***

 Falsurile din Shadwell: Cei doi analfabeți care i-au păcălit pe arheologi

La mijlocul secolului XIX, piața de antichități din Londra a fost inundată de un număr uriaș de artefacte medievale de plumb de origine necunoscută. S-a pus problema autenticității obiectelor, însă consensul general a fost că erau autentice.

În cele din urmă, s-a dovedit că obiectele erau niște falsuri confecționate de doi infractori fără nicio pregătire în domeniul istoriei sau al arheologiei. De fapt, cei doi erau analfabeți.

Produsele lor erau grosolane și executate cu o evidentă stângăcie, însă cel mai jenant este modul în care unii dintre cei mai buni specialiști în istorie medievală din Londra victoriană au fost păcăliți, după cum menționează Museum Collections.

Aceste medalioane, amulete și monede cu aspect medieval, inscripții indescifrabile și datare aiurea, cunoscute drept „Falsurile din Shadwell”, ar fi echivalentul emailurilor de phishing cu greșeli de scriere și erori gramaticale din ziua de azi.

Falsurile din Shadwell au fost opera a doi borfași, William Smith (Billy) și Charles Eaton (Charley), care cotrobăiau pe malurile Tamisei după orice obiecte de valoare pe care le-ar fi putut vinde.

În scurt timp, și-au dat seama că ar face mai mulți bani dacă ar fabrica chiar ei „antichitățile”.

În 1857, Billy și Charles au început să fabrice o serie de obiecte „medievale”. Cei doi făceau mulaje din ghips și turnau obiectele în plumb și, mai târziu, într-un aliaj pe bază de plumb.

Tehnicile lor erau extrem de primitive și de amatori, având drept rezultat margini prost definite, suprafețe inegale cu scobituri și figuri prost desenate de cavaleri care purtau niște coroane ciudate și țepoase, având fețe lipsite de expresie, ca ale unor copii.

Inscripțiile erau niște mâzgălituri fără sens, deoarece cei doi nu știau să scrie. Pentru a dobândi aparența vechimii, obiectele erau tratate cu acid și apoi acoperite cu noroi din Tamisa.

Billy și Charley au gravat și date pe obiecte, perioade cuprinse între secolele XI și XVI, însă și aici și-au afișat stângăcia. Datele erau gravate cu numerale arabe, deși acestea au început să fie folosite în Europa abia în secolul XV, conform Amusing Planet.

Toate aceste greșeli majore au trecut de examinările istoricilor, fără ca nimeni să ridice din sprâncene. Ba mai mult, Charles Roach Smith, specialist în antichități și cofondator al Asociației Britanice de Arheologie, a spus că tocmai faptul că obiectele erau rudimentare era dovada autenticității lor, deoarece orice falsificator din secolul XIX ar fi făcut o treabă mult mai bună.

Prin urmare, nepriceperea celor doi falsificatori a fost tocmai factorul care i-a ajutat. Roach Smith a găsit și o poveste convenabilă în privința obiectelor.

A spus că obiectele erau simboluri religioase rudimentare, datând de pe vremea domniei Mariei I a Angliei. Obiectele ar fi fost importate din Europa continentală ca înlocuitoare ale obiectelor de cult distruse în timpul Reformei engleze.

Potrivit Spitalfields Life, în patru sau cinci ani, Billy și Charles au produs între 5.000 și 10.000 de falsuri. Volumul mare de obiecte a trezit suspiciuni în unele cercuri.

Apoi, în 1858, într-o conferință susținută la Asociația Britanică de Arheologie, secretarul Henry Syer Cuming a denunțat obiectele ca fiind „niște încercări grosolane de înșelăciune”. Conferința a fost relatată în publicațiile The Gentleman’s Magazine și The Athenaeum, și vânzarea obiectelor a scăzut brusc.

George Eastwood, dealer-ul de antichități care vindea produsele lui Billy și Charlie, a dat în judecată The Athenaeum. Cum publicația nu pomenea numele lui Eastwood, tribunalul a respins acuzațiile acestuia.

Eastwood a pierdut procesul, însă publicația nu a putut dovedi că obiectele erau niște falsuri. Însă nu toată lumea a fost convinsă. Charles Reed, politician și colecționar de antichități, a pornit propria anchetă și a făcut investigații la șantierul docului Shadwell, unde Billy și Charlie susțineau că găsiseră obiectele.

În mărturia sa, Billy a spus că obținuse obiectele strecurându-se pe șantier, după ce mituise paznicii cu bani și băutură. Însă Reed nu a găsit la docuri pe nimeni care să fi descoperit vreunul dintre obiecte.

Apoi Reed a câștigat încrederea unui gunoier, care i-a confirmat că Billy și Charley vindeau falsuri. Reed a plătit gunoierul și l-a pus să intre în atelierul celor doi și să le fure mulajele.

Apoi, Reed a prezentat mulajele la o adunare a Societății Anticarilor din Londra drept dovadă a înșelătoriei. Infracțiunea lui Billy și Charley nu a primit prea multă atenție.

Poate că mulți experți care fuseseră păcăliți se hotărâseră să păstreze tăcerea, ca să nu fie nevoiți să-și recunoască eroarea. Billy și Charley au continuat să producă și să vândă falsuri.

Abilitățile lor s-au îmbunătățit într-o măsură remarcabilă. În 1867, în timp ce încercau să vândă niște falsuri, un cleric local a recunoscut obiectele și a chemat poliția. Cei doi au fost arestați, însă tribunalul i-a eliberat, din lipsă de probe.

Medalion cu cap încoronat, pe o față, și cavaleri care se luptă, pe cealaltă față. Foto: Departamentul de Artă Decorativă al Muzeului din Liverpool

Charley Eaton a murit în 1870, de tuberculoză. William Smith a fost văzut pentru ultima oară în 1871, încercând în zadar să vândă copia de plumb a unui borcan din secolul XIII. Apoi, Smith a dispărut și nu se mai știe nimic despre soarta lui.

Falsurile lui Billy și Charley continuă să circule și în zilele noastre. Mai multe muzee din Londra au în colecțiile lor aceste falsuri. Din când în când, le poți vedea  scoase la vânzare pe eBay.