$$$

 CHARLES DARWIN

Renumit naturalist englez, autor al teoriei evoluției speciilor prin selecție naturală. S-a născut la 12 februarie 1809 la Shrewsbury, fiul unui medic și nepotul unui celebru naturalist (Erasmus Darwin). Influențat de tatăl său, a urmat studiile medicale la Edinburgh, pe care le-a abandonat curând, și studiile teologice la Universitatea Cambridge, unde și-a aprofundat interesul pentru științele naturii. Esențială în timpul șederii sale la Edinburgh a fost prietenia sa cu profesorul de botanică JT Henslow, cu care a legat o prietenie în ciuda diferenței de vârstă și a statutului academic. Citirea lucrărilor lui Alexander von Humboldt și Herschel i-a adâncit interesul față de hobby-urile sale naturaliste. Henslow i-a oferit ocazia să se îmbarce pe Beagle, comandat de căpitanul de Fitz-Roy, ca naturalist oficial, într-o călătorie de explorare științifică prin emisfera sudică (Capul Verde, insulele din America de Sud, Insulele Galapagos, Brazilia și Australia). Această călătorie a fost decisivă pentru Darwin, deoarece cantitatea și varietatea enormă de observații și material biologic clasificat în timpul acestei călătorii, și mai ales observațiile făcute în Insulele Galapagos, au constituit materialul din care Darwin a conceput teoria evoluției speciilor prin selecția naturală. În timpul călătoriei lui Beagle, Darwin a scris un jurnal detaliat al naturalistului, care a fost publicat și l-a făcut cunoscut în lumea științifică. Cu toate acestea, deși începuse deja să conceapă unele dintre ideile de bază ale teoriei sale evoluționiste în timpul acestei călătorii, abia după douăzeci și trei de ani, Darwin își va publica teoria terminată. După călătoria, care a durat între 27 decembrie 1831 și 2 octombrie 1836, s-a stabilit la Londra, unde s-a împrietenit cu oameni de știință foarte valoroși precum eminentul geolog Charles Lyell și naturaliștii Joseph Hooker și T.H. Huxley .

Lectura, în 1838, a lui Malthus „Essay on Population” (1798), o lucrare în care autorul își expune studiile despre creșterea exponențială a populației umane și prevede conflictele pe care aceasta le duce din cauza lipsei de resurse, l-a influențat în mod deosebit și în interpretarea observațiilor sale la bordul Beagle. Astfel, sub influența acestei lecturi, Darwin dezvăluie contradicțiile vieții, supuse unei lupte necontenite și violente pentru supraviețuire care duce la selecția nemiloasă a ființelor vii și la anihilarea celor mai puțin înzestrate. Cu aceasta, Darwin prezintă o concepție despre natură care nu este nici bucolică, nici armonioasă: viața este o luptă pentru supraviețuire. Pe de altă parte, lucrarea geologică a lui Lyell i-a sugerat importanța enormă a schimbărilor aparent imperceptibile care au loc în toate zonele naturii.

În 1842, suferind de o lungă boală care i-a subminat sănătatea, Darwin, care se căsătorise în ianuarie 1839 și publicase între timp „Zoologia călătoriei lui Beagle”, și-a mutat reședința în Down, în comitatul Kent, unde a rămas până la moartea sa, la 19 aprilie 1882. În această perioadă, Darwin a fost întrerupt doar de o perioadă îndelungată de muncă științifică. În 1856 a primit un eseu de la naturalistul Alfred Russell Wallace, care expune același nucleu general al teoriei evoluției pe care Darwin o concepea încă din 1842 și la care lucrase cu răbdare ani de zile și despre care în lucrările sale fuseseră publicate doar aspecte foarte generale. Lyell și Hooker, cunoscători ai teoriilor darwiniene, puși în fața posibilității ca Wallace să fie înaintea lui Darwin în formularea unei teorii evoluționiste, l-au sfătuit să publice cât mai curând posibil o lucrare în care să explice pe deplin această concepție. În același an 1856 (1 iulie), Darwin a prezentat Societății Linnaeane, în același timp cu Wallace, o comunicare care conținea o scrisoare de la el către savantul Asa Gray, despre teoria sa, și o schiță a acesteia din 1844, care a demonstrat paternitatea lui a teoriei evoluției prin selecție naturală. În următorii doi ani s-a dedicat scrierii a ceea ce avea să devină lucrarea sa fundamentală: „On the Origin of Species by Means of Natural Selection, or the Struggle for Existence in Nature”, publicată în 1859. În această lucrare, Darwin prezintă în detaliu (dar mult mai pe scurt decât și-ar fi dorit, ceea ce a avut ca rezultat un succes mai mare pentru carte) teoria sa, care ar avea o semnificație generală a evoluției nu numai pentru Darwin, ci doar pentru biologie.

Originea speciilor este opera unui naturalist meticulos, mai mult decât un anatomist sau fiziolog, cu o mare capacitate de a sintetiza date multiple într-o teorie fructuoasă care a căutat rădăcinile genealogice ale diferențelor și asemănărilor dintre specii. Faptul că a prezentat o teorie generală îndrăzneață, fără experimente detaliate, precum și unele argumente bazate pe simple presupuneri, a stârnit criticile unor naturaliști. Lucrarea a avut însă un succes uriaș, atât de mult încât prima ediție s-a epuizat în mai puțin de o săptămână. În edițiile succesive, Darwin a rafinat cartea și, în lucrările ulterioare, a oferit o mulțime de material științific pentru a-și susține teoria. Ca o consecință logică a concepției sale evolutive despre specie, Darwin a întreprins studiul evoluției umane și în lucrarea sa „The Descent of Man and Sexual Selection”, publicată în 1871, o lucrare în care, subliniind animalitatea omului și genealogia sa biologică care îl face un descendent al maimuțelor, el a smuls pretinsa autonomie și hotărâre biologică a pretinsei sale superiorități biologice. Din acest motiv, s-a considerat că, asemenea lui Copernic, care a dat o lovitură decisivă aroganței umane care a făcut din om centrul universului, Darwin a continuat această tendință și l-a plasat pe om printre alte animale, diferențele față de care nu sunt de natură supranaturală, ci rezultatul aceleiași evoluții biologice care operează în întreaga natură.

În general, opera lui Darwin, care între timp înclinase spre agnosticism (un termen inventat inițial în 1869 de Thomas Huxley, un prieten al lui Darwin și un mare apărător al teoriilor sale), a fost o lovitură severă atât pentru fixism, cât și pentru concepțiile teleologice și creaționiste. Pentru el, concepția religioasă care susține că ființele vii sunt opera unui creator inteligent este complet lipsită de sens și este rezultatul unei proiecții a acțiunii tehnice umane asupra naturii care își imaginează că un zeu o operează așa cum o face un tâmplar pe lemn și, de asemenea, atacă ideea unui plan preconceput în natură, care, dacă ar exista, ar fi teribil, deoarece condamnă fără milă existența.

Recepția operei lui Darwin a fost foarte diversă. Deși ipoteza evoluției speciilor prin selecție naturală începuse deja să fie general acceptată în rândul biologilor în jurul anilor 1880, consecințele ei filozofice și religioase au stârnit o lungă controversă, mai ales în ceea ce privește originea omului. În acest sens, sunt binecunoscute condamnările furioase ale evoluționismului atât de către Biserica Catolică, cât și de către Biserica Anglicană, la fel ca și numeroasele caricaturi ale lui Darwin cu trup de maimuță. În 1860, episcopul anglican Wilberforce s-a angajat într-o dezbatere celebră cu T. H. Huxley și, în timp ce episcopul a subliniat originea divină a omului, Huxley a răspuns că prefera să fie o maimuță desăvârșită decât un Adam degenerat. De asemenea, este cunoscută anecdota amuzantă despre doamna engleză care, afland teoriile lui Darwin, a exclamat: „A coborât dintr-o maimuță!”. Pe de altă parte, „Originea speciilor” și „Descendența omului” au avut un impact foarte favorabil în cercurile filozofice cu tendință materialistă, până în punctul în care Marx i-a scris lui Darwin dedicându-i mari laude și i-a cerut permisiunea de a-i dedica al doilea volum din „Capitalul”, pe care Darwin l-a refuzat politicos. Dintr-o perspectivă foarte diferită, darwinismul a fost salutat și de unii ideologi ultraconservatori și rasiști, fondatori ai darwinismului social, care au văzut în el o justificare pentru diferențele sociale și de clasă. O variantă deosebit de influentă a darwinismului social este reprezentată de filosofia lui Spencer.

Dintre biologii care au adoptat teoria evoluționistă, pe lângă deja menționatul T. Huxley, merită evidențiat savantul german Ernst Haeckel.

Alte lucrări notabile ale lui Darwin includ: 

The Coral Reefs (1842); 

Despre fertilizarea orhideelor (1862); 

Mișcările și obiceiurile plantelor cățărătoare (1865); 

Despre variația animalelor și plantelor domestice (1868); 

Plante insectivore (1875) 

Autobiografie (1958, postum).