Când ai nevoie de dragoste - Mircea Cărtărescu
când ai nevoie de dragoste nu ți se dă dragoste.
când trebuie să iubești nu ești iubit.
când ești singur nu poți să scapi de singurătate.
când ești nefericit nu are sens să o spui.
când vrei să strângi în brațe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toți plecați.
când ești la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?
fii tu lângă mine, gândește-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aș mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ține cu mine.
înțelege-mă, iubește-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversație,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai știm că sexul e o junglă.
să ne atașăm, să ajungem la echilibru.
dar nu sper nimic. nu primește dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubești nu ești iubit.
când ești la pamânt nici o femeie nu te cunoaște.
Mircea Cărtărescu (n. 1 iunie 1956, București, România) este un poet, prozator, eseist, critic literar și jurnalist român. Este unul dintre cei mai premiați și traduși scriitori români ai perioadei post-comuniste, publicând peste 30 de volume, traduse în 23 de limbi. Este unul dintre numele frecvent menționate pentru nominalizare la Premiul Nobel pentru literatură, fiind propus oficial, de două ori, de către Uniunea Scriitorilor din România. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al PEN România și profesor la Universitatea din B ucurești.
Sursa internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu