***

 ©️CBICA-inform 📜📝🇹🇩🇺🇦🇪🇺🗞🕊

Acum 203 ani, la Lvov/Lviv (capitala Galiției) se stinge din viață Ioan Budai-Deleanu.

“urmele” din a doua parte a vieții Marelui Român în…capitala Galiției din actuala Ucraină cândva erau destul de “vizibile”… 

Acum trei ani, pe timp de pace, am aflat si noi ceva de spre Ioan Budai-Deleanu chiar în centrul Lvovului.

Plecând spre Lvov (oraș cunoscut în istoriografie și ca Lviv, Lwov, Lemberg, Leov), având ca scop nu numai vizitarea vechilor Lăcașe Ortodoxe susținute multe secole la rând de Domnitorii, Boierii, Mănăstirile și Preoții din Moldova - 

“Biserica Valahă” din centrul capitalei Galiției, unde a fost Hirotonisit ca Mitropolit al Kievului Sfântul Petru Movilă, 

Biserica Sfintei Parascheva, reconstruită de Domnitorul Moldovei Vasile Lupu, 

sau Biserica Mănăstirii “Sfântului Onufrie”, aleasă pentru somnul de veci chiar de Dominitori și mari dregători Moldoveni, refugiați aici din cauza Porții Otomane, -

eram și în așteptarea ca în cele trei ore rezervate pentru vizitarea Lvovului să aflu ce s-a “mai păstrat” în memoria localnicilor  despre renumitul tipograf Pamba Berânda, care a activat și în capitala Galiției, dar născut în localitatea nord-pocuțeană de pe malul Nistrului, Jezupol, de lăngă actualul Ivano-Franchivsc - localitate ce se bucura pe atunci de Dreptul Valah, încercam să aflu ceva și despre “tălmaciul Gubernial de Limbă Română” de la începutul sec. XIX Toader Racocea, bucovinean născut la Vașcăuții pe Ceremuș ș.a.

Unele așteptări au fost îndreptățite - în centrul capitalei Galiției am observat mai multe urme legate de “înaintașii noștri Valahi/Moldoveni/Români”, dar “nesesizate” deja azi de localnici (despre care se va scrie mai detaliat cu ocazia potrivită)

Ajungând lângă actuala administrație a tribunalului din Lviv am întrebat de un bărbat mai în vârsta, care ieșea din clădire și după costum părea a fi lucrător al instituției:

“Unde a-și putea afla ceva despre Toader Racoce, care acum 2 secole era “Traducător Provincial de Limbă Română și cunoscător al Dreptului Valah?”.

Omul s-a uitat lung la mine, dar mi-a răspus destul de amabil în Ucraineană că despre “Valahi” pot să încerc să aflu ceva la “Biserica Valahă”, dar despre Racocea nu a auzit nimic și mi-a recomandat să merg la Arhivă.

Dar a adăugat că a auzit prin anii 80, când era student la facultatea juridică, ca la  “Tribunalul din Lviv”, chiar de la începuturile incorporării Galiției în Imperiul Habsburgic, existau Consilieri care vorbeau nu numai Germana și Latina, dar și Limbile Rusină/Ucraineană (Ruteană), Polonă și chiar Română, deoarece Bucovina ținea de Galiția, și că a fost aici un foarte erudit și poliglot Consilier, de undeva din “Semigradie” (Transilvania), care era și scriitor, dar nu i-a reținut numele, deoarece îl interesau cei ce se foloseau în primul rând de Limba Polonă - limba bunicilor săi…”

Mulțumindu-i funcționarului Ucrainean cu rădăcini Poloneze pentru consultare, am luat-o spre “Biserica Valahă”, dar în minte mi se învârtea cuvintele despre “juristul și scriitorul Român”, despre care se știa ceva și aici, în capitala Galiției.

Despre “urmele” observate la Lviv/Lvov vom semnala în altă postare.

Azi ne vom aminti doar de Scriitorul Român care cândva era recunoscut în acest oraș ca Erudit Jurist, Poliglot și Scriitor.

Revenind acasă din Lvov, m-am adâncit printre însemnările mele din arhiva personală când lucram asupra tezei de doctorat în sociolingvistică (1989-1992) prin fondurile speciale ale Universității din Cernăuți, căutând, paralel, și ceva din istoria Românilor din Bucovina.

Și am dat de notițele referitoare la Theodor Racocea din Vașcăuți pe Ceremuș, care, cu studii la Vașcăuți, Cernăuți, Cluj și Stanisław (azi Ivano-Franchivsc), indeplinea funcții înalte de funcționar de stat și la Lemberg/Lwov pe la începutul sec. XIX. Care putea fi considerat și ca scriitor, deoarece era autorul singurii cărți Românești apărute în Bucovina austriacă de până la 1840 -  “Chrestomaticul Românesc sau adunare a tot felul de istorii și alte făptorii scoase din autorii dipe osebite limbi” (partea I, 1840), lăsând fără mare atenție faptul comunicat de “funcționar”, că “Juristul-Poet Poliglot” era din “Semigradie” (crezând ca a confundat Transilvania cu Bucovina).

Presupuneam că despre el, totuși, își amintea în realitate “funcționarul din Lviv cu rădăcini poloneze”.

Dar… parcurgând ceia ce am notat eu încă în anul 1990 la însemnările referitoare la  Theodor Racocea 

am dat de două momente interesante: în 1804 la Lemberg Theodor Racoce are o întâlnire de lucru cu… Ioan Budai-Deleanu, Consilier la Curtea de Apel din Lemberg/Lwov, iar în 1807 (deja întors la Cernăuți, unde a fost transferat tot în funcție oficială din 1806) Theodor Racocea îi ajută lui Ioan Budai-Deleanu să scoată la Cernăuți, în capitala Bucovinei, pentru necesitățile populației băștinașe din Bucovina lucrarea “Carte de pravilă ce cuprinde legile asupra faptelor rele”.

Când am conștientizat că merge vorba de unul dintre cei mai reprezentativi reprezentanți ai “Școlii Ardelene”, cu contribuție enormă în literatură, istorie, filologie, drept… - toate s-au pus “cap în cap”.

Omul   “urmele” căruia încă s-au mai păstrat în capitala Galiției de azi, este chiar însăși 

Ioan Budai-Deleanu - 

considerat de unii critici chiar "cel mai mare poet Român până la Mihai Eminescu", care marea majoritate a vieții sale ca OM de Cultură Românească a trăit-o  la … 

Lvov/Lviv în capitala Galiției 

din Ucraina contemporană!!!

Și merită de amintit, până încă nu s-a “uitat” definitiv.

Din aceste considerente azi prezentăm doar ce se poate găsi din resurse accesibile despre Ioan Budai-Deleanu, dar privind la aceste date și din alt punct de vedere - 

de pe poziția unor 

Români Autohtoni din Ucraina.

Ioan Budai-Deleanu a trăit între anii 1763-1820 (după alte date 1760-1820) şi a fost un scriitor de factură clasică, istoric şi iluminist Român, reprezentant al “Școlii Ardelene” alături de Gheorghe Şincai, Samuil Micu, Petru Maior, Ioan Piuaru-Molnar etc.

Personalitatea culturală bine conturată, de o deosebită semnificaţie într-o vreme în care Literatura Română cultă nu era decât la începuturile sale, Ioan Budai-Deleanu este nu numai cel mai de seamă literat al Şcolii Ardelene, ci şi unul dintre reprezentanții de prestigiu al Literaturii Române, opera sa literară marcând o izbândă artistică reală, ce depășea operele contemporanilor.

Prin ideile sale îndrăzneţe relativ la rezolvarea problemelor sociale, 

Ioan Budai-Deleanu depăşeşte “crezul Şcolii Ardelene”. 

Cei trei mari reprezentanţi, cărturari şi distinşi iluminişti - Samuel Micu, Petru Maior şi Gheorghe Şincai, de formaţie şi mentalitate teologică, nu au convingerile radicale ale autorului “Țiganiadei” (opera de bază a lui Ioan Budai-Deleanu) în ceea ce priveşte Credința, organizarea religioasă sau statală, precum şi relaţiile sociale.

Ioan Budai-Deleanu, deşi şi el de formaţie teologică, a fost, totuși, o conştiinţă foarte luminată, însufleţită de idei şi convingeri extrem de înaintate pentru aces perioadă şi curajoase pe care le-a expus în imagini literare, dar nu lipsite de relief şi forţă artistică impresionantă.

Ioan Budai-Deleanu s-a născut în satul Cigmău din ţinutul Hunedoarei, aproape de Orăştie, probabil la 1760 (dar nu mai devreme și nici după 1763). 

Este primul din cei 10 (zece) copii ai preotului Solomon Budai, adept statornic al unirii biserici strămoşeşti cu biserica Romei. 

Frații săi au fost Aron, Anton, Petru, Nicolae, Iosif, Solomon, Măria, Sofia şi Dina. 

Aron Budai a fost o personalitate a timpului, fiind Secretar al Tezaurizatului şi al Consistoriului ardelean din Sibiu, având un rol deosebit în viaţa social-politică şi culturală a Transilvaniei la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

În anul 1819 fraţii Ioan, Aron şi Anton Budai cer prin Cancelaria Aulică de la Viena, ridicarea, cu scutire de taxă în rangul Nobilimii transilvănene precum şi scutirea locului de casă părintesc rămas neîmpărţit după dispariţia părinţilor, dar numai Ioan şi Aron primesc conferirea înnobilării, un act cu semnificaţii pur formale.

Viaţa lui Ioan Budai-Deleanu acoperă răstimpul unei epoci brăzdate de agitaţii sociale, răscoale şi revoluţii. 

Această epocă în care au izbucnit nemulţumirile sociale, dar şi naţionale, iar valul răzmeriţelor ameninţa rânduielile existenţei feudale, au impus interesul deosebit pentru atitudinea cutezătoare, acţiunea demnă şi faptul istoric îşi va impune sigiliul şi asupra activităţii literar scriitoriceşti a lui Ioan Budai-Deleanu.

Acesta şi-a petrecut copilăria la Cigmău unde a făcut şi şcoala primară.

în 1772 îşi continuă studiile la seminarul de la Blaj, de unde va primi cunoștințele, dar şi întipărituri trainice, legate de cunoaşterea directă a tuturor aspectelor vieţii de la țară, dar şi a datinilor, legendelor şi toată frumuseţea folclorului atât de bogat din ţinutul său natal.

La Blaj a receptat şi întâile elemente de cultură clasică pe care apoi le-a îmbinat cu viaţa şi realităţile de la sate. 

Aceasta şi explică atât poziţia fermă adoptată faţă de problemele social-politice, dar şi maxima prezenţă în opera sa a unor elemente şi date locale. 

De exemplu, toponime ca Cioara, Bozeş, Şibot, Câmpul Pâinii, Vaideei, Turdaş, Haţeg, Săcel, Retezat, Mureş apar în opera sa, dar şi onomastică, tradiţii, credinţe, obiceiuri, mediul social-istoric al timpului precum şi limba care utilizează din plin elemente lexicale cu totul specifice meleagurilor natale.

Din aceste motive Ioan Budai-Deleanu nu a devenit “tipul livresc al savantului de cabinet” care studiază viaţa poporului din consideraţii şi convingeri naţionale ori umanitare, ci a fost “un cărturar cetăţean ivit şi răzbătând spre lumină din rândurile de jos, a căror viaţă o cunoaşte dinlăuntru, intim şi multilateral”, - cum îl caracterizează foarte reușit una dintre bibliografii lui, Dr. David Ramona Elena.

Începând cu toamna anului 1777 şi până în ianuarie 1778 Ioan Budai-Deleanu s-a aflat la Viena, unde şi-a continuat studiile superioare. 

între anii 1777 şi 1779 a urmat Facultatea de Filozofie, apoi a trecut la Facultatea Catolică de Teologie (1780 - 1783) ca bursier, pe care a absolvit-o în chip strălucit, având şi doctoratul în teologie la Erlan, perioadă când începe să traducă “Temistocle” de Metastasio.

A funcţionat apoi ca psalt, ajutor de cantor, în 1784 proiectează intocmirea unui lexicon în zece volume. 

În anii 1785 - 1786 ca slujbaş al Bisericii Colegiului Sfânta Barbara. 

Sporadic a lucrat şi copist la Ministerul de Război (Consiliul Aulic de Război).

1786 — Apare lucrarea “Carte trebuincioasă pentru dascălii școlilor de jos”.

