La un interviu pentru angajare:
- Domnule Popescu, vad că ați fost recepționer in cabinetul unui psiholog. De ce nu ați rămas acolo?
- Nu am avut de ales. Orice făceam domnul psiholog îmi punea câte un diagnostic.
- Cum așa?
- Dacă întârziam îmi spunea că sunt ostil, dacă ajungeam mai devreme că sunt anxios, iar dacă ajungeam exact la timp că sunt obsesiv.
Dacă se întâmpla să fiu trist îmi spunea că sunt depresiv, dacă eram vesel și prietenos că sunt maniacal, iar dacă dimineața eram trist, iar la sfârșitul programului vesel, că sunt bipolar.
Atunci când s-a întâmplat să nu prea vorbesc pentru că mă durea o măsea, mi-a spus că sunt schizoid sau ipohondric.
Dacă atunci când era nervos îl întrebam ce anume nu-i place din activitatea mea și dacă are de gând să mă concedieze îmi spunea că sunt bănuitor și paranoic.
În final a considerat că am personalități multiple, iar dumnealui nu-si permite sa plătească decât una, așa că m-a concediat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu