duminică, 22 noiembrie 2026

$$$

 18 noiembrie 1820 - Comandantul american Nathaniel Palmer a descoperit Antarctica.

Antarctica este regiunea polară din sudul Pământului care cuprinde continentul Antarctida și porțiunile sudice din oceanele limitrofe. Este situată în regiunea antarctică din emisfera sudică, aproape în întregime la sud de cercul polar antarctic și este înconjurată de Oceanul Antarctic. Având 14,0 milioane de km pătrați, este al cincilea continent ca suprafață, după Asia, Africa, America de Nord și America de Sud. Aproximativ 98 % din suprafața Antarcticii este acoperită de o pătură de gheață cu grosimea medie de 1,6 km.

Credința în existența unei Terra Australis – un continent vast în extremitatea sudică de pe glob care “pune în balanță” teritoriile nordice din Europa, Asia și Africa Nordică – a existat încă din timpul lui Ptolemeu (sec. I d.Hr.), care a sugerat ideea de a păstra simetria tuturor suprafețelor de uscat din lume.

Reprezentări ale unei mari suprafețe sudice de pământ au fost comune în hărți, cum ar fi harta turcului Piri Reis de la începutul sec. al XVI-lea. Chiar și la sfârșitul sec. al XVII-lea, după ce exploratorii au constatat că America de Sud și Australia nu făceau parte din încă nedescoperita Antarctidă, geografii credeau că acest continent era mult mai mare decât dimensiunea sa actuală.

Hărțile europene au continuat să arate ipotetic acest teren până când navele căpitanului James Cook „HMS Resolution” și „HMS Adventure” au traversat cercul polar antarctic la 17 ianuarie 1773, în decembrie 1773 și din nou în ianuarie 1774. Cook de fapt a ajuns la aproape 121 km de coasta Antarctidei, înainte de a se retrage din fața câmpului de gheață în ianuarie 1773.

Prima reperare confirmată a Antarctidei poate fi redusă la echipajul navelor conduse de trei persoane. În conformitate cu diferite organizații (The National Science Foundation, NASA, Universitatea California, San Diego, și alte surse ), navele au fost conduse de trei căpitani care au reperat Antarctida în anul 1820: Fabian Gottlieb von Bellingshausen (un estonian căpitan în Marina Imperială Rusă), Edward Bransfield (un irlandez căpitan în Marina Regală Britanică) și Nathaniel Palmer (navigator american din Stonington, Connecticut).

Prima oară von Bellingshausen a văzut Antarctida la 27 ianuarie 1820, trei zile înainte ca Bransfield să fi văzut și el țărmul, și 10 luni înainte ca Palmer să o facă în noiembrie 1820. În acea zi expediția pe două nave conduse de von Bellingshausen și Mikhail Petrovich Lazarev a ajuns într-un un punct la o distanță de 32 kilometri depărtare de continentul Antarctida și a văzut de acolo înalțimile de gheață.

Primul document de debarcare pe continentul Antarctida a fost cel al navigatorului John Davis în Antarctida de Vest la 7 februarie 1821, deși unii istorici dispută acesta afirmație.

$$$

 Destinul poetei Isabella di Morra, tânăra închisă într-un castel, apoi ucisă la doar 25 de ani de frații ei pentru o presupusă relație de dragoste


Isabella di Morra s-a născut în anul 1520 într-o familie nobilă din Favale, aflată în provincia Matera de lângă Napoli, fiind fiica baronului Giovanni Michele di Morra și a Luisei Brancaccio.


În copilărie, Isabella a fost educată de tatăl ei, care i-a insuflat dragostea pentru literatură. Isabella, mama și cei cinci frați ai ei: Marcantonio, Scipione, Decio, Cesare, Fabio și o soră, Porzia, au fost abandonați de Giovanni Michele în 1528, când acesta a fost forțat să se refugieze la Paris pentru că sprijinise armata franceză împotriva monarhului spaniol Carol al V-lea în misiunea acestuia de cucerire a Regatului Napoli. După un timp baronul ar fi putut să se întoarcă la Favale deoarece crima sa împotriva coroanei spaniole a fost grațiată, dar a rămas în Franța devenind consilier al regelui Francisc I. Cel mai mic fiu al cuplului, Camillo, s-a născut după ce tatăl plecase deja în exil.


Scipione și-a urmat tatăl la scurt timp după aceea, iar fratele cel mare, Marcantonio, a preluat puterea în Favale. Isabella a crescut într-un mediu de familie ostil, alături de o mamă neajutorată și de ceilalți frați care fie erau nebuni, fie brutali.  Fata a fost profund afectată de plecarea bruscă a tatălui ei, care i-a plătit totuși un tutore pentru a o ghida în studiul poeziei și care a fost, probabil, singura persoană cu care putea vorbi despre literatură.


De la început, relația dintre Isabella și cei trei frați mai mici ai săi, Cesare, Decio și Fabio, care au invidiat-o pe sora lor pentru că era supradotată și pentru că educației ei i se acorda o mare atenție, a fost foarte proastă. Au forțat-o să trăiască strict izolată în castelul familiei Favale, aflat pe o stâncă abruptă deasupra Mării Ionice. Aici, în castel, Isabella s-a dedicat poeziei, singura mângâiere a singurătății ei.


Cu toate acestea, tânăra a avut ocazia să se împrietenească cu vecinii ei: Diego Sandoval de Castro, baronul din Bollita și soția acestuia, Antonia Caracciolo. Diego, care luptase în armata lui Carol al V-lea în expediția din Alger, era poet, membru al Academiei florentine și conectat la structura de putere din Napoli, fiind protejat de viceregele Pedro de Toledo.

Probabil încurajați de tutorele ei, Isabella și Diego au început o corespondență secretă și curând au început să apară zvonuri despre o legătură ascunsă, deși relația lor rămâne un mister și nu este clar dacă au fost sau nu mai mult decât prieteni. Cu excepția unei scurte referințe la căsătorie, opera Isabellei nu include nicio poezie de dragoste adresată vreunui bărbat, în timp ce versurile lui Diego descriu sentimentele sale față de iubita sa, dar nu se știe dacă s-a referit la o anumită femeie sau pur și simplu la o iubită ipotetică.

Cu toate acestea, frații Isabellei, care au fost informați despre scrisorile dintre cei doi, au suspectat o aventură extraconjugală și, pentru a răscumpăra onoarea familiei, au pregătit un plan crud de pedeapsă.


Prima victimă a fost tutorele Isabellei, care ducea scrisorile de la unul la altul. Apoi cei trei frați s-au dus peste sora lor, au găsit-o cu scrisorile în mâini și au înjunghiat-o mortal. Doi dintre ei au scăpat fugind în Franța, dar s-au întors curând cu intenția evidentă de a-și încheia răzbunarea împotriva lui Diego care, temându-se pentru viața sa, a angajat un bodyguard. Cei trei asasini, cu ajutorul a doi unchi și probabil alimentați de ura împotriva spaniolilor, l-au ucis până la urmă pe poet în pădurea de lângă Noja câteva luni mai târziu.

Moartea Isabellei a trecut aproape neobservată sau a fost chiar aprobată de societate pentru că era oarecum în conformitate cu codul de onoare al secolului al XVI-lea, dar uciderea lui Diego Sandoval a fost imediat investigată. Anul ei de deces nu este cunoscut cu certitudine, dar cel mai probabil a fost 1545 sau 1546, deși alte studii sugerează că a murit în 1547 sau 1548. Se crede că a fost înmormântată în biserica locală San Fabiano, dar mormântul tinerei nu a fost găsit niciodată.


Asasinii au fost nevoiți apoi să fugă din Regatul Napoli pentru a scăpa de mânia viceregelui Pedro de Toledo, care a ordonat să fie căutați în întreaga provincie. S-au alăturat tatălui lor în Franța, care ar fi murit la scurt timp după tragedie, dar au fost judecați și găsiți vinovați în lipsă. Scipione, unul dintre frații cei mari, deși șocat și dezgustat de crime, i-a ajutat pe criminali. Decio a devenit preot și Cesare s-a căsătorit cu o nobilă franceză, dar nu există informații certe despre Fabio. Scipione, care era secretar al reginei Caterina de Medici, a fost mai târziu otrăvit de alți membri ai curții regale care îl invidiau pentru poziția sa.


Între timp, frații rămași în viață la Napoli au fost trimiși în judecată. Marcantonio, care nu a luat parte la conspirație, a fost închis câteva luni și apoi eliberat. Cel mai mic frate, Camillo, care, de asemenea, nu a avut nimic de-a face cu crimele, a fost absolvit de orice acuzație.


Poeziile Isabellei au fost descoperite când autoritățile au intrat în castel pentru a investiga crima. Există zece sonete și trei poezii, care au fost publicate postum și au fost interpretate ca fiind foarte personale, influențate de situația din familie și de izolarea forțată. Isabella însăși și-a definit stilul ca fiind "amar, dur și dureros" (amaro, aspro e dolente) sau "brutal și fragil" (ruvido e frale).


La câțiva ani după moarte, versurile sale au început să circule în Napoli și au fost citite cu compasiune și admirație, fiind apoi trimise la Veneția, o parte din ele apărțnd în antologia lui Lodovico Dolce, în 1552. În 1629, nepotul poetei, Marcantonio, fiul lui Camillo, a publicat o biografie de familie numită "Familiae nobilissimae de Morra historia" (Istoria celei mai nobile familii din Morra), oferind detalii necunoscute p\n atunci despre viața și moartea Isabellei.


În ciuda faptului că opera poetei a fost inclusă apoi în alte antologii, Isabella a fost aproape uitată și ignorată de-a lungul secolelor. La începutul secolului al XX-lea, a fost redescoperită de Angelo De Gubernatis care participa la o conferință despre literatură la Bologna. În 1907, De Gubernatis a publicat un volum cu creațiile Isabellei Morra, volum care conține și o parte extrasă din biografia nepotului ei. Filozoful Benedetto Croce a fost însă  cel care a lansat prima biografie documentată istoric a poetei și i-a reevaluat locul în literatura italiană.

$$$

 Emil Racoviţă – o existenţă dedicată explorărilor ştiinţifice a decedat pe 17 noiembrie 1947...

 Emil Racoviţă a fost primul român care a păşit în Antarctica, în cadrul unei expediţii internaţionale în urma căreia savantul român a realizat un studiu aprofundat asupra vieţii balenelor şi a pinguinilor. Pentru meritele sale profesionale excepţionale a fost ales membru al Academiei Române şi a fost, timp de patru ani, preşedinte al acestui înalt for ştiinţific.

Emil Racoviță s-a născut la Iaşi, la 15 noiembrie 1868, fiind cel de-al treilea copil al familiei lui Gheorghe Racoviță (1839-1913), magistrat și membru fondator al societății literare Junimea și descendent al unei vechi familii de boieri moldoveni, şi al Eufrosinei Racoviță, o extrem de talentată pianistă.

La momentul naşterii sale, familia locuia pe Strada Lascăr Catargiu nr. 36, din Iaşi, însă Emil şi-a petrecut primii ani ai vieţii la Șurănești (astăzi satul Emil Racoviță, comuna Dănești, judeţul Vaslui), la moșia familiei.

A început şcoala la Iași, fiind elev al celui mai cunoscut învăţător din ţara noastră, Ion Creangă, apoi a parcurs anii de liceu la „Institutele Unite”, unde a fost coleg cu Grigore Antipa și i-a avut drept profesori, printre alții, pe istoricul Alexandru D. Xenopol, chimistul Petre Poni și geologul Grigore Cobălcescu.

A urma dorinţa tatălui său, şi a fost admis la Facultatea de Drept din Paris, unde a studiat, în aceeaşi perioadă, şi la Școala de antropologie.

După absolvirea Dreptului, s-a înscris și la Facultatea de Științe din Universitatea Sorbona, Paris, iar în 1891, după absolvire, a lucrat la laboratoarele Arago în cadrul stațiunii de biologie marină de la Banyuls-sur-Mer, unde a realizat o serie de scufundări la 10 m, fiind ajutat de un echipament Siebe-Gorman, pentru a cerceta viața subacvatică. Momentul îl prezintă pe Emil Racoviță în prima fotografie subacvatică ce s-a păstrat până astăzi, realizată de fotograful francez Louis Marie Auguste Boutan. În această perioadă, Racoviţă a descoperit, împreună cu G. Pruvot, 11 specii de anelide, o specie de viermi cu corpul cilindric.

În anul 1893, la vârsta de doar 25 de ani, devine membru al Societății zoologice din Franța, iar în anul 1896, îşi susţine teza de doctorat cu tema „Le lobe céphalique et l’encéphale des annélides polychètes, o lucrare despre lobul cefalic al anelidelor polichete, adică cei mai răspândiți viermi marini.

În anul 1897, primeşte sprijin şi recomandări pentru a participa, ca naturalist, în cadrul expediției antarctice belgiene, desfăşurate la bordul navei Belgica, condusă de Adrien de Gerlache, între anii 1897-1899.

În august 1897, Racoviţă pornea, din Anvers, alături de oameni de ştiinţă belgieni, de norvegianul Roald Amundsen ca ofițer secund, de medicul american Frederick Cook, meteorologul polonez Antoine Dobrowolski și geologul Henryk Arctowski, în explorarea Antarcticii, iar în cadrul escalelor din Chile și strâmtoarea Magellan, el realizează cercetări complexe asupra florei și faunei.

În momentul în care expediţia ajunge în proximitatea Țării Palmer din Antarctica, este descoperită o strâmtoare care a primit numele navei „Belgica” și alte câteva insule, din care Racoviță denumeşte una „Insula Cobălcescu”, alte insule fiind denumite Wiencke și Țara lui Danco, după numele a doi membri ai echipajului care şi-au aflat sfârşitul în această expediţie.

În perioada martie 1898 – februarie 1899, „Belgica” – vas pe care se găsea câte un laborator de meteorologie, oceanografie, geologie și biologie, în ultimul va lucra neobosit eminentul savant român -, a fost captivă între ghețuri, prilej pentru Racoviţă şi colegii săi, să realizeze cercetări științifice preţioase, iar materialul realizat s-a materializat în nu mai puţin de 60 de volume publicate ulterior, aceasta realizare fiind considerată mai importantă decât toate expediţiile antarctice precedente acelui moment. De o deosebită importanţă a fost contribuţia lui Emil Racoviţă la studiul vieții balenelor, pinguinilor și a unor păsări antarctice, care i-a adus o notorietate deosebită în lumea ştiinţifică a momentului. El a rămas atunci în istoria științei ca descoperitor al balenei cu cioc.

După revenirea din expediţia arctică, în anul 1900, a fost ales director adjunct al Laboratorului Oceanologic „Arago” din Banyuls-sur-Mer, Franța.

La 8 decembrie 1900, într-o conferință susţinută la Ateneul Român, Racoviţă povestea despre expediţia din Antarctica: „În vârtejul ce ne stăpânea auzul, în vâltoarea urgiei înghețate ce ne mișca trupul, în alba întunecime ce ne lua vederile, ne simțeam așa de pierduți și așa de singuri, încât speranța ne părăsea și numai un singur simțământ ne susținea, simțământul datoriei“.

Câteva sute de mostre din flora și fauna regiunilor cercetate, adunate de Racoviță, au fost studiate de numeroși cercetători, care au descris sute de forme necunoscute până atunci în lumea vegetală și animală, iar omul de ştiinţă a a publicat o lucrare importantă despre Cetacee, în special balene, intitulată „Cétacés. Voyage du S. Y. Belgica en 1897-1899. Résultats scientifiques. Zoologie”, apărută în anul 1903.

S-a căsătorit cu Hélène Boucard și a avut trei copii, Renée Racoviță (n. 1908), Ion Racoviță (1909-1938) și Andrei Racoviță (n. 1911).

În 1904, vizitează Insula Mallorca, unde descoperă, în peștera Cueva del Drach, noi specii de crustacee, acela fiind momentul în care fascinat de acest domeniu, Racoviţă renunţă la cercetarea oceanografică, dedicându-se exclusiv ecosistemelor subterane. Ca o mărturie a importanţei cercetărilor sale, peste ani, autorităţile din Mallorca au amplasat, la intrarea în oraș, o statuie a omului de ştiinţă român.

În anul 1905, în compania lui René Jeannel, un tânăr și întreprinzător medic licențiat și în științe naturale, Emil Racoviță pornește în explorarea peșterilor de pe cei doi versanți ai Munților Pirinei, iar cercetarea avea să se materializeze în celebrul „Eseu asupra problemelor biospeologice“- „Essai sur les problemes biospeologiques”, prima lucrare importantă dedicată biospeologiei din întreaga lume, apărută în anul 1907.

A iniţiat un program privat internațional de cercetare numit „Biospeologica”, destinat cercetării faunei peșterilor. În 1919, bilanțul programului era impresionant: cercetătorii exploraseră 800 de cavități subterane în principalele regiuni carstice din Europa și nordul Africii, colectaseră 20.000 de animale și publicaseră 41 de lucrări științifice însumând 3.400 de pagini. Și toate astea, în ciuda faptului că, în timpul Primului Război Mondial, în laboratorul lor fusese amenajat un spital militar.

În anul 1920, an în care a devenit membru al Academiei Române, Emil Racoviţă a fost invitat ca profesor la Facultatea de Științe a Universității din Cluj, unde a înființat, la 26 aprilie 1920,  primul institut de biospeologie din lume şi unde au activat, pe lângă numeroși cercetători români, şi prieteni ai săi, biologul elvețian Alfred Chappuis şi biologii francezi Jules Guiart şi René Jeannel. În cadrul acestui nou institut, Emil Racoviţă a predat primul curs de biologie generală din România.

Între anii 1922-1926, Emil Racoviţă a fost senator, reprezentat al Universității din Cluj, iar între anii 1926 – 1929, a fost rector al Universității din Cluj.

În anul 1926, Racoviţă fondează Oficiul Național de Turism, o instituție de stat pentru un turism care să respecte natura, oficializată, prin decret regal la 4 ianuarie 1936.

În anul 1927, el publică la Cluj volumul „Speologia. O știință nouă a străvechilor taine subpământești”, iar doi ani mai târziu, îi apare volumul „Evoluția și problemele ei”.

În anul 1928, a condus primul Congres al Naturaliştilor din România, în toată această vreme a el iniţiind importante campanii pentru protejarea mediului înconjurător.

În perioada 1929-1930, Racoviţă a fost ales Președinte al Academiei Române, iar în perioada următoare este ales membru al mai multor asociații științifice, iar comunitatea științifică internațională i-a oferit un număr impresionant de distincții și funcții onorifice. Să spunem doar că Societatea Zoologică a Franţei şi Societatea de Speologie din Paris l-au ales preşedinte de onoare.

După august 1940, când, prin Dictatul de la Viena, Clujul a devenit parte a Ungariei, Emil Racoviță se va muta la Timișoara, în timp ce Institutul Speologic va fi condus de prietenul său elvețian Alfred Chappuis.

La 27 ianuarie 1942, Emil Racoviță a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în gradul de Mare Cruce, apoi, după revenirea nordului Transilvaniei la România, omul de ştiinţă se va întoarce la Cluj, cu dorinţa de a reorganiza Institutul.

Din păcate, ţelul său a rămas neatins, Emil Racoviţă trecând la Domnul, la vârsta de 79 de ani, la 17 noiembrie 1947, la Cluj-Napoca. A avut parte de funeralii naționale, fiind înmormântat în Cimitirul Central Hajongard, din Strada Avram Iancu.

În amintirea realizărilor sale ştiinţifice remarcabile, Institutul de Speologie din Cluj-Napoca a luat numele „Emil Racoviță” (trecând în subordinea Academiei Române), la fel ca una din navele oceanografice româneşti şi ca cea mai mare peșteră din Republica Moldova.

În anul 1958, un grup de trei insule din Golful Wilhelmina a primit numele „Emil Racoviţă”, iar în comuna Dănești, județul Vaslui, a fost amenajată Casa Memorială „Emil Racoviță”.

În anul 1968, Poșta Română a pus în circulație o marcă poștală cu valoarea nominală de 55 de bani, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Emil Racoviță.

De asemenea, unul dintre premiile anuale acordate de Academia Română poartă numele lui Emil Racoviță.

În anul 2017, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la moartea marelui savant, la Cluj-Napoca a fost vernisată o expoziție dedicată lui Emil Racoviță, iar în anul 2018, la împlinirea a 150 de ani de la nașterea savantului, oficialităţile clujene au planificat organizarea unei serii de manifestări culturale.

La 6 august 2018, Banca Națională a României a pus în circulație o monedă comemorativă din argint, cu valoarea nominală de 10 lei, cu tema „150 de ani de la nașterea lui Emil Racoviță”.

sâmbătă, 21 noiembrie 2026

$$$

 Pentru prima dată în istorie, chirurgii erau pe punctul de a opera un om perfect sănătos, fără niciun câștig pentru el însuși. A spus da pentru că pacientul era fratele lui geamăn.


În 1954, Richard Herrick avea 23 de ani și era pe moarte. Rinichii îi cedau și nu exista niciun tratament care să-l salveze. Existau aparate timpurii de dializă, dar acestea puteau câștiga doar puțin timp.


Medicii mai încercaseră transplanturi de rinichi înainte. Toate eșuaseră până la urmă. Sistemul imunitar al organismului vedea noul organ ca pe un invadator și îl distrugea.


Dar Richard avea ceva neobișnuit. Avea un frate geamăn identic, Ronald.


Un doctor care îl trata pe Richard s-a întrebat dacă un organ de la un geamăn identic ar putea fi acceptat, din moment ce cei doi frați aveau în esență aceeași alcătuire genetică. A contactat o echipă de la Spitalul Peter Bent Brigham din Boston, din care făcea parte un tânăr chirurg plastician pe nume Joseph Murray, care studia transplanturile.


Înainte de orice altceva, echipa a trebuit să se asigure că frații erau într-adevăr identici. Le-au comparat grupele de sânge și alți markeri. Chiar, potrivit poveștii, i-au trimis pe gemeni la secția locală de poliție pentru a li se compara amprentele. Au încercat și mici grefe de piele între frați, care au prins fără a fi respinse.


Apoi a venit cea mai grea întrebare. Era corect să-l opereze pe Ronald?


Chirurgia implică întotdeauna riscuri. Scoaterea unui rinichi de la un om sănătos nu-i aducea niciun beneficiu propriei sale sănătăți. Au fost consultați medici, clerici și avocați. În cele din urmă, decizia i-a aparținut lui Ronald. El a ales să o facă.


Potrivit unor relatări, Richard, care era foarte bolnav și uneori confuz, nu voia ca fratele lui să-și asume acest risc. Ronald a mers mai departe oricum.


Pe 23 decembrie 1954, cei doi frați zăceau în săli de operație alăturate. O echipă i-a scos rinichiul lui Ronald. Echipa lui Murray l-a plasat în corpul lui Richard.


Când fluxul de sânge a fost restabilit, noul rinichi a început să funcționeze aproape imediat.


A fost primul transplant de organ de succes pe termen lung din lume.


Richard și-a revenit. Nu după mult timp, s-a căsătorit cu Clare Bevins, una dintre asistentele care îl îngrijise în salonul de recuperare. Au avut împreună doi copii.


A trăit încă aproximativ opt ani înainte ca boala sa originală de rinichi să revină. Richard Herrick a murit în 1963. Ronald a trăit o viață lungă, a lucrat ca profesor și a murit în 2010, la vârsta de 79 de ani.


Joseph Murray a continuat să efectueze mai multe transplanturi și să lucreze cu medicamente care ar permite acceptarea organelor de la donatori neînrudiți. În 1990, a primit Premiul Nobel pentru Medicină.


Astăzi, un număr uriaș de oameni din întreaga lume sunt în viață datorită transplanturilor de organe. Fiecare dintre aceste povești se întoarce într-un fel la o sală de operație din Boston în 1954 și la un tânăr care a fost de acord să renunțe la o parte din el însuși pentru fratele său.


Ronald a spus în interviuri de-a lungul anilor că nu a regretat niciodată.

Sursa curiozități și glume 2

$$$

 Dick York a murit pe 20 februarie 1992, la 63 de ani, după ce emfizemul i-a copleșit trupul slăbit. Primul soț de televiziune al lui Elizabeth Montgomery își petrecuse ultimii ani departe de camerele lustruite din „Bewitched” (1964-1972).


Într-un bungalou modest din Michigan, York locuia cu soția lui Joan, supraviețuind dintr-o pensie mică.


Un tub de oxigen îl ajuta să respire.


Totuși, lângă scaunul lui se aflau scrisori, numere de telefon și cereri de la străini care aveau nevoie de ajutor.


Actorul care odată distra milioane de oameni își petrecea ultimele puteri ajutându-i pe oameni să supraviețuiască.


Suferința lui a început în 1959.


În timp ce filma  "They Came to Cordura" , un accident cu un vagonet de cale ferată i-a rănit grav spatele.


Ranile nu s-au vindecat niciodată cum trebuie.


Când " Bewitched " a avut premiera în 1964, publicul îl vedea pe York ca Darrin Stephens, soțul frustrat, dar adorabil al Samanthei.


Nu vedeau niciodată ce se întâmpla între scene.


Membrii echipei îl ajutau să meargă.


Un perete înclinat îi susținea trupul îndurerat.


Scenariștii îl puneau pe Darrin pe canapele pentru că statul în picioare devenise insuportabil.


Totuși, York a oferit comedie de neuitat alături de Elizabeth Montgomery.


În 1968, a primit o nominalizare la Emmy.


Dar calmantele și rănile care se agravau își făceau simțită prezența.


Apoi a venit februarie 1969.


În timpul filmărilor, York s-a prăbușit, și-a pierdut cunoștința și a suferit o criză.


A fost dus de urgență la spital.


Timpul lui în  Bewitched  se terminase.


Dick Sargent l-a înlocuit în cele din urmă.


York a numit mai târziu acea plecare cea mai rea zi din viața lui, pentru că credea că îi dezamăgise pe toți.


Anii de după au fost devastatori.


Oportunitățile de actorie au dispărut.


Facturile medicale s-au adunat.


York și Joan au pierdut proprietăți și au făcut curățenie în apartamentele pe care le deținuseră odată.


Până în 1976, fosta vedetă de televiziune primea ajutor social.


Emfizemul l-a ținut în cele din urmă în casa lui din Michigan.


Dar York a refuzat să renunțe la scopul care îi mai rămăsese.


A creat Acting for Life, folosind apeluri telefonice pentru a organiza donații pentru oameni aflați în nevoie.


Haine, saltele, saci de dormit, cizme și mâncare au ajuns la familii care se luptau.


Chiar și în timp ce depindea de oxigen, îi convingea pe oameni de afaceri și pe oficiali să-i ajute pe străini.


Trupul lui abia îl mai purta prin cameră.


Totuși, hotărârea lui a ajuns mult dincolo de acei pereți.


Dick York și-a pierdut sănătatea, cariera și averea.


Dar nu a pierdut niciodată compasiunea care a făcut ca ultimul lui capitol să fie extraordinar.

Sursa curiozități și glume 2

$$$

 S-a întâmplat în 21 noiembrie1694: La această dată, s-a născut Voltaire (François-Marie Arouet), filosof, istoric, dramaturg şi prozator al Iluminismului francez. A fost creatorul aşa numitului „voltairianism” – respingerea fanatismului, a prejudecăţilor, a intoleranţei şi a abuzurilor de orice fel şi afirmarea raţiunii umane; spirit polemic, atent la realităţile sociale, Voltaire a întruchipat „noul tip al scriitorului reprezentant al conştiinţei publice şi luptător pentru idealurile cele mai înalte ale vremii” (T. Vianu) şi a pregătit, ideologic, Revoluţia Franceză (d.30 mai 1778).

Voltaire a rămas celebru şi pentru spiritul său ironic. Când au fost îndepărtaţi jumătate din caii grajdurilor regale din motive economice, el a propus ironic, că ar fi fost mai bine să fi fost eliberaţi jumătate din măgarii de la curtea regală. Pe de altă parte a devenit cunoscut şi pentru toleranţa sa. Astfel şi-a exprimat odată punctul său contradictoriu faţă de un adversar: „Părerea dumneavoastră mi se pare respingătoare, dar m-aş lăsa omorât, pentru ca dumneavoastră să puteţi să v-o exprimaţi." Concepţia sa politică se întemeiază pe armonia dintre monarhii care deţin puterea politică şi filoszofii care deţin înţelepciunea. De asemenea, Voiltaire reprezintă spiritul cel mai înalt al epocii sale, doctrina sa fiind unul din fundamentele Revoluţiei din 1789. Voltaire a fost împreună cu Jean-Jacques Rousseau un iniţiator al Revoluţiei franceze. 

Mari realizări îi sunt atribuite şi ca istoric iluminist. Iluminismul numit şi Epoca Luminilor sau Epoca Raţiunii este o mişcare ideologică şi culturală, antifeudală, desfăşurată în perioada pregătirii şi înfăptuirii revoluţiilor din sec. XVII-XIX în ţările Europei, ale Americii de Nord şi ale Americii de Sud şi având drept scop crearea unei societăţi „raţionale”, prin răspândirea culturii, a „luminilor” în mase (cf. Carp Maxim). Iluminismul este o replică la adresa barocului, care încearcă să înlăture dogmele religioase şi să infiltreze luminarea maselor pe baza experienţei proprii.

Surse:

https://www.rador.ro/2024/11/21/portret-voltaire-325-de-ani-de-la-nasterea-simbolului-iluminismului-francez/

https://www.larousse.fr/encyclopedie/personnage/Fran%C3%A7ois_Marie_Arouet_dit_Voltaire/149270

https://www.toupie.org/Biographies/Voltaire.htm

https://essentiels.bnf.fr/fr/article/7ae31468-bfd5-4133-be66-6441d2296319-francois-marie-arouet-dit-voltaire

$$$

 S-a întâmplat în 21 noiembrie1740: La această dată, a început construirea monumentului Sfânta Treime de la Timişoara, denumit şi statuia ciumei; monumentul a fost ridicat în amintirea epidemiei care a devastat Timişoara şi întregul Banat în jurul anului 1739.

Coloana Ciumei, cunoscută şi ca Statuia Ciumei sau Monumentul Sfintei Treimi, este înălţată în mijlocul Pieţei Unirii din Timişoara, în concordanţă cu stilul arhitectonic al clădirilor dimprejur (baroc). Monumentul se înscrie în tipologia coloanelor ciumei, răspândite în epoca barocului în întregul spaţiu sud-german, boem şi maghiar. Monumentul este confecţionat din gresie şi are o valoare artistică deosebită, fiind creat la Viena, în stil baroc, şi adus la Timişoara pe calea apei, pe Dunăre,Tisa şi pe canalul Bega. Colţurile soclului coloanei sunt decorate cu volute, iar pe laturile sale apar trei basoreliefuri, identificate de către Samu Borovszky ca reliefurile alegorice ale Ciumei, Războiului sau Disperării, dar după alte opinii, ar fi scene din timpul epidemiei de ciumă din Timişoara. Deasupra volutelor sunt aşezate statuile Sfinţilor Sebastian, Rocchus şi Carlo Borromeo. Sfântul Sebastian apare conform reprezentării sale tipice, legat de un copac, şi corpul său este străpuns de mai multe săgeţi, sau se observă urmele săgeţilor, astăzi dispărute. Părul lui lung şi ondulat îi cade pe umăr, corpul său atletic sugerează forţa sa fizică. Cultul Sfântului Sebastian a trăit deja o a doua înflorire pe parcursul epidemiilor de ciumă din secolul al XVI-lea, iar mai târziu devine una dintre figurile constante ale coloanelor de ciumă. 

Carlo Borromeo apare în ornatul de cardinal, purtând pe cap pălăria specifică cardinalilor, şi mâna sa stângă ţine pe piept deasupra inimii, iar în cea dreaptă atributul său, un crucifix. Ca arhiepiscop al oraşului Milano, el i-a atribuit chiar intercesiunii Sfântului Sebastian faptul că oraşul a scăpat de epidemia de ciumă, deşi el însuşi a avut un rol primordial în îngrijirea bolnavilor şi în oprirea epidemiei. Pe cel de al treilea colţ al soclului apare statuia Sfântului Rocchus, trăgând tunica sa scurtă deasupra genunchiului drept, pentru a ne arăta cu degetul rana sa (bubonul pestilenţial) de pe coapsă. La piciorul lui stâng stă culcat una dintre atributele sale, câinele, care -după legendă- l-a aprovizionat cu hrană pe Rocchus, retras din cauza bolii sale de ciumă. În final Rocchus a fost vindecat de un înger, în timp ce se întorcea din pelerinajul său roman. După această vindecare miraculoasă, el şi-a dedicat viaţa îngrijirii bolnavilor de ciumă. Spatele sfântului este acoperit cu o mantie de pelerin, decorat pe umăr cu scoici, însemnele pelerinilor, iar pe piciore poartă cizme lungi.

Cu un registru mai sus, în zona bazei coloanei, sunt amplasate încă trei statui ale unor sfinţi antipestilenţiali. Figura Sfântului Ioan de Nepomuk îmbrăcat în ornat de preot şi cu biretum pe cap, se află deasupra unor nori, ţinînd în mănă un crucifix.Figura lui tânără şi cu barbă, corespunde în totalitate cunoscutelor canoane ale reprezentării lui Ioan de Nepomuk.La picioarele sfântului, sub nori, se află culcată între stânci figura Sfintei Rosalia, capul său decorat cu o coroană de trandafiri ţinînd rezemat în mâna sa dreaptă. Pe celelalte două laturi ale coloanei stă o figură feminină, cu un turn lângă piciare, aceasta fiind atributul Sfintei Barbara, iar pe cealaltă latură statuia unui sfânt îmbrăcat în veşminte ce seamănă cu cele ale Sfântului Rocchus, dar cu biretă pe cap. Acest sfânt ţine în mâna stângă un craniu şi probabil, un crucifix. Pe baza tipicelor veşminte, a atributelor sale, precum şi datorită faptului că este asemenea celor de mai sus, şi unul dintre sfinţii antipestilenţiali, se poate presupune că ar fi vorba de Sfântul Francisc de Xavier.

Suprafeţele coloanei propriu-zise sunt acoperite de nori, şi pe partea centrală a laturii prinicipale a coloanei apare un scut baroc gol, prevăzut pe partea sa superioară şi cu coroană. Capitelul ionic al coloanei este decorat şi cu festoane, şi deasupra sa se întinde o cornişă complexă, pe a cărei parte centrală a fost sculptat un simplu decor floral. Reprezentarea centrală a coloanei este grupul statuar sculptat din piatră al Sfintei Treimi, una dintre cele mai răspândite variante ale coloanelor de ciumă. Între Dumnezeu-Tatăl şi Isus aşezaţi pe un tron este îngenunchiată Maica Domnului, cu mâinile alăturate în poziţie de rugăciune.Tatăl şi Fiul tocmai se pregătesc să aşeze coroana pe capul Mariei. Deasupra celor trei personaje apare şi figura din fier forjat a porumbelului Sfântuilui Duh.

Surse:

Adriana Buzilă - Rodica Vârtaciu, Barocul în Banat, Timişoara, 1992.

Nicolae Sabău, Metamorfoze ale barocului transilvan, I, Sculptura, Cluj-Napoca, 2002.

http://www.radiotimisoara.ro/2016/11/21/in-urma-cu-276-de-ani-la-timisoara-incepea-construirea-monumentului-sfanta-treime/

http://www.enciclopediavirtuala.ro/monument.php?id=210

https://www.welcometoromania.ro/Timisoara/Timisoara_Statuia_Sftreime_r.htm

$$$

 S-a întâmplat în 21 noiembrie1880: La această dată, după decesul unicei sale fiice (Maria), Carol de Hohenzollern, domnitor al României în perioada 1866-1881 şi rege între anii 1881 şi 1914, semnează, la Sigmaringen (Germania), actul de familie prin care prinţul Ferdinand de Hohenzollern, nepotul său de frate, devine prinţ moştenitor prezumtiv al Coroanei României. Urcarea pe tron a regelui Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (1865-1927) a avut loc la 28.IX/11.X.1914, în timpul domniei sale desăvârşindu-se unitatea statului român.

Anii 1880 au fost deosebit de frământați pentru dinastia română. În martie 1881, Carol I a fost proclamat rege al României, după ce câștigase independența țării pe câmpul de luptă. Însă liderii politici români erau îngrijorați în legătură cu viitorul dinastiei, pentru că unicul copil al regelui Carol I și al reginei Elisabeta, Principesa Maria a României, murise în 1874, la doar patru ani. Potrivit Constituției din 1866, Coroana României ar fi urmat să fie moștenită de unul dintre frații lui Carol I. În 1880, a fost încheiat Pactul de Familie, prin care frații lui Carol I renunțau la orice pretenții la tronul României. În aceste condiții, dreptul de a moșteni Coroana de Oțel revenea fiilor fratelui mai mare a lui Carol I, principele Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, care, la un moment dat, fusese ales rege al Spaniei, dar care trebuise la renunțe la tronul de la Madrid din cauza opoziției Franței.

Fiul cel mai mare al lui Leopold, principele Wilhelm, a renunțat, la rândul său, în 1886, la orice drepturi la Coroana României și a preferat statutul de moștenitor al Casei de Hohenzollern-Sigmaringen. În aceste condiții, speranțele regelui Carol I s-au legat de cei doi fii mai mici ai fratelui său, Leopold. Este vorba de principii Ferdinand și Carol, care au venit pentru prima dată în România în 1881, cu prilejul serbărilor încoronării lui Carol I ca rege al României.

Pentru că Ferdinand a fost, în principiu, de acord să devină principe al României, regele Carol I i-a trimis, din 1883, un profesor de limba română. Tânărul principe a studiat la Școala Militară din Düsseldorf, a devenit ofițer al Armatei Imperiale Germane, apoi a urmat studii universitare în științe politice și în economie la Leipzig și la Tubingen. Ferdinand a revenit în România, țară pe care a început să o îndrăgească tot mai tare. În aceste condiții, cu acordul său, Parlamentul din București l-a proclamat în 19 martie 1889 principe moștenitor al României. Ferdinand a venit în țară, unde a primit un fotoliu de senator de drept și a fost numit ofițer în armata română.

În 1892, el s-a căsătorit în castelul părintesc din Sigmaringen cu nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, principesa Maria. Vreme de 25 de ani, din 1889 și până în 1914, Ferdinand a servit în rolul de principe moștenitor al României. În toți acești ani, el a făcut totul pentru a îndeplini voința unchiului său, care conducea cu mână de fier destinele României. Regina Maria a României nota cu amărăciune în jurnalul ei că regele Carol I nu ar fi dovedit nici un fel de afecțiune pentru Ferdinand. Însemnările din jurnalul lui Carol I o contrazic însă.

Ferdinand I a urcat pe tronul României în 1914, în toiul primului război mondial. După doi ani de neutralitate, el a condus România în război, împotriva țării sale natale. La finalul războiului, Ferdinand I devenea regele României Mari. A domnit până în 1927, când a fost răpus de cancer și a lăsat moștenire amintirea unui rege mare, drept și dispus la sacrificii personale pentru binele țării.

Surse:

Stoica, Stan, Vasile Mărculeț, George Marcu ș.a., Dicționar biografic de istorie a României, Editura Meronia, București, 2008,

Wolbe, Eugen, Ferdinand I Întemeietorul României Mari.O biografie, Editura Humanitas, București, 2004

https://familiaregala.ro/istorie/regele-ferdinand

https://peles.ro/personalitati/regele-ferdinand-i/

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/regele-ferdinand-i-loialul

https://www.rfi.ro/politica-101946-pagina-de-istorie-ajuns-nepotul-rege-carol-mostenitor-coroana-romaniei

$$$

 S-a întâmplat în 21 noiembrie1895: În această zi, s-a născut tenorul Traian Grozăvescu. Traian Grozăvescu (n. Lugoj - d. 19 februarie 1927, Viena) a fost tenor de talie mondială, apreciat de presa vremii drept un „al doilea Caruso”, stins prematur la vârsta de 32 de ani, împuşcat de soţia sa într-un acces de gelozie. 

Părinţii sau erau de origini diferite, tatăl, Costi Grozăvescu, român din Teregova, iar mama, Ernestina Serbul, de origine sârbească.Traian Grozavescu şi-a petrecut copilăria, primii ani de şcoală şi liceul în Lugoj, unde de altfel, i-a fost apreciat talentul deosebit, chiar din fragedă vârstă. Tatăl său, nelipsit din corurile lugojene, obişnuia să-l aducă pe Traian la repetiţii cu el, unde, o dată ce l-a întâlnit pe maestrul Ion Vidu, l-a introdus în corul său faimos, „corul lui Vidu”, acesta reprezentând începutul modest al progresului exceptional al lui Traian Grozăvescu. După ce şi-a finalizat studiile gimnaziale şi liceale în Lugoj, în anul 1914, a decis să se îndrepte spre Budapesta, unde s-a înscris la Facultatea de Drept şi totodată, pentru a-şi asculta chemarea, a urmat cursurile Academiei de Muzică, unde îl avea profesor pe marele Schick.

Vocea deosebită i-a fost remarcată nu numai de familie dar şi de prieteni, însă în scurt timp, o dată cu venirea războiului, Traian Grozăvescu a fost nevoit să plece pe front, ca ofiţer de artilerie în armata austro-ungară, lăsând la o parte cariera muzicală. Pasiunea pentru muzică nu a încetat însă nici în acele vremuri tulburi, de unde a rămas faimoasa poveste când acesta, „într-un moment de linişte a tunurilor, a început să cânte Ave Maria”, acolo pe frontul de lupta, unde orice speranţă de viaţă se risipeşte. Gestul lui Grozăvescu i-a înduioşat atât de mult pe cei din jur, încât camarazii l-au răsplătit cu ropote de aplauze, iar dinspre inamici a răsunat puternic „Vivat austriaci!”. Un moment de glorie pentru Grozăvescu şi un pas important în debutul carierei sale muzicale.

Odată întors de pe front, s-a îndreptat spre Cluj, unde a jucat şi primul său rol, cel al lui Pinkerton din opera „Madame Butterfly”. Cu talentul său a reuşit să impresioneze în scurt timp profesorii şi cu atât mai mult Opera Clujeană, unde a devenit tenorul preferat. De asemenea, la Opera din Cluj, se găsesc astăzi unele costume ale cântăreţului, cu care şi-a jucat rolurile inegalabile pe scenele europene. Clujul a marcat încă un eveniment important din viaţa lui şi anume întâlnirea cu Aca de Barbu, femeia cu care, dacă ar fi ales să-şi petreaca viaţa, poate nu ar fi avut parte de un destin atât de tragic. Deşi au petrecut mult timp împreună, Grozăvescu a pus cariera muzicală mai presus de toate şi şi-a îndreptat paşii spre Viena, unde a cunoscut-o pe Nelly Kovesdy, cea care avea să-i pună capăt zilelor, într-o criză de gelozie. Astfel că în anul 1923 a plecat la Viena, unde a avut şansa de a studia cu Frans Steiner. A continuat să ia lecţii de canto şi de pian, şi-a perfecţionat stilul iar într-un final, la doar o lună de la sosirea în Viena, a fost angajat la Opera Populară (Volksopera) de pe Währingergürtel, acolo unde publicul avea sa devină tot mai numeros la reprezentaţiile sale. Debutul pe scena vieneză a avut loc pe 10 iulie 1923, cu opera „Paiate” de Leoncavalo. O voce atât de deosebită a fost remarcată în scurt timp, deoarece aprecierile din partea admiratorilor nu conteneau. Odată descoperit şi de Franz Schalk, directorul de atunci al Staatsoper, primeşte rolul lui Rudolf din Boema de Puccini, un alt succes răsunător. Compozitorul lugojean Filaret Barbu menţiona despre vocea lui Grozăvescu că: „are sclipiri de diamante ca o spadă flexibilă de Toledo”, voce pentru care a fost numit „Caruso al Vienei”.

Admiraţiile au venit şi din partea unor mari muzicieni, pe lângă Franz Schalk enumerându-se şi Richard Strauss (cel care le-a admirat şi îndrăgit şi pe celelalte două românce, Viorica Ursuleac şi Maria Cebotari), Arturo Toscanini sau Pietro Mascagni. A mai onorat şi scenele din Praga şi Berlin, unde în anul 1924, este rechemat de 12 ori pe scenă, la reprezentaţiile deosebite din Aida, Boema şi Tosca. Printre talentele alături de care a dat reprezentaţii amintim pe Selma Kurz, Lotte Lehmann, Maria Jeritza sau Viorica Ursuleac.

Revenirea în România, în anul 1926 a fost un succes răsunator pentru marele tenor. Primirea sa a fost un adevărat spectacol, iar talentul său s-a demonstrat a fi încă o dată nemărginit, ocazie cu care opera: „şi-a lăsat ferestrele deschise, pentru cei care nu au apucat să-şi cumpere bilete”, ca şi ei să poată auzi minunata voce a cântareţului.Talentul său a depăşit chiar şi graniţele europene, astfel că Opera Metropolitană din New York i-a oferit un contract începând cu anul 1927 (contract pe care, din nefericire, nu a mai apucat să-l onoreze). Pe 14 februarie 1927, a cântat în „La Donna e Mobile”,în rolul ducelui din Rigoletto, însă nimeni nu ştia că aceea a fost ultima dată în care i-a fost putut fi ascultată vocea inegalabilă.

Sfârşitul şi l-a găsit chiar în casa în care locuia cu soţia lui, Nely Kovesdy, o femeie cu probleme psihice, care suferea de o gelozie groaznică, fapt care a şi condus-o la actul nesăbuit de a-şi ucide sotul, împuşcându-l pe la spate chiar în ceafă, pe motiv că acesta a refuzat să o ia cu el în călătoria sa la Metropolitan Opera din New York. Tenorul trebuia să facă şi o oprire la Roma în călătoria respectivă, unde trebuia să se întâlnească şi să repete cu Maria Jeritza, alături de care urma să cânte pe scena americană. Moartea a fost instantanee. În data de 19 februarie 1927, scenele vieneze, cele româneşti, chiar şi cele de peste ocean au intrat în doliu, întrucat vestea morţii lui Grozăvescu s-a raspândit cu o viteză uimitoare. Nelly Kovesdy, femeia pe care şi-a ales-o camarad în viaţă, a scăpat de pedeapsă după lungi procese, întrucât la vremea aceea, legea vieneză nu considera crimele pasionale un delict.

Opera de Stat din Viena şi o dată cu ea întregul oraş şi-au luat rămas bun într-o ceremonie funerară aproape imperială. Dricul morturar, tras de şase cai, a venit de la Institutul medico-legal prin  Währinger Strasse şi apoi de-a lungul Ringului, până în faţa Operei, unde s-a oprit şi unde îl aştepta întregul personal, în frunte cu directorul lor, Franz Schalk. Corpul neînsufleţit al tenorului a fost vegheat în drumul spre meleagurile româneşti de către mama sa şi de câinele lui credincios  Rex, iar trenul în care acesta se afla a oprit în fiecare oraş pe care îl străbătea, pentru ca cei care l-au iubit să îşi poată lua rămas bun de la el. Trenul cu corpul neînsufleţit al celui mai indragit tenor al Europei a poposit în Lugoj, unde a fost primit de toată suflarea oraşului, care l-a şi condus pe ultimul drum.

În memoria sa, teatrul şi strada pe care a copilărit îi poartă numele, iar în Lugoj se organizează anual un concurs de tenori ce poartă numele de „Grozăvescu”. Şi în Viena, pe strada Lerchenfelderstrasse numărul 62-64, se găseşte o placă comemorativă, care-l aminteşte pe Traian Grozăvescu, ucis pasional pe 14 februarie 1927, de către soţia sa, Nelly. Placa este opera sculptorului Ludovic Lichtfuss din Jimbolia, efigia fiind identică cu cea de pe casa din Lugoj, unde s-a născut tenorul. Lucrarea din Viena a fost sponsorizată de familia Dorel Usvad din Austria şi de dr. Dan Traian Demeter, nepotul lui Grozăvescu.

Surse:

Luchescu, Gheorghe, Din galeria personalităţilor timişene, Editura Dacia-Europa Nova, Timişoara 1996 

Predescu, Lucian, Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, Bucureşti, 1999

https://www.pressalert.ro/2016/03/timisoara-uitata-povestea-tragica-marelui-tenor-traian-grozavescu-asasinat-de-propria-sotie-ce-cariera-spectaculoasa-avut-foto/

https://identitatea.ro/traian-grozavescu-povestea-uitata-celebrului-tenor-roman-ucis-din-gelozie/

https://www.stelian-tanase.ro/celebrul-tenor-traian-grozavescu-ucis-din-gelozie/

$$$

 S-a întâmplat în 21 noiembrie1932: La această dată, avea loc premiera piesei „Titanic vals" de Tudor Muşatescu, la Teatrul Naţional din Bucureşti. În distribuţie: George Calboreanu, Sonia Cluceru, Ion Finteşteanu, Niki Atanasiu. 

Piesa prezintă viața de zi cu zi a unui om obișnuit, corect, onest — Spirache Necșulescu, funcționar la prefectură, un om cu o familie de întreținut. Destinul îl aruncă în vâltoarea vieții politice dintr-un orășel de provincie, în perioada interbelică, în preajma campaniei electorale, fără ca Spirache să-și dorească acest lucru, după ce primește o moștenire neașteptată de 50 de milioane de lei de la un unchi bogat, după tragedia de pe Titanic. Este începutul unei serii de presiuni din partea familiei, care dorea să parvină, de a-l determina pe Spirache să intre în politică și să candideze pentru un post de deputat. De-a lungul anilor, piesa a fost pusă în scenă la toate teatrele bucureștene, în diferite montări, dar și la teatrele mari din principalele orașe ale țării. 

Una dintre cele mai frumoase piese de teatru românești, în care moravurile îmbogățiților peste noapte trezesc hilare și, totodată, tragice ambiții politice - „Titanic vals”, de Tudor Mușatescu - ne apare actuală și astăzi.Personaje cu anvergură caracterială sau simpli „fripturiști” ai tranziției se desfășoară în fața spectatorilor sau telespectatorilor, într-o manieră apropiată zilelor noastre. Iată câteva elemente ale unei piese de teatru cu aromă de vals și ale vieții unui dramaturg de excepție. Poate unul dintre cei mai iubiți umoriști ai românilor, și nu doar umorist, Tudor Mușatescu a moștenit înclinația artistică a mamei sale în defavoarea unei posibile cariere avocățești, după modelul tatălui său. 

Tudor Mușatescu s-a născut în februarie 1903 la Câmpulung Muscel - loc unde se va desfășura intriga plină de savoare a uneia dintre piesele sale de teatru de succes, „Titanic vals”, a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie, dar și ale Facultății de Drept, însă scrisul, pe care l-a început încă din anii de școală, l-a împlinit până la sfârșitul vieții. A abordat mai multe genuri - epigrame, romane, versuri, însă dramaturgia l-a făcut să se remarce în fața publicului. A fost atât de pasionat de scris, încât în tinerețe a realizat și reviste, fără ajutorul tiparului, reviste scrise... de mână, precum „Ghiocelul”, cu versuri, schițe, teatru, sau „Ardealul”. 

Pe măsură ce înainta în vârstă, Tudor Mușatescu s-a dedicat tot mai mult teatrului. A scris piese, a tradus, a fost director de scenă și chiar proprietar de teatru. Și-a făcut debutul la Paris, în anul 1923, cu piesa „Focurile de pe comori”. O parte dintre piesele sale de teatru („Titanic vals”, „...escu”, „Visul unei nopți de iarnă”) au fost traduse în mai multe limbi (franceză, engleză, germană, italiană, greacă, poloneză, cehă) și jucate în străinătate, iar altele au fost ecranizate s-au înregistrate pe discuri de vinil. Ca și Caragiale, Tudor Mușatescu a practicat o dramaturgie a moravurilor, fiind un fin observator al tipologiilor umane, al situațiilor vieții în care, nu de puține ori, marile drame se împletesc în sufletele oamenilor cu umorul, mai mult sau mai puțin negru.

În „Titanic vals”, piesă scrisă de Mușatescu și ecranizată, în anul 1964, de Paul Călinescu, ne întâlnim cu o temă atât de actuală românilor - cea a îmbogățiților peste noapte, a căror cultură și educație sunt mult depășite de ambiții de tot felul. În urma dramei scufundării Titanicului, familia obișnuită a unui funcționar din Câmpulung Muscel se trezește moștenind o avere fabuloasă, care trezește în majoritatea membrilor ei cele mai ridicole dorințe. Modestul funcționar Spirache Necșulescu (jucat în film într-un mod genial de Grigore Vasiliu Birlic) se trezește deodată împins de soție și mamă către scena politică, deși acesta nu voia decât o viață liniștită. Se vede însă că banii nu i-au adus fericirea lui Spirache, care deodată a trebuit să îmbrace haina deputăției, omul acceptând în cele din urmă candidatura. Însă planul său secret era să scape cu ajutorul sincerității totale, afișate la discursul politic, prin care a recunoscut că nu are nici un fel de calitate pentru o mare funcție politică. Însă - fatalitate! - auditoriul a apreciat în mod deosebit sinceritatea omului de rând ajuns candidat și astfel Spirache a adus fericirea, fără să vrea, între ambițioșii membri ai familiei sale.

Alte piese scrise de Tudor Mușatescu sunt: „Panțarola” (1928), „Sosesc deseară” (1931), „...escu” (1933), „Visul unei nopți de iarnă” (1937), „Țara fericirii” (1946), „Madona” (1947), „Profesorul de franceză” (1948), „A murit Bubi” (1948), „Geamandura” (1950), „Burtă Verde” (1952), „Trenurile mele”.

Surse:

https://radioromaniacultural.ro/portret-dramaturgul-si-romancierul-tudor-musatescu/

http://no.nottara.ro/res/doc/Dosar_de_prezentare_Titanic_Vals.pdf

http://www.teatrul-odeon.ro/spectacol/titanic-vals

https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/cultura/tudor-musatescu-si-valsul-titanic-al-dramaturgiei-noastre-120207.html

http://aarc.ro/filme/view/4437

$$$

 S-a întâmplat în 21 noiembrie1944: În timpul celui de-al doilea război mondial, armata română duce lupte grele în nordul Ungariei pentru cucerirea Munţilor Bukk. Anterior, la 25 octombrie 1944, armata română elibera ultima localitate românească de sub ocupaţie maghiară, oraşul Carei. Acţiunile militare purtate de armata română în bătălia pentru Ardeal alcătuiesc un drum glorios, soldat pe pământul transilvan cu numeroase jertfe. Mii de militari din cadrul Armatei a IV-a și Armatei I au căzut vitejește în luptele sângeroase de la Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Oarba de Mureş, Păuliş, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare şi Carei, în total peste 50.000 de oameni (morţi şi răniţi).

Odată cu încheierea acţiunii de eliberare a teritoriului patriei de sub ocupația maghiară și germană, după 25 octombrie 1944, armata română a participat, la eliberarea Ungariei. Aceasta a desfăşurat acţiuni militare pe Tisa mijlocie, pentru eliberarea oraşelor Debreţin şi Nyiregyhaza şi a participat la marea operaţie pentru eliberarea Budapestei, unde şi-a adus o contribuţie importantă la ruperea centurilor fortificate ale oraşului şi la nimicirea marilor centre de rezistenţă. A avut, de asemenea, un mare rol în eliberarea oraşului Miskolc şi în cucerirea munţilor Hegyalya, Bukk şi Matra. Pe frontul din Ungaria, armata română a angajat peste 210.000 militari, eliberând 14 oraşe mari şi 1.224 de comune. În cursul acestor lupte, din rândul ostașilor noştri au căzut la datorie 42.000 de oameni (morţi, răniti, dispăruţi şi prizonieri). În Cehoslovacia, armata română, acţionând, în continuare, alături de armata sovietică, a desfăşurat acţiuni în perioada 18 decembrie 1944 – 12 mai 1945.

Pe frontul Cehoslovaciei au participat 248.450 militari români, din rândurile cărora au căzut 67.495 de eroi. De asemenea, aproximativ două mii de militari români din Regimentul 2 Care de luptă şi-au adus contribuţia la eliberarea părţii de nord-est a Austriei. Ei au înfruntat inamicul în lupte grele la Mistelbach, Zisterdorf şi Poysdorf. Cu un efectiv total de peste 538.536 de luptători, din care au pierit peste 169.822 de eroi, armata română, care a parcurs peste 1.700 de km de la Marea Neagra până în cadrilaterul Boemiei, a eliberat peste 200.000 km pătraţi de sub ocupaţie străină (România, Ungaria, Cehoslovacia şi Austria), a traversat prin lupte grele circa 20 de masivi muntoşi, a forţat 12 cursuri mari de apă şi a eliberat peste 3.821 localităţi, dintre care 53 de mari oraşe.

Ostaşii români au provocat inamicului pierderi echivalând cu 15 divizii. Pe frontul de vest, efortul economic al României a atins fabuloasa sumă de 1.120.000.000 dolari, ceea ce însemna de patru ori bugetul României pe exerciţiul financiar 1937-1938. Zilnic, contribuţia României în războiul antihitlerist a fost de aproape cinci milioane de dolari. La 9 mai 1945, când războiul a luat sfârşit cu victoria Naţiunilor Unite, armata română se găsea în apropiere de Praga şi în estul Austriei, prezentându-se cu un bilanţ bogat de luptă, şi s-a întors în ţară cu drapelele de luptă acoperite de glorie, trecând pe sub Arcul de Triumf ca o armată biruitoare, care şi-a făcut datoria faţă de patrie şi poporul său, precum şi faţă de alte popoare. Că sovieticii au rămas pe la noi şi au impus o nouă societate, după chipul şi asemănarea lor, asta-i altă discuţie...

Surse:

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/jertfele-armatei-romane-in-campania-din-vest-asediul-budapestei-1944-1945

https://ro.historylapse.org/romania-in-al-doilea-razboi-mondial-campania-militara-impotriva-germaniei-naziste

http://amnr.defense.ro/app/webroot/fileslib/upload/files/GAMR/GAMR.pdf

http://www.actrus.ro/reviste/1_2003/d11.pdf

$$$

 S-a întâmplat în 21 noiembrie1999: În această zi, a murit gazetarul sportiv Ioan Chirilă, desemnat de colegii săi, cu puţin timp înainte de moarte, drept cel mai mare ziarist sportiv român. Cunoscut sub porecla de „Nea Vanea", Ioan Chirilă este autorul a 27 de volume de publicistică închinate unor sportivi sau evenimente sportive, scrise într-un stil original, colorat („Şepcile roşii“, „World Cup ’66“, „Argentina“ etc). De multe ori, reflectarea evenimentului sportiv era un pretext pentru reportaje literare sui-generis, evocând, emoţionant, locurile, oamenii obişnuiţi şi artele. Cărţile sale au fost editate în tiraje foarte mari, cartea „Nadia“ de exemplu vânzându-se în 300.000 de exemplare.

Ioan Chirilă s-a născut la data de 25 octombrie 1925 în orașul Ismail din sudul Basarabiei - o localitate care aparține în prezent Ucrainei. Tatăl său, Ștefan G. Chirilov, care se născuse în anul 1890 în comuna Cairaclia (județul Ismail), era agricultor și industriaș de etnie lipoveană, primar al comunei Cairaclia, președinte al Băncii Populare din aceeași comună, decorat cu Meritul Comercial Clasa I, Ordinele Coroana României și Steaua României în Gradul de Cavaler. Mama sa, Caliopi Alaman, era de origine greacă, familia ei fiind venită în România din Insula Andros.

În anul 1940, la vârsta de 15 ani, Ioan Chirilă a trecut Dunărea, împreună cu familia sa, și s-a stabilit în orașul Galați, iar apoi la Brăila, unde a absolvit liceul. Ulterior, s-a mutat la București, unde s-a înscris la Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o în anul 1949. În această perioadă a practicat mai multe sporturi: fotbalul (ca junior la echipa de categorie inferioară Cetatea Ismail, apoi, în timpul războiului, la divizionara B Dacia „Vasile Alecsandri" Galați. Cariera de fotbalist i-a fost întreruptă de o accidentare gravă; dar, în timpul studiilor universitare a jucat volei, tenis și a practicat atletismul (aruncarea greutății).

Din anul 1951 a lucrat ca redactor sportiv la Editura Uniunii de Cultură Fizică și Sport, pentru ca din anul 1959 să activeze ca jurnalist la cotidianul „Sportul popular“ - transformat după Revoluție în „Gazeta sporturilor“. La acest cotidian sportiv, Ioan Chirilă a îndeplinit pe rând funcțiile de redactor (1959-1961), șef de rubrică (1961-1971), publicist comentator (1971-1978), șef de secție (1978-1993), director general (1993-1999). Din anul 1997 a lucrat ca senior editor la cotidianul „Pro Sport“. A participat la nouă turnee finale ale Campionatului Mondial de Fotbal și la două ediții ale Jocurilor Olimpice de vară. În anii '70, a deținut la Radiodifuziunea Română o rubrică permanentă în calitate de comentator.

Ioan Chirilă a fost şi traducător. A tradus din limba rusă, de la cărţi tehnice, până la piese de teatru precum „Turnul de Fildeş" de Viktor Rozov, „Fuga" de Mihail Bulgakov, şi câteva schiţe de M. Zoscenko, pe care le-a dramatizat sub titlul „Când comedia era rege". Toate s-au jucat pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti. În memoria sa, Asociaţia Presei Sportive din România oferă, în cadrul unor gale anuale, Premiile „Ioan Chirilă” pentru presă şi publicistică sportive.

Cărți publicate de el:

Decatlonul de aur (Editura UCFS,1963)

Finala se joacă astăzi (Ed. Uniunii de Cultură Fizică și Sport, 1966)

World Cup'66 (Ed. Uniunii de Cultură Fizică și Sport, 1966)

Glasul roților de tren.Istoria „Rapidului" (Ed. CNEFS, 1968; ed. a II-a, Ed. Economică, 2000)

Șepcile Roșii (Ed. CNEFS, București, 1969)

Mexicul - această „fata morgana" (Ed. Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport, 1970)

Mexico '70. Jurnal sentimental (Ed. Stadion, 1970; ed.a II-a, 2002, încorporând „Mexicul - această "fata morgana"; ed.a III-a, 2009, Gazeta sporturilor)

Ar fi fost prea frumos (Ed. Stadion, 1972; ed.a II-a, 2009, Gazeta sporturilor)

Învingătorul lui Cruyff - Campionatul Mondial de fotbal 1974 (Ed. Sport-Turism, 1975; ed. a II-a, 2001)

Cu cărțile pe față. Însemnări din lumea sportului (Ed. Sport-Turism, 1976)

Nadia (Ed. Sport-Turism, 1977; ed.a II-a, 2001; ed.a III-a, 2009)

Ar! Gen! Ti! Na! (Ed. Sport-Turism, 1978,ediția a II-a, 2001)

Răsucind fusele orare.Însemnările unui cronicar de fotbal (Ed. Sport-Turism, 1980)

My Husband, the King (titlul dat de autor: Meciul iubirii; redactată pentru Mariana Simionescu) (1980)

Viața la puls 200.Ocolul lumii în 30 de sporturi (Ed. Sport-Turism, 1981)

España '82 (Ed. Sport-Turism, 1982)

Și noi am fost pe Conte Verde (Ed. Sport-Turism, 1983)

Pe marile bulevarde ale fotbalului (Ed. Sport-Turism, 1984)

Zile și nopți pe stadion (Ed. Sport-Turism, 1986)

Frumoasele noastre duminici (Ed. Sport-Turism, 1988)

Franz über alles (Ed. Sport-Turism, 1990)

Eu am jucat cântând (redactată pentru Ilie Năstase) (1991)

Maratonul meu (1993) (ed. a II-a, 2000, încorporând părți din „Zile și nopți pe stadion")

Lucescu și drogul său, fotbalul (Ed. Mentor, 1999; ed.a II-a, 2009, Gazeta sporturilor)

Un veac de fotbal românesc (Ed. Fundației Pro, Brașov, 1999) - împreună cu Mihai Ionescu

Surse:

http://www.tribuna.ro/stiri/special/ioan-chirila-peste-40-de-ani-de-creatie-in-maratonul-gazetariei-sportive-91947.html

https://a1.ro/video/antena-3/eroul-zilei/365-de-eroi-ai-romaniei-ioan-chirila-cavalerul-presei-sportive-id807818.html

http://tudorchirila.blogspot.com/2011/11/in-memoriam-ioan-chirila.html

$$$

 S-a întâmplat în 21 noiembrie 2012: În această zi, a murit actorul de teatru şi film Şerban Ionescu. Actorul Şerban Ionescu s-a născut la 23 septembrie 1950, în localitatea Corabia (judeţul Olt), şi s-a stins la Bucureşti. A urmat cursurile Şcolii Populare de Artă şi, după patru încercări, a intrat la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1978, la clasa profesorului Amza Pellea. A fost repartizat la Teatrul din Petroşani, unde a jucat în: „Locţiitorul”, „Pluta Meduzei” şi „În căutarea sensului pierdut”. Alte spectacole în care a fost distribuit:

- Teatrul Mic Bucureşti: „Nişte ţărani”, „Moartea mănâncă banane”, „Inelul dragostei”;

- Teatrul din Sibiu: „Dirijorul”, „Camino real”;

- 1982 – 1992 - Teatrul de Comedie din Capitală: „Comedia erorilor”, „Cârtiţele”, „3 x Havel”, „Procesul”, „Slugă la doi stăpâni”, „Avea două pistoare cu doi ochi albi şi negri”, „Sfântul Mitică Blajinu”, „Troilus şi Cresida”, „Visul unei nopţi de vară”, „Regele Ioan”, „Doi tineri din Verona”;

- 1992 – 2002 - Teatrul „Odeon”: „Comedii de Cehov”, „Richard III”, „Demonul meschin”, „La ţigănci”, „Platonov”, „Lulu”, „Fraţii”, „Saragosa 666 zile”, „Cartofi prăjiţi cu orice”;

- din 2002 - Teatrul Naţional din Bucureşti: „Crimă pentru pământ”, „Revizorul”, „O scrisoare pierdută”, „Apus de soare”, „Gândirea”, „Inimă de câine”, „Comedie roşie”, „Eduard al III-lea”, „Molto, gran’ impressione”, „Livada de vişini” şi „Dineu cu proşti”.

În film a debutat cu rolul memorabil din „Ion - Blestemul pământului, blestemul iubirii”, din 1979. Au urmat apoi alte producţii din distribuţia cărora a făcut parte: „Capcana mercenarilor”, „Burebista”, „Porţile dimineţii”, „Imposibila iubire”, „Ţapinarii”, „Horea”, „Acasă”, „Marele Premiu”, „Furtună în Pacific”, „Salutări de la Agigea”, „Bătălia din umbră”, „Martori dispăruţi”, „Pădureanca”, „Cantonul părăsit”, „Umbrele soarelui”, „Mircea”, „Miracolul”, „Începutul adevărului”, „Oglinda”, „Chira Chiralina”, „Prea târziu”, „Maria”, „Sindromul Timişoara”, „15”, „Visuri otrăvite”, „Păcală se întoarce”, „Beyond America”, „Umilinţă” etc. De asemenea, a jucat în producţiile TV: „Om sărac, om bogat”, „Al Matale, Caragiale”, „Valsul lebedelor”, „Tandreţea lăcustelor”, „Roberta”, „Lumini şi umbre”, „Misiunea”, „Cuscrele”, „Fetele marinarului”, „Narcisa sălbatică” etc. El a primit Premiul de Excelenţă UCIN și a fost premiat la Festivalul de Film de la Costineşti. A fost căsătorit cu actriţa Magda Catone şi împreună au avut un fiu. Actorul Şerban Ionescu a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, „pentru prestigioasa cariera artistică şi talentul deosebit prin care au dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/serban-ionescu-2337/

https://www.youtube.com/watch?v=XWjJkUJpdPc

https://adevarul.ro/stil-de-viata/cultura/a-murit-serban-ionescu-actorul-suferea-de-978023.html

&&&

 S-a întâmplat în 21 noiembrie…

- „Ziua mondială a televiziunii"; marchează data la care, în 1996, a avut loc, sub egida Naţiunilor Unite, primul Forum Mondial al Televiziunii (această zi a fost proclamată prin Rezoluţia nr. 51/205 a Adunării Generale a ONU din 17.XII.1996)     

- 1555: A murit omul de ştiinţă german Georgius Agricola (numele real: Georg Bauer); contribuţii importante în domeniul ştiinţelor miniere (fiind supranumit „părintele" mineralogiei), dar şi în alte domenii: medicină, farmacie, alchimie, filologie, istorie (n. 1494)

- 1615: Bătălia de la Tătăreni. Alexandru Movilă, sprijinit de nobilii polonezi Mihai Wisniowiecki şi Samuel Koreki, îl invinge pe Ştefan Tomşa şi se înscăunează domn al Moldovei. 

- 1694: S-a născut Voltaire (François-Marie Arouet), filosof, istoric, dramaturg şi prozator al Iluminismului francez.  

- 1695: A murit compozitorul englez Henry Purcell considerat creatorul operei nationale engleze (opera „Dido and Aeneas”) (n. 1659) 

- 1740: A început construirea monumentului Sfânta Treime de la Timişoara, denumit şi statuia ciumei; monumentul a fost ridicat în amintirea epidemiei care a devastat Timişoara şi întregul Banat în jurul anului 1739.

 - 1783: În Franţa a avut loc primul zbor din lume al unor oameni de ştiinţă într-un balon cu aer cald; zborul a durat 25 de minute, pe o distanta de 9 km iar altitudinea maximă atinsă fiind de 1000 de metri 

- 1811: A murit Heinrich von Kleist, scriitor german; a introdus în literatura germană nuvela („Michael Kohlhaas”) şi comedia („Ulciorul sfărâmat”), ca specii literare. Bernd Heinrich Wilhelm von Kleist (n. 18 octombrie 1777, Frankfurt (Oder); d. Wannsee bei Berlin) a fost un dramaturg şi poet romantic german.Este considerat întemeietorul nuvelei germane moderne.A scris o operă de puternică tensiune tragică, generată de conflictul între adevărul lăuntric şi realitatea evenimentelor exterioare, opunând armoniei clasice pasionalitatea şi demonia romantică. Nuvelele, de o impresionantă concentrare narativă, sunt remarcabile prin observaţia realistă şi concizia stilistică şi dezvoltă situaţii-limită. Cât despre corespondenţa sa, filologul Fritz Martini o consideră „unul dintre cele mai zguduitoare documente ale istoriei literare germane".A fost editor al revistelor Phöbus şi Berliner Abendblätter.

- 1818: S-a născut Lewis Henry Morgan, etnolog american (d.17.12.1881). Lewis Henry Morgan (1818-1881) va dezvolta astfel teoria evoluţiei concentrându-se asupra clasificării şi comparării sistemelor de rudenie. Principala sa teză este aceea că familia a evoluat de-a lungul istoriei parcurgând diferite stadii ascendente: de la relaţiile primitive bazate pe „promiscuitate" (un loc comun pentru gândirea moralistă a secolului XIX), prin poliandrie şi apoi prin poliginie către familia monogamă patriarhală. Dezvoltând studii întinse pe cazul indienilor irochezi, Morgan va descrie detaliat diferite sisteme particulare de înrudire, iar pe seama acestora va distinge între două forme dominante: sistemul descriptiv (bazat pe „căsătoria de grup"), specific „hoardelor", şi sistemul clasificator (în care sunt precizate reguli complexe ale incestului), acesta din urmă fiind temelia organizării în clanuri. Ceea ce este semnificativ în opera lui Morgan este tentativa de a distinge societăţile în funcţie de structurarea rudeniei. El va pune astfel bazele unui nou domeniu, care va deveni unul dintre câmpurile clasice ale interogaţiei antropologice: cel al sistemelor parentale. Teza sa după care societăţile primitive sunt organizate pe baza înrudirii, în timp ce doar cele civilizate presupun fundamente politice va face o lungă carieră în antropologia politică - şi nu numai. Este notorie influenţa pe care scrierile sale, în special Ancient Society, le-au avut asupra lui Marx, care vroia la un moment dat să-i dedice chiar Capitalul, ca şi asupra lui Engels, a cărui Origine a familiei, proprietăţii şi statului se bazează în bună măsură pe evoluţionismul social al lui Morgan. 

- 1840: S-a născut Prinţesa Victoria a Marii Britanii, împărăteasa Germaniei, fiica reginei Victoria (d. 05.08.1901)

- 1853: S-a născut zoologul Alexandru M. Vitzu, considerat fondator al şcolii române de fiziologie experimentală; a desfăşurat, de asemenea, o activitate de pionierat în domeniul endocrinologiei; membru corespondent al Academiei Române din 1897 (m. 1902). Unele surse dau ca dată a naşterii 23 noiembrie 1853

- 1854: S-a născut Papa Benedict al XV-lea (Giacomo della Chiesa), recunoscut ca un papă al dreptăţii, prin eforturile susţinute pentru menţinerea păcii (d.22.01.1922)

- 1870: S-a născut Sigfrid Edström, investitor suedez si Presedinte al Comitetului Olimpic International d.18.03.1964) 

- 1880: După decesul unicei sale fiice (Maria), Carol de Hohenzollern, domnitor al României în perioada 1866-1881 şi rege între anii 1881 şi 1914, semnează, la Sigmaringen (Germania), actul de familie prin care prinţul Ferdinand de Hohenzollern, nepotul său de frate, devine prinţ moştenitor prezumtiv al Coroanei României. Urcarea pe tron a regelui Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (1865-1927) a avut loc la 28.IX/11.X.1914, în timpul domniei sale desăvârşindu-se unitatea statului român

- 1887, 21 (sau 27): A murit Petre Ispirescu, folclorist şi povestitor (n. 1830) 

- 1891: S-a născut Karl Hubbuch, academician, desenator şi pictor german

- 1895: S-a născut tenorul Traian Grozăvescu (d. 1927).Traian Grozăvescu (1895 - 1927) a fost un tenor român născut la Lugoj, judeţul Timiş. A urmat Facultatea de Drept la Budapesta unde începe în 1914 şi cursurile Academiei de Muzică. Debutează la Cluj în 1919 unde obţine succes după succes. Pleacă la Viena în martie 1923 şi cu vocea sa excepţională este pe rând angajat de Operele din Viena, Budapesta, Berlin. Câştigă stima unor muzicieni celebri precum Richard Strauss, Arturo Toscanini, Pietro Mascagni, Franz Schalk. Pe 14 februarie 1927 tenorul cântă pentru ultima dată pe scena operei din Viena, în Rigoletto. Peste numai cinci zile, pe 19 februarie, într-un acces de gelozie, este ucis cu un glonte de revolver de către soţia sa, Nelly. Grozăvescu urma să cânte peste o lună la Metropolitan Opera din New York. Este înmormântat în cimitirul ortodox din Lugoj.Teatrul Municipal din Lugoj poartă numele tenorului, aici organizându-se şi Concursul Internaţional de canto „Traian Grozăvescu”.

 1898: S-a născut René Magritte, pictor şi desenator belgian

- 1902: S-a născut Isaac Bashevis Singer, scriitor american de origine poloneză; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1978 (m. 1991). Isaac Bashevis Singer a fost pregătit de tatăl său rabin hasid, pentru cariera teologică.Până la 12 ani nu a citit nici o carte profană. A studiat în continuare la seminarul rabinic Tahkemoni din Varşovia, dar, ca şi fratele său Israel Joshua Singer, autorul romanului „Fraţii Ashkenazy", a părăsit modul de trai religios, şi a îmbrăţişat cariera literară. Din anul 1922 a fost corector şi traducător la publicaţia în limba idiş „Literarische Blater", apoi a publicat romanul „Satan în Goray", inspirat de dramele provocate de apariţia unui fals Messia, în jurul anilor 1650 - 1660. A obţinut un prim succes. În 1935 a plecat în Statele Unite, unde a colaborat la diverse publicaţii în limba idiş. Treptat, a colaborat la diferite emisiuni radiofonice, la majoritatea revistelor literare sau care publica nuvele şi povestiri: „Newyorker", „Commentary", „Esquire". În anul 1950 a apărut romanul „Familia Moskat", o vastă frescă a trei generaţii de evrei polonezi, mai cu seamă din mediul intelectual, între anii 1911 – 1939. Pentru acest roman a primit Premiul Louis Laniel.

- 1910: S-a născut Theodor Constantin, prozator dedicat aproape exclusiv literaturii poliţiste şi de aventuri (m. 1975)

 - 1912: S-a născut Eleanor Powell, dansatoare americană, cântăreaţă şi actriţă (d.11.02.1982) 

- 1916: Pachebotul transatlantic Britannic este scufundat de către un submarin german, 56 de pasageri din 1.134 pierzându-si viata

- 1916: A murit Franz-Joseph I de Habsburg, împărat al Austriei (1848-1916) şi rege al Ungariei (1867-1916); a înăbuşit Revoluţia de la 1848-1849 din Ungaria şi Transilvania şi a reprimat mişcările naţionale din Imperiul Habsburgic, restabilind absolutismul; în timpul său s-a creat statul dualist Austro-Ungaria (1867); a participat la înfăptuirea Triplei Alianţe (bloc politic şi militar constituit, în 1882, prin aderarea Italiei la Alianţa dintre Germania şi Austro-Ungaria, încheiată în 1879) şi a dus o politică expansionistă în sud-estul Europei. Franz Joseph al Austriei, (n. 18 august 1830, Viena - d. Viena) a fost un împărat al Austriei din Casa de Habsburg, rege al Ungariei şi Boemiei, rege al Croaţiei, mare duce al Bucovinei, mare principe de Transilvania, marchiz de Moravia, mare voievod al Voievodatului Serbia etc. din 1848 până în1916.Domnia sa de 68 de ani a fost a treia ca lungime dintre domniile din Europa, după cea a regelui Ludovic al XIV-lea al Franţei şi a principelui Johann al II-lea al Liechtensteinului.

- 1918: S-a născut istoricul literar Eugen Todoran; a făcut parte din cercul literar de la Sibiu (m. 1997) 

- 1918: S-a născut părintele profesor Constantin Galeriu; unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei române; vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor din 1990, preot paroh al bisericii Sfântul Silvestru în ultimii ani ai vieţii; din cauza convingerilor sale religioase şi umanitare, a fost întemniţat de mai multe ori de regimul comunist în anii 1950 şi 1952-1953 (m. 2003)

- 1921: A murit compozitorul Ionel Brătianu (n. 1885); este autorul binecunoscutelor cântece patriotice „Pui de lei” (pe versuri de Ioan Neniţescu) şi „Imnul eroilor” (cu un text de Iuliu Roşca Dormidont) (n. 1885)

- 1921: La Bucureşti a avut loc un congres al Partidului Naţional Liberal la care s-au adoptat noul statut şi noul program ale partidului; programul se baza, în ceea ce priveşte prevederile economice, pe principiul „prin noi înşine", care urmărea consolidarea poziţiilor capitalului industrial şi financiar autohton

 - 1922: S-a născut Maria Casarès, actriţă franceză de origine spaniolă (d.22.11.1996)

- 1922: Rebecca Felton a devenit prima femeie senator din Senatul american 

- 1922: S-a născut sculptorul Naum Corcescu (m. 1989)  

- 1930: S-a născut matematicianul Lazăr Dragoş; lucrări în domeniile mecanicii fluidelor, magnetoelasticităţii, aerodinamicii; membru al Academiei Române (m. 2009) 

- 1930: S-a născut Ion Gheţie, lingvist, filolog şi prozator; studii privind istoria limbii literare române, dialectologia istorică, filologia română; a iniţiat şi coordonat, împreună cu Alexandru Mareş, colecţia „Cele mai vechi cărţi populare în literatura română" (m. 2004)

- 1932: Premiera piesei „Titanic vals" de Tudor Muşatescu, la Teatrul Naţional din Bucureşti; în distribuţie: George Calboreanu, Sonia Cluceru, Ion Finteşteanu, Niki Atanasiu 

- 1933: S-a născut Anghel Dumbrăveanu, poet şi prozator

- 1933: Ion Mihalache devine preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc în urma demisiei lui Al. Vaida–Voievod. Va fi arestat în 1947 şi condamnat la închisoare de comunişti, unde va şi muri, în 1963 

- 1937: S-a născut Ingrid Pitt, actriţă de film şi scriitoare britanică de origine poloneză (m. 2010) 

- 1939: A murit actriţa Agatha Bârsescu (n. 1859)

- 1939: S-a născut Constantin Crişan, critic şi istoric literar (m. 1996)

- 1944: Al doilea război mondial: Armatele române duc lupte grele în nordul Ungariei pentru cucerirea Munţilor Bukk.  

- 1945: S-a născut actriţa americană de film Goldie Hawn („Floarea de cactus”, „Toată lumea spune: te iubesc”).Pentru filmul Floarea de cactus, din 1969 a câştigat Premiul BAFTA pentru cea mai bună prestaţie feminină, Globul de Aur în 1970 pentru Cea mai bună actriţă într-un rol secundat, Oscarul în 1970 pentru Cea mai bună actriţă într-un rol secundat şi o nominalizare la Globurile de Aur pentru cea mai promiţătoare actriţă, în anul 1970.

- 1954: S-a născut actriţa Adriana Şchiopu (roluri în filmele „Craii de Curtea Veche”, „Croaziera”)

- 1954: S-a născut, în Brăila,  Ion Octavian Frencea, artist plastic, animator, autor de filme şi seriale de animaţie

- 1955: S-a născut (în comuna Borca, judeţul Neamţ) poetul Aurel Dumitraşcu; la Piatra Neamţ se organizează din 1994, în luna noiembrie, un Concurs naţional de poezie ce poartă numele poetului, concurs care a girat debutul mai multor poeţi tineri (m. 1990) 

- 1955: S-a născut violoncelistul Cristian Florea 

- 1957: S-a născut George Alexandru, actor de teatru şi film (roluri în filmele „Mircea”, „E pericoloso sporgersi”) 

- 1963: S-a născut Nicollette Sheridan, actriţă americană 

- 1965: S-a născut interpreta islandeză Björk (Björk Guthmundsdottir); în 2004 a compus şi a interpretat melodia „Oceania", cu ocazia ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Atena 

- 1970: A murit Sir Venkata Raman, fizician indian; contribuţii în domeniile opticii şi acusticii; în 1928 a descoperit fenomenul luminii monocromatice (numit ulterior „efectul Raman"). Sir Chandrasekhara Venkata Raman (n. 7 noiembrie 1888 în Trichinopoly — d. Bangalore) a fost un fizician indian, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1930.În 1928 descoperă Efectul Raman, fenomen al luminii monocromatice. Efectul Raman reprezintă un proces de interacţiune neelastică a radiaţiei electromagnetice cu sisteme cuantice (atomi, molecule, cristale etc.) în urma căreia radiaţia este împrăştiată, modificându-şi frecvenţa, iar sistemele cuantice trec în alte stări energetice.Fenomenul a fost descoperit de C.V. Raman şi K.S. Krishnan, care au studiat împrăştierea luminii în lichide. 

- 1974: Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei obţine statutul de observator în cadrul ONU 

- 1974: A murit compozitorul elveţian Frank Martin (n. 1890)

- 1976: Lansarea filmului Rocky, care a câstigat trei premii Oscar (film, regie si montaj).Cel mai popular personaj creat de Sylvester Stallone, Rocky Balboa, a luat viaţă într-o noapte de la sfârşitul lunii martie 1975, după vizionarea meciului de box dintre legendarul campion Muhammad Ali şi un necunoscut, Chuck Wepner, care a reuşit să reziste loviturilor lui Ali, pierzând prin decizia arbitrilor, dar reuşind să-l trimită la podea pe campion şi să câştige admiraţia publicului. Inspirat, Stallone s-a încuiat într-o cameră timp de trei zile, în care a scris scenariul filmului. Mai mulţi producători s-au arătat interesaţi de scenariu, dar Stallone a insistat că nu-l vinde decât cu condiţia să joace el însuşi în rolul titular. Ofertele au urcat la $ 200.000 şi peste. În cele din urmă, au căzut de acord că Stallone va interpreta rolul, cu condiţia ca bugetul filmului să nu depăşească un milion de dolari. În cele din urmă, filmul a fost finalizat pentru aproximativ $1.1 milioane, şi a devenit unul din cele mai mari succese de casă din toate timpurile, încasând aproape $120 de milioane în Statele Unite şi Canada, şi aproape $100 de milioane în restul lumii. De asemenea, filmul a fost nominalizat la  premii Oscar, din care a câştigat trei, între care şi cel mai important, pentru cel mai bun film al anului. Sylvester a fost nominalizat ca cel mai bun actor şi cel mai bun scenarist. În istoria filmului, doar patru vedete se pot mândri cu distincţia de a fi nominalizaţi la Oscar în acelaşi an ca actor şi scenarist: Charlie Chaplin, Orson Welles, Woody Allen şi Sylvester Stallone.

- 1987: Inaugurarea oficială a ansamblului feroviar şi rutier de poduri dunărene din zona Feteşti-Cernavodă (în lungime de 1.600 m, din care 270 m deasupra apei), a tronsonului de autostradă Feteşti-Cernavodă, precum şi a Canalului Poarta Albă-Midia-Năvodari (în lungime de 26,6 km) 

- 1990: A fost semnată, în ultima zi a reuniunii la nivel înalt a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (19-21.XI.1990), Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, care a marcat un punct de cotitură în istoria CSCE, deschizând calea transformării sale într-un forum instituţionalizat de dialog şi negocieri, cu o structură operaţională (documentul a fost semnat şi de România). 

- 1990: România a aderat la Mişcarea Francofonă 

-1991: Gérard d'Aboville a traversat Pacificul cu o ambarcaţiune cu rame.   Gérard d'Aboville debarcă în portul Ilwaco-SUA după ce a traversat solitar Oceanul Pacific, timp de 134 de zile. A parcurs cu barca, trăgând la rame, 10.000 de kilometri între Choshi-Japonia şi Ilwaco-SUA.

- 1991: Parlamentul a decis (cu 414 voturi pentru şi 95 contra) adoptarea noii Constituţii postcomuniste a României (dezbaterile pentru elaborarea ei au început, în Adunarea Constituantă, la 13.II.1991; la 8.XII.1991 a avut loc referendumul naţional în urma căruia va intra în vigoare noua Constituţie; Legea fundamentală a fost revizuită în urma referendumului naţional din 18-19.X.2003). La 8 decembrie se marchează „Ziua Constituţiei României", sărbătorită pentru prima dată în anul 1995 

- 1994: A murit poetul Octav Sargeţiu (pseudonimul lui Dumitru V. Popa) (n. 1908)

- 1995: Acordul de la Dayton (SUA). Este consfinţit astfel Acordul de pace asupra Bosniei, semnat de către preşedinţii bosniac, Alia Izetbegovici, croat, Franio Tudjman şi sârb, Slobodan Miloşevici, semnat la 14 dec. 1995, la Paris. Sfârşitul războiului civil din Bosnia 

- 1996: A murit Abdus Salam, fizician britanic de origine pakistaneză; specialist în fizica particulelor elementare; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1979, împreună cu americanii Sheldon Glashow şi Steven Weinberg, pentru studiile efectuate şi contribuţiile aduse de aceştia în domeniul teoriei unificate a interacţiunilor slabă şi electromagnetică între particule elementare (n. 1926)

- 1999: A murit gazetarul sportiv Ioan Chirilă, desemnat de colegii săi, cu puţin timp înainte de moarte, drept cel mai mare ziarist sportiv român (n. 1925, la Cairaclia, azi în Ucraina).

- 1999: A murit Quentin Crisp, scriitor englez, scenarist şi actor de film (n. 1908)

- 2000: A murit Emil Zatopek, atlet ceh, supranumit „locomotiva cehă”; a stabilit 18 recorduri mondiale în probele de 5.000 şi 10.000 metri lungime (n.19.09.1922) 

- 2001: A murit Ion Cristinoiu, compozitor, percuţionist şi dirijor de muzică uşoară; a fost dirijor al Orchestrei de Estradă a Radiodifuziunii Române (n. 1942)

- 2002: La summit-ul Alianţei Nord-Atlantice (NATO) de la Praga (21-22 noiembrie), România a fost invitată oficial să adere la NATO, alături de alte şase state - Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia. Ceremonia oficială de primire a ţării noastre (alături de celelalte şase state foste comuniste) ca membru cu drepturi depline al Alianţei Nord-Atlantice s-a desfăşurat la 29.III.2003, la Washington (în prezenţa preşedintelui SUA, George W. Bush, a secretarului de stat american, Colin Powell, a secretarului general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, şi a premierilor celor şapte state); evenimentul s-a petrecut după ce decizia de la Praga a fost ratificată de Parlamentele tuturor statelor aliate; ceremonia din 29 martie, de la Washington, de semnare a documentelor de aderare, a fost continuată la data de 2 aprilie, la Bruxelles, şi a constat în arborarea, la sediul NATO, a drapelelor celor noi şapte membri (astfel, numărul ţărilor membre ale Alianţei, fondate în 1949, se ridica la 26)

  - 2005: Mircea Sandu câştigă cel de al 5-lea mandat de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal în faţa lui Gică Popescu  

- 2006: A murit (la Washington) preotul ortodox Gheorghe Calciu-Dumitreasa; arestat între anii 1948 şi 1964 (anul eliberării oficiale a marii majorităţi a deţinuţilor politici din România) pentru opiniile sale anticomuniste, va fi condamnat din nou în 1979 pentru că a criticat dur intenţiile regimului de a demola biserica Enei din Bucureşti; condamnarea sa a stârnit un val de proteste atât din partea unor intelectuali români din diaspora, cât şi din partea unor personalităţi ca Papa Ioan Paul al II-lea, preşedintele Statelor Unite, Ronald Reagan, sau premierul britanic, Margaret Thatcher; ca urmare a presiunii internaţionale, părintele Calciu a fost eliberat în 1984, iar anul următor a fost obligat să părăsească definitiv ţara, stabilindu-se în S. U. A.. Gheorghe Calciu-Dumitreasa (n. 23 noiembrie 1925, Mahmudia, judeţul Tulcea, d. 21 noiembrie 2006, Washington) a fost un preot ortodox român, dizident anticomunist şi luptător pentru drepturile omului.Părintele Calciu a fost unul dintre acei luptători anticomunişti care au mărturisit credinţa lor în Hristos şi în ideea naţională, cu însuşi sângele lor. A îndurat peste 21 de ani de închisoare sub comunişti (1948-1964, 1979-1984)

- 2008: A murit Luminiţa Stoianovici, actriţă de teatru şi film, regizoare, traducatoare şi profesoară (n. 1959) 

- 2009: A murit Konstantin Feoktistov, cosmonaut sovietic (n. 07.02.1926) care a făcut parte din echipajul Voshod 1 din anul 1964.

- 2010: A murit Jean Pârvulescu, scriitor, ziarist şi filosof; emigrat în Franţa în 1950 (n. 1929)

- 2010: A murit Gabriel Stănescu, poet, eseist, editor (n. 1951)

- 2012: A murit actorul de teatru şi film Şerban Ionescu. Şerban Ionescu (n. 23 septembrie 1950, Corabia, judeţul Olt — d. Bucureşti) a fost un actor român. A jucat teatru la Târgu Jiu, apoi în Bucureşti, la Teatrul de Comedie, la Teatrul Odeon şi la Teatrul Naţional.A fost căsătorit cu actriţa Magda Catone, având un fiu, Carol. Actorul Şerban Ionescu a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, „pentru prestigioasa cariera artistică şi talentul deosebit prin care au dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

$$$

 Prima intalnire... 🤣🤣🤣


1. Disperata

Are 35 de ani si la aperitiv te cauta de verigheta. Iti povesteste cum a stat cu un baiat 7 ani de zile, dar el nu voia copii si s-au despartit. La numai o luna, noua lui prietena a nascut o fetita. Nu i se pare nimic suspect. La felul doi te intreaba intamplator ce filme iti plac, daca ai manca sarmale la o nunta si daca te vezi casatorit. La desert a planificat deja nunta, una simpla, cu doar 200 de invitati, iar maine trebuie sa mergi cu ea sa alegeti invitatiile.

Ii spui ca urasti institutia casatoriei, pleci si o lasi bocind.


2. Diva

Are 7000 de followers pe Insta, iar toate pozele sunt din acelasi unghi, care o avantajeaza. Tu nu existi. Sta la masa in fata ta si face 100 de selfie-uri identice, de sus, din stanga, cu sanii umflati. 99 nu ii plac. Posteaza unul, apoi verifica la fiecare zece secunde cate like-uri are. Nu e multumita. O intrebi ce face pentru a trai, incerci sa faci conversatie, iar ea iti spune ca va fi vedeta Insta. Apoi fotografiaza friptura ta de mancare, pune un instastory cu textul: “nu mai mancatz putin, divelor! De aia sunteti lesinate tuate!” Ea nu mananca, a comandat ceai. N-a mancat de marti, iar azi e sambata. Arta cere sacrificii. O trimiti la ma-sa, in Berceni, si pleci.


3. Pitzipoanca

Te-ar putea rani cu unghiile, n-are nevoie de tacamuri. Are sprancene Nike, afli ca merge la salon de doua ori pe saptamana pentru ele. “Da’ sunt frumoasa, baby?” Ii zic ca arata ca un stereotip. Zambeste, crede ca e de bine. Cere pai, nu bea din pahar direct cu gura pentru ca “imi ramane bucati de portocale intre dinti, baby! Cand le vad pe alea cu mancare in dinti, care nu se ingrijeste, mi se face rau.”

Ii spui ca ai nevoie la toaleta si fugi.


4.Vorbareata

Nu apuci sa spui bine cum te cheama. A avut si ea un prieten Silviu, dar era bucatar. Avea o nevasta mai in varsta, dar nu se potriveau. Ea era grasuna, nu se intretinea, dar era simpatico. Adormi. Copilul lor facea pian, dar s-a lasat la 18 ani si s-a facut inginer. Mama ei e despartita, cu ea seamana, iar tatal ei s-a sinucis. Probabil dupa ce au inceput amandoua sa vorbeasca.

Pleci si o lasi vorbind. Uneori nu isi da seama ca ai plecat.


5. Lipici

Vrea sa guste din supa ta, vorbeste ca o pisica in calduri. La felul doi, iti spune deja “iubi”, pentru ca esti mic si iubibil ca un ursulet de plus. Se apuca de bratul tau, astfel incat duci ceaiul la gura cu mare efort. Clipesti? Clipeste. Mergi la baie? Merge cu tine si te asteapta la usa. Ii e urat sa stea singura, nu concepe sa fiti despartiti. Ce lucrezi? Filmezi chestii? Si ea poate sa vina la filmare in fiecare zi?

O rogi sa te astepte la usa toaletei. Se bosumfla, dar accepta cu greu. Evadezi pe geam.


6. Mamoasa

Ai mancat ciorbita? De ce nu mananci tot, nu iti place? Daca ai fi barbatul ei, ai manca tot din farfurie. Nu e frumos sa iti dai ochii peste cap. Iti spune suparata ca e bine sa ai un tricou de rezerva, pentru cazul in care dai pe tine sos. Se intampla des. Din fericire are ea.

O rogi sa te lase sa iti schimbi tricoul. Te intreaba daca vrei sa te ajute. Cu greu te lasa sa mergi singur la baie. Si fugi!


7. Deprimata

Nu ii ofera nimic viata, a avut numai ghinioane pana acum. Uite ce trist e chelnerul! In cinci minute iti da toate vestile proaste din lume: ai vazut ce incendiu a fost in SUA? Nu stii cate victime face nu stiu ce boala in Africa. Chelnerul ofteaza des, sigur e pe cale sa se sinucida. Doamne, maine vine iarna grea! Vor fi minus doua grade, o palma de zapada. Nu stie ce se vor face oamenii, cu ce se vor incalzi. Pentru ca e o iarna grea, ea va sta la o prietena. Si-au luat provizii pentru cazul in care nu vor putea iesi din casa. Ce o sa se intample cu oamenii?

Versi o lacrima si ii spui ca mergi sa te speli pe ochi.


8. Intretinuta

Stie ca ai invitat-o, deci comanda cele mai scumpe portii de mancare. Cate doua. Si doua cafele, una cu lapte, alta fara. O sa vada ea dupa aceea de care are chef sa bea. Visul ei e sa gaseasca un barbat care poate intretine o femeie ca ea. Nu e scumpa, maxim 2-3000 de euro pe luna pentru tratamente si haine. Plus excursii. Masina e inclusa. Chiar si asa nu esti sigur de victorie, pentru ca oricand poate aparea alt prost care sa ii dea mai multi bani. Scopul existentei ei e sa existe, e ca un vierme parazit. Doar ca atunci cand moare gazda, se muta in urmatoarea.

Pleci pe sestache si o lasi sa plateasca singura ce a comandat. E cea mai mare pedeapsa.


9. Nemultumita

Paharul e murdar putin la gura, furculita are un dinte putin indoit. O arunca pe podea, cu zgomot. Friptura e prea rece, a intarziat si trei minute. Profiterolul de de-a dreptul gretos! Ce profiterole fac aia in italia si ce fac aici! Face o criza de nervi si cheama chelnerul, ii spune ca nu e posibil asa ceva la un restaurant care se respecta. Ala ii spune ca restaurantul asta e in Pantelimon, in pwla lui, si nu se respecta. O pofteste afara. Tu ramai. Mancarea chiar e buna.


10. Feminista

Se intalneste cu tine, doar pentru ca vrea sa vada cum gandesti. Femeia de serviciu da cu mopul. E exploatata, ai vazut? Barbatul care da cu matura e ok. Si fata aia de la bar… nu e posibil sa poarte fusta scurta si mulata. Restaurantul acela e o ofensa adusa femeilor din toata lumea. Daca ar avea putere, l-ar inchide. Acum o sa inchida ochii pe moment, dar maine va veni cu pancarte in fata lui. Tu ce crezi despre fusta barmanitei? Crezi ca ii vine bine si ca e sexy. Iti arunca un pahar de apa in fata, cu tot cu pahar, si te numeste simplu: porc misogin. Partea buna e ca astea pleaca singure.


11. Melancolica

Totul e o poezie. Ai vazut frunzele care cad pe mese? Nervurile lor seamana incredibil cu strazile din oras. Daca pe fiecare nervura locuiesc oameni, mici, care in momentul asta canta la vioara? Se bucura ca mancarea e buna, dar ar fi mers un pian in restaurant. Ii spui ca e o saormerie, iar ea ofteaza. Muzica e romantica, o face sa se gandeasca la Paris. Cand e la Paris se gandeste la Venetia. Ii place de tine, o sa se gandeasca mult la intalnirea asta cand va fi la Venetia. Ii pui o uvertura la pian, pe telefonul ei, si pleci. Nu se prinde...

No  offense,please!


Text preluat în totalitate.  Era păcat să se piardă și să nu îl găsiți pe pagina mea !🤣🤣


Naiba stie cine l-a scris de fapt !

vineri, 20 noiembrie 2026

Cum arată, de fapt, un pui de calitate?

 


Oricât de tânără m-aș simți în spirit, oricât de multă energie aș avea sau aș fi vrut să am, sunt conștientă că timpul trece peste mine ca peste noi toți și își spune cuvântul. Și asta se vede in toleranța la eforturi sau la alimentele consumate.

Că tot veni vorba de hrană... Au trecut vremurile când mâncam aproape orice cu poftă și ceva mai mult. Alimentele se digerau mult mai ușor și energia furnizată de alimente se consuma mult mai ușor și mai repede... Acum trebuie să am grijă ce și cât mănânc...

Copil fiind, auzeam frecvent expresii de genul “cea mai bună legumă este.. carnea de porc “. Și într-adevăr carnea de porc părea mai gustoasă, mai savuroasă, dar și mai greu de digerat.




Alternativa ceva mai ușoară și, cel puțin aparent, mai sănătoasă este carnea de pui… Acea carne de pui fragedă, așa cum este Fragedo de la TRANSAVIA, care, făcut așa cum trebuie, oferă toată savoarea cărnii spre deliciul celui care o consumă.

Carnea de pui este extrem de versatila. Poate fi gătită fiartă, la tigaie sau in cuptor. Cu legume de tot felul, cu sosuri diverse, cu tot felul de condimente. Chiar dacă carnea poate fi aceeași sau aproape aceeași, simpla variație a legumelor, sosurilor sau condimentelor schimbă datele problemei aproape instantaneu. Și cu atât mai mult: cu cât se folosesc diversele părți din corpul puiului cu atât poate varia textura și chiar gustul cărnii.

Carnea proaspătă se cunoaște imediat la gătit și mai apoi prin frăgezime și savoare. Se tranșează și se gătește ușor. Iar odată gustată, simți că fiecare bucată aproape că se topește în gură, lăsând o savoare unică…

Gătită cu diverse sortimente de legume, gustul și aromele se întrepătrund, lăsând senzații unice. Fie și modul de preparare își lasă amprenta unică în produsul final. Să nu mai vorbim de legumele folosite, de condimentele și plantele aromatice și de sosurile folosite in fiecare rețetă. Și există secrete unice pentru fiecare bucătar care își pune amprenta asupra produsului gătit. Nu degeaba se spune că bucătăria are gust, cu atât mai bun cu cât bucătarul pune mai mult suflet în fiecare preparat.

De câțiva ani încoace, înaintarea in vârstă cu toate problemele ei, atât dificultățile de digestie cât și metabolismul mai leneș m-au determinat să mă axez mai mult pe consumul cărnii de pui. La început am fost sceptică, dar pe măsură ce trecea timpul am învățat că hrana poate căpăta savoare din ce in ce mai multă prin modul de preparare și modul de prezentare al produsului gătit, ceea ce face că fiecare masă să fie cu adevărat o sărbătoare. Și consumul alimentelor nu mai este o corvoadă sau un chin ci o plăcere veritabilă.

In copilărie, carnea de pui nu însemna prea mult în alimentație. Doar câteva preparate, extrem de puține: supe, pilaf, pui cu mazăre sau cu smântână și alte doar câteva feluri de mâncare gătită. In prezent gama de rețete este cu mult mai diversificată, eliminând saturația sau plictiseala, implicit nevoia de a folosi alte tipuri de carne pentru gătit.

Articol scris pentru SuperBlog 2026

joi, 12 noiembrie 2026

$$$

 Destine frante in inchisorile comuniste - Grigore Caraza, decedat pe 10 noiembrie, 2014


Intamplator, sau, poate ca o binecuvantare, l-am cunoscut pe domnul Caraza... Dupa ce a revenit din exil din America, a locuit undeva, langa blocul meu, din Piatra Neamt, in centru...Ne intalneam pe la magazine, pe cate o banca, stateam la taclale... Doamne, ce om deosebit, cata cultura, nu ma saturam sa-i ascult povestile adevarate, traite in inchisorile comuniste... Si, culmea ironiei, moartea i s-a tras de la un handicapat, un psihopat, care si-a petrecut cei mai multi ani pe la pshiatrie, care, l-a batut pe cand statea pe banca din fata blocului...A reusit sa sfideze moartea cand era batut, ars cu tigara, infometat, si alte chinuri la care a fost supus in inchisorile comuniste si, si-a gasit sfarsitul in alte chinuri...


Intalnirea cu fosta iubita dupa iesirea din inchisoare...

,,După mai bine de 15 ani, adică în septembrie 1964, m-am reîntors pe locurile natale. Nici satul meu, nici satul Silviei - Gura Hangului - nu mai erau la vedere, dispărând sub apele lacului de la Bicaz. 

Benedict Hotnog mi-a spus că Silvia se căsătorise şi locuia în satul Bistriţa (astăzi Alexandru cel Bun), în apropierea mânăstirii cu acelaşi nume.

Într-o după-amiază tristă de toamnă, cu un cer tulbure ca şi sufletul meu, am bătut în poarta Silviei. A venit la gard, cu aceiaşi ochi albaştri ca şi cerul, peste care trecuseră nori grei şi furtuni, dar care însă nu i-au putut răpi nimic din frumuseţea de odinioară. Mirată, m-a întrebat cu cine doresc să stau de vorbă. Am privit-o adânc în ochi... Vocea îmi scăzuse şi cuvintele îmi erau sugrumate de emoţie. Era reîntâlnirea la care visasem de atâtea ori în temniţă, cu o încărcătură de trăiri şi sentimente care, adunate ani în şir, stăteau să năvălească toate parcă într-o singură clipă...

- Nu vă voi spune doamnă cine sunt şi de unde vin, înainte ca dumneavoastră să mă recunoaşteţi, i-am zis...

Silvia m-a privit lung şi atent în adumbriri vălurite de tristeţe, încercând să mă găsească în chipurile cunoscute demult. Deodată, se lumină la faţă: 

- Grigoriţă! 

Şi-a acoperit faţa cu mâinile şi izbucni într-un plâns adânc şi încărcat. A deschis poarta şi mi-a făcut semn să intru, căci vocea parcă îi pierise de tot... 

O priveam mut şi voiam să cred cu toată fiinţa că păşesc alături de ea în grădina cu flori, printre cireşii înălbiţi primăvăratec, într-o lume care părea cândva că ni se deschide pentru totdeauna... 

În casă, nici unul dintre noi nu putea spune nimic însă în mintea fiecăruia se derulau imaginile trecutului nostru atât de frumos, dar atât de scurt. Deşi aveam să ne spunem multe, după îndelungă tăcere am început cu greu să vorbim. Parcă se simţea vinovată că am găsit-o căsătorită...

Cu ochii plecaţi ca şi cum ar fi vrut să-şi ascundă lacrimile, îmi vorbi stins, dar cu aceeaşi voce caldă pe care o ştiam şi în care ghicisem durerile înmănuncheate ale anilor cât nu ne văzusem.

- Te-am aşteptat, Grigoriţă, şapte ani... N-am ştiut nimic de tine, nici măcar dacă mai trăieşti. Îmi pierdusem până şi nădejdea că ne vom mai revedea vreodată...

- De 15 ani te visez, Silvia, şi te-am purtat cu mine din temniţă în temniţă şi din celulă în celulă...

Silvia avea un copil în vârstă de 5-6 ani, care, intrând în casă şi văzând-o pe maică-sa plânsă, o tot întreba:

- De ce plângi, mamă? 

Neprimind nici un răspuns, şi-a întors privirile înspre mine ca să se convingă dacă nu cumva eu sunt motivul tristeţii care o cuprinsese pe mama lui şi, văzându-mi ochii înroşiţi, îmi zise ghiduş:

- Aha! Te-am prins! Şi tu ai plâns!

Cu privirile numai în pământ, Silvia nu-i răspundea copilului, ci îl tot mângâia pe creştet şoptindu-i să stea cuminte pe pat sau să meargă afară, să se joace. 

Trecuseră cam doi ani de la această întâlnire şi, într-o zi, pe Bulevardul Republicii înspre gară, am văzut-o pe Silvia, cu băiatul şi cu un domn înalt, despre care am bănuit că nu poate fi decât soţul ei. Când am ajuns în dreptul lor, am salutat înclinând capul dar copilul, care mă cercetase deja din priviri, îi strigă domnului: 

- Tăticule! Tăticule! |sta-i omul care a venit atunci la mama! 

Silvia s-a întors râzând:

- Taci, drace, din gură! Grigoriţă, vino te rog să ţi-l prezint pe soţul meu!

M-am supus, iar acest domn cu maniere deosebite mi-a spus că ştie despre mine numai lucruri frumoase şi este mândru că am fost prietenul soţiei sale.

Am mers împreună la un restaurant şi am cinstit o cupă cu vin de bucuria acestei minunate întâlniri iar la despărţire au insistat să le fac o vizită, în familie, ca să stăm de vorbă pe îndelete.    

- Ştiu cât aţi iubit-o, mi-a spus soţul Silviei, şi vă asigur că şi Silvia v-a iubit foarte mult... Ori de câte ori vorbea despre dumneavoastră, privea pierdut undeva departe, iar ochii i se umpleau de lacrimi... ''


(Grigore Caraza, Aiud insangerat)

$$$

 18 noiembrie 1820 - Comandantul american Nathaniel Palmer a descoperit Antarctica. Antarctica este regiunea polară din sudul Pământului car...