***

 Activitatea studenţească din a doua jumătate a secolului XX pentru renaşterea istoriei neamului şi a culturii naţionale româneşti (XVI)

    „Bucovină, Bucovină,/ Eşti ca floare din grădină”

       În timpul acelei şedinţe, studenţii au povestit că în vara anului 1972, când a început vacanţa cea mare şi tinerii părăsind aula universitară s-au reîntors în satele lor cu gândul să le ajute părinţilor la munca istovitoare a câmpului, colaboratorii Academiei de Ştiinţe a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti au hotărât să desfăşoare în regiunea Cernăuţi o expediţie pentru culegerea folclorului cu tematică civică, în care să fie elogiat chipul lui Lenin, reflectată forţa îndrumătoare a Partidului Comunist şi marea prietenie dintre oamenii de diferite naţionalităţi din Bucovina Sovietică. Se apropia cea de a 50-cea aniversare a constituirii fostei Uniuni Sovietice şi savanţii au primit indicaţiile necesare din partea organelor de conducere. În procesul de adunare a creaţiei populare orale sunt antrenaţi studenţii de la Universitatea de Stat din Chişinău şi colegii lor de la Facultatea de Filologie a Universităţii cernăuţene. Tinerii, după cum vor menţiona savanţii cernăuţeni, au adunat cântece despre „bucuria vieţii noi, colhoznice”, când „oamenii muncii din Bucovina proslăvesc uriaşa forţă a prieteniei popoarelor sovietice” şi „marile transformări ale plaiului natal au putut fi realizate numai datorită reunirii Bucovinei de Nord cu Patria-mamă-Ucraina Sovietică”: „Bucovină, Bucovină,/ Eşti ca floare din grădină,/ Eşti frumoasă şi bogată,/ Cum n-ai fost tu niciodată,/ Că de când noi am dat mâna/ Strâns uniţi cu Ucraina,/ Cerul ni s-a limpezit/ Şi ni-i traiul fericit./ Lenin ne-a călăuzit/ Şi partidul ne-a unit./ Cântă fluieraş cu dor/ Hora colhoznicilor”. 

       „Legenda vie a neamului”

       În toamna de aramă a istoricului an 1972, când în oraşul lui Alexandru cel Bun, pe străzile căruia, „visând Ilene Cosânzene”, a rătăcit pe timpuri Marele Eminescu „cu versu-n gând” şi în care domnesc „tristeţi îndrăgostite de octombrie”, iar „copacii revelează culori”, ascunse în ramurile lor, în căminul Universităţii de Stat din Cernăuţi avea loc şedinţa ordinară a Cercului studenţesc studenţesc de limba română. La şedinţă a fost invitat poetul Vasile Tărâţeanu, absolvent al Facultăţii de Filologie, care va scrie mai târziu că era „domiciliat într-o rană sângerândă/ întinsă între două râuri înstrăinate”, cu „studii superioare făcute printre străini”. Tânărul din Sinăuţii Herţei a apărut în straie naţionale, ca un „Făt-Frumos din lacrima trecutului”, cu o desagă de cărţi vechi şi rare referitoare la istoria şi cultura milenară a neamului dacic. De la bun început, „cu zâmbetul scăldat în bunătate”, el a ţinut să afirme: „Sunt poetul despre care nu se vorbeşte încă/ la ora de literatură contemporană/ profesorii nu aleargă-n căutarea operelor mele/ şi elevii încă nu mă înjură în gând/ pentru că ar fi obligaţi să înveţe/ pe de rost poeziile mele”. 

       „Ca un semănător de vise”, „ajuns scrib la curtea Dorului de Ţară”, poetul, pătruns de „nişte gânduri subversive”, primite „de la domnul nostru cel întrutoatelea mare şi drept”, a pornit să scoată din paginile cărţilor, asemenea unui „şirag de piatră rară”, nume ale înaintaşilor, care au contribuit la afirmarea spiritualităţii româneşti pe acest picior de plai mioritic de la poalele Carpaţilor. Studenţii ascultau cu răsuflarea întretăiată, în acei seară miraciloasă de toamnă, când „natura se destăinuia în toată splendoarea ei”, relatările despre „vieţi ce-au strălucit în viaţă”: Ion Gheorghe Sbiera, Simion Florea Marian, Ştefan Ştefureac, Ciprian Porumbescu, Elena Niculiţă-Voronca, Leca Morariu, Vasile Bumbac, Eusebie Mandicevschi, Constantin Morariu, Ilarion Verenca, Dimitrie Gherasim, Constantin Şandru, Mihai Teliman, Constantin Procopovici, Dimitrie Cernăuţeanu, Traian Chelariu, Mircea Streinul, Tudor Flondor, George Mandicevschi, Gheorghe Chindiu, Traian Cantemir, Adrian Forgaci, Dragoş Vitencu, Constantin Berariu, Ecaterina Mandicevschi, George Drumur, Vasile Huţan, Gheorghe Stratoi, Gavril Rotică, Ion Grămadă, Traian Brăileanu, Liviu Marian, Vasile Gherasim, Mihai Ursuleac, George Voevidca, Constantin Buchental, Mihai Horodnic, Teodor Racoce. 

       Continuând frumosul gând, „prin această scriere/ începută şi încheiată în aceeaşi zi”, Vasile Tărâţeanu a înşirat titlurile unor ziare şi reviste, care au văzut lumina tiparului, decenii în şir, în Ţara Fagilor: „Crestomaticul românesc”, „Analele Dobrogei”, „Aurora română”, „Bucovina”, „Codrul Cosminului”, „Crai nou”, „Deşteptarea”, „Făt-Frumos”, „Foaia săteanului”, „Fond şi formă”, „Gazeta Bucovinei”, „Iconar”, „Încercări literare”, „Junimea literară”, „Patria”, „Orizont”, „Timpul”, „Viaţa nouă”, „Revista filologică”, „Glasul Bucovinei”. Dânsul a subliniat faptul că presa din ţinut, în tote timpurile, „ne-a legitimat drepturile, aspiraţiile şi certitudinile noastre, jucând un rol important în procesul de menţinere naţională”. 

       Finalizând comunicarea sa istorică, o copie a căreia va fi înmânată pentru păstrare Cercului studenţesc, poetul, care pentru toţi „a rămas o legendă vie” şi „un cântec de dor”, a recitat un sonet din opera lui Traian Chelariu. Această poezie a devenit un manifest pentru tinerii prezenţi „în raiul toamnei româneşti”, la acea memorabilă şedinţă: „Cei care-ntreabă-ntruna ce-o să fie,/ Cei care stau de-a pururi la-ndoială,/ Cei care-n toate pun doar îndrăzneală/ Şi sting în ei fărâma de vecie.// Cei care trec pe lângă apa vie/ Neispitiţi de tainica-i beteală,/ Cei socotiţi, cei răi, cei care-nşală/ Cu vorba-n sunet seara sinilie,// Cei care ştiu de ţinere de minte,/ Cei care spun că totul se pricepe,/ Cei care n-au ştiut de jurăminte,// Nici de oftat sau lacrimi, niciodată/ Nu vor cunoaşte clipa care-ncepe/ Nemuritoarea noapte înstelată”. 

Petru GRIOR, 

directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi

„Libertatea Cuvântului” – www.l yberti.com