***

 15 august 1917 - Bătălia de la Varniţa şi Muncelu (15/28 august – 21 august/3 septembrie 1917).

Bătălia de la Varniţa şi Muncelu, desfăşurată între 15/28 august - 21 august/3 septembrie 1917, a constat într-o acţiune ofensivă a armatei germano-austro-ungare, care a fost oprită de armata română cu preţul unor pierderi grele. În ultima zi a bătăliei a căzut în luptă, în sectorul Muncelu, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, ''Eroina de la Jiu''.

Renunţând la continuarea ofensivei pe frontul Armatei 1 române, comandamentul german a hotărât să atace cu flancul stâng al Corpului 18 armată în zona de joncţiune a armatelor 1 şi 2 române. Această acţiune era menită să vină în sprijinul Grupului Gerock care acţiona pe valea Oituzului, şi împreună să treacă la încercuirea forţelor române de sub comanda generalului Alexandru Averescu, se arată în ''Istoria militară a poporului român'', vol. V (Editura Militară, Bucureşti, 1988).

Comandantul Armatei 9 germane a ordonat la 9/22 august Corpului 18 armată să cucerească Muncelul şi înălţimile de la nord de acesta, ocupând comunicaţia ce duce la Răcoasa. Corpului 1 rezervă german i-a cerut să renunţe la încercarea de a mai cuceri Mărăşeştii, pentru a se economisi forţele. După o pauză operativă de opt zile, între 7-14/20-27 august, timp în care s-au efectuat regrupări şi completări de forţe şi mijloace de luptă, inamicul a reluat ofensiva.

În ziua de 15/28 august, Divizia 216 germană şi Corpul alpin au atacat puternic poziţiile Corpului 8 rus, cucerind Muncelul şi înălţimile cu cotele 395, 422 şi 354. Situaţia gravă creată prin retragerea trupelor ruse a fost restabilită de regimentele 18 infanterie şi 2 vânători, din Armata 2 română, care prin două contraatacuri simultane au reuşit să oprească înaintarea inamicului pe aliniamentul Mangalaciu, cota 441. În zilele următoare, forţele Armatei 1 române au încercat prin susţinute riposte ofensive să elibereze terenul pierdut şi să oprească definitiv înaintarea germană. Corpul 8 rus, împreună cu diviziile 9 şi 13 române, 14 şi 15 ruse, au executat repetate contraatacuri în sectorul dintre Ireşti şi Muncelu, dar inamicul, puternic organizat la teren şi dispunând de o numeroasă artilerie, a rezistat cu înverşunare, în ciuda marilor pierderi.

La 21 august/3 septembrie, generalul von Eben a ordonat încetarea ofensivei Corpului 18 armată german şi trecerea la apărare pe întregul front al Armatei 9 germane. După cum se preciza în darea de seamă trimisă feldmareşalului A.von Mackensen, el ''ajunsese la convingerea că: continuarea atacului în acest teren extrem de greu şi favorabil apărării, care a fost apărat cu îndârjire de către puternice forţe inamice, nu permite deocamdată niciun succes''. Trupele germane au primit ordin să se consolideze la teren pe aliniamentul general Varniţa, marginea de est Muncelu, Panciu, Tişiţa, Doaga şi în continuare pe Siret până la confluenţa acestuia cu Dunărea.

În aceeaşi zi, generalul Eremia Grigorescu, cu ''Ordinul de operaţii nr.43'', hotăra încetarea acţiunilor ofensive pentru eliberarea terenului pierdut: ''a) toate trupele sectorului de atac se vor menţine pe poziţiile cucerite; b) trupele se vor fixa solid la teren, care va fi pus în stare de apărare, organizându-se cât mai puternic''. (''Istoria militară a poporului român'', vol. V, Editura Militară, Bucureşti, 1988).

Descrieri impresionante şi amănunţite ale acelor zile de foc ale bătăliei de la Varniţa şi Muncelu a lăsat Constantin Kiriţescu în ''Istoria Războiului pentru Întregirea României. 1916-1919'' (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989).

''Noaptea de 29-30 august a fost o noapte foarte agitată. Pe dealurile dintre Putna şi Şuşiţa şi dincolo de Şuşiţa, trupele se grăbesc să-şi ocupe cele mai bune poziţii de luptă. Se sapă în grabă şanţuri, se întind reţele de sârmă, artileria soseşte în trapul cailor. Rachetele brăzdează întunericul nopţii şi înlesnesc prietenului ca şi duşmanului să-şi mişte trupele spre punctele de mare primejdie. Se anunţă o zi sângeroasă. Comandamentul român a înţeles gravitatea situaţiei. Zilele grele de la Mărăşeşti şi Oituz au revenit, după o aparentă destindere. Ofensiva dintre Ireşti şi Muncelu se arată ca o acţiune în stil mare, ca o reluare a bătăliei de la Mărăşeşti. Trebuie să i se răspundă cu contramăsuri de importanţă egală (...)''.

Generalul Alexandru Averescu şi-a aşezat trupele Diviziei a 3-a pe crestele dealurilor dintre Momâia, Ireşti şi Varniţa. Ofensiva proiectată a fost amânată pentru a doua zi, când, în sectorul de vest, trupele Diviziei a 216-a germane au atacat cu violenţă frontul Diviziei a 3-a române. O luptă sângeroasă s-a încins de-a lungul acestui front, pe o linie nord-sud, care încrucişa valea Şuşiţei, lângă Varniţa.

Luptele purtate a doua zi sunt descrise astfel de C. Kiriţescu: ''De cinci ori au reînnoit germanii atacurile, sub protecţia violentului bombardament pornit din toate calibrele. Toate atacurile au ajuns la lupta corp la corp, la grenada de mână şi la baionetă. Rău adăpostiţi în tranşeele săpate sumar în timpul nopţii, fără protecţie eficace împotriva artileriei, soldaţii noştri au luptat cu vitejie şi au rezistat cu eroism. Contraatacuri violente au aruncat înapoi pe duşmanul care se apropia prea mult de linia noastră (...) În fruntea companiei sale, pe care o conducea la contraatac, a căzut căpitanul Petre Ştefănescu din Regimentul 2 vânători.(...)''.

Cel din urmă atac inamic s-a dat seara, şi a fost respins, ca toate celelalte. Trupele române şi-au păstrat toate poziţiile, iar satul Varniţa a fost reocupat.

''Ziua de 1 septembrie trebuia să fie ziua decisivă a bătăliei. Cei doi adversari vor da atacuri în zonele ce şi-au fixat fiecare, aşa încât acţiunea războinică se va întinde, în această zi, pe tot frontul Muncelului. (...) Bombardamentul violent, început de artileria germană în seara zilei din ajun, se continuă mai slab şi cu intermitenţe în timpul nopţii, spre a izbucni apoi ca vijelia, în dimineaţa zilei de 1 septembrie.(...) Lupta s-a încins în tot lungul frontului Diviziei a 3-a române. Soldaţii Regimentului 30 Muscel, asupra cărora se da atacul principal, sunt neînfrânţi sub ploaia de proiectile (...)''. Regimentul român a avut mari pierderi, dar n-a putut fi scos din poziţie. ''Noaptea soseşte şi pune capăt măcelului. E însă numai o pauză impusă de oboseala fizică a ambelor părţi, căci abia se ivesc zorile zilei de septembrie şi lupta reîncepe, furioasă, sălbatică''. Divizia a 3-a română a avut în primele două zile de luptă din luna septembrie 596 de morţi, 823 răniţi şi 253 dispăruţi.

În timp ce Divizia a 3-a română lupta eroic pe linia dealul Porcului-Varniţa, grupul de divizii român general I. Popescu îşi desfăşura mişcarea ofensivă de la nord la sud, pe platoul Muncelului. Grupul de divizii avea ca prim obiectiv o linie care trecea prin Muncelu, iar ca al doilea obiectiv, linia Mangalaciu - dealul Podişu - sudul satului Muncelu. Acţiunea a fost condusă de diviziile 9 şi 13 române, intercalate între Corpul 8 rus, aflat la stânga, şi Divizia a 3-a română, aflată la dreapta. Pierderile suferite de trupele române în luptele purtate aici în ziua de 1 septembrie au fost foarte mari. ''Sângeroasele pierderi din ziua de 1 septembrie au slăbit trupele într-atâta, că a doua zi, 2 septembrie, s-a suspendat continuarea luptei, spre a aduce pe front noi unităţi şi a le regrupa astfel încât, în ziua următoare, 3 septembrie, să se poată relua atacul cu mai mulţi sorţi de izbândă'', arată C. Kiriţescu în volumul amintit.

În dimineaţa zilei de 3 septembrie bombardamentul artileriei române a durat două ore, de la 6.00 la 8.00. Atacul de infanterie a fost început de trupele Brigăzii a 26-a din Divizia a 13-a , asupra satului Muncelu şi a împrejurimilor acestuia, urmat apoi de Regimentul 57 din Divizia a II-a, aflat în rezerva grupului. Atacul s-a desfăşurat anevoios. ''Terenul urcă în pantă şi e desfundat de obuze; ploaia din zilele trecute a umplut cu apă şi cu noroi toate gropile. Înaintarea trupelor se face cu mare greutate. Artileria duşmană de toate calibrele trage un nimicitor foc de baraj, iar din casele din marginea satului, transformate în cuiburi de mitraliere, se împânzesc gloanţele peste atacatorii ce înaintează în terenul descoperit. Val după val cad românii, seceraţi (....)''

Bătălia de la Varniţa şi Muncelu fusese pornită de germani cu speranţa că găsirea şi exploatarea punctului slab, pe care-l forma sectorul rus din frontul român, va readuce în lagărul lor victoria scăpată din mână la Mărăşeşti. Speranţa s-a prăbuşit însă în asalturile zadarnice de pe dealul Porcului şi bătălia şi-a schimba aspectul. Germanii au fost nevoiţi să se ţină în defensivă, pentru a rezista asalturilor pe care românii, trecuţi la ofensivă, le-au dat pe platoul Muncelului. Bătălia a luat sfârşit prin constatarea că niciunul dintre adversari nu poate rupe echilibrul tactic stabilit între cele două armate, se mai arată în ''Istoria Războiului pentru Înt regirea României. 1916-1919''.