duminică, 25 august 2024

***‰

 Aruncarea în valuri - Adrian Păunescu


Iubita mea, să ne-aruncăm în mare

împleticiți în sare și guvizi

să fie marea templul nunții noastre

pe urmă ușa templului s-o-nchizi.


Iubita mea, te-am îmbrăcat în alge

și te sărut cu univers cu tot

pe zarea sfâșiată de păcate

plutim râzând și ne iubim înot.


Iubita mea, sa ne-aruncăm în mare

și să trăim în mare neînfrânt

să ne luăm dacă voiești la vară

trei săptămâni concediu pe pământ!


Ți-am spus de mult că pe pământ sunt rele

ți-am spus că marea-i căpătâiul meu

ți-am pregătit o flotă scufundată

și-o nuntă pe-un vapor de minereu.


Iubita mea, să devenim acvatici

pământul care suntem ni-i destul

sătulă ești de cele pământene

de cele pământene sunt sătul.


Ne vor privi prin sute de binocluri

se vor uita ca la un alt prăpăd,

mirându-se că doi fusesem parcă

și ei pe mare numai unul văd.


Dar nu-i nimic, le vom plăti aceasta

vom reveni în anul două mii

cu plete-ncărunțite mult de sare

și-n brațe cu o mare de copii.


Iubita mea, să ne-aruncăm în mare

și să trăim în mare neînfrânt

să ne luăm dacă voiesti la  vară

trei săptămâni concediu pe pământ!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

  Lista dorințelor mele de Crăciun: Doamne, vreau să merg cu Tine de mână și în anul care vine! Știu clar că am mai crescut în acest ultim a...