***

 Sărută-mă prin ceața-ngălbenită

Focul mov e tot mai gol și tot mai rar, 

Mi-ai pus pe buze flacăra pornirii 

Să vindem zăcămintele iubirii, 

Și să fugim în doi pe-un armăsar. 

Să nu îmi pari zgărcit în dăruire, 

Să nu-ți văd ochii plini de tot trecutul, 

Mă-dulmecă eternă cu sărutul, 

Ce ți l-am pus pe buzele de mire. 

Sărută-mă prin ceața-ngălbenită, 

Sărută-mă cu toate câte sunt...

Norocul nostru geme sub pământ. 

Ca raza unei strofe părăsită.

Dar vino-mi când e ceru-nzăpezit, 

Când morțile sunt duse la culcare,

Ești trist mereu, dar uneori îmi pare, 

Că din tristețea lumii te-ai ivit. 

Misterios de rece-mi ești de-o vreme, 

Vezi tu!... purtăm o singură povară, 

Din chinurile timpului ce zboară. 

Se naște și tentația de a geme.

Și plâng discret, amarnic, neiubită,

Ca pomii prinși în fălci de umbre mici

Doar umbrele-ți mai bântuie pe-aici,

Rămân  cu bezna-n mine, nerostită...