vineri, 29 martie 2019

magNETismul unei zile cu aromă de cafea

Mărturisesc că, fiind medic ce lucrează de aproape două decenii în cabinetele medicale din şcoli, am de-a face cu copii și adolescenți de toate vârstele, de la 3 la 18 ani și ușor peste... Și cel puțin de ceva ani încoace am avut mereu tendința de a mă compara pe mine, la același nivel de vârstă, cu copiii de care am grijă cât timp sunt la școală... teoretic vorbind...
Dincolo de poznele pe care le făceam și eu și le fac și ei, care până la un punct sunt cam aceleași, atâta vreme cât nu intervine accentuarea violenței... Dincolo de obiceiurile alimentare care, cel puțin în ultimul timp, tind să devină din ce în ce mai diferite, constat că încep să apară tendințele de apetit din ce în ce mai mare pentru ceea ce poate fi încadrat, mai mult sau mai puțin, în categoria drogurilor.
Nu încerc să mă refer acum la drogurile de mare risc, deși fenomenul consumului acestora, deși nu foarte mare prin toate colțurile țării, poate fi totuși mult mai mare în zona „gri”, „subterană”, mai mult sau mai puțin vizibilă, voit sau nu. Ci la „drogurile habituale”, „legale” (cafeaua, alcoolul și tutunul), aparent mai puțin periculoase, dar care pot face prăpăd, mai ales tutunul și alcoolul dacă sunt consumate excesiv.
Recunosc, au fost si printre adolescenții din generația mea unii care s-au apucat de fumat încă din liceu. Și se mai întâmpla ca unii dintre noi să mai tragă câte o beție când se scăpau nițeluș (mai mult!) frâiele din mână. Dar fumatul era cam cu fereală, pitiți pe la capătul holului, departe de ochii profesorilor, iar din eventualele excese de alcool se auzeau doar din poveștile de a doua zi și din starea de mai mare sau mai mică de neplăcută mahmureală. Iar cafeaua... ce-i drept că nu se prea găsea decât în amestec cu năut, ceea ce o făcea mai puțin periculoasă, dar și de mai slabă calitate pentru cei cu gusturi mai fine. Acum, din păcate sau din fericire, depinde spre care parte a paharului vrei să privești, găsești orice îți dorește inima pe piașa mai mult sau mai puțin liberă, doar să ai posibilități financiare.
În ceea ce mă privește, fumatul nu s-a prins de mine, deși cred că dacă mi-aș fi dorit nu ar fi fost mari șanse să mă oprească cineva cu forța. În ceea ce privește relația mea cu alcoolul, este o relație rece și de la distanță; cu alte cuvinte, mai rar și mai cu măsură. Dar cafeaua... Mărturisesc că aici am o slăbiciune ceva mai mare, fără să întrec cumva măsura.
Spre deosebire de adolescenții de azi, pe care-i vezi cu cafeaua (și cu țigara!) în față încă de pe la 15-16 ani și poate chiar și mai devreme, eu m-am apucat relativ târziu de consumat „drogul” numit cafea. Întâi am început să beau ceai: negru, apoi verde. Puțin câte puțin, începând de pe la 19-20 de ani. Și sincer mi-a plăcut. Așa încât în timpul studiilor universitare consumam ceai zilnic, preparându-l acasă, tocmai pentru efectul său revigorant, care mă ajuta oarecum să fac față programului prelungit de activitate. Chiar și acum, după 20 de ani de la terminarea facultății și aproape tot atâția ani de activitate în câmpul muncii, tot consumul de ceai este adesea de bază pentru efectul său revigorant.
Numai că satisfacerea plăcerii (și necesității!) de a bea ceai din belșug se petrecea doar acasă. Dacă eram prin oraș, in timpul programului de cursuri, găseam extrem de rar un loc unde puteam face rost de băutura miraculoasă gata pregătită, fierbinte și gata de băut. Așa că. de voie de nevoie, am trecut pe consumul de cafea. Modul de preparare era de tip espresso, fiind cel mai accesibil mod de preparare rapid și în cantități relativ mari. Cafeaua preparată era destul de bogată în cofeină, de tare și fierbinte, 2-3 porții de cafea pe zi ținându-mă tare pe picioare pentru a rezista unui program aglomerat.
Obiceiul de a bea cafea îl am și acum, deși adesea tot la ceai recurg pentru a mă menține tare și în forță. Dar recunosc că o cafea tare are un efect mai rapid și mai puternic pe moment. La început preparam cafeaua, acasă, la ibric. E o metodă destul de greoaie dacă te grabești sau nu ai timpul și răbdarea suficientă. Așa că nu a durat mult și am cumpărat prima cafetieră (la filtru) la care puteam prepara cafeaua și puteam să o mențin caldă, dacă era vorba de o cantitate ceva mai mare, fără să fiu nevoită să supraveghez procesul de preparare. Din păcate, e.ra un aparat relativ ieftin și m-a ținut exact de câți bani am dat pe ea. Așa că am luat o a doua cafetieră, tot la filtru, cumva mai rezistentă la solicitări.
Numai că pe măsură ce înaintam în vărstă timpul parcă trecea din ce în ce mai repede, parcă prea repede pentru a-mi permite prea mult timp liber necesar relaxării. Nu numai din cauză că, probabil, lucrez cu un randament din ce in ce mai redus pe măsură ce îmbătrânesc, dar și pentru că obligațiile profesionale devin din ce în ce mai solicitante, mai stresante și mai mari consumatoare de timp. Așa că m-am gândit că ar fi mai bine, oarecum, să îmi achiziționez un espressor de cafea. La acesta aș putea prepara cafeaua dorită mult mai repede, mult mai tare și mult mai... multă.
Gândindu-mă de unde aș putea cumpăra un espressor de cafea, am intrat pe site-ul magazinului online magNET.ro, urmărind promoțiile de espressoare și gândindu-mă care ar fi cel mai potrivit aparat pentru mine.
Primul care mi-a atras atenția a fost un espressor automat Philips HD8650/. Aparent suficient de robust, dar și elegant, poate prepara două porții de cafea în același timp, așa că îmi pot bea cafeaua împreună cu cel mai bun prieten. Pare a fi ideal pentru viața de cuplu și viața de familie, dar și pentru un birou în care lucrează doi sau mai mulți angajați.
Parcă văd măcar unul din cabinetele în care lucrez dotat cu un astfel de espressor. Abia intrată pe ușă, pot deja să mă pregătesc să fac o cafea tare și fierbinte, care să mă încălzească pe timp de iarnă și să mă revigoreze în sezonul cald. O cafea pentru mine și una pentru colega mea. La fel de fierbinți, de negre, de consentrate și de tari. Băute împreună pot fi un prilej de a intra în atmosfera de lucru, dar și un mod de relaxare.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

miercuri, 27 martie 2019

Provocare de weekend pentru gașca de prieteni

Într-uns din zilele mai libere, ne înțelesesem cu toții din gașca de prieteni să ieșim la o terasă la o cafea, după programul de la servici, înainte de a porni spre casele noastre. Era cald și frumos afară, o zi pur și simplu splendidă, așa că mergea savurată o cafea fierbinte la terasă, privind la peisajul... străzii, mai ales văzut de la o oarecare înălțme. Ne-am dat loc de întâlnire la terasa unei cofetării, situate la mezaninul unuia dintre blocurile din centru, cu vedere taman spre centrul civic.
Am ajuns ceva mai repede la locul de întâlnire. M-am așezat la o masă și am comandat o savarină și o cafea. Până să primesc comanda, am scos din buzunar „bătrânul” meu cub Rubik pe care îl primisem cadou încă de când eram copil. Tocmai îl luasem cu mine în ziua respectivă taman cu gândul să am o ocupație și să nu mă plictisesc cât urma să stau singură, chiar dacă era vorba de doar câteva minute. Și mă apuc să-l învârt și să-l sucesc, încercând să-i dau de capăt și să mă apropii de final cât se putea de mult.
Cine nu cunoaște acum genialul deși aparent banalul cub Rubik? Cu siguranță l-ai ținut măcar o dată în mână sau ți-ai bătut capul minute în șir în încercarea de a-l rezolva. Cubul Rubik a cucerit multe generații încă de la lansarea sa pe piață, în anii 1970, fiind cel mai vândut joc din lume. Inventatorul acestuia, Ernő Rubik, un arhitect și profesor universitar din Ungaria, a creat cubul din dorința de a-și face studenții să înțeleagă mai ușor problema tridimensionalității. Acesta nu se aștepta ca invenția sa să ia cu asalt lumea. Astăzi, cubul Rubik ne încântă prin diferitele mărimi și modele care sunt menite să ne dezvolte intelectul. Există o gamă largă de cuburi Rubik, de la versiuni mai simple pentru începători, până la modele care ne copleșesc doar prin aparența lor.
Pe mine m-a cucerit și mi-a acaparat atenția prin simplul fapt că mă încăpățânam să rezolv până la capăt cubul, reconstituind varianta finală din orice poziție posibilă. Până la rezolvarea absolut logică a cubului, am recurs la un moment dat la anumite „formule” sau scheme pe care mi le arătase un văr de-al meu cu câțiva ani mai mare. Nu aveam pe atunci, copil fiind, răbdarea necesară să fac până la final mai mult de un joc, maxim două, într-o repriză de câteva ore într-o zi. După o vreme, nemaijucându-mă cu cubul magic, am pierdut notițele cu schemele de rezolvare, așa că am ajuns la concluzia că tot logica propriei minți trebuia să mă ajute.
În fine apar și amicii mei. Se așează cu toți la masa pe care o ocupasem eu cu câteva minute înainte. Cum nu băgasem de seamă când au și ajuns, absorbită cu totul de joc, am reacționat doar la prima reacție a unuia dintre ei...
- Hopa! Te antrenezi pentru vreun campionat de rezolvat cuburi Rubik?
Într-adevăr eram atât de absorbită de joc încât cred că mi se schimbase cu totul până și expresia feței.
- Uite că m-a prins jocul. Știam că veniți după ceva timp după ce ajung eu aici, așa că mi-am spus că am timp pentru o parte de joc.
Toți și-au comandat rapid câte o prăjitură și o cafea.
- Apropo de joc..., veni unul dintre ei cu ideea. Ce-ar fi să ne întâlnim în câte un weekend la câte o partidă de jocuri de cărți relativ ușoare?
- Ce jocuri?
- Jocuri de societate de tip board games.
- Adică?
- Vin cu o propunere: jocurilede la oxygame. Sunt extrem de antrenante.
Un prim joc ar fi “Port Royal” și extensia “Port Royal: Doar încă un contract”.  Sunt jocuri de cărți cu reguli extrem de simple.
Port Royal” (jocul de bază) este un joc dinamic de cărți care te poartă în renumitul port al Caraibelor, unde poți contracta afacerile vieții tale. Fiecare carte îți poate schimba norocul; așadar, avansează cu prudență în cursă pentru a domina jocul.
Port Royal conține 120 de cărți: 60 de cărți de personaje, 50 de nave de culori diferite, 6 expediții și 4 majorări de taxe.
Pe verso, cărțile au inscripționate câte un galben, ce marchează avuția fiecărui jucător. Cu ajutorul lor veți procura personaje care vă aduc beneficii permanente pe toată durata jocului și care vă vor ajuta în acumularea punctelor de victorie și, concomitent, în câștigarea expedițiilor. Să înceapă aventura în necunoscut!
Port Royal poate fi jucat de 2 până la 5 jucători, cu vârsta de peste 8 ani.
Extensia “Port Royal: Doar încă un contract” îți vine în întâmpinare cu noi aventuri. Această extensie aduce cu ea contracte care trebuie finalizate, fie individual, fie cooperând cu ceilalți jucători, contra-timp. Extensia este formată din 18 contracte, 14 personaje noi, 10 nave, câte două din fiecare culoare și 15 cuburi, câte trei din fiecare culoare. Cuburile vor fi folosite pentru a marca ducerea la îndeplinire a contractelor de către fiecare jucător.
Noutatea pe care o aduce extensia “Port Royal: Doar încă un contract” la jocul de bază, pe lângă cărțile în plus, este că poate fi jucată atât competitiv, cât și cooperativ sau solo. Vârsta minimă recomandată pentru jucători este de 8 ani.
- Deci putem să ne aducem și copiii cu noi și să-i antrenăm în câte o partidă...
- Corect. Ar fi antrenant și pentru ei, dar și pentru noi. Putem da extrem de ușor în mintea lor și să ne simțim din nou copii.
- Dacă ne plictisim de acesta ce opțiune avem?
- Avem jocul Ligretto.
 
Ligretto este un joc de cărți de iuțeală – fizică, dar și intelectuală, fiind jucat simultan de către toți jucătorii. Scopul jocului este de a fi primul care își termină teancul Ligretto și de a acumula cât mai multe puncte pentru a câștiga partida. Jocul se desfășoară în mai multe runde.
Ligretto include 160 de cărţi (4 seturi a câte 40 de cărți – câte un set pentru fiecare dintre cei 4 jucători) și poate fi jucat de 2 până la 4 jucători. Dacă se dețin toate cele trei cutii Ligretto de culori diferite, pot juca până la 12 persoane. Vârsta minimă recomandată este de 8 ani.
- Acesta pare mai interesant tocmai pentru că putem juca cu toții odată.
- Mai este un joc:  Qwirkle. Nu e un joc de cărți, spre deosebire de celelalte două.
Qwirkle este un joc antrenant, cu reguli ușoare, în care trebuie să-ți plasezi cât mai strategic piesele de joc pentru a nu-i oferi adversarului șansa de a-și însuși punctele tale. Poate părea un joc simplu, la o primă vedere, dar te va captiva pentru mult timp. Jucătorii trebuie să formeze sau să extindă rânduri care fie au toate aceeași formă, fie au toate aceeași culoare. Qwirkle include 108 piese de joc și poate fi jucat de 2 până la 4 jucători, cu vârsta minimă de 6 ani.
- Deci are avantajul că, fiind oarecum mai diferit față de celelalte, îl putem folosi ca alternativă pentru a înlătura plictiseala. Plus că îi putem antrena și pe copiii mai micuți. Și oricum nu este obligatoriu să le jucăm pe toate în aceeași zi. Partidele se pot continua și în alte weekenduri.
Ne-am despărțit cu gândul la jocuri. Oare cu care vom începe? Și cât ne va ține cheful de joacă?
Articol  scris pentru Spring SuperBlog 2019

luni, 25 martie 2019

Motivație și dietă, un duo inteligent în experiența Smart Diet

 - Ai început să iei proporții! îmi spuneau de ceva vreme cei din anturajul meu cu care mă întâlneam cu diverse ocazii. Și au cu toții dreptate...
Într-un fel, mi-am făcut-o cu mâna mea, cum s-ar zice, fie că așa mi-am dorit cu adevărat, fie că așa au fost circumstanțele de moment, fie că, se pare, acesta mi-a fost destinul. De ce spun asta? În primul rând mi-am ales o meserie în care îmi folosesc cu mult mai mult creierul decât mușchii. Muncă predominant de birou, care-va-să-zică. Și, în plus, o muncă ce implică de cele mai multe ori acumularea unei doze aproape letale de stres. Și la stresul pe care nu-l poate evita organismul trebuie să reacționeze, fie acomodându-se, fie luptând să-l înlăture. Ca să facă asta, este firesc să aibă la dispoziție resurse suficiente de energie, de care face rost cum altfel decât mâncând. Și aici e buba: introducem în organism o mai mare cantitate de hrană de care organismul, vorbind din punct de vedere energetic, nu are într-atâta nevoie. Rezultatul? Excesul de calorii se depune în „cămara” organismului, adică în stratul bazal al pielii, sub formă de depozite de grăsime, pe care organismul le înlătură doar atunci când este nevoit să consume o cantitate de energie mult mai mare decât cea adusă de alimentație.
Am încercat nu o dată să scap de kilogramele de prisos care începeau să se tot adune... și nu se lăsau duse. Aveam la îndemână, cel puțin teoretic, două „pârghii”:1. scăderea aportului alimentar și 2.creșterea consumului de energie prin efort fizic.
Slabe șanse însă să reușesc să scap de excesul de greutate doar printr-o metodă. Efort fizic crescut? Munca de birou tot muncă de birou rămâne, oricât m-aș strădui să nu fie așa. Nu am cum să fac mișcare dincolo de o anumită limită, fie și pentru simplul motiv că organismul mai trebuie lăsat să se mai și odihnească. Mâncare mai puțină? Cât de puțină? Nu se slăbește „făcând foamea”; dacă organismul percepe că este privat de hrană, dincolo de disconfortul produs fie și doar la nuvel subconștient, efectul este invers celui dorit, căci organismul va încerca să se adapteze situației nou create, pe de o parte reducându-și consumul bazal de energie și pe de altă parte depozitând cât mai multe rezerve energetice sub formă de grăsime. Deci foametea nu ar fi nici o scofală pentru slăbit, ci mai mult doar o sursă de disconfort.
Așa că cea mai bună soluție pentru ca să slăbești sănătos și eficient este să mănânci aparent normal, așa cum ai fi mâncat și înainte, în condiții normale, dar reducând aportul caloric sau redistribuind caloriile ingerate sub formă de alimente în așa fel încât să fie consumate aproape în totalitate în activitatea zilnică, chiar și fiind doar activitatea obișnuită a organismului, și chiar consumând și puțin câte puțin, dar constant, și din rezervele de grăsime de care vrei să scapi.
Un alt truc pentru a fenta senzația de foame, care poate crea disconfort și frustrări, ar fi să mănânci astfel încât să ai stomacul aproape plin, doar cât să-ti dea senzația de sațietate.
Deci un meniu sănătos ar putea însemna trei mese principale pe zi plus gustări între mese, Asta ar însemna și o dietă cât mai aproape de fiziologic, și o repartiție mai echilibrată a alimentelor, implicit a caloriilor ingerate, pe tot parcursul zilei...

  În plus, și aspectul hranei așezate cât mai apetisant în farfurie poate să satisfacă și cele mai pretențioase gusturi, căci hrana nu se mănâncă doar cu gura, ci și cu ochii...
Așa că dragi prieteni mai mult sau mai puțin supraponderali: Să trecem la dietă!!!
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

vineri, 22 martie 2019

De ce, încotro și cu cine? Dilemă în relația de cuplu - între mitul literar și realitatea cotidiană

M-ai „agățat” pe neașteptate undeva în mediul online. A fost ușor pentru tine: sunt o fire singuratică, dar prietenoasă. Până într-un anumit punct. Căci trebuie să recunoaștem amândoi că prietenia oferită de mine nu exclude o oarecare (mare, extraordinar de mare!) spirit de independență: ofer cu cea mai mare plăcere orice și oricât de mult... atunci când îmi doresc acest lucru din tot sufletul.
Nu pot să spun că am făcut planuri pentru mai târziu. Poate, cel mult, scenarii... Oare ne vom întâlni cândva în viața reală? Știi tu... Viața din afara rețelei și de dincolo de monitoarele de după care ne ascundeam. Tu vroiai din tot sufletul... Eu nu îmi făceam iluzii. Distanța dintre noi, atât cea geografică ci și cea ca și diferență de vârstă, era destul de mare. Nu insurmontabilă, ci destul de mare.
Oare ne vom plăcea în viața reală la fel de mult pe cât ne simțeam bine în timpul pe care îl petreceam împreună pălăvrăgind online și apoi și telefonic? Iarăși nu îmi făceam iluzii,,, Mai avusesem astfel de experiențe: nu erai primul partener de discuții online. Mai fuseseră și alții: unii dispăruseră în neant înainte de a deveni realitate, alții fugiseră cât îi țineau picioarele după primele (chiar prima!) întâlniri în viața reală, fără să se finalizeze tot ceea ce se petrecuse până atunci în ceva concret. benefic și plăcut pentru ambele părți în altceva decât o despărțire fără măcar un cuvânt de rămas bun.
Cu tine aș fi putut spera să fie altfel. Mă cam săturasem de tatonări sterile. Nu erai bărbatul perfect, asta mi-am dat seama pe parcurs. Dar cine este perfect pentru sine sau/și pentru ceilalți. Nu cred că rentează vreodată să aștepți zadarnic să vină cavalerul visurilor tale călare pe un cal alb atunci când ai prefera să am pe cineva alături la nevoie... Cu atât mai mult cu cât timpul trece în defavoarea ambelor părți.
Nu m-am cramponat de această potențială legătură, așa cum nu m-am cramponat nici de cele de dinainte și cum nu m-aș fi cramponat nici de următoarele ocazii, indiferent dacă există sau nu și indiferent de numărul lor. Dar viața merge înainte și noi împreună cu ea. Iar noi doi încercam să mergem cu aceeași mașină, pe care eu încercam s-o mențin în viteza a-ntâia, iar tu încercai s-o bagi dincolo de viteza a doua.
Ca atare ai încercat să te apropii de mine și să încerci să îmi captezi atenția. Și sufletul. Ce ar face un bărbat ca să cucerească o femeie? Îi face curte, oferindu-i printre altele și mici atenții: flori și mici cadouri. Din păcate florile s-ar fi ofilit până ar fi ajuns la mine. Sau te-ar fi costat mult prea mult dacă ai fi plătit un curier care să îmi aducă flori. Și din păcate florile se ofilesc mult prea repede. Așa că, vulpoi bătrân și șiret ce ești, ai recurs la varianta cadourilor. Și ce oare mi-ar fi făcut mai mare plăcere, cucerindu-mi atenția și sufletul, decât un pachet mare de cărți. Desigur, pentru o hamesită de lectură așa cum sunt eu, nu m-ai fi putut sătura nici cu toate cărțile din lume, dar un pachet mai mult sau mai puțin consistent de cărți ar fi fost un început bun.
Ca atare, cărțile au început să curgă dinspre tine spre mine o vreme. Doar în acest sens. Nu puteam avea pretenție la mai mult decât atât, mai ales că vroiam să nu-mi creez o obligație pentru tine și să mă leg definitiv de ceea ce mi se părea, cel puțin atunci, o iluzie. Si poate nu doar atunci...
A trecut timpul și „relația” dintre noi doi, încă neconcretizată în viața reală în stabilirea a ceea ce s-ar putea numi o relație de cuplu, începea să scârțâie din aproape toate balamalele. Dacă la început a fost frumos, poate prea frumos ca să fie adevărat, ceea ce se înfiripa în timp între noi, de la distanță, nu ducea nicidecum la o apropiere și în viața reală. Erau deja niște bariere între noi peste care nu puteam trece nici unul dintre noi. Pentru mine era dificil să ignor distanța dintre noi, ca și element geografic. În plus devenise o problemă, în mintea mea, și diferența de vărstă. Și o sănătate mai precară: a mea... Ceea ce nu prea îmi permitea să țin pasul cu cerințele tale.
Te-aș fi înlocuit oricând cu altul. Oricare s-ar fi ivit în viața mea ulterior momentului în care ne-am cunoscut ar fi fost, în mintea mea, o oportunitate de schimbare. Dar cu cine? Și cum să aleg? Aceste întrebări păreau a nu avea nici un răspuns posibil până nu am primit o carte cadou ce aborda, în cuprinsul ei, tocmai problema numită „relația de cuplu”.
Este vorba de romanul „Jurnalul Aurorei Serafim” al mai puțin cunoscutei (momentan!) autoare a anilor 50-70 Sidonia Drăgușanu. Am început să citesc cartea și, pe măsură ce citeam, ceva mă atrăgea să citesc tot mai mult și mai mult. Parcă, pe undeva, în paginile cărții nu trăiau personajele ca atare, ci îmi trăiam eu însămi propria viață. Este adevărat, adesea atunci când citesc o carte, orice carte, prin fața mea se perindă nu șiruri de litere, cuvinte, propoziții, fraze, într-un cuvânt texte, ci, tocmai ca într-un film, tocmai personajele cărții. În cazul acesta parcă era altfel. Mă vedeam în rolul Aurorei Serafim. Ca și ea, lucrez cu copiii la servici. Ca și ea, poate, am un suflet „amputat” de lipsa unui suflet pereche care să-și împletească destinul cu al meu. Pe tine te vedeam în rolul inginerului Runcan. Ca și el, ai pregătire tehnică. Ca și el, ai doi copii. Diferența ar fi că propriii tăi copii sunt oameni maturi deja, cu propriile familii întemeiate. Ca și în cazul lui, ai o viață „amputată” de lipsa soției în viața ta. Cu deosebirea că soția ta nu a murit pe patul de spital, ci încă trăiește, dar din cine știe ce motiv viețile voastre s-au despărțit. Amândoi trăim încă într-o lume plină de prejudecăți, în care etichetarea celui din preajmă este literă de lege, ca și dirijarea destinelor personale de către altcineva decât cel care ar trebui să fie răspunzător să-și ia viața în piept. Ca și Aurora simt că, pe undeva, ți-aș fi putut îmblănzi sufletul. Dar nu aș fi putut să mă îmblânzesc suficient ți pe mine pentru a reuși să merg împreună cu tine pe același drum. Așa că aș fi tentată oricând să fac altă alegere în ceea ce privește partenerul de viață.
Probabil că, spre deosebire de ea, aș putea fi tentată să îmi trag câteva palme și să te plesnesc și pe tine suficient de zdravăn ca să ne trezim amândoi suficient de bine la realitate tocmai ca să ne reînnodăm firul vieții din locul de unde s-a rupt și să pornim amândoi împreună pe calea vieții. Repet... Împreună... Tocmai pentru că începutul a fost cândva făcut și viața poate fi mai ușoară dacă este continuată în loc să fie luată de la capăt. Iar sufletele amputate se pot uni exact pe locul unde s-a produs ruptura tocmai pentru a se reuni într-un suflet mai mare și mai puternic, „doftoricindu-se” reciproc.
Nu știu dacă viața bate cartea. Mi-as dori să fie așa. În fond cărțile sunt inspiirate din viață și ne influențează viața. Așa că am putea să ne scriem viețile ca pe cărți, iar noi să jucăm rolurile personajelor.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

miercuri, 20 martie 2019

Schimbări mici cu efecte mari pentru locuința mea!

Sunt o singuratică; deşi aşa îmi este felul, pot să jur cu mâna pe inimă că mi-aș schimba oricând năravul de dragul dorinței de a avea în jurul și prin preajma mea prieteni dragi care să-mi sară oricând în ajutor la nevoie. Dar pentru asta trebuie să îmi schimb oarecum felul de a fi sau, mai precis, să mă adaptez la alt stil de viață.
Am spus că sunt o singuratică? Impropriu spus: nu sunt o singuratică în sine. Mai degrabă sunt o fire independentă, care are nevoie pentru a se simți bine și confortabil, de foarte multă independență, de extrem de multă independență. Sunt un om care nu se simte bine în momentul în care trebuie să-i adapteze programul după programul altora, după cerințele altora. după cum sunt solicitările altora, după cum se impune din exterior și nu după cum dictează propriul suflet și propriile nevoi. Dacă în viața dictată de obligațiile de servici trebuie făcute unele concesii, mai mari sau mai mici, timpul liber de dincolo de orele de program ar trebui organizat în așa fel încât să compenseze frustrările și extenuarea dată de efortul de adaptare la solicitările exterioare.
Și totuși uneori simt nevoia să am în jurul meu prieteni dragi. Puțini, dar buni. Prieteni care să vină la mine și la care să mă duc, chiar dacă asta ar însemna să fac efortul de a găsi resurse de timp liber care să fie folosit în acest sens.
Până acum (și probabil și in viitor, dacă nu se schimbă mare lucru în ritmul de viață al meu și al nostru. al tuturor), singura (sau aproape singura!) modalitate de a sta lejer la taclale între noi prietenii în afara programului de serviciu (și desigur și în afara locațiilor unde ne desfășurăm activitatea în acest timp) ar fi să ne oprim undeva în drum spre casă: într-un părculeț pe o bancă sau la o terasă la o cafea. Asta în perioada relativ caldă a anului. Numai că nu este o soluție potrivită mereu pentru toți sau, cel puțin, pentru o parte dintre noi, alternativ pentru fiecare. Sunt zile când măcar câte unul simte nevoia să se ducă direct acasă, să adopte o ținută lejeră și să-și primească prietenii acasă la el pentru o oră sau două doar pentru a sta la discuții amicale sau cu scopul de a adopta împreună anumite strategii pentru viitor.
Sincer vorbind, aproape că urăsc visceral obiceiurile de altădată de a organiza acasă la câte o familie o petrecere legată de un anumit eveniment: o aniversare, zi de naștere sau onomastică sau aniversarea trecerii unui anumit timp de la un eveniment (căsătorie, de pildă). Sau, în alte cazuri, legată de o anumită sărbătoare: Crăciun, Paște, revelion... Erau acele petreceri în care se adunau mai toate neamurile la o anumită familie, care se oferea să fie gazdă; de multe ori se umplea sufrageria de oameni adunați la aceeași masă, înghesuiți aproape până la refuz, plus că. dacă mai erau și destul de mulți copii, aceștia aveau propria masă într-unul din dormitoarele gazdei. Aproape că nu mai era loc de mișcare liberă decât, eventual, pe hol sau în balcon, dacă vremea permitea asta. Nu zic că nu era ceva frumos sau nu erau momente cand să nu te simți bine alături de cei dragi din familie, dar aglomerația asta de lume acasă la una și, de multe ori, aceeași familie, putea fi destul de obositoare și de lipsită, uneori, de momente de întimitate. Distracția putea fi maximă, dar ți oboseala la fel. Plus că toată munca de curățenie de după petrecere sau chiar din timpul acesteia, legată de spălatul vaselor, de măturat și dereticat, fie și numai pentru a înlătura „grosul” mizeriei și deranjului, presupunea ceva efort și timp... Și oboseală...
Din păcate, locuința mai păstrează amprenta vremurilor de demult: mobilă multă și greoaie, dacă e să luăm în considerare doar masa, scaunele și dulapurile în care sunt depozitate vasele și tacâmurile necesare organizării unui asemenea festin. Și tot din păcate nu se poate renunța la toată această dotare aparent excesivă în cazul unei simple întâlniri amicale în cerc restrâns. Masa și scaunele pot fi folosite, de pildă, în perioadele de studiu, de veselă cu toții putem avea nevoie dacă, la un moment dat, suntem nevoiți să facem și să depozităm mâncarea ca atare pentru câteva zile în frigider sau într-o cămară mai răcoroasă.
Din fericire, pentru un număr mai mic de oameni reuniți la o agapă poate fi amenajat, cel puțin temporar, un colț cu o masă mai mult sau mai puțin pliabilă și un număr variabil de scaune: un set de masă de living și scaune de living se pot amenaja într-un colț care poate fi eliberat de mobila mai greoaie purtată în mod obișnuit. La fel se poate proceda în cazul sufrageriei sau bucătăriei.
Pentru un număr mai mic de persoane adunate într-un loc se poate amenaja, dintr-o masă și un număr mai mic de scaune, un colțișor mai restrâns într-un hol sau pe o terasă.
Și uite-așa o masă mai mult sau mai puțin festivă poate fi amenajată cu un minim de cheltuieli si într-un spațiu mai restrâns, dar și mai aerisit, mai luminos și mai lejer.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

luni, 18 martie 2019

Peripeții (cool) pe 4 roți

Ne apropiem de vară. Vremea se încălzeşte pe zi ce trece,chiar dacă vremea rece, cu ploaie și vânt, mai are câte-o răbufnire de orgoliu. Cum mai toți dintre noi suntem obosiți, chiar extenuați după trecerea iernii, oricât de blândă sau de aspră ar fi fost ea, și după mai multe luni de activitate continuă la servici, ăncepem să visăm la vacanță și să ne facem planuri pentru ea.
Într-o zi ne strânsesem mai mulți colegi de serviciu în aceeași locație, pentru a discuta niscaiva probleme de serviciu legate de ultimele luni de activitate de dinaintea vacanței de vară. Eram mai toți stresați și nervoși, ca să nu mai vorbim de oboseala absolut firească dar și extraordinar de intensă. Cum eram de ceva ani buni în aceeași gașcă ce își petrecea vacanțele an de an de aiurea pe drumurile patriei, numai ca să evadăm din stresul cotidian, ne gândeam la vacanța care urma s-o petrecem împreună încă cu câteva luni înainte de a intra în concediu. Ne coordonam oarecum zilele libere luate de la servici doar ca să fim împreună departe de lumea dezlănțuită a orașului, chiar mic, șters și prăpădit cum e el.
- Ce ziceți, oameni buni? După ce terminăm cu toată nebunia asta evadăm din cotidian undeva afară din mediul acesta legat de obligațiile de serviciu? întrebai într-o doară.
- Da... Vacanță... Ar fi o idee... Nu mai este mult până ne putem lua concediu. Câteva luni. Trec repede.Apropo... Cum ne organizăm?
- Tot cu mașina. Transportul este asigurat, nu depindem de alții, nu suntem legați de o oră sau un traseu...
- Cazarea?
- Vă mai puneți problema asta? Cu un simplu cârlig de remorcare atașăm rulota. Nu avem în rulotă toate dotările necesare? Campăm undeva, lăsăm mașina și din locul de popas plecăm în diferite direcții.
- Pe jos? Ai înnebunit?
- Cum pe jos? Luăm și bicicletele cu noi. Montăm un suport pentru biciclete pe mașină și așa avem un al doilea mijloc de transport. O bicicletă bună merge și prin oraș, și pe drumuri de țară... Și pe un drum forestier sau o potecă prin pădure... Noi să fim bine antrenați, că bicicletele ne poartă peste tot.
- Ar fi bun de montat și un scut motor metalic. Să nu avem probleme dacă nimerim prin cine știe ce hârtoape. E mai bună și mai ieftină prevederea decât repararea mașinii după ce am nenorocit-o pe cine știe unde...
- Excelentă idee. Deci, în principiu, rămâne să evadăm pe coclauri în vara asta... Ar fi frumos într-o zonă de munte, de pădure. Eventual într-o zonă turistică, cu multe obiective spre care să putem merge rapid cu bicicletele sau chiar pe jos. Nu ne trebuie bagaje multe. Hrană ne putem procura la fața locului, nu ne încărcăm cu bagaje multe și inutile. Doar să avem echipament adecvat, materiale de prim ajutor atât pentru noi cât și pentru mașină. Pentru orice eventualitate... Cu asemenea odihnă activă ne încărcăm bateriile cu energie, plămânii cu oxigen, mintea cu informații utile. Plus că ne întoarcem acasă cu un bagaj mult mai mare... de experiență...
Planurile generale fuseseră făcute. Detaliile urmau să se stabilească pe parcurs. Deja eram plini de speranța că vom avea câteva zile de vacanță de vis..
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

vineri, 15 martie 2019

Construcţii inteligente cu produse premium

Într-o zi splendidă de primăvară parcă eram mai fericită ca oricând. Era ca o presimțire plăcută că mi se putea întâmpla ceva extraordinar de plăcut. Dar nu știam ce anume. Și acel „ce anume” tocmai s-a întâmplat când în drum spre casă mă întâlnesc cu un bun prieten pe care nu-l mai văzusem de ani buni.
După primele clipe de bucurie extremă a revederii am început să povestim... Ca să avem mai mult timp de răgaz pentru noi ne-am oprit într-un părculeț pe o bancă.
- Tot în orașul copilăriei noastre te-am lăsat, tot aici te regăsesc, spuse el.
- Da, tot aici îmi duc viața. Deși la un moment dat îmi doream ceva mai mult, parcă acum începe să îmi placă. Nu zic că este extraordinar de bine, dar măcar pot să trec relativ ușor peste zilele mai puțin bune. Dar tu pe unde ai dispărut?
- O vreme am lucrat printre străini, cum se spune. Am prins o oportunitate extraordinara care mi-a permis să lucrez pentru o companie mare. Am câștigat destul de bine pe plan financiar, ceea ce mi-a permis să pun ceva bani deoparte. Dar mai ales am câștigat experiență profesională, învățând meserie la cote înalte, cum s-ar spune. La un moment dat îmi venea să plec de la ei, căci începea să-mi vină greu să stau departe de familie. Am rude și prieteni aici pe care nu pot să-i las de izbeliște. Până acum am reușit să țin legătura cu ei de la distanță, dar pe măsură ce trecea timpul îmi venea tot mai greu să îi ajut așa cum aș fi dorit. Dar aproape în ultimul moment s-a ivit ocazia să revin și să mă stabilesc din nou aici. Compania a făcut ceva imvestiții mai substanțiale în zonă și, cum aveau nevoie de oameni ca mine care să lucreze pentru ei pe aici am profitat de ocazie și mi-am oferit serviciile. Cu banii strânși mi-am construit o casă în oraș. Așa că am un loc confortabil unde să revin după ce vin de la muncă.
- Lucrezi în oraș?
- Mai mult în afara orașului, dar pot circula relativ ușor, am mașină de serviciu.
- Cred că toată construcția casei te-a costat o avere. Dar sunt convinsă că merită.
- Ca să fiu sincer, m-a costat mult mai puțin decât m-aș fi așteptat. Un prieten lucrează în construcții pe cont propriu. Are ceva experiență, are și renume bun, așa că m-am lăsat pe mâna lui cu toate lucrările de construcție. El m-a ajutat și cu proiectul, și cu toate avizele, dar și mi-a deschis ochii cu privire la sursa de materiale de construcții.
- Și conectarea la utilități?
- Practic doar la apă, canalizare și gaze. Ca sursă de energie electrică am optat pentru panouri solare pentru casă. Este o investiție mai mare la început, dar ținând cont că nu îti vine factura de plată pentru consum ci te costă doar lucrările de mentenanță, de întreținere și reparații, care se fac doar la anumite intervale de timp, costurile se amortizează într-un timp destul de scurt.
- Dar ca să nu te „ardă” la costurile legate de încălzire, cred că ar fi trebuit să îți pui la punct un sistem de izolare bun.
- Așa este. Am izolat bine pereții, tocmai ca să mențin o temperatura relativ constantă în casă fără prea mari eforturi. Și în plus m-am asigurat să nu mă afecteze prea mult ploaia, să nu am probleme cu infiltrațiile și igrasia: acoperiș de țiglă metalică PuralMat Viking Pruszynski și un sistem pluvial Niagara Viking Pruszynski pentru scurgerea eficientă a apei de ploaie.
- Toate materialele de construcție le-ai luat de la aceeași firmă?
- Da. Am ieșit cu mult mai ieftin. Dacă luam materialele de construcție direct de la furnizor, era un fals avantaj. M-ar fi considerat un client ocazional și m-ar fi taxat ca atare. Firma care mi-a furnizat materialele de construcție, atât pentru interior cât și pentru exterior, mă considera un client fidel atîta vreme cât iau de la ei articole multe și diverse. Cu furnizorii de materiale se descurcă ei. Cumpărând în cantități mari negociază prețurile și calitatea „la sânge”, obținând cel mai bun raport preț-calitate. În fond interesul lor este să vândă rapid produsele, nu-i așa? În plus, având un rulaj rapid al produselor, marfa se livrează direct de la producător, fiind ambalată corespunzător, ajunge la client în cele mai bune condiții, nefiind stocată prin depozite și manipulată de mai multe ori, ceea ce se reflectă atât îîn calitatea produselor, cât și în prețul final către client (costurile de manipulare, depozitare și transport fiind, altminteri, incluse în adaosul comercial aferent produsului). Deci este o economie fantastică reflectată în costul final al lucrării: cel puțin o economie de 10-20% la achiziții, la un necesar ce include produse din mai multe categorii.
- Și efectul final este incredibil, nu-i așa?
  - După cum vezi, îmi spuse el, arătându-mi câteva poze. Înăuntru arată cel puțin la fel de bine. Pare mică, dar este spațioasă, luminoasă și extrem de funcțională.
- Toate materialele sunt de la același furnizor?
- Nu neapărat. Dar sunt toate de o calitate excepțională. Și în plus poți alege exact ceea ce ai nevoie ca și articole, cantitate, model și culoare.
- Mi-ai captat atenția. Sigur vin să-ți fac o vizită.
- Te aștept. Și îți povestesc mai multe la fața locului.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

miercuri, 13 martie 2019

Întâlnindu-ne la o pizza!

Nu sunt în mod superspecial fan informare profesională prin intermediul congreselor, simpozioanelor, conferințelor de specialitate și altor asemenea tipuri de informare live, directă și prin întâlniri față în față cu colegii de breaslă. Prefer să citesc cât de mult se poate atât din cărți și publicații de specialitate cât și prin intermediul internetului. Citesc enorm oricând am un dram de timp liber, la orice oră din zi sau chiar din noapte, fără a fi legată de un program fie propriu fie al altora. Astfel programul meu de informare devine foarte flexibil și mult mai eficient. Numai că, din când în când mai trebuie și o participare la un eveniment de amploare mai mare sau mai mica, pentru aflarea noutăților de ultimă oră. Acest lucru se întâmplă, poate la un an distanță, uneori mai des sau, cel mai frecvent, chiar la un interval mai mare de timp. Avantajul acestor întâlniri este, pe lângă aflarea ultimelor noutăți, greu de aflat pe alte căi, cât și stabilirea de relații interumane noi și, eventual, reîntâlnirea cu mai vechii colegi de școală.
După câțiva ani buni de gestionare „la sânge” a tuturor resurselor de care dispuneam, tocmai în ideea acumulării de cât mai multe resurse ce ar fi putut fi investite în ceva folositor pentru mine ca om și ca profesionist, se ivește la un moment dat posibilitatea de a participa la un eveniment de mai mare amploare în Capitală. Ce mi-am spus? Mă informez, stabilesc întâlniri cu colegii, stabilesc potențiale contacte cu oameni mult mai bine informați decât mine tocmai în ideea de a obține mai ușor cu mult mai multe informații de specialitate decât până acum. Plus că, jonglând puțin cu resursele de timp și cu cele financiare, ca și cu oportunitățile ivite la fața locului, puteam să mă întorc acasă cu un bagaj extrem de voluminos de cărți și alte materiale, cât și cu posibilitatea de a achiziționa în viitor și alte materiale informative de orice fel cu costri cât mai reduse posibil.
Odată ajunsă și instalată la fața locului, m-am orientat bine atât cât se putea în acel moment asupra locației și programului imediat. Privind mai atent în jurul meu, văd câțiva colegi de facultate veniți și ei, ca și mine, în același loc și cu același scop.
Primul impuls a fost să ne adunăm cu toții într-un colț și să începem să depănăm amintiri. La un moment dat, discutând, ne dăm seama că eram cazați pe toată perioada în același loc, așa că ne puteam aduna după program să depănăm amintiri.
- Văd că nu prea avem acum prea mult timp să vorbim de-ale noastre, am spus. Ce-ar fi să ne adunăm la sfârșitul programului, în același loc, să cinăm sau măcar să stam de vorbă la o cafea, un ceai sau ceva de băut?
- Ai înnebunit? În fiecare seară?
- Nu am înnebunit deloc. Uite că ne-am întâlnit aici absolut întâmplător. Nu ne-am văzut de atâția ani. Și cine știe când ne vom mai vedea și cum vom reuși să ținem legătura unul cu altul. Fiți serioși, oameni buni... Suntem prinși în treburi până peste cap. Trăim și lucrăm în locații depărtate unii de ceilalți. Chiar dacă stabilim legături la distanță, cine știe când și cum vom avea timp să ne auzim măcar. De ce să neu profităm de aceste zile ca să reușim să mai stăm de vorbă, măcar cât să mâncăm ceva în afară de ceea ce reușim aici?
- Să nu crezi că avem bani de restaurant zilnic. Fiecare dintre noi ar prefera să nu se întoarcă cu bagajul gol de pe aici. Și dealtfel nu știm dacă nu cumva vom fi prea obosiți ca să mergem prea departe pentru a sta căteva ore măcar împreună.
- Atunci uite cum facem. Stăm în același hotel, nu-i așa? Putem rămâne in camerele noastre, pe rând în camera unuia dintre noi, și să facem comandă de pizza. Sau dacă nu vreți în cameră, putem sta pe terasa hotelului. Apă minerală, cafea... Găsim noi...
- Pizza?
- De ce nu? Este destul de sățioasă, nu prea scumpă, așa că nu e nevoie de prea multe cheltuieli pentru a ne petrece câteva ore pentru o cină improvizată. Nu murim din cauza asta timp de câteva zile.
Zis și făcut. În prima seară după program am hotărât unde ne așezăm să petrecem împreună cu câteva cutii de pizza în față. Unii au adus ceva de băut, să aibă pe ce aluneca feliile de pizza până în stomac. Am contactat firma Dodo Pizza telefonic pentru a comanda pizza, după ce am văzut ofertele și promoțiile firmei, și am hotărât ce să comandăm și cât, precum și unde să ni se facă operațiunea de livrare pizza în locația în care ne stabilisem.
Comanda a venit destul de repede.Simplă și pe placul nostru...
... Și ne-am pus pe ospătat...
- De unde știai de firma asta cu pizza?
- Știam de ceva timp de ei. Este o companie IT care... face pizza. Destul de atipic, nu? dar foarte eficient. Au o activitate transparentă, sunt foarte prompți în livrarea comenzilor,și poate că tocmai de aceea timp de 7 ani a ajuns o companie internațională cu peste 450 de pizzerii in 12 țări, între care și România. Bucătăria este deschisă: oricine și oricând poate intra în bucătăria noastră pentru a verifica ingredientele, termenele de valabilitate, igiena și standardele de funcționare. Faci comanda? În același timp urmărești pe internet cum este preparată pizza comandată, căci au camere web instalate în bucătărie. Iar în 45 de minute de la preluarea comenzii ai deja pizza în față.
- Și dacă întârzie comanda? Se poate întâmpla oricând. Și oricui...
- Atunci ți se mai dă o pizza gratis. Întârzierea se plătește...😄
Și uite așa ne-am petrecut seară de seară discutând în timp ce ne umpleam stomacurile cu pizza. A fost bine. A fost plăcut... pentru posibilitățile noastre de atunci.
- Mai repetăm experiența? am întrebat când ne-am despărțit la finalul celor câteva zile...
- De ce nu? Tot așa... Sau altfel.. Cum se nimerește...
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

luni, 11 martie 2019

Casa viitorului se proiectează acum

Îmi amintesc de vremea copilăriei cu o nostalgie aparte. Sunt amintiri estompate, dar şi amintiri vii. Amintiri estompate, pentru că a trecut ceva vreme de când am fost copil, fizic şi biologic vorbind; deşi corpul începe să resimtă efectele trecerii timpului, sufletul este de multe ori încă de copil. Amintiri încă vii pentru că încă îmi duc viaţa în cartierul unde am copilărit.
Îmi amintesc ca prin vis de casa veche a bunicilor. O casă relativ simplă, obişnuită, fără un confort deosebit. Cu apă rece curentă, dar fără apă caldă la robinet şi fără acces la canalizare. Încălzirea de la sobe cu lemne. La bucătărie se gătea la o plită simplă alimentată de la o butelie. O casă ce necesita permanent reparații și întreținere destul de costisitoare, fără a oferi un confort deosebit în ceea ce privește utilitățile. Farmecul era doar accesul la curtea plină de vegetație verde, flori și pomi. Un spațiu prielnic pentru joacă în aer liber printre flori multicolore și pline de parfum.
Tocmai dorința de confort sporit le-a alinat durerea despărțirii de casa vieîii lor tihnite direct pe pământ, de unde puteau ieși in curte, la aer curat. Viața la bloc, presupuneau bunicii, putea însemna o întreținere cu cheltuieli ceva mai reduse, accesul la apă curentă, atât rece cât și caldă, accesul la canalizare, fără grija golirii periodice a fosei septice unde se adunau dejecțiile de la baie și apa reziduală, putea însemna lipsa cheltuielilor de reparație a acoperișului și lipsa grijii de a cumpăra lemne de foc, posibilitatea unei băi generale săptămânale acasă la ei și nu printre străini... Și multe alte lucruri legate de confortul vieții de zi cu zi.
Acum, după patru decenii împlinite de la acea mutare de la casă la bloc, casa veche nu mai există. A fost demolată împreună cu multe alte case de pe stradă, făcând loc unor blocuri mai moderne, unde puteau locui cu mult mai multe familii. Nici bunicii nu mai sunt în viață de mult; în locul lor, în acel apartament rămas de la ei locuiesc acum eu. Desigur, apartamentul a fost îmbunătățit in decursul anilor în ceea ce privește confortul, în primul rând în ceea ce privește izolația termică, tocmai pentru a reduce cheltuielile privind încălzirea locuinței, care pot fi considerabile în timpul unei ierni geroase și lungi.
În cazul unei locuințe mai vechi, reamenajarea sa pentru îmbunătățirea confortului și reducerea consumului de energie este mai dificilă și oarecum limitată de structura preexistentă a clădirii. Totul poate fi mai ușor și cu mult mai eficient în cazul construcției „de la zero” a unei clădiri eficiente din punct de vedere energetic. Astfel, casa eficientă energetic pe care ne-o dorim fiecare dintre noi pornește de la un proiect de casă extraordinar de bine gândit în toate detaliile.
Primele detalii luate în seamă sunt cele legate de detaliile zonei în care urmează a fi efectuată construcția: detaliile urbanistice, structura terenului, accesul la utilități. Urmează alcătuirea unui proiect de casă care să satisfacă pe deplin necesitățile viitorului locatar: spațioasă și extrem de bine împărțită. Nu trebuie pusă mai prejos importanța calității materialelor de construcție care să asigure o izolație termică bună și de a reduce astfel pierderile de energie, implicit consumul și eficiența energetică.
Sursa de energie pentru locuință? Ideal este să fie o sursă de energie ieftină, nepoluantă și din abundență: ca exemplu, energia fotovoltaică sau un generator eolian, asta în funcție și de disponibilitatea acestei resurse de energie în zona în care locuim. Astfel, din consumatori de energie ne putem transforma în producători de energie la scară redusă. Nu numai că un asemenea sistem de generare a energiei poate asigura întreaga cantitate de energie necesară gospodăriei, la costuri reduse, iar surplusul de energie produsă în anumite perioade poate fi livrat în sistemul energetic național.
Vorbim aici despre casa viitorului? Se prea poate. Dar viitorul este așa cum ni-l facem noi în prezent prin propriile forțe. Și tot acest viitor poate fi adus extrem de ușor în prezent.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

vineri, 8 martie 2019

Mulţumesc, iubită mamă!

