”CÂND GREBLA ERA PRIETENĂ CU FURCA
Când lumea se ruga să vină ploaia,
Să aibă cu ce face mămăligă
În timp ce focul perpelea tigaia,
Iar „Moșul” împăna o săpăligă,
Cănd ne mândream că suntem de la țară,
Că mirosim a iarbă și a humă,
Când sărăcia nu era povară,
Când nu-njuram pe altul nici în glumă,
Când oamenii, cam pe la prânzul mare,
O așteptau cuminți pe lea Măria,
( Nevasta lu` nea Gheorghe ) cu mâncare,
Când nu uitam să scoatem pălăria
Dacă trecea pe drum învățătorul
Ținând sub braț o carte de citire,
Când rând pe rând împrumutam ulciorul
Fără să ne gândim la-mbolnăvire,
Când grebla era prietenă cu furca,
Iar noi, copiii desenam șotronul,
Ori ne strângeam pe deal și jucam țurca...
Și nu mergeam la școli cu...avionul,
Când lumea se mândrea cu o căruță
Cu roți de lemn, care trezeau toți câinii
Când visele dormeau în cămăruță,
Când, rareori simteam mirosul pâinii,
Viața nu atârna în două fire!
Sufletu-și scotea ușa din țâțână!
Iubirea se hrănea doar cu iubire!
Minciunile nu se ți neau de mână!”
✍️Constantin Mosor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu