vineri, 24 septembrie 2021

De la prieteni

 Cum să faci un barbat fericit:


1.  Fa SEX cu el (sau o sa caute  în altă parte)

2. Hrăneşte-l.

3. Culca-te cu el.

4. Fă-l să se simtă important.

5. Lasă-l în pace.

6. Nu-i verifica telefonul.

 Simplu, nu?


Cum să faci o femeie fericită:


Nu e chiar prea greu, dar... pentru a face o femeie fericită, un bărbat trebuie să fie:


1. Un prieten

2. Un camarad

3. Un iubit

4. Un tată

5. Un frate

6. Un maestru

7. Un bucătar-şef

8. Un electrician

9. Un instalator

10. Un mecanic

11. Un sfarma oase

12. Un super fotograf

13. Un stilist

14. Un sexolog

15. Un ginecolog

16. Un psiholog bun

17. Un exterminator de paraziţi.

18. Un medic

19.  Unul care poate citi stelele

20. Un mare ascultător

21. Un organizator

22. Un tată bun.

23. Foarte curat, parfumat şi ordonat

24. Amuzant

25. Atletic

26. Sensibil

27. Grijuliu.

28. Sincer

29. Inteligent

30. Amuzant

31. Creativ

32. Generos

33. Puternic

34.  Sa aiba înţelegere

35. Tolerant

36. Prudent

37. Ambiţios

38. Pasional

39. Viteaz

40. Determinat

41. Respectuos

42. De încredere

43. Îngrijit

44.  Surpinzator (sa faca declaratii de  dragoste, mici, medii și mari cadouri)

45. Galant

46. Spontan

47. Rece

48. Bun la pat

49. Sa asculte femeia  cu atenţie şi fără să o întrerupă.

50 Bineînţeles, trebuie  sa o faca să râdă.

51. Ştie cum să se ocupe de schimbările de dispoziţie şi de tsunami-urile emoţionale: ciclul pre-post

52 Sa faca felicitări şi sa ii zambesti în mod regulat.

53. Du-te la cumpărături cu ea şi plăteşte!

54. Să fie de ajuns sau foarte bogat.

55. Nu subliniază ca ea s-a ingrasat

56. Nu se uita la alte fete / femei


Dar mai mult decât orice este foarte important:


57. Nu uita niciodată:

* zile de naştere

* Aniversări

* ziua îndrăgostiților


"puţină atenţie în fiecare zi"


Simplu nu?

joi, 9 septembrie 2021

Zi de muncă... cu control!

 Gata cu concediul, deși copiii sunt încă în vacanță. Ca atare am început să umblu prin cabinetele din școli tocmai ca să-mi intru în ritm. Deodată primesc o veste. Neoficial... că oficial... Dar despre secretomania asta voi vorbi mai târziu...Deși aparent nu ar fi nici o logică, o logică există.

În urmă cu câteva zile asistenții medicali au avut de făcut inventarul stocurilor de medicamente și materiale și dotarea fiecărui cabinet medical. Perfect. Ei au gestiunea în primire , eu ar trebui să fac doar aprovizionarea. Ca idee... Și în final să transmită, în scris, toate datele către direcția de asistență socială. Este normal și firesc să existe comunicare între oameni.

De ieri a început să circule prin școli comisia responsabilă cu verificarea inventarului. Pe neanunțatelea. Inteleg că cei vizitați ieri nu au știut, dar se pare că nici unul dintre ei nu au spus mai departe. Și probabil că nu li s-a permis să comunice. Dar sper să mă înșel eu în privința asta.

Sincer vorbind, nu mi se pare normal să nu se comunice, fie și doar în trecere, că primesc vizită în cabinet. Mai ales de la instituția în subordinea căreia lucrez. Doar în condițiile în care se vrea să fiu lăsată să plec acasă din timpul programului liniștită, că vorba aceea tot nu sunt elevi în școală și nu aș avea pentru cine sta. Greșit. Chiar dacă nu sunt elevi în școală, eu nu am de ce chiuli la greu. În această perioadă părinții își mută copiii de la o școală la alta, unii vin, alții pleacă și au nevoie de adeverințe medicale pentru a se înscrie la altă școală. Să fie clar: nu stau la școală ca să dau bine la controale că fac act de prezență, ci stau pentru că efectiv este nevoie de mine pentru diverse activități.

Într-adevăr aflasem. Pe șest... Nu contează de la cine, în fond este de bun simț să mi se spună, chiar dacă șeful meu ierahic nu dorește acest lucru. Sincer vorbind, nu am nimic împotriva controalelor în sine, nu sunt nici pro nici contra. Sunt doar pro-verificare a informațiilor și pro-comunicare.

