@@@

 Condamnare           

                                         

     Adrian Păunescu

Iubindu-te fără de moarte,

Nici viață-mi pare că n-am

De nici o plăcere n-am parte

Nu-mi trebuie nici un balsam.

Și totuși de tine depinde

Chiar nenorocirea că sunt

Îmi ești cea din urmă meride

Îmi ești cel din urmă pământ.

Nici Shakespeare nu-i demn de-o poveste

Ca asta pe care-o trăim

Și nici nu se scrie ce este,

Un dicționar e infim.

Mă simt o făclie în lanțuri,

Mă simt un surâs în ghețar,

Mă simt o furtună în șanțuri,

Din toate-ale lumii tresar.

Și nici nu mai am bucurie,

Ființă și-atât am ajuns,

Nici inima mea nu mai știe

Să-mi dea la acestea răspuns.

Și totuși te caut întruna

Și totuși al tău am rămas

Cum soarele caută luna

Mereu despărțiți de un pas.