omul pe care milioane de oameni îl cunoșteau drept SUPERMAN, și-a recăpătat conștiința după o operație devastatoare și a înțeles imediat că viața lui nu va mai fi niciodată aceeași.

    Nu își putea mișca trupul de la gât în jos. Nu putea respira fără ajutorul aparatelor. Vocea îi era slabă, filtrată prin ventilatorul care îl ținea în viață, iar primul lucru pe care l-a cerut medicilor a fost să oprească mașinile și să îl lase să moară....

   Avea doar 42 de ani....

Cu doar câteva zile înainte, pe 27 mai 1995, participase la un concurs de echitație în VIRGINIA. Calul său s-a oprit brusc înaintea unui obstacol, iar CHRISTOPHER a fost aruncat înainte, căzând direct pe cap. Impactul i-a fracturat primele vertebre cervicale și i-a distrus aproape complet măduva spinării, într-una dintre cele mai grave leziuni compatibile cu supraviețuirea.

   În salonul de spital, după ce medicii au ieșit din încăpere, soția lui, DANA, a intrat și s-a așezat lângă patul său. Avea doar 34 de ani. Era actriță și cântăreață. Aveau împreună un băiețel de trei ani.

     CHRISTOPHER i-a spus că nu mai vrea să trăiască.

    Atunci DANA i-a atins fața și i-a spus două propoziții care aveau să rămână pentru totdeauna una dintre cele mai puternice declarații de iubire din timpurile moderne:

       „Tu ești încă tu. Și eu te iubesc.”

  CHRISTOPHER avea să spună mai târziu că a plâns mult timp după acele cuvinte, iar apoi a luat decizia de a rămâne în viață.

   Nu pentru că exista speranța unei vindecări miraculoase. Medicii îi spuseseră clar că paralizia era permanentă. Ci pentru că a înțeles că încă putea exista o viață demnă chiar și în interiorul limitelor impuse de tragedie.

   În următorii nouă ani, DANA a învățat tot ce însemna îngrijirea unui pacient complet paralizat. A învățat să folosească ventilatoare, să gestioneze tuburi medicale, să recunoască infecții și să își întoarcă soțul în pat la fiecare câteva ore pentru a-i salva viața. Și a făcut toate acestea fără să îl trateze vreodată ca pe o povară.

    Iar CHRISTOPHER a refuzat să dispară din lume....

    În 1996 a apărut pe scena Premiilor OSCAR într-un scaun rulant controlat prin mișcarea bărbiei, iar întreaga sală s-a ridicat în picioare și l-a aplaudat minute întregi. A început să lupte pentru drepturile persoanelor cu dizabilități și pentru cercetarea leziunilor coloanei vertebrale, iar împreună cu DANA a fondat o organizație care avea să strângă sute de milioane de dolari pentru cercetare medicală.

    În anul 2000, după cinci ani de paralizie completă, CHRISTOPHER și-a mișcat pentru prima dată degetul arătător de la mâna stângă.

Era un gest minuscul...

Dar pentru DANA, acel deget care se mișca însemna că speranța nu fusese o iluzie.

    😢CHRISTOPHER REEVE a murit în 2004, la vârsta de 52 de ani, după aproape un deceniu de complicații medicale. DANA era lângă el.

   Iar destinul avea să fie din nou nemilos.

 😢La doar câteva luni după moartea lui, DANA a fost diagnosticată cu cancer pulmonar în stadiul patru, deși nu fumase niciodată. A continuat să lupte și să își crească fiul până când a murit și ea, în 2006, la doar 44 de ani....

   Fiul lor, WILL, avea 13 ani când a rămas orfan....

    Astăzi este jurnalist și continuă munca fundației create de părinții lui, fundație care încă finanțează cercetări ce au început să ofere rezultate reale pentru persoanele cu leziuni ale coloanei vertebrale — exact visul pentru care CHRISTOPHER și DANA au luptat împreună.