M-ai născut într-o zi de iarnă. Eram un copil dorit, se pare, de aceea m-ai primit în viața ta și dincolo de ea atât de ușor, deși știu că nu a fost o naștere tocmai ușoară. Tot tu, se pare, mi-ai pus numele pe care îl port de-o viață. Și nu știu cum s-a potrivit că onomasțica o sărbătoresc de Crăciun, deși m-am născut spre finele iernii. A fost o coincidență fericită, se pare, pentru că sărbătoarea mea preferată de peste an este tocmai Crăciunul, acea zi magică în care, într-un decor dantelat, alb, rece și totuși plin de căldură, sărbătorim, creștini fiind, nașterea tainică și miraculoasă a unui alt copil ce a marcat, la un moment dat, existența omenirii.
M-ai crescut ca pe un copil fericit, căruia nu i-a lipsit nimic niciodată; poate doar compania unui frate sau a unei surori, pe care însă i-am recunoscut în toți prietenii și colegii mei de atunci, de acum și dintotdeauna.
M-ai crescut cu grijă, atenție și foarte multă dragoste, însă fără să simt că mă răsfeți in mod excesiv. M-ai sprijinit întotdeauna în tot ceea ce făceam în viața mea, chiar dacă mi-ai oferit foarte multă libertate în luarea oricărei decizii referitoare la ceea ce aș fi urmat să fac în viață. Asta nu înseamnă că m-ai privat de supravegherea și îndrumarea ta. Numai că această libertate a adus cu ea și foarte multă responsabilitate din partea mea.
Mi-ai arătat cât s-a putut de mult din munca pe care o făceai, fără însă să-mi impui o obligație din partea mea să-ți urmez în carieră. Doar mi-ai arătat ceea ce este esențial în viață: să las mereu o ușă deschisă spre sufletul meu și spre ceilalți, să las mereu loc de „Bună ziua!”, să-i respect pe toți cei din jurul meu căci așa mă respect și pe mine însămi.
Nu am vrut să urmez aceeași carieră ca și tine, aceea de dascăl. M-am îndreptat spre cariera de medic: extrem de grea, dar extrem de frumoasă și de nobilă. Singura legătură dintre meseriile practicate din fiecare dintre noi două este aceea că amândouă profesiile necesită vocație și devotament. Și munca cu oamenii...
Dacă cineva mi-ar fi spus că la un moment dat cercul carierelor noastre se va închide, oarecum, într-un punct comun, nu aș fi crezut asta. Am ales, paradoxal, să lucrez ca medic școlar. Adică tot cu copiii, tot oarecum în sistemul educațional. Ca și tine am rămas să formez oameni și caractere, deși din cu totul altă perspectivă, cea a educației pentru sănătate și viață. Și a început să-mi placă, chiar dacă nu mi-aș fi imaginat că s-ar fi întâmplat acest lucru vreodată.
Acum nu mai ești lângă mine, fizic vorbind. Ai acceptat la un moment dat, cu resemnarea că nu se putea altfel, să pleci spre o altă lume, cea a veșniciei. Și asta nu pentru că nu ai vrut să lupți pentru viață și pentru a mai rămâne măcar puțin aici lângă mine, ci pentru că ai înțeles că drumul te purta în acel moment, inevitabil, spre acea direcție. Și cu toate acestea simt că nu ne-am despărțit definitiv, ci că, de undeva, de departe, îmi veghezi viața și drumul în continuare.
Aș fi vrut să fi fost posibil ca, într-o zi magică de Crăciun, să îți ofer la rândul meu un cadou simbolic. Poate un set de instrumente de scris, stilou și pix, elegante și de calitate, de care să te folosești pentru a nota, pe mai departe, câte ceva în cartea vieții noastre, a amândorura, capitol după capitol. Deși cred că dintr-un anumit punct de vedere chiar facem amândouă acest lucru: să scriem în continuare în cartea vieții, capitol după capitol, eu de aici, de pe pământ, iar tu din lumea astrelor.
Articol  scris pentru Spring SuperBlog 2019

Interviu cu Radu Plugaru, fondator și CEO SEOlium

Radu Plugaru este un tânăr din Republica Moldova pasionat de „optimizare”, adică de tot ce poate deveni mai mic, mai frumos, mai rapid, mai elegant, mai… pragmatic. Acum 5 ani, acesta a fondat SEOlium, o agenție SEO cu birouri teritoriale la București, Cluj și Chișinău. Curioși, i-am adresat câteva întrebări și iată ce am aflat:
Cum și când a început povestea SEOlium? De ce ai ales acest domeniu?
Fac marketing digital de vreo 10 ani și chiar cred că sunt primul „moldovean” care a susținut o teză de master pe acest subiect („Tehnici de promovare a site-urilor web”). Promovam site-uri personale și am început să am succes. Totuși, pe la începuturi, aveam un job full-time în calitate de programator Java și doar seara sau în weekend puteam să cochetez cu SEO, adică optimizarea și promovarea site-urilor în motoarele de căutare. Dar, treptat, ceva s-a schimbat. Am început să dedic tot mai mult timp pentru SEO și să mă gândesc sau să mă concentrez tot mai puțin la jobul meu (cu această ocazie, îmi cer scuze de la fostul meu angajator, pentru că au fost câteva zile în care n-am scris nicio linie de cod, fiind preocupat de un ghid SEO pentru începători; recunosc cu strângere de inimă, dar și pentru că a fost depășit termenul de prescripție ☺).
Cam așa a și apărut SEOlium, în urma unei decizii de a face ceea ce mă pasiona și a-i ajuta pe alții să obțină rezultate la fel de bune. Dar țin să menționez că și programarea este un domeniu fascinant. Există și acolo foarte mult loc de “optimizare”.
Poate sună banal, și chiar este, dar SEO este un stil de viață. Și, dacă n-ar fi fost marketingul online sau programarea, aș fi ales un alt domeniu în care trebuie doar să te asiguri că lași în urma ta lucrurile mai bune decât atunci când le-ai găsit.
Sloganul SEOlium sună așa: “Everything in life is about SEO. Except SEO. SEO is about power”. De ce avem nevoie de SEO?
Sloganul nostru a fost inspirat din literatură. Unii cred că îi aparține lui Frank Underwood, dar cert este că domnul Oscar Wilde este autorul – ce-i drept, într-o versiune ușor diferită.
Nevoia de SEO este o nevoie primară pentru cei care doresc să „vândă” ceva online. Această nevoie provine din simplul fapt că există un singur site pe primul loc în rezultatele Google, iar toate celelalte site-uri sunt pe ultimul loc. Aparent, în SEO toată lumea se conduce după paradigma setată de marele campion mondial la Formula 1 Ayrton Senna: “When you are fitted in a racing car and you race to win, second or third place is not enough”.
Oricum, prin SEO subînțelegem ceva mai mare decât motoarele de căutare. Pentru a vinde ceva online, trebuie să ai expunere în fața potențialilor clienți, adică să fii prezent acolo unde sunt și ei: în motoarele de căutare (fie că este vorba de rezultatele obișnuite sau reclamele plătite), rețelele de socializare, email, aplicații mobile, YouTube și așa mai departe.
Marketingul digital creează condiții prielnice pentru ca această expunere să aibă loc.
Care sunt cele mai frecvente greșeli de SEO, în opinia ta?
În afară de greșelile evidente (să nu ai deloc un site, să ai un site într-o limbă pe care publicul țintă n-o vorbește sau să ai un site “de dragul site-ului”), cred că cea mai mare greșeală pe care o fac începătorii în SEO este că se concentrează prea mult ca să-i facă pe plac lui Google și prea puțin la activitățile de marketing propriu-zis, adică exact acelea care aduc expunere și trafic site-ului, iar ulterior – poziții mai bune în motoarele de căutare. Alte greșeli întâlnite destul de des mai sunt:
  • Folosirea site-urilor de o singură pagină („landing page”);
  • Așteptarea rezultatelor imediate;
  • Optimizarea tuturor paginilor de pe site pentru aceeași expresie de căutare;
  • Speranța că site-ul se va descurca bine fără un efort deosebit 🙂
  • Obiective greșite și nerealizabile.
Ce sfaturi ai pentru un blogger, mai ales la început de drum? Ce resurse le recomanzi bloggerilor să consulte pentru a învăța măcar ABC-ul în SEO?
Pentru aspecte generale legate de SEO, puteți consulta https://www.seolium.ro/seo-in-20xx/ – sarcini SEO pentru 2019, dar să citiți tot articolul, nu doar ultimul capitol! Pentru optimizarea unei singure pagini, mai exact a unui singur articol de blog, ar fi bine să respectați principiile de aici: https://www.seolium.ro/ghid-seo-on-page/.
Tot ce-aș mai vrea să adaug (ceva ce nu e legat de SEO) este că cineva aflat la început de drum să se apuce doar de un proiect care-i place cu adevărat, un proiect la care va munci cu pasiune, zi și noapte.
Un mesaj pentru concurenții SuperBlog, te rugăm.
Per aspera – ad astra.
Mulțumim, Radu și SEOlium!

