15 august 1903: S-a născut Ștefan-Marius Milcu, medic endocrinolog, biolog și antropolog.
Ștefan-Marius Milcu (15 august 1903, Craiova – 1 decembrie 1997, București) a fost un medic și politician român, membru titular (1948) al Academiei Române.
Ștefan Milcu este considerat, alături de Constantin I. Parhon, creatorul școlii românești de endocrinologie. A fost membru al Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii al Academiei Române și fondator al publicației periodice a acestui comitet, NOESIS. Este autorul unor monografii de răsunet pe plan mondial, mai ales legate de timus sau epifiză. Este organizatorul primului program de protecție pentru ceea ce a fost numit "gușă endemică".
Este realizatorul celor două Tratate de Endocrinologie Clinică, din 1967 și din 1992, ambele apărute la Editura Academiei Române. A fost membru al Partidului Comunist Român și ales în Marea Adunare Națională. A susținut poziția socrului său, C. I. Parhon. În ultimii ani de viață, mai ales după 1982, când a fost implicat în Meditația Transcedentală, a fost marginalizat.
DISTINCȚII
A fost decorat în 8 aprilie 1970 cu Ordinul Meritul Sanitar clasa I „pentru merite deosebite în domeniul ocrotirii sănătății populației din țara noastră”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu