***

 LEGENDA REGINEI NOPȚII

Se povestește că trăia odată un tânăr foarte bogat. Unii spun că avea atâta aur, cât să facă un pod de la casa lui, până la Lună, iar alții, că ar fi avut atâția bani, încât, ar fi putut înveli cu ei tot pământul.

Și trăia acest tânăr numai în lux și petrecere :se desfăta în compania celor mai frumoase și mai bogate femei. Și astfel, nu băga de seamă cum trece timpul.

Dar, într-o zi, plictisit și scârbit de atâtea distracții, se hotărî să se însoare. Dar, nu voia să ia pe vreuna dintre fetele cele bogate cu care petrecuse, ci pe una săracă, dar care să-l iubească. Și așa se face, că începu să caute prin toată țara, o fată simplă, dar iubitoare și frumoasă.

Într-una din zile, el văzu la marginea unei poienițe, aproape de un mic sătuc, o copilă tare dulce, care culegea în zorii zilei, buruieni de leac. A plăcut-o imediat, apoi, a luat-o cu sine și s-a cununat cu ea, trăind fericiți.

Doar pentru scurt timp.

Apoi, dintr-o dată, i s-a făcut dor de viața de dinainte de căsătorie, de nopțile petrecute în desfrâu și destrăbălare, de fetele cu care-și petrecuse prima tinerețe. Soția lui i se părea acum ștearsă și fără strălucire, prea simplă pentru el și parcă nici nu mai era așa frumoasă cum o văzuse el atunci când ea culegea buruieni de leac.

Într-adevăr, era înțeleaptă, era dulce, sigur, îl iubea, dar, el voia altceva. Așa că, se întoarse la viața de dinainte, la nopțile petrecute în saloanele de lux cu fete de lux și companioni pe măsură și după rangul lui.

Soția lui, îi ducea dorul și într-o noapte, uitându-se la Regele Lunii, ce părea să-și mâie turmele ca și altădată pe câmpiile lipsite de iarbă de pe lună, îi zise:

-Ce să-ți dau, o Rege, ca să-mi aduci înapoi bărbatul și să-l faci să nu mai plece de la mine?

Iar regele Morții, căci el era cel numit și Regele lunii,îi raspunse:

-Iubește-mă pe mine și-ți dau tot ce dorești.

-Te-oi iubi și pe tine, că e singurul dar pe care mi l-a dat bunul Dumnezeu.

Apoi, îi crescură aripi, iar rochia i se transformă în mătase țesută cu fire de aur și diamante, iar pletele ei negre se prefăcură în valuri de catifea în care se oglindeau steluțe de foc.

În ăst timp, bărbatul i se întoarse acasă și începu s-o strige și să-i ceară să-i aducă veșmintele de noapte. Străbătu astfel toată casa, însă n-o află nicăieri. Apoi, merse direct la dormitorul al cărui ferestre le uitase deschise și rămase uimit și uluit de mirosul suav ce răzbătea din grădină, miros nemaiîntâlnit vreodată, în niciunul dintre saloanele prin care-și petrecuse nopțile, la nici una dintre femeile pe care le cunoscuse.

Privi pe fereastră în noapte și văzu în mijlocul grădinii un covor de flori mici, strălucitoare, iar în mijlocul lor, sta Regina, toată împodobită, parfumată, așa cum n-o mai văzuse el niciodată.

Și o dori mai mult ca oricând, însă nu-i fu îngăduit să se apropie de ea.

-Am luat eu, îi vorbi Regele Lunii, ceea ce tu ai disprețuit. Eu am văzut ce tu n-ai fost în stare să vezi.

Ai să-i simți parfumul dulce și suav în fiecare noapte, în care ea va dori să se scalde în lumina Lunii, dar n-ai s-o mai poți atinge vreodată. Și cu aceasta, Regele, tăcu.

Spun bătrânii, că de atunci, omul cel bogat stă toate nopțile la geam, cu fereastra deschisă, sperând să-și mai vadă măcar o dată femeia, sau măcar să-i mai simtă o dată parfumul pe care nu avusese înțelepciunea să-l simtă și să-l păstreze pentru sine.

Și-o mai fi stând și acum la fereastră, dacă nu cumva o fi murit de bătrânețe.

Iar tu, care citești aceste rânduri, să-ți amintești mereu povestea bogatului fără minte, când vei vedea floarea iubitei Regelui Lunii :

                       REGINA NOPȚII.