$$$

 ALB și NEGRU 

    Adrian PĂUNESCU 

Încă o noapte albă în contul vieții gri

Încă un bulgăr negru la muntele de smoală

Încă un om mai crede și altul îl înșală

Și „a minți” se-aude la fel cu „a iubi”.

Nu mai putem distinge minciuna de greșeală?

Ni-i dat să spargem, noaptea, tot ce zidim pe zi

Cu-aceste falimente de praf ce vom zidi?

Iubito, cum să ducem angoasa mondială?

Ce drept are minciuna să vină între noi?

Dăm pensie la diavoli să ne păzeasca iadul.

Noi re-nviem și raiul, și muntele, și bradul!

Te-acuz și-ți cad în față târându-mă-n noroi.

Noi suntem programații, trimișii, posedații

Unui blestem mai mare, mai rău și mai adânc.

M-a umilit minciuna, pe-a cărei nota plâng.

Strigoii-nstrăinării din casa noastră ia-ți-i.

Încă o noapte albă, poți merge să te culci

Te voi iubi de taină, de jale și de veghe,

Îti voi fura din vorbe, cercei pentru ureche

Încă o noapte albă, cu negre fructe dulci.

Eu plec nu prea departe, aici, lânga pădure

Mă întîlnesc cu Shakespeare, un viitor coleg.

Și într-o tragedie de-a lui am să te leg,

Ca toți actorii lumii destinul să ți-l fure.

Prea dulceo! Noapte bună –să visezi că minți

Și trează în minciună s-adormi cu foc sub talpă

Să ai o noapte neagră, să am o noapte albă

Tu cu o taină-n suflet, eu cu-n cuțit în dinți.