DE ZIUA CARTII, 9 AUGUST
Prof. Bogdan Cretu - Universitatea Al I. Cuza Iasi / Facultatea de Litere
- De ce credeți că tinerii citesc tot mai puține cărți?
- Pentru că au de ales, iar asta nu este un lucru rău. E foarte bine să ajungi la cărți pentru că vrei tu și pentru că asta îți place, nu pentru că cineva îți impune și nu pentru că nu există foarte multe posibilități. Eu am, cumva, un picior și în lumea cealaltă, cea de dinainte de dec. ´89. Eu și generația mea citeam nu pentru că nu aveam de ales, ci pentru că ăsta era firescul acelei lumi. Eu nu cred în ideea că tinerii nu citesc; eu cred că se citește mai puțin decît se citea acum 30 de ani. Avem o piață editorială mult mai mică decît toate țările de lîngă noi. Cititul nu e un reflex sau un instinct. Un copil care crește într-o casă în care nu există cărți, evident că nu va avea bucuria întîlnirii cu cărțile. Nici manualele școlare nu recomandă lectura. Poți foarte bine să iei note foarte bune la toate examenele fără să fi citit mai mult de cinci cărți. De citit, se citește și o să se citească în continuare, dar nu se va mai citi deocamdată în masă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu