***

 Eroii de la Reduta Grivița. Ce a făcut Prințul Carol în ziua de 30 august 1877

Ziua de 30 august, ziua primei victorii de la Grivița, a fost sărbătorită zeci de ani de autoritățile din România cu mult fast. Poveștile trecutului sunt astăzi aproape necunoscute, deși, în anii de după obținerea Independenței, s-au publicat zeci de cărți despre faptele eroice ale armatei române conduse de principele Carol.

În iulie 1877, ruşii suferiseră două grave înfrângeri în faţa Plevnei. Chiar după prima luptă pierdută, țarul Alexandru al II-lea i-a cerut principelui Carol să treacă Dunărea. La a doua înfrângere apelul din 19 iulie al Marelui Duce Nicolae era disperat. Osman Paşa se întărise la Plevna cu 60 de mii de oameni şi dădea grave lovituri ruşilor. Soarta războiului ar fi fost cu totul alta dacă tânăra armată română nu ar fi trecut Dunărea la 20 august.

Principele Carol a primit comanda supremă a trupelor române şi ruseşti şi la 26 august a început bombardarea Plevnei. Primul atac al trupelor româneşti a fost încununat de izbândă: regimentul al XlII-lea de dorobanţi ajutat de un batalion din regimentul al V-lea de linie şi de o secţie de baterie au luat cu asalt, în 28 august, un redan turcesc, cea dintâi poziţie cucerită laPlevna.

În seara de 30 august, importanta redută Grivița era în mâinile românilor. După 282 de ani de la ultima biruinţă asupra turcilor, cea repurtată de români sub Mihai Viteazul. Dimineaţa a început atacul general asupra Plevnei, pe toate liniile. După mari pierderi în rândurile româneşti, tânăra oştire a Principelui Carol a izbutit, la al patrulea asalt, să ia reduta Grivița – izbânda acestui atac general. Un steag şi trei tunuri au fost cucerite de la duşmani.

,,Succesul durabil câştigat la 30 aparţine trupelor mele” scria Principele Carol către Elisabeta Doamna, vestindu-i această primă izbândă. Iar în ordinul de zi către ostaşi spunea: „Voi aţi dovedit că virtuţile străbune n-au pierit din rândurile oştenilor români. Eu, ca Domnul şi comandantul vostru, sunt mândru de voi şi vă mulţumesc!”

“Zi noroasă și cețoasă foarte puțin prevestitore de noroc! Toată noaptea a plouat și de cu zori se cerne o ploaie subțire. Drumurile sunt muiate și noroioase. Prințul Carol are prea puțina nădejde că ziua de azi se va încheia cu o izbândă.

La orele 8 părăsește Poradimul și se duce la punctul de observațiune. Atacul e fixat abia la orele 3 după amiaza, fapt care face pe prinț să creadă că ziua va avea mai degrabă un sfârșit rău decât bun, deoarece, în caz de pierdere, nu va mai fi timp să ia revanșa asupra dușmanului.

Canonada – în total din 25 de tunuri -, care a început de cu zori, pe la orele 9, se oprește, la 11 însă reîncepe. La orele 10 sosește și împăratul Alexandru al II-lea al Rusiei cu întregul său stat major la punctul de observație. Felicitările ce i le aduce prințul cu prilejul zilei sale onomastice le primește în chip călduros. După un Te-deum sub cerul liber, se servește un dejun mic, la care prințul bea în sănătatea împăratului. Pe la orele 11 se aude din aripa stângă un zgomot de arme și tunuri, care se propagă până la centru, înspre Radicevo. Ce să fie? Sau că trupele au început atacul înainte de vremea fixată, ori că turcii au luat ofensiva!

Reduta Grivița

Din pricina ceții dese, situațiunea nu se poate lămuri , îndată însă mai mulți ofițeri sunt trimiși să aducă vești despre cele întâmplate. Generalul Crilov anunță că un batalion al avangardei sale, indus în greșeală, a izbucnit înainte de vreme. Pe la orele 1 sosește știrea din aripa stângă, că trupele puse sub comanda generalului Scobeleff sunt de două ore în focul luptei și că au avut a suferi pierderi însemnate.