   Poate că aceasta este partea cea mai impresionantă a poveștii lor:

nu faptul că au învins tragedia, pentru că unele răni nu se vindecă niciodată, ci faptul că au ales să trăiască, să iubească și să spere chiar și atunci când viața devenise aproape imposibilă.

    Pentru că uneori iubirea adevărată nu înseamnă să salvezi pe cineva de suferință.

   Ci să rămâi lângă el și să îi amintești că încă este el.

     ✍️ Asmarandi Alexandra

   ODIHNĂ-N VEȘNICĂ LUMINĂ!🙏🕯

CONSIDERAȚIE, RESPECT!

$$$

 La multi ani, 

      Al Bano!

   Pe 20 mai 2026, Al Bano împlinește 83 de ani – o vârstă la care puțini artiști mai rămân atât de vii în sufletul publicului.  El este vocea care a însoțit generații întregi prin iubire, suferință și speranță. Născut într-un sat simplu din sudul Italiei, Cellino San Marco, în 1943, într-o familie modestă de țărani, Al Bano a dus în suflet o comoară: muzica – izvorâtă din pământul natal, din dorul de părinți, din visul unui tânăr care a plecat cu mâinile goale și cu inima plină.

     Iubirea vieții lui – Romina Power

    În 1967, destinul l-a pus față în față cu Romina Power, frumoasa fiică a actorului hollywoodian Tyrone Power. Erau tineri, frumoși și total diferiți – el, fiu de țăran italian; ea, o visătoare dintr-o lume artistică și cosmopolită. Dar muzica și dragostea i-au unit. Și astfel, au devenit cel mai îndrăgit cuplu muzical al Italiei.

    Cântecele lor – Felicità, Ci sarà, Sempre sempre, Sharazan – nu au fost doar hituri internaționale, ci povești de iubire cântate cu sufletul. Zâmbetele lor, armonia de pe scenă și frumusețea cuplului au fermecat milioane. Pentru public, păreau eterni.

    Împreună au avut patru copii: Ylenia, Yari, Cristel și Romina Jr.

Tragedia a lovit familia în 1994, când Ylenia, fiica lor cea mare, a dispărut fără urmă în New Orleans. Al Bano a fost devastat. A căutat-o ani întregi, cu disperarea unui tată care nu vrea să accepte. Durerea pierderii și distanțele sufletești au dus la destrămarea căsniciei cu Romina în 1999, după peste 25 de ani de iubire și muzică împreună.

    În mod neașteptat, în anii 2010, Al Bano și Romina Power au urcat din nou împreună pe scenă. Publicul a plâns, i-a aplaudat în picioare, a simțit că dragostea, chiar dacă se schimbă, nu moare. Al Bano a spus într-un interviu că, deși nu mai sunt un cuplu în viața personală, pe scenă "suntem și vom rămâne uniți prin muzică, prin ceea ce am construit împreună".

    La 83 de ani, Al Bano nu se retrage. Continuă să cânte, să apară la televiziune.

    Al Bano rămâne o punte între generații, o voce care aduce liniște și emoție, o poveste vie despre iubire, pierdere, rădăcini și renaștere.

CULTURA  CURIOZI TATI  GANDURI

&&&

 Memorie Culturala

Tudor Arghezi

    ➡️Tudor Arghezi, pe numele său real Ion Nae Theodorescu, s-a născut pe 21 mai 1880 în București și a devenit unul dintre cei mai influenți poeți și scriitori români.

    ➡️Viața lui a fost marcată de contraste puternice, de la începuturile modeste până la recunoașterea ca maestru al literaturii române.

    ➡️Arghezi a avut o copilărie dificilă, fiind nevoit să se întrețină singur de la o vârstă fragedă

    ➡️A urmat cursurile Liceului „Sfântul Sava”, dar nu și-a finalizat studiile liceale. La doar 19 ani, după o dramă personală, a ales să se retragă la Mănăstirea Cernica, unde a fost călugăr timp de patru ani

    ➡️Această experiență i-a influențat profund viziunea asupra vieții și artei.

    ➡️Debutul său literar a avut loc în 1896, sub îndrumarea lui Alexandru Macedonski. 

    ➡️De-a lungul anilor, Arghezi a revoluționat poezia românească, combinând limbajul popular cu expresii sofisticate. Volumele sale celebre, precum 

  ●*Flori de mucigai*,

  ●*Cuvinte potrivite* și

  ●*Ochii Maicii Domnului*, au redefinit lirica românească

    ➡️Controverse și detenție

Arghezi a fost un spirit rebel, iar opiniile sale l-au adus în conflict cu autoritățile. A fost arestat de două ori din cauza convingerilor sale politice și a activității jurnalistice

     ➡️În timpul regimului comunist, a fost marginalizat și nevoit să vândă cireșe pentru a supraviețui

    ➡️Tudor Arghezi a fost recunoscut ca membru al Academiei Române și a primit numeroase premii pentru contribuția sa la literatura română

     ➡️A murit pe 14 iulie 1967, lăsând în urmă o operă vastă și un stil inconfundabil.

    ➡️Astăzi, Arghezi este comemorat prin festivaluri literare și evenimente culturale care îi celebrează moștenirea

    ➡️Astăzi, la comemorarea lui, nu doar îi citim versurile, ci îi simțim spiritul. Tudor Arghezi nu a fost doar un scriitor, ci un arhitect al emoțiilor, un sculptor al cuvintelor care continuă să vibreze în inimile celor care îl descoperă. Să-i păstrăm memoria vie, recitindu-i poeziile și lăsându-ne purtați de magia lor. 

TUDOR ARGHEZI TESTAMENT 

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,

Decât un nume adunat pe o carte,

În seara răzvrătită care vine

De la străbunii mei până la tine,

Prin rapi şi gropi adânci

Suite de bătrânii mei pe brânci

Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă

Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Aşeaz-o cu credinţa căpătâi.

Ea e hrişovul vostru cel dintâi.

Al robilor cu săricile, pline

De osemintele vărsate-n mine.

Ca să schimbăm, acum, intâia oară

Sapa-n condei şi brazda-n calimară

Bătrânii au adunat, printre plavani,

Sudoarea muncii sutelor de ani.

Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite

Eu am ivit cuvinte potrivite

Şi leagane urmaşilor stăpâni.

Şi, frământate mii de săptămâni

Le-am prefecut în versuri şi-n icoane,

Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.

Veninul strâns l-am preschimbat în miere,

Lăsând întreaga dulcea lui putere

Am luat ocara, şi torcând uşure

Am pus-o când să-mbie, când să-njure.

Am luat cenuşa morţilor din vatră

Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,

Hotar înalt, cu două lumi pe poale,

Păzând în piscul datoriei tale.

Durerea noastra surdă şi amară

O grămădii pe-o singură vioară,

Pe care ascultând-o a jucat

Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.

Din bube, mucegaiuri şi noroi

Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.

Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte

Si izbăveste-ncet pedesitor

Odrasla vie-a crimei tuturor.

E-ndreptăţirea ramurei obscure

Ieşită la lumină din padure

Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi

Rodul durerii de vecii întregi.

Întinsă leneşă pe canapea,

Domniţa suferă în cartea mea.

Slovă de foc şi slovă faurită

Împarechiate-n carte se mărită,

Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.

Robul a scris-o, Domnul o citeşte,

Făr-a cunoaşte ca-n adîncul  ei

Zace mania bunilor mei.

