$$$

 Vă mai aduceți aminte de această poezie minunată? 

Mie una mi-e tare dragă! ❤️

GÂNDĂCELUL – Elena Farago

De ce m-ai prins în pumnul tău,

Copil frumos, tu nu știi oare

Că-s mic și eu și că mă doare

De ce mă strângi așa de rău?

Copil ca tine sunt și eu,

Și-mi place să mă joc și mie,

Și milă trebuie să-ți fie

De spaimă și de plânsul meu!

De ce să vrei să mă omori?

Că am și eu părinți ca tine,

Și-ar plânge mama după mine,

Și-ar plânge bietele surori,

Și-ar plânge tata mult de tot

Căci am trăit abia trei zile,

Îndură-te de ei, copile,

Și lasă-mă, că nu mai pot!...

Așa plângea un gândăcel

În pumnul ce-l strângea să-l rupă,

Și l-a deschis copilul după

Ce n-a mai fost nimic din el!

A încercat să-l mai învie

Suflându-i aripile-n vânt,

Dar a căzut în țărână frânt

Și-nțepenit pentru vecie!...

Scârbit de fapta ta cea rea

Degeaba plângi, acum, copile,

Ci du-te-n casă-acum și zi-le

Părinților isprava ta.

Și zi-le că de-acum ai vrea

Să ocrotești cu bunătate,

În cale-ți, orice vietate,

Oricât de far-de-nsemnătate

Și-oricât de mică ar fi ea!

Această poezie delicată ne amintește de importanța blândeții față de toate vietățile. Fiecare ființă, oricât de mică, are dreptul la viață și merită respect. 🐞