$$$

 Ce şcoală-naltă 

- Costache Ioanid -

Ce şcoală-naltă-i bătrâneţea!

E cea din urmă facultate.

În ea înveţi nu cum se-adună,

ci cum se lasă-n urmă toate.

Talent, putere, frumuseţe,

tot ce te-mpodobea odată

se scutură ca trandafirii

muşcaţi de brumă şi de zloată.

Zăreşti adesea în oglindă

un chip străin, şi ţi se pare

că totul e un joc de umbre

şi de oglinzi diformatoare.

Şi, totuşi, dacă faţa-i strâmbă

iar paşii-mpleticiţi şi grei,

tu porţi în piept o aşteptare,

un freamăt lin de porumbei.

Căci dacă treci prin şcoala toamnei

şi-a-nfioraţilor nămeţi,

nu ştii c-ajungi bogat şi tânăr

la poarta nesfârşitei vieţi.

Să vezi cum cresc cei mici asupra-ti,

să fii lasat tot mai deoparte,

să strângă lumea pentru clipa-

tu...pentru dincolo de moarte...

Să poţi păstra în suflet pace

când eşti ca marmora sub daltă...

Să pierzi orice, dar nu nădejdea...

Ce har mareţ! Ce şcoală -naltă!