Cum ne folosim ATENȚIA?
Atenția este capacitatea de filtrare a informației importante, eliminând-o pe cea mai puțin relevantă, atunci când mintea noastră este copleșită de o multitudine de stimuli.
Distragerea atenției poate fi cauzată de doi factori: SENZORIALI si EMOȚIONALI.
Cei senzoriali pot fi reprezentați de culoare, gust sau miros. Aceștia ajung la creier și sunt eliminați dacă avem un scop precis. De exemplu, citind acest text ignori culoara albă pe care apar aceste rânduri.
Cea de-a doua categorie sunt acei stimuli cu încărcătură emoțională. De pildă, atunci când citim ceva important și ne auzim numele s-ar putea se ne oprim din lecturat.
CUM NE ANTRENAM ATENȚIA?
Începem prin a ne stabili un scop precis. De exemplu, să citim o carte.
Dacă stabilim clar acest lucru mintea noastră suprapune cele citite peste un model deja existent și se extinde rețeaua neuronală cu informația absorbită. În schimb dacă nu avem antrenată atenția și suntem distrași de alți stimuli, creierul activează amintiri și circuite neuronale care nu au legătură cu ceea ce urmează să facem, astfel formându-se o rețea cu găuri foarte mari, riscând sa rămanem confuzi cu privire la textul citit.
Suntem predispuși să ne comutăm atenția de la un obiect la altul pentru a conștientiza mediul înconjurator, aceste schimbări rapide de focalizare fiind cândva decisive pentru supraviețuire, reducând șansele să omitem o sursă de hrană sau să fim luați prin surprindere de un prădător. Cititul, solicitând o atenție susținută pe un singur stimul, este un proces nenatural, creierul fiind nevoit a se adapta la a ignora altceva din jur. Alături de aceasta mai intervine descifrarea activă și eficientă a textului și interpretarea sensului. Lecturarea poate fi comparată cu meditația ce nu presupune golirea minții, ci umplerea ei, retragând atenția dinspre stimulii exteriori, spre cei interiori(cuvinte, idei, emoții).
De când a apărut alfabetul au fost schimbăti majore care au dus la eficientizarea citirii. Una dintre ele a fost spațierea cuvintelor, fiind posibilă o citire și o înțelegere mai rapidă(câteva milisecunde). Cu cât se exersează mai mult citirea cu atât apar mai mult schimbări complexe în creier, dezvoltându-se zone cerebrale specializate în descifrarea sporită a textului, astfel putând să dedice mai mult timp interpretării sensului.
Exersând menținerea atenției, deținem controlul asupra conștiinței, astfel reușind să ne atingem obiectivul și să fim satisfăcuți de cursul vieții cotidiene, să fim mai fericiți.
De felul cum ne folosim atenția ne putem face viața fericită sau mai puțin bogată, ea determinând ce informații vor fi păstrate. Emoțiile, amintirile, ideile sunt modelate de modul în care ne folosim atenția.
O stimulare pasivă( slaba conștientizare a unui stimul) nu produce modificări cerebrale. De exemplu, atunci când rulezi în neștire pe social media, fără un scop. În schimb, dacă te concentrezi pe un singur lucru(o carte sau un articol) te oprești din rătăcire, din oscilarea între trecut și viitor, blochezi emoții negative, amintiri apăsatoare, griji inutile.
Antrenându-te poți opri atenția să acționeze altfel decât îți dorești tu. De asta se ocupa lobul frontal, el te ajută să citești aceste rânduri până la capăt, blocând alți stimuli precum auzul, gustul, așezatul, mișcarea sau durerea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu