***

 Depărtare 

Exilat pe continentul plin de umbre-înșelătoare,

Țărmul l-am lăsat în urmă, clipa-n urmă a rămas,

Mintea mea e fără noimă, pieptul meu e fără glas,

Nu mai suie peste valuri răsăritul cel soare.

Săgetând nemărginirea cu un țipăt sfânt și aspru

Nu mai suie pescărușul spre-al luminilor hotar,

Mângâiate tălpi nu poartă pasul moale și hoinar 

Prin nisipul cel cuminte al izvorului albastru.

Ochii verzi nu suie-n taină întrebări covârșitoare 

În seninul zării calde tâlhărit de albul nor,

Sara nu mai umple largul cu tăcere și fior,

Frumusețea simplă-a lumii nu mai tulbură și doare.

Țărmul lumii nu mai plânge la a valurilor moarte,

Vuietul nemărginirii nu mai cântă psalmi pe mal,

Nici secunda nu mai zburdă prin prezentul colosal,

Orologiul vechi al mării nu mai poate să o poarte.

Ca un ultim val pe țărmuri, pleoapa minții se închide 

Și in temnița uitării, osânditele pe veci, 

Amintirile marine zgâlțâie zăbrele reci

Așteptând cu-înfrigurare grațierile lichide.

Voi zdrobi cu pumnul minții lanțurile legiuite

Și voi slobozi prin minte dezlegate amintiri,

Ca să duc război oceanic cu terestrele smintiri

Și să-mi mântui intelectul de emoții schingiuite.

Cum în pânzele gândirii voi sufla cu noi cuvinte,

Pe catargul poeziei voi sui stindard marin

Și voi naviga orbește spre albastrul cel senin,

Blestemând îndepărtarea cu aducere a minte.

Paul, Uglea

August, 23

2024