***

 Dreptul la fericire 

       

Ai fost în viața ta o gospodină, 

Ai șters de praf prin casă...prin odăi...

Aveai curat în curte și grădină,

Dar cine-a șters vreodată ochii tăi ?

Ai dedicat și viața ta întreagă,

Acelei case goală de iubire,

Și te întrebi de ce nu te mai leagă,

Un dor de ea acum la despărțire.

Doar ai muncit mereu și zi și noapte,

Pentru un vis frumos ce ai avut, 

Cu dragostea rămasă jumătate

După un timp, știai că l-ai pierdut.

Apoi cu anii,singură prin soartă 

Cu el câteodată, musafir,

Doar pentru masă, haine și o ceartă

Și tot golind paharele de vin.

Uitase să mai spună noapte bună,

Și să mai simtă cât de cât amor,

Doar aducea în viața ta furtună,

Și nu vedea că lacrimile dor.

Din când și când își aducea aminte 

De câinele ce-n curte sta legat,

Și doar privea din colțul lui cuminte 

Când îl vedea atât de supărat... 

Au trecut anii, părul ți-a albit,

În ochi n-a mai rămas nici o scânteie,

Sunt mari copiii, s-au căsătorit,

Și tu chiar ai uitat să fii femeie.

Privești acum la chipu-mbătrânit

Nici nu mai știi să râzi, să fii frumoasă,

Și lași acolo tot ce te-a rănit, 

Vreo două haine iei și pleci din casă.

Îți spune el acum că n-a știut 

Să te aline și să îți vorbească,

Că-l va durea de-acum că te-a pierdut,

Și-ar vrea să mai rămâi, să te iubească.

Dar nu mai crezi și nu mai poți simți,

Prea multe veri ți-au înghețat în glastră,

Să mai rămâi... e-un drum spre nicăieri,

Mai bine pleci spre marea cea albastră.

Privești spre casă și un nod în gât 

Adio te oprește să mai spui, 

Cu mâna deschizi poarta, tremurând, 

Și pleci cum ai venit, 

a nimănui. 

Îți plâng iar ochii...dar ți-au plâns mereu, 

Măcar acum ai drept la fericire, 

Ești liberă și poți simți din nou 

O floare când te-atinge din iubire...

Autor: Daniel Leonard Moraru