marți, 27 august 2024

***

 LECȚIA DE ISTORIE - 24 august: Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu.

La data de 24 august 1572, a avut loc „Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu”, un masacru comis de catolici francezi contra hughenoților, așa cum mai erau numiți protestanții în acea perioadă. Masacrarea hughenoţilor va duce la declanşarea celui de-al patrulea război civil în Franţa, război care a început după ce regele Carol al IX-lea, la instigarea mamei sale, Caterina de Medici, a hotărât să lase mână liberă catolicilor fanatici în asasinarea liderilor protestanţi din Paris. Gestul său va declanşa un veritabil carnaj, concretizat prin uciderea a zeci de mii de „hughenoţi” – cum erau numiţi adepţii confesiunii protestante în Franța. Masacrul a început la Paris în noaptea de 24 august şi s-a extins cu repeziciune și în împrejurimi, iar după ce hughenoții au fost identificați, casele şi prăvăliile lor au fost prădate și arse, ei fiind omorâţi și aruncaţi în Sena. Chiar şi după emiterea ordinului regal de încetare a masacrului, atrocităţile au continuat şi s-au răspândit în mai multe orașe ale Franței. Se estimează că până în luna octombrie a acelui an, au fost uciși peste 100.000 de protestanți în toate provinciile Franţei, aceste crime aducând statul francez până în pragul dezintegrării. Aceste războaie religioase au avut loc pentru prima dată la începutul secolului al XVI-lea, când un nou curent creştin, protestantismul, apare în Europa Occidentală, fiind răspândit sub diferite forme de reformiști precum Martin Luther, Jean Calvin sau Huldrych Zwingli. Ori tocmai asta vedea regina mama, Caterina de Medici în protestanți, o amenințare la coroana fiului său și de aceea pentru a-şi atinge scopurile va face tot posibilul să-l convingă pe rege că hughenoții erau pe cale sa se revolte și să-l detroneze. Astfel, înspăimântat, tânărul suveran a autorizat uciderea miilor de protestanți în ceea ce se va numi de atunci „Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu” .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

  Lista dorințelor mele de Crăciun: Doamne, vreau să merg cu Tine de mână și în anul care vine! Știu clar că am mai crescut în acest ultim a...