duminică, 2 martie 2025

***

 Tu nicicând n-ai plecat....🩶


Au înghețat petale-ntradafiri, 

De atâția ani de când nu ți-am văzut privirea, 

Și parcă vieți s-au scurs și primăveri, 

Însă nimic nu mi-a putut șterge iubirea. 


Au înghețat și zori în dimineți, 

Când iarna încet s-a așternut pe ele, 

Dar n-am uitat să-ți văd surâsul prin nămeți, 

Și nici nu te-am șters din gândurile mele. 


Au trecut parcă ani și ani, 

Și tot mai ștearsă vrea să-ți pară amintirea, 

Deși am pus pansamente peste răni, 

În piept adânc eu tot respir durerea. 


Când ai plecat eu mult am suspinat, 

Cuvintele nu mai ieșeau din mine, 

Atâtea lacrimi mamă am vârsat, 

Dar n-ai venit ca să m-alinți cu tine.  


Atâtea nopți și zile eu am plâns, 

Deși știam că  n-ai să vi eu te-am strigat, 

Și în fiecare zi cu tine a tot nins, 

Până când intr-o zi și-n vise am lăcrimat. 


Oricât as cere sorții să se schimbe, 

Ea tot așa rămâne neschimbată, 

Și tot așa te ține doar in umbre, 

Deși aș vrea să te lase  încă în viața alintată. 


  Mamă eu zi de zi te caut și printre vise, 

Dar tu nu vii decât rar și uneori, 

Și atunci când vi durerile-mi sunt stinse, 

 Dar când mă trezesc în zori de ce dispari? 


Așa te caut mamă mea cea dragă,

Colindând lumea în lung și lat, 

Te-aștept încă să mă ajuți sa fiu iarăși întreagă, 

Simțind că te-ai întors și nicicând mamă n-ai plecat.


AUTOR: LARISA ANDREEA IACOB

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 " Lucrezi 12 ore: N-are viață. Lucrezi 8 ore: N-o să facă nimic în viață. Lucrezi 6 ore: Ce viață bună are. Nu lucrezi: E lepră. Stai ...