***

 A fost , oare, adevărat?...🩵

Doamne, ce mi-i dor de-acasă, ce mi-i dor și ce mă doare

când pe uliți bate vântul, prin ogrăzi e întristare

e pustiu, e lumea dusă, după bani, după câștig

iar bătrânii mor în case de tristețe și de frig

nu mai cată nici s-ajungă pân” la poartă pe-nserat

ce rost are, nimeni, nimeni nu mai trece-acum prin sat

la fântâna părăsită fără cană, fără apă

nimeni nu se mai oprește, caii nu se mai adapă

nici o urmă de căruță n-a rămas săpată-n lut

au plecat flăcăii tineri, alți copii n-au mai făcut

cine să mai poarte caii sau să pună boii-n jug

carul vechi e putred, drucul, grapa, coarnele la plug

stau sub streșina căzută într-o rână, de ani grei

Doamne, cum alergau caiii prin otavă... ca doi zmei

și juncanii, Doamne, odată cum trăgeau carul cu fân

îndemnați cu glasul molcom al lui Gheorghe... un bătrân

mai bătrân decât ogorul, mai cuminte ca un sfânt

avea părul ca omătul, mâna- brazdă de pământ

adormea sub cerul liber cu juncanii , lângă car

stând de pază ca soldatul pentru glie și hotar

pat făcea din fânul moale, înveliș din cer cu stele

iar în zori când cădea roua, ciocârlii și păsărele

îi cântau să nu mai simtă truda trupului bătrân

moșul meu, ai dus cu tine, păsări, boii, car cu fân...

ai dus valea cu izvoare, ai dus dealul cu vii coapte

Doamne, Doamne ...a fost poveste sau aievea au fost toate?

unde-s, unde-i ciocârlia ce cânta fără de plată

și nimic din toate cele, nimic din ce-a fost odată

nu mai este, nu mai vine, nu se-ntoarce din mormânt

ia-mă, Doamne și pe mine și mă fă din nou pământ

să mai fiu la fel cu toate câte-au fost , câte -au trecut

și de-o fi să mai fiu iară, fă totul de la-nceput

cu moș Gherghe ducând carul încărcat, plin de comori

prin văzduh caii sălbatici zburdând liberi și ușori,

iar în satul de pe vale la părău fete, fecioare

spălând iile cusute, cămăși albe și ștergare

puse-apoi pe stamba luncii la uscat în văzul lumii

pe când seara la portiță, sau ascunși sub geana lunii

să-și dea mâna, ea- sfioasă... cu-n flăcău voinic, cuminte

până-n zori cuprinși de vrajă, ei și-or face jurăminte

și-apoi nunta, mai spre toamnă, când e vinul așezat

Doamne, Doamne...ce durere,oare -a fost adevărat?

Autor:Mariana Adascalitei