Prințului i se pare cam curiosă această procedare personală a generalilor puși sub comanda lui supremă și crede că cu chipul acesta se împuțineză sorții de izbândă pentru ziua de azi. Pe la orele 2, Prințul Carol se desparte de împăratul Alexandru, care îl îmbrățișază, apoi, înconjurat de statul său major ruso-român, Prințul încalecă și cu toții pornesc înspre un punct în apropierea drumului, care duce la satul Grivița, de unde putea să cuprindă cu ochii o parte din câmpul de bătaie și de unde avea să diriguiască operațiunile pe ziua de azi.

În acest interval, cerul s-a mai limpezit și pe la orele 3 colonele de atac se îndreptă înspre șanțurile turcești în linie de bătaie; aripa stângă tot nu încetase încă lupta începută înainte de amiază. Cu tot focul ucigător, coloanele de atac înainteză în ordine, dar sunt silite să se oprescă în loc pe drumul pe care veniseră, acum însă acoperit de cadavre.

Ghiulele turcesti cad foarte în apropiere de Prinț. El se uită cu mâhnire la șirurile luptătorilor săi căzuți snop! De două ori în rând se reped șirurile românești până la șanțul aducătoarei de moarte redute Grivița, de două ori sunt respinse. Prințul nu mai poate îndura priveliștea de pe punctul său de observație, se repede iute jos, printre trupele sale, și cu prezența sa voiește să-i îmbărbăteze, le vorbește, le spune și-i încălzește la un nou atac pe soldați. “Trebuie să reușim! Jertfele aduse nu trebuie să rămână zadarnice! Acum e o datorie de onore să luăm reduta!”

Câmpul de bătaie e acoperit de morți și de răniți, mulți ofițeri au căzut. Soldații înconjoară pe Domnul lor și sunt gata din nou să se arunce în drumul ghiulelelor ucigătore. Prințul Carol ordonă colonelului A. Angelescu ca, cu puterile de care mai dispune, să dea un nou asalt și hotărăște ca generalul Schilder-Schuldner să țină gata o coloană de atac.

Foarte greu era pentru Prinț să conducă operațiunile trupelor ce se aflau în marș, pentru că distanța de la aripa dreptă a armatei române până la aripa extremă stângă a detașamentului Scobeleff era de 16 kilometri și fumul prafului de pușcă împiedica orice vedere. Insuccesul și pierderile cele mari ale aripei drepte veneau dintr-o greșeală fatală, în care au căzut cu toții și anume: nu era numai o singură redută Grivița, după cum indica harta rusescă, ci еrau două redute, și astfel trupele hotărâte pentru o singură redută luptau în același timp la amândouă redutele!

Reduta a doua se putea vedea numai după ce coborai în vale și urcai dealul ce se vedea îndată în față. Trupele care aveau să dea asaltul redutei a doua făceau parte din divizia a III-a. Un ofițer al statului major general, care sosise tocmai atunci, face Prințului următorul raport: Colonelul Ipătescu, căruia i se împușcase calul sub el, pornise focul cu brigada sa și se avântase înspre șanțurile inamicului, doi comandanți de batalione, anume Maiorul Șonțu și Căpitanul Valter Mărăcineanu, căzură și pierderile de ofițeri și trupe sunt mari, mai cu seamă în regimentul 8 (de sub comanda locotenentul-colonel Poenaru).

Elogii mari merită și trupele diviziei a IV-a, ale cărei rânduri de atac de sub comanda locot.-colonel Voinescu și căpitan Groza mergeau mână în mână, disprețuind mortea și înaintând cu o vitejie de eroi, cu toată pierderea de ofițeri și trupe, mai cu semă din batalionul 2 de vînători.

