***

 IOANA ȘI  SERGIU CELIBIDACHE .............ISTORIA UNEI MARI IUBIRI !!! ❤

 

Sergiu Celibidache s-a nascut pe 28 iunie 1916, la Roman, jud.Neamt.

Ioana-Sergiu Celibidache: “Ne certam, dar nu ne plictiseam”!

”- Stii tu cine este Ioana? l-a întrebat odată Sergiu Celibidache pe un prieten de-al său.

– Știu si eu?! bângui acela de teama unui răspuns greșit.

– Ioana este insasi viața!

Zeci de ani mai târziu, dupa dispariția fizica a marelui compozitor si dirijor român, fu rândul Ioanei sa-si întrebe o prietena:

– Tu stii cine era Sergiu? Imi mânca aerul! Nu voia săracul, dar mi-l mânca. Eu nu mai respiram. Si cred ca am fost un fel de eroina ca i-am rezistat.

Exuberantă, frenetică in felul ei de a trăi, „ o cratiță mereu in clocot” cum se descria ea însăși , dar in aceeasi măsură calda si apropiată, o femeie plină de har spiritual, si nu in ultimul rând , o pictorița de mare talent , supranumită „sora mai glumeața a lui Paul Klee”, Ioana Celibidache a fost timp de 45 de ani nu doar soția lui Sergiu Celibidache, ci însăși  viața lui.

S-au întâlnit in Buenos Aires la Teatrul Colon unde Celibidache, in vârsta de 38 de ani, se afla in turneu cu orchestra Filarmonicii din Berlin. Ioana venise in Argentina cu al doile ei soț, Nicolae Duca, „băiat de băiat”, „licențiat in drept” , cu un cap de „fanariot afurisit” doar ca sa-i arunce rutinii vieții mănușa provocării unei aventuri.

In acea seara orchestra interpreta Simfonia a IV-a a lui Brahms. Când l-am văzut pe Sergiu Celibidache, spunea ea mai târziu,am fost ca lovită de apoplexie. Nu mai văzusem si nu mai auzisem asa ceva pâna atunci. Ce a făcut tânăra Ioana de 26 de ani care la 4 ani era „praf” după baiatul spalatoresei familiei ei; la 9 ani era „lulea” dupa băiatul bancherului părinților ei, iar la 15 ani era deja măritată? După concert a mers direct in cabina lui Celibidache sa-i ceara un autograf pe programul orchestrei. A fost un „coup de foudre” pentru amândoi!

– Sergiu m-a măsurat cu privirea de jos in sus, apoi s-a uitat cu privirea catifelată in ochii mei si am plecat zbuciumată …

Ajunsă acasă, Ioana, fără pic de reținere, ii declară soțului:

– Dragă, l-am găsit pe bărbatul vieții mele!

Si a plecat. A lăsat totul si a plecat. Soțul a crezut ca e o joacă, o glumă, ca Ioana a înnebunit. Spera intr-o revenire a ei dupa ce-i trece frenezia amorului. „Jamais!” a fost răspunsul Ioanei. „Je suis partie pour la vie!” Si asa a fost. Timp de 45 de ani, până la dispariția pamanteasca a lui Sergiu Celibidache, Ioana l-a urmat pretudindeni, cu șevaletul sub brațe, oriunde acesta avea concerte: Italia, Anglia, Danemarca, Suedia, Germania … Întrebată cât de greu sau cât de ușor i-a fost sa trăiască atâția ani in intimitatea lui Celibidache, Ioana Celibidache răspundea senin: ”Nu știu. Mie mi s-a părut a fi un dar de la Dumnezeu.” Despre Sergiu Celibidache s-au scris nenumarate biografii, dar „una mai proastă decat alta”, spunea Ioana Celibidache, deoarece nici una nu a reușit sa pătrundă esența clocotului existențial al dirijorului.

Celibidache era altfel: un tumult, un vulcan, o furie, foarte critic, disciplinat, nu accepta mediocritatea. Un om care-si cunoștea valoarea, dar care adesea se purta ca un copil. Te jucai cu el, era vesel, era amuzant. In cartea „ Sergiu altfel …” Ioana Celibidache vorbeste despre Omul Celibidache, despre felul acestuia de a fi, despre obiceiurile si comportamentul lui cu care s-a obișnuit atât de greu: sa fii prezentă la cele 5 min. de rugăciune ale dirijorului inainte de concerte, sa fii disciplinata, sa fii punctuala in orice, sa fii întotdeauna acasă când venea de la repetiții. Cât de ușor poate fi sa stai alături de o ființa care trăia exclusiv prin orchestra si repetii, iar tu să fii mereu disponibila pentru el? Era acaparator, spunea Ioana Celibidache, nu puteam sa fac tot ce-mi doream.

Dacă reușeam sa ies cumva de sub umbra lui, Sergiu întotdeauna ma determina sa înțeleg ca e foarte important sa stau cu el. Si tot ea gasea răspunsul vindecător: ”Dar si eu eram la fel, îngrozitor de acaparatoare”. Doua firi atat de profund personalizate artistic, atât de libere in cuget au trait esenta iubirii fără a umbri calea destinului celuilalt. Dimpotriva. Sergiu, spunea Ioana Celibidache, m-a crescut. Eu eram tânără si toata teoria lui despre viață am absorbit-o ca un burete. El a fost cel care a încurajat-o sa urmeze cursuri de pictura si tot el era cel mai dur critic al tablourilor ei.

– Ce-s chestiile astea? Întreba Celibidache dupa ce privea indelung un tablou pe care soția sa il semna simplu cu „Ioana”. Unde vrei sa ajungi? Nu vezi ca nu-i organic?

Pentru Ioana Celibidache pictura a fost cea care i-a adus totul in viață, inclusiv pe Sergiu Celibidache. Am descoperit pictura in el, spunea ea. Eu întotdeauna am mâzgălit. Nu căutam. El m-a invatat să caut. Spre sfârșitul vieții marele dirijor a carui concerte erau „adevărate liturghii simfonice” (Klaus Umbach), privea timp indelungat tablourile Ioanei in care nu erau pictate lucruri ci efecte, stari si o intreba: ”Cum faci tu sa ajungi la Dumnezeu cu pictura?”. Ioana nu-i răspundea. Nu eram demnă de răspuns, spunea ea.

Si totusi Iubirea nu e de ajuns? Unora le este de ajuns.

Au existat certuri, dispute sau conflicte in familia Celibidache? Bineînțeles ca au existat, spunea râzând Ioana Celibidache, amintindu-si cum a plecat odată de acasa supărată ca sotul ei nu vroia in ruptul capului sa închidă gastele pe care le aveau la „casa de moara” , vila lor ce se afla la 100 km de Paris. Gastele sau eu, a fost ultimatumul Ioanei. Celibidache a ales gastele, iar sotia si-a facut bagajele si a plecat … pentru cateva zile cand dirijorul a cedat in defavoarea gastelor. „Ne certam, dar nu ne plictiseam!” pare a fi secretul fericirii familiei Celibidache. Sa inveti sa razi cu „adversarul”, nuanta mai tarziu Ioana. Sa razi chiar daca nu ai de ce, altfel , te plictisesti de te ia dracu! Asa au ras 45 de ani!

– Barbatul meu s-a prapadit asa, dintr-o data. Dupa moartea dirijorului in anul 1996 Ioana Celibidache a intrat „intr-un tunel al durerii”. A incetat sa picteze, iar cei 5 caini Saint-Bernard pe care dirijorul ii ingrijea personal, au refuzat mancarea pierind de foame. Viata isi pierduse sensul. Salvarea a venit tot de la Celibidache: Ioana a inceput sa scrie despre el, astfel stiindu-l aproape, veghind asupra ei. 

Sergiu e aici, spunea ea absolut convinsa. E cu mine. Nu e mort. E transparent.

Viata este un dar ce ni se retrage la un moment dat. Ea nu dainuie si nu ar trebui sa avem aceasta pretentie la dainuire” , spunea la apusul vietii (2012) Ioana Celibidache.

Sa nu uitam, insa, sa radem asa cum au facut-o Ioana si Sergiu Celi bidache.

Sursa : Urban.ro.