În fine... Comisia a venit. „Poftiți, vă așteptam. Știam că trebuie să veniți”... „De unde?” a spus una dintre doamne. Am spus un nume... „Tocmai am vorbit pentru o problemă oarecare cu ea...”. „Dar abia am fost azi acolo”, am primit replica. În fine, am aplanat discuția... „În fond mă așteptam să veniți. Poate nu azi, poate nu acum. Puteați veni și mâine, nu contează ziua”. Și am încheiat discuția; într-adevăr persoana de la unul dintre cabinetele vizitate azi tocmai îmi spusese că, in fine, ar putea ajunge echipa de control și săptămâna viitoare.

În fond, cred că, dacă aș fi fost dispusă să continui, aș fi spus și câteva locații in care fuseseră cu o zi înainte. Și aș fi putut da numele asistenților, tocmai vorbisem cu una dintre ele. Deci puteam spune că aș fi știut de ieri, deși secretomania, indirect spus, a funcționat. Uneori mă gândesc că intenționat nu se comunică vizitele tocmai ca să fie făcute inopinat, să nu fim găsiți la locul de muncă și să fim sancționați. Par paranoică, dar reacțiile personalului prin lipsa de comunicare mă poate determina să gândesc așa.

În fine, totul a ieșit ca și cum m-a luat gura pe dinainte și nu am făcut jocul cuiva. Nu este cazul. Și nu aș fi eu primul om care face acest lucru. Dar de ce, de față doar cu mine, tu, colega mea întru suferință, te plângi că nu te pune cineva în temă, iar de față cu persoanele vizitatoare te întreabă de unde știi și de ce, dacă tot ai aflat, nu îi spui și colegei, pentru a o pregăti sufletește?

Ca și concluzie... Lucrez singură în domeniu și în oraș de ani buni. Nimeni nu mă informează, nimeni nu mă pune în temă, nimeni nu-mi dă un sfat de leac și de sămânță. Tot ceea ce am nevoie să aflu trebuie să aflu singură, ba chiar să-i informez și pe ceilalți. Si Dumnezeu mi-e martor că dau informațiile necesare cui pot și ori de câte ori pot. Ca atare măcar, dragii mei, nu mă întrebați pe ton de reproș de unde știu anumite lucruri și de ce nu le-am spus, chipurile, și altora. Vă mulțumesc anticipat!

vineri, 3 septembrie 2021

Competiția începe cu mine!!!

 Am mai povestit cândva despre începuturile mele într-ale blogurilor. Pur și simplu am adoptat strategia maimuței: imitarea. Un amic din lumea virtuală, cu care de fapt nici nu am apucat să mă întâlnesc în viața reală (ah, unde mai ești tu, Puiule?!?), își făcuse blog. Pe platforma pe care activez și eu, acum după atâția ani. L-am citit, am comentat... După un timp de exersat pe blogul lui mi-am făcut și eu primul blog și am și pus prima/primele postări pe el. Nu mi-a luat mai mult timp decât i-a luat lui să ajungă de la servici până acasă. Când i-am arătat isprava, printre altele mi-a spus: „Te-ai mișcat repede!”... Ca apoi, după câtva timp să-mi spună: „Eu sunt un amator, dar pun pariu că tu mă vei întrece cu blogul!”...

Nu știu dacă a avut dreptate sau nu. Am evoluat mult și asta pentru că mi-am dorit mult. Și simt că mai am infinit mai mult de lucru, tocmai pentru că îmi doresc... infinit mai mult. Și în plus pentru că există potențial de creativitate în domeniu.

Tocmai pentru că vreau să progresez în acest domeniu, pentru că vreau să câștig experiență (și nu numai!!!) și pentru multe alte motive m-am înscris în competiții de creație pe blog(uri) de îndată ce am simțit că se poate acest lucru. La competițiile Superblog particip de câțiva ani buni, atât la ediția de primăvară cât și la ediția „mare” de final de an. Este un supermaraton extrem de benefic pentru mine, deși adesea este suprasolicitant și epuizant. Și nu renunț la un astfel de antrenament, chiar dacă înseamnă costuri de timp și energie tocmai pentru că vreau să câștig. Nu competiția în sine, Doamne-ferește!, pentru că nu vreau să salt mai sus de locul doi pentru mulți ani de acum încolo, ci să câștig experiența suficientă pentru a-mi dezvolta cât mai multe dintre blogurile deja existente în „portofoliul” meu de blogger, eventual pentru a crea și dezvolta și alte bloguri mai de nișă , eventual pentru a scrie și mai mult și sub alte forme.

Tocmai de aceea mă aliniez și eu la linia de start pentru noua ediție a competiției. Abia aștept să înceapă... tocmai pentru a-mi da drumul la scris. Mai modest acum, dar din ce în ce mai bine în anii viitori.

***

  Hamlet de William Shakespeare Teme Imposibilitatea certitudinii Ceea ce îl separă pe Hamlet de alte piese de răzbunare (și poate de fiecar...