***

 CARTEA ISTORIEI VEȘNIC DESCHISĂ – 5 AUGUST 

La 5 august 1922, în localitatea Siliștea-Gumești, județul Teleorman, s-a  născut unul dintre cei mai mari scriitori români din secolul al XX-lea, Marin Preda. Preda a fost un autor prolific, abordând diverse genuri literare precum nuvela, romanul și alte scrieri, toate la nivel de geniu. Printre cele mai cunoscute opere ale sale se numără „Moromeții”, „Delirul”, „Întâlnirea din pământuri”, „Cel mai iubit dintre pământeni” sau „Marele singuratic”. Acestea sunt doar câteva dintre comorile literare pe care le-a lăsat cititorilor și care au marcat literatura română.

Fiu de țăran, Marin Preda a învățat cu intermitenţe în mai multe școli, ca în anul 1940, la vârsta de 18 ani, să se transfere la Şcoala Normală din Bucureşti, unde a studiat literatura română sub îndrumarea lui Vladimir Streinu. În anul 1941, prin intermediul lui Geo Dumitrescu, face cunoştinţă cu membrii grupării poetice „Albatros”, printre care se aflau Al. Cerna-Rădulescu, Sergiu Filerot, Virgil Untaru (Virgil Ierunca) și Marin Sârbulescu. După anul al IV-lea al Şcolii Normale lucrează pe un şantier din localitatea Fierbinţi.  În anul 1942 Marin Preda devine corector la ziarul „Timpul”, perioadă în care va lucra şi la Institutul de Statistică. Tot atunci debutează cu schiţa „Pârlitu” în ziarul „Timpul”. În aceeaşi publicaţie îi vor apărea povestirile „Calul”, „La câmp” şi „Salcâmul”, precum şi schiţele „Strigoaica” şi „Noaptea”.

În perioada 1945-1947 Marin Preda activează în calitate de corector la „Timpul” şi la „România liberă” şi este angajat la Societatea Scriitorilor Români.

În anul 1948 Marin Preda devine, pentru scurtă vreme, secretar de presă la Ministerul Informaţiilor, unde primeşte spre lectură manuscrisul romanului „Desculţ” de Zaharia Stancu. Îl apreciază negativ, pe motiv de lipsă de autenticitate. În anul următor Marin Preda este primit în rândurile Uniunii Scriitorilor, iar în 1952 primeşte Premiul de Stat pentru volumul „Desfăşurarea”.

În anul 1955 îi apare romanul „Moromeţii”, care este publicat pentru prima dată în „Viaţa românească”. La  20 martie 1957 Marin Preda este distins cu Premiul de Stat pentru Literatură, clasa I, pentru romanul „Moromeţii”. În anul 1965 este ales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. În anul 1967 publică volumul al doilea al romanului „Moromeţii”, iar în 1968 iese de sub tipar romanul „Intrusul” şi i se acordă Premiul Uniunii Scriitorilor pentru acesta.

În anii 70 ai secolului trecut, poetul Adrian Păunescu îl convinge pe Marin Preda să susţină o rubrică permanentă în revista „Luceafărul”, în care publică fulminantul eseu „Obsedantul deceniu”. După mărturisirile lui Păunescu, Marin Preda dezavuează vestitele „Teze din iulie” ale PCR, declarând solemn în faţa lui Nicolae Ceauşescu: „Dacă introduceţi realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid!”.

La 1 martie 1974 Marin Preda este ales membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România, iar în 1975 îi apare prima ediţie a romanului „Delirul” – pentru care primeşte numeroase critici, mai ales din cauza încercării de reabilitare a mareşalului Ion Antonescu. În anul 1980 apare ultima scriere antumă a lui Marin Preda, trilogia „Cel mai iubit dintre pământeni”, care va cunoaşte un uriaş succes de critică şi de public. Volumul va fi considerat o critică violentă a comunismului, în consecinţă după câteva săptămâni pe piață, romanul a fost retras din toate bibliotecile şi librăriile publice şi universitare.

Marin Preda va pleca la Domnul la 16 mai 1980, la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia, în urma unei asfixii mecanice, la doar 57 de ani. Familia sa este convinsă că moartea fulgerătoare a scriitorului are o legătură cu opera „Cel mai iubit dintre pământeni”.

Marin Preda a fost înmormântat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu. La 3 iulie 1990 este ales membru titular post-mortem al Academiei Române.

După două decenii de la moartea lui Marin Preda, academicianul Eugen Simion va recunoaște: „Am avut impresia că el (Marin Preda) își asumă, în vremuri grele, nu sarcina lumii – cum zic filosofii existențialiști –, ci sarcina umanului și, totodată, sarcina literaturii române”.

(V.K.) 

„Libertatea Cuvântului” – www .lyberti.com