Când mi se face dor de mama mea,
Îmi pun în ceașca veche o cafea...
Și-i povestesc în gând de fiecare,
Și tot în gând îi cer iertare...
Aș vrea să-i spun că a avut dreptate,
Dar din păcate asta nu se poate!
Și-mi pare rău, atât de rău îmi pare!
Și iar îi cer în gând iertare!
Durerea am ascuns-o bine,
Acolo, în inimă la mine...
Și fiecare zi o iau așa cum este
Și-ncerc să o transform într-o poveste...
Iar când aștern o strofă pe hârtie,
O fac cu drag și gingășie
Pentru că sunt vegheată, dintre stele
De dorurile mamei mele...
Când mi se face dor de mama mea,
Îmi pun în ceașca veche o cafea...
Și pare-mi-se că zăresc
Doi ochi căprui, care-mi zâmbesc...
Sorina Dumitrescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu