***

 Când intră copilaşul... 

Victor Hugo

Când intră copilaşul e râs şi bucurie

 Şi dulcea lui privire se oglindeşte vie

 În ochii tuturor.

 Şi cea mai tristă frunte şi mai împovărată

 Se descreţeşte, pruncul curat când se arată

 Zâmbind gânguritor.

 

 De-i primăvara-n floare sau de-i noiembrie-afară -

 Şi ne-ncălzim cu toţii la flacăra sprinţară

 În sobă scăpărând,

 Copilu-aduce viaţa cu el, ne luminează

 Şi-l alintăm şi râdem, iar mama-l priveghează

 Cum calcă, tremurând.

 

 Ades privind în sobă al flăcării răsuflet 

 Vorbim de cer, de ţară, poeţi, sau de vreun suflet

 Ce-şi nalţă ruga sus.

 Când intră el, adio şi patrie, şi slavă

 Şi toţi poeţii lumii! Şi vorba noastră gravă

 Zâmbind, i s-a supus.

 

 O, dacă aurora, când noi visăm în noapte

 Şi ascultăm cum unda prin trestii plânge-n şoapte

 Şi-aprinde-al ei fanar,

 Lumina ei deodată deşteaptă vii fanfare

 De clopote şi păsări ţâşnesc din zare-n zare

 Pe-al câmpului chenar.

 

 Tu, prunc, eşti aurora, iar sufletul meu parcă

 E-un câmp cu flori ce-n viaţă să-şi dăruie încearcă

 Miresmele lui vii;

 Sunt codrul, ale cărui crengi sumbre noduroase,

 Ţi-mpărtăşesc doar ţie dulci murmure duioase

 Şi raze aurii.

 

 Frumoşii-ţi ochi, cu-atâtea lumini suave, sfinte,

 Mânuţa ta curată şi veselă, cuminte,

 Nu ştiu să facă rău;

 N-ai bălăcit în mâlul lumescului coclaur

 Copil bălai, sfânt înger frumos, un nimb de aur

 Purtând pe capul tău!

 

 Eşti, printre noi, columba tronând pe arca sfântă;

 Picioru-ţi încă tânăr, prin ţărnă nu se-mplântă.

 Porţi aripi de azur;

 Întreaga lume-ţi pare că e-o-ntrebare vană,

 În trup şi-n suflet totul e fără de prihană.

 Nimic nu ai impur!

 

 Cât de frumos e pruncul zâmbind cu voie bună;

 În buna lui credinţă vrea parcă tot să-ţi spună

 Prin lacrimile lui.

 Uimit, privirea dulce în jurul lui rotindu-şi

 Şi sufletul lui fraged, şi gura dăruindu-şi

 În sărutări, oricui.

 

 Prieteni, fraţi şi înşişi duşmani fără tăgadă

 Fereşte-i pretutindeni în viaţă să nu vadă.

 O, domne sfânt şi viu

 Nici cuib fără de păsări, nici stup făr’ de albine

 Nici vară fără pajişti cu roşii flori, divine.

 Şi nici cămin pustiu.

 

 Traducere Lazăr Iliescu