$$$

 VIAȚA LUI TEODOR RÂȘCANU

În 1822, după ce Marea Poartă Otomană decide să nu mai susţină domnitori fanarioţi la conducerea ţărilor române, pentru domnia Moldovei erau 3 candidaţi: Ioniţă Sturdza, Gheorghe Cuza şi Iordache Râşcanu. Dintre aceştia, primul devine domnitor al Moldovei, însă un personaj interesant a fost şi vornicul Iordache Râşcanu, tatăl revoluţionarului Teodor Râşcanu, de care ne vom ocupa în acest articol.

Iordache Râşcanu a jucat un rol politic important pe vremea lui, în ţara Moldovei. A ajuns până la rangul de vel vornic al ţării de sus, iar în 1821 este vel spătar. Sub căimăcămia lui Ştefan Vogoride ajunge vel vornic al poliţiei, în 1822 este vel vornic al ţării de sus, apoi devine preşedintele divanului criminalicesc, dregătorie nou creată de Ioniţă Sturdza Vodă în Decembrie 1825. Vornicul Iordache Râşcanu a murit în anul 1828, fiind îngropat lângă biserica ctitorită de dânsul în satul moşiei sale Drăguşeni, judeţul Vaslui.

Marele dregător a avut 4 copii, iar unul dintre ei a fost Teodor Râşcanu. Născut în anul 1813 şi botezat fiind de unchiul său, spătarul Arghire Cuza, Toderiţă avea 15 ani când a murit tatăl său, vornicul Iordache. A fost crescut şi alintat de maică-sa, vorniceasa Paraschiva, care îl iubea mai tare decât pe toţi copiii ei, fiindcă era mezinul şi pentru că îl avea numai pe el pe lângă dânsa acasă.

Până în 1843, Toderiţă a stat pe lângă maică-sa la ţară, ocupându-se de moşie, deşi aveau case în Iaşi, în Beilic. Dar viaţa liniştită şi tihnită de ţară pe care o ducea la Drăguşeni fu curmată de o întâmplare care avea să fie hotărâtoare pentru tot restul vieţii sale. La 1846, când stăpânirea a hotărât, din motive financiare, ca şi anumiţi boieri să plătească taxe, în special boierii de Vaslui s-au arătat foarte nemulţumiţi. Ei au întocmit o plângere către divanul domnitorului Mihail Sturdza, dar ea nu le-a fost luată în seamă.

Încăpăţânându-se în atitudinea lor, boierii vasluieni au trimis la Iaşi 3 delegaţi, pentru a le susţine revendicările. Aceşti delegaţi erau serdarul Toader Sion (fratele paharnicului G. Sion, care a scris „Arhontologia Moldovei”), căminarul T. Dormuz şi Teodor Râşcanu, care încă nu avea niciun rang de boierie, căci nu fusese în dregătorii. Aceştia, îndeosebi Teodor Râşcanu, când au apărut în faţa Sfatului Domnesc, au ameninţat că nu doar că nu vor plăti taxa nou impusă, dar se vor împotrivi și la alte taxe deja existente.

Scandalizat de purtarea lor atât de îndrăzneaţă, cei trei boieri au fost daţi afară, iar Iorgu Ghica, ministru de Interne, după ce s-a sfătuit cu domnitorul, a dat ordin ca boierii respectivi să fie prinşi şi alungaţi din ţară. Pe când Toader Sion şi T. Dormuz au aşteptat cu resemnare hotărârea, fiind arestaţi, tovarăşul lor, Teodor Râşcanu a reuşit să fugă din Iaşi, travestit în straie militare împrumutate, către moşia sa din Vaslui.

Din clipa aceea, fugarul n-a mai avut pic de răgaz. Poliţia era mereu pe urma lui, iar ispravnicii tuturor judeţelor Moldovei aveau poruncă să-l caute şi să-l prindă. Ascunzându-se când la el acasă, la Drăguşeni, când pe la numeroşii boieri prieteni, ori hoinărind prin codri, Toderiţă Râşcanu a umblat aşa vreo 5 luni. El tot nădăjduia că Vodă Sturdza se va îmbuna şi-l va ierta, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Până la urmă, Toderiţă luă hotărârea de a fugi din ţară.

