$$$

 HEDY LAMARR

Hedy Lamarr a fost o actriță și inventatoare austro-americană care a fost pionier în tehnologia care va sta într-o zi la baza sistemelor de comunicații WiFi, GPS și Bluetooth de astăzi. Fiind o frumusețe naturală văzută pe marele ecran în filme precum „Samson și Delilah” și „WhiteCargo”, societatea a ignorat geniul ei inventiv.  

Lamarr a fost inițial Hedwig Eva Kiesler, născută la Viena, Austria, pe 9 noiembrie 1914, într-o familie de evrei înstărită. Copil singur, Lamarr a primit o mare atenție de la tatăl ei, director de bancă și bărbat ănsetat de cunoaștere, care a inspirat-o să privească lumea cu ochii deschiși. O ducea adesea la plimbări lungi, unde discuta despre funcționarea interioară a diferitelor mașini, cum ar fi tipografia sau mașinile stradale. Aceste conversații i-au ghidat gândirea lui Lamarr și, la doar 5 ani, a putut fi văzută demontând și reasamblandu-și cutia muzicală pentru a înțelege cum funcționează aparatul. Mama lui Lamarr a fost pianistă de concert și a introdus-o în artă, punând-o la lecții de balet și pian încă de la o vârstă fragedă. 

Mintea genială a lui Lamarr a fost ignorată, iar frumusețea ei a ocupat centrul atenției când a fost descoperită de regizorul Max Reinhardt la vârsta de 16 ani. A studiat actoria cu Reinhardt la Berlin și a jucat primul ei rol mic de film până în 1930, într-un film german numit „Geld auf der Stra βe„ (Bani pe stradă). Cu toate acestea, abia în 1932, Lamarr a câștigat recunoașterea numelui ca actriță pentru rolul său din filmul controversat, „Ecstasy”.

Dealerul austriac de muniții, Fritz Mandl, a devenit unul dintre fanii adoratori ai lui Lamarr când a văzut-o în „Sissy”. Lamarr și Mandl s-au căsătorit în 1933, dar a fost de scurtă durată. Ea a spus odată: „Am știut foarte curând că nu voi putea fi niciodată actriță cât eram soția lui... El a fost monarhul absolut în căsnicia lui... Eram ca o păpuşă. Eram ca un lucru, un obiect de artă care trebuia păzit – și închis – fără minte, fără viață proprie.” Era incredibil de nefericită, deoarece a fost forțată să fie gazdă și să zâmbească la cerere pentru prietenii și partenerii de afaceri dubioși ai lui Mandl, dintre care unii erau asociați cu partidul nazist. Ea a scăpat din lațul lui Mandl în 1937, fugind la Londra, dar a luat cu ea cunoștințele dobândite în urma conversațiilo la mese despre armele din timpul războiului.

În timp ce se afla la Londra, norocul lui Lamarr a luat o întorsătură favorabilă când i s-a prezentat Louis B. Mayer, de la faimoasele studiouri MGM. Odată cu această întâlnire, ea și-a asigurat biletul la Hollywood, unde a încțntat publicul american cu grația, frumusețea și accentul ei. La Hollywood, Lamarr a fost prezentată la o varietate de personaje ciudate din viața reală, cum ar fi omul de afaceri și pilotul Howard Hughes.

Lamarr s-a întâlnit cu Hughes, dar a fost mai ales interesată de dorința lui de inovație. Mintea ei științifică fusese înghețată de Hollywood, dar Hughes a ajutat-o să alimenteze inovatorul din Lamarr, oferindu-i un mic set de echipamente pe care să-l folosească pe platou. În timp ce ea avea o masă de invenții amenajată în casa ei, setul mic i-a permis lui Lamarr să lucreze la invenții între filmări. Hughes a dus-o la fabricile lui de avioane, i-a arătat cum au fost construite avioanele și a prezentat-o oamenilor de știință din spatele procesului. Lamarr a fost inspirată să inoveze, deoarece Hughes dorea să creeze avioane mai rapide care să poată fi vândute armatei americane. A cumpărat o carte cu pești și o carte cu păsări și s-a uitat la cel mai rapid din fiecare fel. Ea a combinat aripioarele celui mai rapid pește și aripile celei mai rapide păsări pentru a schița un nou design de aripi pentru avioanele lui Hughes. După ce i-a arătat designul lui Hughes, acesta i-a spus lui Lamarr: „Ești un geniu”.

Lamarr a fost într-adevăr un geniu, deoarece roțile din mintea ei inventive continuau să se învârtească. Ea a spus odată: „Îmbunătățirea lucrurilor îmi vine de la sine.” Ea a continuat să creeze un semafor îmbunătățit și o tabletă care se dizolva în apă pentru a face un sifon similar cu Coca-Cola. Cu toate acestea, cea mai importantă invenție a ei a fost concepută pe măsură ce Statele Unite se pregăteau să intre în al Doilea Război Mondial.

În 1940, Lamarr l-a întâlnit pe George Antheil la o cină. Antheil era o altă figură ciudată, dar inteligentă, pe care trebuia să o ia în calcul. Cunoscut pentru scrisul său, muzica de film și compozițiile muzicale experimentale, el a împărtășit același spirit inventiv ca și Lamarr. Ea și Antheil au vorbit despre o varietate de subiecte, dar cea mai mare preocupare a lor a fost războiul care se profila. Antheil și-a amintit: „Hedy a spus că nu se simte foarte confortabil, stând acolo la Hollywood și câștigând mulți bani când lucrurile erau într-o astfel de stare”. După căsătoria ei cu Mandl, a avut cunoștințe despre muniții și diverse arme care s-au dovedit benefice. Și astfel, Lamarr și Antheil au început să se ocupe cu idei pentru a combate puterile axei.

Cei doi au venit cu un nou sistem de comunicații extraordinar, folosit cu intenția de a ghida torpilele către țintele lor în război. Sistemul a implicat utilizarea „saltului de frecvență” între undele radio, atât transmițătorul, cât și receptorul, sărind împreună la frecvențe noi. Acest lucru a împiedicat interceptarea undelor radio, permițând astfel torpilei să-și găsească ținta dorită. După crearea sa, Lamarr și Antheil au căutat un brevet și sprijin militar pentru invenție. În timp ce i s-a acordat brevetul US nr. 2.292.387 în august 1942, Marina a decis împotriva implementării noului sistem. Respingerea a determinat-o pe Lamarr să sprijine eforturile de război cu celebritatea ei prin vânzarea de obligațiuni de război. Fericită în țara ei de adopție, a devenit cetățean american în aprilie 1953.

Între timp, brevetul lui Lamarr a expirat înainte de a vedea vreodată un ban din el. În timp ce a continuat să acumuleze credite în filme până în 1958, geniul ei inventiv nu a fost încă recunoscut de public. Abia în ultimii ani ai lui Lamarr a primit un premiu pentru invenția ei. Fundația Electronic Frontier i-a acordat în comun lui Lamarr și Antheil „Premiul Pioneer” în 1997. De asemenea, Lamarr a devenit prima femeie care a primit premiul „Bulbie Gnass Spirit of Achievement” al Convenției de Invenție. Deși a murit în 2000, Lamarr a fost inclusă în National Inventors Hall of Fame pentru dezvoltarea tehnologiei sale de salt de frecvență în 2014. O astfel de realizare a făcut-o pe Lamarr să fie supranumită „mama Wi-Fi-ului” și a altor comunicații fără fir precum GPS și Bluetooth.