În perioada cât a stat la Viena, el îi cunoaşte aici pe corifeii “Şcolii Ardelene” şi pe Samuel Vulcan, şi intră în contact cu literatura universală şi cu marile curente de idei ale vremii. întreaga sa cultură filozofică şi literară întemeiată pe solide studii urmăreşte asimilarea ideilor înaintate din ideologia iluministă a vremii, apetenţa pentru raţionalismul naţional, îi sporesc ataşamentul pentru cauza dreaptă a poporului său şi-i limpezesc drumul pe care îl va urma. 

Aici a învăţat şi a aprofundat studiile privind stăpânirea mai multor limbi străine, în special limbile Latină, Italiană, Franceză şi Germană, în această perioadă a devenit posesor al unei formaţii iluministe, la început cu implicații “iozefiniste austriece”, iar mai apoi mai radicale sub înrâurirea Revoluţiei Franceze, după 1789.

Această epocă fecundă a fost umbrită de un scurt interval cu urmări decisive pentru viaţa scriitorului . 

El a încercat să se stabilească în Transilvania şi s-a reîntors la Blaj, unde a funcţionat puţin timp ca profesor şi ca prefect de studii la seminarul unde a fost elev, devenind „prefect de studii” al Seminarului Greco-Catolic de la Blaj. 

Din păcate, din cauza unor împrejurări nefavorabile, a intrat în conflict cu episcopul Ioan Bob şi a renunţat la intenţia de a fi hirotonisit ca preot. 

Prigonit, a părăsit Blajul şi s-a înstrăinat pentru totdeauna la Lemberg/Lwow pe atunci capitala Galiției, parte a Imperiului Austriac din care făcea parte și Transilvania (orașul Lviv din Ucraina de azi), unde în 1787 a reuşit prin concurs să ocupe postul de secretar al tribunalului provincial, unde era necesar un bun cunoscător și a Limbii Române, deoarece până la autonomia reală a Bucovinei din 1862 Țara Fagilor ținea administrativ (înclusiv și în domeniul Judecătoriei) de Lemberg /Lwow/Lviv.

Iar la Lemberg/Lwov erau destul de mulți “sleahtici” și proprietări din Pocuția și Galiția care încă își revendicau proprietățile după vechiul “Drept Valah”, nemaivorbind de copiii de boieri și preoți, trimiși aici la studii.

Exista încă și vechea “colonie Valahă” unită de secole în jurul Bisericii Valahe și Frăției Ortodoxe, Bisericii “Sfânta Parascheva”, reconstruită de Domnitorul Moldovei  Vasile Lupu, sau Mănăstirea Sfântului Onufrie cu înclinații Greco-Catolici, în jurul cărei se adunau la început mulți Ortodocși refugiați din Moldova, dar mai târziu și mulți Greco-Catolici Români și Ruteni bilingvi sosiți din Maramureș și chiar din Transilvania. Și mulți solicitau de la Tribunalul Provincial servicii administrativ-juridice și în Limba Română.

Ioan Budai-Deleanu ajuns la Leow traduce “Rânduiala judecătorească de obște”, care apare la Viena în 1787, iar în 1788 îi apare tot la VIena “Pravila de obște asupra faptelor rele și pedepsirea lor”.

Din iunie 1790 până în februarie 1791 (sau după alte mărturii, chiar până la sfârşitul anului), scriitorul a lipsit din Lwow fără concediu încuviințat, dar nu se ştie precis nici unde a fost şi nici ce a făcut în această perioadă de timp. 

Se presupune că ar fi fost la Budapesta şi Viena pentru studii, dar şi că a plecat  și în Transilvania unde cu alţi fruntaşi ardeleni ar fi luat parte activă la luptele naționale, la pregătirea și la elaborarea cunoscutului „SUPPLEX VALACHARUMUS TRANSILVANIE” (despre ce am amintit într-o postare chiar din acest an).

Reîntors la Lwov prin 1793 s-a căsătorit cu Mariana de Mikalaieweze dintr-o familie de Armeni galiţieni, dar care cunoșteau și Română, şi au avut trei copii, două fete - Suzana (n. 1794), Eufrosina (n. 1795) şi un fiu despre care lipsesc datele.

În domeniul pedagogic a tradus în Limba Română o scriere pedagogică germană numită şi „Cartea trebuincioasă pentru dascăli” (1795), apoi traduce şi adoptează opere de legislaţie - lucrări de drept sau de procedură penală.

În 1796 Ioan Budai-Deleanu a fost avansat în post de Consilier la Curtea de Apel, funcție păstrată până la sfârşitul vieții, devenind Consilier la Forum Nobilium din Lemberg/Lwov.

În 1800 Termină prima variantă a renumitei “Țiganiade”.

În anul 1806 este fost numit şi Asesor de tribunal pentru “cauze miniere”, și în 1807  “tălmăcește”, la Lemberg/Lwov “Noul cod penal”.

Tot în 1807 scoate la Cernăuți “Carte de pravilă ce cuprinde legile asupra faptelor rele”.

În 1812 tălmăcește “Noul cod civil” și termină cea de-a doua variantă a “Țiganiadei”.

Ca raspuns la o solicitare oficială, întocmește memoriul “Kurzgefasste Bemerkungen uber Bukovina”, care de fapt este o monografie a regiunii, și care ar merita să fie tradusă și publicată și în Română.

Scrie “De originibus populorum Transylvaniae”, “Temeiurile gramaticii românești”, cu o prima redactare latină din 1812, “Fundamenta grammatices linguae romaenicae”; “Dascălul românesc pentru temeiurile gramaticii românești”, fragmente din proiectatele dicționare german, francez, latin-român, român-latin și dintr-un dicționar de neologisme “Lexicon pentru cărturari”.

Tot atunci începe poemul neterminat “Trei viteji”.

În 1818 termina “Lexicon românesc-nemțes în patru volume, început încă la Viena.

Aceşti ani petrecuţi la Lwow, nu l-au izolat de oamenii şi realităţile din Transilvania, iar faptul că Iosif al II-lea a alipit şi Bucovina la Imperiul Habsburgic l-a făcut să trăiască şi alături de o puternică Comunitate Românească, cu intelectuali ca Petru Aron de Bistra sau Theodor Răsoace (1778-1825), autorul singurii cărți Românești apărută în Bucovina austriacă -  “Chrestomaticul Românesc sau adunare a tot felul de istorii și alte făptorii scoase din autorii dipe osebite limbi” (partea I, 1840), născut la Vașcăuți pe Ceremuș  în Bucovina, la nord de Cernăuți, unde azi nu mai găsești localnici care vorbesc nativ Limba Română)- și el

aflat mult timp la Lwov ca tălmaci gubernial de Limba Română, cu care Ioan Budai-Deleanu în 1804 la Lwov și în 1806 la Cernăuți au purtat discuții nu numai profesioniste ca juriști, dar și cu caracter național, în urma cărora Toader Racoce insistă pe lângă autorități, și la 1816, în sfârșit, obține “sprijin imperial” pentru a face “un ziar politic și o revistă științifică în limba moldovenească” (cum obișnuia să o numească Racoce când purta discuții orale) - despre poate va scrie cineva cu o ocazie aparte.

Anii petrecuți de Ioan Budai-Deleanu în Lwow, unde mediul cultural era favorabil preocupărilor scriitoriceşti a reprezentat şi epoca rodnică a elaborării operei literare . 

Astfel tenacele ardelean de la Cigmău şi Blaj, devenit cărturarul luminat de la Viena, devine acum și scriitor Român de mare prestigiu, realizat în capitala Galiției la Lemberg/Lwov/Lviv.

A murit Ioan Budai-Deleanu în capitala Galiției, Lemberg/Lwov/Lviv, la 24 august 1820 - localitate în care a trăit 30 (treizeci) de ani și cea mai productivă parte a vieții sale.

Scrierile lui Ioan Budai-Deleanu sunt numeroase şi din domenii diverse, lucrări cu caracter pedagogic, juridic, istoric, etnografic, opere lingvistice şi literare. 

Lucrările istorice, redactate exclusiv în Limba Latină şi rămase toate în manuscris, arată dorinţa autorului, realizată doar parţial, de a alcătui o vastă operă consacrată originii populațiilor din Transilvania.

Ioan Budai-Deleanu a lăsat moştenire şi multe scrisori lingvistice, studii de gramatică, teorii ale ortografiei Românești şi mai multe dicţionare proiectate în 10 (zece) volume pentru Limbile Română şi Limbile Latină, Greacă, Italiană, Franceză şi Germană.

Asemenea preocupări multiple în vaste sectoare de activitate precum şi ideile care l-au animat în acţiunile de apărare a drepturilor şi prestigiului Neamului Românesc, fac din Ioan Budai-Deleanu un ilustru reprezentant al Şcolii Ardelene. 

