$$$

 Soțul meu ducea o viață dublă: una cu internetul și una cu mine. Șocul descoperirii a venit într-o seară obișnuită de marți, când telefonul lui a luminat întunericul dintre noi.

Totul începuse banal. Tocmai pregăteam cina, ciorbă de perișoare cum îi plăcea lui, în bucătăria apartamentului nostru din Drumul Taberei. Telefonul lui vibra insistent pe masa din sufragerie. L-am ignorat la început, dar după al cincilea semnal, m-am dus să verific. Poate era ceva urgent de la muncă. 

Ecranul a luminat apartamentul întunecat și am văzut mesajul: "*Te aștept diseară ca de obicei. Mi-e dor de tine. Luisa*". Dedesubt, o inimă roșie și un emoticon cu săruturi.

Am înghețat. Mihai, soțul meu, bărbatul care nu întârzia niciodată acasă, care mereu mă suna dacă avea vreo ședință prelungită, care părea atât de prezent în viața noastră... avea o amantă?

Nu m-am putut abține. Am deblocat telefonul - știam parola, nu aveam secrete unul față de celălalt. Sau cel puțin așa credeam. Ce am descoperit m-a lăsat fără cuvinte. Nu era o amantă în sensul tradițional. Era ceva mult mai complex și, într-un fel, mai dureros.

Mihai avea o viață paralelă, complet digitală. Sute de conversații cu femei din toată țara, poate chiar din afară. Fotografii, mesaje, planuri de întâlniri virtuale. Dar cel mai șocant era profilul lui - un bărbat divorțat, fără copii, antreprenor de succes care călătorea des. Nimic din realitatea noastră - un funcționar la o bancă din București, căsătorit de 15 ani, cu doi copii la gimnaziu.

În seara aceea, când a venit acasă, nu i-am spus nimic. L-am privit cum își sărută copiii pe frunte, cum mă întreabă cum a fost ziua mea, cum se uită cu poftă la ciorba care fierbea pe aragaz. Și mi s-a părut că văd un străin.

Provocările vieții de familie în România zilelor noastre sunt cât se poate de reale, dar nimeni nu vorbește despre noua formă de infidelitate - cea digitală. Când nu mai poți pleca de acasă din cauza banilor sau a responsabilităților, evadezi online, construindu-ți o identitate paralelă.

După două săptămâni de tăcere în care l-am urmărit, am înțeles că Mihai își crease o existență completă în lumea virtuală. Seara, după ce adormeam, el redevenea celălalt bărbat - cel liber, interesant, fără responsabilități. Stătea ore întregi în sufragerie, cu telefonul în mână, trăind într-o fantezie elaborată.

Într-o seară, când copiii erau la bunici, am pus telefonul meu lângă al lui pe măsuță și am spus simplu:

"Știu despre Luisa. Și despre celelalte."

A pălit. Nu s-a scuzat, nu a negat. A întrebat doar:

"De când știi?"

"Destul cât să înțeleg că te-am pierdut demult," i-am răspuns.

Ce a urmat a fost o conversație cum nu mai avusesem niciodată. Mi-a mărturisit că se simțea captiv în viața noastră predictibilă, sufocât de rate și responsabilități. Online putea fi oricine - putea călători, putea seduce, putea evada.

"Dar nu te-am înșelat fizic niciodată," mi-a spus, ca și cum asta ar fi făcut totul mai puțin dureros.

"Ne-ai înșelat în moduri mai profunde," i-am răspuns. "Ți-ai investit sufletul și timpul într-o minciună, în timp ce noi, familia ta reală, primeam doar resturile atenției tale."

Oare câți soți și câte soții doar există fizic lângă partenerii lor, în timp ce mintea și sufletul lor călătoresc prin internetul românesc în căutarea unei evadări care nu costă bilet de avion? Îmi dau seama acum că doar cei care au trecut prin astfel de greutăți pot înțelege cu adevărat singurătatea care se poate instala chiar și atunci când dormi lângă cineva în fiecare noapte.

Reacția lui a fost complet diferită de ce mă așteptam. În loc să recunoască, fața i s-a schimonosit într-un amestec de furie și dispreț.

"Și ce dacă? Ce-ți pasă ție? De când nu te-ai mai uitat în oglindă?" mi-a aruncat, ridicându-se de pe canapea. "Tu crezi că mă mai atrage ceva la tine? Să fii serioasă!"

M-am cutremurat. Nu recunoșteam bărbatul din fața mea. 

"Femeia aia de acum zece ani, care avea grijă de ea, care râdea, care avea chef de viață - unde e? Uite-te la tine! Te-ai lăsat, ești mereu obosită, mereu cu probleme. Normal că caut altundeva ce nu mai găsesc acasă!"

Cuvintele lui m-au lovit ca niște palme. Cum de ajunsesem aici? Cum putea da vina pe mine pentru minciunile lui?

"Cine crezi că a avut grijă de copii în timp ce tu stăteai cu ochii în telefon? Cine a făcut curat, a gătit, a plătit facturile?" vocea îmi tremura. "Ai avut mereu o soție, Mihai. Dar eu n-am mai avut de mult un soț."

A plecat trântind ușa. Nu s-a întors trei zile. Când a revenit, a făcut-o ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar telefonul nu l-a mai lăsat niciodată la vedere.

Am început să mă privesc în oglindă în fiecare dimineață, întrebându-mă dacă are dreptate. M-am înscris la sală, mi-am cumpărat haine noi, am încercat să readuc femeia de care se îndrăgostise. Dar în adâncul sufletului știam că problema nu era la mine.

În România de azi, poate că transformările rolurilor în familia tradițională au lăsat mulți bărbați dezorientați, căutând validare și admirație în spații virtuale. Dar cât de multe femei poartă povara eșecurilor partenerilor lor, întrebându-se unde au greșit, când de fapt nu ele au fost problema?

N-am divorțat încă. Dar de fiecare dată când Mihai dispare în telefon seara târziu, o parte din mine se îndepărtează tot mai mult. Și mă întreb câte alte femei stau singure în bucătăriile lor, în timp ce soții lor călătoresc prin lumi virtuale, evadând de responsabilități sub pretextul că "nu mai sunt atrași".