***

 R O M A N I E

- Radu DEMETRESCU GYR

Pe unde calcă pasul, se ridică

un cântec lin, ca foșnetul de brazi.

Suspină-n glod o tâmplă de vlădică,

S au, lung, tresare mâna unui cneaz.

Din orice sfânt răsare o troiță

și-un lan de grâu din pieptul unui dac.

E, poate, frunte grea de jupâniță

urciorul pus la cină în cerdac.

Când plugul se înfige dârz în brazde

un Strâmbă-Lemne spintecă în lut.

Dorm Feți-Frumoșii-n crini și din obraz de

Sânziene albe zarzări au crescut.

Ce ochi surâd în floarea de răsură?

Ce trup de fată tremură-n rogoz?

Pe unde treci, rădvanele trecură

la nunți și la botez de voievozi.

Pornește vânt prin trestii dunărene

să ducă duhul prințului-mrejer,

și-n seri adânci nu luna suie-alene

ci cușma basarabului, pe cer.

La denii, sub icoane bizantine

cu Precista, în zâmbet daurit,

îngenunchind alăturea de tine

se roagă Ștefan Vodă prea smerit...

Vino și ascultă veacurile Țării

cum trec pe drumuri, seara, după oi.

Ascultă, nu bat clopotele zării,

inima Țării cântă peste noi.

Ascultă, cu mioarele și cânii

baciul Mioriții suie colbăit.

Ascultă, – plânsă, ciutura fântânii

din fund de basme scoate veac topit.

Ascultă, ruga spusă la culcare

de pruncul tău, cu glas tremurător,

e-aceeași rugă limpede pe care

au spus-o cnejii în iatacul lor.

Privește, drumul ăsta scris în vreme

vine din morți, din doine pare tras –

și carul greu ce-n praful serii geme

e frate c-un bătrân iconostas.

Și-acest plaivaz, cu jocuri azurate,

cu care tu, poete, umbre țeși,

cu pragul mânăstirilor e frate

și cu baltagul aspru de plăieș.