***

 Când mic erai...

Copile a-nceput să-mi tremure mâna,

Simt asta când îmi șterg sudoarea de pe față.

Mi-aduc aminte ca și eu te ștergeam-ntr-una,

Când îți băgai năsucul în borcanul cu cu dulceață...

Acum, tu copile nu te supăra pe mine,

Fiindcă nu vreau să te fac la mine să gândești.

Mi-aduc aminte când gânguream cu tine,

Silabisind amândoi seara din cartea cu povești...

De mână amândoi noi mult ne-am plimbat

Pașii noștri sunt a vieții noastră urmă,

Sunt și voi fi mereu un tată cu al său băiat,

Într-o afiliere mare care niciodată nu se curmă...

Azi am fața ridată și mai mult nerasă,

Pe cap am câteva fire de păr dintr-o claie,

O bătrânețe grea în sănătate îmi apasă,

Și-minamintesc cum râdeai când îți faceam baie...

O, tulburare prin toate mă încearcă,

Așa-i când viața merge spre bătrânețe,

Împreună cu ea și a mea sănătate pleacă,

Fără a mai găsi a ei putere din tinerețe...

Ca orice bătrân voi deveni și eu o povară,

Acest gând, inima-mi otrăvește.

Mă simt ca o iarnă, dintr-o veche primăvară,

Un bătrân tată, care nu întinerește dar te iubește…

 Adi Stelian Rădulescu;

   24 august  2023 ( reeditată)

 Iași; România;