Fă-ți rezerve ! Nu-ți lăsa sufletul pustiu sau rece ! Fă-ți rezerve de frumos, lumină, bunătate, blândețe, speranță, iubire! Da, ai cicatrici, care nu știu dacă sângerează, dar cu siguranță dor! Lasă-le! Nu le mai atinge! Nu te mai gândi la ele! Crede-mă, chiar dacă timpul nu aduce uitare, cel puțin atenuează durerea. Ai răbdare cu ele, cu tine, cu oamenii din preajmă.
Indiferent de încercarile prin care ai trecut sau vei mai trece, amintește-ți că nimic nu este veșnic! Amintește-ți că ești un om puternic, bun, frumos, demn de iubire!
Nu lăsa durerea, frustrările, decepțiile, ura, răutatea să te transforme într-un om urât!
Ai grijă de gândurile tale să fie mereu bune și senine! Ai grijă de sufletul tău, nu te înrăi ! Fii asemenea oamenilor pe care ți-i dorești alături! Oferă respect, ajutor, înțelegere, iubire exact atât cât îți dorești să primești. Să oferi mereu, dar nu aștepta să primești de la oamenii cărora le oferi, de obicei viața are căile sale prin care îți întoarce ceea ce oferi exact când nu te aștepți !
Fă-ți rezerve și fii fericit !
- Evghenia C. Cr ețu -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu