***

 ”CÂND GREBLA ERA PRIETENĂ CU FURCA

Când lumea se ruga să vină ploaia,

Să aibă cu ce face mămăligă

În timp ce focul perpelea tigaia,

Iar „Moșul” împăna o săpăligă,

Cănd ne mândream că suntem de la țară,

Că mirosim a iarbă și a humă,

Când sărăcia nu era povară,

Când nu-njuram pe altul nici în glumă, 

Când oamenii, cam pe la prânzul mare,

O așteptau cuminți pe lea Măria,

( Nevasta lu` nea Gheorghe ) cu mâncare,

Când nu uitam să scoatem pălăria

Dacă trecea pe drum învățătorul

Ținând sub braț o carte de citire,

Când rând pe rând împrumutam ulciorul

Fără să ne gândim la-mbolnăvire,

Când grebla era prietenă cu furca,

Iar noi, copiii desenam șotronul,

Ori ne strângeam pe deal și jucam țurca...

Și nu mergeam la școli cu...avionul, 

Când lumea se mândrea cu o căruță 

Cu roți de lemn, care trezeau toți câinii

Când visele  dormeau în cămăruță,

Când, rareori simteam mirosul pâinii,

Viața nu atârna în două fire!

Sufletu-și scotea ușa din țâțână!

Iubirea se hrănea doar cu iubire!

Minciunile nu se ți neau de mână!”

✍️Constantin Mosor