Din păcate scrierile sale, aproape toate în manuscris, nu au putut fi cunoscute la vremea lor decât în mică măsură. 

Ele dovedesc însă erudiţia, interesul, opiniile şi atitudinile autorului care a fost un spirit lucid şi incisiv, alimentat de o vastă cultură clasică şi umanistă pus în slujba aspiraţiilor şi ridicării Neamului său, pe care l-a iubit cu devoțiune.

Întreaga activitate a lui Ioan Budai-Deleanu a fost încununată prin opera literară, formată din cele două poeme eroicomice şi satirice “Țiganiada” şi “Trei viteji” (neterminată).

Realizarea literară de esenţă naţională este “Țiganiada”, operă capitală a unei vieţi, această epopee unică în literatura noastră, rod al unei îndelungate elaborări şi scrisă în două variante, ultima începută ia 1800 şi terminată la 1812 (care poate fi comparată, și doar formal, cu “Eneida” (1798) clasicului Literaturii Ucrainene Ivan Cotlearevschi din Poltava (oraș unde cândva erau și Polcovnici de viță Valahă despre ce s-a scris vara aceasta) sau “Țiganii”(1824-1825) a clasicului Literaturii Ruse Alexandr Pușkin, scrisă în urma vizitelor din Basarabia, când a trăit câteva zile chiar într-o tabără de țigani nomazi).

De fapt această operă este o sinteză a legitimelor aspiraţii Românești de veacuri, dar care este plasată într-un moment eroic al trecutului naţional mai îndepărtat, adică în Muntenia secolului al XV-lea, pe vremea lui Vlad Ţepeş.

Epopeea fiind una din marile valori ale Literaturii Românești de început.

Conştienţi fiind de valoarea excepţională a manuscriselor “însinguratului” iluminist Român din Galiţia, avem credinţa că, în timp, opera lui Ioan Budai-Deleanu va fi aşezată la loc de cinste atât în Istoria Literaturii Române, cât și a Românilor din Ucraina.

La 9 septembrie 1870, 

Alexandru Papiu-Ilarian face o referire excepţională în memoria lui Ioan Budai-Deleanu de la tribuna “Societății Academice Române” spunând printre altele :

„Când Românii, Guvern şi Națiune, se vor pătrunde de marele adevăr că ştiinţa este puterea, când măcar secţiunea filologică şi cea istorică a Societăţii Academice Române vor fi pe deplin organizate şi, mai cu seamă, când vor dispune de fonduri necesare, una din primele lor datorii va fi de a eterniza şi memoria acestui literat, publicându-i operele pentru folosul comun”.

…

Poate măcar peste 202 ani de la plecarea în lumea celor drepți cineva va observa oportunitatea și va găsi resurse și fonduri pentru a traduce și publica ce a rămas încă în manuscris (sau măcar ce e scris în Limba Română) de la acel, care a fost “cel mai mare Poet Român de până la Mihai Eminescu”. 

Nu-i de prisos de amintit că ambii sunt legați și de Românii din Ucraina de azi….

Despre activitatea lui Ioan Budai-Deleanu merită de amintit cât mai des, mai ales pe timp de război și “vremuri nesigure”, până când nu “s-au uitat” defintiv.

Și asta merită de știut, pentru a conștientiza că personalități de frunte ale Neamului Românesc au activat și pe teritoriul actual al Ucrainei.

Pace tuturor și 

Doamne Ajută doar în lucruri Bune! 

Pentru confirmare:

Dr. Ion POPESCU, 

Asociat onorific al Adunării parlamentare a Consiliului Europei,

Președinte al Uniunii Interregionale 

“Comunitatea Românească din Ucraina”

 

Bibliografie

David Ramona Elena, Ioan Budai-Deleanu scriitor, istoric şi cărturar iluminist român

Budai-Deleanu Ioan, Ţiganiada - Editura de Stat pentru literatură şi artă -Bucureşti 1953.

Istoria Literaturii Române, voi. II - De la Şcoala Ardeleană la Junimea - Editura Academică R.S.R. - Bucureşti 1968

3. Ioan Budai-Deleanu - Editura Eminescu - Bucureşti 1980.

Monitorizare:  

©️Centrul Bucovinean Independent de Cercetări Actuale de pe lângă UICRU

@все