***

 UNIVERS BLAZAT

Ne-am trezit într-un miracol, două trupuri paralele

Ce la prima grea ciocnire gravitatea au sfidat,

Erodându-se temeinic, pân’ la pulbere de stele,

Dornice să evadeze dintr-un Univers blazat. 

Rezistența-mi înnăscută taie-n vise ca o lamă,

Conștiința-și celebrează neplierea pe erori,

Trupul mi se resemnează unui “vast control de vamă”...

Sub o ploaie de săruturi simt cum cresc din mine flori.

Degete cu har de muză îmi vrăjesc șuvițe caste,

Buze-arzânde îmi descheie de la bluză câte-un bumb...

Flori de tei îngroapă urma îndrăznelilor nefaste,

Dragostea le sigilează în sicriu-i roz, de plumb.

Nu-mi dau seama ce se-ntâmplă, dacă doare, dacă-mi place,

Parcă-am fost predestinată să cedez ăstui asalt...

Poate c-a venit momentul să învăț a mă complace,

Iar căderea verticală s-o plusez trăind înalt.

Nu-i permis să fie temeri în Iubire, vreodată,

Maci perverși vibrând în sânge-și caută anualul rost

Când sub ploi de Perseide, pe planeta-mi deochiată,

Defilează încarnarea cultului care mi-ai fost.

Antonel a Stoica 

Din volumul LOGOS