***

 La birt

Costel Bădoi 

Ar fi putut să bea, s-asculte și să tacă,

Să bea sau să plângă sau să schimbe de placă,

Mai băuse tutun și-o poșircă de-alcool,

Mai stătuse rânjind și dând vieții ocol,

Viața ? Ce mizilic umplut doar cu rachiu,

Femeile ? Ce moft și-o ardere de viu,

Patria ? Ce cuvânt, ce grea sforăitură,

Iubirea unora încărcată de ură,

Totu-i aici și-acum dar nimic nu se-arată

La cei ce lâncezesc și nicicând nu se-mbată,

Cei ce urcă ziduri, construiesc și se-agață

De copii, de lume, de ce viața răsfață,

Prostii, bazaconii, cuvinte, baliverne,

Mâlul istoriei ce pe buze se-așterne,

Dacă nu bei tot mori spunea unu’ cândva,

Și rachiul de măr curge pe-altundeva,

Ar fi visat mai mult, dar ce putea să facă ?

Ar fi putut să b ea, s-asculte și să tacă.