#№

 PĂMÂNT SUB CĂLCÂIE 

ADRIAN. PĂUNESCU 

În zi înaltă pân - la Dumnezeu ,

Cu muguri mari de primăvară oarbă ,

Eu leg iluminat călcâiul meu 

De-ntreg pământul firelor de iarbă .

  Sunt năzăriri de înviere mici ,

Puternică-i credința mea în ele ,

Dar, Doamne , nu mai vreau să plec de-aici 

Mi-e mult mai bine -n ierbi ca printre stele .

   Cu şuieratul munților în os ,

Cu lacrimile dezvelind obârşii ,

Mă țin legat de trupul păcătos 

Chemat de ale sufletului vârşii .

  Mă știu bolnav de tot ceea ce gust 

Şi înrobit de tot ce văd pe lume ,

Ce spirit larg în trupul meu îngust ,

Ce nemurire într-un singur nume .

   Mi-ar fi destul s-adorm definitiv 

Ca să revin la starea mea întâie ,

Dar vreau să sufăr fără de motiv 

Şi vreau să simt pământul în călcâie .

  Când limitele sângelui se rup 

Şi cerul pur ar năvăli încoace ,

Pe lângă viciul de -a avea un trup 

Am dobândit şi viciul că îmi place .