Iarna pe uliță

 A-nceput de ieri să cadă

Câte-un fulg, acum a stat,

Norii s-au mai răzbunat

Spre apus, dar stau grămadă

Peste sat.

 

Nu e soare, dar e bine,

Şi pe râu e numai fum.

Vântu-i liniştit acum,

Dar năvalnic vuiet vine

De pe drum.

Sunt copii. Cu multe sănii,

De pe coastă vin ţipând

Şi se-mping şi sar râzând;

Prin zăpadă fac mătănii,

Vrând-nevrând.

Gură fac ca roata morii;

Şi de-a valma se pornesc,

Cum prin gard se gâlcevesc

Vrăbii gureşe, când norii

Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,

Stau pe-ncăierate puşi;

Cei mai mici, de foame-aduşi,

Se scâncesc şi plâng grămadă

Pe la uşi.

Colo-n colţ acum răsare

Un copil, al nu ştiu cui,

Largi de-un cot sunt paşii lui,

Iar el mic, căci pe cărare

Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul

Şi-o târăşte-abea, abea;

Cinci ca el încap în ea,

Să mai bată, soro, vântul

Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,

Mă-sa l-a trimis în sat,

Vezi, de-aceea-i încruntat,

Şi s-avântă, şi se crede

Că-i bărbat;

Cade-n brânci şi să ridică

Dând pe ceafă puţintel

Toată lâna unui miel:

O căciulă mai voinică

Decât el.

Şi tot vine, tot înoată,

Dar deodată cu ochi vii,

Stă pe loc - să mi te ţii!

Colo, zgomotoasă gloată,

De copii!

El degrabă-n jur chiteşte

Vrun ocol, căci e pierdut,

Dar copiii l-au văzut!

Toată ceata năvăleşte

Pe-ntrecut.

- „Uite-i, mă, căciula, frate,

Mare cât o zi de post -

Aoleu, ce urs mi-a fost!

Au sub dânsa şapte sate

Adăpost!“

Unii-l iau grăbit la vale,

Alţii-n glumă parte-i ţin -

Uite-i, fără pic de vin

S-au jurat să-mbete-n cale

Pe creştin!

Vine-o babă-ncet pe stradă

În cojocul rupt al ei

Şi încins cu sfori de tei.

Stă pe loc acum să vadă

Şi ea ce-i.

S-oţereşte rău bătrâna

Pentru micul Barbă-Cot,

- „Aţi înnebunit de tot -

Puiul mamii, dă-mi tu mâna

Să te scot!“

Cică vrei să stingi cu paie

Focul când e-n clăi cu fân,

Şi-apoi zici că eşti român!

Biata bab-a-ntrat în laie

La stăpân.

Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară

Şi-o petrec cu chiu, cu vai,

Şi se ţin de dânsa scai,

Plină-i strâmta ulicioară

De alai.

Nu e chip să-i faci cu buna

Să-şi păzească drumul lor!

Râd şi sar într-un picior,

Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna

Mai cu zor.

Baba şi-a uitat învăţul:

Bate,-njură, dă din mâni:

- „Dracilor, sunteţi păgâni?

Maica mea! Să stai cu băţul

Ca la câni!“

Şi cu băţul se-nvârteşte

Ca să-şi facă-n jur ocol;

Dar abia e locul gol,

Şi mulţimea năvăleşte

Iarăşi stol.

Astfel tabăra se duce

Lălăind în chip avan:

Baba-n mijloc, căpitan,

Scuipă-n sân şi face cruce

De Satan.

Ba se răscolesc şi cânii

De prin curţi, şi sar la ei.

Pe la garduri ies femei,

Se urnesc miraţi bătrânii

Din bordei.

- „Ce-i pe drum atâta gură?“

- „Nu-i nimic. Copii ştrengari.

- „Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,

Parcă trece-adunătură

De tătari!“

George Coșbuc - Iarna pe uliță

Tablou pictat de David Alexandru