joi, 7 martie 2019

Ce premii puteți câștiga în Spring SuperBlog 2019

Bine v-am găsit, superbloggeri! În caz că sunteți curioși, iată mai jos o listă (deocamdată parțială) cu premiile oferite de către sponsorii Spring SuperBlog 2019.
Desigur, cu cât participați la mai multe probe, cu atât mai multe premii puteți câștiga – atât cele rezervate pentru primii clasați la fiecare probă, cât și pe cele suplimentare, dedicate finaliștilor (adică celor care participă la toate probele și obțin astfel un punctaj mai mare în clasamentul competiției).
Sponsor Premiile acordate
AIA Proiect
  • Premiul I – 500 lei, cash
  • Premiul II – 400 lei, cash
  • Premiul III – 300 lei, cash
Anunțul Telefonic
  • Premiul I – 1500 lei, cash
  • Premiul II – 1000 lei, cash
  • Premiul III – 500 lei, cash
AutoGedal
  • Premiul I: 1 voucher 800 lei la orice magazin online care acceptă vouchere (la alegerea câștigătorului)
  • Premiul II: 1 voucher de 200 lei la orice magazin online care acceptă vouchere (la alegerea câștigătorului)
Auto Schunn
  • Premiul I – 200 euro
  • Premiul II – 100 euro
Borealy
5 seturi de bijuterii, în valoare de 300 de lei fiecare
Christian Tour 2 premii x sejur de 7 nopți in Tunisia, pentru 2 persoane (câștigător/câștigătoare și un însoțitor), cu regim de masă all-inclusive. Zbor direct din București cu charter operat de Christian Tour, cu plecare pe data de 15.05.2019.
Dodo Pizza
6 premii cash (3 x 2 probe), în valoare totală de 1200 lei:
  • Premiul I = 300 lei
  • Premiul II = 200 lei
  • Premiul III = 100 lei
Sidonia.ro
  • Premiul I – 1000 lei, cash;
  • Premiul II – 500 lei, cash;
  • 5 premii x 200 lei, cash;
  • Toți participanții la această probă vor primi cadou cartea scriitoarei Sidonia Drăgușanu aleasă de ei la începutul competiției.
SomProduct
  • Premiul I – voucher SomProduct 2500 lei
  • Premiul II – voucher SomProduct 1500 lei
  • Premiul III – voucher SomProduct 700 lei
Vindem-Ieftin.ro
  • Premiul I – 550 lei
  • Premiul II – 300 lei
  • Premiul III  – 200 lei
  • 3 mențiuni x 150 de lei
logo_SwissPlanBiz-mic SwissPlan.biz, organizatorul SuperBlog
Premii cash pentru ocupanții podiumului, conform clasamentului final al competiţiei, astfel:
  • Premiul I – 2000 lei
  • Premiul II – 1000 lei
  • Premiul III – 500 lei
Încă nu v-ați înscris în competiție? Citiți regulamentul, anunțați-vă cititorii, pe blog, că participați la Spring SuperBlog 2019 și completați formularul de înscriere. Apoi, urmăriți probele lansate și înregistrați-vă articolele, spre jurizare, în contul personal din platforma SuperBlog. Iată aici cu ce alți bloggeri veți concura.
Vă așteptăm! Spor la scris și succes! 🙂

miercuri, 6 martie 2019

Cum ar arăta lumea de azi fără anunțuri de mică publicitate?

 Niciodată nu mă pot dezbăra de un nărav dobândit încă din copilărie: acela de a face rost de cărți suficient de multe pentru a-mi satisface dorința (și nevoia!) de a citi. La început am citit de plăcere. Tot de plăcere citesc foarte mult și acum. Dar în timp a apărut și s-a dezvoltat din ce în ce mai mult nevoia de a citi. Și mă refer la lectura absolut necesară pentru documentare profesională și nu numai...
  Încă de la început am intrat în posesia cărților de care aveam nevoie fie împrumutându-le de la bibliotecă, fie cumpărându-le de la librărie. Treptat-treptat, mai precis începând din perioada studenției, am adăugat la ideea de librărie, ca și sursă de cărți, și anticariatele, de unde găseam ediții mai vechi, care dispăruseră în mod firesc de prin librării, dar de care aveam nevoie, cel puțin pe moment, pentru a învăța pentru examenele curente, și pentru a asimila, în acest mod unele noțiuni de bază pentru dezvoltarea mea profesională.
  La aceste surse de achiziție de cărți, noi sau mai vechi, aflate în interiorul unor clădiri, s-au adăugat tonetele stradale, situate cel mai adesea în zonele cele mai aglomerate, mai tranzitate, în special spre centrul orașului, în zona stațiilor mijoacelor de transport în comun, a zonelor de trecere de la o zonă comercială la alta, în zonele instituțiilor mari de învățământ dar și în alte zone cu mare aflux de trecători, potențiali cumpărători. Asta la începuturi, căci acum fostele tonete s-au concentrat în zonele marilor centre comerciale, unde ar putea avea un potențial mai mare de vânzare a produselor de carte.
În ajutorul doritorilor (și iubitorilor!) de carte vin și târgurile de carte din orașele mai mari sau mai mici, târguri de carte care își desfășoară activitatea timp de câteva zile, și unde se lansează atât premiere editoriale cât și vânzări promoționale, de multe ori la prețuri reduse, a unor titluri de carte. Aceste târguri de carte se adresează atât populației generale, cât și unor anumite categorii de cititori, așa cum sunt, de pildă, târgurile de carte școlară.
Pe măsură ce producția de carte a luat avânt, odată cu cererea tot mai mare de carte, în primul rând a titlurilor cuprinse în bibliografia școlară, dar nu numai, vânzările de carte au găsit un spațiu din ce mai mare în mediul online care s-a dezvoltat și s-a extins cu o viteză și o forță extraordinară. Astfel au apărut în mediul online numeroase magazine de carte, atât librarii virtuale cât și anticariate.
Dar cum să te descurci în oceanul acesta al aparițiilor de carte? Ofertele sunt extrem de numeroase, atât din edițiile noi cât și din cele apărute cu mai mult timp în urmă. Iar doritorii de carte sunt destul de mulți. Și oricât și-ar dori să aibă și să citească cât mai multe cărți, posibilitățile lor sunt oarecum limitate.
O modalitate de orientare în oceanul de cărți ar fi urmărirea recenziilor de carte din massmedia, de pildă. Mai puțin în audiovizual, dar ceva mai mult în presă. Și infinit mai mult în mediul online, atât sub forma blogurilor colective de carte cât și a portalurilor specializate în diferite ramuri ale creației artistice și culturale: carte, film, teatru...
Avantajele citirii recenziilor de carte de pe site-urile specializate sunt multe. În primul rând, dacă sunt surse media cu oarecare vechime, putem fi cât de cât siguri că autorii articolelor respective au experiență suficientă în selectarea cărților de calitate și prezentarea corectă a informațiilor legate de fiecare carte în parte. În plus, se pot găsi informații ce ne pot duce la locurile de unde se pot găsi cărțile respective, fie informații legate de momentul lansării cărților noi, fie informații legate de locul de unde se poate comanda cartea respectivă. De multe ori există o interacțiune extrem de puternică între aceste surse media atât cu editurile cât și cu distribuitorii de carte, de orice gen ar fi aceștia: librării sau anticariate.
Să avem sau nu încredere în asemenea surse media de informații? Eu cred că da, în cazul surselor „cu vechime” suficient de mare în mediul online, care oferă constant informații de ani și ani buni, rezistând cu brio. Un plus de încredere îl oferă autorii acestor recenzii: de multe ori sunt scriitori, critici literari, jurnaliști specializați în domeniul în care scriu. Așa că înainte de a citi o carte nu strică să citiți câte ceva despre ea de la persoanele autorizate prin experiența de care dau dovadă
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

luni, 4 martie 2019

Un viitor definit de e-mobility

Născută şi crescută într-un oraș mic de provincie, liniștit și fără prea mare agitație pe străzi atât ca număr de oameni cât și ca circulație a mașinilor, prima mea plecare într-un oraș mai mare pe o perioadă mai îndelungată a fost atunci când am plecat în capitala Moldovei pentru a studia medicina la facultatea de profil din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din acest oraș universitar. Primul „șoc”: contactul cu un oraș mult mai mare, cu distanțe mai lungi de parcurs, cu mult mai multă lume pe străzi și... cu „infinit” mai multe mașini. Atât de multe vehicule de tot felul, personale sau de transport in comun, încât fără respectarea unor minime, dar destul de multe, reguli prestabilite de circulație exista riscul unor caramboluri și accidente de circulație ce se puteau solda oricând cu victime. Și erau abia anii '90 ai secolului 20. Ca să dau doar un simplu exemplu: dacă pe un bulevard sau pe o şosea aglomerată se întrerupea funcţionarea unui semafor, harababura era aproape totală: pur şi simplu aproape că nu puteam traversa acea stradă de pe un trotuar pe cel opus fără măsuri de precauţie extrem de mari atât din partea mea, ca pieton, cât şi din partea şoferilor. Ca să nu mai spun de poluare: sonoră prin zgomotele motoarelor şi ale claxoanelor, poluare cu praf şi noxe, ce puteau face aerul de nerespirat în unele zone și în anumite perioade ale zilei. Iar dacă gazele îți umpleau plămânii, sufocându-i, praful și pulberile, oricât de fine ar fi fost, nu numai că le inhalai din greu, dar îți și acopereau pielea, părul și hainele, amestecându-se cu transpirația și cu toate secrețiile pielii, iritându-ți corpul pe toate căile. Nu mi-aș fi dat seama de asta dacă nu aș fi făcut un experiment voluntar și totodată fără voie când, doar după două zile de când făcusem baie generală, simțindu-mi părul ușor îmbâcsit, mi-am băgat capul sub robinetul chiuvetei din baie și, după o șamponare rapidă a părului, l-am clătit cu apă. Privind cu un colț de ochi la apa care șiroia din capul meu încărcată cu șamponul din păr, îmi părea că apa nu avea culoarea spumei, ci o culoare ușor cenușie, de parcă ar fi fost încărcată cu praf și pulberi și nu cu urme de șampon. Și asta după doar două zile de hălăduit pe străzile intens circulate ale orașului. Și încă nu era circulația atât de intensă ca intr-o mare metropolă... 
Am revenit după vreo zece ani de la terminarea facultății în orașul tinereții mele... universitare. Ce mai... Aglomerația din timpul cât eram studentă părea o nimica toată. Era o adevărată aventură și să pătrunzi dinspre intrarea în oraș înspre zonele mai centrale. Dacă prindeai orele de circulație de vârf, era un chin să te strecori printre mașinile ce se străduiau să se târâie pe străzi spre destinație. oricare ar fi fost ea. Mașinile erau tot mai multe și circulația era mult mai intensă. Implicit poluarea de rigoare, cu tot impactul său negativ asupra organismului uman...
Încă mă gândesc că sunt totuși un om fericit că îmi duc viața într-un oraș mic de provincie, unde circulația nu este, cel puțin pe moment, prea intensă. Dar viața în marile orașe este alta: multă circulație, multe mașini, multă poluare. Iarvorba cu „ceea ce este prea mult strică” este valabilă și în cazul poluării. Mai ales în cazul poluării.
Oricât am vrea să fugim de poluarea generată de autovehicule, dincolo de o anumită limită nu se poate fugi. Nu putem împiedica circulația oamenilor, chiar cea facilitată de autovehicule, pe motiv că autovehiculele poluează. Pe distanțe mari nu se poate circula altfel, mai ales când este nevoie să se circule și repede. Nu putem limita numărul mașinilor atâta vreme cât numărul oamenilor nevoiți să circule mult și pe distanțe mari crește. Așa că ar trebui gândită o nouă modalitate de a pune în mișcare autovehiculele, alta decât prin arderea combustibilor fosili. Asta atât din cauză că arderea combustibililor fosili în sine poluează, iar efectele poluării pot fi ireversibile odată ce se trece de o anumită limită, cât si din cauza absolut firească și de bun simț că, oricare ar fi combustibilii fosili, se epuizează cu atât mai repede cu cât sunt consumați mai intens.
O idee genială de înlocuire a motoarelor clasice bazate pe arderea combustibililor fosili cu altceva care să ocolească dezavantajele legate de poluare este cea ilustrată de conceptul de e-mobility,cunoscut si ca „Mobilitate electrica”, sau „Electro-mobilitate”, ce include intreaga gama de vehicule electrice, hybrid si cele utilizeaza pile de hidrogen pentru propulsie. Adică cea a folosirii mașinilor electrice: nepoluante, cu zero emisii de carbon, exact tocmai eliminarea producerii principalului gaz ce produce efectul de sera. Plus poluare sonoră aproape zero, căci sunt extrem de silențioase. Într-un cuvânt ecologice, eficiente și mai ales ieftine, căci deși pentru moment sunt puțin mai scumpe decât mașinile clasice, în timp costul lor se amortizează, căci ceea ce le pune în mișcare, adică electricitatea, este mult mai ieftină decât combustibilii fosili, este practic inepuizabilă, nepoluantă și cu mult mai ieftină dacă este produsă din  surse regenerabile de energie.
Acest concept este folosit și de una dintre companiile de vânzări auto cu tradiție, ce tocmai a împlinit 25 de ani: compania Auto Schunn, partener autorizat Mercedes-Benz.
 Această aniversare a celor 25 de ani de activitate este marcată de lansarea SUV-ului Mercedes-Benz EQC, primul membru din familia EQ, o nouă clasă de autoturisme Mercedes-Benz propulsate în proporție de 100% electric.Acesta deschide calea folosirii pe scară largă a autovehiculelor cu propulsie electrică.
Acest concept implică schimbarea unui întreg proces pornind de la producerea autovehiculelor electrice până la introducerea lor pe piață și folosirea lor pe scară largă.
Căând vorbim în primul rând de vehiculele electrice, vorbim de un întreg proces ce implică producerea lor efectivă, punerea lor în vânzare cât si asigurarea tuturor serviciilor de întreținere ulterioară a acestor vehicule.
Cand vorbim de vehiculele electrice trebuie să avem în vedere și infrastructura: instalarea stațiilor de încărcare și întreținerea acestora, producerea, stocarea și distribuția energiei electrice necesare, facturarea tuturor acestor servicii și asigurarea spațiului necesar. Iar acest proces este deja demarat.și este în plină extindere și dezvoltare.
Beneficii? Multe... În primul rând ecologice: se reduce poluarea, se reduce considerabil emisia de CO2 contribuindu-se la limitarea si chiar diminuarea procesului de încălzire globală. În al doilea rând, deloc neglijabil, se crește eficiența de funcționare a autovehiculelor, se reduce consumul și implicit se reduc și costurile aferente. Plus că se creează, cel puțin într-o primă fază, multe locuri de muncă destinate personalului cu înaltă calificare și nu numai.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019
 

sâmbătă, 2 martie 2019

În amintirea primei mele vacanțe - CHRISTIAN TOUR susține DREPTUL LA VACANȚĂ

Nu știu dacă ceea ce vă voi povesti acum a fost cu adevărat prima mea vacanță. Dar este poate una dintre primele de care mi le amintesc.
Acum Christian Tour susține dreptul la vacanță. Și nu este singura firmă de turism care face acest lucru, dar cu siguranță este una dintre cele mai puternice și mai perseverente. Dar pe vremea copilăriei mele, deși nu aveam aceleași facilități și același acces la vacanțe ultraconfortabile, dreptul la vacanță era sfânt și sprijinit la nevoie.
Am preferat întotdeauna vacanța în România, deși nu aș refuza nici vacanțele în străinătate, dacă mi s-ar oferi ocazia. Dar există cel puțin câteva motive care mă determină să prefer să colind meleagurile țării mele. În primul rând distanțele; evident mai scurte, atâta vreme cât nu depășești granițele țării. Ceea ce poate însemna, ipotetic vorbind, mai puțin timp pe drum și mai mult timp într-o stațiune. Și asta implică mai puțină oboseală și stres pe drum. În plus, în țară te simți oriunde acasă.
Evident că acum câteva decenii bune nu mi-am petrecut vacanța cu Christian Tour. Ci cu părinții. Destinația? Vatra Dornei. Stațiune liniștită, vorba unora... „statiune de vârstnici pensionari”. Ideea asta, fie vorba între noi este o afirmație care nu se potrivește întru totul cu realitatea, vine poate de la ideea că este o zonă liniștită, fără prea mult aflux de oameni în condiții „normale”. Dar să nu uităm că vara este un anotimp prielnic odihnei în aer liber, iar iarna se pot practica sporturile de iarnă. În speță schiul.
Dar să revenim la povestea noastră. Cum am ajuns acolo? La recomandarea ... bunicilor și a mătușii mele, în speță părinții mamei si sora sa mai mare. În plus, cazarea era asigurată, căci ni se făcuse „lipitura” la familia la care stătuseră și ei.
Drumul până acolo? Firește cu trenul. Era o adevărată plăcere să admiri peisajele ce se derulau în fața ochilor, doar privind pe fereastră.
 Mai ales peisajele montane sunt absolur fermecătoare...
Iar verdele pădurii în care pur și simplu ți se afundă privirile este absolut odihnitor și predispune la visare.
Iar, ca o „ciudățenie a naturii” iată și două piscuri parcă gemene, denumite prin părțile locului „Adam și Eva”. Este ca și cum cei doi izgoniți din Rai s-au oprit parcă împietriți într-o discuție ce vroia parcă să rezolve dilema; „Încotro ne îndreptăm?” Parcă îl și vedem pe Adam îndreptându-se de spate ca să scruteze depărtările, iar spășita Eva, cea vinovată de toată tărășenia, stă ghemuită, aproape cocoșată, în spatele său, așteptând parcă o decizie de urmat.
Dar să revenim în Vatra Dornei....Ce ne trebuia mai mult decât o cameră unde să dormim? Nu era confort de cinci stele, dar era destul de bine pentru niște oameni nu prea pretențioși așa ca noi. Practic era un fel de pensiune... Așa cum se putea în acele vremuri. Am „ochit” apoi și un loc unde să mâncăm, un local nu prea pretențios, dar unde se mânca bine. Cum Vatra Dornei este inima țării laptelor și produselor lactate, brânza cu smântână si mămăligă aproape că nu lipsea din meniul nostru zilnic. Iar nouă ni se părea delicioasă. Apoi ne refugiam în zonele de interes ale stațiunii. De fapt, aproape ca sigur doar o singură zonă de interes pentru doi părinți tineri și un copil...
Nu departe de gară și apa Dornei se află parcul orașului. Ce mare lucru, veți spune? Dar intrând ceva mai afund în parc te întâmpină răcoarea vegetației amestecate, aleile întortocheate, parfumul de verde și rășină.... Dar și acele mogâldețe maronii, pufoase și teribil de iuți, cu o coadă stufoasă parcă mai mare ca trupul lor micuț, Da! Veverițele, bucuria celor mari și mici deopotrivă...

... Se cațără iute in copaci...

... Uneori abia le distingi pe pământul gol, căci parcă culorile se contopesc...

... Ce mai, par atât de obișnuite cu oamenii care aleargă după ele și le oferă nuci, pe care le ronțăie imediat sau le îngroapă în pământ după ce se satură, în speranța deșartă că le vor găsi mai târziu, încât îți ies și în față... Numai bine să le poți face fotomodel...
Iar parcul este destul de mare pentru ca să te poți rătăci prin el în căutare de noi zone de atracție...
A fost o vacanță plină de relaxare și de joacă... În felul meu și cu mintea mea de copil. Departe de haosul și hărmălaia orașului, în mijlocul naturii. O vacanță marcată de abundența de lactate, de aer curat și de ... veverițe pe care le hrăneam din abundență cu nuci. Le urmăream ronțăiala, modul cum își îngroapă prisosul de nuci primite de la turiști, țopăiala pe pământ, prin iarbă și pe alei... Era absolut incredibilă iuțeala cu care se cățărau prin copaci până când nu le mai vedeai pentru ca apoi, după un timp și pe neprevăzute să îți apară de undeva parcă de nicăieri și de oriunde drept în raza privirilor, uneori drept în față.
Am revenit acasă cu bucurie în suflet. Și cu dorința de a reveni. Și chiar am revenit după decenii. Iar Vatra Dornei a devenit una dintre destinațiile de vacanță cele mai apropiate sufletului meu.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

C de la Cristina - Vitamina Ta, Inițiala Ta, Povestea Ta

Eram copil. La vârsta când primele amintiri sunt încă încețoșate. Dar și la vârsta la care răceam extrem de ușor. Nu știu dacă la acea vârst...