***

 

MARUKA CANTACUZINO – IUBIREA GRAVĂ ȘI DEFINITIVĂ A LUI GEORGE ENESCU

Motto:

„Pentru mine a iubi este grav

 şi, mai ales, este definitiv.”

(George Enescu)

Una dintre cele mai frumoase femei, dar și una dintre cele mai excentrice prințese ale României, a fost fără îndoială Maria (Maruka sau Maruca) Cantacuzino. Prințesa a fost una dintre doamnele de companie și prietenele apropiate ale Reginei Maria, soția ministrului Mihai Cantacuzino, iubita filozofului Nae Ionescu și a muzicianului Dinu Lipatti, marea dragoste și mai apoi soția genialului George Enescu. Sperând că v-am trezit curiozitatea, voi încerca în cele ce urmează să-i devoalez în parte destinul:

Maria Cantacuzino - primii ani, prima deziluzie

 

Maria Cantacuzino – născuta Rosetti-Tescanu – s-a născut în 17 iulie 1879 la Tescani, în Moldova. La doar 18 ani s-a căsătorit cu Mihai Cantacuzino – fiul liderului Partidului Conservator, Gheorghe Gr. Cantacuzino. Maruka (sau Maruca) era în acea vreme “o tânără timidă cu părul negru-arămiu, înaltă și cu râs cristalin”. A fost căsătoria mult visată de tânăra domniță. Din păcate visul s-a destrămat repede. Se pare că soțul ei iubea mai mult vinul și pe curtezanele vremii decât pe tânăra lui soție.

Totul s-a terminat atunci când Maruka și-a găsit soțul în pat cu sora ei, Nelli. Din acel moment, deși nu au divorțat imediat, relația dintre cei doi soți a devenit una formală. 

 

Maria Cantacuzino și Regina Maria

 

În acea perioadă Maria Cantacuzino devenise o apropiată a Principesei Maria - viitoarea regină a României. Despre relația lor Hannah Pakula consemna în volumul biografic "Ultima romantică – Viața Reginei Maria a României":

„Maruka era de descendență moldovenească - brunetă, frapantă și tenace. Măritată cu fiul cel mai mare al bogatului conducător al Partidului Conservator, ea era suficient de bogată pentru a-și cultiva ciudățeniile. Maruka se temea de lumină și de mulțime și refuza să meargă în casele altora, dar devenise renumită pentru petrecerile din propria casă. Acestea aveau loc într-un salon spațios, iluminat doar parțial de flăcări domoale pe suprafața unor vase imense cu ulei. Amfitrioana își primea musafirii șezând pe o canapea joasă unde își petrecea toată seara, fără să se ridice nici măcar pentru a întâmpina un membru al familiei regale, dar trimițând ocazional vreunui suflet privilegiat un bilet încântător scris în grabă.” 

De asemenea, Principesa Maria îi scria surorii sale Sandra la începutul anului 1907: „O prietenie bruscă s-a ivit între mine și doamna Cantacuzino... îmi face plăcere. Ne plimbăm împreună cu mașina chiar și când ninge... Când Nando (notă: Principele Ferdinand) pleacă la vânătoare, uneori mă duc la ea după masa de seară; aceasta nu se permite cu adevărat, dar uneori trebuie să-ți iei puțină libertate dacă nu ți se dă nici un pic... A adus o schimbare în viața mea... deoarece mă simțeam cu totul lipsită de prieteni".

Tot Principesa Maria nota în jurnalul ei, referindu-se probabil și la aplecarea Marukăi Cantacuzino asupra magiei, a lumii ciudate plasate sub puterea vrăjilor și a spiritismului: "Ocupa un loc de frunte în grupul prietenilor mei. Era uneori ciudată și avea, de netăgăduit, o fire originală. Tovărășia ei te însuflețea, dar zadarnic ai fi încercat să te opui ideilor ei. Trăia după bunul plac, fără să-i pese de critici. Maruka avea manii, și una dintre ele era gustul de a sta aproape în întuneric... Îi plăcea să ne adune acasă la ea... Ne făcea să ne supunem zâmbitoarei ei tiranii". 

Maruca Cantacuzino și George Enescu - o tumultuoasă poveste de dragoste

În anul 1907, tânăra Maria Cantacuzino l-a cunoscut pe foarte tânărul la acea vreme George Enescu. Acesta a devenit o prezență constantă în casa și în viața Marukăi. Marele om politic I. G. Duca consemna în memoriile sale: „Mai rar ne invita Maruka Cantacuzino. Simplicitatea nepretențioasă de la Irina Procopiu era înlocuită acolo prin originalitatea previzibil voită a Marukăi. Un mediu care îmi displăcea din această cauză, dar unde aveai totuși compensația de a-l auzi pe Enescu întrecându-se pe sine însuși.” ("Amintiri politice" – I. G. Duca).

Deși era cunoscută de mult timp, povestea de iubire dintre Maruka Cantacuzino și George Enescu a devenit de notorietate publică abia în anul 1914. George Enescu era deja un nume consacrat, avea un succes incredibil și era un bărbat deosebit de curtat. În memoriile ei, intitulate "Umbre și lumini", Maruka descria astfel întâlnirea lor:

"Bărbat, zeu sau demon este această siluetă de titan ieșită din trăsnet, zveltă, dar compactă ca de jasp negru? Destinul în persoană. Înaintează spre mine fatal, irezistibil, pe când eu merg, ca o somnambulă, în întâmpinarea lui. Cu o strânsoare fierbinte, mi-a luat mâinile pe care i le-am întins cvasi inconștient... Ce s-a petrecut mai apoi? Știu doar că salonul s-a golit aproape imediat și că am rămas singură cu el până dimineața. Până la sfârșitul toamnei, când Enescu trebuia să se întoarcă la Paris, Maruca și Pynx s-au aruncat fără rezerve într-o poveste de dragoste pe care ea nu va ezita să o compare cu "legenda lui Tristan și a Isoldei". Prințesa mărturisea referindu-se la marele compozitor: "Un singur om umplea și-mi schimba universul la unison, cu care eu mă simțeam ca într-o veritabilă stare de transă, în vreme ce iubirea lui devenea fanatică cu fiecare oră care trecea, cu fiecare privire, cu fiecare strângere de mână…".

Povestea de iubire dintre cei doi avea să fie una plină de „febră și pasiune”, după cum o caracteriza chiar maestrul Enescu. Lungile despărțiri datorate turneelor în care pleca celebrul George Enescu au creat însă stări de tensiune între cei doi iubiți și le-au alimentat geloziile. 

"Tăcerea din casă mă apăsa ca o placă de plumb. Am fost primită cu grija pe care o arăți unui bolnav sau unui rănit. M-am băgat în pat, nefiind în stare să fac cel mai mic gest, străină față de toți, ostilă față de cei care voiau să mă îngrijească. Asta este fericirea?... Nu, nu-i fericirea, este răul sacru care se numește dragoste! Este pasiunea oarbă și surdă la tot ce nu are legătură cu ea" - nota în însemnările sale Maria Cantacuzino. Tot ea adăuga: „În ajunul plecării mele, am primit de la Pynx (notă: așa îl alinta Maria Cantacuzino pe George Enescu) o scrisoare care m-a stupefiat. Într-un șir lung de reproșuri, mă acuza cu violență că i-am trădat credința jurată, pentru Matila Ghyka, oaia lui neagră, pe care îi promisesem să nu-l mai văd”. De asemenea, într-o scrisoare Enescu îi scria iubitei sale: "Mincinoaso, mincinoaso, ca oricare altă femeie, când eu am văzut în tine o zeiță. Care m-a indignat. În așa hal, că am dat imediat ordin să se reanuleze biletele pentru Paris și să mi se ia altele pentru Italia”.

Din banii strânși, mai ales după turneele din America (1923-1924), Enescu i-a făcut cadou Marukăi Cantacuzino „Vila Luminiș” din Sinaia, o oază de liniște și de meditație creatoare. Loc de odihnă, dar și de mirifică inspirație – gândea Enescu. Vila a fost construită după planurile arhitectului Dudescu și după sugestiile, până în cel mai mic amănunt, ale compozitorului. Aici și-a desăvârșit capodopera „Oedip”.

Soțul prințesei Maruka Cantacuzino a murit într-un accident de automobil în luna august a anului 1928. Cei doi soți Cantacuzino au avut doi copii: pe Alice o viitoare poetă și un băiat care avea să devina și el celebru în anii ce au urmat: pilotul Constantin (Bâzu) Cantacuzino. Se putea prevedea în acel moment că relația dintre Maruka Cantacuzino și George Enescu va deveni una cu final fericit. Dar nu venise încă momentul. 

După moartea soțului său, Maruka Cantacuzino a început să organizeze în saloanele sale „serate muzicale” care au devenit repede celebre. Într-una dintre dintre seri prințesa l-a invitat și pe Nae Ionescu – noua stea a Facultății de Litere și Filosofie din București. Frumos, cu maniere alese, fermecător în conversație, Nae Ionescu zdrobise nu doar inimile studentelor sale, ci și pe cele ale multor membre ale protipendadei feminine din Bucureștiul interbelic. Era de o inteligență vie, cuceritoare și între cei doi s-a născut o tumultuoasă poveste de dragoste. În ciuda diferenței de vârstă, legătura lor a durat aproape nouă ani.

În tot acest timp George Enescu s-a retras în Franța, așteptând ca “prințesa iubită” să se întoarcă la el. Nae Ionescu a fost cel care a rupt relația. Maruka, într-o depresie cumplită, a avut o tentativă de sinucidere, aruncându-și pe față acid sulfuric. Despre momentul despărțirii, Mihail Sebastian nota în jurnalul său, în 22 octombrie 1936:

"O frază din discuția cu Nae, duminică (notă: 18 octombrie 1936):

- Mă, eu sunt un om terminat, căzut, ratat. Viața mea se frânge în două: până la 5 iulie 1933 și de la 5 iulie 1933. Până-n ziua aia eram un om tare. De atunci nu mai sunt nimic.

Ce s-a întâmplat la 5 iulie 1933? Cred că e ziua despărțirii lui de Maruca Cantacuzino."

Maruka Cantacuzino și George Enescu - ultimii ani

 

Cel care a salvat-o, a dus-o pe brațe la spital, a îngrijit-o și a pus-o pe picioare a fost, bineînțeles, George Enescu. În anul 1939 Maruka Cantacuzino și George Enescu s-au căsătorit (Enescu avea atunci 56  de ani iar Maruka 58 de ani). Chiar și după căsătoria lor Maruka a avut mai multe relații extraconjugale, una dintre ele cu pianistul Dinu Lipatti. 

Iubirea lui Enescu a fost mult mai mare decât singur își închipuia. În anul 1946 cei doi soți au plecat în Statele Unite, iar mai apoi s-au stabilit Paris. Au trăit în exil din banii câștigați din concerte și din cursurile de vară ținute de marele compozitor la Academia Chigiana din Sienna.

În 1955, în noaptea de 3 spre 4 mai, Enescu s-a stins. “Prințesa lui iubită” a mai trăit până în 22 decembrie 1968. George Enescu și marea lui dragoste Maruka Cantacuzino sunt înmormântați în cimitirul Père Lachaise din Paris.

   Sursa - Ioan Gherghina