***

 Anița Nandriș, mărturii după 20 de ani în Siberia

Anița Nandriș s-a născut în anul 1904, într-o familie înstărită de țărani români din Bucovina, fiind singura fată dintre cei șapte frați. Satul natal, Mahala, făcea parte din Austro-Ungaria și în anii copilăriei copila a trăit din plin ororile Primului Război Mondial, linia frontului dintre Puterile centrale și Imperiul Țarist trecând de mai multe ori prin satul ei.

În 1917, în timpul ocupației rusești a satului, are loc un episod care avea să o marcheze pe viață: trei soldați au intrat în gospodăria familiei pentru a rechiziționa cei patru cai pe care îi aveau. Tatăl și frații mai mari erau plecați la război, mama s-a opus soldaților, dar a fost bătută cu bestialitate sub privirile celor patru copii mai mici, s-a îmbolnăvit și a rămas imobilizată la pat pentru tot restul vieții sale. Fetița a trebuit să renunțe la școală și să preia treburile gospodăriei și îngrijirea mamei, în timp ce frații ei mai mici au mers mai departe la învățătură. Anița s-a căsătorit cu Chirică Cudla, un țăran din Mahala, deși tatăl ei și-ar fi dorit să o căsătorească cu un băiat dintr-o familie mai bogată, dintr-un sat învecinat. Din acest motiv cuplul a primit zestre doar două hectare de pământ de la părinții ei și tot două din partea părinților băiatului, dar tinerii și-au întemeiat o gospodărie pentru care au muncit din răsputeri, Anița împărțindu-și timpul între propria casă și îngrijirea mamei. Mai târziu, după ce a născut primul băiat, a mutat-o pe mama sa la ea.

După ultimatumul sovietic din iunie 1940, administrația românească a părăsit Basarabia și Bucovina, mulți români și-au abandonat gospodăriile și s-au refugiat în grabă în Vechiul Regat, și la fel a intenționat să procedeze și familia Cudla. Anița și soțul ei au încărcat o parte din bunuri în căruță și au mers la Cernăuți, apoi s-au îndreptat spre graniță, însă în cele din urmă au hotărât să rămână pe loc pentru că soțului Aniței i-a fost greu să-și abandoneze întreaga agoniseală.

Cei doi au revenit în sat, dar decizia lor s-a dovedit a fi total neispirată deoarece curând au năvălit soldații sovietici care aveau ordin să-i deporteze pe toți etnicii români. Momentele au fost descrise de Anița Nandriș mai târziu: soldații opreau în fața gospodăriilor, înconjurau casele, apoi citeau numele celor care urmau să fie deportați de pe o listă. După câteva zile cei doi soți și-au auzit și ei numele și inițial pe lista deportaților s-a aflat și mama femeii, însă, văzând că este netransportabilă, sovieticii au lăsat-o singură în casă.

Drumul care a urmat a fost extrem de greu, în primul rând pentru că oamenii nu știau care urma să le fie soarta. În gara din care au pornit cu trenurile spre Siberia, aflată într-o localitate apropiată de satul Mahala, Anița și copiii ei, Toader, Vasile și Mitruță, care aveau 11, 14 si respectiv 17 ani, au fost separați de capul familiei, despre care Anița avea să afle mai târziu doar că a murit, fără niciun fel de alt detaliu.

Femeia a fost urcată cu băieții într-un vagon de vite umplut până la refuz cu etnici români și evrei din Bucovina, femei, bărbați și copii din satul Mahala și din satele învecinate. Ajunși în Siberia, deportații au fost supuși unui regim de muncă forțată și de înfomatare, fiind hrăniți doar cu cantități infime de pâine și apă. Primele ierni au fost cele mai grele, iar lipsa fructelor și a legumelor a provocat o epidemie de scorbut, boală de care s-au vindecat culegând iagode, un fel de dude.

Cu timpul s-au obișnuit cu frigul și traiul din Rusia, iar băieții ei au reușit să-și facă un rost. După cinci ani în Siberia, dincolo de Cercul Polar, Anița Nandriș a putut trimite prima scrisoare la rudele rămase acasă.

Femeia și-a revăzut pentru prima dată satul natal după 15 ani, în 1957, când a făcut o călătorie la Mahala împreună cu fiul ei cel mic. În 1960 a decis să se întoarcă de tot cu copiii în Bucovina, dar redobândirea fostei sale gospodării nu a mai fost posibilă și Vasile, unul dintre băieții Aniței, s-a întors în timpul următoarele veri la muncă în Siberia, pentru a-și putea susține financiar familia ca să-și construiască o nouă locuință.

Anița Nadriș a decis să aștearnă pe hârtie calvarul prin care a trecut în timpul deportării în Siberia, iar povestea acestei femei simple a devenit una dintre cele mai importante mărturii scrise despre Gulagul sovietic.

Manuscrisul a ajuns clandestin în România chiar în perioada regimului comunist, fiind trecut peste graniță în 1982 de Gheorghe Nandriș, nepotul Aniței, pe care l-a pus să jure că îl va aduce în țară. Editura Humanitas a publicat în 1991 volumul “20 de ani în Siberia. Amintiri din viață”, după ce acesta i-a trimis o scrisoare impresionantă lui Gabriel Liiceanu. Anița Nandriș Cudla a murit pe 30 august 1986, la vârsta de 82 de ani, în satul ei natal, iar distinsul medic cardiolog Gheorghe Nandriș, care a fost mult timp şeful secţiei de cardiologie al Spitalului Judeţean Sibiu, a murit anul trecut, la vârsta de 87 de ani.