#№#

 Florică Murariu a fost împușcat în zona Parcului Moghioroș de un militar în termen, pe când încerca să se legitimeze

„Flankerul de aur” al naționalei de rugby avea doar 34 de ani și juca la Steaua. Era nascut pe 28 martie 1955.

Rugby-ul a fost sportul care a plătit cel mai scump recâștigarea libertății în Decembrie 1989. O libertate care avea să încheie brusc viața și cariera unuia dintre cei mai mari rugbiști români, Florică Murariu. Omul care în urmă cu numai un an conducea România spre o victorie istorică la Cardiff, împotriva Țării Galilor (15-9) cădea victima gestului inconștient al unui soldat. Avea 34 de ani și toată viața înainte. 

Florică Murariu a fost unul dintre cei mai buni flankeri din istoria rugbyului românesc 

Împușcat pe când se legitima

Căpitan al naționalei de rugby a României, Florică Murariu a fost singurul „stejar” care a evoluat într-o selecționată mondială la Centenarul rugbyului galez. A adunat peste 70 de selecții naționale, a participat cu România la prima Cupă Mondială și a făcut parte din echipa care bătea Franța la București, în 1980, cu 15-0! Avea 34 de ani și în acea dimineață de 24 decembrie 1989 primise ordin să se prezinte la unitatea militară de care aparținea. Era ora 9 dimineața! Florică Murariu era însoțit de nașul lui de cununie, Ioan Moldovan și se deplasau pe bulevardul Drumul Taberei. În dreptul parcului Moghioroș au fost opriți de echipajul unui TAB aparținând unității 01270 din Focșani și pus să se legitimeze. Și de aici începe legenda. Gestul său de a duce mâna la haină a fost văzut ca o amenințare de către unul dintre soldați care a deschis focul. Sau poate că în momentul în care și-a deschis haina, soldatul a văzut tricoul pe care Florică îl purta, tricoul naționalei de rugby a Zimbabwe și s-a speriat. Cert e că glonțul de 7,62mm tras de acesta l-a lovit mortal pe căpitanul naționalei. „Avea o geacă de blugi îmblănită, blugi, era îmbrăcat bine pentru acele timpuri. A zis cum îl cheamă, că merge la unitate și în clipa aceea, nimeni nu știe ce s-a întâmplat. La televizor au zis că în Drumul Taberei s-au văzut persoane dubioase, îmbrăcate cu haine străine, cu agende cu numerele de telefon ale teroriștilor. Și Florică avea o agendă la el, dar erau numerele noastre de telefon. Atunci am făcut legătura că ei s-au gândit că o fi vreun terorist. O mașină l-a dus repede la Spitalul Municipal, dar a murit pe drum”, povestește Costică Murariu.

Florică Murariu a fost căpitanul României în victoria istoria de la Cardiff, din 1988, în fața Țării Galilor, 15-9

„Aveam o presimțire”

De câte ori rostește numele fratelui vocea îi devine mai caldă, iar ochii i se umezesc. În acea zi de decembrie, au primit brutal vestea. De la televizor! „Erau Actualitățile la ora 5 după-amiaza și acolo l-am văzut la morgă. Au spus că a fost împușcat în Drumul Taberei. Mama a intrat în șoc! Imaginea cu el la morgă nu o vom uita toată viața. Aveam o presimțire că se va întâmpla ceva rău pentru că am tot sunat la el acasă și nu răspundea nimeni”, pune acesta cap la cap amintirile. Vorbește încet, face pauze mari între cuvinte și își întărește spusele cu gesturi largi. Uneori, când durerea e prea puternică, răsfoiește actele pe care le-a adus cu el și ochii rămân mult timp privind în gol. „M-am întors pe 26 decembrie ca să-l înmormântez. Primul drum l-am făcut la clubul Steaua să aflu în ce împrejurări a murit fratele meu. Aici l-am găsit pe colonelul Tănase cu o mitralieră pe geam, cu cartușe în ea. Mi-a spus «Măi, Murariule, aici sunt teroriști, cimitirul acesta e plin de teroriști!»L-am întrebat de fratele meu, cum s-a întâmplat și mi-a zis doar atât «nici eu nu știu, dar l-au împușcat»”, explică el.

Hari Dumitraș, fostul căpitan al României, i-a dedicat lui Florică Murariu victoria obținută în fața Franței, 12-6, la Auch, în mai 1990

O cută adâncă îi brăzdează fruntea și retrăiește parcă acele zile tulburi de decembrie. O reconstituire cu atât mai dureroasă, cu cât camera clubului Steaua în care stăm de vorbă are propria istorie. „Chiar aici, în această cameră se pregăteau coșciugele pentru morți. Când am intrat erau vreo trei coșciuge și am luat și eu unul pentru Florică. Apoi am mers să-l luăm de la morgă, de la Vitan Bârzești. Inițial ne-am gândit să-l înmormântăm aici, la Cimitirul Eroilor, apoi ne-am gândit la părinții noștri și am hotărât să-l duceam acasă, la țară, să fie aproape de locul pe care el l-a iubit”, oftează Costică. Florică Murariu și-a găsit liniștea în comuna natală, Mitoc, în județul Botoșani. E pomenit tot timpul în slujbe, rugăciuni și parastase. O școală generală și o stradă îi poartă numele, iar trofeele și fotografiile îi sunt cuprinse într-un muzeu din incinta Primăriei din Mitoc.  

Costică Murariu speră să se facă dreptate și ucigașul fratelui său să plătească 

Caz soluționat în 93, soluție comunicată în 2011

În anul 2011 viața familiei Murariu avea să se schimbe încă o dată. O nouă lovitură. După 22 de ani de tăcere, de cercetări făcute personal, Costică Murariu face o solicitare la Parchetul Militar prin care se interesează de mersul anchetei în ce privește moartea fratelui. Cererea este soluționată în luna octombrie și astfel află toate răspunsurile: numele ucigașului și faptul că a fost scăpat nevinovat. Mai mult, află că dosarul se soluționase încă din 1993, dar procurorul Gheorghe Oancea care instrumentase cazul ceruse ca soluția să nu se comunice. „Acolo scria totul, că soldatul Lepădatu Fănică din Petrila, județul Hunedoara a recunoscut că l-a împușcat pe fratele meu și că s-a hotărât neînceperea urmăririi penale. Totul se terminase în 1993 și noi nu știam nimic”, povestește indignat Costică Murariu.

„Ucigașul fratelui meu e liber!”

De trei ani a învățat să trăiască cu gândul că undeva, în Hunedoara, ucigașul fratelui său e liber. Trăiește, râde, are o familie, poate chiar se laudă cu faptele lui de la Revoluție. „Eu nu cred în dreptate, în niciun fel de dreptate. Soldatul acela, ucigașul acela se plimbă bine mersi, probabil are și certificat de revoluționar, mai ia și niște bani de pe spinarea noastră. Soldatul acela a omorât un om nevinovat, un om care iubea viața și se bucura de ea. Cum pot să mai cred în dreptate?”, izbucnește acesta. Ochii i se umplu de lacrimi și mâinile încep să-i tremure. Durerea e atât de puternică încât minute bune nu reușește să-și găsească vorbele. Ne privește în ochi, dar vede parcă dincolo de noi: „Știți de ce mai trăiesc? Doar ca să-l văd pe ucigașul fratelui meu și să-l întreb de ce l-a împușcat”.

Rezoluția de neîncepere a urmării penale a fost dată în 1993 și aflată de familia Murariu, la solicitarea lor, în 2011

Procurorii militari au decis neînceperea urmării penale în ce-l privește pe soldatul care l-a împușcat pe Florică Murariu, invocând „eroarea de fapt” : „Din analogia împrejurărilor în care s-a produs fapta, rezultă în mod cert că militarul, în momentul săvârșirii acesteia, s-a aflat în eroare de fapt… atunci când victima, în mod imprudent a lăsat mâinile în jos, putând crea impresia că va scoate o arma”. (extras din Rezoluția nr. 1005/P/1991 din 18 mai 1993)

Se spune că cel mai greu atunci când pierzi pe cineva e să îi ții minte vocea. Chipul, gesturile, întâmplările comune, totul rămâne. „Îl mai visați pe fratele dumneavoastră?”. Costică Murariu ne primește întrebarea cu o ridicare de sprâncene. „Tot mai rar! În primii ani l-am visat des, aproape noapte de noapte, stăteam de vorbă, râdeam, ca pe timpuri. Știți, chiar înainte de a primi informațiile de la Procuratura Militară, am avut un vis: stăteam de vorbă și l-am întrebat ceva, dar nu a mai apucat să-mi răspundă. Din acea noapte nu i-am mai auzit glasul. Dacă îmi lipsește? Eram foarte legați ca frați, avea grijă de noi toți, avea o vorbă bună pentru fiecare, era sufletul nostru”, spune acesta.

„Am văzut soldați care se lăudau că ei la Revoluție au împușcat teroriști, că au împușcat pe cutare, etc. Nu am mai putut răbda și le-am zis «Măi băieți, voi nu ați împușcat niciun terorist, voi ați împușcat oameni nevinovați, care erau pe stradă»”, Costică Murariu, fratele lui Florică Murariu, rugbist împușcat la Revoluție

Florică Murariu a fost printre jucătorii emblematici ai clubului Steaua, cu care a cucerit numeroase titluri naționale 

Din anul 2010 școala generală, o stradă și muzeul din incinta Primăriei din Mitoc (jud. Botoșani) poartă numele marelui rugbist botoșănean Florică Murariu