$$$

 Grigoraș Dinicu a murit pe 28 martie 1949...

 S-a născut la 3 aprilie 1889 în cartierul „Scaune” al lăutarilor bucureșteni, și a trăit de mic copil în atmosfera muzicii populare. Tatăl sau, Ionica Dinu era un muzicant foarte cunoscut, care cântase în Franța și Rusia, coleg de taraf cu vestitul Sava Pădureanu, fost lăutar al țarului Rusiei.

Grigoraș Dinicu a fost un violonist virtuoz și compozitor român de origine roma, care s-a impus printr-o maniera deosebita de interpretare a vechilor piese muzicale din repertoriul lăutăresc, prin sobrietatea stilului sau individual și prin tehnica instrumentală excepțională. Este cunoscut în toată lumea mai ales pentru compoziția sa din 1906, Hora Staccato.

De mic, Grigoraș Dinicu cânta în corul de copii al bisericii „Scaunele Vechi”, iar mai târziu, alături de tânărul Trandafir, fiul cunoscutului lăutar Dobrică, a prins gustul muzicii. Primele lecții de vioara le-a luat de la Moș Zamfir, un lăutar bătrân, care l-a învățat să cânte „Doina haiducului”, „Lume, lume, soro lume”, „Arde foc la București” și chiar „Ciocârlia”.

Grigoraș Dinicu a fost primit la Conservator în 1902 (la doar 13 ani), a prins un an de studiu cu cunoscutul pedagog Carl Flesch.

În 1906 Grigoraș Dinicu și-a dat examenul de absolvent al Conservatorului pe scena Ateneului Roman, interpretând partea solistica a Concertului nr. 1 pentru vioara și orchestra de Niccolo Paganini, pentru care i s-a acordat Premiul I. Printre „bisurile” executate, a strecurat și compoziția proprie „Hora Staccato”, care i-a adus nemurirea.

După doi ani de practică în Orchestra Simfonica a Ministerului Instrucțiunii Publice, Grigoraș Dinicu a apărut ca solist al acestei formații. Deși dornic să-și continue studiile de muzică cultă, cu micul salariu primit nu-și putea asigura existența și astfel s-a angajat șef de taraf la restaurantul-gradină de la „Bufet”, unde cânta în fiecare seara.

În 1913 încheie un contract cu restaurantul lui Ionica Enescu, unde va cânta timp de 22 de ani. Programele muzicale prezentate satisfăceau cele mai exigente pretenții, Grigoraș Dinicu interpreta deopotrivă atât piese din repertoriul clasic, cât și cel de cafe-concert sau popular.

O data cu izbucnirea primului război mondial Grigoraș Dinicu organizează concerte de binefacere și în spitalele pentru răniți. După război își alcătuiește propriul ansamblu, împreună cu țambalagiul Budișteanu, un virtuoz al acestui instrument.

Anii de după primul război conduc la consacrarea mondiala a lui Grigoraș Dinicu, când acesta primește un angajament la Green Park Hotel din Londra, urmând să plece la Monte Carlo unde, în vestitul Empire, se va întâlni cu George Enescu, iar peste câteva zile cu Fritz Kreisler, ale cărui compoziții pentru vioara figurau în repertoriul său.

În anul 1937, Grigoraș Dinicu este invitat să cânte în cadrul Expoziției Internaționale de la Paris unde, seara de seara, miile de vizitatori au ascultat taraful de lăutari din România. Întors la București, devine concert-maestru al orchestrei simfonice „Pro Arte”, un ansamblu de 80 de instrumentiști sub conducerea dirijorului George Cocea.

La Expoziția Mondiala din New York, în 1939, taraful lui Grigoraș Dinicu este însoțit de Maria Tănase. Vreme de patru luni cânta împreună la restaurantul lui Jean Filipescu din New York, unde primesc ovațiile entuziaste ale Marlenei Dietrich.

Grigoraș Dinicu a murit în 28 martie 1949. A fost înhumat la Cimitirul „Pătrunjel” (azi „Reînvierea”), foarte aproape de lăutari ca Sava Pădureanu, Cristache Ciolac, Costică Pompieru. La înmormântare, Orchestra „Barbu Lăutaru” condusă de Ionel Budișteanu a cântat „Hora Staccato”.