Iubind câinii, florile, poezia și sentimentul uman…
Motto:
,,Mereu mintea-mi face revedere
cu prea plinul, memoriei mele"...
Când-n foișorul din parc cânta o fanfară
Eu am îndrăgit atunci cariera militară,
Pe al ei ritm apoi am învățat pașii de defilare,
Pe care-i mai fac și acum cu câinii pe alei nostalgic-n visare.
Cu un tren am plecat dintr-un sat cu deal și vale,
Printr-o lume nouă și fascinantă cu inima galopând pe pe-afară.
Pe scara vieții am urcat și-am coborât
Cu aripile viselor am încercat chiar să zbor,
Anonimatul m-a făcut să nu mă pot distinge dintre mulți,
Așa ca mi-am urcat inima în castelul din munți,
Printre petalele florilor la care nu poți să te-ncrunți,
Și-n privirea câinilor blânzi, fără de al răutății nor.
Gura-mi este plină de cuvinte și n-am răbdare,
Până nu aștern cuvintele pe foaie în al scrisului sărbătoare.
Cu a mea sobrietate am multă încredere în mine,
Și-mi cresc așa sentimentele printr-o stare de bine,
Când plăcerea, cu bucurie revine în al meu sine
Iar eu o salut, fluturându-mi privirea în soare.
Cu puterea dorinței, inima mi se călește,
Patima cu bani grei de voință o plătește
Pas cu pas și pe distanțe tot mai lungi.
Ai mei neuroni fac circumvuoluțiuni în dungi,
Îmi ești dragă viață, când tu cu viață, prin mine curgi,
Și cu o trăire frumoasă, tu mă răsplătești.
Viața nu-i haotică dar nici tare ordonată,
Cu ale tinereții greșeli este mereu punctată.
Deși la origini viața-i o albă și dalbă stea căzătoare,
Un vis al copilăriei cu gustul cireșelor dulci și amare,
O durată de vreme cu trăire într-o inimă călătoare
În care viața ta doar o dată pe scenă vieții este jucată.
Amintirea este al trecutului talisman,
Din tot ce tu strângi din viață, an de an,
Cu tot ce-ți place, prin al privirii văz
Și prin sentimente coapte ca lanurile de grâu, porumb, ovăz,
Prin care se amestecă și câte un necaz răutăcios de rogoz:
,,Iubind câinii, poezia și florile am și bun sentiment uman ?!”
Adi Stelian Rădulescu;
august 2024 ( reeditată)
Iași; România;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu