***

 Rămâi să mai ciocnim o cupă

(de Eusebiu Camilar)

 

Cu vin albastru de la hanul din valea umbrelor fugare...

Rămâi să mai ciocnim o cupă la hanul vechi de pe coclaur,

Căci pentru vin și pentru tine mai am în sân trei pumni de aur.

Rămâi să ne-omorâm tristețea și setea fără alinare

 

...Știi tu, frumoaso, că ulciorul din care beai înfrigurată

L-a făurit din țărnă sfântă, din țărna unui trup de fată,

L-a făurit cândva olarul cel inspirat de duhul rău

Din țărna unui trup de fată frumos și cald ca trupul tău...

 

...Ca mâne-om putrezi-n morminte uitați, nepomeniți de nime...

Ca mâne vor veni olarii să fure lut din țintirime;

Și trupul Tău, care mi-i astăzi cel mai dorit dintre limanuri

Va fi un biet ulcior din care vor bea drumeții pe la hanuri...

 

Înmirezmează-te, frumoaso, ca pe-un altar, cu mirodenii,

Cât ochii îți sunt plini de flăcări, cât zarea-i plină de vedenii,

Atât cât drumurile lumii mai au pe margini bucurii,

Căci mâne, în zadar vei bate la porți de suflete pustii...

 

Iubește-mă acum, căci anii pe năzuinți ne-or pune frâuri,

Căci zilele vieții noastre se duc ca undele pe râuri;

Și trupul tău, care mi-i astăzi cel mai dorit dintre limanuri

Va fi un biet ulcior din care vor bea drumeții pe la hanuri...

 

Text reprodus din revista „Cetatea Mol dovei” 2, 1943, p 180 – 181