Colaj Mary Flory 

CULTURA  CURIOZITATI  GANDURI

$$$

 Coroiu, „haiducul nălucă” – spaima Moldovei.Ultimul haiduc din România

 

Gheorghe Coroiu s-a născut în anul 1911 în comuna Durneşti judeţul Botoşani. Oamenii care l-au cunoscut povesteau despre el că avea o fire iute, energică şi o minte inventivă. Iubea cinstea şi dreptatea şi îi ura pe răufăcători. Visul lui era să devină jandarm. Chiar a discutat într-o zi acest lucru cu şeful legiunii de jandarmi din zonă, col. Alexandru Manoil, care i-a promis că îl va lua în evidenţă şi îl va chema la el. În primăvara anului 1930, viaţa lui Coroiu a început să se schimbe. La 19 ani se căsătoreşte cu o fată frumoasă, Hareta. La scurt timp după cununie, tânărul află cu stupoare că şeful postului din comună, plt. maj. Agrigoroaie, i-a făcut avansuri soţiei sale. Hareta a încercat să-l reţină, de frică să nu facă vreo prostie. N-a vrut să o asculte şi s-a dus la plutonier să-i ceară socoteală, în mod civilizat. Acesta, văzând că un flăcău de 19 ani îi reproşează lui, care avea orice femeie din comună, s-a gândit la o răzbunare cumplită.

După o săptămână, pe când se afla la iarmaroc, jandarmul s-a legat iar de Hareta. Femeia a scăpat doar cu fuga. Când a venit bărbatul ei, n-a mai rezistat şi i-a povestit tot. Înfuriat, Coroiu s-a dus la post şi, de data asta, l-a amenințat pe jandarm: „Dacă vă mai legaţi de nevasta mea, am să vă reclam la şeful dvs. domnu’ colonel Manoil, pe care îl cunosc foarte bine. Am fost în audienţă la dânsul şi nu peste multă vreme voi deveni şi eu jandarm.” 

Cei de faţă, în frunte cu şeful de post, au izbucnit în râs. Apoi, Agrigoroaie i-a explicat tânărului, că dacă vrea să devină jandarm trebuie să reziste la un „tratament special”. Acesta i-a tras „reclamantului” o bătaie soră cu moartea, spre deliciul tuturor jandarmilor din post. Din acele clipe, pentru Gheorghe Coroiu au urmat zile şi nopţi cumplite. Zilnic era chemat la postul de jandarmi, unde şeful şi ajutoarele lui îi aplicau a acel „tratament special”. Pentru că lui Agrigoroaie îi căzuse cu tronc nevasta lui Coroiu, dar şi pentru că acesta l-a ameninţat că îl va reclama la şeful legiunii din Botoşani, s-a folosit de decesul natural al mătuşei lui Coroiu, ca să-l înfunde. Bătrâna, pe nume Elena Apetrei, de 68 de ani, murise de curând. 

Şeful de post nu a chemat medicul legist ca să constate moartea femeii, ci l-a arestat direct pe Coroiu, sub acuzația de „omor calificat”. Tânărul a fost bătut ca să recunoască fapta dar n-a spus nimic. A doua zi „ucigaşul”, cu un dosar contrafăcut, urma să fie prezentat Parchetului de la Botoşani. Simţind că îi vor rămâne oasele în puşcărie, nevinovat, omul a hotărât să evadeze din post şi să ia calea codrului, urmând apoi să-şi facă singur dreptate şi să se răzbune pe jandarmii care îi înscenaseră omorul.

 

Profitând de faptul că jandarmul care îl păzea s-a întors cu spatele, i-a înşfăcat acestuia puşca şi l-a obligat să intre în celulă. După ce a închis zăvoarele Coroiu i-a zis: „M-aţi crezut prost, ai? Sunteţi nişte nemernici! N-a fost de ajuns că m-aţi chemat la post în fiecare zi şi m-aţi bătut ca pe hoţii de cai, ci v-aţi murdărit conştiinţa înscenându-mi o crimă. Voi sunteţi adevăraţii criminali. Pentru tortura şi chinurile la care m-aţi supus o să plătiţi cu vârf şi îndesat.” 

Spunând acestea, tânărul a plecat lăsând arma în post, dar luând cheile în buzunar. S-a ascuns în pădure. Jandarmii erau disperaţi. Nici după o lună nu l-au prins, nici chiar după un an, în ciuda eforturilor. În schimb, Coroiu a fost cel care i-a prins pe fiecare dintre torţionari, punându-şi în practică răzbunarea. Primul a fost şeful de post, care a zăcut trei luni pe patul de spital iar ceilalţi jandarmi au stat numai o lună. Între timp, dosarul privind crima a fost promovat la tribunalul din Botoşani, iar Coroiu a angajat un avocat bun, cu ajutorul căruia a fost achitat.

S-a întors apoi liniştit acasă. Aici avea să afle că iubita sa soţie l-a înşelat, totuși, cu şeful de post. Bărbatul i-a surprins și cei doi au fost bătuți de Coroiu, care, după această faptă, a luat definitiv calea haiduciei, cu sufletul zdrobit. A strâns în jurul său o ceată de nemulţumiţi din partea de Nord a Moldovei, care au format ulterior „Banda lui Coroiu”. Pentru că ura boierii şi arendaşii care storceau vlaga săracilor, Coroiu a început să-i jefuiască şi, o parte din bani, să-i împartă amărâţilor, văduve, orfani şi ţăranii fără pământ. 

În periada 1932 – 1935, ceata lui Coroiu a „vizitat” peste 70 de oameni înstăriți, însuşindu-şi mari sume de bani şi obiecte de valoare. Deveniseră celebri. Primele pagini ale ziarelor erau invadate de articole despre un anume Coroiu – tâlhar la drumul mare.  Sătenii din comuna lui natală i-au compus chiar un cântecel: „Să trăieşti Gheorghe Coroi/ Că ai grijă şi de noi/ că iei bani de la ciocoi/ Şi ne-ajuţi azi la nevoi…”

Ziarele scriau numai despre bandiţii lui, iar autorităţile nu mai ştiau cum să îi prindă. Cu toată ura împotriva jandarmilor, care îi făcuseră atâta rău, Coroiu nu ucisese nici unul. În locul acţiunii violente, el prefera viclenia şi înscenarea. Era maestru în arta deghizării. Azi își lipea o mustață roșcovană și-și picta pistrui pe obraz, mâine se înnegrea tot, de arăta ca un țigan autentic, păcălindu-i pe toți. Pentru că se deplasa rapid dintr-un loc în altul, ziarele îl numeau „haiduculul nălucă” sau „spaima Moldovei”.

Pe cât era de iubit de oamenii săraci, pe atât era căutat de autorităţi, iar în 1933 a fost prins şi dus la închisoarea din Botoşani. După ce a reuşit să-l convingă pe gardian să-l elibereze, s-a ascuns încă un an, dar a fost prins în comuna Suliţa. Procesul său a avut loc la Bacău, între 1935 şi 1936, şi a avut parte de suportul multor oameni sărmani ajutaţi de el. Nu s-a dovedit că ar fi omorât pe cineva, loviturile date de banda lui fiind inteligente şi nu bazate pe forţă, a primit doar 6 ani de temniţă. Viaţa lui Coroiu de după ieşirea din închisoare este învăluită în mister, existând varianta că ar fi ajuns chiar general în Securitate.  Bătrânii comunei povestesc că prin 1975 a venit la Durnești, la primărie, o Volgă neagră din care a coborat Coroi, a vorbit cu primarul câteva minute și apoi a plecat să-și vadă fratele ce locuia 2 case mai la vale. Locuitorii zonei îl pomenesc și astăzi, face parte din folclorul local.

Hareta s-a căsătorit cu Jijie, un om din Guranda, unde a locuit până la moarte. A avut cu acesta copii ce trăiesc și astăzi. Copiii avuți din căsătoria cu Coroi au murit de mici.

surse

 - Daniel Dieaconu, Tâlhăria și haiducia la români - Jefuitorii cu arme, Ed. Universitară, București, 2014

- Istoria pe placul tuturor, Eugen Sendrea, Editura Vicovia ; 2011 ;  

- [http://ziarullumina.ro/magazin/de-la-haiducie-la-eroism](http://ziarullumina.ro/magazin/de-la-haiducie-la-eroism)

- [http://edituramateescu.ro/2011/08/coroiu-haiducul-naluca-spaima-moldovei/](http://edituramateescu.ro/2011/08/coroiu-haiducul-naluca-spaima-moldovei/)

- [https://foaienationala.ro/coroiu-haiducul-nluc-spaima-moldovei](https://foaienationala.ro/coroiu-haiducul -nluc-spaima-moldovei) . html

&$$$

 La multi ani, 

MICHELE PLACIDO!

Astăzi sărbătorim un titan al cinematografiei italiene, Michele Placido, care împlinește 80 de ani!

Născut pe 19 mai 1946 în Ascoli Satriano, Italia, Placido a fost mereu atras de lumea artei.

   Deși a avut o perioadă în care a lucrat ca ofițer de poliție, destinul său era să strălucească pe scenă și pe marele ecran. 

  A studiat actoria la prestigioasa Accademia Nazionale d'Arte Drammatica și a debutat în teatru în 1970

  Cariera sa cinematografică este impresionantă, cu roluri memorabile în filme regizate de Mario Monicelli, Marco Bellocchio și Damiano Damiani. 

  Unul dintre cele mai mari succese ale sale a fost interpretarea comisarului Corrado Cattani în serialul de televiziune La Piovra (Caracatița), care a captivat milioane de telespectatori din întreaga lume.

  Pe lângă talentul său actoricesc, Placido este și regizor și scenarist, iar filmul său Romanzo Criminale (2005) a fost apreciat de critici și public deopotrivă.

   De-a lungul carierei, a primit numeroase premii, inclusiv Ursul de Argint pentru cel mai bun actor și David di Donatello pentru scenariu.

  În viața personală, Michele Placido este tatăl a cinci copii și a avut o viață sentimentală tumultuoasă. A fost căsătorit cu actrița Simonetta Stefanelli, iar mai târziu cu Federica Vincenti, alături de care are un fiu.

Astăzi, îi urăm La mulți ani, unui artist care a marcat cinematografia italiană și internațională. Să ne bucurăm de filmele și poveștile pe care ni le-a oferit! 

#MichelePlacido #LaMulțiAni #LegendăCinematografică #Caracatița

CULTURA   CURIOZITATI  GANDURI

$$$

 Puțini au știut că, dincolo de zâmbetul uriaș și energia debordantă cu care cucerea scena, Stela Popescu a trăit una dintre cele mai intense și mai complicate povești de dragoste din lumea artistică românească. Relația ei cu dramaturgul și scenaristul Mihai Maximilian a fost o combinație de iubire, admirație, orgolii, umor și suferință, întinsă pe aproape patru decenii.

Și poate cel mai tulburător lucru este că omul care i a scris cele mai bune roluri a fost și omul care a înțeles o cel mai profund.

Stela Popescu îl alinta simplu: „Puiu”.

Așa îi spunea Mihai Maximilian în intimitate, iar apropiații lor povesteau că între cei doi exista o complicitate specială, construită nu doar din iubire, ci și dintr o admirație intelectuală profundă. Pentru Stela, „Puiu” nu era doar soțul ei. Era omul care îi înțelegea perfect umorul, ritmul și felul unic de a face publicul să râdă.

Când cei doi se întâlnesc, Stela Popescu era deja o actriță remarcată, cu un farmec exploziv și o prezență scenică imposibil de ignorat. Mihai Maximilian era unul dintre cei mai apreciați autori de comedie ai vremii, un om extrem de inteligent, ironic și rafinat, care știa să observe slăbiciunile și absurditățile vieții de zi cu zi.