Prin noiembrie 1846, tânărul a ajuns la Paris. Acolo a găsit şi a legat prietenie cu tinerii munteni: Ion Ghica, C.A.Rosetti, fraţii Goleşti, D. Filipescu, Gr. Alexandrescu etc., care se aflau la studii şi întemeiaseră societatea studenţilor români. Între timp, mama lui, bătrâna voiniceasă Paraschiva Râşcanu, depunea mari stăruinţi pe lângă Vodă Sturdza ca să-i îngăduie fiului ei drag întoarcerea în ţară. Domnitorul până la urmă se înduplecă şi încuviinţă întoarcerea în ţară a răzvrătitului, cu condiţia expresă că să locuiască numai la moşia Drăguşeni, neavând voie să calce la Iaşi.

Dar, Toderiţă nu s-a grăbit cu întorsul acasă. La Paris, Teodor Râşcanu îşi făcuse un cerc de prieteni dintre românii de acolo. Aflând că la Iaşi a izbucnit revoluţia (27 martie 1848), Toderiţă Râşcanu, care aştepta cu nerăbdare prăbuşirea lui Vodă Sturdza, se hotărî să se întoarcă în ţară. Pe 1 aprilie 1848, guvernul lui Mihai Sturdza, care spulberase mişcarea revoluţionară a boierilor din Iaşi, puse interdicţia de a intra în ţară pentru mai mulţi boieri aflaţi peste hotare, printre care se număra şi Teodor Râşcanu. Dar, cu toată opreliştea, peste trei luni (adică la 1 iulie 1848), Toderiţă Râşcanu intră în ţară pe la Palanca, împreună cu prietenul său N. Ghica-Comănești, fiind travestit ca vizitiu.

Însă, Toderiţă şi-a dat seama că este de prisos să mai încerce a răzbate până la Iaşi sau măcar până la căminul lui din ţinutul Vaslui. Mişcarea revoluţionară în Moldova fusese înnăbuşită încă din luna martie, iar urgia lui Vodă Sturdza împotriva boierilor răzvrătiţi era mai straşnică decât oricând. Ordine severe erau date tuturor ispravnicilor ca Teodor Râşcanu să fie prins. Şi astfel, el fu nevoit să fugă iarăşi din ţară. De astădată, trecu graniţa Munteniei, pe la Focşani, îndreptându-se spre Bucureşti. Acolo îl cunoscu pe Nicolae Bălcescu; însă, la Bucureşti găsi aceeaşi jalnică stare de lucruri ca şi în Moldova. Şi în Muntenia revoluţia fusese înnăbuşită.

La 18 iulie 1848, Toderiţă plecă din Bucureşti spre Constantinopol. Ajunse la Constantinopol pe la începutul lui august 1848, iar acolo, începu să frecventeze ambasadele puterilor europene, intrând în relaţii de prietenie cu înalţi dregători europeni şi turci. T. Râşcanu întocmi în limba franceză un lung memoriu către sultanul Imperiului Otoman, în care istorisi faptele ce i-au pricinuit urgia domnului şi arătând starea jalnică care era în Moldova. Dar plângerea la sultan împotriva domnitorului Mihail Sturdza nu avu nicio urmare.

Pe când se afla la Constantinopol, tot aşteptând să cadă acela care nu-i îngăduia întoarcerea în ţară, Teodor Râşcanu cunoscu pe frumoasa Penelopa Eliades, de care se îndrăgosti. Avea atunci 36 de ani şi cum încă nu fusese căsătorit, se gândi s-o ia de soţie pe frumoasa grecoaică. Se căsători cu ea, acolo la Constantinopol, dar după aceea primi veste din ţară că la Drăguşeni, maică-sa, vorniceasa Paraschiva, care de trei ani nu-l mai văzuse, se stinsese din viaţă.

Doi ani a trăit T. Râşcanu în Constantinopol, aşteptând posibilitatea de a se putea întoarce acasă. Pribegia sa luă sfârşit, odată cu încetarea domniei lui Mihai Sturdza şi venirea în scaunul Moldovei a noului domnitor Grigore Ghica Vodă V.

Viața revoluționarului Teodor Râșcanu a fost transpusă în romanul istoric „Răzvrătitul Toderiță”de către nepotul său, scriitorul și publicistul Theodor Râșcanu.