Prințul e mișcat foarte adânc de pierderile groaznice încercate și de moartea atâtor bravi ofițeri. Trebuie a renunța pentru azi la un al doilea atac asupra redutei Grivița No. 2. Prințul Carol se duce la locul răniților, cărora li se leagă rănile; ei zac încă pe câmpul de bătaie.

Aici sosește Prințului vestea zdrobitore că turcii au respins pe toată linia trupele române! Sunt orele 6 și jumătate. Prințul Carol se duce să comunice raportul Împăratului, care se află încă la Marele Duce Nicolae. De departe e recunoscut de împărat, care-l întâmpină cu întrebarea:

— Ce noutăți?

Prințul trebuie să recunoscă adevărul și să confirme împăratului că atacul n-a avut succes, dar că trage nădejde că azi va fi luată cel puțin reduta No. 1; în acestă privință a și dat ordin și e de așteptat că ziua onomastică a M. S. se va încheia dacă nu cu o victorie completă, cel puțin cu un succes.

În timp ce stătea încă de vorbă cu împăratul, care era mișcat de pierderile suferite, vine în zborul calului un ofițer de cazaci și anunță că cavaleria turcescă din garnizona Plevnei a pornit pe drumul înspre Grivița și năvălește cu furie!

Toți cei de față roagă cu insistență pe Marele Împărat să părăsescă în grabă punctul de observație și să se pună în siguranță în cartierul său general. Împăratul consimte și, însoțit de o escortă numeroasă, se duce la Radicevo; întregul său cartier, în 30 de trăsuri, îl urmeză.

Priveliște tristă pentru cei ce se uită la el! Impresiunea acesta nu se șterge nici la vestea ce se aduce în curând, că știrea ofițerului de cazaci nu era adevărată și că cavaleria turcescă nu înainta. Bubuitul tunurilor, zgomotul glonțelor, salvele puștilor urmeză mereu, cu toate că ziua a început a se îngâna cu noaptea. Prințul e mereu în așteptarea unei știri care să-i spună dacă atacul comandat de el e sau nu încoronat de izbândă.

Pentru paza Marelui Duce și a Prințului Carol se aduce din rezervă un batalion, și escortele care au dus pe împărat se întorc și ele. Se aprinde un foc mare și împrejurul lui se întind pe jos cele două înalte personagii, cu escortele lor. Toți sunt cuprinși de o oboseală în urma agitațiunilor zilei, și nimeni nu poate să spună ce va aduce clipa următore; fiecare tace și se gândește. Fără țintă, se încrucișează ideile în creierele pline de activitate ale celor doi șefi ai armatei și nici o conversație nu se poate închega.

Într-un târziu, pe la orele 9 seara, se aude tropotul unui călăreț. El aduce vestea îmbucurătore și mult așteptată, că pe la ora 8 și jumătate, în urma unui ultim atac, reduta Grivița, în fine, a fost luată de batalionul 2 de vânători, de regimentele 14 și 16 de dorobanți, și de al 5-lea de linie, și că le-a căzut în mână un drapel și trei tunuri turcești! De asemenea, 4 batalione rusești au purtat un atac cu izbândă înpotriva frontului de sud al redutei.

Știrea despre acestă izbândă neașteptată întârziase atâta pentru că cartierul general român nu știa bine încă unde Prințul va bivuaca și pentru că noaptea fusese neagră și drumurile grele, așa că ofițerul de ordonanță a putut veni cu greu numai. Știrea asta e ca o lumină în întunecimea nopții!

Prințul dă numaidecât de veste împăratului de cele întâmplate. De la aripa stângă comandată de general Scobeleff sosesc știri contradictorii, dar, după cât se pare, ar fi luat două redute, cu multe jertfe însă. El roagă pe Prințul

Carol să-i trimite în ajutor trupe din rezerva sa, dar Prințul e silit a refuza această cerere, deoarece depărtarea până la el e mare și e mare pericol ca trupele să nu se rătăcescă în întunericul des al nopții. De asemenea, nu poate să-i trimită nici un om, pentru că șirurile sale s-au cam rărit și trebuie să fie gata în orice moment la oricе atac de ofensivă din partea turcilor.

Bombardarea și salvele urmară toată noaptea; din depărtare se aud gemetele celor răniți, care aduc mult zdruncin în spiritele celor doi comandanți superiori, carec cu hainele ude leoarcă, așteaptă ivirea zorilor sub ploaia care cerne într-una.

Mai mulți ofițeri de ordonanță se întorc și aduc vești din ce în ce mai precise asupra diferitelor corpuri de armată în parte. Toate glăsuiesc că pierderile sunt enorme și câmpul de luptă e acoperit de cadavre. Mai cu sumă e mare numărul ofițerilor căzuți. Colonelul Schütter, aghiotantul împăratului, care comandă un regiment al diviziei 5 rusesc, a căzut în fața redutei Grivița; de asemenea, și generalul Rodionoff e greu rănit.

Prințul e în piciore la orele 4 diminăța; e o zi rece și plumburie. E o tăcere adâncă, numai de la aripa stângă se mai aude bubuiutul tunurilor. Rezultatul se cunoaște acum mai hotărât: Morți – 10.000, din care 2.000 – români!…

În acest timp iată că sosește maiorul Candiano Popescu, comandantul batalionului 2 de vânători cu drapelul turcesc; drapelul e purtat de soldatul care l-a smuls la atacul redutei Grivița. Mantaua și chipiul soldatului sunt ciuruite de gloanțe. Prințul Carol decorează pe acest erou cu «Virtutea Militară» și dispune a se transporta drapelul la București.

*** “Din viața Regelui Carol al României, însemnări de un martor ocular”, Stuttgart, 1897

Proclamațiunea M. S. Regelui după bătălia de la Grivița

Ostași,

În bătălia de la 30 August, ca și în luptele care au precedat și urmat această memorabilă zi, voi ați dovedit că virtuțile străbune n-au pierit din rândurile oștenilor români. Sub focul cel mai viu al inamicului ați înfruntat moartea cu bărbăție, ați luat o redută, un drapel și trei tunuri.

Țara vă va fi recunoscătore de devotamentul, de abnegațiunea voastră; iar eu, ca Domnul și Comandantul vostru, sunt mândru de voi și vă mulțumesc.

Deși am avut simțitoare pierderi, deși deplâng împreună cu voi bravii camarazi căzuți pe câmpul de onoare, dar sângele vărsat nu va fi în zadar: dintr-însul va rodi mărirea și independența patriei.

Dat în Domnescul Nostru Cartier General al Armatei de Occident,

Proclamațiunea M. S. Regelui cu privire la trofeele luate la Grivița

Ostași,

În ziua de 30 August, virtutea vostră a încununat cu victorie stegurile române. Regimentul 14 de dorobanți și Batalionul 2 de vânători, împreună cu trei batalione din glorioasa armată imperială rusă, au luat din mâinile inamicului reduta ce el apăra cu atâta înverșunare, și un drapel și trei tunuri au fost cucerite de trupele noastre.

Aceste trofee, Еu ordon a se trimite în capitala țării și a se păstră acolo ca o veșnică dovadă a vitejiei armatei românești. Drapelul se va așeza deocamdată în Arsenal, până se va hotărî definitiv locul unde are să se păstreze. Iar tunurile luate de la vrăjmași, două se vor așeza la ambele părți al statuii lui Mihai Vitezul. Umbra măreață a gloriosului Domn va vedea astfel că oștenii români au rămas până astăzi fii ai eroilor de la Călugăreni. Cel de-al treilea tun se va așeza înaintea marelui corp de gardă de la Palatul Domnesc, pentru a fi pururea pentru brava nostră armată un glorios exemplu de imitat.

Dat în Domnescul Nostru Cartier General al Armatei de Occident, în Poradim, la 5 Septembre 1877,

CAROL