Întâlnirea lor a schimbat viețile amândurora.

Mulți oameni din teatru spuneau că Mihai Maximilian a fost cel care a construit artistic imaginea Stelei Popescu așa cum o cunoaște România astăzi. El îi scria rolurile aproape matematic, după felul ei de a vorbi, de a se mișca și de a reacționa pe scenă.

Practic, între ei exista o chimie artistică rară.

Iar succesul a venit uriaș.

În perioada comunistă, Stela Popescu și Mihai Maximilian deveniseră un adevărat fenomen cultural. Sălile erau pline, spectacolele de revistă aveau succes enorm, iar televiziunea îi transforma în vedete naționale.

Românii îi urmăreau obsesiv în programele de Revelion, în scenetele de televiziune și pe scena Teatrului „Constantin Tănase”.

Dar în spatele succesului exista și o relație complicată.

Stela era expansivă, spontană și iubită de toată lumea. Mihai Maximilian, pe care apropiații îl numeau adesea „Puiu”, era mult mai retras, cerebral și uneori măcinat de gelozii și orgolii.

Existau momente tensionate între ei.

În unele interviuri și mărturii apărute de a lungul anilor, apropiații povesteau că succesul uriaș al Stelei putea deveni apăsător chiar și pentru omul care o ajutase să ajungă acolo. Ea devenise o adevărată legendă vie, iar publicul o adora aproape fanatic.

Și totuși, relația lor a rezistat zeci de ani.

Stela vorbea deseori cu emoție despre „Puiu”, spunând că era unul dintre cei mai inteligenți oameni pe care îi cunoscuse. Chiar și după perioade dificile și despărțiri temporare, între ei rămânea mereu o legătură imposibil de rupt complet.

Puțini știu că Mihai Maximilian i a dedicat multe dintre cele mai bune texte ale sale.

El știa exact cum să i construiască momentele scenice, cum să i pună în valoare spontaneitatea și acel talent extraordinar de a transforma o replică simplă într un moment memorabil.

De fapt, mulți oameni din lumea teatrului considerau că Stela și Puiu funcționau aproape ca un singur mecanism artistic.

În viața personală însă, Stela Popescu purta și o mare tristețe.

Actrița nu a avut copii, iar acest lucru a marcat o profund. În interviuri sincere, mărturisea că a fost una dintre marile dureri ale vieții ei. Poate și de aceea publicul a devenit, într un fel, familia ei extinsă.

După ani întregi împreună, relația dintre Stela și Mihai Maximilian începe treptat să se răcească.

Dar chiar și după despărțire, cei doi au continuat să păstreze o legătură aparte. Nu mai erau un cuplu în sensul clasic, însă rămăseseră profund conectați prin tot ceea ce construiseră împreună.

Iar Stela a continuat să vorbească despre „Puiu” cu afecțiune până târziu.

În 2017, România este zguduită de vestea morții actriței.

Stela Popescu este găsită fără viață în propria casă, la vârsta de 81 de ani. Dispariția ei provoacă un șoc uriaș. Pentru milioane de români, Stela nu era doar o actriță. Era parte din viața lor, din sărbători, din copilărie și din serile petrecute în fața televizorului.

Iar undeva, în spatele tuturor acelor momente legendare, se afla și „Puiu”.

Omul care îi scrisese replicile, îi înțelesese perfect talentul și îi fusese alături într una dintre cele mai importante povești de iubire din teatrul românesc.

Stela Popescu și Mihai Maximilian au rămas unul dintre cele mai importante cupluri artistice din România. O poveste despre iubire, succes, orgolii și loialitate, construită sub luminile scenei și păstrată  vie în memoria unei țări întregi.

Sursa Destine de poveste